Liviu Rebreanu ion ion dragei mele Fanny L. R. Capitolul

Ipoporului, se adună repede un grup vesel care porni spre casa Todosiei lui Maxim Oprea...

Ograda gemea de oameni... Bătranii, cu primarul Florea Tancu in frunte, stăteau in poarta deschisă şi, privind

cum joacă tineretul, vorbeau despre biserică, despre cules şi despre dările grele. Toma Bulbuc, mohorat, ofta des

şi deabia arunca uneori cate-un cuvant, căci gandurile lui erau mereu la George care acuma şedea in temniţa din

Bistriţa, aşteptind judecata curţii cu juraţi. Mai la o parte, stingher, bătranul Glanetaşu trăgea cu urechea, mai

umil ca odinioară; moartea lui Ion il cărunţise de tot şi-i sădise in ochii blanzi o tristeţe statornică.

Straja Cosma Ciocănaş fusese insărcinat de Belciug cu impărţirea celor trei vedre de rachiu gratuit, prevăzute in

programul pentru sărbătoarea sfinţirei noii biserici. işi indeplinea slujba cu atata nepătimire că bruftului pe unii

flăcăi care voiseră să iea două porţii, iar cu Macedon Cercetaşu ajunsese chiar la o uşoară şi trecătoare păruială.

Tot omul are dreptul la o litră de băutură! Aşa-i porunca! Cine nu se satură, să mai cumpere şi de la carciumă!

striga Ciocănaş, sfătos, din cand in cand, in gura tinzii, unde trona cu o palnie intr-o mană şi-n cealaltă cu o

măsură de tinichea, imprumutate de la văduva lui Avrum.

Langă prispă s-a strans un palc de bărbaţi imprejurul lui Simion Butunoiu,.care povestea minciuni din bătrani,

tuşind şi strănutand zgomotos. Macedon Cercetaşu, trăznit rău, umbla de ici colo, comandind nemţeşte şi dand

din maini spre marea veselie a copiilor care il salutau milităreşte...

Lăutarii cantau invartită cu foc. Flăcăii tropăiau ţanţoşi, iar fetele se răsuceau ca sfarlezele, cu zambete

mulţumite pe faţă. Umbra nucilor bătrani de langă şură se intindea din ce in ce, subţire, cuprinzand aproape toată

ograda...

Cand sosi grupul de domni, jocul se opri brusc, in semn de respect. Toţi bărbaţii se descoperiră, iar primarul cu

bătranii inconjurară pe Belciug şi pe Herdelea, vorbind de solemnitatea sfinţirei care a prilejuit atata cinste

satului intreg şi indeosebi preotului. Ilie Onu care, de cand s-a insurat şi Nicolae Tătaru cu fata lui Ştefan

Hotnog, a rămas capul flăcăilor, se apropia indată de Zăgreanu şi-l pofti să joace, oferindu-i pe cea mai

frumuşică fală din Pripas, pe Măria lui Trifon Tătaru, pe care şi-o ochise dansul s-o ia de nevastă in Caşlcgi.

Zăgreanu, nedezlipit de Ghighi, refuză zăpăcit. Atunci Ilie chemă pe domnişoara la joc, ceea ce pe d-na Herdelea

o umplu de revoltă, iar pe Ghighi o făcu să zambească de ruşine... in sfarşit primarul, cu consimţămantul

preotului, porunci flăcăilor să continue jocul, să vază şi domnii cat sunt de frumoase petrecerile prostimei...

369

Toma Bulbuc izbuti curand să iea deoparte pe Herdelea, să se mai sfătuiască cu dansul despre George. Nevasta

lui Toma, mai uscată, cu ochii mici veseli mai adanciţi in cap şi cu glasul mai plangător, veni langă ei, işi franse

mainile şi se jură că numai farmecele rele au putut face pe băiatul lor să cadă in asemenea năpastă. Herdelea ii

incuraja să aibă deplină incredere in Grofşoru, căci nu-i avocat ca el nicăieri.

- Mi se pare că pană să vie acasă George, nevastă-sa o să-l aştepte cu copilaş in braţe. Zice că-i grea... O fi, că

asta-i menirea femeii - rosti mai tarziu Toma, inseninat puţin.

Prin sat umbla zvonul că Florica ar fi rămas insărcinată cu Ion. Nimeni nu ştia de unde a ieşit vorba aceasta, dar

mulţi o credeau. Unele babe mai lacome de barfeli ispiteau pe Savista care acum se mutase inapoi la Trifon

Tătaru şi cerşea iar in Uliţa Mare, deoarece Florica o vedea ca sarea-n ochi. Oloaga insă nu răspundea nimănui,

era veşnic acră şi manioasă, incat lumea spunea că trebuie să fi intrat in anul morţii...

Tocmai cand se isprăvi jocul, veni gălăgios Vasile Baciu care, după ce incercase zadarnic să corupă pe Cosma

Ciocănaş, se dusese la carciumă să-şi potolească mai bine setea. Cum zări pe Belciug, se intunecă şi se indreptă

glonţ spre dansul, zicandu-i:

- Şi aşa, domnule părinte, vrei să-mi iei moşia cu tot dinadinsul? Preotul incercă să nu-l bage in seamă, ca să nuşi

strice dispoziţia. Vasile

insă nu-l slăbi şi se indarji tot mai rău. Atunci Belciug, supărat, ii zise tare să audă intreg norodul:

- Ai ajuns ruşinea satului, măi Vasile, şi tot nu te mai saturi de blestemăţii?... Pămant mai mult iţi trebuie ca să

poţi bea mai mult?... N-ar fi păcat de Dumnezeu să incapă in mainile tale moşia, s-o prăpădeşti prin carciumi?...

Apoi pămantul nu-i pentru beţivi şi leneşi, Vasile! Nu, nu! Pămantul aşteaptă muncă şi trudă, nu lenevie!... Ion,

ginere-tău, fie iertat, da, merita moşia, că-i era dragă şi punea osul s-o muncească. Bine te-a cunoscut de n-a vrut

in ruptul capului să o lase s-ajungă iar pe seama ta... Cand vei vrea să munceşti omeneşte şi să te laşi de beţie,

atunci să vii la mine să mai vorbim! Deocamdată şi cat ai e prea mult... Aşa!... Pană atunci insă să piei din ochii

mei, satană afurisită!...

Dojana preotului, mai ales fiind stăpanită, găsi aprobarea tuturor sătenilor. Chiar şi Vasile Baciu parcă se

dezmeteci, căci indată incepu să se inchine, mormăind:

- Apoi dacă-i aşa, am să fac jurămant in biserica cea nouă şi n-am să mai iau in gură nici un stop de rachiu, cate

zile oi mai trăi...

370

Belciug auzi făgăduinţa, mulţumit, dar totuşi nu vru să mai intindă vorba cu dansul, ci se intoarse spre un grup de

ţărani din Săscuţa care veniseră la sfinţire dornici să poată muta cat mai degrabă biserica cea veche, să aibă şi el

bisericuţa lor ca toate satele creştine...

Fiindcă se insera şi mai ales fiindcă Herdelea incepuse să inchine păhărele cu ţăranii, d-na Herdelea hotări că,

fără a mai trece pe la şcoală, unde continua petrecerea domnească, e vremea să plece direct acasă, in Armadia.

Zadarnice fură stăruinţele preotului, care deabia acuma voia să se aşeze mai serios la chef cu Herdelea, zadarnice

rugăminţile lui Zăgreanu, care se jura că lipsa Ghighiţei răpeşte tot farmecul balului - d-na Herdelea rămase

neinduplecată. Belciug atunci le oferi brişcă lui cea bună, regretand insă mereu că doamna nu binevoieşte să mai

zăbovească baremi un ceas. Ca să-i arate că nu-i supărată, d-na Herdelea il pofti să tragă totdeauna la danşii,

cand va veni in Armadia, ceea ce preotul primi foarte bucuros.

- Mare păcat insă că nu vom mai lucra de acuma impreună, dragă Zaharie! adaogă Belciug cu duioşie in glas.

- Ce are a face, Ionică?... N-ai colea pe prietenul Zăgreanu, care-i tot de-al nostru!...

- Aş!... Zăgreanu!... Noi doi anevoie o să ne inţelegem - mormăi Belciug, innourandu-se.

- Lasă că-i băiat bun, zău e bun - zise Herdelea invăluind pe Zăgreanu intr-un zambet de incredere.

- Poate numai dac-ar avea norocul să-şi găsească o nevestică bună, romancă verde, uite-aşa ca domnişoara

Ghighi, poate că atunci ar pricepe care i-e chemarea in mijlocul nostru! rosti preotul mai grav.

Ghighi era să leşine de ruşine. Zăgreanu insă fu cuprins de o indrăzneală extraordinară, incat zise repede:

- Dacă domnişoara m-ar vrea, eu... eu...

- Mă rog, mă rog, asemenea lucruri serioase nu se pun la cale in uliţă! il intrerupse d-na Herdelea cu o blandeţe

neobişnuită. Vino pe la noi, şi te primim cu dragă inimă...

Totuşi Zăgreanu, spre a-şi potoli avantul, apucă mana Ghighiţei şi o sărută prelung.

Brişcă porni la pas, căci Zăgreanu ii insoţea pe jos. in faţa casei lor din capul satului se opriră puţin. Zenobia care

şedea posomorată pe prispă veni la trăsură, vorbi despre Ion, planse cu sughiţuri şi in cele din urmă afurisi pe

George şi tot neamul lui Toma.

- Bietul Ion! zise d-na Herdelea. Iute s-a mai prăpădit... Se vede c-aşa i-a fost scris!...

371