5.1. MANAGEMENTUL POR
5.1.1. General
Managementul şi implementarea Programului Operaţional Regional (POR) reprezintă responsabilitatea Autorităţii de Management desemnate pentru acest program. Autoritatea de Management este responsabilă pentru gestionarea şi implementarea programului operaţional conform Regulamentelor CE, a legislaţiei naţionale relevante şi a principiilor unui management financiar riguros.
Prin Hotărârea de Guvern nr. 361/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 285/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional este constituită în cadrul structurilor Ministerului.
5.1.2. Sistemul de Management
Următoarele instituţii vor forma sistemul de implementare al Programului Operational Regional:
Organizaţia
|
Instituţia
|
Autoritatea de Management (AM POR)
|
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor
|
Organismele Intermediare (OI)
|
8 ADR-uri (OI-urile POR sunt constituite în structurile ADR)
Autoritatea Naţională pentru Turism
|
Autoritatea de Certificare şi Plată
|
Ministerul Economiei şi Finanţelor
|
Unitatea de Plată POR
|
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor
|
Autoritatea de Audit
|
Autoritatea de Audit din cadrul Curţii Române de Conturi
|
La sfârşitul acestei secţiuni este prezentată o schemă a sistemului de implementare a POR şi funcţiile principalelor organisme implicate.
5.1.3 Autoritatea de Management - Funcţii şi responsabilităţi:
Funcţiile Autorităţii de Management în ceea ce priveşte managementul şi monitorizarea operaţiunilor finanţate de Uniunea Europeană printr-un program operaţional sunt definite în cadrul Articolelor relevante din Regulamentele CE, şi sunt detaliate prin HG Nr. 128/ 2006, publicată în Monitorul Oficial Nr. 90/31.01.2006, ce modifică HG 497/2004 privind stabilirea cadrului instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea instrumentelor structurale.
AM POR va delega anumite sarcini Organismelor Intermediare, în baza unui Acord scris şi semnat. Autoritatea de Management va efectua astfel monitorizarea permanentă a îndeplinirii atribuţiilor delegate pentru a se asigura că Organismele Intermediare desfăşoară aceste activităţi într-un mod satisfăcător pentru AM. Acest lucru reflectă faptul că Autoritatea de Management rămâne responsabilă pentru implementarea programul operaţional în conformitate cu prevederile Regulamentelor Fondurilor Structurale.
Responsabilităţile şi funcţiile Autorităţii de Management:
Responsabilităţile şi funcţiile Autorităţii de Management sunt prezentate în Regulamentele Fondurilor Structurale, în special în Regulamentul Consiliului nr.1083/2006, şi Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr. 1828/2006.
AM POR va avea următoarele responsabilităţi principale:
-
Să constituie Comitetul de Monitorizare pentru POR (CM POR), în decurs de 3 luni de la data notificării de către Comisia Europeană a deciziei de aprobare a POR; să agreeze, împreună cu CM POR, regulamentului său de organizare şi funcţionare, în concordanţă cu cadrul instituţional, juridic şi financiar din România;
-
Să elaboreze proceduri privind organizarea şi funcţionarea CM POR
-
Să asigurare secretariatul CM POR
-
Să elaboreze criteriile de selecţie şi să le transmită spre aprobare, Comitetului de Monitorizare POR
-
Să elaboreze şi semneze acorduri de delegare de atribuţii cu Organismele Intermediare pentru implementarea POR la nivel regional
-
Să stabilească calendarul de lansare a procesului de depunere de către solicitanţi a cererilor de finanţare pentru proiecte
-
Să raporteze Comitetului de Monitorizare cu privire la progresul implementării POR şi modul în care acordurile cu Organismele Intermediare sunt respectate
-
Să coordoneze elaborarea rapoartelor de evaluare a POR, a Raportului Anual de Implementare şi a Raportului Final de Implementare
-
Să elaboreze şi să actualizeze procedurile de implementare ale POR/ghidurile, în funcţie de nevoile programului
-
Să coopereze cu Ministere, şi alte organisme ale sectorului public, precum şi cu alţi parteneri socio-economici pentru a coordona implementarea POR cu alte programe operaţionale
-
Să elaboreze şi să implementeze Planul de Comunicare al POR
-
Să ia decizia finală privind aprobarea proiectelor pentru finanţare şi să trimită această decizie către Organismele Intermediare
-
Să desfăşoare evaluările permanente şi ad-hoc ale POR
-
Să facă verificări la faţa locului a proiectelor finanţate prin POR
-
Să autorizeze cheltuielile eligibile pe baza verificării rapoartelor de progres şi a altor documente relevante primite de la Organismele Intermediare
-
Să ia măsurile necesare în vederea corectării neregulilor
-
Să efectueze controlul fondurilor UE/naţionale alocate prin POR, în concordanţă cu legislaţia UE/naţională
-
Să se asigure că există piste de audit adecvate ale operaţiunilor
5.1.4. Organismele Intermediare
Organismele Intermediare ale POR, ce funcţionează conform unui acord semnat cu AM POR, sunt constituite în cadrul Agenţiilor de Dezvoltare Regională şi a Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale. ADR-ul, este organismul neguvernamental, nonprofit, de utilitate publică, cu personalitate juridică, care funcţionează în domeniul dezvoltării regionale;ADR-ul se organizează şi funcţionează în condiţiile Legii 26/2005 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile şi a Legii 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările şi completările ulterioare.
Ministerul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberal este organism intermediar pentru domeniul de intervenţie „Promovarea potenţialului turistic şi stabilirea infrastructurii necesare pentru a creşte atractivitatea României ca destinaţie turistică”.
OI POR va avea următoarele atribuţii principale:
-
Asigură dezvoltarea portofoliului de proiecte
-
Oferă îndrumare potenţialilor solicitanţi pentru elaborarea proiectelor, respectând principiul separării funcţiilor
-
Lansează procesul de depunere de către solicitanţi a cererilor de finanţare pentru proiecte, în funcţie de calendarul stabilit de AM POR
-
Primeşte şi înregistrează solicitările de finanţare din POR, conform procedurii relevante
-
Verifică conformitatea administrativă şi eligibilitatea cererilor de finanţare, în conformitate cu criteriile stabilite de AM POR
-
Organizează sesiunile de evaluare tehnică şi financiară, cu sprijinul evaluatorilor independenţi
-
Organizează evaluarea strategică şi asigură secretariatul Comitetului Regional de Evaluare Strategică (CRES)
-
Raportează în mod regulat către AM POR cu privire la rezultatul procesului de evaluare
-
Notifică solicitanţii cu privire la stadiul procesului de evaluare a cererilor lor de finanţare
-
Încheie contracte de finanţare cu beneficiarii, în urma deciziei AM POR de a finanţa proiectele propuse
-
Realizează verificările la faţa locului a proiectelor
-
Monitorizează implementarea proiectelor aprobate, prezintă AM POR rapoarte tehnice de progres
-
Primesc cererile de plată de la Beneficiari şi verifică exactitatea şi corectitudinea cheltuielilor efectuate, le aprobă şi înmânează raportul AM POR împreună cu avizarea conformă a plăţilor
-
Se asigură de existenţa toate documentele şi procedurile necesare stabilirii pistelor de audit, în conformitate cu procedurile relevante
-
Contribuie la rapoartele de evaluare ale POR, Raportul Anual de Implementare si Raportul Final de Implementare
-
Întreprind măsurile necesare în caz de fraudă, iregularităţi şi corecţii financiare, conform celor stabilite cu Autoritatea de Management
-
Întreprind măsurile necesare recuperării de fonduri şi trimit AM POR rapoarte prind sumele care trebuie recuperate
-
Contribuie la implementarea Planului de Comunicare POR la nivel regional, inclusiv prin realizarea publicităţii, organizarea şi desfăşurarea de evenimente de informare şi instruire
-
Actualizează datele financiare şi statistice la nivelul proiectelor folosind Sistemul Unic de Management al Informaţiilor
5.1.5. Comitetele Regionale de Evaluare Strategică şi Corelare
La nivelul fiecărei regiuni de dezvoltare se vor constitui opt Comitete Regionale de Evaluare Strategică şi Corelare. Ele au rolul de a evalua din punct de vedere strategic propunerile de proiecte, adică de a evalua modul în care proiectele propuse sunt corelate cu obiectivele Programului Operaţional Regional şi cu strategia de dezvoltare a regiunii respective. De asemenea, Comitetele Regionale de Evaluare Strategică şi Corelare vor examina la nivel regional modul în care se realizează corelarea proiectelor finanţate de POR cu proiectele finanţate de Programele Operaţionale Sectoriale şi a Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, corelarea cu Obiectivele Cooperării Teritoriale Europene, precum şi coerenţa cu proiectelor cu politicile comunitare relevante.
CRESC va fi format din reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale reprezentând în mod egal judeţele constituente ale regiunii şi reprezentanţi ai mediului academic, societăţii civile şi mediului de afaceri, reprezentative la nivel regional.
În urma evaluării realizate de către CRESC va rezulta o listă care va cuprinde toate proiectele recomandate pentru finanţare precum şi proiectele care nu sunt recomandate, însoţită de o justificare adecvată. Fiecare Organism Intermediar va asigura secretariatul CRESC.
Comitetele Regionale de Evaluare Strategică şi Corelare vor asigura transparenţa procesului şi vor respecta principiul parteneriatului promovat prin intermediul axelor prioritare ale POR.
Schema sistemului de implementare a POR şi atribuţii principale ale organismelor implicate
Dostları ilə paylaş: |