Lumina lumii

Nu mi s-a mai întâmplat
niciodată aşa ceva!

Nu! Acea dimineaţă cumplită din anul 1940 nu o

vohnai putea uita niciodată.

în acea zi Gestapo-ul a dat o lovitură foarte mare lu-

crării tineretului evanghelic din oraşul nostru. în biroul
meu au apărut doi bărbaţi întunecaţi, au cotrobăit în
toate actele, au confiscat - materialele dubioase şi în
cele din urmă au plecat cu toate maşinile de scris.

Capul îmi era încă foarte răvăşit. Atunci a sunat ci-

neva la uşă. A venit o femeie plângând; era mama unui
colaborator credincios:

• 
  Au fost la noi şi au golit toate dulapurile şi au răs-
  turnat toate sertarele. Apoi au explicat:
  
• 
  Acum avem dovada, că aici se practică un sport
  interzis...! încă nu terminase când a apărut un tată cu
  un raport asemănător. Spaima îi era tipărită pe faţă. Şi
  mă gândeam: Urât trebuie să fi procedat, dacă au reuşit
  să tulbure în aşa hal un om atât de puternic.
  

în cele din urmă s-au adunat vreo 40-50 de oameni.
Funcţionalii trecuseră pe la toţi colaboratorii mei vo-
luntari, au făcut percheziţii devastatoare, exprimând
ameninţări sălbatice.

Am citit apoi împreună din Cuvântul lui Dumnezeu

despre oraşul lui Dumnezeu care va rămâne - vesel
chiar şi dacă se vor prăvăli munţii. După aceea ne-am
rugat împreună. Ei au plecat de la mine mângâiaţi şi
totuşi cu teamă în inimă, cu privire la ce va urma de
aici înainte.

84

Ei §i, de fapt nu a urmat nimic. Poate că s-a urmărit

numai o intimidare a tinerilor şi a părinţilor acestora
pentru a le curma curajul de a mai activa în lucrarea
evanghelică pentru tineret.

Dar în toată situaţia aceea s-a petrecut o întâmplare

care merită să fie povestită:

La început toţi tinerii au fost supuşi unor audieri şi

interogatorii chinuitoare şi de lungă durată.

La urmă mi-a venit şi mie rândul în calitate de con-

ducător şi responsabil. Cu palpitaţii la inimă mă aflam
din nou în camera, în care trăisem deja atât de multe
ore grele. Funcţionarul care urma să mă interogheze
mă privi mult timp tăcut. Apoi a tras adânc aer în piept
şi spuse, în cuvintele sale se putea percepe o zguduire
profundă:

- Acum am audiat 50 dintre tinerii dumneavoastră,

în timpul acesta s-a întâmplat ceva ce nu mi s-a mai
întâmplat niciodată. Nici unul din cei 50 nu m-a minţit.
Toţi au preferat să se expună mai degrabă propriei pa-
gube, decât să fi spus o minciună. Că mai există aşa
ceva nu-mi vine să cred!

Mie mi s-a umplut inima de bucurie.

- Oh, măi băieţi! mă gândeam eu, voi aţi predicat
mai cu putere decât unii evanghelişti cu renume. Voi
aţi atins conştiinţa acestui bărbat împietrit!

Funcţionarul stătea tăcut pe un scaun. Bietul om!

mi-ar fi plăcut să-i spun, dacă ar fi fost posibil lucrul
acesta. Căci mă gândeam în clipa aceasta la ideea cât
de îngrozitoare este o lume - fără Cristos!

85