14. Metodologia / frecvența pentru actualizările viitoare ale ROR-ITS-SAP
Orizontul de timp al Strategiei și Planului de Acțiune STI este anul 2023, fiind suprapus cu perioada efectivă de implementare a proiectelor finanțate în Cadrul Financiar al Uniunii Europene 2014-2020.
Având în vedere nivelul de incertitudine asociat prognozelor considerate în elaborarea Strategiei si Planului de Actiune STI, precum și schimbările rapide în domeniile tehnologiei informației, comunicațiilor, electronicii și / sau altor dimensiuni conexe STI, implementarea oricăror recomandări propuse în cadrul acestei strategii trebuie privită în conexiune cu progresele din aceste domenii. Propunerile făcute în cadrul Strategiei și Planului de Acțiune STI au fost făcute într-un mod independent de tehnologie, fiind orientate în special pe ceea ce trebuie implementat, nu și pe tehnologia necesară. În cazuri justificate de astfel de progrese , recomadările propuse vor trebui reconfirmate prin realizarea unor analize suplimentare și eventual revizuiri ale Strategiei și Planului de Acțiune STI.
Conform descrierii din capitolele precedente, metodologia / frecvența pentru viitoarele actualizări ale ROR-ITS-SAP prevede trei instrumente principale de evaluare, raportare și corecție pe baza următoarelor:
Indicatori de rezultat;
Indicatori de efect;
Recomandări privind cadrul de implementare STI.
Astfel, după cum a fost descris în capitolele anterioare, sistemul de măsurare a gradului și efectelor implementării STI și sistemul de monitorizare pentru implementarea acțiunilor privind Cadrul de Implementare STI prevăd o serie de raportări făcute către principalele instituții și actori relevanți și un mecanism de feedback. Prin intermediul mecanismului de feedback trebuie să fie asigurate propuneri de corecții, să fie formulate recomandări și în baza acestora se vor efectua, după caz, actualizări ale ROR-ITS-SAP. Feedback-ul tuturor actorilor va fi colectat de Biroul de Management al Portofoliului STI, care va asigura corecția și actualizarea ROR-ITS-SAP și reaprobarea sa în cadrul CNAIR.
Dostları ilə paylaş: |