Longin popescu, ion

Opinii privind

Proiectul legii statutului minorităţilor

Interviu cu P.S. Ioan Selejan,

Episcopul Harghitei şi Covasnei

„Judeţele Harghita şi Covasna au ajuns o Insulă a Şerpilor în centrul României”

Una dintre problemele de stat rămase în suspensie la sfârşitul anului trecut este Legea statutului minorităţilor naţionale. Spre lauda lor, o parte dintre politicienii români aflaţi la putere, în special deputaţii şi senatorii Partidului Democrat, au realizat, în al 12-lea ceas, că adoptarea acestei legi, în forma propusă de UDMR, ar însemna un act de trădare a cauzei naţionale, conducând la eliminarea Alianţei DA de pe eşichierul politic la alegerile viitoare. În ciuda declaraţiilor scandaloase ale unor bonjurişti de ocazie din Guvern (un Mihai Răzvan Ungureanu sau un Călin Popescu Tăriceanu), potrivit cărora „Legea este bună”, iar integrarea României în UE ar depinde de „adoptarea ei imediată”, Alianţa a hotărât să amâne discutarea acesteia până în februarie. Atunci vor fi introduse, printre altele, amendamentele Comisiei de la Veneţia, amendamente respinse de UDMR tocmai pentru că ar face din lege un act normativ la standarde europene, şi nu emanaţia unei obsesii naţionalist-extremiste, cum rezultă din proiect şi cum se doreşte în cercurile iredentiste de la Budapesta.

Nu întâmplător, primul dintre cele 50 de interviuri ce vor fi publicate în această pagină, în 2006, ne-a fost acordat de Preasfinţitul Ioan Selejan, episcopul Harghitei şi Covasnei, omul de care se leagă renaşterea ortodoxiei în cele două judeţe şi care cunoaşte de la faţa locului situaţia românilor minoritari în propria lor ţară. Într-un alt interviu, acordat ziarului „Adevărul de Cluj”, preasfinţia sa spunea pe bună dreptate că, în realitate, românii sunt mai îndreptăţiţi decât maghiarii să aibă o lege care să-i protejeze în faţa abuzurilor şi deznaţionalizării. Pe de altă parte, dovedind o abilitate de mare analist socio-politic, vlădica Ioan lansează câteva „sentinţe” necruţătoare la adresa politicienilor români care nici nu ştiu unde se află pe hartă cele două judeţe desprinse de facto de sub autoritatea Bucureştiului.
„Separarea şcolilor maghiare de cele române a fost o decizie a orbilor”
- Venind spre dvs., am luat în maşină trei tineri secui, sperând să aflu câte ceva despre autonomia lor culturală. Din păcate, nu ştiau o boabă româneşte. Erau soldaţi, veneau în permisie de la Bârlad, dar habar n-aveau de limba d-lui Călin Popescu Tăriceanu. Ce învăţătură se poate trage de aici, Preasfinţite?

- Că autonomia culturală este o stare de fapt, că separarea şcolilor maghiare de cele române a fost o decizie a orbilor, ce a condus la crearea, pe acelaşi teritoriu naţional, a unei lumi paralele cu lumea românească. Este rezultatul unei politici falimentare, care se duce în primul rând împotriva intereselor maghiarului de rând. O politică din vremuri apuse, când mic copil fiind, am umblat din sat în sat să găsesc o şcoală românească în fosta Regiune Mureş Autonomă Maghiară. Această autonomie, pe care o vor ei atât de mult, va duce la o separare totală a maghiarilor de români, deşi interesul tuturor este convieţuirea şi solidaritatea în faţa greutăţilor ce vor veni după integrarea europeană. Au înfiinţat deja o universitate maghiară la Miercurea Ciuc, dar nu cred că tinerii locului au avut această iniţiativă, ci vârfurile politice care au creat astfel o formă fără fond, o entitate care s-a născut moartă. Pur şi simplu, la această universitate privată, care cere tot mai multe fonduri de la stat, nu rămân copiii buni, pentru simplul motiv că fiecare maghiar îşi doreşte ca fiul său să înveţe într-un centru universitar de renume. Orice tânăr doreşte să pipăie vârfurile ştiinţei şi culturii de la Cluj, Timişoara sau Târgu Mureş. Nu se poate face cultură săpând la târnăcop, după cum nu se poate face cultură sub o cetină de brad. Ce vor face aceşti tineri mâine-poimâine, când nu vor reuşi să facă faţă exigenţelor europene? Ei sunt nişte sacrificaţi şi devin fără voia lor fii de rangul doi ai României, căci viteza schimbărilor îi va lăsa de căruţă, doar pentru că aşa doreşte astăzi o anumită pletură de politicieni.

„Pe români nu-i întreabă nimeni nimic, n-au cui se plânge, sunt ca nişte deportaţi în Siberia”
- Profesori maghiari din Miersurea-Ciuc îl propun pentru funcţia de director pe un profesor român deosebit de bine pregătit. Toată şcoala îşi dă acceptul, dar organizaţia UDMR se opune, astfel că director ajunge un maghiar, chiar dacă este o nulitate din punct de vedere profesional. Care este morala acestui caz, Preasfinţite?

- Nu e greu de ghicit. Astăzi se opune partidul, dar mâine, cu o vigoare şi mai mare, se va opune proiectatul Consiliu al autonomiei, prevăzut în Legea Statutului ca un veritabil parlament etnic. Autonomia culturală funcţionează deja, în defavoarea românilor. Pe români nu-i întreabă nimeni nimic, n-au cui se plânge, sunt ca nişte deportaţi în Siberia. Credeţi că, dacă mâine se prezintă la concurs un român şi un maghiar pentru a ocupa, spre exemplu, postul de inspector general în învăţământ, va câştiga românul? Oricât de pregătit ar fi, va pierde. Politicul îi barează calea. De altfel, dacă urmăriţi anunţurile publicitare din ziare, veţi vedea că n-ai nicio şansă, ca român, să-ţi găseşti o slujbă în cele două judeţe, dacă nu vorbeşti limba maghiară. Mi-au fost arătate anunţuri în care se spunea clar că nici muncitor necalificat nu poţi fii dacă nu vorbeşti ungureşte.

„Statul român are strategia zero de integrare a Harghitei şi Covasnei în România”
- Ne aflăm, totuşi, sub jurisdicţia unui stat recunoscut în lume ca fiind statul român unitar, naţional şi indivizibil. E drept, recunoscut la Bruxelles, dar nu şi la Odorhei – acest Tiraspol din Carpaţi, în care primarul se închipuie un mic Smirnov şi nu-i dă voie marelui rapsod Tudor Gheorghe să se urce pe scenă la 1 Decembrie. De ce se întâmplă toate acestea, Preasfinţia Voastră?

- Pentru că statul român nu are nicio strategie pentru acest spaţiu şi pentru românii din Harghita şi Covasna. Nu am văzut o strategie de integrare totală a acestor judeţe în România. Parcă n-am fi integraţi încă în România! Mai bine zis, statul are o strategie zero în acest sens. Judeţele Harghita şi Covasna sunt o Insulă a Şerpilor în centrul României, care nu prezintă niciun interes pentru Bucureşti. Nu, pentru că suntem numai 100.000 de români în cele două judeţe şi oferim voturi cam puţine. Când am pierdut adevărata Insulă a Şerpilor, în jurul căreia musteşte petrolul, statul român n-a făcut nimic, că n-a putut. Nimic nu face nici acum, deşi poate. Câtă lume ştie de rezervele uriaşe de uraniu care se află în nordul Harghitei? Cu toate că ne îndreptăm către noi tehnologii, mai curate, de producere a energiei, uraniul va rămâne zeci de ani de acum înainte o avere importantă. Pierzând controlul asupra Insulei Şerpilor din Carpaţi, statul pierde controlul şi asupra acestor zăcăminte, ca şi asupra uriaşelor rezerve de apă de aici. Să nu uităm că din cele două judeţe izvorăsc Mureşul, Oltul şi Trotuşul, plus nenumărate izvoare de ape minerale. România nu importă la ora actuală apă minerală datorită acestui spaţiu binecuvântat de Dumnezeu. Imaginaţi-vă ce se întâmplă dacă aceste resurse nu mai sunt româneşti. De aceea, mă întreb: oare politicienii români nu au învăţat nimic din pierderea Insulei Şerpilor? N-au învăţat din pierderea altor teritorii care nu mai sunt la ora actuală în România? Oare nu ştiu că orice palmă de pământ al ţării are, la un moment dat, o valoare inestimabilă? Uitaţi-vă în Orient şi în partea de nord a Africii. Se duc acolo lupte pentru pustiu. Un european nu înţelege cum se bat acolo pentru o imensitate de pustiu. Ei, iată, au simţit că acela este pământul lor şi trebuie apărat. Abia mai târziu au aflat că stau pe o imensă mare de petrol.

„Guvernul Tăriceanu va intra în istorie ca primul guvern care ia de la biserică, în loc să dea”
- După 1989, Guvernul Năstase a făcut câteva încercări de a înţelege ce se întâmplă în Harghita şi Covasna, trimiţându-şi miniştrii în vizită şi reuşind apoi să direcţioneze ajutoare financiare pentru episcopie, şcoli şi centre culturale. Cum vă ajută guvernanţii actuali, cât de bine cunosc ei situaţia din zonă?

- Cu părere de rău v-aş propune să mergeţi într-o zi, în calitate de jurnalist, la Guvern, şi să-i întrebaţi pe miniştri unde se află Covasna şi Harghita. Să mai faceţi o întrebare simplă: care judeţe sunt mai aproape de Bucureşti, Covasna sau Dolj, Iaşi sau Harghita? S-ar putea să aveţi surprize la nivel guvernamental. Întrebaţi-mă dacă, într-un an de mandat, din noul guvern a trecut vreun ministru român pe aici, să se intereseze ce se mai întâmplă în centrul României. Vă răspund: nici unul! Mă întrebaţi de ajutor din partea guvernului. Iată, Banca Naţională a României avea o clădire în Sfântu Gheorghe, pe care a abandonat-o ca rezultat al restructurării. Printr-o hotărâre a fostului guvern Năstase, clădirea ni s-a repartizat nouă, episcopiei. Doream s-o închiriem, iar din banii astfel obţinuţi, să ajutăm săracii şi familiile cu copii mulţi din zonă. Biserica nu poate face asistenţă socială fără anumite fonduri, mai ales o eparhie săracă şi bătută de vânturi, precum cea a Harghitei şi Covasnei. Biserica nu doreşte să se îmbogăţească, ea este o instituţie a darului către cei în nevoie. Din păcate, hotărârea nu a putut fi pusă în aplicare, guvernul Tăriceanu emiţând o nouă hotărâre peste cea dintâi, prin care clădirea ne-a fost luată şi dăruită Consiliului Judeţean Covasna. Dacă miniştrii maghiari din guvernul de la Bucureşti au dorit-o neapărat pentru interesele administraţiei lor, în dauna bisericii ortodoxe, e oarecum de înţeles. Dar cum au putut miniştrii români să semneze o asemenea hotărâre? Cum de nu le-a tremurat mâna? Guvernul Tăriceanu va intra în istorie ca primul guvern care ia de la biserică, în loc să dea. Niciun guvern al României, în afară de cele comuniste, n-a luat de la biserică, ci cât s-a putut a dat. Ce a făcut guvernul actual e ca şi cum ar fi luat din mâna unui orfan o bucată de pâine, pentru că şi noi, românii din zonă, suntem efectiv orfani aici. N-avem mamă, România ne-a abandonat, aşa cum a făcut-o mereu în istorie, lăsându-ne să ne pierdem limba şi numele de români.

„Modul de gândire la nivel politic maghiar este unul vetust, din alte vremuri de tristă amintire”
- Sunteţi singurul episcop din România care păstoreşte români „cu limba tăiată”, după cum spuneaţi undeva. Colectaţi ajutoare deopotrivă pentru români şi secui, propovăduiţi buna înţelegere între fraţii creştini. Cu toate acestea, bisericile ridicate de dv. au fost considerate „pumnale înfipte în pieptul maghiarimii”. Lucraţi, într-adevăr, la cucerirea acestui teritoriu prin „turlele în formă de ceapă” (cum scriu ei în ziare) ale bisericilor ortodoxe, părinte episcop?

- Lucrăm la emanciparea românimii, deşi este aproape imposibil să redai limba celor ce le-a fost într-adevăr tăiată. Mă gândesc la românii maghiarizaţi din satele celor două judeţe, care se roagă în limba română, cântă psalmii româneşte, dar gândesc şi vorbesc între ei ungureşte, au nume ungureşti. Cum credeţi că se simt ei când nu pot comunica cu proprii lor copii în limba strămoşilor, în limba română? Oamenii aceştia sunt nişte deportaţi. Şi sunt sate întregi de deportaţi români în Harghita şi Covasna, dar şi în fosta regiune Mureş Autonomă Maghiară. Noi nu cerem autonomie culturală, dar cerem statului român sprijin pentru a ne păstra identitatea. În privinţa ajutoarelor, acţionăm strict în spiritul preceptelor biblice, fiind cu toţii fraţi întru Iisus Domnul. Biserica ortodoxă nu poate separa suferinţa şi sărăcia după etnia credinciosului. În fabrica de confecţii a Episcopiei lucrează muncitoare maghiare, în şcolile, orfelinatele şi spitalele maghiare am trimis alimente şi medicamente de câte ori am avut posibilitatea. Numai în iarna 2004/2005 am distribuit ajutoare de 4,5 miliarde de lei, în funcţie de nevoi, nu de etnie. Noi nu milităm pentru separatism, doar unii politicieni visează la o astfel de aberaţie. Pe maghiarul de rând, ca şi pe român, nu-l interesează decât o slujbă mai bună, o maşină mai puternică, drumuri fără gropi, gaze în casă, într-un cuvânt o viaţă mai bună. În acest context, cu atât mai anacronică mi se pare pretenţia de autonomie culturală a unor lideri cu capul înfierbântat. În epoca globalismului, doar la câteva sute de metri sub pământ te mai poţi izola de influenţele şi interconexiunile cu celelalte culturi. Este limpede că modul de gândire la nivel politic maghiar este unul vetust, din alte vremuri de tristă amintire.

Interviu apărut în nr. 699 al revistei Formula AS

Interviu cu av. Ioan Solomon