Lumilor spirituale

66.PRIMA TREAPTĂ Spirituală atinsă pe deplin, treapta Gadlut - sau Creştere,Maturizare.

Ca urmare a sesizarii raţiunii Emanatorului, se creează în om contradicţia dintre credinţă şi cunoaştere, dintre linia dreaptă şi cea stangă. În situaţia de micime, omul posedă „vase” ale dăruirii, adică însuşiri altruiste. De asemenea, este pătruns de dorinţa de a merge pe calea credinţei în măreţia Creatoruluii, calea credinţei, sau a liniei drepte. Însă acum, cand are „cunoaşterea ideaţiei Creatorului” s-ar parea că nu mai e nevoie de a investi eforturi în a crede. Pregătirea omului pentru a renunţa la „cunoaşterea” „raţiunii Creatorului”, pentru a acţiona cu ochii închişi prin „credinţa deasupra raţiunii”, determină pe Creator să i se releve în şi mai mare măsură. Cu toate acestea, pentru a-l ajuta să menţină echilibrul între cele două linii, Creatorul micşorează din măsura descoperirii sale, relevare a guvernării supreme, a luminii înţelepciunii, a grandiozităţii Sale. Cunoaşterea Gandirii Creatorului se micşorează, şi linia stangă se echilibrează faţă de linia dreaptă a credinţei naive.

Astfel se naşte balansul între credinţă şi cunoaştere - linia mijlocie. Cu ajutorul acestui echilibru ajunge omul la realizarea Credinţei mai presus de ştiinţă. În acest stadiu omul există ca obiect spiritual.Caracteristicile spirituale obţinute în starea de junior, ”katnut” - trăsăturile altruiste - sunt adăugate acum acestei părţi, cea a raţiunii, a revelaţiei, a liniei de stanga. De acesta omul se poate folosi pe măsura credinţei - linia dreaptă, în timp ce el înaintează pe drumul” credinţei mai presus de raţiune”, adică linia de mijloc.Omul aflat în acest stadiu, a ajuns desigur pe treapta cea dintai a scării spirituale, treapta de „senior”, gadlut, majorare. Prin aceasta omul atinge prima treptă în deplinătatea ei, prima cea mai de jos treaptă a scării spirituale.

Aceasta este calea pe care poate înainta un om pe scara gradaţiilor. Avansarea se efectuează prin descoperirea jumătăţii inferioare a gradaţiei de deasupra lui, superioară lui, care se află înăuntrul său, şi prin echivalarea trăsăturilor sale cu aceasta. Omul care a ales calea înaintării spirituale, avansează de pe o treaptă pe alta, pană la treapta cea mai înalta - scopului emanaţiei - unificarea totală cu Creatorul.

67.Altruismul conduce la unitatea cu Creatorul

Progresul spiritual continuă pas cu pas cu descoperirea propriului egoism care creşte neîncetat, şi cu pretenţia de a i se adăuga noi forţe pentru a învinge iar şi iar acest ego crescut, acest rău. Într-adevăr soseşte din înălţimi puterea, sub forma luminii superioare, mai mari de fiecare dată. Acest proces este continuat pană la corijarea în întregime a egoismului, adică pană ce omul ajunge la dimensiunea originală a sufletului său, şi atunci este iluminat pe deplin.Ideaţii străine, obstacole, dorinţe egoiste, nu neapărat împiedică progresarea spirituală ci, dimpotrivă, acestea îi sunt chiar de folos, cu condiţia să nu-şi piardă credinţa în adevărata vitalitate aflată numai în dăruire - „haşpaah”. Prin alegerea de „haşpaah”, cu toate piedicile, omul caştigă transcenderea la lumina superioară care îl înalţă la sferele cele mai înalte, aflate mai presus de situaţia în care fusese. Însă, nu este posibilă învingerea greutăţilor fără ajutorul Creatorului. Egoismul nu-i permite omului - care încă este cuprins în ego - a efectua vreo faptă fără să tragă vreun folos din aceasta. Inima, mintea, corpul, nu au nimic de caştigat din altruism. De aceea, o acţiune altruistă cat de măruntă, nu are parte de sprijinul acestora. Aşadar, nu-i rămane Omului decat să ceară ajutorul Creatorului spre o activitate altruistă. Prin implorarea ajutorului, omul se apropie de Creator, pană ce ajunge la unificarea deplină cu El.

Materializarea însuşirilor pozitive pe drumul care conduce spre gradul de ŢADIK - cel drept.Însuşiri pozitive ca de exemplu inteligenţă, curaj sau putere, nu ajută la îndeplinirea scopului unificării cu Creatorul. Ci trebuie mers pe calea potrivită acestuia. Omul înzestrat cu talente, chiar dacă e un mare om de ştiinţă sau erudit şi cunoscător al Talmudului - colecţie de învăţături a TANAIMILOR -, dacă nu-şi îndeplineşte menirea sa de a se reuni cu Divinitatea, va rămane doar un om obişnuit. Omul talentat, deştept, trebuie să-şi ducă la îndeplinire talentele astfel încat să meargă pe drumul care-l conduce la statutul de Ţadik. Altfel îşi risipeşte degeaba talentele, energia i se va pierde în vid, nefiind utilizate in scopulu cel mai înalt.

Memoria cărării parcurse prin Emunah Lemaalah mi haDaat - ca busolă pentru vremurile cand suntem pierduţi - sau în cădere, „yeridah”.Adam-omul, care se găseşte pe panta căderii spirituale-pierzandu-şi credinţa, este reticent în a asculta sfaturi şi explicaţii. Exemplele altora, descriind calea străbătută şi greutăţile întampinate, nu-l conving. Nu are rost să-i intrăm în suflet, căci el şi-a pierdut credinţa în totul, inclusiv in succesele altora. Leacul care să-i vindece durerea în care se frămantă şi-l va găsi numai şi numai în sine însuşi. Iar acest lucru va fi atins doar prin ridicarea deasupra durerii, cu ajutorul memoriei, a amintirilor care-l poartă spre malul sigur al înălţării spirituale, spre vitalitate, înfiorare, freamăt, admiraţie. Cand este purtat pe aripile amintirilor înspre ambiţiile şi realizările din timpurile bune, ale înălţării spirituale, este în stare să adune puteri pentru a se reculege. Amintirea drumului parcurs prin „Credinţă deasupra raţiunii”, îi serveşte ca busolă care îl readuce pe calea VIEŢII, prin abandonarea drumului pierzaniei.

68.MAZON-hrană, PSOLET - gunoi ŞIKOR - beat, ANI-MARUD, sărac lipit pămantului.

Adam, omul, ajuns pe o treaptă spirituală oarecare, îşi continuă munca spirituală astfel: Orice plăcere trăită este categorisită imediat ca HRANĂ sau ca gunoi. Delectările imposibile de a fi atribuite, echivalate Creatorului, sunt eliminate ca nedemne să fie utlizate, ca si gunoiul. Plăceri trăite de dragul Creatorului, cu scopul de a fortifica credinţa, sunt demne de a fi primite ca HRANĂ. ADAM, omul care nu e capabil a face diferenţa critică între cele două categorii, deci, ÎNGHITE şi pe una şi pe cealaltă, se numeşte în cabalah BEAT, el apare ca beat de atatea voluptăţi, prea multe chiar, şi care-l fac de fapt să piardă totul, şi să rămană fără nimic, numit, ca cel ce a dat faliment, „sărac lipit pămîntului”.

Lumina ascunsă a muncii de altruism care a început dintr-un motiv egoist, conduce spre corijarea omului;După principiul „faptă şi răsplată”, sahar ve oneş, un om care încalcă legea este pedepsit. El are interesul de a evita încălcarea legii, în măsura în care doreşte să prevină pedeapsa. Lucrurile se complică în cazul în care delictul nu este imediat pedepsit, dar este însoţit pe loc de plăcere. Pedeapsa, primită mai tarziu, va avea menirea de a-l învăţa minte pentru viitor, de a se feri să repete aceeaşi abatere. De exemplu, ştim cu toţii că a fura este un delict. Un om care fură este conştient de posibilitatea de a fi prins şi pedepsit. Totuşi, hoţul speră şi-si face socoteala că va caştiga mai mult avand banii fata de cat va suferi dacă va fi pedepsit. Doar o pedepsă care să-l facă să sufere mai mult, îl va face să considere în viitor schimbarea comportării, deşi omul este înclinat să uite cele suferite, de exemplu în închisoare.

Sunt multe exemple în viaţa cotidiană care dovedesc faptul că durerile îl împing pe om să aleagă o cale diferită de cea a egoismului: e mai uşor să dormi decat să te scoli să pleci la lucru, e mai plăcut să ai bani fără să lucrezi, furtul e mai uşor decat să munceşti, mai plăcut e să petreci decat să suferi etc.Tot astfel omul care se hotăreşte să studieze Cabala, trebuie să fie convins că va trage folos din aceasta, în mod egoist, in general nici unul dintre noi nu este în stare să se oblige fără vre-un cîştig. Adam, omul, este în aşteptarea roadelor muncii sale, şi nu va investi puteri fără vreo răsplată. El trebuie să ştie pentru cine şi pentru ce se străduieşte, nu poate fără rost să investească energie, pentru că MINTEA şi EGOul său au fost create cu DORINŢA de a se DELECTA.

O viaţă fără plăceri şi presărată cu suferinţe, il fac pe Om să dispere şi să ia în considerare posibilitatea unui alt fel de a trăi, care ar putea să-l salveze, calea altruismului, opusă cu totul vieţii precedente. În acest moment, el nu atinge altruismul, deocamdată fiind în căutarea salvării proprii, însă pretinzand şi invocand să i se dea dorinţe altruiste, va progresa omul pas cu pas , prin adăugarea micilor înfăptuiri altruiste, una alteia, înspre viaţa prin altruism. Lumina „ascunsă” - haOr haNistar - din acţiunile sale, îl influenţează şi îl sprijină.

Cu toate că munca pentru atingerea altruismului a pornit de fapt din motive ale egoului, omul începe să investească, să dăruie pentru a primi. Dar, HAOR HANISTAR – LUMINA Ascunsă - îl învăluie, şi prin bogăţia sa îi aduce senzaţia de voluptate regăsită în actul dărniciei altruiste, corectandu-l.

Îndreptarea gandului în timpul studiului cabalei,spre SCOPUL EMANAŢIEI - matarat haBriah, conduce pe om la roade, cu repeziciune.Omul poate să înveţe zi şi noapte, fără să ajungă la rezultatul dorit, perceperea spirituală a Creatorului. În schimb, studiul Cabalei duce la rezultatul dorit într-un timp mai scurt, cu un efort mult mai mic. Cu alte cuvinte, dacă studiul are ca scop nu de a bine informa, ci de a-l căuta pe Creator, atunci ştiinţa cabalei îşi va dezvălui cu toată generozitatea cuprinsul, aceasta îi este menirea. Şi invers, dacă ea este abordată cu scopul de a lărgi informaţiile cuiva, sau pentru a fi exploatată spre vre-un profit personal, atunci Cabala nu va da roade. Toate eforturile omului sunt aţintite spre scopul studiului, scopul creaţiei. Acest proces de focalizare a gandirii, de conştientizare, are loc neîntrerupt, mai ales în timpul studiului Cabalei, care este mijlocul cel mai bun de a ajunge la descoperirea spiritualităţii.

69.„Raţiunea supremă, Cunoaşterea absolută, Lumina înţelepciunii, şi unificarea cu Creatorul

Cuvantul EGIPTUL - MIŢRAYIM, reprezintă REGATUL - MALKHUT sub stăpanirea Egoismului. Amalek este denumirea poporului care se luptă contra Israelului. Înţelesul cuvantului ISRA-EL, este: Cei care merg direct-„iaşar”, spre EL,El fiind Creatorul.”Miţrayim” este egoismul nostru care ne ţine în mrejele sale pe deplin. Egoismul se năpusteşte tocmai asupra acelora care doresc să scape de acesta, adică din GALUT MIŢRAYIM. Cel care îşi începe drumul spre spiritual va trebui să-l înfrunte pe “Amalek” care-i va ieşi în cale, cand el este abia la începutul acestui drum.

Cei aleşi de Creator spre a-i face să dorească să-L atingă şi să se reunească cu El, sunt aceia pe care tot Creatorul ii impovareaza cu egoismul, care devine din ce în ce mai grosolan. De asemeni el aţată pe “Amalek” contra aleşilor săi, pentru a crea în ei dorinţa de a-l cunoaşte, pentru a nu le permite să se mulţumească doar a deveni puţin mai buni ca persoane.Cei aleşi au de înfruntat mari greutăţi în căutarea unui drum mai bun şi unor fapte mai bune. În mod neaşteptat le piere pofta de a mai studia, fiind şi copleşiţi de oboseală, de nu au putere nici pentru obligaţii neînsemnate.

Această etapă de răsculare a corpului şi lupta noastră contra corpului care rezistă schimbării, are loc deoarece omul - carne şi oase - caută caştig în orice ar înfăptui.Mintea şi corpul, Eului nostru, doresc să cunoască exact cine este Creatorul, spre care acest drum, ce ne reiese din atatea eforturi depuse, spre a parcurge o cale presărată de greutăţi şi renunţări.

Pentru a obţine sprijin din partea corpului şi raţiunii, trebuie să-i asigurăm că vor avea de caştigat şi vor avea chiar parte de plăcere în cursul acestei aventuri spirituale. Prin însăşi esenţa procreerii noastre suntem construiţi astfel, modul nostru de gandire funcţionează astfel. Nu ne putem transfera din lumea noastră în lumea spirituală ca prin farmec, ci este nevoie de a munci din greu pentru realizarea raţiunii şi a trăirilor unei lumi opuse. Aceasta se atinge prin focalizarea ideilor şi conştientizarea intenţiilor noastre, asupra Creatorului clipă de clipă, oră cu oră, neincetat. Şi să nu uităm că în lumea spirituală sunt exercitate o altfel de raţiune , cea interioară, şi dorinţe cu totul opuse acelora cunoscute inimii şi minţii noastre, prizonieri ai egoismului.

Din aceasta cauză, pentru a evada spre lumea spirituală, este necesară revoluţionarea modului egoist de gîndire al umanităţii, pentru a o aduce la forma superioară de gandire şi percepere, ajungand să înlocuim „a primi”, cu „a dărui”.Iar noi, născuţi cu ego şi cu încăpăţanare, ne este tare greu să scăpăm de aceste trăsături, raţiunea fiind servul devotat al egoului, şi ea fiind încăpăţanată. Schimbarea lor în instrumente opuse ale gandirii şi perceperii spirituale, este tangibilă numai prin intervenţia Creatorului.

Exact aceasta este cauza pentru care primim semne de la Creator care ne dă să înţelegem că suntem neputincioşi singuri de a ne corija, şi El ne împinge să incercam legătura cu el cu sau fără voia noastră prin greutăţile suferite, trimise de El însuşi. Minuni şi farmece nu sunt condiţii. Omul nu poate să pretindă de la Creator să trimită miracole, si să le insufle forţe să meargă împotriva raţiunii, adică prin “Emunah Lemaala MI haDaat” - „Credinţă deasupra raţiunii”, sau să fie inspirat de miracole pentru înălţarea spirituală.

Se povesteşte în “Torah”, că imediat după exodul din Egipt, poporul Israelului primeşte revelarea Creatorului în miracolele pe care le produce, şi imediat este atacat de către Amalek.Cu cat înaintăm spiritual, cu atat primim mai multă raţiune de la Superior. Paralel cu aceasta suntem obligaţi să ne întărim iar şi iar credinţa, pentru a nu distruge armonia dintre raţiune şi credinţă. Dacă nu vom reuşi să aprofundăm credinţa paralel cu raţiunea superioară care ni se dăruie, ne va cuceri iar egoismul. Astfel este continuată munca armonizării balanţei delicate, pană ce ajungem a ne reuni cu Creatorul.În situaţia reunirii cu Creatorul, raţiunea superioară primită pe parcurs, ajunge la nivelul la care realizăm “raţionarea absolută”, lumina cea mai intensă - “Or Hochmah”, Lumina înţelepciunii, fără gradaţii. Se povesteşte în kabbalah că la începutul Emanaţiei, “a fost doar o Lumină superioară simplă care umplea toată realitatea” (Eţ Haim – Ha’Ary) (Arborele vieţii – Ha’Ary).

Adică la început, lumina superioară luminase peste toată lumea, fără diferenţă de gradaţii, totul era foarte clar, fără început şi fără sfîrşit, fără de nuanţe, totul era tangibil.

70.Calea Ştiinţei Cabala,tunelul care duce spre „Curtea Regală a Creatorului".

Pelerinajul spiritual al omului se împarte în două etape: prima este aceea a drumului Cabalei, iar a doua este însăşi cabala. Omul aflat pe traseul Cabalei trece prin vremuri grele, în care reconsideră de la început toate proiectele vieţii sale, şi îşi analizează propria sa natură. El recapitulează motivaţiile care-i determină orice mişcare, încercand totodată să-şi învingă pretenţiile trupului şi ale raţiunii. Acest proces continuă pană la recunaşterea totală a cauzei răului. Acesta este un proces îndelungat şi chinuitor, de căutare a dorinţelor adevărate şi de încercări pentru a le realiza. Pe parcurs, omul îşi pierde speranţa de a ajunge vreodată să-şi ducă la bun sfarşit realizarea acestei dorinţe. În acelaşi timp, îi devine din ce în ce mai clar faptul că doar modul de a raţiona altruist reprezintă salvarea de suferinţele cauzate de egoism. Încet-încet este copleşit de sentimentul dulce produs de fiecare gand îndreptat spre Creator. Ori de cîte ori va dori să se întoarcă la acest sentiment dulce, va realiza acest lucru, prin ganduri despre Creator. După segmentul „drumului Cabalei”, în care omul trece prin fazele de pregătire pentru drumul de dezvoltare spirituală, omul trece la faza cabalei propriu-zise. În acest stadiu el atinge LUMINA CABALEI, care reprezintă însăşi lumina divină, care radiază din ce în ce mai intens, pe potriva înaintării sale pe scara spirituală. Pe treapta cea mai înaltă a scării el realizează unificarea deplină cu Creatorul.

Deci calea spirituală este compusă din două faze: prima este cea a pregătirii ideaţiei şi a dorinţelor, sau calea Cabalei, în timpul căreia omul trece prin încercări chinuitoare. După ce depăşeşte această perioadă, după ce parcurge tunelul conducand înspre HEYCHAL haMELECH - curtea regelui,el intră în spiritualitate - faza numită „TORAH” sau Cabala. Din acest moment omul intră în regatul LUMINII - „malkut haor” - şi el ajunge să realizeze însuşi scopul emanaţiei, MATARAT HABRIAH, care este perceperea absolută a CREATORULUI însuşi, numită TORAH - lumina.

Tot ceea ce se pretinde din partea noastră este de a schimba „păpuşa” într-un bebeluş adevărat.Oamenii diferă între ei prin obiectele plăcerilor, specifice fiecăruia dintre noi. Din momentul naşterii şi pană la ultima suflare, fiecare om se distinge prin sursa plăcerilor care îl satisfac. Senzaţia însăşi a plăcerii este de natură spirituală, şi doar „plicul” în care este introdusă aceasta plăcere ,creează în ochii noştri aparenţa sa materială. În subconştient, noi avem tendinţa de a schimba îmbrăcămintea exterioară a plăcerilor, şi sperăm să realizăm plăcerea prin lumina divină, într-un mod abstract. Oamenii diferă între ei doar prin forma exterioara pe care doresc s-o dea voluptăţii, iar noi îi judecăm conform cu ceea ce vedem pe dinafară, după ”plicul” ales pentru a se exprima”. Există costume ale plăcerilor spirituale, mai mult sau mai puţin acceptate de societate. Omul ascunde înclinările sale spre plăcerile mai puţin acceptate de societate. Egoismul este apreciat de întreaga lume, care se foloseşte de ea în mod cinic, în cadrul limitelor acceptate în genere, şi care diferă de la o societate la alta şi în perioade diferite ale istoriei. Egoismul se transformă chiar şi într-o anumită persoană, potrivit cu varsta şi cu circumstanţele vieţii. Diferenţa dintre „costume” este uneori proeminentă: O fetiţă are plăcere de a se juca cu păpuşa, dar nu este de loc atrasă de un bebeluş adevărat. Iar mama nu înţelege faptul că zambetul fericit al bebeluşului lasă indiferentă fetiţa care în schimb e fericită cu jucăria rece de plastic. În ochii fetiţei, mama lucrează greu de dragul bebeluşului, fără a avea vreo plăcere. Fata poate totuşi să înţeleagă mulţumirea pe care o va primi mama în viitor, dar ea însăşi e preocupată numai de prezent, şi plăcerea resimţită prin joacă întruchipează acest prezent, în ceea ce o priveşte. Obiectul jocului din copilărie îi va apare în realitatea vieţii adulte ca un surogat, copie falsă a realităţii adevărate!

În esenţa sa,Omul este atras de plăceri care sosesc de la Creator, acestea avand calitatea de a conferi sentimentul plenitudinii, vitalitatea. Această dorinţă profundă este ascunsă în adancul fiinţei noastre, în care loc sufletele nu diferă prin nimic de sufletul pe care-l vom avea la îndeplinirea corijării, după toate reîncarnările, cand cu toţii vom reveni la Creator.

Noi suntem construiţi în aşa fel încat avem plăcere de la lumina emanată de Creator. Nu se poate şi nici nu e nevoie să schimbăm acest lucru! Am fost creaţi anume cu menirea de a schimba „păpuşa” cu obiectul original, şi să ne delectăm prin acesta cu adevărat!

71.Cele 4 ţeluri spre care tind să ajungă „ucenicii” cabalei.

Omul, precum şi sugarul, cere doar să fie satisfăcut, iar consimţirea de a depune vreun efort depinde de plăcerea anticipată în schimbul acestuia. Cu apariţia intenţiei de a efectua o muncă spirituală prin studiu, corpul se revoltă pretinzand să fie răsplătit : ce profit voi avea din asta ?La această întrebare există 4 răspunsuri:

1. Scopul este acela de a întrista - scopul cel mai rău, pentru că include în sinea sa dorinţa de a cauza rău altora.

2. Scopul este acela de a deveni cineva important prin studiul spiritualităţii, de a caştiga o poziţie înaltă, respectată: bani, căsnicie reuşită. Acest scop este preferabil primului, pentru că realizarea sa este reflectată şi asupra altora. Adică, omul depune muncă de dragul altora, fiind răsplătit.

3. Scopul este acela de a primi răsplată numai din partea Creatorului, Creatorul este cel care ştie ce muncă interioară este depusă în timpul studiului Cabalei. Omul avand acest scop nu este atras de cinste, ori răsplată din partea semenilor, ci doar de la Creator. Însemnătatea acestui ţel constă în faptul că omul munceşte pentru Creator, de la El aşteptandu-şi „salariul”.

4. Scopul este acela de a lucra pentru Creator, cu intenţia de a i se dedica în întregime, fără a se aştepta la nimic în schimb.

Doar în cazul numarul 4 egoismul rămane fără nici un răspuns la întrebarea „ce voi caştiga din asta? Acest om nu are răspuns, tot ce îi rămane este de a se îndrepta spre „credinţa deasupra raţiunii”.

Astfel stand lucrurile, omul lucrează spre a se detaşa de raţiunea şi felul de a simţi pămanteşti, spre a se îndepărta de criticismul inteligenţei. El se dăruie viaţă şi destin, cu totul, Divinităţii atotstăpanitoare, avand absolută siguranţă în Guvernarea Creatorului. Din acest moment el are responsabilitatea de a-şi concentra toate puterile, gandurile, simţămintele, spre Creator şi spre măreţia sa. Problemele cotidiene obligatorii le rezolvă ca de obicei, însă ideile şi dorinţele sale sunt îndreptate doar spre Creator. El respinge întru totul vocea interioară care îi critică faptele. În aparenţă, se leagănă în vant, fără terenul solid al raţiunii , însă de fapt el se află în Palatul Luminat al „ credinţei deasupra raţiunii” - haemunah lemaalah mi haDaat.

72.Lucrul dedicat „zilelor săptămînii” şi înălţarea spirituală în ziua de şabat

Cum oare se poate ajunge la aprecierea „ călătoriei spirituale” şi la dulceţea imensă cuprinsă în ea, fără să o fi trăit mai dinainte?

În situaţii de vid spiritual, cand lipseşte sentimentul importanţei spiritualităţii, cand ne simţim departe de Creator, în acel timp suntem pătrunşi de frica prelungirii acestei perioade, numită lucru obişnuit, cotidian,”avodat hol”. Acest lucru cotidian este în cele din urmă acela care conduce la înălţarea spirituală a zilei a şaptelea, Şabat.Din momentul în care omul ajunge la înţelegerea profundă a importanţei spiritualităţii, el nu mai are nevoie, ba i se şi interzice, munca interioară. Din acest moment îi rămane doar să „respecte” Şabat-ul, primit cadou de la Creator, avand grijă să nu-l piardă.