Manual biblic

Capitolele 13, 14. Cele douăsprezece iscoade trimise în Canaan

Moise plănuia să meargă direct de la Sinai la Canaan. A şi mers până

la Kadeş, aflat la 240 km nord de Sinai, şi la 80 km sud de Beerşeba,
poarta de sud a Canaanului, intenţionând să intre în Canaan numaidecât.

Dar iscoadele au adus veşti descurajatoare şi poporul a refuzat să mai

meargă înainte; l-ar fi ucis cu pietre pe Moise, dacă n-ar fi fost intervenţia
miraculoasă a lui Dumnezeu. Acesta a fost punctul critic al întregii
călătorii. Deja se putea zări Ţara Promisă, dar ei s-au întors din drum.
Pentru aceştia niciodată nu s-a mai ivit prilejul de a intra în Canaan.
Caleb şi Iosua, cele două iscoade care au dorit să meargă înainte, au fost
singurii din cei 600.000 de bărbaţi, care peste 20 de ani au mai rămas în
viaţă pentru a intra mai târziu în Canaan.

Capitolele 15 la 19. Diferite legi. Core

Core, fiind gelos pe Moise, a căutat să-i submineze poziţia de

conducător. Moise s-a dus direct la Dumnezeu. Şi Dumnezeu a rezolvat
problema imediat. Pământul s-a deschis şi i-a înghiţit pe rebeli.

Greutăţi întâmpinate de Moise

A avut destule. Nici nu a ieşit bine din Egipt, că au şi început

necazurile. Amaleciţii i-au atacat imediat; de asemenea şi după un an, la
Kadeş. Edomiţii, moabiţii, amoniţii, amoriţii şi madianiţii s-au unit cu
toţii în efortul de a opri pe Israel din drumul lui spre Canaan.

Apoi propriul său popor, cei pe care el i-a scos din Egipt şi i-a sprijinit

prin minuni extraordinare, au cârtit mereu şi s-au plâns la nesfârşit,
răzvrătindu-se tot timpul. încă din Egipt au început să se plângă. Apoi la
Marea Roşie. Pe urmă la Mara, în pustia Sin, la Refidim, Tabera, Hazerot,
Meriba; şi acum din nou la Kadeş, când se zărea deja Ţara Promisă, au
refuzat cu încăpăţânare să pornească mai departe, fapt care trebuie să-i
fi frânt inima lui Moise.

NUMERI

145

Pe lângă toate acestea, Moise a avut mereu partea lui de necazuri de

pe urma celor care îl asistau la conducere şi în care se încredea. Aaron a
făcut viţelul de aur la Sinai. Miriam şi Aaron au încercat să-i uzurpe
autoritatea (capitolul 12). 10 din cele 12 iscoade au fost capii celor
răzvrătiţi, care au refuzat să intre în Canaan. Au fost gata să-1 omoare cu
pietre pe Moise (14:10; Exod 17:4).

Şi, la urmă de tot, lui Moise nu i s-a îngăduit să intre în Ţara Promisă,

visul lui dintotdeauna şi dorinţa lui arzătoare.

Dacă nu ne-am uita la Harul Minunat al lui Dumnezeu, nu vedem

cum ar fi putut rezista Moise sub atâtea poveri. Dar atunci când, pe
malurile Iordanului, Dumnezeu 1-a luat în Ţara de Sus, Moise a înţeles.

Capitolul 20. Pornirea finală spre Canaan

Se pare că există o întrerupere de 38 de ani între capitolele 19 şi 20,

ce acoperă intervalul dintre prima sosire la Kadeş (13:26) şi pornirea
finală de la Kadeş spre Canaan. în capitolul 33 găsim o listă a tuturor
opririlor de tabără - în total sunt 40 din Egipt până în Câmpiile Moabului.
Din acestea, 18 au fost între Ritma şi Kadeş. S-ar putea ca Ritma să fie
un alt nume a lui Kadeş.

Judecăm, după expresia "multe zile la Kadeş" (Deuteronom 1:46) şi

menţionarea acestor 18 popasuri de tabără între prima şi ultima sosire la
Kadeş, la acest loc, Kadeş, s-ar fi putut să fi fost un fel de sediu general,
celelalte popasuri fiind făcute după cum le spunea Dumnezeu. Ei
rămâneau probabil câtva timp într-un anumit loc, iar turmele lor de oi şi
vite păşteau pe dealurile şi văile din jur. Apoi, la un semnal primit din
Cort, porneau mai departe.

Păcatul lui Moise, care 1-a costat Ţara Promisă, pare să fi fost eşecul

lui de a-I acorda lui Dumnezeu meritul pentru minunea cu apa (10:12).

Miriam, Aaron şi Moise au murit toţi trei în acelaşi an.

Miriam la Kadeş (1). Aaron la Muntele Hor (28). Moise la Muntele
Nebo (Deuteronom 32:50; 34:1, 5). Miriam avea cam 130 de ani. Aaron
la 123. Moise la 120.

"Adăugat la poporul său" (24) este o expresie biblică a Vechiului

Testament care se referă la moarte, sugerând revederea cu cei dragi
dincolo de mormânt.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Kadeş-barnea (20:1; Deuteronom 1:19)
este identificat acum cu Ain Kadees, o oază "de o frumuseţe ridată"
alimentată de două izvoare ce curgeau sub stâncă. Alături e un izvor
secat. Cobern e de părere că Moise trebuie să fi lovit stânca de deasupra
izvorului secat. El a lovit de "două ori" (Numeri 20:11); şi în clipa aceea
^<?,'i,^ⁿ'^t i^zvoare noi care mai curg şi astăzi. (Vezi cartea lui Cobern
Explorări recente în Palestina". "Recent Explorations in Palestine.")

Capitolul 21. De la Kadeş la Iordan

^ Poate coaliţia amaleciţilor cu canaaniţii din nordul Kadeşului li s-a

Părut prea puternică israeliţilor pentru a încerca să meargă pe rută di-

146

rectă spre Hebron. Dar oricum Dumnezeu avea alte planuri.

Ei au pornit spre est, cu gândul de a ajunge pe ţărmul de est al Mării

Moarte, trecând prin teritoriul Edomului. Dar Edom a refuzat să-i lase
să treacă.

Atunci Moise s-a îndreptat spre sud pe valea Araba, o vale pustie

care se întinde de la Marea Moartă până la Marea Roşie, "o pustie
groaznică şi mare," urmând un drum lung, întortochiat şi periculos,
înconjurând Edomul şi Moabul, îndreptându-se apoi spre nord de-a lungul
graniţelor Arabiei până la Baaşan, la est de Marea Galileii iar apoi spre
sud-est la Câmpiile Moab de lângă Iordan. Dumnezeu îi poruncise lui
Moise să nu-i pedepsească pe edomiţi, moabiţi sau amoniţi, chiar dacă
aceştia vor încerca să oprească pe Israel.

Şarpele de foc (6-9). O anticipare istorică a Evangheliei. După cum

cei care erau muşcaţi de şerpii veninoşi privind la Şarpele de aramă erau
vindecaţi, şi noi, dacă am fost răniţi de păcat, privind la Isus vom trăi
(Ioan 3:14).

Israeliţii au făcut după aceea un idol şarpelui de aramă, numit Nehuştan

şi au ars tămâie în cinstea lui până când, 700 de ani mai târziu, Ezechia
1-a distrus (II Regi 18:4).

Cucerirea Ghileadului şi a Baaşanului (21-35). Amoriţii, care trecuseră

la răsărit de Iordan, au atacat pe Israel. Moise se ferise să atace vreuna
din naţiunile prin a căror ţară a trecut, clar acum amoriţii au fost aceia
care au atacat şi el a răspuns atacului, cucerindu-le ţara. Apoi Baaşan a
atacat; şi el i-a înfrânt; şi regiunea de la răsărit de Iordan a fost a lui.

Cum a putut pustiul întreţine 3.000.000 de oameni 40 de ani?

Prin AJUTORUL DIRECT ŞI MIRACULOS al lui DUMNEZEU.

Minunile erau atât de multe şi atât de mari încât nu ar fi fost posibil ca
ele să aibă loc decât prin mâna lui Dumnezeu. Pentru cei cărora le vine
greu să creadă aceste lucruri, răspunsul nostru este următorul: unora din
noi ne este mai uşor să credem că lucrurile s-au întâmplat exact aşa cum
e scris, decât să credem toate teoriile năstruşnice care s-au inventat de
către oameni, numai cu scopul de a discredita adevărul biblic. Minunile
şi lucrurile care s-au întâmplat cu israeliţii sunt în acord cu întreaga
relatare a Bibliei. Numerele înregistrate s-ar putea să fie o înregistrare
greşită a textului. Poate uneori "miile" au fost "grupuri de clanuri." Dacă
aşa stau lucrurile, atunci am putea reduce drastic sumele totale, fără să
aruncăm însă ocară asupra textului. .Scopul minunilor din pustie credem
că a fost:

L Să păstreze naţiunea. în planul lui Dumnezeu, israeliţii fuseseră

rânduiţi să fie o naţiune mesianică, care să pregătească calea pentru
venirea lui Isus. 2. Să pună într-o naţiune crescută în atmosfera idolatriei
egiptene credinţa în singurul DUMNEZEU adevărat, israeliţii să fie astfel
un exemplu pentru toate vremurile al faptului că îţi poţi pune încrederea
în Dumnezeu şi în situaţiile cele mai dificile din viaţă. 3. Pentru impactul

NUMERI

147

asupra naţiunilor înconjurătoare pentru ca acestea, şi în special canaa-

niţii, să înţeleagă faptul că marşul Israelului spre Canaan era de la
Dumnezeu şi că aveau de-a face de fapt cu Dumnezeul lor.

Lăsând la o parte toate celelalte minuni, doar transplantarea unei

întregi Naţiuni, trupeşte, dintr-o ţară într-alta. şi pe deasupra susţinerea
încă 40 de ani în pustie, a fost în sine cea mai mare minune din toate
timpurile.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Ruta urmată de Israel. Cercetările
arheologice recente au descoperit ruinele a sute de cetăţi fortificate ce
acopereau odată dealurile Moabului, Amonului şi Ghileadului, indicând
faptul că a existat acolo o populaţie numeroasă - puternicul popor din
vremea lui Moise.

Capitolele 22 la 25. Balaam

Profeţiile sale au constituit o

remarcabilă prezicere a poziţiei de
influenţă pe care Israelul avea s-o
ocupe în istorie prin "Steaua" ce avea
să răsară din Iacov (24:17). Deşi
Dumnezeu 1-a folosit ca să rostească
profeţia corectă, totuşi Balaam, din
pricina banilor, a provocat pe Israel
la păcatul ruşinos cu femei moabite
şi madianite, fapt pentru care Balaam
a fost ucis şi 24.000 de israeliţi au
pierit (31:8, 16; 25:9). Iar numele lui
Balaam a devenit sinonim cu păcatul
respectiv (II Petru 2:15; Iuda 11;
Apocalipsa 2:14).

Cap. 26. Al doilea recensământ

Viaţa în pustiu a fost foarte grea,
de vreme ce din 600.000 de bărbaţi
peste 20 de ani, număraţi la primul
recensământ (ca.l), numai 2 peste
vârsta de 60 de ani au supravieţuit.
Generaţia mai tânără, deprinsă şi
călită în deşert, a fost un alt gen de
oameni decât părinţii lor, care erau
sclavi de curând eliberaţi şi plecaţi
din preajma oalelelor cu carne din
Egipt.

Cartea NUMERI îşi derivă

numele de la aceste recensăminte.

Harta 33. Călătoria prin Canaan.

148

Capitolele 27 la 36. Diferite reguli şi evenimente

Surorile Iară fraţi (27). Praznice şi ofrande (28, 29). Jurăminte (30).

Măcelărirea madianiţilor (31). Două triburi şi jumătate stabilite la est de
Iordan (32). Un scurt jurnal al celor 40 de ani (33). îndrumări privitoare
la împărţirea pământului (34; vezi la Iosua 13). Cetăţile levitice (35;
vezi la Iosua 21). Surori fără fraţi (36 şi 27).

Calendarul iudaic

Exista un an sacru şi un an civil. Anul sacru începea primăvara. Anul

civil începea toamna. A şaptea lună sacră era prima lună civilă. Anul era
împărţit în 12 luni, cu a XHI-a lună^părând de şapte ori la fiecare de 19
ani.

Ziua-naturală era de la răsăritul soarelui la apusul soarelui. Noaptea

naturală era de la apus la răsărit. Ziua civilă era de la apus la apus.

Orele se socoteau de la 6 dimineaţa şi de la 6 seara. Prima strajă,

seara, era de la 6 la 9; a doua strajă de la 9 la 12; a treia strajă, de la 12
la 3; a patra strajă de la 3 la 6.

LUNA

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

NUMELE	APROXIMATIV	PRAZNICE!
Abib sau Nisan	Aprilie	Pastele
Ziv sau Iyar	Mai
Sivan	Iunie	Rusalii
Tammuz	Iulie
Ab	August
Elul	Septembrie
Ethanim sau Tişri Octombrie		Corturile
Bul sau Marcheşvan Noiembrie
Chislev	Decembrie	Dedicarea

Tebeth Ianuarie

Şebat Februarie

Adar Martie

Purim

Praznicul Dedicării a fost instituit mai târziu în vremurile macabeilor;
praznicul Purim în vremea Esterei.

Minunile

Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. MINUNEA sau MIRACOLUL

este o parte integrantă a istoriei Bibliei, pentru scopul concret de a arăta
că este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi minunile, cum
am putea şti că este o revelaţie de la Dumnezeu? Unde nu sunt minuni
nu sunt nici dovezi ale dumnezeirii.

în vreme ce minunile sunt o trăsătură foarte pregnantă a Bibliei, ele

nu abundă în toate părţile Bibliei. Minunile Bibliei, fără să includem şi
profeţiile şi împlinirea lor, se întâlnesc mai des în patru perioade mari,
aflate la distanţe de secole între ele, după cum urmează:
La întemeierea Naţiunii: Moise şi Iosua: 1400 î. de Cr.

NUMERI 149

în momentul de criză în luptă cu idolatria: Ilie şi Elisei: 850 î.Cr.
în Captivitate, când idolatria a învins: Daniel: 600 î.de Cr.

La instituirea creştinismului: Isus şi apostolii.

Minunile lui Moise

în afară de Isus, nu i s-a dat nici unui alt om harul de a fi agent al

atâtor manifestări extraordinare ale Puterii Divine.

Plăgile din Egipt. Secarea apelor Mării Roşii. îndulcirea apei de la

Mara. Prepeliţele trimise în pustia Sin şi la Tabera. 40 de ani Mana nu a
lipsit nici o zi. Apă* din stâncă la Refidim şi Meriba. Scene cataclismice
la Sinai. Vocea lui Dumnezeu din Munte. Cele Zece Porunci săpate în
piatră, cu degetul lui Dumnezeu. Faţa lui Moise străluceşte. Moise a
vorbit faţă în faţă cu Dumnezeu. Lepra trimisă pentru Miriam şi apoi
luată de la ea. înghiţirea lui Core şi a celorlalţi rebeli în adâncul
pământului. Plăgile punitive de la Tabera, Kadeş şi Peor. înmugurirea
toiagului lui Aaron. Vindecarea oamenilor prin Şarpele de Aramă.
Măgăriţa lui Balaam rosteşte uimitoare profeţii. Israel este călăuzit
miraculos 40 de ani printr-un nor. Hainele nu li s-au învechit, iar picioarele
nu li s-au umflat.

Moise nu ar fi putut izbăvi pe Israel din Egipt şi nu i-ar fi putut trece

cu bine prin pustie 40 de ani dacă nu ar fi fost ajutorul miraculos şi
direct al lui Dumnezeu. Acest privilegiu deosebit, ca de altfel şi al lui
Pavel, a fost însoţit de o suferinţă aproape de necrezut (vezi paginile
144, 603).

DEUTERONOM

Cuvântarea de rămas bun a lui Moise

O trecere în revistă a istoriei

Recapitularea principalelor legi

Avertismente solemne

Cartea aceasta cuprinde: Prezicerea privitoare la venirea unui alt profet
ca Moise (18:15-19). Ceea ce a numit Cristos "porunca cea mare" (6:4).
Cuvintele pe care le-a citat Cristos atunci când a vorbit cu Ispititorul
(6:13,16; 8:3). Câteva din cele mai frumoase modele de elocvenţă rostite
vreodată.

Cuvântul "Deuteronom" înseamnă "Legea a doua", sau "Repetarea

Legii". în Exod, Levetic şi Numeri, legile au fost promulgate la intervale
de timp. Acum, după ce s-au terminat peregrinările israeliţilor, în ajunul
intrării lor în Canaan, legile acestea au fost repetate şi expuse anticipând
viaţa sedentară.

Unele pasaje conţin elemente de elocvenţă neîntrecute în literatură,

nici chiar de Demonstene, Cicero, Pitt sau Webster.

Capitolele 1, 2, 3. De la Sinai la Iordan

Un rezumat retrospectiv al cărţii Numeri de la 1 la 33. După una din

cele mai nobile şi eroice realizări clin toate timpurile, rugămintea fierbinte
a lui Moise de a i se îngădui să treacă Iordanul i-a fost refuzată (3:23-
28), fiindcă Dumnezeu avea ceva mai bun pentru el într-o Lume mai
Bună.

Cap. 4, 5. "Alipiţi-vă de Cuvântul lui Dumnezeu"

îndemnuri fierbinţi de a păzi poruncile lui Dumnezeu, de a-i învăţa şi

pe copii aceste legi, de a se păzi de idolatrie, cu refrenul permanent
potrivit căruia siguranţa şi prosperitatea lor vor depinde de loialitatea şi
ascultarea lor de Dumnezeu.

Cele Zece Porunci (capitolul 5) sunt date şi la Exod 20.

Capitolul 6. Marea Poruncă.

"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul

tău şi cu toată tăria ta" (5). Aceasta se repetă de nenumărate ori (10:12;
11:1, 13, 22). Apoi este subliniată din nou de Isus (Matei 22:37) şi ocupă
un loc central în învăţăturile Sale.

Pentru promovarea ideilor lui Dumnezeu între oameni, poporul nu

150

DEUTERONOM

151

trebuia să se bizuie numai pe instruirea publică, ci lucrurile lui Dumnezeu

trebuiau învăţate şi acasă (6-9). întrucât cărţile erau foarte rare, oamenii
trebuiau să scrie părţi importante din Lege pe uşiorii uşii, şi să le lege de
mână şi de frunte, şi să le discute mereu.

Capitolul 7. "Canaaniţii şi idolii trebuie nimiciţi'"

Nu trebuiau încheiate nici un fel de legăminte sau căsătorii cu ei.

Acest lucru a fost necesar pentru a salva Israelul de idolatrie şi de toate
urâciunile comise de aceşti oameni.

Capitolul 8. Reamintirea minunilor din timpul peregrinării prin
pustiu

Timp de 40 de ani ei au fost supuşi la diverse probe şi au fost hrăniţi

cu mană. Hainele lor nu s-au învechit şi picioarele nu li s-au umflat,
pentru ca ei să se încreadă în Dumnezeu şi să trăiască după Cuvântul
Său (2-5).

Cap. 9, 10. Veşnica stare de răzvrătire a Israelului

De trei ori li s-a amintit israeliţilor că Dumnezeu s-a purtat cu ei în

mod special, dar nu pentru că ei ar fi fost neprihăniţi (9:4, 5, 6). Căci tot
timpul ei au fost un popor răzvrătit şi îndărătnic.

Capitolul 11. Binecuvântările ascultării

Un capitol măreţ. Asemenea capitolelor 6 şi 28, este un apel la

devotament faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi ascultare de poruncile
Sale, ca temelie pentru prosperitate naţională, cu promisiuni deosebite
şi avertismente îngrozitoare.

Cap. 12, 13, 14, 15. Diferite rânduieli

Toţi idolii trebuiau distruşi. Moise deşi fusese crescut în focarul

idolatriei egiptene şi trăise toată viaţa înconjurat de popoare închinătoare
la idoli, niciodată nu s-a compromis, şi n-a căzut în idolatrie şi, aşa cum
a atras el aminte poporului de nenumărate ori, idolatria s-a dovedit într-
adevăr a duce întotdeauna la ruinarea naţiunii.

"Bucuraţi-vă": notaţi de câte ori se foloseşte cuvântul acesta (12:7,

12, 18; 14:26; 28:47). Este cuvântul preferat al Psalmilor şi al epistolelor.

Animale curate şi necurate (14:1-21, vezi Levitic 11). Zeciuielile

(14:22-29. vezi Levitic 27). Anul Sabatic (15:1-11, vezi Levitic 25).
Sclavia (15:12-18, vezi la Levitic 19). Roadele dintâi (15;19-23, vezi la
Levitic 27).

Capitolul 16. Praznicele consacrate

Persoanele de parte bărbătească trebuiau să se înfăţişeze înaintea lui

Dumnezeu de trei ori pe an: la praznicul Paştelui, la Rusalii şi la Praznicul
Corturilor. Pe lângă acestea, mai erau praznicele Trompetelor şi Ziua
^lsPăşirii. Aceste praznice aveau rolul de a-L păstra pe Dumnezeu în
gânirea poporului şi de a promova unitatea naţională.

152
Pastele, numit şi praznicul pâinii nedospite, era ţinut primăvara, în a

XV-a zi a lunii întâi şi dura 7 zile, ca o amintire a izbăvirii lor din Egipt.

Rusaliile, numite şi praznicul săptămânilor, al secerişului sau al

primelor roade, se ţinea în ziua a cinzecea după Paşte şi dura o zi.

Corturile, numit şi praznicul strângerii, se ţinea în ziua a XV-a a lunii

a Vil-a, la 5 zile după ziua Ispăşirii şi dura 7 zile. Praznicul Trâmbiţelor,
în prima zi a lunii a şaptea, inaugura anul civil (vezi la Numeri 28). Ziua
Ispăşirii, în luna a şaptea, ziua a zecea (vezi explicaţia de la Levitic 16).

Capitolul 17. Prezicerea privitoare la venirea unui Rege

Dumnezeu a făcut această profeţie aici, însoţind-o de instrucţiuni şi

avertismente (14-20). Regatul a apărut peste aproximativ 400 de ani
(vezi la I Samuel 8). Samuel a spus poporului că, întrucât ei cereau un
rege, îl respingeau astfel pe Dumnezeu. Nu e nici o contradicţie aici.
Faptul că Dumnezeu a ştiut dinainte că ei aveau să ceară un rege nu
înseamnă că El a aprobat acţiunea lor, ci doar că El a ştiut dinainte cum
vor proceda ei şi a dorit să fie consultat de ei în ce priveşte alegerea.
Respingând forma de guvernământ pe care Dumnezeu le-o dăduse, ei
L-au respins de fapt pe Dumnezeu. Sunt de notat instrucţiunile privitoare
la reţi, potrivit cărora aceştia trebuiau să citească Cuvântul lui Dumnezeu
toată viaţa lor (18-20). Ce sugestie nimerită pentru conducătorii din ziua
de azi! Observaţi însă că regii au început numaidecât să facă ceea ce
interzisese Dumnezeu: să-şi ia mai multe neveste, să-şi înmulţească
numărul cailor şi grămezilor de aur (16, 17; I Regi 10:14-29; 11:1-13).

Capitolul 18. Un profet "ca Moise"

Prezicerea respectivă (15-19) s-ar putea să fie o referire secundară la

ordinul profetic în general, la succesiunea profeţilor care urmau să fie
ridicaţi din mijlocul poporului pentru situaţii de criză în istoria Israelului.
Dar limbajul ei indică fără îndoială faptul că e vorba de o Persoană
ilustră, anume MESIA. Este una din cele mai precise şi mai concrete
preziceri din Vechiul Testament cu privire la Cristos. Aşa a înţeles-o
Isus (Ioan 5:46), după cum a înţeles-o şi Petru (Fapte 3-22).

Naţiunea ebraică a fost întemeiată de Dumnezeu ca mijlocul prin

care, într-o zi, toate naţiunile vor fi binecuvântate. Avem aici o declaraţie
explicită după care sistemul în jurul căruia a fost organizată naţiunea
ebraică nu va fi sistemul prin care naţiunea ebraică va binecuvânta toate
naţiunile, ci sistemul respectiv va fi înlocuit printr-un alt sistem, dat de
alt Profet, care va cuprinde Mesajul lui Dumnezeu către toate naţiunile.
Iudaismul avea să fie înlocuit de Creştinism.

Capitolul 19. Cetăţi de refugiu

Pentru protecţia celor care pricinuiau o moarte accidentală, Moise

stabilise deja trei cetăţi de acest fel la răsărit de Iordan: Bezer, Ramot şi
Golan (4:41-43). Mai târziu Iosua a stabilit încă trei la vest de Iordan:
Kedeş, Sichem şi Hebron. Toate şase erau cetăţi levitice, incluse în cele

DEUTERONOM

153
48 de cetăţi ale Leviţilor (Numeri 35:6).