Luminează sărmana noastră viaţă...!
„Intră dulce rază,
A veşniciei binecuvântată,
Luminează sărmana noastră viaţă,
Pentru a ne întări umblarea.
Pentru a fi bucuria sufletelor noastre!"
Care este oare creştinul care să nu fi cântat vreodată
aceste versete? Şi cu toate acestea atât de puţin se ob-
servă că lumina veşniciei luminează biata viaţă de zi
cu zi. Dar unde se întâmplă aşa ceva, se observă un lu-
cru măreţ şi minunat.
îmi amintesc când cu câtva timp în urmă citeam pe
o pagină o mică relatare. Este o pagină prin care dia-
conii din Bethel ţin legătura unii cu alţii.
Povestirea se petrece într-un lagăr de tranzit pentru
refugiaţi şi izgoniţi din Răsărit. Ce torent de nenorociri
şi nevoi se petrece zilnic în acest lagăr imens. Şi un
astfel de diacon care-şi desfăşoară serviciul aici, tre-
buia să fi urmat cu adevărat şcoala Domnului Isus,
pentru ca inima lui sa nu se zdrobească în faţa acestei
imense nevoi şi pentru a mai putea privi la fiecare din
aceşti oameni.
Un astfel de diacon din Bethel a remarcat o pereche
în vârstă care a ajuns într-o zi în lagăr. Bătrânul era un
muribund şi se putea observa repede că pelerinajul lui
terestru se va încheia în acest lagăr.
Lângă patul lui de moarte, stătea soţia lui credin-
cioasă. Ceea ce aveau să-şi spună discutaseră în decur-
sul unei vieţi lungi. Şi asta a fost bine. Căci înţelegerea
era greoaie, căci mama era complet surdă. Şi tot ceea
60
ce vroia să-i spună bărbatul, scria pe o tăbliţă care fă-
cea parte din micuţul lor bagaj.
într-una din zile diaconul trecu pe lângă cei doi şi
vedea cum bătrânul scria ceva cu ultimele sale puteri
pe tăbliţă. S-a apropiat pentru a constata dacă bătrânul
are cumva vreo dorinţă. Şi a citit ceea ce scrisese bă-
trânul refugiat:
- Acum eu plec acasă la Mântuitorul. Acolo nu vom
mai fi izgoniţi; acolo nu vom mai fi jefuiţi; acolo Dum-
nezeu va şterge toate lacrimile de pe ochü noştri.
Cam aşa scria bătrânul. Cum va spuneam vă citez
aceste cuvinte din memorie şi poate că nu mi le amin-
tesc în totalitate. Cred că a prezentat lucrurile încă
mult mai frumos de atât. Şi diaconul nu a relatat mai
mult.
Dar după ce am citit aceste notiţe mi-i imaginam în
Duhul pe cei doi bătrâni în lagărul groaznic pentru re-
fugiaţi. De jur împrejur nevoi îngrozitoare. Şi în faţa
lor acea grea clipă de despărţire.
Dar deasupra lor s-a deschis cerul. Şi lumina din
Lumina nesecată a pătruns în biata lor viaţă.
„Veşnicie, luminează timpul
Pentru ca ce-i mic, să ne pară mic,
Iar ce-i mare, să ne pară mare!
O, veşnicie, plină de har."
Dostları ilə paylaş: |