M-am trezit bulversat de zgomotul asurzitor al aspiratorului mamei mele

A mea

M-am trezit bulversat de zgomotul asurzitor al aspiratorului mamei mele. Am deschis uşa dintr-un lemn parfumat şi, paşind ameţită abia ştiind de mine, m-am îndreptat printr-o mişcare mecanică spre mama pentru a o ruga frumos să fie mai silenţioasă deoarece încă simţeam nevoia de somn. În noaptea precedentă, fusesem la o petrecere imensa organizată de niste prieteni unde au venit tot felul de oameni dubioşi. Mama mă sfătuise fiind foarte serioasă să nu mă duc însă eu mi-am văzut de treabă oricum. Bănuiesc că acest zgomot era un fel de răspuns subtil pentru acea ‘nerepectare’ a sugestiei sale. Cine face curaţenie sâmbată cu noaptea-n cap? Îmi construisem in cap cum va decurge toată conversaţia dintre noi având in vedere că atunci când am ajuns acasă ea dormea-ntro linişte d-aia de mormânt. Mai avea rost să încerc? Oricum mi-ar fi băgat un rânjey specific ei când nu îi convine ceva şi mi-ar fi zis pe un ton foarte calm ‘termin imediat, ai răbdare!’ care pe mine personal mă scoate din sărite. Am facut-o oricum doar nu degeaba sunt zodia peşti. Şi, evident, s-a întamplat exact cum credeam. Câteodata stau şi contemplez asupra chestiei asteia. Cum pot să anticip mişcările oamenilor din jurul meu? Oare toata lumea poate? E ceva specific mie? Nu ştiu.

Aşa cum ziceam deci, am avut un început de dimineaţă ‘special’. Acum mult timp am fost tot cu mama într-un restaurant chinezesc abia deschis in oraş. Eram destul de mică si eram entuziasmată de tot ce vedeam . Ca sa fiu sinceră, lucrul ăsta nu s-a schimbat nici până-n ziua de azi. Comandase mama ceva, oribil la gust asta e tot ce îmi aduc aminte, însa ţin minte întâmplarea următoare. La casă, când să platească ce comandase, vânzătorul acela tânăt-dar-nu-prea care vorbea o română mai..greşita aşa.. a întrebat-o: ‘o prajitură cu ravaş aţi vrea? Avem o ofertă.’ Iar eu, cum am auzit asta am început s-o trag de mânecă şi să o implor să-mi cumpere una. Mama e o cinefilă care te introduce şi pe tine-n asta fie că vrei sau nu, şi de când mă ştiu, ne uitam la destule filme pe săptamână împreuna iar apoi, bineînteles, discutăm pe baza lor ce ne-a plăcut, ce nu şi ce am îmbunătaţii. Admir acest detaliu la ea, sincer. Mă rog, revenind, am văzut într-un film de prin ’80 o femeie extrem de atragătoare al cărei nume nu mi-l amintesc la momentul de faţă care mânca o prăjitură cu răvaş. Lucrul care cred că m-a faşcinat pe mine atunci bănuiesc că e faptul că fix lânga ea exploda o cladire însă ea continua să îşi savureze prăjitura neavând nicio reacţie faţă de incidentul ‘vecin’. Îmi rămăsese fixată pe creier ideea că vreau şi eu să trec prin ceva asemănător. Mama că să scape de mine mi-a cumpărat atunci o prăjitura cu răvaş iar biletul înca îl am, dupa 6 ani, şi îl recitesc de fiecare dată când am impresia că am uitat esenţa lui. ‘’ÎNCEPE FIECARE ZI CU UN ZÂMBET ŞI ÎMPARTE-L TUTUROR DIN JURUL TAU’’ spune bileţelul acela care mai are puţin şi se destrmă la cât e de uzat. Aşa că, şi în dimineaţa aceea m-am ghidat dupa acest motto pe care tind să îl consider deja ‘’mottoul vieţii mele’’.

Ne-am continuat ziua extrem de calme ca şi cum nimic nu s-ar fi întamplat acum câteva ore. Sosise ziua. Acea zi. Am fost practic obligată să îi promit că o voi duce într-o zi prin locurile pe care le frecventez zilnic cu amicii. Asta era destul de complicat având în vedere că noi avem gusturi mai bizare în materie de petrecut timpul liber. Vedem expoziţii cu teme cât mai diverse care parcă se evaporă dupa câteva zile, clădiri abandonate în care n-a mai păşit nimeni de o groază de ani sau cafenele de care n-a auzit nici măcar mână de oameni înca . Aşa că am decis să o duc într-un gastrobar simpatic aproape de centru. Fusesem acolo de maxim 3 ori în toată viaţa mea însă părea o idee super buna care ar încanta-o, aşa că am zis ‘de ce nu?’. Totul era exact cum îşi amintea ea din copilărie şi chiar m-am bucurat că i-a plăcut acolo. Mi-a cumpărat chiar şi mâncare pe care dacă aş fi mers fară ea nu mi-aş fi luat-o în veci pentru că era prea scumpă pentru banii mei de buzunar zilnici. Am pictat împreună exact cum o făceam când eram mică şi ne-am povestit lucruri care ne fac pe noi fericite. Ziua a fost un success deşi vremea de afară te făcea să te gândeşti la fiecare detaliu al fiecărui lucru rău care ţi s-a întamplat vreodată. Am urcat-o pe urmă pe un bloc şi i-am arăta privelistea pe care o am aproape zilnic. Era putin panicata si incepuse sa imi explice cat de periculos e si ca deja o sperii cu locurile unde imi petrec timpul insa, pe masura ce a trecut timpul, s-a relaxat si a inceput sa aprecieze coloratul apus.

Ca sa inchei ziua cat mai frumos m-am gandit sa ii fac o ultima surpriza. Unul din mult lucruri pe care le avem in comun eu si cu mama este dragostea fata de flori. Avem balconul plin de cele mai diverse flori pe care si le poate inchipuii cineva. Abia avem loc sa ajungem la ele sa le udam.In seara aceea i-am cumparat un buchet de irisi. S-a emotionat foarte tare cand I l-am daruit.. vedeam cum ii tremura picioarele si cum schiteaza acel zambet multumit si fermecator in acelasi timp pe care pur si simplu il iubesc. E o intreaga poveste in spatele acestei flori. Bunica e fana infocata a trupei Iris, e innebunita dupa ei. La cat de des le-am auzit melodiile au ajuns sa ne placa tuturor din familie. Bunicul meu are un obicei: In fiecare an ne face rost de bilete la concertele lor si mergem toti impreuna. Acesta ne duce cu masina oriune se tine concertul si ne ofera cate un iris.. Nu imi pot imagina sa merg la concert fara sa am un iris. In ziua cand i-am luat buchetul mamei, m-am gandit ca daca nu am gasit un concert in acea zi macar sa aduc spiritul unuia mai aproape.