Mai presus de moarte, in Iubire

În epoca modernă România nu a avut domni crerştini suficienţi şi ţara a căzut pe mâna agnosticilor, ateilor, liberi cugetătorilor, nepăsătorilor, comuniştilor şi altor –isme nefericite.

„Înapoi la Hristos. Întoarceţi-va fraţilor la Iisus Hristos dacă vreţi să salvaţi România!” spunea marele patriot român Vasile Goldis, după reunificarea ţării. Cine l-a ascultat?…Şi ţării i-a mers din rău în mai rău.

Acum să mergem înainte cu Hristos, nu înapoi, înainte cu Hristos şi cu toţi cei ce se pot ruga. America ne este o pildă. Necunoaşterea ei ne-a dus la împuţinarea, descreşterea şi aventurile politice, păcate nefericite ce le-am urmat, mai ales în acest veac…

În perioada postdecembristă Ioan a fost invitat la diverse conferinţe şi simpozioane, însă cea mai de seamă invitaţie pe care mărturiseşte că a primit-o a fost din partea preşedintelui american de a se ruga împreună înaintea lui Dumnezeu pentru binele omenirii.

Preşedintele Americii Clinton împreună cu douazeci şi doi de senatori şi congresmani mă invită să mă rog lui Dumnezeu împreună cu ei pentru binele omenirii: „Avem nevoie de rugăciunea Dumneavoastră.” Ei ştiu un fapt fundamental: cu cât ne rugăm mai mulţi cu atât sunt şanse mai mari, ruga să fie auzită.

Apoi una este rugaciunea de unul singur, alta este rugaciunea dumnezeiească „unde doi sau trei” adica trei zeci, trei sute, trei mii… trei milioane sau miliarde,”acolo sunt şi Eu în inima lor.”

Nimeni pe pământ până astăzi nu m-a chemat să mă rog cu el. Nici un scriitor, nici un lider politic, nici o invitaţie n-a sosit pe adresa mea pâna astăzi, unde să fiu poftit să mă rog. Nu să ţin conferinţe ca în Japonia, nu să citesc din opera mea, nu să ţin referate, ci să mă rog împreună. Nici o regină, nici un rege din Europa nu au făcut probabil , nimănui o asemenea invitaţie.

Preşedintele Americii mă invită sa mă rog cu dumnealui şi cu toată conducerea administrativă şi cu toată America pentru binele omenirii.

Când am primit invitaţia am început să plâng încet ca o ploaie de toamnă, îndelung şi nesfârşit.

Există o ţară pe lume care se roagă la nivel naţional odată pe an. Sigur, rugăciunea este o practică de taină a sufletului atins de Hristos, dar odata pe an se roagă cei ce conduc ţara cu poporul lor, cei ce stau în fruntea ţării.

Grecia veche a pierit pentru ca nu se putea ruga, spun învăţaţii, Roma la fel, Rusia rosie la fel, au dispărut pentru că nu se puteau ruga. Germania lui Hitler a dispărut pentru că nu se putea ruga Dumnezeului Celui Viu. România dictatorului ateu a dispărut pentru că nu se putea ruga.

Iată că America se roagă, a ajuns în fruntea neamurilor pentru acest dar al lui Dumnezeu pe care îl cultivă zi de zi, an de an, la nivel naţional. După razboi este fapta cea mai mareaţă din istoria omenirii pe care o cultivă, după ştiinţa mea , numai America. În numele lui Iisus Hristos, în spiritul Evangheliei Sale. Ferice de tine popor american, ferice de tine, ţară a făgăduinţei, care ai găsit între oamenii tăi an de an , de la Eisenhower la Clinton , cu tot Senatul şi Congresul, cu toţi predicatorii şi toate Bisericile lor.

Da, să fi invitat nu la nuntă, nu la îngropăciune, nu la simpozioane, nu la colocvii stiinţifice, oftalmologice, urologice, filosofice, teologice si ce vreţi, ci la Rugaciunea naţionala a celei mai puternice naţiuni de pe pământ, condusă chiar de cel ales în fruntea ţării, iată cea mai cutezatoare faptă a omenirii, cea mai de laudă iniţiativă din omenire. Dacă ar exista un premiu curat, cel mai de seamă din lume, America să-l ia pentru această saptămână de rugăciune naţională care face cel mai mare bine omenirii, iar celor sau celui ce coordonează acest sublim fapt să i se ridice o statuie mai deseama decât cea a Libertăţii din apeele New York-ului. …
Cu ocazia unei astfel astfel de vizite pe care Ioan a făcut-o în America, a oferit presedintelui SUA cea mai veche traducere românească a Sfintei Scripturi, Biblia lui Şerban Cantacuzino din 1848:
“Ce-aş fi putut duce mai de preţ acelor oameni decât Biblia , nu pentru a-i copleşi , ci mărturia noastră ca seminţie nascută de Evanghelia lui Hristos.

Aceasta este averea noastră spirituală, faptul că-l preţuim pe Hristos şi trăim din Cuvintele Lui…

N-am admirat şi n-am cunoscut nici un predicator american care ar fi avut ceva în plus a-mi spune faţă de ceea ce stiu din studiul Bibliei şi al Sfintei Tradiţii, de la parintele Stăniloaie, Galeriu, de la duhovnicii mei Paisie şi Cleopa şi ceilalţi. Dar admir America pragmatică, pătrunsă de spiritul lui Iisus Hristos, cea care a salvat Europa de doua ori în acest veac cu o previziune biblica asupra evenimentelor istorice. Iubesc aceşti oameni politici creştini, smeriţi, adânc patrunşi de taina morţii şi învierii lui Iisus Hristos. Faptul că se ruga anual cu toată naţiunea începând cu preşedintele, este un eveniment unic în acest secol care trebuie să dea de gândit Europei secularizate şi lumii întregi…

Cele mai anticristice forţe la un moment dat în istorie precum Germania nazistă, Rusia comunistă şi Japonia păgână au fost biruite de Evanghelie şi de democraţia de inspiraţie Biblică justă şi perseverentă a Americii şi Angliei. Sunt singurele parlamente ce se roagă şi astăzi în fiecare dimineaţă lui Dumnezeu. Pragmatica Anglie şi America s-au batut cu antihrist şi au fost mai puternice.
Ca semn de recunoaştere a celui care reprezenta Romania în faţa Americii, Poetului şi Senatorului Ioan Alexandru i s-a acordat din partea Congresului American, steagul national al SUA „ The Old Glory” în ziua de 31 august 1993. Acest steag a fost arborat toată ziua pe clădirea Capitoliului, în onoarea României .

Întors din calatorie a scris pe nerasuflate cartea Cu Biblia în America din care am extras câteva paragrafe. Ea are ca dedicaţie pe prima pagină „ iubirii fratelui în Iisus Hristos Douglas Coe, sufletul săptămânii de rugaciune a Americii, de peste doua decenii.” Am şi acuma manuscrisul acestei lucrări din care am citat şi care-mi aduce aminte de entuziasmul cu care îmi împărtaşea impresiile acestei calătorii dar şi râvna de a împlinii cele bune şi de folos pentru România.

Ca răspuns la această vizită senatorul Dan Coates şi congresmanul Frank Wolf au înmânat Biblia cu înscris de aur preşedintelui României. Astfel relaţiile romano-americane au fost reluate prin Sfânta Scriptura.

Ioan a fost impresionat de modul în care creştinii americani se implică în viaţa publică. A venit cu un entuziasm şi o râvnă nespusă pentru a se angaja într-un război spiritual împotriva răului, acolo unde el era în cea mai mare concentraţie, adică în instituţiile lăsate de comunişti precum: penitenciare, spitale, azile, case de copii, armata etc. S-a dus cu Biblia în aceste locuri şi a vestit Vestea cea Bună a lui Dumnezeu oriunde avea ocazia sau era chemat.

Acum înţeleg ce a început în viaţa mea. Am mers cu Biblia în America dar de fapt a început intrarea în infernul românesc, în puşcăriile şi spitalele, în carcerele şi laţul spanzuraţilor, în cele mai disperate suflete româneşti cu această Evanghelie a lui Iisus Hristos. A început drumul cel greu şi anevoios cu Cuvântul către pustia inimii neamului meu. De la închisoare am plecat cu Biblia în garnizoana unde armata depune jurământul faţă de stagul neamului, dar încă nu faţă de Iisus Hristos . Am stat cu Biblia în mâini în faţa armatei. Au depus juramantul in faţa steagului şi a Evangheliei. Evanghelia este mai presus. Ea este cartea de căpătâi a armatei române de astăzi încolo. Drumul Bibliei către inima neamului meu. Arde pe altarul armatei române precum mocnea jarul pe malul mării Tiberiadei în zori după Înviere, când Domnul hrănea şi hrăneşte omenirea cu Peştele Ihtys fript în dragostea durerii de pe cruce şi în flăcările iubirii Învierii.

Cu Biblia în Basarabia la fraţii din acest lagăr roşu…O explozie biblică în tăcere, ochi de la ochi, inimă din inimă, ca şi primii creştini. Refacem unitatea neamului prin inima lui Iisus Hristos aşa cum o poate fiecare.

În fiecare dimineaţă cu Biblia în Senat, la microfon rostind Tatal nostru, Hristos a înviat, binecuvintează Doamne Senatul României, binecuvintează Doamne România.

Cu Biblia la pomenirea morţilor în satul Olari. Vesnică pomenire! Cu Biblia în mâini le vorbesc despre Invierea Domnului şi viaţa veşnica, dupa Ioan17: „ Viaţa veşnica este a Te cunoaste pe Tine, Dumnezeul Cel Viu şi pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis.”

Cu Biblia în poarta Banatului la o fântână unde păstorii scot apa din adâncuri…

Cu Biblia la un hotel particular unde proaspăt îmbogăţiţii oraşului închinau pahar de bucurie şi succes.

Cu Biblia în crematoriul unde la două noaptea sunt arşi pruncuţii nenăscuţi pe întuneric, neştiuţi de nimeni, avortaţii, fraţii inimii noastre. Vesnica pomenire!

Cu Biblia în America, aceeaşi Bibie în şcoli şi orfelinate, în licee şi facultăţi, în Academia de stiinţe economice, pe platforma Măgurele, la Institutul de fizică atomică, în Facultatea de filozofie, în casa de lut şi paie a muribundului din Topa, a orbului din munţii Apuseni, în spitalul Fundeni, la copii bolnavi de leucemie, în spitalul canceroşilor, în rezervaţia leproşilor din Deltă, in cabinetul de lucru al preşedintelui ţării, în azil la batrânii în agonie în pielea goală uitaţi de orice înfăţişare.

Leacul cel mai scump, cel mai eficace în inima fiecarui cetaţean al acestei naţiuni este Sfânta Scriptură. La mormantul mamei cu ce să te duci decât cu cuvantul lui Iisus Hristos. Cu ce altceva să te duci la mormantul surorii tale, al pruncutului şi parinţilor tăi şi al fraţilor tăi decât cu Cartea aceasta a unitaţii neamului omenesc. Da, aici aflăm că dintr-un sânge e plămădit tot neamul omenesc, toţi suntem copiii primordialei perechi, mama şi tatal nostru, strămoşii noştri care sunt Adam şi Eva. Sunt frate cu fiecare om de pe pământ, sunt frate după trup cu Iisus Hristos, cu toţi evreii şi arabii, cu Sem, Ham şi Iafet, cu japonezii şi chinezii, cu africanii şi pieile roşii. Am fost plăsmuit de Dumnezeu din pământ şi soţia mea este viaţă luată din coasta mea în somn, ca să nu mă pot despărţii de ea niciodată. Cu toate neamurile suntem rude de sânge. Cu toţi sunt frate de sânge, cu evreul şi negrul, cu arabul şi indianul, cu chinezul şi maghearul, cu germanul şi spoaniolul, cu rusul şi turcul. Exista Cartea cărţilor, revelaţia ce ne mărturiseşte această certitudine şi ea se numeşte Biblia, Evanghelia în care se descoperă persoana lui Iisus Hristos Înviatul din morţi. Mergeţi şi vestiţi Evanghelia la toate neamurile pământului, faceţi discipoli toate seminţiile pământului.
.

Ioan ştia că puterea pe care o foloseau dictatorii fascişti şi comunişti nu era legitimă în faţa lui Dumnezeu iar tragedia era garantată.

Ştia că numai atunci cand cineva este în proprietatea lui Dumnezeu, adica serevul lui Iisus Hristos, numai atunci este calificat să exercite puterea.
Creştinismul, spunea Ioan, este cea mai mare putere ce stă la îndemâna omului din toată istoria existentei sale pentru că în Ioan capitolul 3 cu versetul 16 este scris „toţi cei ce L-au primit şi cred în numele Lui le-a dat putera să se facă fii lui Dumnezeu.”
CAPITOLUL #

ULTIMILE MĂRTURII
Cred că Ioan însuşi a devenit martorul autentic al lui Hristos oferindu-şi viaţa fără rezerve mărturisirii Logosului şi suferind la numai 54 de ani acea comoţie cerebrală chiar în timpul predicii rostită în faţa microfonului de care s-a agăţat în cădere murmurând ultimile cuvinte unui public arădean uluit de scena la care asista. Era într-un turneu de evanghelizare prin diferite oraşe acompaniat de cosmonautul american Charles Duke

Vestea atacului cerebral suferit la Casa de Cultură din Arad a venit ca o lovitură pentru mine. Refuzam să cred. Am primit-o printr-un telefon de la Andy, un prieten american . Ne-am îmbarcat în primul tren şi am plecat spre Arad . Când am ajuns Ioan era deja la Spital şi se pregătea plecarea lui într-un spital din Ungaria pentru o intervenţie chirurgicală. A plecat însoţit de Ioachim, fiul său ramas în ţară la aceea vreme, într-un elicopter militar.

De acolo a fost dus la Bonn unde era deja o parte din familia sa având parte de o îngrijire buna în timpul anilor grei petrecuţi in Germania. L-am vizitat de doua ori la Bonn, pe patul de suferinţă. Era lucid, conştient de suferinţa pe care o purta dar totuşi liniştit şi resemnat, dispus pentru un cuvânt de îmbărbătare. A spus atunci că “dacă suferinţa nu are nici un sens atunci este o bestialitate greu de suportat.”Ioan ştia însă că Dumnezeu nu este străin de suferinţă , mai mult ştia că Dumnezeu suferă împreună cu el şi dă un sens acestei suferinţe prin jertfa de pe Cruce a Fiului Său.

Dorea nespus să mai ajungă în ţară. Era imobilizat într-un pat . Am povestit despre cunoscuţi comuni şi ne-am rugat împreună. La plecare l-am sărutat pe frunte şi ca replica mi-a cerut obrazul să mi-l sărute. M-a ţinut strâns de mână parcă în dorinţa de a nu pleca spunându-mi: „Dumnezeu te-a adus aici să mă mângâi, eşti un sol de la Dumnezeu.“ A fost ultima mea întrevedere. Nu după mult timp de atunci i-am mai trimis o scrisoare printr-un fost student de la Filologie pe atunci proaspăt deputat din partea PNŢCD care avea drum spre Bonn. De atunci nu am mai primit nici un semnal despre Ioan însă aveam convingerea că rugăciunile din cuptorul de foc al suferinţei ridicate de Ioan Alexandru din cămăruţa unde şedea la Bonn aduc binecuvântarea şi mângâierea pe care o îngăduie Dumnezeu celor ce-L slujesc. Apoi a venit vestea vestea morţii sale pe data de 16 Septembrie 2000. Mi s-a spus că a fost găsit cu capul pe biroul sau unde se afla în lucru la un imn dedicat Învierii.

Ioan Alexandru a trecut de vama morţii iar trupul său a ajuns în sfârşit în ţară într-un sicriu sigilat. L-am întâmpinat la miezul noapţii la Biserica Sf. Gheorghe cel nou. Aici ne întâlneam adesea cu ani în urma împreună cu grupul pro vita sau de priveghi la mormântul lui Brâncoveanu.. Am venit cu flori de busuioc. Ştiam că busuiocul era o floare nepreţuită pentru Ioan. În casa unde a locuit în Bucureşti balconul unde adesea lucra era plin de flori de busuioc, amirosind în toată locuinţa.

A fost o noapte de veghe şi rugaciune împreună cu parintele Constantin Galeriu, familia îndoliată şi câţiva cunoscuţi. S-au mai ţinut câteva servicii funerare în zilele urmatoare apoi după îndelungi desbateri s-a decis să fie înmormantat la Mănăstirii Nicula aproape de satul său natal Topa Mică. Cu secole în urmă de la această mănăstire au pornit în toată ţara icoanele pictate pe sticlă cu Mântuitorul din a cărui rană din coastă creşte viţa de vie cu rodul său care este sângele Domnului ce hraneste euharistic lumea. Tot aici vine suflarea românească în pelerinaj de sărbători pentru a se închina cu evlavie Pruncului sfânt ţinut cu candoare în braţele materne ale Maicii Sale. Cred că a fost primit de Domnul în Împărăţia Sa ca un prinţ al pruncilor şi inocenţilor pentru a căror cauză sfântă s-a luptat cu ori ce risc.

Ioan Alexandru a trecut sub ţară la trainica temelie a Bisericii mileniului trei consolidată de înaintaşii credinţei începând cu apostolii, martirii şi mărturisitorii lui Hristos meşterul şi ziditorul Ei.

Parintele Constantin Galeriu avea să citească peste câţiva ani de la plecarea lui Ioan din această lume, la o comemorare a poetului printre ultimile mărturii lăsate de Ioan pe o scrisoare scrisa de mâna sa. Era un dialog peste moarte şi timp cu mama sa căreia-i prezenta martirii români care veneau să aducă închinare Mântuitorului şi în cele din urmă pe însuşi Iisus Hristos cel Înviat .

…Domnul Iisus Hristos a venit şi El aici la mormântul tău, să vezi cine este Mântuitorul tău , maică, cine-ţi ia moartea şi păcatul.

Ai crezut aducând atâţia oamneni aici că ei te mântuie, dar ei aşteaptă să fie mântuiţi de Iisus Hristos ca şi tine.

Scumpă mamă, alături este Iisus Hristos înviat din morţi, cuprins într-o lumină extraordinară care învăluie pamântul şi ne cuprinde pe noi toţi.

…O scumpă mamă acum că ţi-am adus lumina învierii la mormânt te las pentru o vreme pe întuneric. O să te descurci, dacă nu, strigă-mă şi am să vin să te ajut.

Rămâi cu bine scumpă mamă, lumina învierii lui Iisus Hristos să-ţi ţină de urât şi de cald în această peşteră întunecată şi rece, rămâi cu bine. Soli Deo Gloria , Aleluia, Aleluia, Amin
Doresc ca faptele şi învăţătura lui Ioan Alexandru redate în această carte să fie o transparenţă prin care Duhul Sfânt să lumineze icoana Celui pe care L-a slujit şi L-a iubit cu toată făptura sa şi care la inspirat în scurta dar incandescenta sa vieţuire pe acest pământ: Iisus Hristos biruitorul morţii.

???

Capitolul 1

1.Ioan Alexandru, Renasterea Romaniei, Editura Elpis 1993

2. Prelegerea de Craciun de la Institutul de Fizica Atomica Magurele

3. Note de curs, Universitatea Bucuresti

4.Din prelegerea sustinuta in Sala Dacian in anul 199 ,

5.Petre Tutea, fragment din interviul luat de Lucian Despa la garsoniera filosofului din Cismigiu; publicat partial in revista Renasterea sub titlul Bucuriile Gandirii si apoi integral in cartea Intre Dumnezeu si neamul meu, editura Anastasia precum si la www.

Capitolul 2

1.Note de curs, Universitatea de Arte

2.Ioan Alexandru, Rostul poeziei astăzi, Iubire de patrie 2, Editura Eminescu. 1987

3. Roman Melodu, Imnul Nasterii Domnului- in traducerea lui Ioan Alexandru din limba greaca, recuperat din notitele de la cursul de Spiritualitate Bizantina pe care profesorul il sustinea la Universitatea de Arte

4. Efrem Sirul, Imnul Nasterii Domnului- in traducerea lui Ioan Alexandru din limba greaca, recuperat din notitele de la cursul de Spiritualitate Bizantina pe care profesorul il sustinea la Universitatea de Arte

5.Fragment din dialogul purtat cu Pr. Dumitru Staniloaie

6.Ioan Alexandru, Prelegerea desptre Sfanta Treime inregistrata la casa poetului

Capitolul 3

1.Ioan Alexandru, Renasterea Romaniei, Editura Elpis 1993

Capitolul 4

1. Ioan Alexandru, Caderea Zidurilor Ierihonului sau Adevarul despre revolutie, 1993

Capitolul 5

2. din articolul Martori ai Catacombei, publicat in Revista Renasterea, febroarie,199

3. articolul avand titlul Biserica, publicat in Revista Renasterea, febroarie 1991

Capitolul 6

Capitolul 7

1. Colonel(R) medic, Dr. Oprescu Mihai, veteran de război, din articolul Fratele Ioan, nepublicat
Capitolul 8
1. Gabriel Klimowicz, Agora vremurilor moderne – introducere în tainele televiziunii de stiri,editura, publicata in 2006

2.
Capitolul 15

Cu Bliblia in America, Editura Ihor Martiron, Bucuresti, 1993
Capitolul 16

1. Fragment din scrisoarea trimisa de Ioan Alexandru, parintelui Constantin Galeriu, care a fost citita la Teatru National cu ocazia comemorarii poetului cand a fost organizata expozitia Invierea de sculptorul Liviu Mocan

2. Fragment din pleregerea de Craciun din anul 1990 la Institul de Fizica Atomica