Ligurda he sontineolovella



Yüklə 1,08 Mb.
səhifə7/17
tarix29.07.2018
ölçüsü1,08 Mb.
#62433
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   17



TAINELE



Tainele au început să ne fie dezvăluite abia în anul al cincilea de studiu, odată cu introducerea în mistica cea înaltă. A venit să ne vorbească însuşi Radius-Stotes-Hen, cel mai savant iniţiat şi păstrător al celor mai ascunse secrete.

Mai rămăsesem 28 de elevi din 40, câţi fuseserăm la început... Toţi erau în jur de 20-22 de ani. Singurul care avea 19 ani eram eu. Mulţi îşi găsiră fete şi abandonaseră iniţierea, trecând la alte secţii. Cei 28 rămaşi am fost obligaţi să depunem jurământul iniţierii: că ceea ce vom auzi să nu discutăm decât cu iniţiaţii. Jurământul a fost însoţit de îmbrăcarea noastră cu stihare lungi, gri, închişi cu un brâu cu o pafta de aur curat, iar în mână am primit semnul iniţiaţilor, un şirag de bobiţe din lemn de care atârna litera „T” cu un cerc mic în partea de sus. Pe cap am primit un fes special din lână vopsit în galben.

Radius Stotes-Hen începu destăinuirile.

Adevăratul stăpân peste întreg Universul nu este cuplul Isis-Osiris, ci Horus-Şoimul. Horus este zeul suprem ce nu poate fi văzut de nimeni. El stă pe un tron de lumină şi putere, prin care face ca totul să existe. El este, deci, izvorul forţei şi al puterii, dar caracteristica lui esenţială este că el vede şi înţelege totul, dar nu poate vorbi pentru că oamenii sunt prea reduşi şi Horus are un limbaj complicat pe care nimeni nu-l poate înţelege, dacă nu se dedică singurătăţii. Horus însă există într-o măsură mai mică sau mai mare în fiecare. Rostul vieţii este ca fiecare să poată ajunge un mic Horus care să poată vedea şi înţelege.

De ce Horus are doi ochi, unul soarele şi celălalt luna? Pentru că, cu ochiul solar el vede tot ceea ce se petrece pe pământ între oameni, iar cu ochiul lunar vede în inimile oamenilor.

Tăierea în bucăţi al lui Osiris este doar o poveste pentru copii şi popor. Trupul tăiat în bucăţi constituie de fapt fenomenele naturii: lumina soarelui, răsăritul şi apusul, revărsarea Nilului, încolţirea seminţelor, creşterea grânelor şi a legumelor, toate acestea la un loc sunt conduse de gândirea lui Horus, gândire care este aşa numita: „Isis-Lumină”. „Lumina” nu se referă la soarele ce luminează! „Lumina”se referă la gândire. Cine gândeşte, acela e puternic şi are şanse să ajungă în împărăţia lui Horus, să ajungă prietenul lui. Dar şi gândirea are patru trepte: studiul, meditaţia, introspecţia şi bucuria. Ultima treaptă a gândirii te face să-l vezi şi să-l înţelegi pe Horus şi atunci eşti cu adevărat fericit. Poporul este însă departe de a ajunge la Horus. El va trebui ca mii de ani să mai revină pe pământ, până ce fiecare se va transforma într-un iniţiat.

Toate slujbele şi ritualurile sunt menite să mai scoată poporul din anchilozarea spirituală, să-l ajute să facă fapte bune. Fără blândeţe, milă şi bunătate, nimeni nu poate să fie vrednic să trăiască bucuria întâlnirii cu Horus.

De la această bucurie a întâlnirii cu Horus pleaca mistica înaltă. Ce era cu această „mistică înaltă”? Iniţiatului i se destăinuia câteva formule scurte pe care trebuia să le repete retras şi recules în totală interiorizare. Se avea în vedere necesitatea parcurgerii celor 4 trepte ale gândirii: STUDIUL, MEDITAŢIA, INTROSPECŢIA şi BUCURIA ÎNTÂLNIRII cu ISIS-LUMINA lui Horus.

Zicerea formulelor era precedată de „privirea în flacăra opaiţului”. Iniţiatul trebuia să petreacă două, trei ore din zi privind fix la flacăra opaiţului sau a unei torţe, cu indicaţia de a nu se gândi la nimic. Trebuia să fie cu totul rupt de trup şi de alte preocupări. Apoi să-şi imagineze un tron din care ies raze de lumină care pătrund în corpul său. Trebuia repetată formula: „O, voi, nesfârşite, nesecate şi atotputernice raze, pătrundeţi în fiinţa mea!”. Această formulă o zicea iniţiatul în templu sau în chilia sa, fără să aibă de-a face cu nimeni, doar in afara de preotul îndrumător, care era Iperius-Hamin-Ate.

Iperius-Hamin-Ate era un adevărat iluminat, un adânc trăitor al luminii lui Isis. Avea în incinta templului un sfinx, o statuie destul de mare din piatră care reprezenta un leu stând comod pe cele patru labe ale sale, având drept cap, capul zeiţei Isis. Ochii zeiţei erau două pietre de rubin. Ne adunam tot grupul de 28 de tineri şi ne aşezam în faţa statuii. Apoi, privind-o drept în ochi, rosteam formularea: „O, Isis, vindecă-mi orbirea ca să te pot vedea!” sau „ O, dulce lumină, luminează viaţa mea!”. Programul era să rostim această chemare timp în care se consumau două opaiţe. Aceasta însemna cam 4-5 ore, după care mergeam la culcare.

Ziua ne ocupam de copierea textelor vechi ale învăţaturii lui Xerotemus, care avea indicaţii foarte precise asupra diverselor meditaţii ce trebuia să le avem pe marginea strădaniei de a intra în contact cu lumina ce o emana Horus prin Isis - radiaţiile lui. Ne mai ocupam cu strângerea de plante medicinale şi cu realizarea de licori şi esenţe pentru diferite boli de ficat şi stomac. Eram învăţaţi cum să descoperim ficatul atunci când este mărit, cum să palpăm bolnavul, cum să-i prescriem medicamentul şi cum să-l preparăm.

Locul în care eram adunaţi pentru repetarea formulelor sacre, pentru iluminarea lăuntrică, era o incintă formată din sfinxi înalţi cam de statura unui om. Erau 60 de sfinxi, iar în centru era sfinxul cel mare cu ochi de rubin, în ochii căruia priveam. Sfinxul era expresia desăvârşirii, trupul animalic dominat de gândire, virtute. Leul exprima atotputernicia virtuţilor iniţiatului în viaţă. Ochii de rubin care luceau în noapte exprimau PUTEREA DE A ÎNŢELEGE VREMELNICIA VIEŢII MATERIALE, DISPREŢUL FAŢĂ DE VIAŢA ÎN TRUP, DISPREŢUL FAŢĂ DE BUNURILE MATERIALE.

După terminarea ultimului an eram cu toţii într-o armonie interioară acceptabilă. Urmau anii de însingurare. Plecam din şcoală şi ne retrăgeam în singurătate, intrând sub controlul altor iniţiaţi. Eu am fost repartizat la cel mai iscusit dintre cei mai iscusiţi iniţiaţi pustnici -PĂRINTELE MACARIUS, care avea titlul de „Korapemus” adică cel ce vede, cel ce pătrunde, cel iluminat, cel ce este intrat încă din trup în suita lui Horus. Îi spuneam scurt: „Cuvioase Korape”. Avea o barbă albă lungă, era uscăţiv şi înalt, iar în cap îi străluceau doi ochi vioi şi scânteietori.

După cum era şi obiceiul, am primit şi eu o mică colibă în apropierea cuviosului şi am început ultima fază de iniţiere. Aveam 21 de ani.

Cuviosul Macarius-Korape-ul nostru ne-a învăţat o serie de formule noi. De data aceasta, trebuia să ne concentrăm, renunţând la orice imagine şi reprezentare. Totul era mai presus de imagini şi reprezentări. Era vorba de CONTEMPLAŢIE, INTROSPECŢIE PURĂ, şi aşteptam să vedem strălucind în noi „lumina” sau, cum îi ziceam noi: HRIMIA.

Interceptarea Hrimiei şi trăirea în ea era treapta cea mai înaltă. Îmi amintesc şi acum de ziua şi clipele când am văzut cu ochii lăuntrici Hrimia... Aducea o stare lăuntrică de o bucurie fără margini, uitai de tine, uitai de trup, nu mai simţeai nici foame, nici sete, nu-ţi mai trebuia nimic altceva decât împărtăşirea cu „Hrimia”. Acesta era darul cel mai de preţ al lui Horus, semn că ai intrat în Împărăţia lui şi că erai, de acum, apt să poţi fi călăuzitor şi altora.

Desigur, puţini reuşeau repede să cunoască Hrimia. Majoritatea rămâneau ani de zile în pustie, în invocări şi formule sacre, pentru a se înălţa, pentru a se purifica de orice gând sau datorie trupească.

Trebuia să realizezi depătimirea trăirii, existenţa pură în afara oricărui gând sau preocupare materială, lepădarea totală de sine, curăţirea în gânduri şi-n simţiri.

Veneau la noi oameni în fiecare seară cu tot felul de daruri. Ne aduceau fierturi de zarzavaturi uscate şi tot felul de legume. Eram cinstiţi, preţuiţi şi chiar veneraţi de popor. Poporul avea grijă de noi ca însinguraţi. Ne respectau până la veneraţie, iar în faţa lui Macarius cădeau în genunchi. Macarius îi ridica, îi binecuvânta şi le dădea sfaturi. Existau şi comuniuni formate din bărbaţi laici care voiau şi ei să trăiască în singurătate. Macarius se ocupa şi de aceştia şi le furniza o învăţătură specială. Laicii retraşi erau grupaţi în jurul piramidei. Macarius le explica cele PATRU laturi ale piramidei ca fiind cele PATRU preocupări de bază ale celui care, retras fiind, voia să se împărtăşească de Hrimia cerească: discuţia cu îndrumătorul, închinările la RA, zeul Soarelui, postul şi invocările. Asistam predicile lui ce le făcea pentru laici. Avea un deosebit talent de a se face înţeles de cei simpli, dar zeloşi şi dornici să se desăvârşească.

Ei, dar într-o zi se petrecu ceva cu totul deosebit. În timp ce tocmai terminasem o şedinţă de meditaţie şi introspecţie, am simţit că-mi ard trei degete de la mâna dreaptă. Instinctiv şi fără să vreau am închis ochii şi, ce credeţi? ... îmi apăru în ecran IZMOR, tânărul din Alexandria, „Alesul”, „Trimisul”, care-mi spune:

- Ai stat destul cu Macarius, ai învăţat tot ceea ce era nevoie să ştii... acum vino la mine; se apropie ora începerii misiunii mele şi am nevoie de tine!

Apoi dispăru. Am alergat în grabă la Macarius şi i-am povestit totul. Macarius ştia despre mine de la Radius-Stotes, că voi fi marele reformator al egiptenilor. Mă privi cu luare-aminte, îmi puse mâinile pe cap şi mă binecuvântă zicând: „...Mergi de-L întâlneşte pe Cel ce este Steaua cea Luminoasă a dimineţii acestei lumi. Mergi să-i fii bun camarad şi nedespărţit prieten. Nu uita ca, atunci când vei reveni în Egipt, să treci şi pe la mine. Mă vei prinde încă în viaţă şi vreau să împlinesc şi eu Voia Lui.”

Mi-am luat rămas bun de la prietenii mei şi am luat-o spre Alexandria. Am trecut prin oraşul Xeropotamus, pe la profesorii mei, spunându-le că sunt chemat de Marele Trimis, „IZMOR”.

Radius-Stotes şi cu Danit-Moclan mi-au dat binecuvântarea lor. Apoi am mers la Gazetis, buna mea prietenă, să-mi iau rămas bun. Gazetis a plâns şi s-a bucurat. Mi-a povestit zeci de vise profetice. Îl văzuse în vis pe Marele Trimis predicând, făcând minuni, vindecând bolnavi şi înviind morţi, dar în acelaşi timp un vis îi anunţa că va avea un sfârşit tragic. Nu mi-a venit să cred aceasta. Nu-mi puteam închipui cum un misionar să poată avea un sfârşit „tragic”... era o imposibilitate.

- Să ştii că voi veni să te caut în Alexandria, îmi mai spuse Gazetis.

Apoi ne-am sărutat pe umeri, am îmbrăţişat-o cu nespusă iubire şi am plecat. Am trecut şi pe la bunii mei părinţi să-mi iau rămas bun. Mama m-a primit ca pe un înalt oaspete în camera sacră unde copilărisem eu. Cele patru opaiţe ardeau. Mi-am dat seama abia atunci de cele patru trepte ale gândirii pe care le parcursesem în singurătate. Tata m-a stropit cu apă din Nil în semn de primire de putere, iar mama m-a uns cu mirodenii. Cunoştinţele şi rudele veniseră toate pentru a mă vedea în portul meu de „iniţiat” în stihar cu brâu cu pafta de aur şi fes galben. I-am binecuvântat pe toţi şi însuşi tata a îngenuncheat să primească binecuvântarea mea.

O, voi, egipteni curaţi la suflet şi evlavioşi! O, voi, preoţi egipteni sinceri, devotaţi şi cucernici! De ce aţi pierit? De ce aţi dus odată cu voi credincioşia şi înţelepciunea voastră? De ce?

Ce seacă e lumea voastră de azi...! Ce uscată! Sunteţi ca nişte crengi uscate şi lipsite de sevă şi de rod! Frunzele sunt veştede şi lipsite de vlagă. Nu aveţi lumină, pentru că a dispărut setea de lumină! Hrimie, de ce ai încetat să mai cobori în acest arid secol douăzeci?... De ce?... De ce?

Trezeşte-te, secol al-XX-lea! Desţeleneşte-ţi brazda! Seacă mlaştinile şi mocirlele în care te scalzi! Nu auzi trâmbiţele cum sună? Nu auzi tragicul destin cum îţi bate la porţile nătângului tău somn? Va veni şi vremea trezirii tale, dar atunci vei plânge şi te vei tângui de nedestoiniciile şi uscăciunea ta! De setea ta blestemată după lux, confort şi desfrâu! Atunci să te văd ! Ce vei zice? Ce motive vei invoca? Cu ce argumente te vei justifica? Nu vei avea scuze; nu vei fi iertat! Vei fi pedepsit cu asprime! Vei fi ruşinat şi azvârlit în întunericul cel mai din afară, căci nu ai cunoscut FOCUL ce ţi-a fost adus de MARELE TRIMIS!...

...................................................................



Densi tăcu şi-şi sprijini capul în mâini. Noi tăceam...

Bufniţa privea, privea mereu, înţelegând parcă şi ea tragedia noastră...


Yüklə 1,08 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   ...   17




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin