Lumina lumii

partea ta de - dragostea lui Isus!

72

Kein

- Kern este un ucenic brutar care este foarte activ

în lucrarea evanghelică pentru tineret. Dar când s-a
întâmplat această poveste el era abia la începutul me-
seriei.

Oh, el era un băiat palid şi slăbuţ. De aici i s-a tras

şi porecla ciudată: Kern. Asta este de fapt prescurtarea
ştrengărească de la - căldare de var (Kalkeimer). Aşa îl
numeau băieţii din cercul nostru de tineri, pentru că era
atât de îngrozitor de palid - ca o găleată de var.

Dar nu era de mirare că arăta astfel. Era perioada

războiului Zi şi noapte, în oraşul nostru Essen răsuna
alarma. Trebuia să vezi cum reuşeşti să şi munceşti în-
tre aceste alarme. Şi bineînţeles acest micuţ ucenic a
fost marcat serios de aceste evenimente.

Dar - Kern al nostru îşi făcea în continuare timp şi

pentru a frecventa orele noastre de studiu biblic. Ne
întâlneam într-un beci întunecos, căci toate clădirile de
adunare fuseseră de mult distruse. Dar asta nu conta.
Domnul Isus venea şi la noi în beci şi umplea totul cu
strălucirea Sa. Şi 1-a câştigat şi pe tânărul Kern pentru
sine. Oh, în acel beci am trăit clipe minunate împreu-
nă.

Iarăşi a avut loc un atac îngrozitor asupra oraşului

Essen. Când s-a lăsat seara oraşul ardea în toate colţu-
rile. Peste ruinele caselor îmi făceam loc să ajung la
beciul nostru. într-adevăr! Din nou se întrunise o trupă
mică. Cablurile electrice erau distruse şi trebuia să
stăm în jurul unui ciot de lumânare. Dar - Lumina lu-
mii se aprindea luminos în inimile noastre. Iar nouă

73

oamenilor care stăteam - în întuneric şi în umbra mor-

ţii, ne-a răsărit soarele din înălţime. (Cine cunoaşte Bi-
blia ştie că aceste cuvinte provin din Cântarea de laudă
a lui Zaharia din Luca 1).

Când ne-am despărţit, Kern s-a oprit în faţa mea.

Pentru un moment am văzut o mare întristare pe faţa
lui când spunea:

- Acum am pierdut totul. O mină a transformat casa

în care locuiam într-o ruină... Dar dintr-o dată pe faţa
lui palidă a apărut o strălucire de nedescris. Părea de
parcă bucuria ieşea prin toate butonierele atunci când a
continuat:

-... acum nu mai am nimic decât numai pe Mântu-

itorul meu.

- Oh, băiete, i-am spus eu strângându-i mâna, atunci

ţi-a rămas ceea ce este mai bun! De fapt tu nu ai pier-
dut adevărata bogăţie!

Şi Kern aproba acest lucru cu bucurie şi cu lacrimi

în ochi.

Când am văzut lacrimile mi-am amintit de o strofa

din cartea de cântări, care sună astfel:

„Astfel plâng, când plâng

Dar încă pot să aduc laudă.

Lauda se potriveşte foarte bine

în astfel de încercări.

Poţi să-ţi cânţi tot amarul

Dm inimă,

Numai Isus se bucură!

Acolo răsună cântarea!"