Auditul financiar independent este efectuat de auditori înregistrați care sunt membri ai Institutului contabililor publici certificați. Sub rezerva reciprocității, Institutul contabililor publici certificați înregistrează o entitate de audit din Canada sau dintr-o țară terță după ce aceasta din urmă face dovada că:
(a) trei pătrimi din numărul membrilor organelor de conducere și al auditorilor înregistrați care efectuează audituri în numele entității îndeplinesc cerințe echivalente cu cele aplicabile auditorilor bulgari și au trecut cu succes examinările aferente;
(b) entitatea de audit efectuează audituri financiare independente în conformitate cu cerințele privind independența și obiectivitatea; și
(c) entitatea de audit publică pe site-ul internet propriu un raport anual de transparență sau îndeplinește alte cerințe echivalente de divulgare în cazul în care face auditul unor entități de interes public.
|