Limba si literatura romana suport de curs pentru examenul de bacalaureat

Stilul

= Etimologie : fr. stylos= instrument de scris

= Este expresia unei individualităţi. Însuşirile individuale ale vorbitorului unei limbi (talent, nivel cultural, temperament, modul în care stăpâneşte limba) îşi pun amprenta asupra felului în care acesta comunică.

În orice situaţie de comunicare (orală sau scrisă) se evidenţiază două tipuri de trăsături:

- unele arată într-o manieră distinctă faptul că actul comunicării aparţine unui anumit individ, şi nu altuia - stilul individual.

- alte trăsături demonstrează apartenenţa la un anumit stil funcţional.

* Calităţi generale :

• 
  Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi sentimentelor;
  
• 
  Proprietate: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea gândurilor şi sentimentelor;
  
• 
  Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării;
  
• 
  Subiectivitate: conţinutul textului se referă la impresia autorului;
  
• 
  Precizie: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor;
  
• 
  Puritate: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară;
  

Stilurile funcţionale

= sunt varietăţi ale limbii comune, diferenţiate între ele prin funcţia pe care o au mijloacele de comunicare în sfere determinate de activitate.

= ele însumează un număr de procedee lingvistice (fonetice, morfologice, sintactice şi lexicale) menite să exprime un conţinut de idei.

= din punct de vedere funcţional, limba literară nu are un caracter unitar. În dezvoltare, ea cunoaşte variante funcţionale a căror structură specifică se stabileşte în timp; au caracter istoric, apar într-un anumit moment al istoriei limbii literare, se dezvoltă treptat şi apoi se fixează.

• 
  Stilul oficial - administrativ (juridic)
  
• 
  Stilul ştiinţific
  
• 
  Stilul publicistic
  
• 
  Stilul artistic (beletristic)
  
• 
  Stilul colocvial
  

Clasificare propusă de I. Coteanu în Stilistica funcţională a limbii române

- are în vedere opoziţia artistic/ nonartistic (diferenţa dintre cele două categorii se realizează prin prezenţa sau absenţa expresivităţii literare)

Stilul artistic

1. 
   limbaj conotativ (= cu sens figurat);
   
2. 
   unicitate şi inovare a expresiei;
   
3. 
   bogăţie lexicală;
   
4. 
   sensuri multiple, variabile în funcţie de context.
   
5. 
   fundamental este felul cum se transmite informaţia
   

Stilul nonartistic

1. 
   limbaj denotativ (= cu sens precis, obişnuit);
   
2. 
   expresie caracterizată prin utilizarea unor formule şi construcţii mai mult sau mai puţin fixe, repetabile;
   
3. 
   concentraţie lexicală;
   
4. 
   sensuri unice, cât mai puţin dependente de context.
   
5. 
   important este ce informaţie se transmite
   

Stilul oficial - administrativ (juridic)

* Utilizat în relaţii administrative, oficiale.

* Cuprinde: domeniul legislativ (articole de lege, Constituţia, Codul penal, Codul muncii), administrativ (cereri, adeverinţe, procese-verbale), elaborate de organul judiciar.

* Caracteristici:

• 
  Funcţie exclusiv cognitivă (de cunoaştere);
  
• 
  Enunţuri cu formă impersonală;
  
• 
  Conţinut normativ;
  
• 
  Enunţuri clare, lipsite de ambiguitate;
  
• 
  Folosirea unui inventar lexical cu termeni clar definiţi;
  
• 
  Folosirea clişeelor formale;
  
• 
  Respectă proprietatea termenilor;
  
• 
  Foloseşte terminologia consacrată specialităţii;
  
• 
  Are un număr mare de formule consacrate în domeniul juridic.
  
• 
  Conform relatiei E-R: emiţător - specializat (de ex. cel care trebuie să aplice legea)
  
• 
  Conform funcţiei mesajului (scopul): informare, educare.
  
• 
  Conform încărcăturii emoţionale a mesajului: neutru.
  

* Calităţi generale:

• 
  Are formule fixe
  
• 
  Obiectiv şi impersonal
  
• 
  Corectitudine
  
• 
  Accesibil, clar şi precis
  
• 
  Vocabular pronunţat specializat
  
• 
  Specific domeniului public şi relaţiilor oficiale în instituţii
  
• 
  Folosirea şabloanelor
  

* Particularităţi lingvistice:

• 
  Lexicale: termeni de specialitate, monosemantism, neologisme;
  
• 
  Morfologice: substantive abstracte, formule impersonale, expresii verbale impersonale, pluralul autorului;
  
• 
  Sintactice: tipuri de propoziţii / fraze, preponderenţa coordonării sau subordonării;
  

• 
  Stilistice: formule introductive şi de încheiere, de adresare, clişee (articol , paragraf).
  

Stilul ştiinţific

* Utilizat în domeniul ştiinţelor exacte;

* Cuprinde: articole ştiinţifice, lucrări, cercetări de specialitate scrise de cercetători, persoane credibile în domeniul ştiinţific.

* Caracteristici:

• 
  are funcţie cognitivă;
  
• 
  transmite informaţii ştiinţifice, tehnice utilizate pe baza unor raţionamente, logice, deductive, argumentate;
  
• 
  respectă proprietate termenilor;
  
• 
  foloseşte terminologia consacrată specialităţii;
  
• 
  se folosesc multe neologisme;
  
• 
  conform relaţiei E- R :
  

• 
  emiţătorul poate fi specializat (chimist, sociolog, psiholog, medic);
  
• 
  receptorul este de obicei specializat.
  

• 
  Conform funcţiei mesajului (scop) :
  
• 
  Informare, educare, divertisment, publicitar.
  
• 
  Conform încărcăturii emoţionale a mesajului :
  
• 
  Critic, polemic, neutru.
  
• 
  
  

* Calităţi generale :

• 
  Corectitudine
  
• 
  Obiectivitate
  
• 
  Accesibilitate
  
• 
  Proprietate a termenilor
  
• 
  Limbaj denotativ
  
• 
  Sens unic (operă închisă)
  

* Particularităţi lingvistice:

• 
  Lexicale: termeni de specialitate, neologisme;
  
• 
  Morfologice: substantive abstracte, pluralul autorului;
  
• 
  Sintactice: fraze, preponderenţa coordonării sau subordonării;
  
• 
  Stilistice: digresiuni şi figuri de stil.
  

Stilul publicistic

* Utilizat în mass - media şi publicitate

* Caracteristici:

• 
  Are funcţia de mediatizare a evenimentelor;
  
• 
  Conţine informaţii economice, politice, sociale;
  
• 
  Influenţează opinia publică (discurs persuasiv);
  
• 
  În conformitate cu strategiile persuasive, discursul se poate adresa:
  
• 
  raţiunii : aduce argumente de specialitate tip cauză/ efect;
  
• 
  afectivităţii : aduce argumente de popularitate, superioritatea unor produse în raport cu altele similare, mărturia unor beneficiari ai produsului, tradiţie, grija faţă de destinatar;
  

• 
  exprimă o atitudine;
  
• 
  orientat spre maximă accesibilitate şi actualitate;
  

• 
  conform relaţiei E- R: emiţătorul – specializat, receptorul- specializat / nespecializat
  
• 
  conform funcţiei mesajului (scopul): informare (întrebările: cine?, ce face?, de ce?, cum?), publicitară ( promovarea, atragerea unui segment de public), educativă, estetică .
  
• 
  conform încărcăturii emoţionale a mesajului: critic, încărcătură emoţională sau persuasivă
  

* Calităţi generale:

• 
  Corectitudine
  
• 
  Obiectivitate
  
• 
  Accesibilitate
  
• 
  Limbaj denotativ cu nuanţă conotativă
  
• 
  Sens unic (operă închisă)
  
• 
  Are funcţia de mediatizare a evenimentelor
  
• 
  Influenţează opinia publică
  
• 
  Mesajul are două dimensiuni: informativă şi afectivă
  
• 
  Exprimă o atitudine;
  

* Particularităţi lingvistice:

• 
  Lexicale: termeni de specialitate, termeni uzuali, neologisme la modă;
  
• 
  Morfo - sintactice: preponderenţa coordonării, propoziţii enunţiative, dezvoltate, imperativ, izolări, elipse, digresiuni, paranteze
  
• 
  Stilistice: figuri de stil, citatul din surse directe şi verificabile, titluri şocante, superlative expresive, formulări eliptice pentru a impresiona şi a atenţiona.
  

* Forme ale discursului publicistic:

Apel comunicat articol

Cronică convorbire corespondenţă

Declaraţie editorial foileton

Interviu manifest masă rotundă

Reportaj ştire

Notă!

• 
  unele forme se apropie de stilul colocvial, artistic sau stiinţific.
  
• 
  conţinutul reflectă realitatea imediată şi este completat cu mijloace extralingvistice de tipul: caricatură, fotografie, hartă, schema, statistică, tabel.
  

Stilul beletristic (artistic)

* Utilizat în domeniul literar;

* Cuprinde operele literare în proză, versuri şi operele dramatice, tot aici pot fi incluse şi eseurile, jurnalele, memoriile, amintirile.

* Caracteristici:

• 
  Libertatea pe care autorul şi-o poate lua de la normele limbii literare;
  
• 
  Contrastul între sensul denotativ şi sensul conotativ al cuvintelor (în special în poezie prin modul neobişnuit în care poetul foloseşte cuvintele);
  
• 
  Caracterul individualizat al stilului;
  
• 
  Unicitate şi inovarea expresiei;
  
• 
  Bogăţie lexicală – din punct de vedere statistic;
  
• 
  Sensuri multiple ale aceluiaşi cuvânt;
  
• 
  Înglobează elemente din toate stilurile funcţionale, dar şi din afara limbii literare (arhaisme, regionalisme, elemente de argou şi jargon);
  
• 
  Mesajul are funcţie poetică (de explicat).
  

- Conform relaţiei E- R: specializat/ nespecializat

• 
  Conform funcţiei mesajului (scop): informare, estetică
  
• 
  Conform încărcăturii emoţionale a mesajului : emoţional, persuasiv
  

* Calităţi generale :

• 
  Claritate: exprimarea clară a gândurilor şi sentimentelor;
  
• 
  Proprietate: utilizarea mijloacelor lingvistice adecvate pentru exprimarea gândurilor şi sentimentelor;
  
• 
  Corectitudine: respectarea normelor limbii în organizarea comunicării;
  
• 
  Subiectivitate: conţinutul textului se referă la impresia autorului;
  
• 
  Precizie: utilizarea riguroasă a termenilor în organizarea enunţurilor;
  
• 
  Puritate: utilizarea mijloacelor lingvistice admise de limba literară;
  

* Particularităţi lingvistice:

• 
  Lexicale: termeni din fondul lexical de bază;
  
• 
  Morfo - sintactice: propoziţii ample ce alternează cu cele scurte, enunţuri enumerative;
  
• 
  Stilistice: figuri de stil, interogaţie retorică, superlative expresive, titluri sugestive, formule eliptice pentru a impresiona şi a atenţiona.
  

Stilul colocvial

* Utilizat în relaţiile personale în planul vieţii cotidiene.

* Caracteristici:

- Conform specificului discursului : discurs ficţional/ stil artistic, discurs nonficţional/ stil ştiinţific;

• 
  Recurge la elemente suprasegmentale (ton, gestică, mimică);
  
• 
  Are o mare încărcătură afectivă;
  
• 
  Regulile gramaticale pot fi încălcate;
  
• 
  Pot fi folosite elemente de jargou şi argon;
  
• 
  Sunt folosite particularităţi regionale sau socio-profesionale;
  
• 
  Conform relaţiei E- R: emiţător - specializat sau nespecializat, receptorul – specializa t- nespecializat, relaţia E/ R poate fi şi de rudenie.
  
• 
  Conform funcţiei mesajului (scop) : informare, educare, divertisment, publicitar;
  
• 
  Conform încărcăturii emoţionale a mesajului : emoţional, persuasiv, manipulant, critic, polemic.
  

* Calităţi generale:

• 
  Claritate
  
• 
  Proprietate
  
• 
  Corectitudine
  
• 
  Subiectivitate
  
• 
  Accesibilitate
  
• 
  Precizia
  
• 
  Puritatea
  

* Particularităţi lingvistice:

• 
  Lexicale: jargou, argon, neologisme la modă, cuvinte tipice unor graiuri;
  
• 
  Morfo - sintactice: aproximări prin numerale şi substantive, pronume şi verbe cu specific regional, enunţuri fragmentate, izolări, inversiuni, elipse, digresiuni, paranteze;
  
• 
  Stilistice: diminutive, augmentative, cuvinte cu sens peiorativ, superlative expresive, titluri sugestive, vocative, interjecţii, imperative, zicale.
  

ELEMENTE DE TEORIA COMUNICĂRII

• 
  Componentele situaţiei de comunicare
  
• 
  Funcţiile limbajului
  
• 
  Tipuri de comunicare
  

Componentele situaţiei de comunicare

• 
  Emiţătorul (E) = reprezintă sursa de informaţie prezentă intr-o situaţie de comunicare, sursa mesajului, fiind dotat cu un aparat şi un mecanism de codare;
  

- în cazul comunicării verbale locutorul (emiţătorul) va selecta semnele din codul lingvistic şi le va combina conform regulilor gramaticale.

• 
  Receptorul (R) = este beneficiarul informaţiei intr-o situaţie de comunicare; este vizat de către emiţător; primeşte mesajul si îl decodează
  

- în cazul comunicării verbale interlocutorul (receptorul) va face apel la memorie (operaţie de decodificare a mesajului) şi va actualiza cunoştinţele de limba necesare degajării semnificaţiei conţinute in mesaj .

- în general, receptorul este şi destinatarul informaţiei, dar există situaţii de comunicare în care cele două poziţii se disociază (ex.: a spune ceva cuiva pentru a auzi altcineva).

• 
  Canalul = reprezintă suportul fizic al transmiterii mesajului.(în cazul comunicării verbale orale, se constituie din aerul prin care se propagă undele sonore.)
  
• 
  Codul = sistemul de comunicare pe baza căruia se construiesc mesajele (ex.alfabetul unei limbi naturale, cod lingvistic alcătuit din semne lingvistice; alfabetul Morse, cod artificial; limbajul surdo-muţilor).
  
• 
  Mesajul = vehiculul informaţiei (în cazul comunicării verbale orale, este constituit din rezultatul operaţiei de codare care merge de la sunet la sens.)
  
• 
  Referentul = în orice situaţie de comunicare mesajul vehiculează informaţie despre un anumit referent; despre ce anume se comunică (stricto sensu).
  
• 
  Contextul = circumstanţele în care are loc comunicarea, circumstanţe privind timpul, locul emiterii, respectiv receptării, identitatea, statutul social şi relaţiile dintre actanţi etc.
  

Scopul comunicării

1. Informativ - transmitere de informaţie;

2. Persuasiv – convingerea receptorului : în reclame şi discursuri electorale ( sunt preferate formulările expresive şi concise, jocurile de cuvinte, enunţuri exclamative sau verbe la imperativ);

3. Predictiv – prognoza meteorologică.

Funcţiile limbajului – cf. Roman Jakobson Lingvistică şi poetică

• 
  Funcţia emotivă (expresivă) = centrată pe emiţător, exprimă starea afectivă a acestuia;
  

Mărci gramaticale în enunţuri:

• 
  persoana I la pronume şi verbe;
  
• 
  interjecţii;
  
• 
  exclamaţii.
  

Ex. Of, ce greu îmi e!

• 
  Funcţia conativă (persuasivă, retorică) = centrată pe receptor, vizează efectul de convingere pe care mesajul trebuie sa îl aibă asupra acestuia;
  

Mărci gramaticale în enunţuri:

• 
  persoana a II-a la pronume şi verbe;
  
• 
  vocativul, imperativul.
  

Ex. Hei, tu, treci aici!

• 
  Funcţia fatică = centrată pe canalul de comunicare, pe care astfel îl vizează, menţinând controlul funcţionării lui;
  

Ex. Alo, mă auzi?

• 
  Funcţia poetică = centrată pe mesaj, va avea rolul de a-l pune în valoare, atrăgând atenţia asupra modului în care acesta este formulat; presupune folosirea procedeelor artistice;
  

Ex. Sara pe deal, buciumul sună cu jale.

Observaţii:

1. 
   În contextele reale de comunicare, unui mesaj i se pot asocia mai multe funcţii ale limbajului, însă una va fi predominantă;
   
2. 
   Funcţia poetică nu este regăsibilă exclusiv în comunicarea literară. R. Jakobson oferă exemplul unui slogan electoral în care observă existenţa funcţiei poetice – este vorba de sloganul preşedintelui american Eisenhower “I like Ike.” În acest mesaj, lingvistul demonstrează existenţa funcţiei poetice, realizate prin asonanţă, subiectivitate, simetrie.
   
3. 
   Chiar şi în cazul literaturii, există texte ce au o funcţie poetică accentuată, aşa cum este poezia lirică, dar există şi unele în care funcţia referenţială este mai vizibilă – romanul realist.
   

Tipuri de comunicare

Comunicare nonverbală (bazată pe diferite limbaje)

verbală(bazată pe limbile naturale)

limba naturală = codul folosit în comunicarea interumană

= orice limbă care s-a vorbit sau se vorbeşte pe suprafaţa

Pământului

orală · după felul canalului scrisă

de transmisie

literară nonliterară · după caracterul ficţional literară nonliterară

sau nonficţional