Liturghia crestina in biserica veche (pana la formarea Liturghiilor ortodoxe)

Miridele pentru sfinți (cele 9 cete) sunt atestate în scris din sec XI înainte; originea ritului trebuie să fi fost Athosul, după cum indică pomenirea Sf.Atanasie Atonitul în urma celorlalți mari pustnici (la mirida a șasea).

Amănuntele secundare ale ritualului scoaterii miridelor (forma, numărul lor, formulele respective, etc) se vor dezvolta până în sec XIV când sunt sistematizate și fixate definitiv aproape ca în forma de azi de către patriarhul Filotei al C-polului în Diataxa sa liturgică, amintită mai sus.

d) În ceea ce privește cele două rugăciuni care însoțesc scoaterea miridelor pentru vii și morți (Primește, Doamne jertfa aceasta... și Pentru pomenirea și iertarea păcatelor tuturor celor din veac adormiți...), ele nu se află nici în Liturghierul grecesc nici în cel rusesc, ci sunt o particularitate a Liturghierului românesc, începând cu ediția de la Iași, 1845. Prima este împrumutată din ectenia de la Litie (Mântuiește, Dumnezeule, Poporul Tău...) dar are și analogii cu formularul de “Pomelnic” pentru vii, tipărit pt călugări și mireni la sfârșitul Psaltirii precum și cu unele părți din dipt(?) anaforalei din Liturghia Sf.Vasile (memento vivorum).

Rugăciunea pentru pomenirea morților e inspirată din Canonul morților din Sâmbăta lăsatului sec de carne (Moșii de iarnă) și cel din Sâmbăta Rusaliilor (Moșii de vară) când se face pomenirea generală a tuturor morților. Forme mai vechi ale acestei rugăciuni întâlnim și în Biserica greacă unde au circulat sporadic.

După părerea unora, această rugăciune a venit la români prin intermediul Rusiei, adusă fiind în țară de mitropolitul Varlaam al Ungrovlahiei după călătoria sa în Rusia și înscrisă de el în pomelnicul Mitropoliei din București în 1674 – de unde va fi copiată și de alte pomelnice.

Versiuni ale acestor două rugăciuni circulau în manuscrise înainte de tipărirea lor în Liturghier, prin pomelnicele de la proscomidiarul diferitelor biserici, spre exemplu, pomelnicul ctitoricesc al bisericii din Grușetu-Vâlcea, scris în 1804 conține textul unei interesante variante a rugăciunii de pomenire generală pentru morți.