Manual biblic

Capitolele 11, 12. "Odrasla" şi Regatul Lui

O dezvoltare a textelor de la 2:2-4, 4:2-6, 7:14, 9:1 -7. Aici Isaia trece

din nou la subiectul răsturnării negreşile a armatei asiriene îndreptân-
uu-şi ochii spre viitor oferindu-ne una din cele mai glorioase imagini ale
Lumii Viitoare pe care le avem în Scriptură. O lume fără război, sub
domnia unui Rege binevoitor şi neprihănit din seminţia lui David, în
care vor locui răscumpăraţii din toate neamurile împreună cu rămăşiţa
ui Iuda. Subiectul este conturat la 25:6. Capitolul 12 este o cântare de
lauda pentru ziua triumfului, cântare pusă de Dumnezeu în gura lui Isaia.
tste una din cântările Cerului pe care o vom cânta cu toţii când vom
•junge acolo unde nu va mai fi nici o discordanţă sau nepotrivire, ci
numai armonie şi pace.

Capitolele 13, 14:1-27. Căderea Babilonului

ui vremea lui Isaia, Asiria era puterea dominantă a lumii. Babilonul

epindea de Asiria. A devenit mare putere mondială în anul 606 Î.Cr. şi

• «izut în anul 536 î. Cr. Astfel Isaia a cântat căderea Babilonului cu

294

100 de ani înainte de a se fi ridicat acesta! Criticii moderni sunt prin
urmare de părere că nu poate fi vorba de cuvintele lui Isaia, ci de cele
ale unui profet de mai târziu. Totuşi sunt cuvintele sale negreşit (13:1).

Splendoarea la care s-a ridicat Babilonul cu 100 de ani mai târziu,

după Isaia, ca Cetate Regină a lumii precreştine, "gloria regatelor" (13:1),
"cetatea de aur" (14:4) - toate acestea sunt văzute dinainte de Isaia ca şi
când s-ar fi aflat acolo. Este o uimitoare iluminare a minţii lui Isaia de
către Duhul lui Dumnezeu, dar miezul profeţiei constă în căderea
Babilonului, zugrăvită cu un lux de amănunte care ne face să ne
cutremurăm. Mezii, care în zilele lui Isaia erau un popor aproape
necunoscut, sunt numiţi distrugătorii Babilonului (13:17-19). Ideea de
bază a profeţiei este aceasta: Babilonul va înlocui Asiria (14:25); Mezia
va înlocui Babilonul (13:17); iar Babilonul va pieri pe veci (13:19-22,
14:22-23). în ce priveşte împlinirea acestei uimitoare profeţii, vezi la II
Regi 25.

Punctul deosebit de interesant este faptul că ruinarea Babilonului avea

să însemne eliberarea robilor (14:1-4). In decurs de un an de la căderea
Babilonului, Cirus, regele mezo-persan, a emis un decret pentru
întoarcerea evreilor în patria lor (Ezra 1:1). La o sută de ani după Isaia,
când Babilonul devenise deja o forţă şi începuse să dărâme Ierusalimul,
Ieremia preia strigătul de răzbunare al lui Isaia (vezi Ieremia 50, 51).
Babilon, asupritorul evreilor, a fost corespondentul şi modelul unei puteri
din Noul Testament care avea să înrobească Biserica (Apoc.17 la 19).

Capitolul 14:28-32. Philistia

"Palestina" în versiunea King James dar în versiunea revizuită este

Philistia iar în limba română "ţara filistenilor". De la Philistia derivă
numele "Palestina". "Şarpele" (29) înseamnă probabil Tiglath-pileser,
care luase anumite cetăţi şi murise cu un an înaintea lui Ahaz (28). Şarpele
mai otrăvitor şi progenitura lui au fost probabil Sargon şi Sanherib, care
au terminat operaţia de prădare a Philistei. "Trimişii" (32) au fost probabil
ambasadorii filisteni care au cerut ajutor Ierusalimului în lupta lor
împotriva asirienilor. Alte înfierări ale filistenilor, se află la Ieremia 47,
Amos 1:6-8, Ţefania 2:4-7, Zaharia 9:5-7.

Capitolele 15, 16. Moab

Moabb era un podiş cu păşuni bogate, la răsărit de Marea Moartă.

Moabiţii erau urmaşii lui Lot (Gen.19:37), deci înrudiţi cu evreii. Este
una din prezicerile timpurii ale lui Isaia care se repetă acum după 3 ani
(16:14). Cetăţile au fost prădate de Ţiglat-pileser (734 î.Cr.); de Sargon
(713 î.Cr.); şi de Sanherib (701 î.Cr.). Nu se arată la care din acestea se
referă prezicerea. Totuşi Isaia îi sfătuieşte să reînnoiască, spre binele
lor, loialitatea faţă de Casa lui David (16:1-5), dar, în timp ce-i sfntrieşte,
intervine în cadrul viziunii o imagine a lui Mesia Cel care avea să vina

ISAIA

295

(5). Moabiţii avuseseră şi ei un rol în întemeierea casei lui David, prin

persoana lui Rut. (în ce priveşte celelalte profeţii despre Moab, vezi Ier
48, Amos 2:1-3, Ţef. 2:8-11).

Capitolul 17. Damasc

O continuare a gândului din capitolul 7, scris probabil în aceeaşi

vreme, în timpul atacului siriano-israelit asupra lui Iuda (724 î. de Cr.)
şi împlinit la scurt timp după aceea, prin invaziile lui Tiglath-pileser şi
ale lui Sargon. Prezicerea este îndreptată asupra lui Israel (3-4) fiindcă
israeliţii erau în alianţă cu Damascul. "Se vor uita spre Făcătorul lor"
(7): faptul că rămăşiţa din regatul de nord s-a întors la Iehova este indicat
la II Cronici 34:9. Capitolul se încheie cu viziunea răsturnării asirienilor
în urma victoriei lor asupra Siriei şi a Israelului (12-14), în special versetul
14, care pare a fi o referire la 37:36.

Capitolul 18. Etiopia

Etiopia era Egiptul de Sud, al cărui rege puternic avea în vremea

aceea stăpânire peste întreg Egiptul. Nu este o profeţie de condamnare,
ci pare mai degrabă a se referi la entuziasmul şi chemarea sub arme din
rândurile etiopienilor pentru a porni la atac împotriva lui Iuda împreună
cu armatele lui Sanherib. Prin căderea Iudeii avea să se deschidă pentru
asirieni o poartă în înaintarea lor spre Egipt (1-3); miraculoasa izbăvire
a Ierusalimului (4-6, 37:37); şi mesajul de recunoştinţă al Etiopiei pentru
distrugerea armatei asirieni (7, II Cronici 32:23).

Capitolul 19. Egiptul

O perioadă în anarhie şi lupte interne (1-4). Acestea au început cam

la moartea lui Isaia. "Stăpân aspru" (4); Esar-Haddon, curând după
moartea lui Isaia, a supus Egiptul şi 1-a împărţit într-o serie de guverne
mărunte, a căror sarcină principală a fost "să ucidă, să prade şi să
lefuiască" pe supuşii lor.

Declinul şi dezintegrarea Egiptului sunt prezise (5-17). Toate acestea

^s-au întâmplat aşa cum s-a prezis. (Vezi la Ieremia 46, Ezechiel 29.)

Pătrunderea religiei lui Iuda în tot Egiptul şi Asiria (18-25). După

^le'. ^muHi evrei au rămas în valea Eufratului şi o mare parte din ei s-au

s abilit în Egipt. Alexandria, al doilea oraş al lumii pe vremea lui Isus,

a cu precădere format din evrei. Acolo s-a făcut traducerea Septuaginta

echiului Testament. La Heliopolis, cetatea "soarelui", s-a ridxat un

înch- ^U-^{după mod}elul celui de la Ierusalim (149 î.Cr.), ca centru de
inaciune pentru evreii egipteni. în vremea apariţiei lui Cris^s,
Prind^ ^{6braică x co}mpunea din trei regiuni principale/legate între ele
fael f-™,"¹¹¹" ^²³)^: sectorul palestinian, egiptean şi mesopotamian, Is-
au f " ^{Un fel de na}i^iune compusă din trei părţi (24). Regiunile acestea
_aces°^st P"ⁿtre primele care au acceptat creştinismul. Astfel capitolul

■ ^a> este un fel de prefigurare a uneia din fazele istoriei Israelului

296

pentru următorii şase sute de ani.

Capitolul 20. Egiptul şi Etiopia

Avertismentul dat de Isaia cu privire la viitoarea lor înfrângere şi

înrobire, menit să descurajeze pe Iuda în eforturile ei de a căuta ajutor la
Egipt împotriva Asiriei. Aceasta s-a petrecut în anul 713 î.Cr. Prezicerile
s-au împlinit cu doisprezece ani mai târziu. Analele lui Sanherib pentru
anul 713 î.Cr. sună aşa: "Am luptat cu regii Egiptului, i-am răsturnat şi
am prins de vii pe conducătorii carelor de război şi pe fiii regelui." in
continuare Esar-Haddon a pustiit Egiptul (vezi la 19:1-4). "Sargon" (1):
este singura dată când se pomeneşte numele său până la excavările
arheologice din secolul trecut, când a ieşit la iveală faptul că a fost unul
din cei mai mari monarhi asirieni (vezi pag. 287). "Tartan" (1) nu a (ost
numele unei persoane, ci un titlu militar echivalent cu cel de comandant
şef.

Capitolul 21. Babilon, Edem, Arahia

Babilon (1-10), înconjurat de un vast sistem de şanţuri şi canale, era

ca o cetate pe mare. Avem aici o plastică vestire a căderii lui. Menţionarea
lui Elam şi Media (2) indică faptul că ele vor fi capturate de Cirus (536
î.Cr. Vezi în continuare la capitolele 13 şi 14). Duma (11-12) a fost
numele unui district de la sud de Edom şi e folosit aici în locul Edemului-
al cărei district central era Seir.

Arabia (13-14) a fost deşertul dintre Edom şi Babilon. Dedan. Ierna

şi Ked;ir au fost triburi arabe renumite. Avem aici o prezicere potrivit
căreia ele vor suferi o groaznică lovitură în decurs de un an. Sargon a
invadat Arabia în anul 716 î.Cr.

Capitolul 22. Ierusalim

Numit "Valea Viziunii", din pricina dealului pe care era uşciM,

înconjurat de căi, cu dealuri mai înalte în depărtare; de asemenea, s*
numea aşa fiindcă acolo s-a revelat Dumnezeu pe Sine. Este mustrat,
pentru că s-a complăcui în nepăsare, în timp ce era asediat de arnuiW,
asiriană. în toate privinţele s-au apărat locuitorii Ierusalimului (9-11' ^u
Cronici 32:3-5), numai la Dumnezeu nu s-au întors!

Retrogradarea lui Şebna (15-25). Ca ofiţer al Casei lui David. se p°^ate

ca el să fi fost cel care a dat tonul la purtarea frivolă din cetate. în ^
unui pericol atât de mare. în înălţarea lui Eliachim la funcţia pe care Oi
avusese Şebna putem întrezări aluzii de implicaţie mesianică (22-25)- I

Capitolul 23. Tir

De secole întregi. Tir fusese centrul maritim al comerţului din Iun*

întreagă. Sădise colonii de jur împrejurul Mării Mediterane. GrâF

ISAIA

297

egiptului formau una din mărfurile sale principale de schimb. A suferit

umpli' de mâna asirienilor, care tocmai îşi întinseseră stăpânirea şi
siipra Babilonulul (13). I se prezice răsturnarea, apoi declinul de 70 de
ni si refacerea care a urmat (14-18). E considerată a fi o referire la

Nehucadneţar. (Vezi în continuare la Exechiel 26 la 28.)

Capitolul 24. Grave tulburări pe scară mondială

Viziunea aceasta pare să se refere la aceeaşi perioadă de care a vorbit

si Isus în Matei 24. Ne prezintă groaznicele calamităţi ce se vor abale
peste pământ şi locuitorii lui, indiferent de clasele şi ocupaţiile lor. Aşa
după cum Ieretnia a spus despre Babilon că "se va cufunda şi nu se va
mai ridica" (Ieremia 51:64), tot aşa spune şi Isaia aici despre pământ
(20). Mai târziu el priveşte dincolo de văl, spre "ceruri noi şi un pământ
nou" (65:17 la 66:24).

Capitolul 25. Abolirea morţii

Aici Isaia s-a transferat pe sine dincolo de zbuciumul lumii, în epoca

noilor ceruri şi a noului pământ punând în gura răscumpăraţilor o cântare
de laudă lui Dumnezeu pentru minunatele Sale lucrări. Cea mai minunată
dintre toate lucrările este nimicirea morţii (8), "în muntele acesta" (6) al
Ierusalimului. Nu poate fi altceva decât o referire clară la învierea lui
[sus din morţi, singurul fapt care a anulat moartea şi a adus omenirii
garanţia vieţii veşnice; "ospăţul de vinuri vechi pentru toate popoarele"
(6); strigătul de bucurie al veacurilor; evenimentul care "şterge lacrimile
de pe toate feţele." Amintirea lui Moab în acest context (10) ilustrează
gândirea lui Isaia obişnuită să facă tranziţii abrupte când înainte, când
înapoi în timp - respectiv, între gloria viitoare şi împrejurările dezolante
de atunci. Soarta lui Moab, rivalul permanent al lui Iuda, poate fi folosită
aici ca model pentru soarta duşmanilor Sionului în general.

Capitolul 26. O cântare de încredere şi triumf

O continuare a cântării din capitolul precedent. "Cetate tare" (1),

locul central de întâlnire a poporului lui Dumnezeu. "Cetate pe înălţime"
(5) este fortăreaţa idealizată a celor răi. Versetul 3 este minunat. Cel
mai măreţ verset din capitolul de faţă este versetul 19: învierea. La 12:8,
^a fost învierea lui Cristos. Aici este învierea generală a copiilor lui
L>urn_nezeu. "îj va da sângele pe faţă" (21): în ziua judecăţii, când se va
^s'ârşi lunga domnie a răutăţii omului.

Capitolul 27. Reînvierea viei lui Dumnezeu

c*_c2"^m_h^nd.^la ^.ziumle "zile, aceleia," Isaia îşi

^{L Coborâse} '« toi felul de plăceri senzuale p
;ază poporul,

se, cu privire la

¹

298

nenorocirea care stă să se abată, la fel ca în capitolului 22. Evident, a
fost vorba de căderea Samariei în anul 721 Î.Cr. "Strălucirea podoabei
sale" (1): Samaria, capitala regatului de nord, se afla pe un deal, aflat
într-o vale frumoasă, înconjurat de palate .şi grădini luxoase. '"Un om
tare şi puternic" (2) înseamnă puterea asirienilor, care după un asediu de
trei ani au cucerit Samaria, dar au fost întorşi din drum la porţile
Ierusalimului (6). Batjocoritorii au numit avertismentele lui Isaia
"copilăreşti" (9-10). Răspunsul lui Isaia (11-13): şi robia asiriană le va
părea la fel de monotonă ca avertismentele sale! Apoi urmează batjocurile
conducătorilor Ierusalimului (14-22); Ezechia a fost un rege bun, dar
mulţi din nobilii puternici ai guvernului său se bizuiau pe propria lor
putere şi pe Egipt purtându-se cu dispreţ faţă de Isaia şi Iehova.
"Legământ cu moartea" (15): lăudăroşenia lor dispreţuitoare i-a făcut să
se creadă la adăpost. "Piatra unghiulară" (16): promisiunea pe care i-a
făcut-o Dumnezeu lui David, şi pe Care ar fi trebuit să se hizuie ei.
"Lucrarea Sa ciudată" (21): pedepsirea poporului lui Dumnezeu prin
sabia străinilor. Mângâiere pentru cei credincioşi (23-29): cuvintele
acestea par să afirme că pentru copiii lui Dumnezeu este nevoie de un
tratament variat, în funcţie de condiţiile în care trăiesc.

Capitolul 29. împresurarea iminentă a Ierusalimului

"Ariei" (1): nume al Ierusalimului, însemnând "Leul lui Dumnezeu,"

ţinând cu curaj armata asiriană la distanţă. Oştirea asediatoare, compusă
din soldaţii mai multor naţiuni, urma să fie înfrântă deodată (5-8), lucru
care s-a împlinit curând după aceea 937:36). Orbirea Sionului faţă de
Dumnezeul ei, în ciuda faptului că slujea "cu buzele" (9-16), în vreme
ce înlocuia Cuvântul lui Dumnezeu cu poruncile oamenilor, Isus a citat
acest pasaj când S-a referit la fariseii din vremea Lui. "Semne şi minuni"
(14) - miraculoasa izbăvire a Ierusalimului (37:36). Pădurea şi câmp*⁸
se vor muta de la locul lor (17-24); limbbajul acesta dificil poate fi °
aluzie la ziua în care neamurile vor fi altoite în cadrul poporului '^ul
Dumnezeu (Romani 11).

Capitolul 30. Dependenţa Iui Iuda de Egipt

Caravane cu daruri bogate se îndreaptă spre Egint prin deşertul pB"

de fiare sălbatice, să îi ceară ajutor (6-7). Robia lui Iuda (8-17). Egip¹⁰'
nu va putea fi atunci de nici un ajutor. Iuda va fi zdrobită. "Scrie ace»
lucru într-o carte, pentru ca generaţiile viitoare să vadă că s-a prooroci'
dinainte lucrul acesta." Faptul s-a împlinit 100 de ani mai târziu, s°ţ
mâinile babilonienilor. Foarte curând, armata asiriană a fost măcin^ata
(37:36); şi, în mai puţin de 100 de ani, imperiul asirian a fost nimici'-

Capitolul 31. Promisiunea de izbăvire din partea lui Dumnezeu

Isaia îşi exprimă încrederea în rezultatul triumfător al crizei asiri^eIie

ISAIA 299

(37:36), care pare să fie fundalul de bază al fiecărui verset din acest

capitol-

Capitolul 32. Domnia lui Mesia

în timp ce Isaia se gândeşte la sfârşitul plin de bucurie al izbăvirii

Sionului de armata siriană şi, prin urmare, creşterea prestigiului lui
Ezechia, la orizontul îndepărtat apare o imagine a Regelui care avea să
vină în Familia lui David, spre care conduce întreg Vechiul Testament,
sub a cărui domnie binecuvântată şi neprihănită oamenii şi lucrurile toate
vor sta în adevărata lor lumină purtându-şi adevăratele nume. Este greu
de văzut legătura cu digresiunea despre "femeile nepăsătoare" (9-15).
Trebuie să fi existat un grup de femei rele cu influenţă la curte care s-au
împotrivit întregii lucrări a lui Isaia (3:12, 16-26). Sensul dat de el aici
pare să fie acela că va veni o vreme de necaz şi înfrângere între înfrângerea
armatei asiriene şi domnia lui Mesia. "Pădurea" (19): este armata asiriană.
"Cetatea" (19): Ninive sau forţele centralizate ale răului din zilele de pe
urmă. "Semănaţi de-a lungul apelor" (20): oamenii care îşi vedeau înainte
de datorie, umblând pe cărarea lor zilnică, având o încredere fermă în
Dumnezeu şi aşteptând acea epocă fericită a prosperităţii spirituale.

Capitolul 33. Chiar înaintea bătăliei

Capitolele 28 la 33 aparţin groaznicelor zile ale asediului asirian al

Ierusalimului, aşa cum se spune la 36 şi 37. Armata lui Sanherib prăda
cetăţile şi făcea ravagii în ţară (8-9). Oamenii erau cuprinşi de groază
(13-14). Cu toate acestea Isaia netulburat asigură poporul că Dumnezeu
va lovi duşmanul cu panică, punându-1 pe fugă şi făcându-1 să lase în
urmă mari cantităţi de pradă de război (3-4); Dumnezeu însuşi apără
Ierusalimul ca un râu ce înconjoară cetatea, în care se scufundă şi se fac
ţăndări toate vasele duşmanului (21-23. Vezi capitolele 36, 37).

Capitolul 34. Mânia lui Dumnezeu împotriva naţiunilor

Asemenea capitolului 24, capitolul 34 pare să fie o viziune a vremurilor

de pe urmă. Edom reprezintă aici mânia lui Dumnezeu. Cândva fertil şi
bine populat, acum este una din ţările cele mai pustii de pe lume, aproape
în întregime locuit de animale sălbatice, păsări şi reptile (10-15. Vezi la
Obadia, 16-17): atenţionarea pe care o face Isaia generaţiilor viitoare să
noteze cuvintele sale în legătură cu Edomul.

Capitolul 35. Ziua Bisericii Triumfătoare

Unul din cele mai alese capitole din întreaga Biblie. Un poem de o

rara frumuseţe. O imagine a vremurilor din urmă, când Biserica, după
multe suferinţe, va străluci în cele din urmă cu toată splendoarea gloriei
sale cereşti. întoarcerea robilor pe drumul mare (8-10) este o reprezentare

300

ISAIA

301

cât se poate de reuşită
Dumnezeu.

celor răscumpăraţi care se întorc acasă la

Capitolele 36, 37. Armata asiriună învinsă

Faptul este consemnat de trei ori: (aici la II Regi 18. 19 şi la II Cronici

32): una din cele mai uimitoare minuni din Vechiul Testament; într-o
singură noapte, armata asiriană este nimicită prin intervenţie directă din
cer (37:36). Este un însemnat punct culminant, despre care Isaia dăduse
poporului nenumărate asigurări (10:24-34; 17:12-14; 29:5-8, 14; 30:27-
33; 31:4-9; 33:3-4; 21-23; 38:6). Aceste pasaje par să fie o îmbinare a
celor două invazii. Sanherib, conducătorul oştirii tatălui său, Sargon, a
invadat Iuda (713 î.Cr.) şi a cucerit multe cetăţi. Ezechia i-a cumpărat
(II Regi 18:14-16), dar el a venit din nou (701 î. de Cr.) şi atunci îngerul
1-a lovit. (Vezi la II Regi 17).

Capitolele 38, 39. Boala lui Kzechia. Vestitorii Babilonului

Boala lui Ezechia a avut loc cu 15 ani înainte de moartea sa (38:5)
adică în anul 712 î.Cr. Izbăvirea lor din mâna asirienilor era încă în
viitor (38:6). Miraculoasa însănătoşire a lui Ezechia a stârnit interes la
Babilon (II Cronici 32:31. Isaia 38:7-8). Trimişii Babilonului la Ierusalim
trebuie să fi părut suspecţi lui Sanherib şi e posibil ca să fi grăbit cea de-
a doua invazie.

Capitolele 40 la 66. Minunate rapsodii despre viitor

Isaia şi-a petrecut viaţa sub ameninţarea groaznicului Imperiu Asirian.
Asirienii nimiciseră deja Israelul de nord (734 î. Cr.); apoi restul regalului
de nord (721 î. Cr.); invadaseră Iuda, cu excepţia Ierusalimului. In toţi
aceşti ani Isaia prezisese cu statornicie că Ierusalimul va rămâne în
picioare. Şi a rămas! Aceasta a fost cea mai de seamă realizare a vieţii
lui Isaia. A salvat într-un fel cetatea, atunci când pieirea părea sigură.
Dar acum, după trecerea crizei asiriene, Isaia a profeţit că Ierusalimul
avea să cada mai târziu în mâna Babilonului (39:6-7) şi astfel, considera
robia babiloneană ca un fapt împlinit, luându-şi în minte o rcoziţie alături
de robi. Atât de clare au fost unele din viziunile sale, încât vorbeşte
despre ele la timpul trecut.

Doi "Isaia"?

Nicăieri pe parcursul cărţii, ori în restul Bibliei, ori în tradiţia ebraică

şi creştină nu se menţionează şi nu se sugerează măcar fp.ptnl că ar fi
existat doi autori ai acestei cărţi. Un al doilea "Isaia" este promisul
imaginaţiei criticilor moderni. Cartea Isaia, din Biblia noastră, şi din
cea a zilelor lui Isus, a fost O SINGURĂ carte, nu DOUĂ. Nu este o

compilaţie- ^ci de la început până la sfârşit se caracterizează prin

UNITATE de gândire, exprimată într-un limbaj sublim, care face din ea
una din cele mai frumoase cărţi din câte s-au scris vreodată. A existat
doar un singur Isaia - autorul acestei cărţi - în ciuda tuturor părerilor
unor critici.

Capitolul 40. Glasuri de mângâiere

Unele dintre afirmaţii par să fie adresate unor îngeri, care strigă către
Isaia ori unul către altul, cuprinşi de exaltare în faţa minunatelor lucruri
pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru poporul Său, după ce aceştia au
trecut prin noaptea suferinţei. Venirea lui Cristos este subiectul versetelor
1-11. Versetele 3-5 sunt citate în toate evangheliile cu referire la venirea
Sa pe pământ (Matei 3:3; Marcu 1:3; Luca 3:4-6; Ioan 1:23). Afirmaţia
făcută despre Cuvântul lui Dumnezeu că este etern şi învingător (6-8)
arată că promisiunile lui Dumnezeu nu pot da greş; Cristos şi Cerul -
două realităţi SIGURE! Infinita putere a lui Dumnezeu şi eterna tinereţe
a celor care se încred în El formează subiectul versetelor 12-31. Este un
capitol măreţ.

Capitolul 41. înălţarea lui Cirus

Cirus nu e pomenit pe nume decât la 44:28 şi 45:1, dar nu încape
îndoială că el este "cel de la răsărit" (2) şi "cel de la nord" (25), (armatele
de la răsărit au intrat întotdeauna în Palestina prin nord). Isaia a murit cu
150 de ani înainte de Cirus; totuşi avem aici O viziune a rapidei sale
cuceriri a întregii lumi, fapt care este atribuit Providenţei lui Dumnezeu
(4). Dumnezeu promite Israelului ocrotire (8-20) şi apoi provoacă zeii
naţiunilor să-şi arate priceperea în prezicerea viitorului (21-29. Vezi în
continuare la capitolul 44).

Capitolul 42. Robul Domnului

O altă viziune privitoare la Mesia, Cel care avea să vină şi la lucrarea
j>a (1-17). Aşa este citat la Matei 12:17-21, dar în versetele 18-25 robul
Uomnului este naţiunea Israel, care fusese pedepsită de atâtea ori pentru
răutatea ei.

Capitolul 43. Grija lui Dumnezeu pentru Israel

Dumnezeu a format naţiunea Israel pentru El însuşi. Naţiunen fusese
mereu neascultătoare. Cu toate acestea, prin toate păcatele şi şoferii.tele
^r- Dumnezeu avea să demonstreze lumii că El, şi numai El, e^te
Uumnezeu.
302