Lumilor spirituale

5.Ţadik ve ra lo, adică „cei drepţi-suferă”

Omul preocupat de lumea înconjurătoare inclusiv tot universul, va fi capabil să înţeleagă situaţia Emanaţiei într-un mod mai apropiat de adevăr. Dacă există un Creator care supraveghează asupra a tot ceea ce vedem şi simţim, precum afirmă, atestă Înţelepţii - MEKUBALIM, şi care comunică neîncetat cu EL, în mod direct, atunci nimic nu este mai firesc decat să dorim şi noi o astfel de comunicare stransă şi permanentă. Dar cu cat ne vom strădui mai mult a-L simţi pe Creator ca pricină a tot ceea ce ni se întamplă, cu atat ne vom regăsi mai dezamăgiţi. Noi avem nevoie de un semn de la Creator, care stă ascuns. Noi avem nevoie de un fundament sub picioare, altfel ni se pare că strigăm degeaba, unidirecţional, spre un vid, în care plutim fără ancoră.

Oare de ce am fost făuriţi fără capacitatea de a simţi pe cel ce ne-a zămislit? Oare de ce se ascunde din faţa noastră? De ce chiar cand îl implorăm, il conjurăm să ne vină în ajutor, se preface indiferent, dar acţionează din spatele cortinei, deghizat ca Natură şi ca Lumea ce ne înconjoară?Dacă EL ar fi vrut să ne corecteze, ar fi făcut-o de mult, pe ascuns ori pe faţă. Dacă ni s-ar arăta l-am vedea şi aprecia prin simţurile şi mintea de care dispunem azi şi cu care am fost creaţi. Dacă ar apare înaintea noastră, am ştii care ne este rolul în lumea creată anume pentru noi.Cand apare în noi dorul de a-l cunoşte pe Creatorul(Faurul) lumii, acest dor apare şi dispare ca valurile: oare de ce ne ia înapoi tot mereu cadoul? Si de ce adaugă suferinţe şi greutăţi celor ce aleargă să-l descopere ?

Într-adevăr, Creatorul respinge iar şi iar încercările Omului de a i se apropia, iar suferinţa întampinată de aceştia durează uneori ani de zile!Rugăminţile repetate încontinuu de către OM nu duc la un răspuns, în ciuda denumirii Creatorului de Milos şi Iertător, ci de multe ori, dimpotrivă, rugăminţile celor aflaţi în căutarea comunicării cu EL sunt mai puţin luate în seamă decat ale oamenilor de rand. NOI oamenii avem capacitatea să ne schimbăm viaţa, şi ne-a fost dat liberul arbitru, posibilitatea de a alege. Însă cu toate acestea ne lipseşte ştiinţa necesară pentru a putea depasi suferinţele existenţei şi ale dezvoltării noastre spirituale.

6.Limudei kabbalah - Studiile de Cabala

Dorul de a intelege secretele cabalei, eforturile depuse pentru aceasta, constituie un supliciu îndreptat spre Creator spre a-şi face apariţia, iar cu cat este dorul mai mare, cu atat e mai eficientă influenţa acestei rugăciuni - tfilah. Şi cu cat depune omul mai multe eforturi pentru realizarea scopului său, cu atat îi creşte dorinţa de a-l ajunge.

Astfel, investirea unor eforturi extraordinare spre atingerea lumii spirituale, conduc la o rugăciune genuină (tfilah) din adancul inimii, acest supliciu aducandu-i în sfarşit obiectul atat dorit, de care i-a fost fermecat atat sufletul! Raţiunea acţionează doar potrivit cu cerinţa inimii. Pe parcursul lecturii, dacă inima nu se află în subiectul citit, mintea nu poate continua să studieze, să aprofundeze înţelegerea textului. Pentru ca Creatorul lumii să-i primească rugăciunea, omul trebuie să o înalţe din adancul inimii, aspiraţiile toate fiind focalizate spre a mări dorinţa de atingere a bunurilor spirituale. Pentru aceasta omul trebuie să citească de sute de ori textele pe care nu le înţelege de fapt, pană ce ajunge să-şi dorească doar un singur lucru, iar aspiraţiile precedente devin neînsemnate.

Prin studiul Cabalei omul ajunge să cunoască felul de a acţiona al Creatorului, astfel apropiindu-se de El.Treaptă cu treaptă, omul devine demn de a-şi cuceri obiectul aspiraţiei.

7.HARGAŞAT HABOREH - A SESIZA PE CREATOR

Omul-haadam care este pătruns de credinţă, trebuie să se simtă în faţa Creatorului, de parcă l-ar avea în faţa lui pe Domnitorul lumii. Astfel se umple de sentimente de iubire şi de respect de care are atata nevoie. CAT TIMP NU A AJUNS LA O ASTFEL DE CREDINŢĂ, NU ARE DREPTUL SĂ SE RELAXEZE. Însăşi ambiţia de a fi astfel îi conferă dreptul la o viaţă spirituală. De asemena îl protejează faţă de tentaţiile pentru plăcerile materiale, care l-ar deruta. El trebuie să fie preocupat de un singur gand, acela al necesităţii perceperii Creatorului. Acesta va deveni obicei, o a doua natură. Exact precum un îndrăgostit este obsedat de obiectul iubirii, care-i determină mărimea eforturilor pentru a-l atinge. Lumea înconjurătoare ascunde din faţa noastră urgenţa acestei necesităţi a întalnirii cu Creatorul, pentru că vidul spiritual ne este întreţinut prin satisfacţiile trecătoare, prin plăcerile lumii, care neutralizează durerea existenţială, acest vid, şi ne întarzie evoluarea spre sublim.

Omul este singura fiinţă care poate resimţi o astfel de pretenţie interioară: atingerea lumii spirituale. Aceasta izvoreşte din dorul de a afla cine este el, care este înţelesul existenţei sale, de unde îi este originea şi care este scopul său în viaţă. Astfel este adus spre căutarea intensă a originii vieţii, şi a vieţii sale în particular. Tot astfel este purtat spre cercetarea şi descoperirea secretelor naturii, ale vietăţilor şi ale obiectelor, iar acestea vor conduce pe om în cele din urmă la pasiunea din ce în ce mai intensă de a-l descoperi pe cel care a dat naştere la tot ceea ce există, Creatorul lumii. Oriunde ar fi Omul, chiar fiind singur pe lume, el ar ajunge la căutarea sensului său, la căutarea Divinităţii.

8. KAV YEMIN, KAV SMOL - LINIE DREAPTĂ, LINIE STANGĂ

Pe drumul spre atingerea Creatorului,omul are la dispoziţia sa două cărări. Una este cea a liniei de dreapta, kav yemin, cea a Supravegherii divine, proprie fiecărui individ, NECONDIŢIONATĂ. A doua este linia de stanga, care este tot a suprevegherii divine, însă condiţionată de faptele noastre, constand din ceea ce se numeşte sahar ve oneş, adică faptă şi răsplată. Alegand linia de dreapta, omul trebuie să fie convins, cel puţin pentru o perioadă de timp, că absolut totul se desfăşoară conform Divinităţii, programat fiind de Aceasta, omul neavand nici un amestec. El acţionează fără liber arbitru, dominat de dorinţe trimise de providenţă, deci nu i se cuvine răsplată, chiar negreşind. Aici omul simte nevoia de a-i fi recunoscător Divinităţii şi de a-i mulţumi pentru cele primite, simţind chiar iubire faţă de el.

Progresul spiritual este posibil doar prin îmbinarea corectă dintre cele două linii, kav yemin şi kav smol. Chiar şi cei care evoluează corect între dreapta şi stanga sunt expuşi pericolului de a devia spre una din direcţii, de aceea sunt obligaţi frecvent să se verifice, spre a-şi corecta direcţia, ca o busolă, spre a rămane pe şoseaua ce conduce spre ţelul lor original.

9.TREI OBIECTE - eyn od milvado - nu este nimeni în afara Lui.

Înainte ca sufletul nostru - neşamah - să fi coborat în lumea aceasta, pe gradaţiile spirituale, ea i-a aparţinut Creatorului - Boreh - şi reprezintă o mică parte a Lui. În acel stadiu vorbim de rădăcina sufletului, şoreş neşamah. Intrarea sufletului în corp se numeşte naşterea omului în lumea aceasta. Ea are rolul de a-l conduce pe om spre procesul în urma căruia devine stăpan pe dorinţele sale instinctive. Astfel, trăind totuşi în viaţa prezentă, materială, se poate înălţa pe treptele care duc la originea sufletului său, aflat încă înaintea coborarii sale în lumea aceasta, unde se poate reuni cu Creatorul. Pe acest urcuş, spre originea sa, sufletul are parte de sesizarea unor plăceri incomparabil mai intense decat cele percepute înainte de începerea acestui drum de sus în jos.

Calea genuină pe care o avem de parcurs spre a ne ajunge ţelul, se numeşte LINIA MIJLOCIE - sau kav emţayi.

Acestea sunt cele trei componente ale CREAŢIEI: OMUL=HAADAM, CALEA PARCURSĂ DE OM=HA DEREcH, şi CREATORUL = BOREH.

Om este numit cel care doreşte să-l regăsească pe Creator. Creatorul este ţelul spre care aspiră omul, el fiind obligat pentru aceasta să parcurgă un anumit itinerar, “derech”.

Este bine ştiut că tot ceea ce există, reprezintă expresii ale Creatorului: „NU EXISTĂ NIMIC ÎN AFARĂ DE EL”=”eyn od milvadoh”. Noi oamenii suntem subiectele care percep un anumit mod al existenţei şi care am fost emanaţi de Creator - haBoreh. Cand urcăm scările Divinităţii, ajungem să realizăm acest fapt în mod limpede. Toate nuanţele percepţiei noastre sunt reflectările însuşirilor pregătite în noi de Creator. Astfel avem posibilitatea să reacţionăm la acţiunea lui asupra noastră. Noi sesizăm, doar ceea ce EL doreşte ca noi să simţim. Pană cand nu înţelegem în profunzime şi realizăm perfect ideea celor TREI OBIECTE ale emanaţiei :”omul, calea spre Creator, Creatorul”, pană atunci obiectele acestea răman separate între ele şi nu pot fi sesizate ca o unică sinteză. Cand ajunge la gradul superior al evoluării spirituale, omul atinge izvorul sufletului său, plin de dorinţe materiale, care-l apasă teribil. Cand ajunge să depăşească şi să-şi învingă aceste dorinţe, atunci percepe în întregime pe Creator cu fiinţa sa spirituală. În acest stadiu, Omului i se dă toată lumina Creatorului, -TORAH-, Creatorul în perfecţiunea sa. Astfel, cele trei obiecte care fuseseră separate, se reunesc din nou, formand un obiect spiritual unic, corp spiritual, plin de lumină. Pentru a-şi asigura progresul omul trebuie să verifice dacă gradul său de atracţie faţă de fiecare din cele 3 obiecte este identic, iar în timpul acestei verificări, parcă se creează o contopire între ele. Astfel, pe parcurs ele trec printr-un proces de îmbinare pană ce într-adevăr se realizează cu totul unificarea lor, în final. Aici este locul să accentuăm că această unitate este mereu prezentă dar, în urma imperfecţiunii vasului nostru, noi percepem cele 3 componente ca existand separat. Omul, cand este atras în mod special spre doar unul din obiecte, deja se găseşte ratacit de la traseul corect. Autocontrolul se realizează prin studierea tot mai accentuată a caracteristicilor Creatorului, a căror înţelegere conduce la contopirea cu El.

10.Providenţa divină - haşgaha elyona - Totul este ştiut dinainte

Se spune: „dacă nu sunt eu aici pentru mine, atunci cine este pentru mine”. Dar cum pot să mă ajut pe mine care sunt atat de neajutorat şi slab de înger? Aceasta atitudine interioară ambiguă, reflectă atitudinea omului faţă de eforturile proprii depuse pentru atingerea scopului său atat de dorit. Într-adevăr, omul este obligat să continuie să acţioneze după principiul: „dacă eu nu fac pentru mine, atunci cine?” Trebuie să ne aşteptăm la rezultate în proporţie directă, în conformitate cu faptele noastre, care ele singure construiesc viitorul. În acelaşi timp ne dăm seama că nici noi, nici semenii noştri nu avem puteri proprii îndeajuns ca să ne realizăm singuri viitorul, din cauza condiţiei noastre umane, atat de mărginite.

E recomandabil ca omul să investească mari eforturi pentru a-şi construi viaţa, dar în acelaşi timp trebuie să reţinem că totul se desfăşoară potrivit cu programarea Creatorului. Dar atunci ce rost mai are aceasta investiţie? Aşadar, ca rezultat, şi potrivit cu munca depusă de om, după principiul - după faptă şi răsplată - sau pe ivrit, sachar veoneş,”răsplată şi pedeapsă”, omul primeşte de sus din ce în ce mai multe mesaje în ce priveşte providenţa. În etape mai avansate ale realizării spirituale, va ajunge la un astfel de grad de înţelegere, încat îi va fi clar faptul că totul e în funcţie de guvernarea Providenţei divine, totul este programat în prealabil.

Omul este obligat să procedeze pe fiecare gradaţie, potrivit cu regulile care acţionează pe acea treaptă. Doar escaladand la treapta urmatoare, cea superioară, va putea acţiona după regulile acesteia, fiind atunci capabil a le cunoaşte perfect, a le realiza. Ca rezultat al atator eforturi, potrivit principiului sahar ve oneş, îi este acordată Omului încrederea din partea Creatorului, care-i deschide viziunea totală a lumii, în întreaga splendoare a ei. Doar ajungand la un astfel de grad de înţelepciune, poate omul să-şi înceapă drumul spinos spre atingerea Creatorului, deşi este conştient de faptul că totul depinde de Creator!

11.EGOISMUL - DUŞMANUL SPIRITUALITĂŢII

Nu este uşor să-ţi goleşti inima de ganduri şi dorinţe egoiste, însă dorinţe de alt gen, altruiste le pot înlocui pe acestea, pană la echilibrarea lor. Nu e posibilă eliberarea proprie de acest egoism, care a fost sigilat în noi, in toate creaţiile sale, de catre Creator. Dar pe parcursul drumului spiritualităţii, omul se va dezvolta astfel încat să-i displacă din ce în ce mai mult, pe măsură ce devine conştient de dauna cauzată de egoism, duşman de suflet şi ucigaşul spiritualităţii. În această etapă, Creatorul îi devine aliat în lupta împotriva acestui duşman interior. În etapele ulterioare se va folosi într-un mod aparte şi de dorinţele egoiste spre a-şi continua progresul.

12.Raşah gamur ve ţadik gamur - Păcătos de tot şi drept de tot

Nu a fost creată lumea decat, ori pentru ţadikim absoluţi, ori pentru păcătoşi absoluţi - cam greu de înţeles, mai ales a doua parte a declaraţiei acesteia „lumea creată pentru păcătoşi cu totul?”.Omul nu acceptă Guvernarea divină de bună voie. El o judecă în funcţie de sentimentele lui. Cand se simte bine o acceptă ca o providenţă bună. Pe măsură ce suferă, o priveşte ca pe o guvernare rea, de proastă calitate. Raţiunea nu joacă aici nici un rol.

Numai două situaţii sunt posibile în perceperea divinităţii: ORI că omul o sesizează ca bună şi favorabilă, ORI că nu-i simte de loc existenţa, simţind că totul se petrece conform unor legi oarbe ale naturii. Deşi OMUL înţelege cu mintea că de fapt lucrurile nu sunt astfel, totuşi atitudinea sa este determinată de sentiment, nu de raţiune. Cand sesizează deosebirea dintre ceea ce simte şi raţiune, prăpastie de netrecut, omul se priveşte pe sine ca un adevărat păcătos - raşah gamur. Omul ştie că Divinul este generos cu noi, dar totuşi noi suntem cei care suntem obligaţi să-L căutăm, iar dacă ne aflăm în exil, adică opuşi Lui, percepem şi generozitatea Creatorului invers, ca fiind răutate faţă de noi, noi fiind tot aşa de răi. Cand ajunge la extrema capacităţii de a mai suferi, omul se simte atat de epuizat, slab, fără valoare, încat din acest loc e gata să-şi înalţe suspinul din profunzimea inimii, înspre Creator, strigandu-i:” scapă-mă de mine însumi!!!”. Strigă ca să fie eliberat din închisoarea egoismului şi să fie înălţat spre lumea spiritualităţii, lumea altruismului. Iar atunci, Creatorul îi sare în ajutor.

Lumile superioare şi lumea noastră au fost emanate anume pentru astfel de situaţii speciale pentru om care, găsindu-se ca raşah gamur, să aibă puteri să strige după ajutorul Divinităţii şi, prin Creator să se urce la gradul numit DREPT ABSOLUT, „ŢADIK GAMUR”.

13.Romămut ha-boreh, Ha- derech leyichud imoh - Gigantismul, Măreţia Creatorului şi Mijlocul de a se reuni cu El.

Doar scăpand de orgoliul nostru şi prin conştientizarea meschinăriei aspiraţiilor noastre, a slăbiciunii noastre,Omul devine demn de a realiza măreţia Divinităţii. Cu cat îşi va renega mai mult amorul propriu şi se va lăsa atras mai mult de dorinţa spre aceasta grandoare, cu atat mai mult va creşte într-insul perceperea sublimului, cu nuanţe din ce în ce mai numeroase ale Creatorului aflat înaintea sa. Admirandu-l şi palpitand de bucurie va descoperi că a avut mereu parte de atenţie din partea Creatorului, atenţie deosebită, de care cei din jurul său nu au avut onoarea, aceştia neavand nici idee că ar exista astfel de posibilităţi, de a fi în relaţie cu Creatorul, de a percepe sentimentul sublimului! El este cel căruia i s-a oferit dreptul,(de ce oare ?, nu e clar), de către însuşi Creatorul, dreptul de a plonja în aceste mari întrebări ale existenţei. De aici porneşte în om un profund sentiment de reverenţă faţă de Creator, şi se simte ca scăldat într-un ocean de fericire, fără limite, crescandu-i din ce în ce recunoştinţa faţă de Creator, haBoreh, paralel nenumăratele sentimente pe care le simte în fiecare moment de reunire cu Creatorul. De asemenea i se aprofundează cunoaşterea şi aprecierea lumii spirituale care i-a fost deschisă, forţele giganteşti, atotputernice ale Creatorului. Pe parcurs îi creşte şi nerăbdarea de a atinge momentul unificării cu EL. Pe acest drum omul descoperă prăpastia care îl desparte de Creator, de asemenea realizează că numai debarasandu-se de ego în mod absolut, va putea sări peste această prăpastie!

14.„CHAYIM RUHANIIM” - „CHAYIM O MAVET” - VIAŢA SPIRITUALĂ, O CHESTIUNE DE VIAŢĂ ŞI DE MOARTE

Poarta intrării la viaţa spirituală li se deschide numai acelora pentru care aceasta înseamnă însăşi viaţa! Această viaţă începe o dată cu încetarea goanei după satisfacţia personală, după bunuri materiale, cand omului nu i-a mai rămas decat o singură dorinţă, aceea de a se dedica unui scop unic, sublim: a ajunge la Creator. Omul ajunge la această realizare - că viaţa nu are nici un sens fără spiritualitate -, doar după un drum greu şi îndelungat, iar cu cat se străduieşte mai mult, cu atat îi devine mai clar faptul că nu-şi va ajunge scopul doar prin forţele lui, scopul fiind acela de a deveni egal într-o lume a obiectelor spirituale. Cu trecerea timpului, relaţia dintre ego şi munca depusă pentru a se debarasa de acesta devine directă, adică egoul creşte cu atat mai mult, cu cat străduinţa depusă pentru a scăpa de el, creşte. Egoismul care ajunge să-l domine, îl distruge, împiedicand înaintarea spre eternitate, adevăr, plenitudine. Realizand toate acestea, îi cresc puterile pentru a se elibera din mrejele ego-ului care îi sabotează evoluarea spirituală. Astfel dorinţa îi tot creşte!

15.Grandoarea Creatorului - A i se dărui Lui

Cel mai important lucru pe acest drum, este dorinţa omului de a i se dărui Creatorului.Această dorinţă se realizează pe măsura eliberării sale din cătuşele EGO-ului. În acest timp se întreabă pe sine pentru ce merită să se ostenească în viaţă? Oare pentru valori materiale efemere, sau pentru eternitate? Din realizările vieţii noastre nimic nu ne răman, decat momentele de dragoste, de dăruire, sentimente şi concepţii legate de altruism, de sublim. Omul are ocazia de a păşi pe un drum dedicat Creatorului din momentul în care începe să-i perceapă superioritatea şi imensitatea, din care moment nu-i mai este greu să muncească pentru atingerea Lui.

Creatorul acceptă ceea ce dorim să-i oferim, oferind la randul său atenţia sa Omului care aspiră spre EL.

Intenţia interioară transformă acţiunile noastre exterioare, automate, în gesturi de dărnicie faţă de Creator. Gandurile sunt ofranda oferită Lui, iar omul, în schimb, are în acest timp sentimentul că el este cel care primeşte de la Creator; posibilitatea de a-i oferi Creatorului este cadoul cel mai mare, care i-a fost dat doar unui mic număr de persoane în fiecare generaţie.

16.Credinţa şi perceperea Creatorului

Omul care ajunge la decizia de a înceta goana după bunurile materiale pentru a urma calea spiritualităţii, simte că s-a despărţit de întreaga lume. El este singur, plutind în spaţiul infinit, fără sprijin, fără rost. Toate cunoştinţele adunate de-a lungul anilor îi sunt acum de prisos. Simte chiar că îşi pierde prietenii, familia, totul, pentru a putea păşi pe drumul care-l duce spre întalnirea Creatorului, spre a deveni unul cu El.

Faptul că aceste sentimente îl fac să sufere, provine din lipsa unei credinţe suficient de intense, din lipsa posibilităţii de a-L percepe pe Creator-haBoreh. Omul care suferă, nu a interiorizat încă definitiv încrederea în Supravegherea Creatorului, netrăind Prezenţa Sa şi Guvernarea sa în absolut tot ce îl înconjoară, peste absolut tot ce se întamplă. Suferinţa sa se micşorează pe măsură ce i se întăreşte credinţa, percepandu-L în totul pe Creator. Paralel, creşte în el dorinţa de a se abandona Creatorului, dorinţa de a-L urma cu ochii închişi. În acest stadiu, al progresului spre lumea spirituală, omul e gata să renunţe la tezaurul cunoştinţelor sale, mandria sa, în mod de la sine înţeles, pentru a se reuni cu unicul posesor al inteligenţei supreme şi absolute - Creatorul. Percepţia prezenţei Creatorului se numeşte credinţă, emunah, în cabala. Procesul acesta al obţinerii Credinţei, pretinde abandonare totală acestui scop, care este de importanţă majoră. Cu cat îi acordă mai multă importanţă, cu atat se scurtează drumul şi cu atat îi creşte credinţa, avand şansa de a-i rămane pe veci în inimă.

17.Realizarea spiritualităţii: totul depinde de Providenţă,Haşgahah,sau totul se află în mainile noastre ?

Un mod aparte de Guvernare al providenţei stăpaneşte norocul omului. Omul nu are nici o putere să-şi schimbe norocul, dar se aşteaptă de la om să încerce să-şi schimbe caracterul prin propriile puteri. De fapt el nu e în stare singur să se schimbe, însă pe măsura străduinţei sale, a sincerităţii sale, „îl convinge” pe Creator, acesta efectuand schimbarea sa. Creatorul este cel care-l înalţă dincolo de lumea noastră, spre lumea superioară, cea a spiritualităţii. În mod paradoxal, aparent omul trebuie să creadă totuşi că ar fi primit aceeaşi atenţie de la Creator, în orice caz, chiar dacă nu ar fi depus nici un efort! Important de reţinut: pe tot drumul spiritualităţii, dăm de această contradicţie, aparent paradoxală. Dat fiind faptul că totul este dinainte programat, orice activitate ar îndeplini, omul trebuie să gandească la sfarşitul ei, că ar fi ajuns la acelaşi rezultat, chiar dacă ar fi dormit în tot acest timp. Aici este vorba de faptul că omul nu trebuie să se considere pe sine autorul original al realizărilor sale, ci trebuie să-i ofere creditul Creatorului. Deci, pe de o parte, un mekubal îşi trăieşte viaţa de pămantean ca toată lumea, dar în acelaş timp trebuie să fie ferm convins de Guvernarea absolută a Creatorului.

Omul care asociază această Intenţie,KAVANAH,tuturor activităţilor sale, va înălţa faptele sale cotidiene la rangul de FAPTE BUNE-maasim tovim, adică spre o gandire spirituală. Un exemplu clasic este cand un om bolnav se tratează la medic dar e convins că de fapt este vindecat de Creator, şi îi oferă Lui omagiul recunoştinţei. Deci, mai întai trebuie să acţionăm ca şi cum totul ar depinde de noi, (să mergem la doctor), iar în cele din urmă, să decidem că numai Creatorul a determinat rezultatele, oricum am fi procedat.