Lumilor spirituale



Yüklə 1,55 Mb.
səhifə15/23
tarix11.09.2018
ölçüsü1,55 Mb.
#81060
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   23

Dorinţa de a percepe pe Creator - Boreh, se cheamă „a ridica Şehinah din praf”. Ea se află în praf cand nu-L mai considerăm pe Creator ca Grandios, cand importanţa Lui scade în ochii noştri, cand ne aflăm în cădere spirituală. Şehinah, se numeşte perceperea de catre noi a Creatorului. Praful este acea materie, aflată sub picioarele noastre,la baza lumii. Ceea ce nu este important, este egal cu praful, cenuşa.


Cand perceperea Creatorului se găseşte pe treapta cea mai de jos a preferinţelor noastre, Şehina este la pămant.Omul educat astfel încat să dea importanţă lumii noastre, nu poate pretui valorile lumii spirituale. Ştiinţa kabbala nu neagă de loc importanţa voluptăţilor din această lume, ci dimpotrivă, atestă că prin spiritualitate sunt atinse plăceri infinit mai mari decat cele cunoscute în lumea materială. Dar, spiritualitatea nu este un răspuns pur şi simplu la nefericirea, la vidul resimţit de omenire. EA este mult mai presus de această lume, iar de ea sunt legate experienţe plăcute, de mii de ori mai intense, care ne răsplătesc pentru atingerea lumii de percepere a Creatorului, lumea spiritualităţii.

Astfel, pentru a deveni o entitate independentă, omul trebuie să cerceteze şi să discearnă cat mai exact, care sunt motivele fiecărei dintre acţiunile sale. Trebuie să reflecteze asupra factorilor care l-au influenţat prin educaţie, sau din partea anturajului, a societăţii, şi mai ales, ce dorinţe provin din esenţa sa proprie, unică şi independentă.Omul nu se poate obliga să dorească a-L delecta pe Creator, precum Creatorul îi conferă plăcere, deoarece omul nu are în posesia sa nici urmă de RAŢON LEHAŞPIAH - dorinţa de a dărui.

Dar ALEGEREA de a se lăsa atras în mrejele acestei aspiraţii spre unificarea cu El, se află în mana omului. Cand omul aspiră cu adevărat spre Creator, toate celelalte dorinţe îşi pierd importanţa - aceasta fiind şi unitatea de măsură a maturităţii şi valabilităţii acestei aspiraţii.

Inainte ca omul să-L descopere pe Creator, el se simte singur pe lume! Dar numai Creatorul este unic, YEHID. Noi suntem departe de El în ce priveşte dorinţa de a dărui, de a căuta să satisfacem pe toată lumea. Totuşi, altruismul acesta, aparţinand în mod exclusiv Creatorului, începe să picure in inima omului, din primul moment în care a trăit perceperea Creatorului.

151.Cauza a tot ce ni se întamplă, este întotdeauna Creatorul , niciodată o persoană anumită.

Totul în Univers se rezumă la Creator şi Creaţie - Boreh ve Nivrah. Cel creat, ha-nivrah, se numeşte omul care nu simte Creatorul, dar are capacitatea să se identifice cu credinţa în existenţa Sa şi în unicitatea Lui - Adică a accepta ideea că numai Creatorul există şi controlează absolut tot. Cabala defineşte „credinţa” ca percepţia Creatorului. Cat timp nu este realizată cu totul perceperea Creatorului, credinţa este „cu garanţie limitată”.

Omul, trăind în lumea aceasta prin respectarea legilor spirituale, a ajuns la îndeplinirea scopului său suprem. Permanent unificat cu Creatorul, realizează că orice - de la bun, la răul aparent - îşi are originea în creator. Omul are doar un scop spre care tinde neîncetat, cu toate dorinţele: acela de a se delecta. Astfel a fost creat omul, acesta este scopul Creaţiei, aceasta este voinţa Creatorului. Totuşi, Creatorul are un anumit proiect, nu prea uşor de înţeles şi de urmat, conform căruia omul este obligat sa se comporte, pentru a se delecta. Toate peripeţiile vieţii, din prezent, trecut şi viitor, toate sunt roadele acestui program, toate au fost programate de Creator, trimise de SUS. Doar la sfarşit, „gmar ha-tikun”, sau îndeplinirea corectării, vom înţelege însemnătatea acestor întamplări, rolul lor în perfecţionarea noastră, a fiecărui individ. Înainte de „gmar ha-tikun”, pe drumul îndelungat înspre acesta, durerile prin care am trecut ni se par inutile, fără rost. Orice „palmă” primită ne face să uităm că suntem cu totul dependenţi de Creator, ca argila în mainile sculptorului. Imediat sărim să ne luptăm cu cei care par sursa suferinţelor noastre. Mereu, mereu uităm cauza tuturor întamplărilor prin care trecem - Creatorul. Nicidecum vreo persoană !

Este necesar să ne aducem aminte, iar şi iar, că originea absolută, a absolut tot ceeace se petrece, este Creatorul! Şi în acestea sunt incluse bine înţeles, faptele omului. Este chiar interzis să vedem în cele întamplate vreo sursă exterioară, sau pe noi înşine, nici măcar cat un fir de păr! Deci, totul rezultă din programarea divină a Creatorului. A uita acest lucru, duce la pierderea perceperii Creatorului, iar după aceasta, la ascunderea Sa totală - „hester maleh şeloh”.De aceea învăţarea şi interiorizarea acestui fapt este posibilă doar prin exersarea individuală neîntreruptă. Chiar şi cel care deja înţelege şi acceptă faptul că totul este condus şi programat de sus, are cateodată momente de uitare. Iată succederea evenimentelor: la început Creatorul dăruieşte omului cunoaşterea-daat şi sentimentul-hargaşa ,în ce priveşte Guvernarea sa Supremă. După aceasta îi trimite evenimente neplăcute, problematice, care îl fac să sufere mai mult sau mai puţin. În culmea acestor trăiri, omul tinde să uite de unde provin aceste suferinţe, şi pentru ce. Pe moment, îi apare cate o scăpărare în ce priveşte sursa şi înţelesul celor petrecute, însă acestea se evaporă repede din cauza durerii.

OMULUI ÎI ESTE FOARTE GREU, chiar în momentele de luciditate în care este conştient de sursa suferinţei, să abdice şi să ceară singurul ajutor posibil, acela provenit de la Creator, renunţand a încerca să se autosalveze. Deci, recapituland: sentimentele se succed în următoarea ordine: Pe calea Omului înspre Creator, opune rezistenţă o forţă impură, sau o idee, care-l derutează, trăgandu-l departe de drum. În ciuda acestor forţe care îi sunt obstacol pe drum, omul trebuie să înainteze cu incapatanare pe calea care conduce la Creator, pentru a se reuni cu EL. OMUL, HA-ADAM, este unit cu Creatorul precum un prunc în poalele mamei sale. Dar forţe şi idei străine încearcă să-l îndepărteze de Creator, ca să înceteze a-L mai simţi pe El şi Guvernarea sa!

Creatorul ordonă omului să apere uniunea lor, dar inamicul este mereu în ofensivă, dandu-i ocazie omului să-l cofrunte, curajos şi viteaz. La sfarşit, omul îşi dă seama că toate situaţiile care i–au stat împotrivă, şi contra cărora s-a luptat, i-au fost trimise de Creator, anume pentru a-l căli, pentru a-l face să progreseze în studiul său, pentru a-l înălţa. Ca rezultat al acestor lupte interioare, omul realizează şi cunoaşte guvernarea Sa, cunoaşte iubirea Creatorului. În urma reunirii cu Creatorul, omul înţelege sensul luptelor prin care a trecut, înţelege că nu a suferit fără rost.

152.Educaţia obişnuită faţă de cea democratică

Educaţia obişnuită îl învaţă pe om să acţioneze potrivit cu ordini primite de sus, în mod automat, chiar dacă sunt aplicate prin presiune, coercitiv. Dimpotrivă, prin educaţia democratică se învaţă doar metodele necesare, prin care studentul va putea în mod independent să-şi analizeze şi critice ideile, dorinţele şi celelalte procese interioare prin care trece. Scopul ei este acela de a înzestra pe elev cu mijloacele necesare pentru a lucra independent, fără influenţa factorilor din exterior asupra modului propriu de gandire.

Pasiunea pentru plăceri şi urmărirea onorurilor sunt catalizatori ai procesului de creştere spirituala

Tendinţa de a atinge Adevărul se poticneşte de zidul surd al suferinţelor şi al amărăciunii - roadele egoismului. Aceste sentimente sunt greu de suportat, şi greu de acceptat. De aceea drumul spre adevăr “EMET” este lung şi întortocheat!Omul se reumple de fericire şi energie cand are parte de plăceri, de onoruri, de GELOZIE.De exemplu, un om în zdrenţe se ruşinează printre cei eleganţi, dar se simte comod cu cei asemenea lui, şi este mai puţin îndurerat: nenorocul celorlalţi - jumătate de consolare. Pasiunea pentru plăceri, necesitatea de a fi onorat, şi gelozia ajută la înaintarea spirituală. Dorinţa de plăceri este strans legată de cea pentru respect, altfel oamenii ar ieşi goi pe stradă cand este tare cald.

Dorinţa de respect este diferită de la o civilizaţie la alta, de la o epocă la următoarea, dar dorinţa de a atinge plăcere şi frica de a suferi persistă întotdeauna. De exemplu - durerea de dinţi nu se micşorează chiar dacă împrejur toată lumea suferă de aceeaşi durere. Dacă efortul de a ajunge la Creator ar fi legat de respect, omul ar privi cele realizate de vecin, iar dacă ar vedea că acesta a progresat în aceeaşi măsură cu el, ar înceta să se mai străduiască, oprindu-se pentru un popas. În schimb, dacă omul este motivat de plăcere şi nesuferinţă, omul poate continua munca sa pană la atingerea scopului.

Cu toate acestea, urmărirea onorurilor sau mai precis, dorinţa de a fi egal între egali, este factorul catalizator care îl împinge înspre ţel.

Invidia scriitorilor măreşte ştiinţa”, stă scris, sau „kin-at sofrim tarbeh hochmah”. Chiar dacă un anumit om nu prea este atras de a fi cinstit, totuşi, văzand cat de respectat este cineva din vecinătatea sa, şi el se va întreba cu ce a meritat vecinul atata onoare, de ce nu e oare şi el respectat? Omul trebuie să fie motivat ca să pornească la drum pentru a acţiona spre bine, să studieze şi să cerceteze. Astfel, dorinţa de a fi recunoscut, conduce la creşterea ştiinţei. Chiar şi începătorilor în studiul Cabalei, atmosfera de competiţie le vine în ajutor spre a-i scula de cu noapte, ca să plece la lecţii, asemenea camarazilor harnici, deşi ar fi preferat să doarmă mai departe.



153.Influenţa anturajului, mediului - „din gura scriitorilor”=”mi-peh sofrim”

O conştiinţă mai înaltă a influenţei extraordinare pe care o exercită mediul înconjurător asupra gandirii şi concepţiilor de viaţă, ar fi uşurat lupta noastră împotriva influenţei străine. Dar noi suntem foarte uşor influentabili şi împărtăşim felul de a gandi al celor din jur, fiind chiar convinşi că suntem noi autorii acestor idei. Atat de mare este importanţa influenţei celor din jur, încat ea determină idealurile, legile comportării care ne caracterizează, noi fiind o reflectare a societăţii, întru-totul.

Un om interesat de a-şi însuşi valorile unei anumite societăţi, trebuie să trăiască în sanul acelora cu care doreşte să se identifice. Trăind cu cei al căror drum doreşte să-l urmeze, i se vor deschide canalele prin care să absoarbă influenţa lor; deasemenea, dorind să-i ajute în tot ce e posibil, i se va mări capacitatea de a absorbi de la aceştia şi cunoştinţe şi percepţie. Cand studiem cu un grup de prieteni, este recomandat să-i vedem în lumina cea mai favorabilă, şi ca fiind foarte importanţi, şi chiar mai presus de noi, spiritual, mai corectaţi: astfel vom primi maximum influenţă de la ei: ”doar cel mic poate accepta de la cel mare”.

Acest fel de influenţă se numeşte în cabala „mi-pih sofrim” - „din gura scriitorilor”, fiind transmise de oameni prezenţi în viaţă. După orele de studiu, în contactul cu persoanele de la servici, cu familia, e bine de menţinut legătura interioară cu camarazii de studiu, pentru a neutraliza ideile străine. În acest fel gandurile şi influenţele dinafară, nu se pot înrădăcina în inima studentului de cabala, dornic să înainteze spiritual.

Un student începător nu are cum să distingă între un cabalist adevărat - „un mekubal”, şi un impostor. Oricine poate ţine conferinţe despre spiritualitate. Cei ce nu înţeleg conţinutul interior al celor declarate, cel care nu posedă „VASUL” pentru acceptarea Luminii, nu este un Mekubal adevărat.

154.Din gura scriitorilor - mi peh ha-sofrim - de la „LO LE ŞMAH” spre „LE ŞMAH”, adică de la „Fără credinţă” spre „Credinţă şi cunoaştere”.

Idei şi însuşiri pe care le întalnim în timpul lecturii cărţilor scrise de „mekubalim”, dau naştere la inspiraţie, denumită „din gura scriitorilor”. Acest mod de a studia pretinde să fim plini de încredere în grandoarea „scriitorului”. Prin aprecierea importanţei sale, se ajunge la aprofundarea înţelegerii cărţilor citite.

Printre miile de persoane care au realizat, cunoscut cu adevărat - “hisigu” - pe însuşi Creatorul, numai unii ca Raşbi, Ari, Baal Hasulam, „au primit permisiunea” să descrie Kabbala, într-o limbă care să fie pe înţelesul celor care nu au atins deocamdată gradaţii spirituale. Celelalte cărţi scrise de cabalişti, au fost scrise în mod figurativ, care pot fi înţelese numai persoanelor deja aflate în Lumea spirituală, din acest motiv, nefiind potrivite începătorului. Alegerea unui anturaj potrivit şi a cărţilor potrivite conduc treptat la un mod de gandire independent.

Se spune că „gelozia, pasiunea şi onoarea, scot pe om din lume”. Acestea reprezintă 3 forme ale dorinţei de a primi sau delecta, care determină pe om să acţioneze împotriva intenţiilor sale bune. Ele împing spre goana după venituri materiale, cărora, dacă le rămane sclav, va pierde înţelegerea faptului că adevăratele averi, sunt cele spirituale. Dorinţa de a se elibera de această sclavie, îl vor ajuta să atingă lumea spirituală. Ieşind din această lume, a materialului, intră în lumea viitoare, spirituală, astfel, din aceste 3 dorinţe reuşeşte să fie scos în „lume”.

Acesta este procesul prin care trece omul de la dorinţa de primire pentru sine însuşi, de care este săturat, la dorinţa de dragul Creatorului. Deci, de la „fără credinţă”, la, „cu credinţă” - me-ha lo lişmah, leşmah”.

155.Cojile “ha-klipot” apără forţele spirituale

Întreaga Creaţie este „dorinţă de a se delecta”. Adică, toată Creaţia trece prin suferinţe, ca rezultat al absenţei plăcerii provenite de la Creator. O experienţă plăcută trebuie să aibă 2 componenţi: plăcerea a existat în prealabil şi apoi a dispărut; după dispariţia sa, plăcerea a lăsat urme, „reşimoh”, sau memoria celor trăite în prealabil.

Precum am mai explicat înainte, există mai multe forţe perturbante, denumite KLIPOT. Denumirile acestea provin din modul lor de a acţiona. Ele apără forţele spirituale de intruşi, forţe străine, dăunătoare, la fel cum coaja apără fructul. Coaja reprezintă un zid care desparte pe cel ce nu doreşte adevărata spiritualitate, de lumea spirituală. Ha-klipa îl apără şi pe acesta, şi anturajul său, de a pătrunde în lumea spirituală, înainte de a fi pregătit pentru aceasta. Rolul “klipoturilor” este şi acela de a provoca, pe cei ce doresc să guste din fruct, să se lupte cu ele. Prin însăşi această luptă, sunt atinse CUNOAŞTEREA metodei de a penetra cojile. Cei ce reuşesc a pătrunde prin klipa, au dreptul, sunt demni, să guste din roadele spirituale. Să nu uităm nici un moment, că toate ideile, inclusiv cele epicuriene, toate, provin de la Creator. Creatorul este forţa unică, acţionand în toate straturile existenţei. Omul are rolul de a supraveghea în mod activ, măsurandu-se cu toată gama de forţe, rolul de a se lupta iar şi iar cu scepticismul, în ce priveşte unicitatea Creatorului, ca izvor al tuturor forţelor din univers. Rolul omului este de a se lupta contra klipoturilor pană la victoria decisivă. Omul trebuie să accepte faptul că dacă nu ar fi existat forţele oponente ale cojilor - ”klipot”, el nu ar avea cum să progreseze în munca spirituală, şi ar rămane pe loc, şi mic...

156.Klipat Miţrayim şi Klipat Nogah - Acţiune revelată, şi Intenţie ascunsă.

Printre diferitele categorii de Klipot, există două, proeminente: Klipat Miţrayim, care întarzie progresarea pe drumul spiritual, al dorinţei; şi, Klipat Nogah, care dă sentimentul plenitudinii, inutilitatii progresului; omul se simte amorţit, dar nu consimte la situaţie(„eu dorm, dar inima imi este trează”).

Tratatele de Cabala adevărate, în mod special cele scrise de R. Yehuda Aşlag, sunt scrise astfel, încat cititorii nu se pot odihni în lumina klipat „Noga”, după ce vor înţelege Scopul Creaţiei.

Celor aleşi de Creator, le sunt date durerile dragostei. Dorinţa lor de a înainta pe drumul spre reunirea cu Creatorul, acest „îndemn interior” îi îndurerează din ce în ce mai mult. Acţiunea omului, este vizibilă - NIGLAH. Dar intenţia conţinută de faptă este ascunsă, şi nu necesar identică cu intenţia declarată. Uneori, nici omul nu ştie care îi este motivaţia pentru înfăptuirea unor anumite acţiuni, intenţia adevărată fiindu-i ascunsă chiar şi lui.Cabala este o ştiinţă care se ocupă de cercetarea intenţiilor, oferind metoda pentru transformarea intenţiei de la egoistă - pentru noi înşine - într-o intenţie destinată Creatorului. Această activitate interioară, este ascunsă de cei înconjurători, şi uneori chiar de însuşi persoana care se ocupă cu intenţiile .

156.Conflictul dintre egoism şi altruism

Trebuie să continuăm să fim convinşi de faptul că orice se întamplă în lume este sub controlul Creatorului, şi este trimis de El. Unii afirmă că pană şi suferinţa este un dar, şi nu o pedeapsă. Această declaraţie este în mod natural afirmată de către Cabalişti - Mekubalim - ei avand capacitatea de a concepe tot ceea ce se întamplă, ca izvorand de la Creator.

Persoanele care reuşesc să păstreze credinţa în justiţia Guvernării Creatorului, în situaţii dificile, vor reuşi să vadă pană şi în blesteme, binecuvantare. Însă, omul, care, trecand prin greutăţi , nu se poate menţine în „credinţă deasupra raţiunii”, decade sufleteşte şi spiritual. Pentru că doar credinţa simplă, „deasupra cunoaşterii” sau „emunah lemaalah mehadaat”, poate susţine pe omul aflat într-o situaţie dramatică. Căderea de la credinţă, în raţiunea, opusă credinţei, aduce pe om la o situaţie fără ieşire, in care este obligat să ceară ajutor, pentru a-şi regăsi credinţa. De fapt, durerea şi încercările prin care trece, întăresc forţa de a crede, şi oricum am examina acest proces, în cele din urmă suferinţele devin o Bracha - Binecuvantare, chiar şi pentru cei care încă nu se numesc ŢADIKIM, adică CEI DREPŢI. O rugaminte sincera trebuie să provină din adancul inimii, deoarece Creatorul aude numai cele petrecute în inima omului. Creatorul îl înţelege pe om chiar mai mult decat se înţelege omul pe sine însuşi. Doar El trimite toate acele situaţii, sentimente, ganduri. În finalul acestui proces, nici unul dintre creaţiile Lui nu poate să evite scopul menit a fi îndeplinit, şi care era prezent de la bun început.

Omul se află în conflict: pe de o parte el doreşte să renunţe la plăcerile lumii noastre, dar această dorinţă este necristalizată. Nu se grăbeşte să părăsească familia, prietenii, şi lumea plăcerilor meschine. Îi este greu să lase în urmă delectările egoiste care-i pictează lumea în roz. Pe de altă parte el se roagă de Creator să-l elibereze de jugul egoismului. În adîncul inimii, speră să nu fie ascultat de Creator.Pentru rezolvarea conflictului spiritual, este necesară o pregătire anevoioasă, în urma căreia omul se convinge de necesitatea vitală în a alege Altruismul versus egoismul său. Astfel de dorinţe nu cresc în om dintr-odată. Ele apar şi se dezvoltă treptat, sub influenţa îndepărtării şi a dorului după dulceaţa oferită de plăcerile spirituale, care îl luminează din depărtări, ca o promisiune.

157.ADAM - OMUL, se roagă pentru a obţine dorinţa de a se ruga

Cel care îşi oferă ospitalitatea, pentru a trezi pofta musafirilor va oferi la începutul ospăţului gustări, aperitive. Abia apoi va pune pe masă toate bucatele. Fără pregătirea necesară, va fi stricată plăcerea oferită de ospăţ, chiar fiind minunat de gustoasă şi bogată. Cu atat mai important este a trezi pofta, cand este vorba de gustări supranaturale, necunoscute, cum este plăcerea provenită din ALTRUISM.

Necesitatea apropierii de Creator se naşte în om încetul cu încetul, prin depunerea unor mari eforturi, şi ea este recunoscută tocmai în momentele de profundă îndepărtare de spiritualitate cand întunericul şi sentimentul de vid pun stăpanire pe om, cand omul nu întrevede nici o soluţie, cand se găseşte iar şi iar în situaţii imposibile, trimise lui anume de Creator.În mod paradoxal, în aceste momente de disperare apare o rază, răsfrangand asupra omului lumina credinţei. Atunci se iveşte dorinţa de a fi ajutat totodată cu apetitul pentru „delicatesurile” spirituale, pregătite pentru el de Creator. Cu cat a fost mai mare suferinţa, cu atat este mai pregătit pentru a se delecta şi plăcerea, mai intensă. Cazul descris mai sus se potriveşte înaintării spirituale „prin suferinţe” - derech yisurim. Dar atunci, pentru ce să te rogi, ce forţă se află în rugăciunea unui om cand nu este însoţită de calea Cabalei?

Răspunsul este simplu: rugăciunea, chiar dacă nu porneşte din adancul inimii, totuşi ea pregăteşte omul pentru salvare - yeşuah.Căci în rugăciune se află promisiunea ascunsă a corectării dorinţei, în momentul acceptării forţelor spirituale. Ea învăluie într-însa însăşi salvarea. O astfel de rugăciune este acceptată de Creator, iar drumul suferinţei devine calea Cabalei. De aceea, Omul nu trebuie să se complacă în suferinţe nici măcar o clipă, Chiar ştiind că ele i-au fost trimise de Creator. Şi chiar crezand că tot ce-i trimite Creatorul este spre binele său, Creatorul nu aşteaptă de la om să accepte durerile îngenunchind, chiar de loc!Creatorul nu este interesat a face pe Om să sufere, pentru a-l face să crească spiritual. Creatorul este interesat ca Omul să progreseze prin propriile puteri, cu încredere în forţa rugăciunii spre Creator, spre a-l promova pe drumul spre îndeplinirea menirii sale. Dacă omul, rugandu-se, nu are încă o credinţă puternică, genuină, că va înainta spiritual, îi este totuşi deschisă larg calea de a cere de la Creator să-l înzestreze cu dorinţa de a progresa şi cu încrederea în forţele aflate în rugăciune. Omul se roagă să i se confere dorinţa de a se ruga.

158.Învelişul ,mantia materială, „corpul al doilea”şi „corpul intermediar”

Sufletul nostru, EU-l nostru, se află în stare de perfecţiune, din clipa în care a fost conceput de Creator, care a decis că acesta este felul de a fi obligatoriu al sufletului - NEŞAMAH. Acest fel de a fi se poate defini ca o situaţie de „perfect repaus” - „menuchah muhletet”. Orice mişcare provine din necesitatea de a atinge o poziţie mai avantajoasă. Repaosul absolut se poate defini şi ca o voluptate absolută, cand dorinţele create în noi de Creator sunt îndeplinite cu desăvarşire, în mod absolut.

Pentru a realiza starea de perfect repaos a sufletului, trebuie să construim dorinţa pentru această situaţie. Adică, să dorim să transformăm dorinţele actuale, în dorinţe superioare, altruiste. Nu avem altă alegere. Creatorul ne spune astfel: dacă nu veniţi de bunăvoie, vă veţi întoarce spre mine neavand încotro. În fiecare dintre noi se găsesc două situaţii simultane: situaţia prezentă, şi situaţia viitoare, cea perfectă. Dar noi simţim doar situaţia noastră actuală. Este posibilă tranziţia la următoarea situaţie a noastră, într-o clipită, prin schimbarea naturii noastre egoiste, naturale, într-o natură altruistă, spirituală. Acest miracol poate fi înfăptuit de Creator, în orice moment şi pentru oricare dintre noi. Tranziţia se poate realiza atat de rapid pentru că amandouă situaţiile există simultan, în paralel; situaţia următoare, perfectă o realizăm cu condiţia de a ne transforma natura şi dorinţele. Noi suntem opuşi Creatorului în dorinţe, de aceea „nu este posibil traiul amîndurora în acelaşi loc”. „Eyn ani ve atem yecholim lagur be macom echad”. Fiecare persoană există în două faze, sau din punct de vedere al Cabalei, în două trupuri. Prima fază, cea a corpului fiziologic, în care ne găsim în momentul de faţă, este numită de kabbalah, „învelitoarea fizică”, materială. În aceasta fază se află corpul - guf - care conţine dorinţele şi însuşirile noastre. Înăuntrul acestor dorinţe se află sufletul nostru, care face parte din Creator, nu din corpul material. Chiar fiind constituit doar din egoism, corpul resimte această scanteie a sufletului scaparand, , susţinand vitalitatea noastră. Licarul este atat de minuscul, încat se numeşte „firicel de lumanare”, scanteie provenită din Lumina uriaşă, care ne dă viaţă.

A doua fază, cea spirituală, nu este percepută de cei care păstrează dorinţele lor egoiste. Ea conţine întregul suflet al nostru, adică dorinţele şi însuşirile altruiste. Această parte, aparţinand Creatorului, se va face simţită doar la Finalul Corectării - Gmar Hatikun.

Forţa vitală care caracterizează cele două faze, egoistă şi altruistă, se divide în doua categorii: sentimentele şi raţiunea, aparţinand inimii şi respectiv - mintii. În faza corpului egoist, inima este cea care conţine dorinţa de a primi, a acapara pentru sine, iar creierul, mintea - doreşte să înţeleagă, să ştie.

În faza corpului altruist, inima conţine dorinţa de a dărui, iar mintea doreşte să creadă. Nu avem nici o posibilitate de a evita aceste două faze, care nu se pot schimba. Corpul spiritual, altruist este perfect, Iar corpul material, egoist, este ireparabil, astfel a fost zamislit de Creator. Dar, pe langă aceste două faze, există o a treia fază, „corpul intermediar”, care se poate corecta, schimba. Acesta este reprezentat de idei şi dorinţe care sunt în permanentă transformare, dirijate de Sus. Pe acestea avem datoria să le corectăm, prin intermediul rugăminţilor, implorarilor, îndreptate spre Creator, ca să le corecteze pentru noi. Astfel noi ataşăm acest corp intermediar, „KLIPAT NOGAH” - COAJA LUI NOGA, de corpul nostru altruist. Cand vom finaliza cu desăvarşire această asociere a Corpului Altruist şi a Cojii Nogah, faza egoistă a corpului va dispare, şi noi ne vom regăsi integral în faza altruistă, corpul nostru spiritual.

În următoarea etapă, Creatorul va transforma toate însuşirile „Corpului egoist”, preschimbandu-le în caracteristici cu totul opuse; în acest fel, egoismul cu care am fost creaţi, va deveni altruism absolut.

Totul provine de la Creator. În toate situaţiile prin care trecem, trebuie să facem tot ce este posibil să le analizăm prin Creator. Atunci vom înţelege că este Creatorul între noi şi lumea din prejur, că prin El privim lumea, pe noi înşine, şi tot ce ni se întamplă. Totul provine de la El, şi tot ce provine de la noi, ajunge direct la El. Astfel, tot ce se găseşte în jur, reprezintă Creatorul. Omul trebuie să-şi repete următoarele: „tot ceea ce există în mine, tot ceea ce gandesc şi simt, sunt de la Tine, Creatorul, dialogul are loc cu Tine”.

Yüklə 1,55 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   11   12   13   14   15   16   17   18   ...   23




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin