Manual biblic

Capitolul 20. Reguli de război

Cei care construiseră o casă nouă sau îşi sădiseră o vie nouă ori se

căsătoriseră de curând, sau erau slabi de înger trebuiau să fie scutiţi de
serviciul militar. Canaaniţii trebuiau ucişi; pomii fructiferi trebuiau
cruţaţi.

Capitolele 21 la 26. Diferite legi

în cazul unui ucigaş necunoscut. Soţiile sclave. Copii poligami. Fii

rebeli. Moartea prin spânzurătoare. Animalele de prisos. Articole
pierdute. Haine pentru bărbaţi şi haine pentru femei - trebuia să existe
deosebire între ele. Păsările care ouă a fi cruţate. Acoperişurile caselor
trebuie să fie prevăzute cu bare de susţinere. Legi privind agricultura şi
îmbrăcămintea. Prostituţia. Violul. Eunucii. Bastarzii. Amoniţii. Moabiţii.
Edomiţii. Curăţenia în tabără. Tratarea refugiaţilor sclavi. Curvia. Sodo-
miţii. Prostituatele. Dobânda. Jurămintele. Divorţul. Căsătoria.
Intervenţia într-o ceartă sau luptă. Diferite măsurători şi greutăţi. Roadele
dintâi şi zeciuielile.

Cap. 27. Legea trebuia înregistrată pe Muntele Ebal

Iosua a făcut lucrul acesta (Iosua 8:30-32). într-o perioadă când cărţile

erau foarte rare, se obişnuia să se consemneze legile pe pietre ce urmau
să fie expuse în diferite cetăţi, pentru ca poporul să le poată cunoaşte. Se
practica în Egipt şi în Babilonia; de pildă, codul lui Hammurabi (vezi
pagina 50). Moise a poruncit lui Israel să facă lucrul acesta de îndată ce
au sosit în Canaan. Pietrele erau tencuite cu mortar, iar legile erau scrise
astfel foarte vizibil.

Capitolul 28. Marea profeţie despre evrei

Un capitol uimitor. întreg viitorul istoriei naţiunii ebraice este schiţat

aici. Captivitatea babiloneană şi distrugerea romană sunt înfăţişate forte
clar. "Vulturul" (49) a fost însemnul armatei romane. Atât în asediul
babilonean, cât şi în cel roman, bărbaţii şi femeile şi-au mâncat proprii
lor copii din lipsă de hrană (53-57). Dispersarea evreilor, peregrinările
lor, nesfârşitele persecuţii la care au fost supuşi, tremuratul inimii şi
suspinul sufletului, chiar şi în zilele noastre, sunt toate plastic redate şi
prezise aici. Capitolul 28 din Deuteronom, pus alături de istoria naţiunii
ebraice, constituie una din cele mai uimitoare şi mai indiscutabile dovezi
ale inspiraţiei divine a Bibliei. Căci altfel cum l-am putea interpreta?
Capitolele 29, 30. Legământul şi avertismentele finale

Cuvintele de pe urmă a lui Moise şi previziunea sa privitoare la

groaznicele consecinţe ale apostaziei: slujiţi pe Dumnezeu şi veţi găsi
Calea Vieţii; slujiţi pe idoli şi veţi muri negreşit.

154
Capitolul 31. Moise a scris această lege într-o carte

Moise scrisese cu 40 de ani mai înainte Cuvintele lui Dumnezeu într-
o Carte (Exod 17:14; 24:4, 7). El scrisese un jurnal al călătoriilor sale
(Numeri 33:2). Acum la terminarea cărţii sale, el a dat-o preoţilor şi
loviţilor, cu instrucţiunea ca ea să fie citită periodic poporului. învăţătura
permanentă a Cuvântului lui Dumnezeu dată poporului este cel mai sigur
şi mai eficace mod de a păzi de alterarea religiei lor. Când Israel a luat
aminte la Cuvântul lui Dumnezeu, ei au prosperat. Când 1-a neglijat, au
suferit.

Citirea Cuvântului lui Dumnezeu a adus reforma din timpul lui Iosia

(II Regi 23). Tot astfel reforma lui Ezra (Neemia 8), şi reforma lui Luther.
Cărţile Noului Testament au fost scrise pentru a fi citite în biserici (I
Tesaloniceni 5:27; Coloseni 4:16). Cuvântul lui Dumnezeu este însăşi
Puterea lui Dumnezeu în inima omului. O, dacă ar învăţa odată amvonul
să se retragă pe planul doi, lăsând Cuvântul lui Dumnezeu pe planul
întâi!

NOTĂ ARHEOLOGICĂ (EMB)

Legea avea multe rădăcini istorice:

(a) Multe din obiectele de cult erau în uzul general. Cortul şi Chivotul
au antecedente egiptene în multe din detalii. Tăbliţele Ras Şamra conţin
detalii similare.

(b) O mare parte din ritual se folosise mai dinainte, de pildă jertfele

animale. Ofrandele pentru călcare de lege, de pace, de legănare, cele din
roadele dintâi, apoi pâinea punerii înainte etc, conţin detalii provenite
din tăbliţele Ras Şamra, care nu pot fi dovedite imitaţii ale ritualului
mozaic. Mai degrabă ele trădează o origine comună (cf. Tăbliţele Creaţiei
şi ale Potopului).

(c) O mare parte din legislaţia socială poate fi urmărită în paralel cu

cea a Codului lui Hammurabi şi cel al hetiţilor. Astfel, într-un sens, o
mare parte din Lege datează mai dinainte de Moise în acelaşi sens în
care rugăciunea Tatăl Nostru precede era creştină. Nu se reclamă nici un
fel de originalitate în sensul strict al cuvântului în cazul nici uneia din
ele.

Dar:

(a) Codul lui Moise este ordinul divin instituit pentru teocraţie

(b) Codul lui Moise este mai uman sub aspectul penal

(c) Codul lui Moise nu conţine nimic din păgânismul codurilor
anterioare (cum ar fi prescrierile lui Ras Şamra pentru "fierbe-
rea unui ied în laptele mamei sale").

(d) Codul lui Moise pune o mai mare valoare pe viaţa umană şi

face legătura tuturor lucrurilor cu Dumnezeu, cu dragostea lui
Dumnezeu şi iubirea aproapelui.

DliUTERONOM

155

Capitolul 32. Cântarea lui Moise

După ce a terminat Moise de scris cartea, el a compus o cântare ce

urma să fie cântată de popor. El sărbătorise izbăvirea lor din Egipt (Exod
15). Mai scrisese o cântare, cunoscută sub numele de Psalmul 90.
Cântările populare sunt mijlocul cel mai bun de a întipări idei în inimile
oamenilor. Debora şi David şi-au vărsat inima înaintea lui Dumnezeu
în cântare. Biserica, de la începutul ei până astăzi, a folosit acelaşi mijloc
de expresie ritmică unificatoare prin care să perpetueze şi să răsplăteacă
ideile pe care le reprezintă.

Capitolul 33. Binecuvântările lui Moise

La 120 de ani cu ochii încă buni şi forţa naturală în vigoare, bătrânul

om a urcat Muntele Pisga şi, în timp ce privea Ţara Promisă în care
dorea să intre. Dumnezeu 1-a ridicat lin şi 1-a dus într-o Ţară mai Bună.
într-o clipă, sufletul lui a străbătut vălul şi a fost acasă la Dumnezeu.
Dumnezeu i-a îngropat trupul; nimeni nu-i cunoaşte mormântul.
Rămăşiţele sale au fost puse în afara oricărei posibilităţi de a fi atinse de
idolatrie.

Muntele Nebo

Vârful cel mai înalt al Muntelui Pisga se află la 12 km est de gura

Iordanului. Este capătul călătoriei lui Moise pe acest pământ. De pe
culmea muntelui se vedeau delurile Iudeii şi Galileii şi Muntele Cârmei,
unde 500 de ani mai târziu, Ilie a chemat foc din cer şi de la care Hie s-
a dus pe Muntele Sinai, unde Moise dăduse Legea; iar de acolo s-a dus
pe Muntele Pisga, unde murise Moise, ca şi când ar fi dorit să fie cu
Moise în moarte. Şi apoi, de acolo de unde murise Moise, s-au coborât
îngerii şi l-au luat pe Ilie, ducându-1 în slavă cu Moise.

La schimbarea la faţă a lui Isus

De pe vârful Muntelui Pisga, în zilele senine, se poate vedea până

departe în nord la vârful acoperit cu zăpadă al Muntelui Hermon, unde a
fost schimbat Isus la faţă; şi unde Moise a fost din nou văzut de ochii
muritorilor, el şi Ilie fiind cei doi reprezentanţi ai Ixgii şi ai Profeţilor.
C and au stat ei de vorbă cu Isus despre lucrarea care fusese pregătită de
Lege şi Profeţi. Şi acolo Moise a primit anunţul cerului, potrivit căruia
venise vremea ca dispensaţia pe care o inaugurase el să fie înlocuită
acum cu aceea a Marelui Profet, dispensaţie pe care el o prezisese prin
jdeea că începând de atunci nu aveau să mai fie tunetele Sinaiului, ci
acel glas dulce ca un susur de izvor" al lui Isus, şi numai al Lui! Muntele
J>inai, Muntele Pisga, Muntele Hermon - Moise, Ilie, Isus.
Moise

Aici se încheie prima pătrime din Vechiul Testament (aproape cât

Noul Testament ca mărime) scrisă toată de un singur om, Moise. Ce om

156

trebuie să fi fost Moise! Cât de intim era cu Dumnezeu! Ce lucrare
măreaţă a înfăptuit! Ce binefăcător al omenirii! 40 de ani la palatul lui
Faraon, 40 de ani ca refugiat în Madian, 40 de ani conducător al Israelului
în pustie. A eliberat o naţiune de aproximattiv 3000000 de oameni din
sclavie; i-a strămutat dintr-o ţară în alta; le-a organizat un sistem de
jurisprudenţă care a reprezentat sursa unei mari părţi a civilizaţiei lumii.

Părerea lui Winston Churchill despre Moise

"Noi respingem cu dispreţ toate miturile acelea născocite şi învăţate

de la alţii după care Moise nu ar fi fost decât o figură legendară în jurul
căreia preoţimea şi poporul şi-au format orânduirile sociale, morale şi
religioase de bază. Noi credem că părerea cea mai ştiinţifică, concepţia
cea mai raţională şi actuală îşi va găsi satisfacţia cea mai deplină în
luarea relatării bibice în mod literal. Noi putem fi siguri că toate aceste
lucruri s-au întâmplat exact aşa cum sunt expuse de Sfintele Scripturi.
Putem crede, de asemenea, că s-au întâmplat unor oameni nu prea
deosebiţi faţă de noi şi că impresiile primite de acei oameni au fost
consemnate fidel, fiind transmise peste veacuri mult mai exact decât
multe din rapoartele telegrafice de astăzi. Sau în cuvintele uneia din
lucrările uitate ale domnului Gladstone, noi ne bizuim cu deplină siguranţă
pe "Stânca impregnabilă a Sfintei Scripturi." Să-şi dezvolte oamenii de
ştiinţă şi învăţaţii cât de mult cunoştinţele lor şi să caute cu de-amănuntul
în cercetările lor toate detaliile însemnărilor ce ne-au fost păstrate din
vremurile de demult. Ei nu vor face altceva decât să întărească şi mai
mult măreaţa simplitate şi acurateţea a acestor adevăruri care au luminat
până aici pelerinajul omului."

■•■
IOSUA

Cucerirea Canaanului

Trecerea Iordanului

Căderea Ierihonului

Victorii asupra canaaniţilor

Soarele stă pe loc
Seminţiile se instalează în ţară

Omul Iosua

Era din seminţia lui Efraim (Numeri 13:8). Forma greacă a numelui

era "Isus". Prin faptul că şi-a condus poporul în Ţara Promisă, ar putea
fi un prototip al Succesorului său mai mare, Care îşi conduce pe ai Săi
spre Ţara Promisă a Cerului.

Fusese ajutorul personal al lui Moise de-a lungul celor patruzeci de

ani de peregrinări prin pustiu. A fost cu Moise pe Munte (Exod 24:13).
S-a aflat printre cele doisprezece iscoade (Numeri 13:8, 16). Josefus
spune că a avut 85 de ani când 1-a urmat pe Moise la conducere. Se crede
că i-ar fi trebuit şase ani să subjuge ţara. Restul vieţii, perioada de stabilire
in ţară; guvernarea celor douăsprezece seminţii; domnia sa peste Israel
a cuprins, în total, 25 de ani. A murit la vârsta de 110 ani şi a fost
îngropat în Timnat-serah, în Efraim. A fost un mare războinic,
menţinându-şi trupele într-o disciplină fermă, trimiţând iscoade, dar mai
presus de toate Iosua s-a încrezut în Dumnezeu.

NOTA ARHEOLOGICĂ: Numele Iosua. Pe tăbliţele de la Arnarna
din Palestina, scrise în vremea aceea către faraonul Egiptului cu privire
la atacul regelui Pella, apar următoarele cuvinte: "întreabă-1 pe Beniamin.
lmreabă-1 pe Tadua. întreabă-1 pe Iosua."
Capitolul 1. Cartea

Un capitol măreţ! Israel avea o carte - nu era .decât o fracţiune din

ceea ce avem noi astăzi din Cuvântul lui Dumnezeu, dar cât de impor-
tanta era această carte! Avertizarea solemnă a lui Dumnezeu către Iosua,
cu ^^ra^^U' ?^ceste' gigantice sarcini, a fost să păzească cu străşnicie
vintele cărţii. Iosua a luat aminte şi Dumnezeu 1-a binecuvântat cu un
cces deosebit. Ce lecţie importantă pentru conducătorii Bisericii!
Capitolul 2. Cele două iscoade şi Rahav

Rahav auzise de minunile făcute pentru Israel şi se convinsese că

157

158

Dumnezeul lui Israel este Dumnezeul cel adevărat (10, 11). Atunci când
s-a întâlnit cu iscoadele s-a hotărât, cu riscul vieţii, să-şi unească soarta
cu cea a Israelului şi cu Dumnezeul lor.

S-ar putea să nu fi fost chiar atât de decăzută şi rea cum ar implica

termenul de "curvă" în zilele noastre. Ea trăia în mijlocul unui popor
fără morală. Preotesele religiei canaanite erau nişte prostituate publice.
Profesiunea ei era considerată de oamenii în mijlocul cărora trăia drept
onorabilă, şi nu imorală cum este astăzi.

Rahav s-a căsătorit cu un israelit pe nume Salmon (Matei 1:5). Caleb

a avut un fiu pe nume Salmon (I Cronici 2:51). S-ar putea să fie vorba de
acelaşi Salmon. Dacă este aşa, atunci ea s-a căsătorit în familia de frunte
a Israelului. Astfel, ea a devenit strămoaşa lui Boaz, a lui David şi a lui
Cristos. Este numită printre eroii credinţei (Evrei 11:31).

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Casa lui Rahav de pe zid (2:15). în Ierihon

se consruiau casele pe zid (vezi pagina următoare).

Capitolul 3. Trecerea Iordanului

Când s-a oprit Chivotul Domnului la marginea apei, râul şi-a adunat

=3 IERIHON
' GHILGAL *

Harta 34. Locul pe unde a trecut Iosua Iordanul.

IOSUA

159

apele grămadă la Adam (16). Adam se afla la 25 km spre nord. Sub el
apele secau şi nu lăsau decât foarte puţină apă pe albia acoperită de
pietriş a râului, aşa încât se putea umbla pe jos. La Adam, Iordanul
curge între maluri de lut cu o înălţime de 12 metri, ce sunt supuse
alunecărilor de teren. în anul 1927 un cutremur a făcut să se prăbuşească
aceste maluri, astfel că apa n-a mai trecut prin ele timp de 21 de ore. E
posibil ca Dumnezeu să fi întrebuinţat mijloace asemănătoare pentru a
face ca apele să stea în loc pentru Iosua. în orice caz, a fost o minune
extraordinară care i-a îngrozit pe canaaniţi şi aşa înspăimântaţi de celelalte
evenimente anterioare (5:1).

1400 de ani mai târziu, Isus a fosat botezat în râul Iordan, în acelaşi

lox unde a trecut Iosua.

Capitolul 4. Pietrele de aducere aminte

Existau două astfel de grămezi de pietre: una acolo unde a stat chivotul

la marginea de răsărit (9); cealaltă în locul unde s-au aşezat ei, la vest de
Ghilgal (4:20). Aceste pietre au fost puse acolo pentru ca generaţiile
viitoare să nu uite locul extraordinarei minuni.

Capitolul 5. Ţinerea Paştelui

în sfârşit, aflaţi de-acum în Ţara Promisă, a patra zi după ce au trecut

Iordanul, primul lor act a fost acela de a ţine Pastele (4:19; 5:10). A
doua zi a încetat să mai cadă mana (5:12). Apoi, Dumnezeu a trimis
oştirea Lui nevăzută să-1 încurajeze pe Iosua în vederea sarcinilor ce îl
aşteptau (5:13-15).

Capitolul 6. Căderea Ierihonului

Ierihonul a fost cucerit prin ajutor direct de la Dumnezeu ca să le

inspire israeliţilor încredere, la începutul campaniei lor de cucerire a
unor popoare mai puternice decât ei. Conduşi de chivotul Domnului, cu
trompetele care răsunau puternic, ei au înconjurat cetatea timp de şapte
zile. Totuşi, deasupra erau oştirile nevăzute ale Domnului (5:14), care
aşteptau ceasul rânduit. Apoi, în ziua a şaptea, la sunetul puternic al
trompetelor, zidurile s-au prăbuşit dintr-odată.

Intr-o profeţie uimitoare a fost pronunţat un blestem asupra oricui va

încerca să rezidească cetatea (26, vezi la I Regi 16:34).

Ierihonul se afla la vreo 10 km de Iordan; Ghilgal, sediul lui Iosua, se

afla la jumătatea distanţei.

Zidurile Ierihonului înconjurau o suprafaţă de 4 ha. Era o fortăreaţă

interioară, o cetate bine apărată de ziduri, în care se putea retrage populaţia
din împrejurimi în vreme de război.

Ierihonul din Noul Testament se află cu 2 km mai la sud de ruinele

lenhonului din Vechiul Testament. Satul Ierihon din perioada modernă
se afla la vreo 2 km sud-est.

NOTE ARHEOLOGICE: Dr.John Garstang, directorul Şcolii

ntamce de Arheologie din Ierusalim şi al Departamentului de Studii

160

Antice al Guvernului Palestinian, a excavat ruinele Ierihonului (1929
36). El a găsit dovezi ce constau în vase de lut

Fig. 38 Ruinele Ierihonului antic, cu vechiul zid al cetăţii

Foto Matson

Fig. 39 Vedere aeriană a movilei Ierihonului antic. Foto Stata

161

şi Scar Bee potrivit cărora s-a stabilit că cetatea fusese nimicită în jurul
anului 1400 înainte de Cristos, coincizând astfel cu data lui Iosua şi, de
asemenea, printre multe alte detalii, a scos la iveală dovezi ce confirmă
relatarea biblică în mod cât se poate de remarcabil.

"Zidul s-a prăbuşit" (20). Dr Garstang a constatat că într-adevăr zidul

se prăbuşise. Era un zid dublu, între cele două ziduri existând o distanţă
de 4,5 metri; zidul din afară avea o grosime de 1,82 metri; zidul interior
de 3,6 metri, ambele având o înălţime de circa 9 metri. Fuseseră construite
nu prea solid, pe nişte fundaţii defectuoase, inegale, din cărămizi cu
grosimea de 10 cm şi lungimea de 30-60 cm, fixate cu mortar de lut.
Cele două ziduri au fost legate între ele prin axele construite deasupra,
cum era casa lui Rahav. Dr.Garstang a constatat că zidul exterior căzuse
înafară, pe coasta dealului, trăgând după el şi zidul interior împreună cu
casele sale. în căderea lor, cărămizile s-au sfărâmat iar zidurile de temelie
ale palatului cu patru rânduri de piatră au rămas aplecate în afară.
Dr.Garstang consideră că zidul a fost clătinat de un cutremur (ale cărui
urme se pot vedea), aceasta fiind metoda pe care e posibil ca Dumnezeu
s-o fi întrebuinţat, după cum ar fi putut întrebuinţa orice altă metodă,
după bunul Său plac.

"Cetatea au ars-o" (24). Semnele conflagraţiei şi ale nimicirii au fost

foarte marcante. Garstang a descoperit straturi mari de cărbune ars, cenuşă
şi ruinele zidului înroşit de foc. Zidul exterior a suferit cel mai mult. In
general stratul a fost acoperit de o pătură de moloz ars negru, peste care
exista un strat de cărămidă roşie sfărâmată.

"Feriţi-vă numai de ceea ce va fi dat spre nimicire" (18). Garstang a

descoperit sub cenuşă şi sub zidurile prăbuşite, în ruinele magaziilor,
alimente carbonizate ce rămăseseră neatinse, o dovadă a faptului că
cuceritorii s-au ferit să se atingă de bucate.

Capitolele 7, 8. Căderea cetăţilor Ai şi Betel

La Ai, Israel a fost confruntat cu o extraordinară şi groaznică răsturnare

de situaţie, datorită păcatului lui Acan. Venind imediat după trecerea
miraculoasă a Iordanului şi prăbuşirea tot atât de miraculoasă a
Ierihonului, evenimentul a fost un şoc groaznic pentru Israel. A constituit
o lecţie de disciplină. Dumnezeu era cu ei, nimic de zis, dar voia ca ei să
înţeleagăjaptul că aşteaptă de la ei ascultare.

NOTA ARHEOLOGICĂ: Betel. Afirmaţiile din 8:9, 12, 17 indică
raptul că a fost vorba de o bătălie comună atât cu Ai, cât şi cu Betel.
8:28, 12:9, 16 indică faptul că ambele cetăţi au fost distruse. Nu se aflau
decât la o distanţă de 4,5 km între ele.

Movila de la Betel (Beitan) a fost excavată de către expediţia memo-

nală Kyle sub auspiciile comune ale Şcolii Americane de la Ierusalim şi
ale Seminarului Teologic din Pittsburg (1934), sub conducerea lui

• F.Albright. Ei au constatat că fusese nimicită într-o perioadă ce

coincidea cu invazia lui Iosua, printr-o "extaordinară conflagraţie", care

;-. GHTBEON

IERUSALIM .,
LACHIŞ KIRIAT-SEFER

Harta 35. Cucerirea Canaanului de către losua.

163

"s-a caracterizat printr-o violenţă nemaiîntâlnită." S-a găsit şi o masă

solidă de un metru şi jumătate de cărămidă arsa şi de pământ plin cu
cenuşă, de asemenea, resturi de cenuşă şi moloz. Albright a spus că nu a
văzut nicăieri altundeva în Palestina urmele unei conflagraţii mai teribile.
Capitolul 8:30-35. Scrierea Legii pe muntele Ebal

Moise poruncise să se facă lucrul acesta (vezi Deuteronom 27).

Sichem, aflat în centrul ţării, era între muntele Ebal şi muntele Gherizim,
într-o vale de o neasemuită frumuseţe. Aici ridicase Avraam cu 600 de
ani mai înainte primul altar din ţară. Aici a citit losua, în cadrul unei
ceremonii solemne, cartea legii în auzul poporului.

Capitolele 9,10. Bătălia în care a stat soarele în loc

Gabaon, aflat la 16 km nord-vest de Ierusalim, a fost una din cele

mai mari cetăţi ale ţării (10:2). Gabaoniţii, îngroziţi de căderea Ierihonului
şi a lui Ai, s-au grăbit să se facă singuri sclavii Israelului. Aceasta i-a
înfuriat pe regii Ierusalimului, Hebronului, Iarmatului, Lachişului şi
Eglonului şi astfel aceştia au pornit la luptă împotriva Gabaonului. Atunci
losua a venit în ajutorul Gabaonului, astfel iscându-se faimoasa bătălie
de la Gabaon, Bet-Horon înspre vest, unde soarele a stat pe loc o zi
întreagă. In ce fel s-a întâmplat lucrul acesta nu ştim. Unii au calculat şi
anii şi au considerat că s-a pierdut o zi din calendar. în orice caz, lumina
zilei a fost prelungită în chip miraculos aşa încât losua să poată încheia
bătălia victorios.

NOTIŢE ARHEOLOGICE: Lachiş, Debir sunt printre cetăţile
distruse (10:32, 39).

Lachiş. Expediţia arheologică Wellcome (1931 -) a găsit un strat mare

de cenuşă ce coincide cu perioada lui losua.

Debir (Kiriath-Sefer, Tel Beit Mirsim). Aici Expediţia comună a

seminarului Xenia şi a Şcolii Americane de la Ierusalim (1926 - 1928) a
găsit un strat adânc de cenuşă, cărbune şi var ce indicau un incendiu
groaznic şi de asemenea semne culturale din vremea lui losua. Sub acest
strat totul era de natură canaanită, iar deasupra totul era israelit.
Capitolul 11. înfrângerea regilor din nord

In bătălia de la Bet-Horon, unde soarele a stat în loc, losua a frânt

puterea replor din sud. Acum victoria sa de la râul Merom asupra regilor
ain nord i-a dat control asupra întregii ţări.

A iost vorba de trei minuni extraordinare: despărţirea apelor

/ⁿ!^ui' ^căderea Ierihonului şi oprirea în loc a soarelui.

^{este Ce}> care le-a realizat pe toate trei.

(11 in r ^ARHEOL°GICĂ: Hazor. losua "a ars Hazorul cu foc"

famni - ^{tang a gc>isit cenu}?^{a acestui foc} Şi cioburi de lut care indică
■ap ui ca evenimentul a avut loc în anul 1400 î. de Cr.

1^a ° ^{tăblie Armana}- scrisă Faraonului, 1380 î. de Cr., de

egiptean din Palestina de nord, spune aşa: "Să-şi amintească

164

domnul meu regele ce au avut de îndurat pe Hazor şi regele ei."

Astfel, cucerirea Palestinei de către Iosua e atestată prin existenţa

unor straturi uriaşe de cenuşă din vremea lui Iosua, la Ierihon, Betel,
Lachiş, Debir şi Hazor, confirmându se afirmaţiile Bibliei.

Capitolul 12. Lista regilor nimiciţi

Sunt numiţi 31. în pricipiu, toată ţara a fost cucerită (10:40; 11:23;

21:43). Totuşi, au mai rămas grupuri mici de canaaniţi (13:2-7; 15:63;
23:4; Judecători 1:2, 21, 27, 29, 30, 33, 35). După moartea lui Iosua,
canaaniţii aceştia au dat mult de furcă Israelului. Erau încă necucerite
teritoriile filistene, sidoniene şi libaneze.