Macroeconomie note de curs

2. Creşterea ofertei de muncă.

Acest proces generează şomaj datorită faptului că starea economiei (caracterizată printr-un anumit nivel, structură şi dinamică) nu asigură creşterea numărului de locuri de muncă corespunzător creşterii ofertei de muncă care la rândul său se poate datora împlinirii de către tânăra generaţie a vârstei legale de angajare precum şi afirmării nevoii de a lucra de către unele persoane apte de muncă dar inactive.

În concluzie şomajul poate fi considerat din punct de vedere economic o consecinţă a două dezechilibre importante:

1. 
   Pe piaţa muncii, în condiţiile în care:
   

oferta de muncă  cererea de muncă

În condiţii de echilibru, pe piaţa muncii există numai şomaj voluntar.

2. 
   Pe piaţa bunurilor şi serviciilor în condiţiile în care:
   

Cererea de bunuri şi servicii  oferta de bunuri şi servicii

Insuficienţa ofertei de bunuri şi servicii ţine de insuficienţa capacităţilor de producţie sau subutilizarea lor iar şomajul rezultă din insuficienţa resurselor destinate capitalului în raport cu forţa de muncă disponibilă.

Şomajul se măsoară (evaluează) pornind de la următorii indicatori:

1.Populaţia totală ca rezultat al procesor naturale (demografice), imigraţiei internaţionale şi dezvoltării economico-sociale cuprinde persoanele prezente în mod obişnuit pe teritoriul ţării şi cetăţenii aflaţi peste graniţă.

2.Populaţia disponibilă pentru muncă sau populaţia activă disponibilă formează resursele de forţă de muncă ale unei ţări şi acţionează direct pe piaţa muncii ca ofertă de muncă.

3.Populaţia efectiv activă sau ocupată este expresia cererii de muncă satisfăcută, fiind

formată din cei care lucrează ca salariaţi sau ca întreprinzători.

Conform metodologiei Balanţei forţei de muncă în România, populaţia ocupată cuprinde toate

persoanele indiferent de statutul lor profesional cu un loc de muncă, în care desfăşoară o activitate economico-socială aducătoare de venit, cu excepţia cadrelor militare şi a persoanelor asimilate acestora, neangrenate în activităţi economice (personalul MapN, MI, SRI, militari în termen); salariaţilor, organizaţiilor politice şi obşteşti şi a deţinuţilor.

Se consideră ocupate următoarele categorii de persoane:

- salariaţii, adică persoanele care-şi exercită activitatea în cadrul unui contract de muncă într-o unitate economică sau socială-indiferent de forma ei de proprietate sau la persoane particulare în schimbul unei remuneraţii sub formă de salariu plătit în bani sau în natură, sub formă de comision etc.;

- patronii, persoane care-şi exercită ocupaţia (meseria) în propria lor unitate economică pentru a cărei activitate au ca angajaţi unul sau mai mulţi salariaţi;

- lucrători pe cont propriu – persoane care-şi exercită activitatea fie în unitatea proprie sau cu ajutorul unui utilaj propriu, fie pe baza pregătirii lor profesionale, dar care nu au angajaţi salariaţi, ele putând fi sau nu ajutate de membrii familiei neremuneraţi;

- lucrătorii familiali neremuneraţi-persoane care-şi exercită activitatea într-o unitate economică familială condusă de un membru al familiei sau o rudă, pentru care nu primesc remuneraţie sub formă de salariu sau plată în natură;

- membrii ai unei societăţi agricole sau ai unei cooperative care au lucrat fie ca proprietari de teren agricol într-o societate constituită conform legii, fie ca membrii ai unei cooperative meşteşugăreşti sau de credit.

Pe această bază se poate calcula:







Rata şomajului se poate exprima cu ajutorul indicatorilor de mai jos:

Se apreciază că cel mai concludent mod de exprimare a ratei şomajului este acela care foloseşte la numitor fie forţa de muncă fie populaţia activă disponibilă.

Pentru o înţelegere mai uşoară a semnificaţiei indicatorilor prezentaţi anterior prezentăm următorul exemplu :

Populaţia totală a unei ţări este de 23.000.000 loc. Populaţia disponibilă pentru muncă (activ disponibilă) = 12.000.000 loc. din care şomeri 1.000.000 loc.

Populaţia efectiv activă (ocupată) este de 10,5 milioane loc.

Rezolvare

1.Populaţia inaptă pentru muncă va fi:

a) în valoare absolută:

Pop. inaptă pt. muncă = Pop. totală - Pop activă disponibilă =

=23.000.000-12.000.000=11.000.000 loc.

b) în valoare relativă:

Rata inapţilor = x100 = = 47%
2.Populaţia neocupată va fi :

2. 
   a) în valoare absolută :
   

Pop. neocupată = Pop. activă disponibilă. – Pop. ef. activă (ocupată)=

= 1.200.000 - 10.500.000 = 1.500.000 loc.

b) în valoare relativă

Gradul de neocupare = x100 = x 100 = 12,5 %

3. Din cadrul populaţiei neocupate şomerii reprezintă :

a) în valoare absolută :

şomeri = 1.000.000 loc. (conform datelor)

b) în valoare relativă raportata la populaţia activă disponibilă:

Rata şomajului = x 100

Rezultatele pot fi centralizate în următorul tabel:

Nr crt.	Indicatorul	Valoare		Observaţii
		absolută (nr. loc.)	relativă (%)
1	Populaţia totală	23.000.000	100	Reprezintă populaţia totală a unei ţări.
2	Pop. inaptă pentru muncă	11.000.000	47	Reprezintă persoanele care din diverse motive nu pot fi considerate apte de muncă
3	Populaţia activă Disponibilă	12.000.000	53	Reprezintă oferta de forţă de muncă formată din resursele potenţiale pe care o ţară le posedă.
4	Populaţia neocupată din care: a) şomerii b) care nu reprezintă şomerii dar este activă disponibilă	1.500.000 1.000.000 500.000	12,5 8,3 4,2	Reprezintă oferta de forţă de muncă excedentară care nu se echilibrează prin cererea de forţă de muncă.
5	Populaţia ocupată	10.500.000	87,5	Reprezintă oferta de muncă solvabilă deci cererea satisfăcută

Pe baza datelor centralizate în tabelul anterior putem face următoarele observaţii:

 Populaţia totală (23.000.000 locuitori) este formată din populaţia inaptă pentru muncă (11.000.000 loc.) şi populaţia activă disponibilă (12000000 loc) ; deşi populaţia inaptă pentru muncă reprezintă un procent destul de mare (47%) şi include pe cei care nu pot munci din motive medicale, sunt pensionari sau pe trepte diferite de educaţie şi instruire în vederea intrării în grupa populaţiei active disponibile, simpla ei cuantificare nu înseamnă că în cadrul acesteia nu există şi persoane care nu muncesc. Autorităţile sunt interesate ca cel puţin o parte din persoanele din această grupă să muncească măcar temporar, cu program atipic, sau redus atenuând presiunea asupra bugetului. Pentru măsurile de încadrare rapidă în activităţile economice, sociale autorităţile trebuie să conceapă un învăţământ cât mai elastic care să permită o adaptare mai rapidă în viaţa economică şi socială.

 În cadrul populaţiei active disponibile populaţia ocupată are o pondere de 87,5%.

Specialiştii apreciază că un grad de ocupare de 97 - 98% indică o economie sănătoasă.

Populaţia neocupată reprezintă 12,5% din populaţia activă disponibilă şi este reprezentată de două grupe: şomeri (8,3%din populaţia activă disponibilă) grupă care corespunde criteriului căutării unei munci salariate (conform prevederilor celei de-a XIV-a Conferinţe Internaţionale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii din 1987) şi 4,2% persoane apte de muncă dar care nu se află în căutare de locuri de muncă din diverse motive personale.

Printre efectele negative ale şomajului se numără:

 Irosirea unei cantităţi însemnate de resurse de muncă; corelat cu rolul activ al factorului muncă şi cu caracterul neconservabil al muncii, acest efect apare ca o pierdere de mare amploare.

 Scăderea intensităţii dezvoltării economice; acest aspect este pus în evidenţă de legea Okun.

Această lege a fost descoperită de economistul Arthur M. Okun în anii 60 şi în esenţă ea scoate în evidenţă o interelaţie între volumul real al PNB şi nivelul şomajului.

În esenţă această lege se poate formula astfel:


Deoarece persoanele ocupate participă la producerea bunurilor şi serviciilor, în condiţiile existenţei unui anumit aparat de producţie, se poate afirma că ridicarea nivelului şomajului este însoţită de o reducere a volumului real al produsului naţional brut (PNB).

Există însă şi opinia potrivit căreia existenţa şomajului este un factor de presiune asupra celor ce lucrează, aceştia muncind cu intensitate sporită şi asigurând astfel o creştere a producţiei naţionale mai mare decât dacă ar fi fost ocupaţi toţi cei disponibilizaţi.

 Sporirea costurilor pe care economia trebuie să le suporte sub forma ajutoarelor de şomaj. În mod firesc în condiţiile în care numărul populaţiei ocupate scade, cotizaţiile suportate de aceştia sporesc absolut şi relativ. Acest aspect poate genera conflicte sociale.

 Diminuarea veniturilor familiilor care au şomeri, aceste persoane trecând prin dificultăţi materiale însoţite adesea şi de stări psiho-sociale grave cu efecte negative asupra calităţii vieţii.

• 
  Politici şi măsuri de combatere a şomajului
  

Şomajul nu poate fi eradicat şi acest obiectiv nici nu este de dorit acest demers, deoarece ar determina unele dezechilibre economice. Un exemplu ni-l oferă economiile “supraîncălzite” ale unor ţări care au cunoscut ritmuri mari de dezvoltare, cu o ocupare aproape deplină a populaţiei apte de muncă şi care au fost obligate să ia măsuri de readucere a acestora cu consecinţele de rigoare. În acelaşi timp trebuie precizat faptul că el trebuie menţinut în limite normale de optim economic.

Literatura economică în domeniu, evidenţiază cinci grupe de măsuri care pot aduce şomajul în limite normale.

Nr. crt.	Grupa de măsuri	Soluţii	Observaţii
1	2	3	4
1	Mai buna repartiţie a fondului total de muncă	 Reducerea duratei săptămânii de lucru;  Scăderea vârstei de intrare la pensie;  Prelungirea vârstei şcolarităţii;  Creşterea timpului (opţional) acordat calificării;  Extinderea locurilor de muncă cu program redus şi /sau cu timp parţial de muncă.	Aceste grupe de măsuri sunt considerate strategii defensive şi provoacă o stare de spirit pesimistă. În acelaşi timp ele presupun o nouă segmentare a pieţei şi sunt legate de creşterea productivităţii care ar trebui să contribuie la acoperirea costurilor.
2	Îndepărtarea de pe piaţa muncii a unor grupe de ofertanţi	 Descurajarea muncii salariate feminine;  Exilarea sau returnarea lucrătorilor imigranţi nenaturalizaţi;  Interzicerea emigrării sau restricţionarea acesteia la maximum.
3	Inversarea procesului de substituire a factorilor de producţie.	 Procesul industrializării a însemnat substituire muncii cu capital. În prezent se aud şi unele voci care cer pur şi simplu limitarea investiţiilor care sporesc productivitatea capitalului în favoarea celor care determină creşterea productivităţii muncii.
4	Creşterea mobilităţii populaţiei active.	 Îmbunătăţirea conţinutului învăţământului;  Orientarea tinerilor spre domeniile cele mai dinamice ale societăţii; Măsuri complexe legislative şi educative care să faciliteze deplasarea oamenilor la noile locuri d muncă în zonele ce urmează a fi dezvoltate	Aceste măsuri constituie strategii ofensive şi corespund unei politici de anvergură de ajustare a numărului de ocupaţii la populaţia activă şi la dinamica ocupaţiilor.
5	Crearea de noi locuri de muncă	Pe baza investiţiilor