Manual biblic


lona 1:17. Un semna pentru Ninive



Yüklə 4,02 Mb.
səhifə38/82
tarix17.08.2018
ölçüsü4,02 Mb.
#72040
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   ...   82

lona 1:17. Un semna pentru Ninive

"Iona a stat în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi." Isus a considerat


faptul acesta drept o imagine preînchipuitoare a învierii Sale din morţi,
ca semn pentru lume. (Matei 12:40).

Mica 5:2-5. Betleemul va fi locul naşterii lui Mesia

"Şi tu Betleeme,...din tine va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a


cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele
veşniciei,...căci El va fi proslăvit până la marginile pământului... El va
fi pacea noastră."

Negreşit, e o referire la REGELE care a fost atâtea ori amintit până


acum pe paginile Bibliei.

- i) St '.



Ţefania 3:9. Un limbaj nou > t,

"Atunci voi da popoarelor buze curate, ca toţi să cheme Numele


Domnului, ca să-I slujească într-un gând." Adică un sistem corect de
vorbire, privitor la Dumnezeu, ceea ce înseamnă Evanghelia lui Cristos.

Hagai 2:6, 7. Comoara tuturor neamurilor

'Comorile tuturor neamuriloe vor veni, şi voi umplea de slavă Casa


aceasta, zice Domnul oştirilor." Este vorba de ziua încoronării fiului lui
David, reprezentat aici prin Zorobabel (2:23).

Zaharia

"Iată voi aduce pe Robul Meu, Odrasla" (3:8). "Strigă de bucurie


Wca Ierusalimului! Iată că împăratul tău vine la tine...smerit şi călare
Pe-.mânzul unei măgăriţe." (9:9). "în ziua aceea...casa lui David va fi
ca Dumnezeu" (12:8). "Şi într-o singură zi voi înlătura nelegiurea ţării

400
acesteia" (3:9). "Aruncă olarului...preţul cu care M-au preţuit!" Şi am


luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în casa Domnului, pentru olar"
(11:13).

"îşi vor întoarce privirile spre Mine, Cel pe care L-au străpuns"


(12:10). "în ziua aceea se va deschide casei lui David şi locuitorilor
Ierusalimului un izvor, pentru păcat şi necurăţie" (13:1) (Vezi la pagina
383).

Maleahi 3:1; 4:5. O prezicere despre Ioan Botezătorul

"Iată voi trimite pe solul Meu...Ilie profetul...înaintea acelei zile


măreţe a Domnului...şi el va pregăti calea înaintea Mea." Vorbind despre
Ioan Botezătorul, Isus citează la Matei 11:7-14 pasajul acesta din Maleahi
şi afirmă limpede că se referă la Ioan Botezătorul.

Rezumat

Aproape de la primele pagini ale Vechiului Testament se afirmă că


naţiunea ebraică a fost întemeiată cu scopul de a binecuvânta toate
celelalte popoare. Apoi începe să se prefigureze imaginea acelei Persoane
prin care naţiunea îşi va realiza misiunea.

Mai întâi este numit Silo, Cel care se va ridica din seminţia lui Iuda


şi va domni peste naţiuni. Apoi este numit o Stea care va domni. Apoi
un Profet ca Moise prin care Dumnezeu va vorbi omenirii.

Mai departe este numit de foarte multe ori Regele care se va ridica


din familia lui David şi va fi numit Odrasla, Prinţul, Unsul, întâiul Născut
al lui Dumnezeu, Minunat, Dumnezeu Atotputernic, Părinte al
Veşniciilor, Prinţ al Păcii.

Timpul exact al venirii Sale a fost şi el prezis. Avea să se nască dintr-


o fecioară la Betleem. O parte din copilăria sa avea să fie petrecută în
Egipt. Avea să crească la Nazaret.

Apoi avea să fie prezentat naţiunii de către un premergător ca Ilie.


Galileea avea să fie scena propovăduirii Sale. Să facă minuni de
vindecare. Avea să fie Păstorul lovit, Omul suferinţei şi al durerii. Să
intre în Ierusalim călare pe mânzul unei măgăriţe şi apoi să fie vândut de
un prieten pentru treizeci de arginţi, cheltuiţi apoi pentru cumpărarea
ogorului olarului. Să fie dus ca un miel la tăiere.

Avea să moară împreună cu cei mai răi, deschizând un izvor pentru


păcat şi îndepărtând păcatul într-o singură zi. Până şi cuvintele Sale de
pe urmă, de la moartea Sa, au fost prezise cu precizie. Avea să i se dea
fiere amestecată cu oţet, în agonia suferinţelor Sale. Mâinile şi picioarele
Sale aveau să fie străpunse. Nici un os nu avea să-I fie însă zdrobit-
Oamenii aveau să dea cu zarul pentru hainele Sale. Avea să fie îngropat
la un loc cu cei bogaţi. Avea să stea în mormânt trei zile şi să se înalţe la
Cer după aceea, pentru a sta la dreapta lui Dumnezeu.

FIRUL MESIANIC AL VECHIULUI TESTAMENT

401

S-a prezis că El va aduce un limbaj nou, pe pământ, o idee nou


mântuirea, şi că El va oferi omenirii un nou legământ, conferindu-le
copiilor Săi un nou nume, că va introduce a eră a Duhului Sfânt, iar
împărăţia Lui va cuprinde neamurile şi va fi o împărăţie universală şi
veşnică.

Istoria lui Isus, scrisă cu secole înainte de a veni, este atât de uimitoare,


atât de exactă până şi în cele mai mici amănunte, încât atunci când o
citeşti ai impresia că cei care au scris-o au fost martori oculari la cele
întâmplate.

Să presupunem că un anumit număr de oameni din diverse ţări, care


nu au auzit, nu au văzut şi nu au comunicat unii cu alţii, ar intra într-o
cameră şi fiecare din ei ar aşeza jos o bucată de marmoră sculptată care
s-ar asambla perfect, formând o statuie - cum am putea explica acest
lucru altfel decât prin existenţa unei Persoane care să fi proiectat statuia
mai dinainte, furnizând toate datele tehnice şi repartizând fiecărui om
partea de lucru ce i se cuvine? Şi cum poate această imagine atât de
complexă a vieţii lui Cristos şi a lucrării Sale să fie alcătuită de scriitori
diferiţi, din secole diferite, înainte ca Isus să se fi născut măcar? Cum se
poate explica această uimitoare îmbinare, altfel decât opera unei minţi
supraomeneşti care a supravegheat scrierea Miracolului Veacurilor!

ÎNTRE TESTAMENTE



Aproximativ 400 de ani

Perioada persană, 430-332 î.Cr.

La încheierea Vechiului Testament, în jurul anului 430 î.Cr., Iuda


era o provincie persană. Persia era deja o putere mondială de 100 de
ani. A rămas o putere mondială încă vreo sută de ani, timp în care nu
se cunosc prea multe despre istoria evreilor. în cea mai mare parte,
dominaţia persană a fot blândă şi tolerantă. (în ce priveşte regii persani
ai acestei perioade, vezi pag.230).

Perioada greacă, 331-167 î.Cr.

Până acum marile puteri ale lumii fuseseră în Asia şi Africa. Dar


iată că la apus se ridică o nouă putere, Grecia. începuturile istoriei
greceşti suntînvăluiteîn mitologie. Se crede că ar fi început prin secolul
XII î.Cr., pe vremea judecătorilor din Biblie. Apoi a urmat calul troian
şi Homer, prin anul 1000 î.Cr., în vremea lui David şi Solomon.
începuturile istoriei greceşti autentice sunt de obicei considerate de
la Prima Olimpiadă ţinută în anul 776 î.Cr. Apoi a unnat formarea
statelor elene, între anii 776 şi 500 î.Cr. Apoi războaiele persane, între
anii 500 şi 331 î.Cr. cu faimoasele bătălii de la Maraton, în 490;
Termopile şi Salamis în 480. După aceea a urmat epoca strălucită a
lui Pericle, 465-429, şi a lui Socrate, 469-399, care au fost contem-
porani cu Ezra şi Neemia.

Alexandru cel Mare, în anul 336 î.Cr., la vârsta de numai 20 de


ani, a preluat comanda armatei greceşti şi, asemenea unui meteorit, a
pornit spre răsărit, cucerind ţările care fuseseră sub stăpânirea
Egiptului, Asiriei, Babilonului şi Persiei. Pe la anul 331 Î.Cr. toată
lumea zăcea la picioarele sale. Cu ocazia invadării Palestinei, el a dat
dovadă de multă înţelegere faţă de evrei, cruţând Ierusalimul şi
acordând imunitate evreilor, pentru ca aceştia să se poată stabili în
Alexandria. A înfiinţat oraşe greceşti în toate domeniile cucerite de
el, stabilind astfel limba şi cultura greacă în ele. După o scurtă domnie,
a murit în anul 323 î.Cr.

La moartea lui Alexandru, Imperiul s-a împărţit între cei patru


generali ai săi, două părţi de răsărit, Siria şi Egiptul, revenind lui
Seleucus şi Ptolomeu respectiv. Palestina, care se afla între Siria şi
Egipt, a fost mai întâi sub controlul Siriei, dar curând a trecut sub cel

402


ÎNTRE TESTAMENTE

403


Faleza oraşului Alexandria din zilele noastre, al doilea oraş al

Egiptului. Este unul din oraşele înfiinţate de Alexandru cel Mare



Foto Matson

al Egiptului (301 î.Cr.), rămânând aşa până în anul 198 Î.Cr.

Sub regii Egiptului, numiţi ptolomei, starea evreiilor a fost în gen-
eral fericită şi paşnică. Cei care se aflau în Egipt au construit sinagogi
pe tot cuprinsul ţării. Alexandria a devenit centru de influienţă al
iudaismului.

Antioh cel Mare a recucerit Palestina (198 Î.Cr.), care a trecut apoi


•a regii Siriei, nimiţi seleucizi.

Antioh Epifanul ( 175-164 î.Cr.) s-a opus cu înverşunare evreilor,


făcând eforturi disperate de a-i extermina împreună cu religia lor. A
devastat Ierusalimul (168 Î.Cr.), profanând templul, aducând o scroafă
drept jertfă pe altar, ridicând un templu lui Jupiter, interzicând
circumcizia, a vândut familii întregi de evrei ca şi sclavi, a distrus
toate exemplarele Scripturii şi a ucis pe oricine s-a descoperit că poseda
vreun exemplar ori o parte din ea, a recurs la orice torturi imaginabile
numai pentru a-i face pe evrei să se lase de religia lor. Faptul acesta a
dus la revolta macabeilor, una din cele mai eroice lupte din istorie.

Ptolomeii, regi Egiptului, au fost: Ptolomeu I (323-285 î.Cr.)

404
Ptolomeu II (285-247 î.Cr.). Ptolomeu III (247-222 î.Cr.). Ptolomeu
IV (222-205 î.Cr.). Ptolomeu V (205-182 î.Cr.). Ptolomeu VI (182-
146 Î.Cr.). Ptolomeu VII (146-117 Î.Cr.).

Seleucizii, regii greci ai Siriei, au fost Nicator Seleucidul (312-


280 î.Cr.), Antioh I (280-261 Î.Cr.), Antioh II (261-246 Î.Cr. ), Seleucus
II (246-226 Î.Cr.), Seleucus III (226-223 Î.Cr.), Antioh IH (222-187
Î.Cr.), SeleucusIV (187-175 Î.Cr.), Antioh IV Epifanul (175-164Î.Cr.),
Antioh V (146-143 î.Cr.), Trifon (143-139 î.Cr.), Antioh VII (139-
130 î.Cr.).
Perioada de independenţă, 167-63 î. Cr.

De asemenea, se mai numeşte şi perioada macabee, asmeană sau


hasmoneeană. Matatia, un preot pătruns de un patriotism fierbinte în
faţa încercările lui Antioh Epifanul de a-i distruge pe evrei şi religia
lor, a strâns în jurul lui un grup de evrei loiali, pornind la luptă sub
steagul revoltei. A avut cinci fii foarte războinici şi plini de eroism:
Iuda, Ionatan, Simon, Ioan şi Eleazar. Matatia a murit în anul 166
î.Cr. Mantia lui a căzut peste unul din fiii lui, Iuda - un mare războinic
şi un geniu militar. Acesta a câştigat bătălie după bătălie, deşi avea
puţini sorţi de izbândă de partea sa. A cucerit Ierusalimul (165 Î.Cr.),
a purificat şi a rededicat Templul. Acesta e originea Praznicului
Dedicării. Iuda a întrunit în el autoritatea preoţească şi civilă, stabilind
astfel spiţa de conducători-preoţi numită asmoneeană, care timp de
100 de ani a guvernat o Iudee independentă. Iată care au fost aceşti
preoţi: Matatia (167-166 Î.Cr), Iuda (166-161 Î.Cr.), Ionatan (161-
144 î.Cr.), Simon (144-135 î.Cr.), Ioan Hircan (135-106 Î.Cr.), fiul lui
Ionatan. Aristobul şi fiii acestuia, (160-63 Î.Cr.) care însă a fost
nevrednic de numele de macabeu.
Perioada romană, 63 î.Cr. până în vremea lui Cristos

în anul 63 î.Cr., Palestina a fost cucerită de romani, care au fost
conduşi de Pompei. Antipater, un idumean (edomit, descendent al lui
Esau) a fost numit dregător al Iudeii. El a fost urmat de fiul lui Irod cel
Mare, care a fost rege al Iudeii (37-3 î.Cr.) Pentru a obţine bunăvoinţa
evreilor, Irod a reconstituit templul cu mare splendoare. Dar a fost un
om crud şi brutal. Acesta e acel Irod care a domnit peste ludea când
s-a născut Isus - el este cel care a ucis copiii din Betleem.

Canonul Vechiului Testament

Cuvântul "canon" înseamnă textual "trestie" sau "măsurătoare"


dar a ajuns să fie folosit pentru o listă de cărţi carea au fost recunoscute
ca fiind CUVÂNTUL AUTENTIC, inspirat şi autorizat al lui
DUMNEZEU, standard de credinţă.

La începutul istoriei Dumnezeu a început procesul de formare al


Cărţii care avea să devină mijlocul prin care se va revela Dumnezeu
pe sine omului:

ÎNTRE TESTAMENTE

. 405

Cele Zece Porunci, scrise pe piatră (Deut. 10:4,5)



Legile lui Moise, scrise într-o carte (Deut.31:24-26)

S-au făcut apoi copii ale acestei cărţi (Iosua 24:26)

Samuel a scris într-o carte şi a pus-o înaintea Domnului (I Samuel
10:25). Cu 400 de ani mai târziu această carte încă se cunoştea foarte
bine (II Regi 22:8-20). Profeţii au scris într-o carte (Ieremia 36:32;
Zaharia 1:4; 7:7-12)

Ezra a citit această carte a lui Dumnezeu în public (Ezra 7:6; Neemia


8:5)

în vremea lui Isus această carte a fost numită "Scripturile" şi


oamenii au fost învăţaţi din ea, citindu-se în mod public la sinagogă.
Era considerată în mod unanim de oameni drept Cuvântul lui
Dumnezeu

în Noul Testament există vreo 300 de citate din aceste "Scripturi";


apoi nici o altă carte în afară de Scripturi nu mai este citată în Noul
Testament, cu unica exepţie a cuvintelor lui Enoh, din cartea lui Iuda.
Multe din aceste citate sunt din versiunea Septuaginta a Vechiului
Testament, care se folosea în mod obişnuit pe vremea Noului Testa-
ment; şi cu toate că Septuaginta conţinea cărţi apocrifice, nu se dă
nici măcar un singur citat din ele. Este o dovadă că nici Isus, nici
apostolii nu recunoşteau cărţile apocrife ca făcând parte din "Scripturi"

Aceste "Scripturi" erau compuse din 39 de cărţi, care constituiau


Vechiul Testament aşa cum îl avem noi, deşi aranjarea lor era alta.
Scripturile purtau numele de: "Legea", cu 5 cărţi; apoi "Profeţii" cu 8
cărţi,şi "Scrierile" cu 11 cărţi. Aşadar: Legea: Genesa, Exodul,
Leveticul, Numeri şi Deutronom.

Profeţii: Iosua, Judecători, Samuel, Regi(împăraţi), Isaia, Ieremia,


Ezechiel, Cei Doisprezece.

Scrierile: Psalmii, Proverbe, Iov, Cântarea Cântărilor, Rut,


Plângerile lui Ieremia, Eclesiastul, Estera, Daniel, Ezra-Neemia,
Cronici.

Astfel combinând cele două cărţi ale lui Samuel, Regi şi Cronici în


trei grupe iar Ezra şi Neemia din nou într-o singură carte, aceste 24 de
cărţi dau exact cele 39 de cărţi ale Vechiului Testament cunoscut de
noi.

Când anume a fost terminat acest grup de cărţi şi pus deoparte ca

fund în mod hotărât şi unanim recunoscut drept Cuvântul lui

jJumnezeu nu se ştie. Tradiţia evreilor spune că ar fi fost lucrarea lui

bzra. Noi credem că pe măsură ce au fost scrise cărţile, începând cu

Moise> eje au fost recunoscute pe rgncj ca fijncj Cuvântul inspirat al

lui Dumnezeu, fiind aşezate în Cort sau în Templu, alături de celelalte

crieri Sacre care fuseseră scrise mai înaite. Dacă a fost nevoie, s-au

acut copii după ele. în robia babiloneană aceste copii au fost risipite

Şi multe din ele au fost distruse. După întoarcerea din Babilon, Ezra a

unat din nou copiile împrăştiate şi le-a ordonat într-un grup complet,

406
punându-le iarăşi în Templu. După aceste exemplare din Templu


s-au făcut alte copii pentru sinagogi.

Josephus a considerat Canonul Vechiului Testament ca fiind deja


complet în zilele lui Artxerxes, din perioada lui Ezra. Iată ce spune el:

"Noi avem 22 de cărţi, ce cuprind istoria tuturor vremurilor, cărţi


care se crede că sunt divine. Dintre acestea, 5 aparţin lui Moise şi
conţin legile lui şi tradiţiile originii omenirii, până la moartea sa. De
la moartea lui Moise până la domnia lui Artaxerxes profeţii care l-au
succedat pe Moise au scris istoria evenimentelor care au avut loc în
timpul vieţii lor, în 13 cărţi. Celelalte 4 cărţi care rămân cuprind imnuri
către Dumnezeu şi percepte de conduită pentru viaţa umană. Din zilele
lui Artaxerxes şi până în vremea noastră, fiecare eveniment a fost
consemnat; dar aceste însemnări recente nu li s-a acordat acelaşi
creditit ca şi celor care le-au precedat, datorită eşecului de a reda
profeţii în ordinea lor exactă. Există o probă practică a spiritului în
care tratăm Scripturile; căci deşi nu a trecut un interval atât de mare
de timp, nimeni nu a îndrăznit să adauge sau să scoată ceva ori să
schimbe măcar o silabă; şi instinctul fiecărui evreu, din ziua când se
naşte, este acela de a considera aceste Scripturi drept învăţătura lui
Dumnezeu şi de a rămâne lângă ele, şi dacă e nevoie chiar aş da viaţa
pentru ele".

Nu e deloc lipsită de importanţă această mărturie. Josephus s-a


născut în anul 37 d.Cr., la Ierusalim din părinţi aristocraţi. A fost educat
în cultura ebraică şi greacă şi a fost guvernator al Galileii şi comandant
militar în războaiele cu Roma, fiind prezent la distrugerea
Ierusalimului.

Aceste cuvinte ale lui Josephus sunt o mărturie de necontestat a


convingerii pe care o avea poporul evreu din zilele lui Isus cu privire
la cărţile care formau Scripturile ebraice, şi la faptul că această colecţie
de căiţi fusese încheiată şi bine stabilită cu 400 de ani înainte de Isus.

(în ce priveşte cele "22" de cărţi ale lui Josephus, vezi pagina 26).


Cât priveşte ordinea lor: traducătorii Septuagintei le-au reclasificat
după subiectul lor, iar traducătorii latini au urmat această clasificare.
Cărţile Vechiului Testament de azi, deşi în altă ordine, sunt identice
cu cărţile Scripturilor ebraice. S-au numit Vechiul Testament după
terminarea "Scripturilor Creştine"când s-a ivit nevoia unei distincţii
între ele.

Apocrifele

Este numele atribuit de obicei celor 14 cărţi aflate în unele Biblii
între Vechiul Testament şi Noul Testament. Au fost compuse între
primul şi al treilea secol înainte de Cristos, cele mai multe neavând
un autor cunoscut. Au fost adăugate la Septuaginta care a fost o
traducere în limba greacă a Vechiului Testament făcută în perioada
aceea. Dar ele nu se găsesc în Vechiul Testament ebraic, ci au fost

ÎNTRE TESTAMENTE

407

scrise după încheierea profeţiilor Vechiului Testament, când oracolele


ţi revelaţiile directe au încetat. Josephus le-a respins cu totul. Cărţile
Apocrife nu erau recunoscute nici de evrei ca făcând parte din
Scripturile ebraice. Nu au fost citate nici o singură dată de Isus sau de
altcineva din Noul Testament. Nici Prima Biserică nu le-a recunoscut
ca autoritate canonică sau având inspiraţie divină. Când s-a tradus
Biblia în limba latină, prin secolul II al erei creştine, Vechiul Testa-
ment s-a tradus nu din Vechiul Testament ebraic, ci din Septuaginta
greacă. Din Septuaginta, aceste cărţi apocrife au fost trecute în
traducerea latină iar de acolo, în Latina Vulgata, care a devenit
versiunea obişnuită a Europei Apusene până în timpul Reformei.
Protestanţii, întemeindu-şi mişcarea pe autoritatea divină a Cuvântului
lui Dumnezeu, au respins îndată cărţile apocrife ca unele care nu
făceau parte din Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum făcuse mai înaite şi
Biserica Primară şi evreii din vechime. Apoi, biserica catolică, prin
consiliul de la Trent, în anul 1546, ţinut cu scopul de a opri mişcarea
protestantă, a declarat aceste cărţi apocrife ca fiind canonice, şi le-a
inclus în Biblia lor (de pildă, versiunea Dauay) Iată care sunt cărţile
apocrife:

I Esdras. Este forma greacă a lui Ezra. O compilaţie de pasaje din


Ezra, II Cronici şi Neemia cu adăugarea unor legende despre
Zorobabel. .Scopul: a înfăţişa generozitatea lui Cir şi a lui Darius faţă
de evrei, ca model de urmat pentru ptolomei

II Esdras. Numită uneori "IV Ezra". Pretinde că ar cuprinde


viziunile ce i s-au dat lui Ezra şi se ocupă de guvernarea lumii într-o
epocă viitoare de către Dumnezeu, prin restaurarea unor scripturi
pierdute.

Tobit. O romanţă lipsită de orice adevăr istoric, despre un tânăr


bogat din Ninive care, chipurile, ar fi fost dus de un înger să se
căsătorească cu o "văduvă-fecioară" care pierduse şapte soţi.

Iudit. O romanţă istorică a unei femei evreice bogate şi frumoase,


care, în zilele invadării Iudeii de către babiloneeni, s-a strecurat în
cortul unui general babilonean şi sub pretextul că i s-ar fi dăruit, i-a
tăiat capul, salvând astfel cetatea.

Restul cărţii Estera. Pasaje importante ale cărţii Estera din Vechiul


Testament, din versiunea Septuaginta, având menirea principală de a
arăta mâna lui Dumenzeu în cadrul povestirii. Fragmentele au fost
grupate şi adunate de Jerome.

înţelepciunea lui Solomon. E foarte asemănătoare pe alocuri cu


Iov, Proverbe şi Eclesiastul. Un fel de fuzionare a gândirii ebraice cu
filozofia greacă. Scrisă de un evreu alexandrin care se dă drept
Solomon.

Eclesiasticul. Numită de asemenea "înţelepciunea lui Isus, fiul lui


Sirch". Se aseamănă cu cartea Proverbe. Scrisă de un filozof evreu
care a călătorit mult. Dă reguli de conduită în toate amănuntele vieţii

408
civile, religioase şi casnice. Preamăreşte o lungă listă de eroi ai


Vechiului Testament.

Baruch. Cartea aceasta pretinde a fi fost scrisă de Baruc, scribul


lui Ieremia, care se spune că şi-a petrecut ultima parte a vieţii sale la
Babilon. Cartea se adresează exilaţilor. Se compune în mare din
parafrazări de la Ieremia, Daniel şi alţi profeţi.

Cântarea celor Trei Copii Sfinţi. O adăugire autentică la cartea


Daniel, înserată după 3:23, în care Daniel ar fi făcut o rugăciune pe
când se afla în cuptorul cu foc; o cântare de laudă pentru minunata lor
izbăvire.

Istoria Suzanei. O altă amplificare autentică a cărţii Daniel, relatând


despre modul în care o femeie evlaviosă, soţia unui evreu bogat, din
Babilon, este acuzată în mod fals de adulter şi izbăvită apoi de la
moarte, achitată de vină, prin înţelepciunea lui Daniel.

Bel şi Balaurul. O altă adăugire autentică a cărţii lui Daniel. Două


povestiri în care Daniel dovedeşte că Bel şi Balaurul nu sunt zei, din
care una se bazează pe istoria cu groapa leilor.

Rugăciunea lui Mânase. Pretinde a fi rugăciunea lui Mânase, regele


Iudeii, când acesta a fost ţinut captiv în Babilon, fapt descris în II
Cronici 33:12, 13. Autorul nu se cunoaşte. Data: în jurul anului 1 al
erei creştine.

I Macabei. O lucrare istorică de mare valoare pentru cunoştinţele


asupra perioadei macabee, relatând evenimentele eroicei lupte pentru
libertate ale macabeilor (175-135 Î.Cf.) Scrisă în jurul anului 100 î.Cr.
de un evreu palestinian.

II Macabei.O altă relatare a luptei macabeilor, mărginindu-se la


perioada 175-161 Î.Cr. Se intitulează a fi o prescurtare a unei lucrări
scrise de un anume evreu Iason din Cirena despre care nu se cunoaşte
nimic. Supliment la cartea I Macabei dar îi este inferioară.

Alte scrieri

Pe lângă cărţile apocrife descrise mai sus, au existat şi alte scieri


ebraice, apărute în perioada dintre secolul II Î.Cr. şi secolul I d.Cr, o
mare prte fiind "apocrife" prin natura lor, în care scriitorul "şi-a asumat
numele unui autor de mult decedat şi a rescris istoria în funcţie de
profeţii." Sunt compuse în cea mai mare parte din viziuni care pretind
a proveni de la persoanele antice ale Scripturii, multe din ele
cuprinzând fantezii cu totul năstruşnice. Ele se ocupă într-o măsură
considerabilă cu Mesia, Cel care avea să vină. Suferinţele perioadei
macabee au intensificat speranţele evreilor în apropiata Sa venire. Se
bazează în parte pe tradiţii nesigure, în parte pe imaginaţie. Unele din
cărţile mai cunoscute sunt:

Cărţile lui Enoh. Un grup de fragmente, scrise de diferiţi autori


necunoscuţi în primul şi în al doilea secol î.Cr. conţin revelaţii care ar
fi fost date de Enoh şi Noe. Vorbesc despre venirea lui Mesia şi Ziua-

ÎNTRE TESTAMENTE

409

Judecăţii. (Vezi şi la Iuda 14)



înălţarea lui Moise. Scrisă de un fariseu, cam în perioada naşterii
lui Cristos. Conţine profeţii atibuite lui Moise, când era pe moarte,
profeţii pe care el le-ar fi încredinţat lui Iosua.

Ascensiunea lui Isaia. Relatează despre un martiriu legendar la lui


Isaia şi anumite viziuni ale sale. Se crede că ar fi fost scrise la Roma,
de către un evreu creştin, în timpul persecuţiei creştinilor sub Nero.

Cartea Jubileelor. Un comentariu la Genesa. Scrisă probabil în


perioada macabee.

Testamentul celor doisprezece patriarhi. Un produs al secolului II


î.Cr. care chipurile ar da instrucţiuni emise de cei doisprezece fii ai
lui Iacob copiilor lor înaite de moarte, cu fiecare din ei povestindu-şi
viaţa şi lecţiile pe care le-au învăţat.

Oracolele sibiline. Scrise în perioada macabee, cu adăugiri


ulterioare, imitând oracolele romane şi greceşti, ocupându-se cu
arderea imperiilor asupritoare şi zorii epocii mesianice.

Yüklə 4,02 Mb.

Dostları ilə paylaş:
1   ...   34   35   36   37   38   39   40   41   ...   82




Verilənlər bazası müəlliflik hüququ ilə müdafiə olunur ©muhaz.org 2024
rəhbərliyinə müraciət

gir | qeydiyyatdan keç
    Ana səhifə


yükləyin