5.1.1. General Managementul şi implementarea Programului Operaţional Regional (POR) reprezintă responsabilitatea Autorităţii de Management desemnate pentru acest program. Autoritatea de Management este responsabilă pentru gestionarea şi implementarea programului operaţional, conform Regulamentelor CE, a legislaţiei naţionale relevante şi a principiilor unui management financiar riguros.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 361/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 285/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional este constituită în cadrul structurilor Ministerului.