Lumilor spirituale

159.Sentimentul cel mai „întunecat” care poate inunda pe Om - „Iluminarea Malkhut” - „Hearat Malkhut”.

Sentimentul cel mai greu pe care poate omul să-l trăiască, este „hearat malkhut” - sentimentul prăpastiei întunecate a sufletului nostru. Întalnirea aceasta dificilă cu prăpastia din propriul nostru suflet, ne surprinde. Deodată, omul simte că pierde terenul de sub picioare, senzaţia de neputinţă pune stăpanire pe el, caută un punct de sprijin, de care să se poată agăţa, şi stăpanit de frică, descoperă că a rămas fără sprijin. El descoperă spre groaza sa, că Lumina înconjurătoare, atat de caldă şi încurajatoare pană acum şi care l-a umplut de speranţă pentru viitor, a dispărut cu totul.

Toate sentimentele negative provin din aceeaşi origine şi împreună, dau naştere la senzaţia unei prăpastii înfricoşătoare. Originea aceasta este însăşi Malkhut, sufletul vid generat de Creator, fiecare părticică din acesta aşteptand doar să fie umplut de Lumină. Toate sentimentele întunecate şi tenebrele care apar în om, provin de la Malkhut. A surmonta aceste senzaţii teribile, de nesiguranţă, este posibil numai prin credinţă în Creator, prin perceperea Creatorului.

160.Profeţia,Prevestirea viitorului,neagă Providenţa Divină,Guvernarea Creatorului.

Regele DAVID, în fiecare frază din cartea Psalmilor, „TEHILIM”, descrie situaţia sufletului său, şi sentimentele care-l stăpanesc pe fiece gradaţie a înaintării pe treptele spirituale. Este extraordinar, cat de lung este drumul pe care trebuie să-l parcurgem înainte de a ne găsi traiectoria adevărată, pană să înţelegem.... Extraordinar de singur este omul în această călătorie, expediţie în care nimeni nu este prezent ca să-i sopteasca pasul următor. Doar după ce a eşuat şi a greşit, este posibil să tragă concluzii şi învăţăminte în continuare, spre paşii care vor urma. Cu cat este mai presat de necazuri, cu atat are mai mult loc pentru a creşte spiritual. Pasul care urmează a fi efectuat, nu-l cunoaştem şi nu este nevoie să-l anticipăm. Interzicerea prevestirii viitorului a fost emisă şi declarată, de cabala, nu, fără motivatie serioasa. Creşterea spirituală are loc din convingerea că totul, în prezent şi în viitor, totul, provine de la Creator; din încrederea în faptul că omul învinge orice prin apropierea de Creator. Condiţiile, situaţiile sale, dictează ritmul şi viteza apropierii omului de Creator. Încăpăţanarea şi orgoliul inerente naturii noastre, ne fac să ne împotrivim cu toate puterile la a primi Suveranitatea şi Guvernarea Creatorului. A prevesti viitorul, înseamnă a porni contra Creatorului, a ne pune singuri piedică, anuland ocazia reunirii cu Creatorul, prin credinţă. Profeţia nu permite omului să accepte cu dăruire de sine cele ce i se întamplă, ca pe o revelare, cu fiecare ocazie, a Guvernării Supreme, Justă întotdeauna.

161.TORAH - limba cotidiană; CABALA - limba sentimentelor,limba de „sefirot”

Tot drumul progresului nostru spiritual, este descris în TORAH în „PROOROCI” şi multe alte scrieri, într-o limbă cotidiană, banală, a lumii noastre. În contrast, cabala descrie acest proces pe o limbă a sentimentelor, ca în cartea prezentă, sau o limbă denumită cea de „SEFIROT”, în alte cărţi. „Sfirot” este limba care descrie în mod practic procesele care au loc în lumea spirituală, între obiecte spirituale. Calea spre spiritualitate descrisă în diferitele stiluri, are ca subiect transformarea caracterului celor creaţi, spre a se reuni cu Creatorul. Există numai 2 categorii în toată Creaţia: altruismul şi egoismul, al Creatorului şi Creatului, respectiv.

Limba „sfirot” este o limbă universală, mai precisă, mai concisă. Începătorii se regăsesc în acest mod de exprimare cu uşurinţă, reuşind a crea legătura între ei în mod rapid. Ea descrie acţionarea obiectelor abstracte, la modul abstract. Acestea sunt uşor de înţeles, cel puţin la nivelul stratului exterior. O dată cu atingerea primei gradaţii spirituale, această limbă ştiinţifică oferă mijlocul de exprimare a sentimentelor şi faptelor. Lumina realizată îi conferă omului cunoştinţele necesare despre acţiune şi numele acţiunii. Se înţelege că doar persoanele care ating gradaţia spirituală identică gradaţiei autorului-mekubal-cărţilor studiate, şi doar aceste persoane, vor avea capacitatea de a înţelege cele exprimate de Mekubal.

Chiar şi în lumea noastră, posibilitatea de a ne identifica cu cei dinafara noastră - ZULAT - ,se bazează pe comparaţia unor experienţe asemănătoare.

162.FOLOSIREA egoismului în mod controlat, prin doze mici, asociate cu altruism

Există doua gradaţii principale în procesul corectării egoismului. În prima gradaţie omul are datoria de a renunta la egoism, a nu se folosi de acesta; trebuie să ţintească la folosirea ideilor şi faptelor sale doar pentru a dărui, eliminand gandurile privind avantajului propriu; după ce ajunge la capacitatea de a acţiona în mod altruist, fără vreo urmă de egoism, omul poate trece la următoarea gradaţie: în această a doua gradaţie, omul se poate folosi de ego în mici porţi, controlate, intercalate delicat cu fapte şi idei altruiste, cu scopul de a continua corectarea egoismului. Cu ce se aseamănă acest proces? La prima gradaţie, omul oferă tot ceea ce are, fără vreun profit personal. În etapa a doua el se transformă într-un fel de conductă, a transmiterii opulenţei, bogăţiilor,abundenţei, de la cei care au, înspre cei ce duc lipsă. De exemplu, el se foloseşte în mod temporar şi bine controlat, de egoism: adună comori de la cei care le au în posesiunea lor, transmiţandu-le mai departe celor nevoiaşi; cu cat a acumulat mai multă bogăţie, cu atat are mai multe de dăruit. Cu cat este mai puţin tentat de a-şi opri sieşi, ci doreşte să dea mai departe avutul, cu atat este mai mare măsura corectării sale.

Prima etapă, cea a corectării egoismului - corectarea Creaţiei.Etapa a doua - scopul Creaţiei.

Prima fază a corectării egoismului este Corectarea Creaţiei - ”Tikun HaBriyah”, sau a egoismului celui Creat. A doua etapă, este Scopul Creaţiei - „Matarat HaBriyah”, şi reprezintă aplicarea egoismului corectat, în - acţiunile altruiste. Tot ce studiază Cabala, se rezumă la aceste două etape, prin care este descrisă evoluarea spirituală a Omului. Rezultatul dezvoltarii spirituale este atingerea delectărilor spirituale descrise de cabala, care sunt superioare de mii de ori plăcerilor lumii noastre: dacă am concentra toate plăcerile materiale din întreaga lume şi din toate timpurile, ele nu se pot compara nici cu o clipită de plăcere spirituală.

Cele două etape de evoluţie, se află în permanentă tensiune, în contradictie. În prima, este negată cu totul utilizarea egoismului şi se investeşte muncă intensă prntru corectarea sa. În cea de-a doua etapă, se foloseşte cate o doză a egoismului, în funcţie de posibilitatea omului de a i se împotrivi, tot spre corectarea ei. Cu toate că amandouă etapele sunt în esenţa lor altruiste, totuşi, acţiunile care au loc în ele, sunt practic opuse. Acest contrast reprezintă esenţa adevărată a povestirilor dramatice descrise în TORAH: lupta dintre ŞAUL şi DAVID, sau vanzarea lui YOSEF, sau neînţelegerea dintre ŞAMAY şi HILEL, culminand cu conflictul dintre Mesia Ben Yosef şi Mesia Ben David; şi toate evenimentele care descriu luptele dintre popoare, ginţi, familii, persoane, toate descriu de fapt aceste două etape de dezvoltare spirituală, aflate în permanent conflict.

163.Suferinţele prin care trec cei care studiază ştiinţa Cabala.

După atîtea nopţi de studiu şi muncă spirituală, după nenumărate încercări şi intenţii ţintite spre a percepe Creatorul, şi dorinţa Creatorului, este firesc ca omului să i se umple inima de aşteptări, de a fi răsplătit prin apariţia Creatorului, în toată splendoarea sa, imediat, şi să i se ofere toate voluptăţile lumii spirituale, fără întarziere. Dar iată, pe măsura investiţiei, este şi intensitatea dezamăgirii suferite. Omul descoperă că, de fapt, nu numai că nu înaintează, ba chiar regresează, chiar şi în comparaţie cu persoanele obişnuite, care nu studiază cabala. În loc să aibă parte de revelarea Creatorului, el se luptă contra ascunderii Sale, în loc să-L perceapă pe Creator, el se îndepărtează de El tot mai mult. Toate dorinţele spirituale ale omului se îngustează, în loc să crească, şi el începe să simtă frica de a fi pierdut totul, se teme că-şi pierde timpul degeaba.

Pe de altă parte, omul simte prin inima sa, că aici este locul său adevărat, unde întrebările sale vor găsi răspunsuri. Astfel se zbate între disperare, la vederea rezultatelor efortului depus, şi speranţa că aici va găsi adevărul atat de mult căutat, în ciuda faptului că este stăpanit cu totul de egoism. El se simte părăsit de Creator, fiind sigur că acesta nu reacţionează de loc eforturilor sale. Din adancul sentimentului de renegare, el, jignit şi gelos, crede că alţii ar fi favorizaţi şi apropiaţi de Creator.

Aici este locul să accentuăm că acest mers al lucrurilor este caracteristic muncii spirituale, interioare a persoanei care studiază Cabala. Într-adevăr, el se oboseşte pe drumul său complicat şi plin de serpentine, prin care sunt transformate dorinţele egoiste, într-o dedicare totală altruismului, Creatorului. Pe acest drum, îi este conferită capacitatea de a discerne natura gandurilor şi a faptelor sale, aflate cu totul sub controlul egoismului la primii săi paşi. Neavand nici o alegere, studentul este confruntat cu nimicinicia egoismului său, pe care o descoperă, cu durere. Aceasta este o etapă decisivă în revolta sa împotriva egoului său, necorectat deocamdată. Rezistand acestei încercări grele, fără a pierde cu totul dragostea sa faţă de Creator, consimte la aceste suferinţe şi renunţarea la delectările materiale, trupeşti, renunţare care îl aduce din ce în ce mai aproape de perceperea lumii spirituale. Sentimentul acesta se revigoreaza cu atat mai mult cu cat scade nevoia de a fi răsplătit pentru munca depusă.

164.Mişcarea vieţii - contracţie şi expansiune; de la restrangere -„ţimţum”- la împlinire -„milui”.

Dezvoltarea dragostei pentru ceilalţi începe prin senzaţia unei contracţii interioare, acesta fiind modul de trecere de la egoism la altruism. Este vorba de un proces cu totul opus naturii umane, care trezeşte o profundă împotrivire interioară. De aceea, la început apare senzaţia de contractare, restrangere a intereselor private. În faza următoare, locul spiritual rămas liber, poate fi pătruns de Lumina Superioară, care va trezi acţiunea de împlinire şi de expansiune. Astfel ceea ce a început ca o reducere, restrangere, ţimţum, are ca final expansiunea. Aceste două acţiuni, de contractare şi de expansiune, se numesc „mişcarea vieţii” sau SUFLET - NEŞAMAH. Ele pregătesc terenul pentru următoarea secvenţă, cea de restrangere şi împlinire. „Vasul spiritual” astfel pregătit, poate primi Lumina Creatorului şi se înalţă prin mărirea, expansiunea sufletului.

Procesul de restrangere - ţimţum, are loc fie prin acţiuni exterioare, fie prin acţiuni interioare ale „VASULUI”. Cand acesta se efectuează prin forţe exterioare care împing, presează şi produc durere - prin însăşi natura sa, vasul este obligat să găsească forţe în sine pentru a se împotrivi restricţiei, şi atunci se extinde, revenind la situaţia originară, imediat după restricţia care a avut loc în mod pasager. Iar cand reducerea are loc din interior, din bunăvoia „vasului”, atunci vasul nu se poate aduce singur la situaţia precedentă, dilatată, ci doar cu intrarea Luminii în vas, acesta va avea capacitatea de a se dilata la dimensiunea precedentă reducţiei. Lumina aceasta se numeşte VIAŢĂ - CHAYIM. VIAŢA înseamnă a fi „conştient de viaţă”, a recunoaşte viaţa. Această conştienţă poate fi atinsă doar prin intermediul unor „ Restrangeri”, ŢIMŢUMIM, pentru că omul nu se poate extinde dincolo de limitele cu care a fost generat.

Pentru prima restricţie, omul are nevoie de forţa exterioară care să-l preseze, obligandu-l să se restrangă, reduca - lehiţtamţem. O altă posibilitate de a se reduce pentru prima dată, este aceea de a invoca ajutorul Creatorului “tfilah”, rugăciune. Prin “tfilah”, el cere ajutorul forţelor superioare, deoarece el are nevoie de sprijinul Lui pentru a se reduce pentru prima dată, astfel încat să poată primi „viaţă” în sufletul său. După aceasta, va avea viaţa spirituală necesară pentru a executa această acţiune, opusă cu totul naturii sale.

Pană ce nu a trecut prin această primă retricţie, care are loc numai şi numai prin forţa exterioară, omul este considerat ca şi inexistent din punct de vedere spiritual: viaţa este definită ca fiind „capacitatea de mişcare independentă”.

165.Întreaga Creaţie se împarte în 2 concepte:” Lumină” şi „Vas „

Emanaţia - creaţia se poate descrie prin concepte specifice cabalei, în mod clar şi amănunţit. Există 2 concepte: Lumina şi Vasul. Lumina - OR, înseamnă plăcere, iar Vasul este dorinţa de a se delecta, de a primi plăcere. Cand Lumina pătrunde în dorinţa de plăceri, în vas, Ea determină în acesta pasiunea pentru o anumită plăcere conţinută în lumină. Fără Lumină, vasul nu ar ştii ce anume plăcere doreşte. Vasul este condus de lumină spre a dori acele plăceri, posedate de Lumină, adică îi dictează ideile, dorinţele, toate însuşirile; deci toate valorile spirituale ale vasului sunt „decupate” cu totul din Lumina care o umple, satisfăcandu-l. Şi cu cat este mai mare dorinţa de a primi, cu atat este vasul mai dependent de lumină. Totuşi, capacitatea de a se umple de Lumină, de plăceri, creşte, şi cu aceasta creşte progresul spiritual care depinde de mărimea dorinţei de a primi. Cele mai mari aspiraţii îndeamnă omul să găsească o cale pentru a le realiza, pe cand o dorinţă mai mică este uşor neglijată. Contrastul dintre însuşirile opuse ale celor două elemente: lumina şi vasul, crează forţe care se opun, luptandu-se între ele. Răsplata pentru efortul spiritual depus, este cunoaşterea Creatorului. Totodată, EGO-ul, eu-l nostru este cel care ascunde pe Creator.

166.Cu fiecare dorinţă nouă, se naşte un om nou - o reîncarnare nouă.

Dorinţa este cea care defineşte pe om, şi nu trupul. Astfel, cu fiece dorinţă nouă, se naşte un om nou. Aşa se pot concepe reîncarnările, adică, cu fiecare idee şi dorinţă nouă, omul renaşte, ca dorinţă reînnoită. Dacă dorinţa sa este sublimă, omul se numeşte Înţelept. Acesta este înţelesul adevărat al reîncarnărilor. Omul resimte cu claritate schimbarea dorinţelor şi ideilor sale. Diferenţa este atat de intensă, încat se poate sesiza în aceeaşi persoană, prezenţa mai multor personalităţi. Însă, cu apariţia fiecărei dorinţe puternice, omul este convins că aceasta va fi permanentă, imposibil de mutat. Sufletul - neşamah este etern, este o parte din Creator, aceasta explică senzaţia de veşnicie resimţită de om în fiecare nouă situaţie.Dar Creatorul îi schimbă SUFLETUL. Astfel se petrece „ghilgul ha-neşamot” - rostogolirea sufletelor, adică reîncarnările: omul precedent, situaţia precedentă, moare; apare o nouă situaţie, cu ea se naşte un nou om.

Omul în creştere spirituală, fiind entuziasmat, sau în cădere şi disperare, nu-şi închipuie că se poate schimba de la un moment la altul, trecand de la o situaţie la alta. În timpul entuziasmului spiritual, nu se poate închipui dorind altceva decat spiritualitate, precum un om viu nu-şi poate închipui moartea sa.Acestea sunt datorite originii divine şi astfel eterne, a sufletului nostru.

167.Adevărul altruismului, acoperit sau deghizat ca egoism

Realitatea din jurul nostru a fost organizată în mod special astfel încat să ne deturneze fără încetare de pe calea spre atingerea lumilor spirituale. Mii de ganduri ne distrag tot mereu de la scopul urmărit, şi în acelaşi timp, cu cat ne străduim mai mult să rămanem pe direcţia dorită, cu atat mai mult suntem distraşi. Împotriva tuturor perturbarilor, există o singură doctorie, şi acesta este Creatorul.

Situaţiile neplăcute au rolul de a ne îndrepta spre Creator pentru a-L implora să ne ajute, eliberandu-ne de suferinţele devenite de nesuportat. Se spune că acest demers al Creatorului se aseamănă cu părinţii care spun copilului poveşti pentru a-i distrage atenţia de la mancare - lucru important - pentru a-l face să mănance pe neobservate.

Astfel, Creatorul îmbracă adevărul altruismului în mantia motivaţiilor egoiste. Deci, din interiorul unor cauze egoiste, se naşte în noi dorinţa de a percepe spiritualitatea. Iar o dată ce vom fi gustat prima dată din spiritualitate, vom dori numai această hrană, spirituală.

168.Gradaţiile în percepţia Creatorului sunt denumite „LUMI” şi „SFIROT”

SINGUR Creatorul se află în afara omului. La baza Creaţiei se află sentimentul EU-lui, perceput ca atare de fiecare persoană. Iluzia percepţiei EU-lui omului, se numeşte CREATUL, „ha-nivrah”, şi este perceput numai de noi. Dar, dincolo de acest simţămant al EU-lui - ANI - se află numai Creatorul. De aceea, raportarea noastră faţă de univers, faţă de oamenii care ne înconjoară, provine de la percepţia noastră în raport cu Creatorul; El este unicul aflat în afara noastră. Acest fel de raport creează legătura directă cu Creatorul.

Este scris: „ nu există nimic în afară de El”: dar atunci cine este „EU”-l ? ”EU” se formează din iluzia existenţei independente a omului. Acest EU nu există cu adevărat, dar este voinţa Creatorului ca o parte din El să se simtă ca entitate independentă, deci să se simtă îndepărtat de El. Sentimentul de independenţă şi îndepărtare au loc deoarece Creatorul se ascunde de om.Cu cat se intensifică perceperea Creatorului, sentimentul „EU-lui se micşorează, făcand loc sentimentului reunirii cu Creatorul, ca parte integrantă a Lui, paralel cu evaporarea sensului de a fi sub forma unei entităţi separate, ca „nivrah” - creatul.

Gradaţiile perceperii Creatorului, revelate treaptă cu treaptă, se numesc „olamot” - lumile, sau „sfirot”- safire (dar şi cifre).Omul se naşte lipsit cu totul de sentimentul Creatorului. El se raportează la cele ce îl înconjoară la realitatea acestei lumi, lumea noastră. Cand Creatorul va dori să-şi apropie omul, omul va începe să simtă o prezenţă superioară. Deocamdată această prezenţă nu este resimţită printr-o viziune interioară, însă Lumina care-l, inconjoara, îi va conferi sentimentul de siguranţă, senzaţia celebrării spirituale, entuziasm şi admiraţie. În această etapă, Creatorul se va ascunde, îndepărtandu-se iar, insesizabil.

Această alienare are loc prin două modalităţi: în prima omul se reîntoarce la stadiul iniţial spiritual, adică uită cu totul evenimentul perceperii Creatorului, uită credinţa absolută în exitenţa Sa; în a doua modalitate, alienarea Creatorului este percepută ca îndepărtarea prezenţei spirituale, ca o deteriorare a stării de spirit - maţav ruah yarud. Tristeţea datorată pierderii sentimentului spiritualităţii, îi este trimisă de Creator celui pe care Creatorul doreşte să şi-l apropie. Dorul după sentimentul odată avut şi acum pierdut, motivează omul să caute din nou mijloacele pentru a-l regăsi. Cine depune efort, studiind cabala, şi chiar găseşte un mentor genuin, va avea parte de a cunoaşte pe Creator. Această revelare a Creatorului are loc în mod alternativ: din cand în cand creşte, cate puţin. Omul vibrează de fericirea acestei descoperiri, trăind înălţarea spirituală, care-l avansează, pană la următoarea retragere, ascundere, umbrire, dispariţie, a Creatorului. „Dispariţia” sesizarii Creatorului îl doboară spiritual, determinîndu-l să depună eforturi mult mai mari, pentru a se salva din această situaţie, fiind readus spre progresul spiritual. Cel care depune mari eforturi, reuşind prin propriile forţe să învingă căderea spirituală apărută în urma ascunderii Creatorului, primeşte de Sus sprijinul care este exprimat prin progres spiritual, entuziasm, palpitare. Dacă nu face încercări pentru a evada prin propriile forţe din situaţia de cădere spirituală, Creatorul poate apropia pe om din iniţiativa Lui, sau il poate abandona într-o stare de totală absenţă a perceperii Creatorului.

169.Numai sufletul este cel care creează diferenţa intre cei creaţi, fiinţele

Tot ce avem nevoie să ştim despre lumea aceasta, se poate defini ca rezultat al Creaţiei şi a guvernării divine. Oamenii de ştiinţă denumesc lumea aceasta - NATURĂ. Prin descoperirile sale omul încearcă să imite amănuntele, obiectele emanaţiei - BRIYAH, omul încearcă să reproducă cele ce a înţeles despre legile Naturii, adică să imite acţiunile Creatorului, doar că prin materiale mai grosolane, şi pe un nivel inferior. Dat fiind limitaţiile cunoaşterii naturii de către om, deşi tot timpul sunt adăugate noi cunoştinţe, totuşi, pană astăzi, corpul omului este explicat ca fiind considerat doar ca un corp material. Această explicaţie nu dă răspunsul la cauza diferenţelor dintre indivizi, ele - deosebirile - decurgand din însuşiri şi forţe spirituale, unice şi specifice fiecăui om, şi nu depind de expresia corpului material.

Corpurile nu se disting din punct de vedere material, în ciuda numărului uriaş de oameni. Creatorul se raportează la acestia ca şi cum ar fi un singur corp, de aceea pentru a înţelege umanitatea întreagă, este de ajuns a înţelege natura unui singur corp şi constituţia sa. Cunoştinţele acumulate în ce priveşte unul dintre oameni, ne vor servi în înţelegerea funcţionării tuturor celorlalţi.Astfel funcţionăm, precum am fost creaţi, şi de aceea noi percepem tot ce pătrunde în noi din afara noastră, noi reacţionăm la influenţe exterioare, exercitate asupra noastră, din afară.

Omul care nu-şi însuşeşte o unicitate spirituală, care să-l deosebească de restul oamenilor, este ca şi inexistent. Cand doar diferite aspecte ale trupului nostru material ne separă unii de alţii, noi nu suntem demni de a fi numiţi entităţi independente. Întreaga noastră existenţă se rezumă la un singur corp, care reprezintă toate trupurile laolaltă. Cu alte cuvinte,doar sufletul este cel care determină diferenţa dintre oameni.Un om fără de suflet, nu există în natură ca persoană de sine stătătoare. Cu cat este un individ mai deosebit de ceilalţi din puct de vedere spiritual, cu atat creşte importanţa existenţei sale. Dacă nu se deosebeşte de ceilalţi de loc, este ca şi inexistent. Diversitatea spirituală, oricat de minimă, reprezintă naşterea Omului. Momentul naşterii conţine în sine primul moment, în care este salvat noul născut din masa totală a trupurilor, deoarece în acest moment, pentru prima oară, apare diferenţa spirituală dintre el şi toţi ceilalţi, deci naşterea individualităţii are loc prin apariţia diferenţierii spirituale a individului, din generalitate.

Iar ne întoarcem la exemplul seminţei plantate în pămant, care încolţeşte ca o plantă delicată, pe cand ţaşneşte din sămanţa care s-a descompus. Nucleul seminţei descompuse este asemănat cu părinţii. Procesul continuă cu eliberarea din forma primordială; cat timp planta nu s-a eliberat total din forma existenţei fizice precedente, ea nu se poate transforma din corp fizic în corp spiritual, şi nu va putea parcurge procesul care continuă pană la fructificare. Fără eliberarea ei din forma materială, nu se va putea naşte în ea forţa primordială spirituală, pentru a începe creşterea şi atingerea nivelului celui care i-a dat naştere. Procese asemănătoare au loc în Natură, pe toate gradaţiile: de „obiect”, „vegetale” şi „animale”. Prin aceleaşi procese trece şi OMUL, deşi printr-o altă modalitate.