Deşi de atunci au trecut deja mai mulţi ani, tot îl mai
văd cu ochii minţii pe acel flăcău: cămaşă în carouri des-
chisă la gât, palme ca nişte lopeţi, o buclă de păr căzută
pe frunte şi o pereche de ochi isteţi şi vioi, care m-au pri-
vit la început puţin batjocoritor. Şi acest lucru nu a fost
34
prea greu pentru el, căci era cu un cap mai înalt decât mi-
ne şi deci se putea uita prea bine dispreţuitor de sus la
mine.
Ne întâlniserăm undeva şi am intrat cumva în vorbă.
Da, şi atunci a reieşit că sunt un propovăduitor al Evan-
gheliei.
Mi-a râs direct în nas, încât i-am văzut dinţii grozavi
strălucind şi apoi a spus:
- Vedeţi dumneavoastră, nu pot să fac nimic cu toată
vorbăria asta evlavioasă, şi cu învăţăturile creştine despre
Dumnezeu, şi cu toate discursurile despre Dumnezeu! La
urma urmei, nu rămâi cu nimic palpabil în mână. Ştiţi
cum sunt eu? Eu am nevoie de ceva real. Arătaţi-mi un
lucru real, realitatea. Dar scutiţi-mă de toate vorbele mari!
Şi mi-a întins palma lui uriaşă, de parcă ar fi vrut să i se
pună realitatea în mână.
- Oh, ce bucurie! am strigat. Sunteţi omul meu!
M-a privit puţin mirat.
- Cum aşa?! In general, vouă, creştinilor, nu vă prea
plac indivizii duri. Toate problemele voastre sunt mai
mult pentru copii.
Am izbucnit în râs.
- Dimpotrivă, omule! Caut deja de mult timp un om
care să ceară un lucru real. Căci realitatea există. O reali-
tate nemaiauzită şi măreaţă. Şi dacă lumea nu ar fi atât de
plictisită şi de adormită, i s-ar tăia răsuflarea de uimire - o
astfel de realitate există!
Atunci s-a uitat la mine cu ochi mari:
Creştinismul are vreo legătură cu realitatea?!
Da, da, da!!! Şi această realitate este: Isus a înviat
din morţi.