Lucrări extrase din experienţe cu

DRUMUL SPRE GOLGOTA

Când eram necăsătorită, aveam o prietenă bună, soră în Domnul, care s-a căsătorit cu un frate sincer, socotit exemplu între tineri în vremea aceea. Am rămas prieteni de familie, dar - ne întâlneam foarte rar, deoarece distanta între oraşul nostru si oraşul lor era foarte mare. Din pricina greutăţilor familiale ivite pe parcurs, au trecut ani de-a rândul si nu ne-am mai putut întâlni. Apoi am auzit că familia respectivă a emigrat în S.U.A. Câţiva ani nu am ştiut nimic de ei, nici unde s-au stabilit în America.

Într-o zi a anului 1984, am primit un telefon de la prietena mea din America, între alte discuţii m-a întrebat dacă putem să-i ajutăm în rugăciune, că au o problemă serioasă si dacă simţim alături de ei să aducem împreună cauza lor în fata Domnului. I-am răspuns că lucrul acesta trebuie să-l facem nu pentru că am fost prieteni, ci pentru că aşa ne-a învăţat Domnul: să plângem cu cei ce plâng si să ne bucurăm cu cei ce se bucură, într-o seară, am rugat mai deosebit pe Domnul să se ocupe de problema lor si dacă găseşte cu cale să le-o rezolve. Domnul mi-a dat un vis în noaptea aceea.

Parcă urcam dealul Golgotei cu dorinţa să ajung sus la Golgota. Pe umeri duceam un bagaj si deşi nu era uşor, mă gândeam că voi ajunge sus si acolo îmi voi pune jos bagajul si aşa urcam cu bucurie şi nu mi se părea greu de dus. în fata mea si după mine erau mulţi ce urcau spre Golgota. Deodată am văzut în fată nu departe de mine pe familia pentru care mă rugasem; urcau şi ei având două valize mari: una o ducea soţul, una soţia, dar abia le duceau de grele ce erau. Le duceau 2-3 paşi si le lăsau jos, apoi iarăşi le luau, dar nu le mai puteau duce. S-au uitat în jur să vadă dacă nu e cineva cunoscut să le ajute la bagaj. Văzându-mă că vin în urma lor au zis unul către altul: "Iată că vine sora V. - să o rugăm să ne ajute să ducem bagajele. Când am ajuns lângă ei mi-au zis: "Sora V. ştim că mergi la Golgota. Şi noi vrem să ajungem tot acolo, dar avem bagajele acestea aşa de grele că nu mai putem urca de nu ne ajută cineva ca să le ducem. Te rugăm ajută-ne să putem urca si noi. Nu trece ca preotul sau ca levitul pe lângă noi, fără să ne ajuţi. Măcar la un bagaj ajută-ne." M-am uitat la ei. Nu puteam trece fără să-i ajut. I-am întrebat ce au aşa de greu în valiză, dar mi-au zis să nu-i întreb despre asta, si să-i ajut dacă pot. Le-am spus să-mi dea din bagaj că vreau să-i ajut. Au deschis valiza si din ea au scos o periniţă mică de bebe cu tot trusoul unui nou născut: cămăsuţe, costumase, scutece, etc. Când am văzut ce-mi dă, am zis: "Cum, nişte haine de copil mic sunt aşa de grele că nu le mai puteţi duce? Daţimi-le mie ca să le duc eu." Când am întins mâna după ele si le-am luat nu mai era numai periniţa si hainele, ci era si un bebe mic în ele, în braţele mele. De sus de pe munte s-a auzit un glas ce a strigat: "S-a făcut numărătoarea în familia voastră -si sunt lipsă două numere din numărul hotărât. Pentru că v-aţi împotrivit planului ceresc cu privire la căminul vostru si 1-aţi zădărnicit, iată am îngăduit o lovitură peste inimile voastre, care v-a adus întristare, mâhnire si ocară. Acest foc e îngăduit din pricină că Mi-aţi zădărnicit planul si în foc va arde toată zgura de pe voi."

Când m-am trezit din vis, am înţeles care era cauza lor. Într-adevăr era o problemă grea si o povară în inima lor. După câteva zile sora m-a sunat din nou si le-am spus că sunt însărcinată să le spun lucruri aspre. Când am terminat de spus totul am auzit la celălalt capăt al firului pe sora plângând, apoi mi-a zis: "Aşa este situaţia. Două din fetele cele mai mari au plecat de la noi, găsindu-şi plăcerea în deşertăciunea acestei lumi." Eu le-am spus să-şi aducă aminte că din pricina lor au fost îngăduite aceste probleme în familie.

AMIN.

FEMEIA DE LA FÂNTÂNA

Nu pot uita niciodată minunata lucrare ce s-a petrecut în ziua când am avut binecuvântarea celui de-al doilea copil, Pavel.

Fiind foarte departe de părinţii, fraţii si surorile mele, foarte far ne puteam întâlni si mai ales să fim toţi împreună; ne întâlneam toţi doar la ocazii deosebite. Ivindu-se acest prilej, i-am chemat pe toţi la binecuvântare împreună cu câţiva fraţi de credinţă si prieteni de familie din Cluj si Turda. Binecuvântarea s-a ţinut la biserica din Micalaca - Arad. în timpul programului în adunare, Domnul a întins o masă boga­tă pentru cei dornici - în rugăciune, în cuvânt, în cântări şi-n poezii s-a simţit prezenţa Duhului Sfânt. După terminarea programului din adunare, am poftit la masă pe cei invitaţi. Alături de ei au mai venit si alţii, spunând că vor să mai facă o rugăciune, apoi vor pleca. După rugăciune, au pornit nişte discuţii din Cuvânt, realizându-se o atmosferă plăcută si nimeni n-a mai plecat. I-am numărat: erau în jur de 60 de inşi si mâncarea era pregătită pentru circa 30 de persoane care erau invitate, îmi era jenă să-i poftesc la masă pe unii si pe ceilalţi nu; de altfel erau toţi copii ai Domnului si fraţi apreciaţi de noi. Mâncarea era puţină pentru 60 de persoane - oricât de puţin ar fi servit fiecare, tot nu ar fi ajuns. M-am gândit în sfârşit, să servesc musafirii, cerându-mi scuze de la ceilalţi că nu pot avea bucuria să-i servesc pe toţi. În timp ce eu mă frământam cu gândurile acestea, fiindu-mi foarte greu să le spun că nu am mâncare pentru toţi, a venit o soră si mi-a zis: "Vino până afară. Lângă fântână în curte, este o femeie ce se simte foarte rău si te cheamă să vorbească cu tine." Mi-a arătat-o din uşa camerei si m-a întrebat: "O cunoşti? E din rudenii sau din cei invitaţi?" I-am spus că nu o cunosc si am întrebat si pe proprietarul casei (fratele Stepan - la el locuiam pe atunci) si nici el nu o cunoştea. S-a mirat pe unde a intrat căci chiar el a încuiat uşa după ce au intrat toţi fraţii si surorile. M-am dus atunci la femeia de lângă fântână, întrebând-o ce vrea să îmi spună. Mi-a răspuns că e foarte obosită, se simte rău si e flămândă. Sta rezemată de fântână ca un om istovit si stors de putere. I-am spus că imediat pun masa si va servi si ea împreună cu noi. Ea s-a .uitat la mine pătrunzător si mi-a zis: "Pune-mi te rog mie întâi de mâncare si apoi dă celorlalţi." Când am auzit aceste cuvinte am tresărit; mi-am adus aminte de proorocul Ilie când a zis văduvei: "Pregăteşte-mi întâi mie si apoi vei mânca tu si fiul tău." (l Regi 17:8-13) M-am dus repede în bucătărie, am pus pe masă castronul cu supă, apoi felul doi si o farfurie cu prăjituri si am spus femeilor de la bucătărie: "Femeia aceasta va mânca întâi -Dumnezeu ne încearcă prin ea." Am chemat-o la masă; a mâncat foarte puţin din toate si am întrebat-o cum de a venit la noi. A spus că a văzut mai multe persoane intrând în curte si a intrat si ea că era foarte obosită si bolnavă. După ce a mâncat a zis: "Acum mă simt mai bine. Du-te si ocupă-te de musafiri; dă-le de mâncare si Domnul să înmulţească mâncarea să ajungă la toţi." A ieşit afară si s-a aşezat pe un scaun din nou lângă fântână. Apoi am invitat musafirii la masă si în timp ce ei mân­cau, m-am dus să văd ce face femeia de la fântână si cum se mai simte. Dar femeia nu mai era niciunde. Nimeni nu a văzut să fi plecat; poarta era tot încuiată, dar femeia nu mai era. Am rămas cu toţi miraţi. Prima tură de musafiri au servit masa si nu s-a cunoscut de unde au mâncat 30 de persoane. Am servit pe ceilalţi 30, au mâncat si ei, si totuşi a rămas mâncare destulă pentru ca să mâncăm a doua zi noi si familia la care am locuit.

Aceasta a fost experienţa trăită cu Domnul, pe care n-o pot uita niciodată. De câte ori îmi aduc aminte, parcă trăiesc acele momente când Domnul a făcut această lucrare. Cine a fost femeia aceea? A fost chiar Domnul prezent prin ea sau a fost altă fiinţă? Nu ştiu care este răspunsul la aceste întrebări, dar ştiu că Domnul a înmulţit mâncarea. Prin această lucrare, Domnul mi-a întărit si mai mult credinţa si m-a învăţat din nou că ori de câte ori am făcut câte ceva pentru unul dintre cei mai neînsemnaţi copii ai Lui, pentru El am făcut. Domnul să mă ajute să fac cu bucurie această lucrare toată viaţa; să văd în cel mai neînsemnat frate sau soră pe Domnul Isus.

A Domnului să fie toată slava în veci de veci.
Amin