Macroeconomie note de curs

CONF. UNIV. DR. POMPLIU GOLEA

UNIVERTRSITATEA CREŞTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

BUCUREŞTI

FACULTATEA DE MANAGEMENT TURISTIC ŞI COMERCIAL

CONSTANŢA

MACROECONOMIE

NOTE DE CURS

Constanţa

2010
Obiectivele disciplinei:

• 
  Oferirea unor concepte operaţionale şi instrumente care să permită studenţilor înţelegerea fenomenelor şi proceselor la nivel macroeconomic;
  
• 
  Formarea unei culturi în domeniu fundamentată pe conceptele de bază ale economiei funcţionale;
  
• 
  Dezvoltarea la studenţi a unui aparat conceptual de analiză prin intermediul testelor grilă şi aplicaţiilor practice menit să permită formularea unor judecăţi de valoare ân domeniu;
  
• 
  Crearea unor structuri logice de gândire care să permită transferul la disciplinele economice conexe.
  

Competenţe specifice:

• 
  Cunoaştere şi înţelegere:
  
  • 
    cunoaşterea şi utilizarea adecvată a noţiunilor specifice domeniului macroeconomiei;
    
  • 
    oferirea cunoştiinţelor şi ideilor necesare deyvoltării culturii în domeniul macroeconomic prin antrenarea studenţilor la tratarea noţiunilor de bază în acest domeniu;
    
  • 
    înţelegerea noţiunilor aferente macroeconomiei prin rezolvarea testelor grilă, a aplicaţiilor şi proiectelor practice.
    
• 
  Explicare şi interpretare:
  
  • 
    explicarea variabilelor şi mecanismelor macroeconomice care determină echilibrele pe diferite pieţe;
    
  • 
    interpretarea rezultatelor obţinute în urma rezolvării unor studii de caz;
    
  • 
    înţelegerea modalităţilor de concretizare a cunoştinţelor teoretice specifice macroeconomiei în proiecte sau studii de caz;
    
• 
  Instrumental – aplicative:
  
  • 
    aplicarea tehnicilor de investigaţie specifice macroeconomiei în unele studii de caz;
    
  • 
    elaborarea unor referate fundamentate pe conceptele studiate la curs;
    
• 
  Atitudinale
  
  • 
    dobândirea unor cunoştiinţe centrate pe curentele şi şcolile economice existente în Uniunea Europeană;
    
  • 
    crearea unei viziuni coerente asupra fenomenelor şi proceselor economice ce se desfăşoară în domeniul macroeconomic având ca puncte de reper legităţile economice.
    

Conţinut:

1. 
   Piaţa concurenţa şi preţul;
   
2. 
   Eşecul pieţelor;
   

3. 
   Veniturile fundamentale în economia de piaţă;
   
4. 
   Tipuri de pieţe specifice – mecanisme funcţii;
   
5. 
   Rolul statului în economie;
   
6. 
   Management guvernamental.
   

CAPITOLUL I

PIAŢA CONCURENŢA ŞI PREŢUL
Obiective ale cursului:

• 
  descrierea aspectelor definitorii ale pieţei;
  
• 
  definirea conceptului de concurenţă ca o caracteristică a economiilor pieţelor moderne;
  
• 
  definirea preţurilor şi indicarea factorilor care determină formarea preţurilor şi funcţiile preţurilor;
  
• 
  prezentarea modului de formare a preţurilor ca urmare a confruntării cererii cu oferta;
  

Conţinutul cursului:

1.1 Piaţa: elemente fundamentale pentru definirea pieţelor; tipuri de pieţe

1.2 Concurenţa : elemente de definire; comportamentul concurenţial şi anticoncurenţial; tipuri de pieţe concurenţiale.

1.3 Preţurile: definiţie; factori care determină formarea preţurilor; funcţiile preţurilor;

1.4 Mecanismul de formare a preţurilor pe diferite pieţe.

1. 
   Piaţa: elemente fundamentale pentru definirea pieţelor; tipuri de pieţe
   

• 
  Elemente fundamentale de definire a pieţei
  

Piaţa este o noţiune ce reflectă o realitate foarte complexă, diferită şi nuanţată în timp şi spaţiu. Conţinutul său s-a îmbogăţit treptat, astfel încât în prezent sintetizează cele mai importante caracteristici ale economiilor moderne, denumite şi economii de piaţă.

Nu există o definire a noţiunii de piaţă unanim acceptată. Toate punctele de vedere exprimate în legătură cu aceasta au însă aspecte comune care conturează de fapt elementele fundamentale, necesare pentru definirea pieţei, astfel:

• 
  piaţa este un spaţiu economic, cel în care se desfăşoară activitatea economică însăşi şi în care acţionează agenţii economici;
  
• 
  piaţa este locul de întâlnire a agenţilor economici care se împart în două mari categorii: cumpărători şi vânzători;
  
• 
  pe piaţă se exprimă şi se întâlnesc cererea şi oferta de bunuri şi servicii ai căror purtători sunt: cumpărătorii şi, respectiv, vânzătorii sau beneficiarii şi, respectiv, producătorii;
  
• 
  pe piaţă se formează preţul la care se vând şi se cumpără bunurile economice şi în funcţie de care agenţii economici se orientează ce şi cât să ofere sau să cumpere;
  
• 
  relaţiile dintre agenţii economici care acţionează pe piaţă, în acelaşi spaţiu economic, sunt relaţii de concurenţă în cadrul cărora fiecare urmăreşte să-şi realizeze activitatea şi scopurile sale.
  

Piaţa este locul de întâlnire, mai mult sau mai puţin abstract, dintre oferta vânzătorilor şi cererea cumpărătorilor, prima fiind forma de manifestare a producţiei în condiţiile economiei de piaţă, a doua exprimând nevoile umane solvabile, însoţite de capacitatea oamenilor de a cumpăra mărfurile oferite şi care se dovedesc a fi convenabile pentru ei.
Piaţa se caracterizează prin trei elemente definitorii:

CEREREA

Sursa: elaborată de autor

Teoria economică liberală afirmă că punctul de echilibru se formează în urma unor comportamente sinergice ale actanţilor pe piaţă: producători şi consumatori. În punctul în care oferta intersectează cererea se formează preţul de echilibru. Acest model a servit drept fundament pentru politica laisez – faire –ul din secolul trecut şi reprezintă baza credinţei în „ magia pieţei” care a câştigat recunoaştere în ţările cu economie de piaţă modernă.

Teorii apărute în criza economică actuală, scot în evidenţă faptul că oamenii sunt dotaţi cu înţelegere imperfectă şi în diferite contexte încearcă să înţeleagă lumea în care trăiesc concomitent cu acţiunea în favoarea lor în scopul schimbării situaţiei.

Aşadar există două funcţii care acţionează concomitent: funcţia cognitivă şi funcţia manipulatorie.

Acţiunea lor concomitentă introduce elemente de incertitudine în gândirea participanţilor şi elemente de nedeterminare în cursul evenimentelor. Toate acestea duc în final restabilirea unor echilibre relative ale cererii cu oferta dar irosirea de resurse va induce fenomene de criză¹.

Orice piaţă se caracterizează prin următoarele aspecte: obiectul tranzacţiilor; cererea; oferta; preţul; concurenţa.

Piaţa contemporană este foarte eterogenă şi în diversificare. În ansamblul pieţelor se manifestă mai multe tipuri de pieţe:

• 
  piaţa bunurilor de consum personal – în cadrul acesteia, agenţii economici fac tranzacţii cu bunuri corporale de folosinţă zilnică (pâine, carne, lapte etc.), cu bunuri de folosinţă îndelungată (frigidere, computere etc.), cu servicii de orice fel necesare oamenilor (servicii telefonice, medicale, educaţionale etc.);
  
• 
  piaţa capitalului – presupune întâlnirea între cererea şi oferta de bunuri investiţionale, de titluri de proprietate pe termen lung;
  
• 
  piaţa resurselor naturale – cea pe care se tranzacţionează petrol, gaze naturale etc., şi care a devenit o piaţă de interes general, universal;
  
• 
  piaţa monetară - reprezintă un sistem de relaţii prin care resursele băneşti temporar disponibile sunt oferite acelor agenţi economici care au nevoi suplimentare de astfel de resurse;
  
• 
  piaţa muncii – reflectă raporturile existente între cererea şi oferta de forţă de muncă;
  
• 
  piaţa informaţiei – în cadrul acesteia se tranzacţionează rezultatele cercetării ştiinţifice (vânzarea – cumpărarea de brevete şi invenţii, de documentaţii ştiinţifice etc.).
  

Pentru a evidenţia caracterul extrem de complex al relaţiilor de schimb, este important de precizat că piaţa în ansamblul ei se prezintă în două ipostaze strâns legate între ele: piaţa reală şi piaţa fictivă. Dacă piaţa reală exprimă cererea şi oferta de bunuri de consum şi de factori de producţie, piaţa fictivă presupune confruntarea dintre cererea şi oferta titlurilor de proprietate asupra acestor bunuri, vânzare – cumpărare de semne băneşti ale bunurilor corporale.

1.2 Concurenţa : elemente de definire; comportamentul concurenţial şi anticoncurenţial; tipuri de pieţe concurenţiale.

Deşi pe piaţă, relaţiile dintre agenţii economici sunt extrem de numeroase şi de diferite sub aspect concret, toate acestea sunt, în esenţă, relaţii de vânzare-cumpărare şi derivate din acestea. Ceea ce îi determină pe agenţii economici să dezvolte asemenea relaţii sunt propriile interese, pe care nu şi le-ar putea realiza altfel; nimeni n-ar vinde dacă n-ar avea cumpărători şi nimeni n-ar putea cumpăra dacă n-ar avea de la cine să primească mărfuri.

Aceasta îi determină pe agenţii economici să se „caute” reciproc, să colaboreze, să-şi cunoască şi să-şi realizeze obiectivele. De aceea, agenţii economici sunt într-o competiţie permanentă pentru a-şi găsi parteneri de interese şi a dezvolta relaţiile adecvate realizării lor.

Acest tip de relaţii între agenţii economici care acţionează pe piaţă pentru a-şi realiza propriile interese astfel încât libertatea nici unuia dintre ei să nu fie ştirbită, poartă denumirea de concurenţă.

Concurenţa este o permanenţă în economia de piaţă, fiind o trăsătură esenţială a economiei al cărei mecanism este concurenţial.
Concurenţa reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenţii economici vânzători – ofertanţi pentru a atrage de partea lor clientela (cumpărători – solicitanţi).
În economia de piaţă, concurenţa, prin funcţiile ei generale, îndeplineşte un rol deosebit de important, având virtuţi incontestabile:

• 
  stimulează progresul general;
  
• 
  duce la reducerea preţurilor de vânzare;
  
• 
  contribuie la egalizarea progresivă a veniturilor, a condiţiilor de viaţă;
  

În funcţie de instrumentele luptei de concurenţă, aceasta a fost departajată în două tipuri:

• 
  concurenţă loială (corectă) - atunci când se respectă reglementările legale;
  
• 
  neloială (incorectă) - când nu se respectă aceste reglementări.
  

Astfel, lupta de concurenţă se manifestă prin două tipuri de comportamente ale întreprinderilor comerciale denumite în literatura de specialitate:

 comportamentul concurenţial;

 comportamentul anticoncurenţial.

Să le analizăm:

 Comportamentul concurenţial este dominat de “fairplay” este permis şi chiar încurajat de societate. Acesta îmbracă forma luptei pentru cucerirea pieţei, firmele concurente străduindu-se ca purtătorii cererii să le achiziţioneze produsele.

Pentru realizarea acestui obiectiv, fiecare concurent caută să satisfacă nevoile clienţilor în condiţii superioare celorlalţi ofertanţi.

Mijloacele şi instrumentele realizate în relaţiile de concurenţă se pot delimita în jurul celor patru piloni ai politicii de marketing:

• 
  p
  În funcţie de obiectivele urmărite şi de condiţiile concrete ale pieţei, concurenţii apelează fie la câte unul din aceste elemente fie la o combinaţie a lor.
  rodusul;
  
• 
  preţul;
  
• 
  promovarea;
  
• 
  distribuţia.
  

În privinţa produselor, diferenţierile dintre concurenţi pot viza:

• 
  caracteristicile de calitate şi de prezentare (ambalajul);
  
• 
  mărcile;
  
• 
  comunicaţiile cu privire la produs.
  
• 
  service-ul;
  
• 
  imaginea.
  

În privinţa preţurilor, diferenţierile dintre concurenţi vizează:

• 
  practicarea unor preţuri mai scăzute la produse asemănătoare; un asemenea demers nu poate fi însă aplicat decât în condiţiile reducerii costurilor sau marjei de profit;
  
• 
  practicarea unor preţuri ridicate dar la produse de înaltă calitate şi eventual pentru o clientelă selecţionată.
  

În ceea ce priveşte acţiunile de promovare şi de distribuţie este vizat accesul clienţilor la produse.

Comportamentul anticoncurenţial este brutal şi prin actele şi faptele săvârşite determină restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei.

Autorităţile publice din diferite ţări, prin acte normative urmăresc protecţia, menţinerea şi stimularea concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal.

Întreprinderile comerciale afectate au dreptul şi posibilitatea de a sesiza instituţiile abilitate în supravegherea concurenţei şi să-şi fundamenteze politica de marketing astfel încât să contracareze asemenea acţiuni.

În România, legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale consideră ca fiind contravenţii următoarele fapte:

• 
  oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant, unui concurent sau acceptarea unei asemenea oferte;
  
• 
  dezvăluirea de către salariatul unui comerciant a unor date secrete privind activitatea acestuia către un concurent;
  
• 
  comunicarea sau răspândirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau a mărfurilor sale;
  
• 
  deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;
  

Reglementarea concurenţei în ţara noastră se realizează prin numeroase acte normative. Astfel, pe lângă legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările aduse de legea 298/2001 mai funcţionează şi legea nr. 15/1990 cu modificările ulterioare, Codul Comercial şi legea nr.21/1996 privind concurenţa ce prevede ca instituţie ce reprezintă autoritatea autonomă a concurenţei economice, Consiliul Concurenţei. Administrarea legii (armonizată cu legislaţia europeană în domeniu) de către Consiliul Concurenţei a necesitat elaborarea de regulamente şi instrucţiuni pentru a permite aplicarea corectă a legii. Acestor acte normative s-au alăturat şi prevederile Tratatului de la Lisabona din anul 2000 referitoare la modul în care se acordă ajutorul de stat, pentru a nu se denatura concurenţa.

În legislaţia românească sunt considerate acte şi fapte anticoncurenţiale²:

1. 
   Concentrarea economică;
   
2. 
   Practici anticoncurenţiale.
   

1. 
   Concentrarea economică
   

Prin concentrare economică se înţelege orice act juridic prin care un agent sau o grupare de agenţi economici realizează o influenţă determinantă asupra unuia sau mai multor agenţi economici.

O operaţiune de concentrare economică are loc atunci când:

• 
  doi sau mai mulţi agenţi economici interdependenţi fuzionează;
  
• 
  una sau mai multe persoane care deţin controlul asupra altui agent economic, dobândesc direct sau indirect, controlul asupra altui agent economic prin orice formă permisă de lege: participare la capital;
  
• 
  cumpărare de active; contract.
  

Concentrările economice :

Sunt interzise	Sunt admise
Când au ca efect crearea sau consolidarea unei poziţii dominante şi conduc la restrângerea, înlăturarea sau denaturarea semnificativă a concurenţei.	Când conduc la efecte favorabile: - creşterea eficienţei economice; - ameliorarea producţiei; - introducerea progresului tehnic; -îmbunătăţirea servirii consumatorilor; - etc.