Liturghierul zice așa: “având să săvârșească dumnezeiasca Liturghie, preotul dator este mai întâi să se fi mărturisit și împăcat cu toți, să nu aibă supărare pe nimeni, să-și păstreze inima de gânduri rele cât va putea și să se înfrâneze de cu seara...”. Pregătirea sufletească se concretizează deci, în: pacea sufletului, mărturisirea păcatelor și rugăciunea personală.
a.Pacea sufletului. Conform poruncii Mântuitorului: “De-ți aduci darul tău la altar și acolo îți aduci aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă acolo darul și mergi mai întâi și te împacă cu fratele tău și atunci venind, adu darul tău” (Mt. 5, 23) – cea dintâi condiție este pacea inimii, așadar vechile Pravile prevedeau chiar canonisirea preotului care călca această condiție: “preotul de va sluji cu vrajbă asupra cuiva, să fie oprit de la Sf.Liturghie 60 de zile”. Liturghisierul enumeră câteva păcate ce ar putea să primejduiască această pace a inimii și de care preotul trebuie să se păzească în ziua slujirii: supărarea gândurilor de multe feluri, tulburarea lăuntrică/întristarea, mâhnirea/trândăvia, ispita sau zburdăciunea trupească etc. “Nimeni din cei legați cu pofte ori cu desfătări trupești nu este vrednic să vie sau să se apropie sau să slujească Ție, împărate al slavei” (Liturghisier, Rugăciunea în taină din timpul Heruvicului).
b.Spovedania. Pacea inimii presupune totodată și liniștea și curăția conștiinței. Mărturisirea preoților înainte de Liturghie este deci obligatorie chiar și atunci când acesta nu-și simte conștiința împovărată de păcate grave.
