Lumilor spirituale

94.DE LA NOAPTE LA ZIUA

Este scris:”fugi de rău şi fă bine”. Prima etapă în metodica sau munca spirituală constă în a recunoaşte RĂUL - haKarat haRah. ASTFEL, omul care recunoaste egoismul ca fiind sursa tuturor relelor, duşmanul, va deveni doritor sa se debaraseze de acesta, urandu-l. În această etapă, a identificării răului, omul suferă teribil, că nu e încă eliberat de acesta. Nu are rost să-ti impui în mod artificial să elimini răul. Cand îl vei recunoaşte, vei dori automat şi în mod firesc să te eliberezi!

Prin efectul unor fapte bune, ca studiul kabbalei, devine clar relevată natura răului. Dat fiind că în decursul acţionării faptelor bune omul devine din ce în ce mai dornic să progreseze spre perfecţiune spirituală, el descoperă obstacolul care-i stă în cale, care-l impiedica să-şi realizeze dorinţa. Situaţia în care Creatorul este ascuns, este sesizată de om ca suferinţă. Ea se exprimă prin îndoieli în ce priveşte Providenţa - haşgahah, şi în ceea ce priveşte posibilitatea de a se reuni cu Creatorul, de a-L percepe. Aceasta este Noaptea.

Situaţia în care îi este revelat Omului Creatorul, este trăită de om ca o plăcere supremă, şi ea se exprimă printr-o profundă credinţă în Providenţa Divină, cand omul i se dăruie cu totul Creatorului, se simte reunit cu El şi cu Eternitatea, şi atinge, înţelegandu-le pe deplin, Legile Naturii. Această stare se numeşte Ziuă. Deoarece toate situaţiile au fost date de Sus, pentru folosul Omului, trebuie acceptată şi starea în care se ascunde Creatorul, ca atare. Omul este obligat să creadă din toată inima că în acel moment în care va fi gata maturizat spre a primi lumina Creatorului fără a-i dăuna, în chiar acel moment îi va apare în faţă Creatorul în toată splendoarea .

Niciodată nu i se vor adăuga omului voluptăţi mai mari decat ar putea suporta, pentru a nu-i sabota motivaţia de a se elibera de ego. Un surplus de plăcere spirituală nelalocul său, va întarzia eliberarea omului din egoism, îndepărtandu-l de scopul reunirii cu Creatorul, în loc să îl apropie.

95.Spiritualitatea nu este la modă - Şhintah beafrah sau „la pămant”.

În fiecare generaţie sunt reexaminate şi reevaluate o multitudine de probleme şi teme, şi se repetă iar şi iar şablonul negării valorilor generaţiei precedente. Majoritatea are rolul de a hotărî scara de valori, iar toţi ceilalţi încearcă să meargă pe urmele lor, imitandu-i. Şi astfel veşti noi şi noi sosesc în fiecare dimineaţă, asemenea succesiunii rapide a stilurilor, şi cu masele urmandu-i orbeşte. Cei care reuşesc să concureze cu standardul modei învingătoare, au parte de respect şi prestigiu, răsplată demnă de multe sacrificii din partea majorităţii oamenilor. Ceea ce este onorat de către societate, devine scopul vieţii.

Realizările spirituale nu au prestigiu în ochii maselor, care sunt cei ce decid linia modei, aceste realizari fiind prea puţin onorate. Pe cat este de usor sa ne exaltam in prezenta exteriorului stralucitor, pe atat este de greu să distingem realizări spirituale. Dificultatea îşi are originea în principiul „ascunderii”, care este menită să protejeze spiritualitatea. Din cauza acesteia, doar cei care îşi asumă încrederea în importanţa spiritualităţii, au puterea să vadă măreţia spiritualului, şi sa i se adreseze. Dat fiind că scopul reunirii cu creatorul nu a avut parte de onoarea meritată, tot astfel nici spiritualitatea nu are prestigiu în ochii majorităţii. Această stare este denumită Divinitatea în praf - „şhintah beafraah”.

Convenţiile sociale, inclusiv valorile estetice, norme de comportare şi legi, sunt expuse unei permanente dinamici, ele sunt dictate de oameni de nivel spiritual neînsemnat, iar instabilitatea lor este martor al naturii lor nereale, deci al minciunii care se află la fundamentul lor.

96.Malkhut, regatu -de la starea Lumea ”infinitului”,Olam eynsof -la starea de ”Restrangere”,restricţie,Ţimţum.

De la Ţimţum la starea denumită Maşiah, Mesia şi la „Îndeplinirea corijării” sau Gmar Tikun.

Existenţa, prezenţa exclusivă şi absolută a Creatorului în toate cele existente, este un fapt fără dubiu. Pentru a înţelege acest lucru trebuie să ajungem la gradul cel mai înalt atins de cabalisti. Pană atunci, omul se va putea sesiza numai pe el însuşi. Cabala divide Creaţia - haBriyah, în 4 diviziuni, unde, în prima parte ,deasupra tuturora se află Creatorul-haBoreh. A doua ,este Primul Creat “ ha-Nivrah ha-Rişon”, mai apoi urmează locul Creaturilor - haBriyot. În ultima parte este situată plăcerea supremă pe care doreşte Creatorul să o ofere Creaturilor sale. Tot ce se petrece şi se realizează se desfăşoară într-o ordine care ţine de CAUZĂ şi EFECT, şi nu este îngrădit de limitele vremii, precum suntem obişnuiţi să reflectăm.

Creatorul doreşte să procreeze pe nivrah - creatul, pentru a-i închina toate plăcerile de care dispune. Pentru acest scop, creatorul - haboreh, îl înzestrează cu dorinţa de se delecta: raţon lehenot. Acest raţon, precum este de aşteptat, doreşte exact aceleaşi plăceri pe care haBoreh este doritor să i le ofere. Creatul este deci capabil să trăiască plăceri supreme, absolut satisfăcătoare pentru că el primeşte exact ceea ce doreşte, fiind echipat cu mijloacele potrivite pentru a cuprinde aceste voluptăţi.

Primul Creat se numeşte „MALKHUT”, REGATUL. Starea în care malkhut are parte de plăcere infinită, se numeşte „olam eyn sof” - lumea infinutului, deoarece malkhut primeşte plăceri fără limită din partea Luminii Creatorului, care o umple pe deplin. Dar cu plăcerea împreună, ajunge la malkhut percepţia Creatorului şi a dorinţei acestuia de a o delecta, iar atunci malkut va dori şi ea să fie ca şi Creatorul. În urma acestei dorinţe, de a-i fi asemănător Creatorului, Malkhut hotărăşte să respingă lumina - Plăcerea. Acest fenomen se numeşte Ţimţum, restrangere. În faza următoare, Malkhut va accepta să primească lumina de dragul Creatorului care doreşte acest lucru. Astfel, malkhut devine asemenea Creatorului, primind plăcere doar de dragul Lui, pentru a-i dărui Lui, în loc de a primi plăcerea pentru sine însuşi.

Malkhut cea corijată (feminin in ivrit), se împarte în elemente denumite Neşamot - suflete. Fiecare suflet işi execută propria corijare în mod individual. Doze mici din malkhut, golite de Lumina Creatorului se găsesc în condiţiile denumite „lumea noastră” - haolam şelanu. Aceste suflete părăsesc „dorinţa de a se delecta”, treaptă cu treaptă, şi obţin dorinţa de a dărui plăcere. Această nouă dorinţă constituie forţa care ajută sufletului să iasă din dorinţele egoiste. Iar aceasta forţă se numeşte mesia,maşiah, sau cel care trage de noi înafară - moşech.

Etapele corijării spirituale graduale, se numesc lumile spirituale. „Sferele” sunt subgradaţiile interioare ale acestor etape. „Gmar hatikun” sau îndeplinirea corijării, este reîntoarcerea la situaţia originară, faza dinainte de restrangere - ţimţum, în care noi nu ne mai delectăm de dragul nostru, ci de dragul Creatorului.

97.Ganduri tulburătoare, linie de dreapta şi linie de stanga, şi emunah lemaalah me haDaat - credinţă, care este deasupra raţiunii.

Din cand în cand omul pune întrebări privind existenţa sa, sensul vieţii, sensul şi scopul creerii lumii, înţelesul eforturilor proprii.El se întreabă de asemenea, pentru ce toate acestea, dacă oricum toate se aranjează pană la urmă după cum vrea Creatorul. El reflectează asupra posibilităţii, speranţelor din partea Creatorului la anumite înfăptuiri din partea omului. Toate aceste întrebări şi reflectari îi sunt trimise omului de catre Creator. Ele îl derutează pe om, care se îndepărtează de drumul spiritualităţii. Par a nu-i fi de nici un ajutor, dar de fapt ele au rolul de a-l căli în pregătirea pentru expediţia spre Reunirea cu Creatorul, pentru că aceste probleme, înfipte anume în gandurile lui, îl învaţă să lupte şi să învingă forţele care îi stau în cale, pe traseul spiritual. Creatorul, care este forţa unică şi voinţa unica, a creat totul pentru ca să descoperim noi înşine Scopul Emanaţiei.

Piedicile pe drumul nostru spiritual au rolul să ne producă sentimentul fricii - Yirah, frică de posibilitatea că nu vom reuşi să ne atingem scopul, rămanand pe vecie jos, frică de posibilitatea că nu vom ajunge să apreciem adevărata măreţie a Creatorului, singura în stare să ne convingă inima şi să ne conducă spre ieşirea din Ego.

Doar Creatorul ne poate deschide ochii şi inima să înţelegem cat este de uriaşă măreţia sa. Întrebările care ne-au derutat au menirea să ne producă frică şi sentimentul importanţei acesteia.

Una din întrebările mai neliniştitoare, caracteristică începătorilor, este disputa în jurul „ascunderii” Creatorului - „hester haBoreh”. Omul presupune că prin descoperirea Divinităţii va avea puterea să-şi transforme natura din egoistă în altruista, astfel intrand sub domnia Creatorului. Adică - "eu, neavand putere singur să mă schimb, trebuie să vină Creatorul să efectueze aceasta schimbare în locul meu, căci el m-a creat astfel şi ca atare, doar El poate corecta ceea ce a creat”.Aşadar, bineînţeles că El poate să ne ofere şi să ne influenţeze de sus, dandu-ne voinţa pentru spiritualitate: deşteptarea din ceruri - „hitorerut mi lemaalah”, doar că, trezit astfel, omul va dori să se delecteze pe el însuşi prin studiu, fiind sub controlul egoismului, fără să aplice liberul arbitru, şi fără să se elibereze de nevoia de „a se delecta pe sine” - „lehenot leaţmo”.

Creatorul vrea şi ţinteşte spre realizarea, prin liber arbitru şi numai prin el, a reunirii dintre cei doi, fapt care este chiar sensul Emanaţiei.Numai eliberandu-se de Ego omul are şansa de a înţelege şi a alege în mod deliberat drumul spre spiritualitate.

Se disting 2 feluri de exerciţiu - Avodah, în categoria „emunah lemalah mi haDaat,” sau ,”credinţa deasupra raţiunii” : prima categorie reprezintă lipsa de alegere, iar a doua categorie are loc prin liber arbitru, pentru că omul atinge cunoaşterea - daat, El înţelege toate cauzele pentru care trebuie să parcurgă drumul spre aşa zisa credinţă. Cu toate acestea el preferă să înainteze prin alegere, şi se străduieşte să-şi ducă la bun sfarşit munca prin „credinţa deasupra raţiunii”.(nu fără raţiune, ci deasupra raţiunii care există deja!).

Munca spirituală care este efectuată în cadrul egoului, prezent deocamdată, duce la rezultate care-l delectează doar pe om. Munca efectuată după ce e descătuşat din lanţul egoului, prin iubirea faţă de Creator, conduce la roade care dau plăcere şi altora. Omul care se plange de trecut îşi periclitează viitorul. Numai trăirea printr-o permanentă recunoştinţă şi reverenţă îndreptate spre Creator, fac posibilă recunoaşterea dărniciei Lui. Doar o profundă apreciere a sprijinului oferit de sus, permite păstrarea acestuia, fără să fie pierdută.

Înaintarea prin „linia dreaptă”-kav yemin - reprezintă partea principală a muncii Omului. Acesta este reprezentat de sentimentul perfecţiunii, de recunoştinţă şi bucurie de a fi dotat de Creator cu forţa şi dorinţa de a merge pe calea divinităţii şi a investi eforturi de dragul scopului, esenţei Emanaţiei.Nu trebuie să concludem prin aceasta că drumul pe linia stangă nu este obligatorie. Dar sunt de ajuns 30 de minute zilnic de cantărire a dragostei de sine în contrast cu dragostea faţă de Creator. În funcţie de cantitatea de ego descoperită, omul este obligat să se roage de Creator să-l menţină pe calea adevărului, în care se integrează ambele linii.

Munca Omului are ca obiect cateva subiecte: una dintre ele este împrejurul studiului misterelor şi cunoaşterea căilor Creatorului cu scopul de a îndeplini voinţa Divină. Un alt subiect este cel al corijării sufletului nostru prin debarasarea de egoism, pentru a-l restitui rădăcinii ei, Creatorului. Un alt subiect este acela de a pregăti şi construi pasiunea de a-l realiza şi cunoaşte pe Creator şi de a se reuni cu El, recunoscandu-I perfecţiunea.

98.Urcarea pe scara spiritualităţii prin echilibrarea dintre linia dreaptă şi linia stangă, creind astfel linia mijlocie

Creatorul se află în absolut repaos. Omul care atinge cunoaşterea scopului Emanaţiei, devine să fie şi el în repaos absolut. Repaosul poate fi definit doar dacă a fost precedat de mişcare, efort, muncă. Discutand despre odihna spirituală, de fapt se discută despre munca spirituală.

Înapoia fiecărui efort al muncii spirituale se află dorinţa de a-i dărui Creatorului plăcere. Cat timp corpul refuză să lucreze, NU pentru plăcerea sa proprie, va fi nevoie de eforturi intense şi muncă grea, pană ce va realiza sensul adevărat al altruismului şi răsplata care ajunge paralel cu acesta.

Este nevoie de un efort imens, pentru a confrunta argumentarea corpului, care pare a avea dreptate: „ tu mă pui să depun atatea eforturi, în decursul atator ani, pentru atingerea unor scopuri spirituale, şi cu ce te-ai ales în schimb?”, „ oare cunoşti multe pesoane care au reuşit pe acest drum?”,”oare Creatorul doreşte ca tu să suferi chiar atat de mult?”,”ce ai realizat tu într-adevăr, pană azi?”,” oare merită să munceşti atata în starea ta de sănătate?”,” gandeşte-te la tine, la familie, la copiii tăi!”,”oare nu crezi că însuşi Creatorul te va conduce prin voia sa, spre progresul spiritual, fără să te osteneşti atat, aşa cum te-a adus la studiul cabalei, pur şi simplu pentru că El este atotputernic?!”

Este vorba de propoziţii adevărate pe planul acestei vieţi, şi de aceea nu are nici un rost a intra în controversă cu ele! Omul care se luptă pentru a se debarasa de dorinţele proprii materiale, e bine să le ignore şi atat. Pe traseul spiritualităţii el vrea să se îndepărteze de trup, vrea să-şi ignore pasiunile, de aceea va acţiona prin inteligenţa credinţei şi nu prin raţiunea obişnuită a minţii.

În lumea cunoscută nouă, logica este cea care dictează, însă în sferele divinului, chiar dacă nu le concepem, toate se petrec conform unei legi unice, o lege cu totul diferită şi ciudată, nepotrivită cu realitatea noastră. Lege care defineşte pe Creator ca atotputernic, care domneşte peste tot, în al cărui ajutor putem să ne încredem pe deplin, cu toată împotrivirea din partea corpului.

Străduinţa depusă conform cu acest principiu, se numeşte „ a dărui de dragul de a dărui „ - lehaşpiah al menat lehaşpiah, adică, înfăptuirea unui act de altruism, de dăruire totală, care provine din dorinţa de a dărui. Acest stadiu se numeşte „katnut” - micime, sau „kav yemin”, linia dreaptă. Delectarea provenită din această situaţie, se datorează procesului asemănării cu Creatorul, prin asumarea însuşirilor identice cu însuşirile Lui. În acest status, creatul dăruieşte şi atat, exact ca şi Creatorul. Această plăcere este numită Lumina dăruirii, sau ”OR CHASADIM” , sau „lumina credinţei”.

Omul care face totul pentru a atinge această treaptă are parte de revelarea Creatorului, prin care recunoaşte infinita măreţie a Sa. În loc de credinţă işi face loc cunoaşterea - daat, corpul începe a recunoaşte şi el grandoarea Creatorului, consimţind să lucreze de dragul LUI, din ce în ce mai mult, cu gratitudine pentru faptul că cel Atotputernic e gata să-i primească ofranda, de la el, cel mic. Această bucurie de a dărui are calitatea unei imense fericiri.

Însă chiar şi această fericire este încă legată de material, adică de dorinţa egoistă a omului de a se delecta pe sine. Este plăcerea de a lucra în serviciul cuiva mai mare decat noi, placere care nu izvorăşte din cunoaşterea pe deplin a calităţii şi importanţei Creatorului. Chiar în perioada în care încă nu avusese contact cu El, munca menită pentru Creator era mai genuin altruista, pentru că nu era gratificată. Deci, revelarea Creatorului se numeşte „linia stangă”, şi CUNOAŞTEREA Creatorului, realizarea modului său de acţionare, se numeşte „Lumina înţelepciunii”,” OR HOCHMAH”.

Revelarea Creatorului trezeşte nevoia imensă de a obţine raţiunea Creatorului, şi de a-i înţelege măreţia. Acest lucru are menirea de a crea un echilbru între credinţă şi cunoaştere, armonia dintre acestea prevenind în continuare recidivarea în egoism. În acest proces, omul adaugă puţin ego la starea de „micime” - KATNUT - , reechilibrand linia dreaptă cu puţin din linia stangă, şi astfel se crează linia de mijloc. Nivelul la care se află linia stangă în cadrul liniei milocii este cel care determină gradul de spiritualitate la care a ajuns omul. Aceasta este starea de „gadlut” sau măreţie, sau maturitate, Senior. Înaintarea spre gradul cel mai înalt, ultimul, unde Om şi Creator se reunesc pe deplin prin toate caracteristicile lor, se efectueaază treaptă cu treaptă, în mod alternat : linie dreaptă, linie stangă, şi echilibrarea dintre ele, pe absolut fiecare treaptă a scării spirituale.

99.În situaţie de „linia dreaptă” - sau Junior, mic , sau iubitor de dărnicie, „chafeţ chesed”, omul se bucură de ceea ce are.

În situaţia denumită „linie dreaptă”, omul este fericit fără vre-un motiv deosebit, doar prin faptul existenţei Creatorului, spre care îşi concentrează gandurile toate, este fericit. Acest om este „sameah behelko”, bucuros de partea sa. El este într-atat de satisfăcut, încat nimic nu-i poate afecta fericirea, de aceea se cheamă perfect-„muşlam”. Omul care îşi face darea de seamă spirituală şi descoperă că este încă departe de Creator, şi realizează faptul că nu este capabil să se corecteze singur, trebuie să se adreseze Creatorului, implorandu-l să efectueze corectarea pentru el. La momentul potrivit, El răspunde acestei rugăminţi şi îi trimite Lumina Divină, denumită „neşamah”, suflet .Acesta îl va ajuta să iasă din Ego, învingandu-l.

100.Ce înseamnă forţa opoziţiei, „yeţer harah”, „satana” şi „îngerul morţii” - „malach hamavet’’

Diferenţa dintre egoism şi altruism este echivalentă cu măsura în care omul este gata să renunţe la gratificarea în urma efortului. Salariul, e normal să fie dorit, dar cu cat suntem mai dispuşi să nu o primim, cu atat creşte altruismul. Omul care renunţă la dreptul de a se delecta de roadele muncii depuse, se poate defini ca acţionand de dragul divinului, şi nu de dragul lui însuşi. Acest mod de a primi se numeşte în cabala „a primi pentru a dărui” - lekabel al menat lehaşpiah.

De fapt, intreg procesul înălţării spirituale, se face în mod treptat, fiind un proces de renunţare treptată, gradată, la plăceri. În prima etapă, renunţăm la plăcerile acestei vieţi, iar mai tarziu învăţăm să renunţăm şi la delectarea spirituală genuină, care e reprezentată de perceperea Creatorului. Creatorul se ascunde, pentru a-i permite omului să intre în acest proces în mod treptat. De aceea e nevoie să privim ascunderea Creatorului ca şi o parte integrală a procesului de corectare, intenţionat spre binele nostru. La rugăminţile noastre, implorandu-l să ni se dezvăluie, El va răspunde atunci cand noi vom fi pregătiţi pentru asta din punct de vedere spiritual, astfel ca să nu ne dăuneze. În stadiul de începător şi egoist , omul nu este în stare să simtă plăcere prin revelarea Creatorului. Dacă El i s-ar arăta, omul nu ar putea să evolueze, să-şi dezvolte puterea de a-şi arunca egoismul, nici nu ar striga spre Boreh pentru ajutor, pentru a-i da putere să renunţe la delectarea de sine. Ca fluturii de noapte care sunt atraşi inevitabil spre focul luminii care-i arde, tot aşa omul ar fi distrus în lumina arzătoare a plăcerilor spre care ar fi atras, ca hipnotizat.

Şi nu e om să nu fi simţit măcar o dată că este atras irezistibil de o plăcere senzaţională, chiar dacă mai tarziu ar fi regretat profund că nu a rezistat tentatiei. Fapt este că a eşuat la momentul respectiv de încercare, în care plăcerea l-a învins prin imensitatea sa, depăşind puterea sa de voinţă. De aceea, în situaţia de ascundere, hester, a Creatorului, putem acţiona de dragul său, fără să fim orbiţi de plăcere. Aici putem acţiona prin puterea credinţei, fapt dorit de Creator spre binele nostru. Pe de altă parte, în timp ce Creatorul se ascunde, noi continuăm să fim prizonierii corpului, care este mereu gata a face calcule, dacă are vreun rost, să facă pasul următor, dacă va primi răsplata meritată pentru efortul investit. Împotrivirea corpului la intenţiile altruiste se numeşte „yeţer rah”, instinctul rău, răul. Cand ne împiedică să realizăm ceea ce ne-am propus, se cheamă satan - în ebraică sata = a deviat. Cand conduce pe om la moarte spirituală, se numeşte ”Înger al morţii” - malach hamavet. El încearcă să facă acest lucru prin anihilarea percepţiei spirituale din timpul studiului cabalei, şi în acelaşi timp atrăgandu-l spre alte ocupaţii din lumea aceasta.

Unicul răspuns posibil în situaţiile de mai sus, este propoziţia: eu merg tot înainte doar prin puterea credinţei pentru că acest lucru doreşte de la mine Creatorul, haBoreh !

101. „Haavodah şe-balev” - Munca din inimă, contrazice împotrivirea trupului.

Nu este posibilă evitarea delectării cand suntem dominaţi de EGO, decat dacă ne vom convinge că el ne dăunează, prin conflictul dintre inimă şi raţiune. Este vorba de o aritmetică simplă în ce priveşte avantajul: Să ne delectăm acum şi să suferim mai tîrziu?, sau să renunţăm la voluptate acum, pentru a evita durerile care sunt consecinţa lor ? Evitarea egoismului trage după sine întotdeauna conflictul furtunos cu trupul, care pretinde darea de seamă minuţioasă a cauzei pentru care el trebuie să renunţe la plăcere?!

Corpul care vorbeşte pe limbajul voluptăţilor, înţelege doar simpla socoteală a caştigului. Renunţarea în prezent pentru un caştig în viitor, pare să fie un argument convingător. Dat fiind că trupul înţelege şi limbajul suferinţelor, argumentul că nu merită să suferi mai tarziu în urma plăcerii din prezent, are şi el şansa de a convinge corpul. Astfel se poate constitui un sistem de apărare contra corpului, pe cand dorinţa de a se delecta stă mereu la pandă. Deci trebuie să fim vigilenţi la încercările sale de a ne deruta convingandu-ne prin comparaţii false între plăcere şi durere.

Modul de a se „înţelege” cu calculele false ale corpului, este acela de a-i răspunde ferm, exprimand hotărîrea de a munci de dragul spiritualităţii, fără nici un profit personal. Acest fel de a lucra se numeşte „munca din inimă”, AVODAH ŞE BA-LEV, pentru că inima caută "taanughim” - plăceri. Un alt răspuns posibil adresabil raţiunii este : „eu cred cu fermitate că Boreh aude toate rugăminţile mele de a-mi veni în ajutor”. Rezistenţa încăpăţanată în confruntarea cu raţiunea şi corpul, duce la revelarea Creatorului, haBoreh, la a-L percepe pe deplin, şi la reunirea cu El.