Manual biblic

Capitolul 1. Omul Danie]

Daniel s-a aflat printre prunii captivi duşi de la Ierusalim la Babilon

(606 î.Cr.) Era de viţă regală (3), Iosefus spune că Daniel şi cei trei
prieteni ai săi au fost înrudiţi cu regele Zedechia. Faptul acesta le asigura
mai multă trecere la palatul Babilonului. Oamenii frumoşi şi inteligenţi,
care erau în grija deosebită a lui Dumnezeu, fiind formaţi de El pentru a-
I mărturisi Numele la curtea regelui păgân care stăpânea lumea pe atun-
ci. "Bunătăţile regelui" (8), pe care ei le-au refuzat, erau probabil
alimente care fuseseră dedicate idolilor babilonieni. Spectaculoasa
înălţare a lui Daniel până la faima mondială de care s-a bucurat mai
târziu este indicată la Ezechiel 14:14,20; 28:3, scrisă la numai 15 ani
după aceea, în timp ce Daniel era încă un tinerel. Ce om deosebit! Cu
totul neclintit în convingerile sale religioase, şi totuşi atât de loial regelui
său idolatru, încât i s-au încredinţat treburile imperiului!
Capitolul 2. Visul lui Nebucadncţar

A fost în anul al doilea al domniei lui ca suveran absolut. Daniel nu

era decât un tinerel, la trei ani după sosirea sa la Babilon.

Cele patru imperii mondiale prezise aici sunt considerate a fi fost cel

babilonean, persan, grec şi roman. Din zilele lui Daniel până la venirea
lui Crislos, lumea a fost condusă de aceste patru imperii, exact aşa cum
proorocise Daniel. In zilele imperiului roman a venit Cristos şi a întemeiat
o împărăţie, care deşi a început doar ca o sămânţă de muştar şi a trecut
prin multe persecuţii, acum dovedeşte că va deveni împărăţia Univer-
sală şi Veşnică, care va înflori în toată gloria ei Ia întoarcerea Domnu-
lui.

Criticii care plasează cartea Daniel în perioada macabee, pentru a o

face să se refere la evenimentele din trecut şi nu la cele din viitor,
constată că trebuie să plaseze toate cele patru imperii înainte de data
compunerii cărţii, numind imperiul persan ca fiind două imperii, cel al
mezilor şi al perşilor, pentru a face ca imperiul grec să fie al patrulea.
Realitatea e că nu au existat două imperii după căderea Babilonului. A

DANIEL

343

încerca să forţezi totuşi lucrurile, spunând că au existat două, este o

încercare de a răstălmăci faptele istorice, numai pentru a-ţi susţine o
anumită teorie! Mezii şi perşii au format un singur imperiu sub domnia
unor regi perşi. Darius medul a fost doar un fel de sub-rege, dominând
numai o anumită periodă de timp, sub călăuzirea lui Cirus persanul,
până când a venit Cirus.

Mai mult, nimic nu s-a întâmplat în perioada macabee care să răspundă

teoriei pietrei tăiate din munţi.

Profeţia celor patru împărăţii e explicată în continuare la capitolul 7,

unde sunt prezentate cele patru animale; capitolul 8, berbecul şi ţapul;
capitolul 9, cele şaptezeci de săptămâni; iar capitolul 11, luptele dintre
regii nordului şi regii sudului.

Capitolul 3. Cuptorul de foc

Potrivit Sepluagintei incidentul acesta a avut loc în anul al optus-

prezecelea al domniei lui Nebucadneţar, când Daniel şi cei trei prieteni
ai săi se aflau deja la Babilon de vreo douăzeci de ani. A fost în acelaşi
an în care Nebucadneţar a ars Ierusalimul (586 Î.Cr.).

Aşa cum Dumnezeu îi descoperise lui Daniel visul lui Nebucadneţar

şi tâlcuirea lui cu ani în urmă, tot aşa El pune în inima acestor tineri
hotărârea de a rămâne credincioşi; apoi merge El însuşi cu ei în foc, nu
numai pentru a le onora credinţa, ci şi pentru a demonstra în faţa adunării
marilor demnitari ai imperiului. Puterea Dumnezeului Ierusalimului
asupra zeilor cu care se lăudau babilonienii. Astfel pentru a doua oară
Dumnezeu S-a manifestat pe Sine la palatul unui imperiu măreţ şi pentru
a doua oară falnicul Nebucadneţar s-a aplecat înaintea lui Dumnezeu şi
L-a proclamat ca Singurul Dumnezeu Adevărat, până ta marginile imper-
iului său.

Cartea apocrifă numită "Cântarea celor trei copii sfinţi" vrea să fie

cântarea de laudă a celor trei tineri din cuptorul cu foc. Este inserată
după 3:23 şi întrupează o tradiţie populară, dar nu a fost considerată
niciodată ca făcând parte din Biblia Ebraică.

Oppert, care a excavat ruinele de la Babilon (1854) a găsit un piedestal

al unei statui colosale care s-ar putea să fi fost chipul de aur al lui
Nebucadneţar.

Capitolul 4. Nebunia lui Nebucadneţar în însănătoşirea lui

Este istorisirea altui vis al lui Nebucadneţar pe care Daniel l-a tălmăcit

Şi care s-a împlinit. Nebucadneţar a fost lovit cu o boală mintală, prin
^cMe fusese făcut să creadă că e un animal sălbatic şi a început să se
poarte ca atare urlând printre animalele din parcul palatului. Pentru a
treia oară Nebucadneţar s-a plecat înaintea lui Dumnezeu şi I-a vestit
puterea în toată lumea. "De şapte ori" (32): se referă la "anotimpuri"'.
Rendal Harris spune că în Babilonia "vara şi iarna erau socotite ca
^Sl|igurele anotimpuri şi, prin urmare, putea fi vorba de trei ani şi jumătate".

344

într-una din inscripţiile lui Nebucadneţar relatând construcţiile si
realizările sale apare următorul text, aşa cum este el redat de Sir Henry
Rawlinson: "Patru ani de zile, reşedinţa regatului meu nu mi-a încântat
inima. în nici una din averile mele nu am ridicat vreo clădire de
importanţă prin puterea mea. Eu nu am înălţat clădiri pentru mine şi
onoarea numelui meu. în închinarea lui Merodach, zeul meu, eu nu am
cântat laudele sale şi nici nu am umplut altarul lui cu jertfe, nici nu am
curăţat canale". Unii cred că ar fi vorba aici de o referire mai ocolită la
nebunia sa, deşi se ştie că regii evitau să consemneze astfel de lucruri în
inscripţiile lor.

Lenormant afirmă că exista la caldeeni o tradiţie după care

Nebucadneţar s-ar fi suit pe acoprişul palatului său şi ar fi strigat: "O,
babilonieni, va veni un persan care va impune robie asupra voastră. Un
med va fi asociatul lui." Dacă acest lucru este adevărat, înseamnă că
Nebucadneţar a preluat unele din ideile lui Daniel.

Capitolul 5. Ospăţul lui Belşaţar

A fost în noaptea căderii Babilonului. Daniel era la Babilon de 70 de
ani. Acum ajunsese la bătrâneţe.

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Belşaţar. Până în 1853 nu se găsise nici
o menţionare a lui Belşaţar în însemnările babiloniene; Nabonidas (555-
538 î.Cr.) e cunoscut ca ultimul rege al Babilonului. Pentru critici, aceasta
a fost dovada că Daniel nu ar fi o carte istorică. Dar în 1853, s-a găsit o
incripţie pe una din pietrele unghiulare ale unui templu zidit de Nabonidas
din Ur, în cinstea unui zeu, care suna aşa: "Fie ca eu, Nabonidas, regele
Babilonului să nu-ţi stau împotrivă. Fie ca reverenţa pentru tine să
locuiască în inima lui Belşaţar, fiul meu întâi-născut şi cel mai drag".

Din alte inscripţii s-a aflat că o mare parte din timp Nabonidas se

retrăgea din Babilon şi că Belşaţar avea armata în stăpânire, precum şi
guvernul, fiind co-regent al tatălui său. De asemenea, că el a fost cel
care s-a predat regelui Cirus. Asta explică de ce Daniel a fost "al treilea
în cârmuirea împărăţiei" (16, 29).

NOTă ARHEOLOGICă: Mâna care a scris pe perete (25-28). S-a

dezgropat chiar temelia acestui perete. (Vezi pagina următoare). Aşa e
relatată căderea Babilonului de Xenofon, Herodot şi Berosus: "Cirus a
deviat cursul Eufratului, îndreptându-1 pe un aii canal şi, luând călăuze
pe doi dezertori, a intrat cu armata sa în cetate prin albia secată a râului,
în timp ce babilonienii petreceau la ospăţul lor". Inscripţiile găsite în
anii recenţi afirmă că armata persană, sub conducerea lui Gobryas, a
cucerit Babilonul fără nici o bătălie şi că el este cel care l-ar fi ucis pe
fiul regelui, Cirus intrând în cetate mai târziu.

Darius (31), care a domnii la Babilon până când a preluat Cirus puterea

(6:28; 9:1) nu este menţionat în inscripţii. Se crede că el ar fi fost Gobryas

DANII I

345

1 ig. 56. Ruinele palatului lui Nebucadneţar, Babiion.

(Institutul Oriental, Universitatea din Chicago).

cel care a fusese pomenit în tăbliile babiloniene drept cuceritorul

Babilonului, ori, aşa cum spune losefus, Cyaxares Medul, socrul lui Cirus.
Era un lucru obişnuit ca numele să aibă două forme, cea de baştină şi cea
babiloneană, după cum Daniel şi cei trei prieteni ai săi au primit la Babilon
alte nume (1:7). Dar, fie că Darius a fost socrul lui Cirus, fie unul din
generalii lui, fapt e că el e cel care a condus oştirile cuceritoare care au
intrat în Babilon, în vreme ce Cirus era ocupat cu războaiele sale din
nord şi din vest; şi, până la sosirea lui Cirus în persoană, el a fost acela
care a domnit ca rege al Babilonului, probabil vreo doi ani (538-536
î.Cr.).

Capitolul 6. Daniel în groapa cu Iei

De şaptezeci de ani Daniel fusese înalt slujbaş în Imperiul Babilonean,

şi acum, deşi foarte bătrân, având peste 90 de ani, Darius, cuceritorul
Babilonului, n-a şovăit să-1 pună pe Daniel la cârma guvernului său.
Asia probabil pentru faptul că Daniel prezisese victoria mezilor (5:28).
Ce compliment potrivit pentru înţelepciunea, integritatea şi corectitudinea
^sa! Deşi atât de mare în funcţie. Daniel a rămas neclintit în devotamentul
sau personal faţă de Dumnezeul său (10). Ce credinţă mare! Ce curaj!
Ce îndrăzneţ bătrânel!

Minunile cărţii acesteia

Minunate lucruri se istorisesc în ea. Celor care le vine greu să creadă

aceste lucruri minunate, iată ce le spunem noi: nu trebuie să se uite

346

faptul că de o mie de ani, Dumnezeu începuse să formeze poporul evreu
cu scopul de a stabili în lume, prin acel popor, IDEEA că DUMNEZEU
ESTE DUMNEZEU; acum poporul lui Dumnezeu fusese distrus de o
naţiune care se închina la idoli. Asta însemna pentru toţi că zeii
Babilonului ar fi fost mai puternici decât Dumnezeul evreilor. A fost o
criză în lupta lui Dumnezeu cu idolatria. Dacă a fost vreodată nevoie ca
Dumnezeu să demonstreze CINE E DUMNEZEU, atunci aceasta a fost
în timpul robiei babiloniene. Ar fi fost într-adevăr ciudat dacă nu s-ar fi
întâmplat nimic deosebit în această perioadă! Ar 11 lipsit din istoria Bibliei
ceva, dacă nu s-ar fi făcut aceste minuni extraordinare. Oricât de greu
i-ar veni cuiva să creadă, mult mai greu de crezut e restul relatării, dacă
sunt scoase minunile din ea.

Cel puţin, evreii, care de la început se abătuseră mereu în idolatrie,

acum erau în sfârşit convinşi, prin robia babiloneană, că Dumnezeul lor
era Singurul Dumnezeu Adevărat. Şi de atunci încoace, ei n-au mai căzut
în idolatrie. Fără îndoială, minunile acestea au avut darul să-i convingă
suficient. Au avut de asemenea o puternică înrâurire asupra lui
Nebucadneţar şi Darius (3:29; 6:26).

Capitolul 7. Cele patru animale

Este o continuare a profeţiei din capitolul 2, care fusese rostită cu 60

de ani mai înainte: "două aspecte ale unei măreţe scheme a istoriei":
patru imperii mondiale iar apoi împărăţia lui Dumnezeu. în capitolul 2,
acestea sunt reprezentate printr-un chip cu cap de aur şi piept de argint,
coapse de aramă şi picioare din fier, care este sfărâmat de o Piatră. în
capitolul acesta, aceleaşi patru imperii mondiale sunt reprezentate de un
leu, un urs, un leopard şi o fiară îngrozitoare.

Aceste patru imperii mondiale sunt considerate a fi: cel babilonean,

cel persan, apoi Grecia şi Roma (vezi la cap. 2), reprezentând perioada
de la Daniel la Cristos. Aceste fiare par să formeze baza imaginii Fiarei
cu şapte capete şi zece coarne din Apocalipsa 13. ''Cele zece coarne"
ale celei de-a patra fiare (24) sunt considerate a fi cele zece regate în
care s-a împărţit imperiul roman. "Celălalt corn" (8, 20, 24, 25) care
trebuie să se ridice din cele zece coarne este o combinaţie de fiară cu
leopard şi fiară cu miel, vezi Apocalipsa 13. "Cei trei regi" pe care i-a
înlocuit (8, 24), se crede că ar fi lombarzii, Ravena şi Roma, care au fost
înmânate papilor la începutul împărăţiei lor temporale, în anul 754 al
erei creştine. în lumina acestei interpretări, să aruncăm o privire de
ansamblu asupra istorici lumii: Egiptul, Asiria, Babilonul, Persia, Grecia,
Roma, apoi Roma papală au fost urinate de "zece împărăţii", un număr
ce denotă stăpânirea viitoare de către zece naţiuni. Un fel de continuare
a imperiului roman până la sfârşit. De când s-au stins marile imperii
amintite mai sus, n-au mai existat alte imperii. Napoleon a încercat să
întemeieze şi el un imperiu, dar a eşuat. Kaizerul a încercat şi el dar cu

DANIEI.

347
acelaşi rezultat. A încercat şi Hitler, dar tot în zadar. Celălalt corn s-ar
putea referi la Anlichrist (8, 20, 24, 25).

Perioadele de timp din cartea Daniel

"O vreme, vremi şi jumătate" (7:25) denotă durata celuilalt corn al
fiarei a patra. în Apocalipsa 12:4, "o vreme, vremi şi jumătate" e folosit
cu sensul de 42 luni, adică 1260 de zile (Apocalipsa 11:2, 3; 12:6, 14;
]3:5), adică perioada în care Cetatea Sfântă va fi călcată în picioare, cei
doi martori vor prooroci, femeia se va afla în pustie, iar fiara reînviată
va sta pe tron.

"2300 de seri şi dimineţi" (8:14), timpul cât Sanctuarul va fi călcat în

picioare de cornul cel mic al fiarei a treia. Sensul ei: fie 2300 de zile, fie
2300 de jumătăţi de zi, adică I 150 de zile, respecriv cam trei ani şi
jumătate ori de două ori pe atâta.

"1290 de zile" (12:12) se pare că e o prelungire a celor 45 de zile

dincolo de perioada celor 1290 de zile, culminând cu binecuvântarea
finală.

"70 de săptămâni" (9:24) este perioada de la decretul de rezidire a

Ierusalimului până la venirea lui Mesia. Cuprinde "şapte săptămâni" de
vremuri de necaz (9:25) şi "o săptămână" în care Cel Uns va fi "stârpit".
(9:26, 27).

Cuvântul "vreme" din expresia "o vreme, vremi şi jumătate" e

considerat în general a avea sensul de "an" adică trei ani şi jumătate,
respectiv 42 de luni, 1260 de zile.

Unii consideră că e vorba chiar de trei ani şi jumătate, în chip real.

Alţii, pornind de la interpretarea "un an egal o zi" (Numeri 14:34;
Ezechiel 4:6), cred că e vorba chiar de 1260 de ani. Mai sunt alţii care nu
i-au cifrele în sens literal, ca reprezentând perioade bine precizate de
timp, ci doar la modul simbolic: astfel 7 este simbolul completeţii, 3 şi
jumătate, care este jumătatea lui 7, simbolu! "incompletului" - anume,
faptul că domnia răului nu va fi decât temporară.

Perioadele de timp menţionate se folosesc însă în strânsă legătură cu

expresia "urâciunea pustiirii" adusă de cornul mic al fiarei a treia (8:13;
11:31), "urâciune" care va urma tăierii lui Mesia (9:27) este considerat
punctul de la care numărăm cele 1290 de zile (12:11). Isus citează expresia
"urâciunea pustiirii" cu referire la distrugerea Ierusalimului care se
apropia prin armatele romanilor (Matei 24:15), deşi contextul în care o
pomeneşte Domnul Isus se referă cu precădere la vremea din urmă.

"Vremuri de strâmtorare" aşa cum au fost ele menţionate în legătură

cu cele 7 săptămâni de la început şi o săptămână de la sfârşitul perioadei
de 70 de săptămâni (9:25, 27). "O vreme de strâmtorare cum n-a mai
^fost" (12:1) este prezisă pentru "vremea sfârşitului" (12:4, 9, 13); iar
'^sus foloseşte aceeaşi expresie când se referă la distrugerea Ierusalimului,
^dar şi la Sfârşitul Lumii (Matei 24:21). Spurcarea Templului de către

348

Antioh a durat trei ani şi jumătate (168-165 Î.Cr.) Războiul roman
împotriva Ierusalimului a durat trei ani şi jumătate (67-70 era creştină).
Papalitatea a dominat lumea cam 1260 de ani, din secolul 6 până în
secolul 18 al erei noastre. Mahomedanismul a pus stăpânire asupra
Palestinei în anul 637 al erei creştine şi abia după 1260 de ani a fost
recucerită de către creştini (1917).

Noi suntem de părere că nici o interpretare nu poate epuiza tot sensul

acestor semne de marcare a timpului întâlnite la Daniel. Desigur cele
mai multe pot fi luate atât la figurat, cât şi la propriu. E posibil ca ele să
aibă o împlinire principală în cadrul unui eveniment real din cadrul
istoriei, apoi o împlinire secundară în cadrul altui eveniment, şi o
împlinire finală la vremea de pe urmă. întinarea Templului de către
Antioh, nimicirea Ierusalimului de către Titus, uzurparea papală a
bisericii, toate acestea pot constitui anticipări şi simboluri ale Marii
Strâmtorări din zilele lui Antichrist. Nu trebuie să fim prea dezamăgiţi
dacă nu reuşim să înţelegem până la cel mai mic amănunt toate aceste
profeţii, căci însuşi Daniel a zăcut bolnav mai multe zile pentru că nu a
înţeles sensul profeţiei (8:27).

Capitolul 8. Berbecul şi ţapul

Capitolul acesta conţine alte preziceri despre al doilea şi al treilea

imperiu mondial, despre care se vorbeşte în capitolele 2 şi 7, adică
imperiile grec şi persan. Imperiul persan, reprezentat la 7:5 printr-un urs
care sfâşie, este prezentat aici printr-un berbec cu două coarne (3-4), o
coaliţie a mezilor şi a perşilor. Imperiul grec, înfăţişat la 7:6 printr-un
leopard cu patru capete, este simbolizat acum pritr-un ţap iute, care vine
mânios din vest, având un singur corn mare, care, atunci când se rupe,
este înlocuit cu patru coarne.

Marele corn a fost Alexandru cel Mare, cel care a înfrânt imperiul

persan în anul 311 înainte de Cristos. Profeţia aceasta a fost scrisă în
anul 539 Î.Cr., cu 200 de ani înainte de a se împlini. Este cât se poate de
remarcabilă având în vedere ciocnirea dintre aceste două imperii
mondiale, dintre care nici unul nu se ivise la orizont la data proorociei.

Patru coarne (8, 21-22) şi patru capete de la 7:6 au fost patru regate în

care s-a divizat imperiul lui Alexandru (vezi la cap. 11).

Cornul cel mic (9), care s-a ridicat dintre cele patru, este considerat,

de comun acord, a fi Antiohus Epiphanes (175-164 Î.Cr.) din ramura
siriană a imperiului grec, cel care a făcut eforturi desnădăjduite de a
stârpi cu totul religia iudaică (vezi la 11:21-35). Totuşi expresia care se
repetă "vremea sfârşitului" (17, 19) poate însemna că, pe lângă imaginea
lui Antioh, s-ar fi putut să existe pe fondul viziunii îngrozitoarea
prevestire a unui nimicitor mult mai groaznic (26) care va întuneca
ultimele zile ale istoriei, Antioh nefiind decât un premergător al acestuia.

DANIEL

349

Capitolul 9. Cele şaptezeci de săptămâni

Captivitatea, care se apropia de sfârşit, durase 70 de ani. Lui Daniel

un înger îi spune că vor mai fi "70 de săptămâni" până la venirea lui
Mesia (24). Cele 70 de săptămâni sunt considerate în general a fi 70 de
săptămâni de ani, sau 70 de grupe de câte şapte ani, ori câte 70 de ani,
adică un total de 490 de ani. Exact ca şi cum îngerul ar fi spus: Captivitatea
a durat 70 de ani; perioada dintre captivitate şi venirea lui Mesia va fi de
şapte ori pe atâta.

Şapte, împreună cu ciclurile sale, are un sens simbolic; şi totuşi

realităţile palpabile, istorice ale acestei profeţii sunt cât se poate de
uimitoare, după cum urmează:

Data de la care trebuiau socotite cele 70 de săptămâni a fost decretul

de reconstruire a Ierusalimului (25). Au fost emise în acest scop trei
decrete de către regii persani (536 î. Cr., 457 î.Cr., 444 î.Cr., vezi la
Ezra). Cel mai important a fost cel din 457 Î.Cr. Cele 70 de săptămâni
sunt subdivizate în 7 săptămâni, 62 de săptămâni şi o săptămână (25,
27). E greu de observat aplicaţia celor "7 săptămâni"; dar cele 69 de
săptămâni (inclusiv cele 7) dau un total de 483 de zile, adică, în cadrul
teoriei 1 an = 1 zi (Ezechiel 4:6), care este interpretarea cel mai adesea
întâlnită, avem 483 de ani, exact perioada de timp scursă de la rezidirea
Ierusalimului până la venirea "Unsului" (25). Cum se observă mai sus,
decretul de rezidire a templului a fost dat în anul 457 \.C.r. Adăugând
483 de ani la anul 457 î.Cr. ajungem la anul 26 al erei creştine, adică
tocmai anul când a fost botezat Isus şi şi-a început propovăduirea pub-
lică. A fost o minunată împlinire a profeţiei lui Daniel, chiar dacă lucrurile
s-ar opri aici. Dar peste trei ani şi jumătate, Isus a fost răstignit, adică
"în mijlocul săptămânii" "Unsul" a fost "tăiat", a ispăşit păcatul şi a
adus neprihănirea pe "vecie" (24, 26, 27).

Daniel a prezis astfel nu numai vremea când avea să vină Mesia, ci şi

durata lucrării Sale publice de propovăduire şi moartea Sa ispăşitoare
pentru păcatul omenirii. Unii cred că cronologia lui Dumnezeu a fost
suspendată la moartea lui Cristos, rămânând aşa atâta vreme cât Israelul
este împrăştiat şi că a doua jumătate a săptămânii aparţine vremii
sfârşitului.

Rezumatul profeţiilor lui Daniel

Cele patru împărăţii şi apoi împărăţia veşnică a lui Dumnezeu (cap.

Nebunia lui Nebucadneţar şi însănătoşirea lui (cap.4).
Căderea Babilonului, ridicarea imperiului persan (cap. 5).
"Imperiul al patrulea", cele "zece coarne ale sale", şi "celălalt corn"
(cap. 7).

Cele şaptezeci de săptămâni, timpul de la Daniel la Mesia, (cap. 9).

Strâmtorările prin care va trece ţara sfântă în perioada dintre cele

350

DANIEL

351

două Testamente (cap. 11).

Semnele Sfârşitului Timpurilor, (cap. 12).

Capitolul 10. îngerii popoarelor

Această viziune din urmă (capitolele 10, 11, 12) i-a fost dată lui Daniel

la doi ani după ce se întorseseră evreii în ţara lor (534 înainte de Crislos),
când Dumnezeu a ridicat vălul şi i-a arătat lui Daniel realităţi ale. lumii
nevăzute - conflicte care au loc între fiinţe cu inteligenţă supra-
omenească, bune şi rele, în efortul lor de a controla mişcarea naţiunilor,
în vreme ce unele din ele caută să-i apere pe copiii lui Dumnezeu. Michael
a fost îngerul păzitor al lui Israel (13:21). Un înger al cărui nume este
pomenit stă de vorbă cu Daniel. Grecia a avut un înger al ei (29); la fel
şi Persia (13,20). Se pare că Dumnezeu i-a arătat lui Daniel câteva din
agenţiile secrete care operau pentru întoarcerea lui Israel acasă. Una din
acestea 1-a ajutat pe Darius (11:1). în capitolul acesta ele sunt reprezentate
ca fiind interesate de destinul Israelului; la Apocalipsa sunt preocupate
de destinul Bisericii. La Apocalipsa 12:7-9 Micbael cu îngerii lui sunt în
război cu Satan ,şi îngerii acestuia. La Efeseni 6:12 puterile lumii nevăzute
sunt duşmanii principali împotriva cărora au de luptat creştinii. A existat
o mare activitate angelică la naşterea lui Isus. El a crezut în îngeri (vezi
la Matei 4:11).

Capitolul 11. Regii din nord ţi cei din .sud

Capitolele 2, 7, 8, 9, II conţin preziceri despre cele Patru Imperii şi

despre evenimentele desfăşurate de la Daniel până la Cristos părând să
se refere la puterile mondiale şi evenimentele perioadei de la Cristos
până la Sfârşit. Iată aici o trecere în revislă a istoriei mondiale parcurse
în cartea Daniel:

Imperiul babilonean (606-536 î.Cr.)

Imperiul persan (536-332 î.Cr.).

Imperiul grec, cu cele patru diviziuni ale sale (331-146 î.Cr.)

Războaie ale regilor sirieni şi greco-egipteni (323-146 î.Cr.)

Antiochus Epiphanes, întinarea Ierusalimului (175-164 î.Cr.)

Imperiul roman (146 î.Cr.- 400 era creştină).

Lucrarea de propovăduite publică a lui Cristos (26-30 era creşt.)

Distrugerea Ierusalimului de către armata romană în 70 era creşt.

Papalitatea, ca putere mondială, sec. 6 până în sec. 18.

Stăpânirea ţării sfinte de către mahomedani, sec. 7- sec 20. Tulburări
pe scară mondială şi învierea de la "vremea sfârşitului".

Aceste preziceri sunt progresive în ce priveşte explicarea amănuntelor.

în capitolul 2 se afirmă că din zilele Iui Daniel până în zilele lui Mesia
vor fi patru imperii. în capitolul 7 se dau detalii cu privire la imperiul al
patrulea. în capitolul 8 detalii cu privire la al doilea şi al treilea imperiu.
In capitolul 1 1 alte delalii cu privire la al treilea imperiu, care a fost
imperiul grec, fondat de Alexandru cel Mare (331 î.Cr.). La moartea sa.

imperiul s-a împărţit între generalii lui, după cum urmează: Grecia, Asia

Mică. Siria, Egiptul. în capitolul acesta, regii Siriei sunt numiţi "regii
de la nord"". Regii Egiptului sunt numiţi "regi ai sudului". Prezicerile lui
Daniel privitoare la mişcările respectivilor regi au fost făcute cu 200 de
ani înainte ca să existe un imperiu grec şi cu aproximativ 400 de ani
înainte ca să fi existat aceşti regi. Minuţioasa lui descriere a mişcărilor
lor este o paralelă extraordinară între prezicerea ca atare şi istoria propriu-
zisă care a urmat. Capitolul 11 este istoria dintre cele două Testamente,
scrisă mai înainte ca ea să se fi întâmplat. Iată mai jos o trecere în revistă
a evenimentelor corespondente cu versetele în care au fost prezise:

"Trei regi ai Persiei" (2): Cirus, Cambyses, Darius Hystaspes. Al

"patrulea": Xerxes, cel mai bogat şi mai puternic din regii Persiei, care
a invadat Grecia, fiind însă înfrânt la Salamis (480 înainte de Cristos).

"Un rege puternic" (3): Alexandru cel Mare. "împărţită în cele patru

vânturi", aşa va fi împărăţia lui (4): Grecia, Asia Mică, Siria şi Egiptul.

"Regele sudului" (5): Ptolomeu I al Egiptului. "Unul din prinţii lui":

Saleucus Nicator, iniţial un ofiţer sub comanda lui Ptolomeu, mai târziu
rege al Siriei, cel mai puternic din succesorii lui Alexandru cel Mare.

"Fiica" (6): Berenice, fiica lui Ptolomeu al II-lea, căsătorită cu

Antiochus al II-lea şi apoi omorâtă.

"Un lăstar din aceeaşi rădăcină" (a ei) (7): Ptolomeu III, fratele lui

Berenice care, drept răzbunare pentru moartea sorei lui, a invadat Siria
şi a dobândit o mare izbândă (8).

"Doi fii" (10): Seleucus al IIMea şi Antiochus al Ill-lea (1 1-12):

Ptolomeu al IV-lea I-a înfrânt pe Antioh al Ill-lea. cu mari pierderi în
bătălia de la Raphia, de lângă Egipt (217 Î.Cr.) (13): Antiochus al Ill-lea
s-a întors după 14 ani cu o armată mare împotriva Egiptului (14): Evreii
l-au ajutat pe Antiohus. (15): acesta a înfrânt forţele Egiptului. (16):
Antiohus a cucerit Palestina (17): Antiochus şi-a dat fiica, Cleopatra,
înlr-o mişelească căsătorie de alianţă cu Ptolomeu al V-lea, sperând ca
prin ea să câştige control asupra Egiptului, dar ea a stat alături de soţul
ei (18-19). Atunci Antiochus a invadat Asia Mică şi Grecia fiind înfrânt
de armata romană la Magnesia (190 î.Cr.). S-a întors în ţara lui şi a fost
ucis.

"Un om vrednic de dispreţ" (21-35): Antiochus Epiphanes. (2): Nu a

fost moştenitor de drept al tronului, ci s-a folosit de uneltiri pentru a
obţine tronul. (22-25): S-a făcut singur stăpân peste Egipt, mai prin forţă,
mai prin înşelăciune şi de asemenea prin viclenie. (26): Plolomeu al VI-
lea. fiul Cleopalrei, nepot de unchi al lui Antiochus, a fost înfrânt prin
viclenia supuşilor săi. (27): Sub masca unei false prietenii, Antiochus şi
¹ lolomeu au complotat împreună. (28): întorcându-se din Egipt.
Antiochus a atacat Ierusalimul, a ucis 80.000 de oameni, a făcut prizonieri
40.000 şj i-_a vândut în robie pe alţi 40.000 de evrei. (29): Antiochus a
mvadat din nou Egiptul. Dar flota romană I-a obligat să se retragă. (30,

352

31): Atunci şi-a descărcat mânia asupra Ierusalimului, profanând
Templul. (32): A fost ajutat la aceasta de evreii apostaţi. (32-35): Faptele
de vitejie ale fraţilor macabei.

în ce priveşte versetele 36:45: Antiochus Epiphanes? Sau stăpânirea

ţării sfinte de către mahomedani? sau Antichrist? Sau toate trei?

Capitolul 12. Vremea sfârşitului

Daniel îşi încheie schiţarea evenimentelor şi epocilor din istoria lumii

cu o impunătoare trecere în revistă a Sfârşitului (4, 9, 13); când vor fi
necazuri cum n-au mai fost (1), urmate de învierea morţilor şi gloria
veşnică a sfinţilor (2, 3).

"O strâmtorare cum nu a mai fost" (1) nu e exclus ca această profeţie

să se aplice chiar în generaţia noastră, care a şi cunoscut deja atâtea
torturi, suferinţe cumplite, omorârea milioanelor de oameni, din ordinul
unor dictatori demonici - toate acestea nu par a fi mai rele decât atrocităţile
comise de Antioh, Titus, de mulţi din împăraţii romani şi de papii
Inchiziţiei, cu singura deosebire că acestea din urmă vor fi pe o scară
mult mai răspindită - în fapt, fără precedent în istoria omenirii.

"Mulţi vor alerga încolo şi încoace, iar cunoştinţa va creşte" (4) este

o caracteristică clară a vremii sfârşitului, care din nou se împlineşte
uimitor în zilele noastre: trenuri, automobile, vase, avioane supersonice
cu care poţi fi în cealaltă parte a lumii în câteva ore, apoi avalanşa
mijloacelor de informaţie, cărţile nenumărate, radioul, televiziunea - o
mulţime din ele nevisate până mai acum câţiva ani.

Şi acum, la toate acestea, s-a adăugat bomba atomică, care a umplut

de groază inimile oamenilor în aşa măsură încât ne face să ne întrebăm
clacă nu cumva trăim deja chiar în perioada despre care a vorbit Domnul
Isus când a descris cadrul venirii Sale din nou, când pe pământ "va fi
strâmtorare între neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului
mării şi al valurilor; oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea
lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ"; (Luca 21:25, 26).

OSEA

Israelul apostat urmează să fie lepădat, în locul lui fiind
chemate alte popoare

Osea a fost un profet al Regatului de Nord: el vorbeşte despre regele

lui ca fiind "regele nostru" (7:5). Mesajul lui s-a adresat Regatului de
Nord, cu referiri ocazionale la Iuda.

Data cărţii lui Osea

Aproximativ ultimii 40 de ani ai Regatului de. Nord. El şi-a început

lucrarea atunci când Israel, sub domnia lui Ieroboam al H-lea, se afla în
culmea puterii sale. A fost contemporan cu Amos, deşi mai tânăr decât
acesta. Apoi contemporan de asemenea, dar mai în vârstă, cu Isaia şi
Mica. E posibil să-l fi cunoscut pe lona clin copilărie. Regii în a căror
domnie a profeţit au fost: Iotam, Ahaz, Ezechia, toţi regi ai lui Iuda, şi
Ieroboam al II-lea, rege al Israelului. Datele aproximative ale domniilor
acestor regi sunt:

Regii Israelului, Regatul de Nord: > «

Ieroboam II (790-747) O domnie prosperă. ■,,'.,.

Zaharia (748) A domnit şase luni. Ucis de Şalum. ,_; /

Şalum (748). A domnii o lună. Ucis de Menahem. , _w;

Menahem (748-738). Nespus de crud. Un pion al Asiriei. _y!V

Pecaia (738-436). A fost ucis de Pecah

Pecah (748-730). A fost ucis de Osea. Robia galileană (734) ,_if;

Osea (730-721). Căderea Samariei (721). Sfârşitul regatului. "j,^!

^Regii lui Iuda, Regatul de Sud

Ozia (787-735). Un rege bun. ^hJ

Iotam (749-734). Un rege bun.

Aha?. (741-726). Foarte^rău. Mare ticălos. Robia Galileii (734). ^!

Osea (730-721). Căderea Samariei (721). Sfârşitul regatului.

nele clin aceste date se suprapun şi sunt oarecum confuze. Perioada

_de^a^^{raS în} care ar fi putut proroci Osea cade între anii 790 şi 697 înainte
luc ,^{riSlOS% iar} Perioada minimă între anii 750 şi 725. Presupunând că
luTl^{1100 M S a mtms} P^e ° Perioadă considerabilă din domniile atât ale
(w - ^b()am- ^câl ?' ^ale 'ui Ezechiel, am putea probabil să-l plasăm pe
^u*a intre anii 760-720 Î.Cr.

354

OSEA

355

Cadru

Cu 200 de ani înainte de Osea, cele 10 seminţii se rupseseră de restul

ţării şi-şi înfiinţaseră regatul lor independent, care avea ca zeu naţional
viţelul de aur. între timp, Dumnezeu trimisese profeţii Ilie, Clisei, lona
şi Amos, iar acum îl trimite pe Osea.

Capitolele 1, 2, 3. Nevasta Iui Osea şi copiii lui.

Osea a primit porunca clin partea lui Dumnezeu să-şi ia o nevastă

"stricată" (1:2). Israel ca "mireasă a lui Dumnezeu" (Hzechiel 16:8-15)
uitase de Dumnezeul ei, dedându-se la închinarea la alţi zei, ca o femeie
măritată care s-ar dărui altui bărbat. Astfel, curvia a fost un nume potrivit
pentru o naţiune care, în totalitatea ei, căzise în adulter spiritual si astfel,
s-ar putea ca Gomera să să nu fi fost chiar ea însăşi o femeie stricată ci
era doar o exprimare figurată.

Totuşi, implicaţia simplă şi naturală a limbajului este că avem aici

de-aface cu o experienţă reală din viaţa lui Osea; apoi, interpretarea
general acceptată este aceea că Osea, profet al lui Dumnezeu, a primit
porunca de a se căsători cu o femeie lipsită de castitate pentru a întruchipa
iubirea lui Dumenzeu pentru Israelul îndărătnic; sau o femeie care, deşi
a fost probabil curată la început, după aceea s-a dovedit necredincioasă
părăsindu-şi soţul şi îndrăgostindu-se de un bărbat care îi putea satisface
mai bine pofta de lux (2:5), femeie pe care Osea a iubit-o totuşi şi a
adus-o înapoi (3:1-2). închinarea la idoli a întregii ţări este însoţită de
practici imorale (4:1 1), aşa încât era greu ca o femeie să-şi păstreze
castitatea, curvia fiind o practică răspândită printre, femeile din vremea
aceea. Probabil aşa a fost şi nevasta lui Osea.

O parte din limbaj se aplică la familia lui Osea în mod literar, deşi pe

de altă parte, se mai aplică la naţiune în mod figurat, iar în unele locuri
când la unul când la altul, existând astfel o alternare de sensuri.
"Propoziţiile lui Osea cad asemenea bătăilor unei inimi frânte".

Osea îşi recapătă nevasta (3:1-5). A adus-o înapoi dar i-a cerut o

vreme să rămână fără privilegiul conjugal, ca o profeţie întruchipând
Israelul care va rămâne "multe zile fără nici un rege, şi fără nici o jertla'
înainte de întoarcerea lor la Dumnezeu şi la David, regele lor (3. 4).

Copiii. Nu numai că a fost căsătoria lui Osea o ilustrare a acestui lapt

pe care îl predica, dar şi copiii lui au fost numiţi potrivit cu mesajele pe
acre le-a predicat o viaţă întreagă. "Izreel" (1:4-5) întâiul născut. A fost
cetatea unde s-a comis sângeroasa brutalitate a lui Iehu (2 Regi \0'-K
14), Valea Izreeliilui a fost câmpul de bătălie pe care regatul era gata sa
se prăbuşească. Numindu-şi copilul "Izreel" Osea spunea regatului şi
naţiunii: "A venit ceasul pedepsei". "Lo-Ruhama" (1:6) a fost numele
celui de-al doilea copil, însemnând că nu mai era îndurare pentru Israel,
deşi pentru luda mai exista încă răgaz (7). "Lo-Ami" (1:9), numele celui
de-al treilea copil, înseamnă: "Nu mai e poporul meu". Apoi Osea repe-
tă cele două nume fără particula "Lo" (adică negaţia "Nu") (2:1)>

referindu-se astfel la vremea când din nou ei aveau să fie poporul lui

Dumnezeu; şi, în cadrul unui joc de cuvinte, el prezice ziua când celelalte
naţiuni aveau să fie numite poporul lui Dumnezeu (1:10), un pasaj pe
care Pavel, apostolul îl citează în sensul răspândirii Evangheliei până la
neamuri (Romani 9:25).

Capitolul 4. "Efraim se uneşte cu idolii"

Idolatria era sursa unor crime oribile (1:3). Preoţii se hrănesc din

păcatele poporului (4:10). Femeile tinere sunt prostituate; cele căsătorite
păcătuiesc cu alţi bărbaţi; bărbaţii se duc la prostituate (11:14). Iuda
(15) nu se cufundase atât de adânc în idolatrie şi a fost cruţată timp de
100 de ani după nimicirea Ierusalimului. Efraim (17) fiind cea mai mare
şi mai importantă dintre seminţiile din nord a devenit un nume
reprezentativ pentru întreg Regatul de Nord. "Vântul" (19) deja învăluise
natura păcătoasă în aripile sale, gata s-o ducă în altă ţară. Este o metaforă
foarte plastică. "Betaven" (15) un alt nume al lui Betel sanctuarul prin-
cipal al idolilor al Regatului de Nord.

Capitolul 5. "Efraim va fi pustiit"

Preoţii, regii şi poporul sunt răzvrătiţi împotriva iui Dumnezeu (1-3).

Afundaţi în păcat, şi mândri de aceasta, "faptele lor nu le îngăduie să se
întoarcă la Dumnezeul lor" (4-5). "Copiii din curvie" (7). "Mulţumiţi să
umble după porunca omului" (11) referindu-se la rânduielile pe care
Ieroboam I le "ticluise în inima lui" când "înfiinţase Regatul de Nord".
Capitolul 6. "Preoţi! ucid şi săvârşesc destrăbălare"

"A treia z,i", (2) însemnând probabil că după puţin timp Israelul va fi

refăcut. în general, e considerată o referire la învierea lui Mesia a treia
zi. "Ghilead" (8) şi "Sihem" (9), două din cetăţile principale ale ţării
care erau mai pline de răutate decât celelalte.

Capitolul 7. "Toţi sunt preacurvari"

"Ca un cuptor încălzit ce îşi mănâncă regii" (4, 7), referindu-se

probabil la perioada de complacere păcătoasă şi violenţa care domnea în
timpul celor patru regi care au domnit în perioada aceeaşi au foat asasinaţi
tocmai când vorbea Osea. "O turtă care n-a fost întoarsă" (8) arsă pe o
P«rte şi necoaptă pe cealaltă. "Perii albi" (9), simptome ale sfârşitului
^care se apropie.

Capitolul 8. "Au semănat vânt, vor culege vârtej"

Au pus regi fără porunca mea" (4). Dumnezeu rânduise familia lui

yavid să conducă poporul Său. Cele zece seminţii s-au răsculat şi au
jniunţat o altă spiţă de regi, a lor. "Şi-au închiriat iubitori" (9): adică au
«mat cu Asiria, plătind tribut.

Capitolul 9. "O urâciune ca şi idolii pe care-i iubesc"

Se va întoarce în Egipt" (3) nu trebuie luat în sens literar, ci e vorba

356

mai degrabă cie o robie ca cea egipteană, în Asiria, deşi după captivitate

mulţi evrei s-au stabilit în Egipt - deci şi în sens fizic s-a împlinit profeţia
"Proorocul este nebun" (7) înseamnă fie părerea lui Osea despre profeţii
falşi, fie, mai probabil, părerea poporului despre Osea. "S-au afundat în
stricăciune" (9), ca în zilele lui Ghibea, când o femeie a fost siluită toată
noaptea de nişte bandiţi bestiali (Judecători 19:24-26). "Vor rătăci printre
neamuri" (17): lucrul acesta a început să se întâmple chiar în timpul lui
Osea şi de atunci până în zilele de azi a continuat fără întrerupere, evreii
rătăcind printre neamuri cum nici o altă naţiune nu a mai rătăcit.

Capitolul 10. "Gloria Betclului se va depărta"

"Viţeii Betelului" (5) vor fi sfărâmaţi în bucăţi (8:6) iar spinii şi

pălămida vor creşte pe altarele lor (7). "Şalman" (14) este probabil
Şalmaneser.
Capitolul 11. "Cum să te dau eu Efraime?"

"Din Egipt" (1): textul acesta este citat la Matei 12:15 cu referire la

fuga părinţilor lui Isus în Egipt: aşa cum naţiunea mesianică a fost
chemată din Egipt în copilăria sa, tot aşa Mesia însuşi, în copilăria Lui,
a fost chemat din Egipt. "Poporul Meu este pornit să se depărteze ele
Mine" (7), şi totuşi, inima lui Dumenzeu tânjea după ei.
Capitolul 12. "lacov L-a găsit pe Dumnezeu la Betel"

"Asiria şi Egipt" (2): diplomaţia mincinoasă a lui Israel, încheind

acorduri secrete cu Asiria şi Egipt, punându-le astfel una împotriva alteia.
avea să ducă în cele din urmă la dezastru. "Betel"' (4): centrul de urâciune
nemaipomenită a idolatriei, a fost exact locul unde tatăl lor lacov îşi
dedicase viaţa lui Dumnezeu (Geneza 28:13-15).

Capitolul 13. "Ei păcătuiesc întruna"

"Au păcătuit cu Baal" (1): deci, au mai adăugat închinarea la Baal,

pe lângă închinarea la viţelul de aur, în timpul domniei lui Ahab, ceea ce
a dus la moartea spirituală a naţiunii.
Capitolul 14. "Israel se va întoarce la Dumnezeu"

Mireasa îndărătnică a lui lehova se va întoarce la Soţul ei şi iarăşi va

răspunde la dragostea Lui. ca în zilele tinereţii ei (2:14-20).

Cartea lui Osea tratează patru lucruri: idolatria lui Israel, nevrednicia

şi răutatea lui, captivitatea şi refacerea lui. Osea a avut o situaţie cât se
poate de complicată. Nu găseşti un mediu mai stricat în toată Biblia.
Bestiala degradare a poporului a fost pur şi simplu de necrezut. Totuşi,
Osea a trudit fără încetare, străduindu-se să-i facă să înţeleagă faptul că
Dumnezeu încă îi iubea. Este o carte minunată.
IOEL

Plaga lăcustelor

Ziua viitoare a judecăţii lui Dumnezeu

Prevestirea epocii Evangheliei

şi revărsării Duhului Sfânt

Asemenea lui Ţefania, este o carte despre venirea judecăţii. Asemenea

Apocalipsei, prevesteşte secerişul pământului (3:13, 14; Apocalipsa
15:15, 16).

Data scrierii lui Ioel

Nu este indicată în carte dar e considerat unul din primii profeţi ai lui

Iuda, pe vremea lui Ioas (cam în anu 830 Î.Cr.) sau probabil în timpul
domniei lui Uzia (aproximativ anul 750 Î.Cr).

Capitolele 1:1 - 2:27. Plaga lăcustelor

O foamete năpraznică pricinuită de o plagă fără precedent a lăcustelor,

urmată de o secetă prelungită - toate acestea au devastat ţara. Lăcusta
este o insectă care se aseamănă cu un cosaş mare. Cele patru nume diferite
de la 1:4 indică patru specii diferite de lăcuste sau stadii diferite ale
creşterii. Nori uriaşi de lăcuste, întunecând soarele, năpustindu-se asupra
pământului, devorând tot ce era verde, i-au îngenunchial pe oameni.
Dumenzeu a auzit strigătul lor şi a alungat lăcustele, promiţând o era de
prosperitate. Lăcustele acetea amintesc de cele din Apocalipsa 9:1-11.
Capitolele 2:28 - 3:21. Va veni ziua Domnului

La Fapte 2:17-21, Petru dă textul din Ioel 2:28-32, spunând că atunci

se împlinea. Deci Dumnezeu a rânduit ca acest pasaj să fie o viziune a
epocii evangheliei. O z.i de judecată pentru naţiune (3:2-12). Pentru Ioel,
asta a însemnat naţiunile vrăjmaşe din vremea lui, sidonienii, filistenii,
egiptenii şi edomiţii (3:4, 19). Dar, în plus, marea bătălie din Marea lui
lehosafat (valea Chedronului, la răsărit de Ierusalim, 3:9-12) i-a amintit
^a|S'.^{de le}gfltura cu "secerişul" (13), "valea hotărârii" (14), Dumnezeu
făcând să răsune glasul lui din Ierusalim" (16) "să se clatine cerurile şi
Pământul" (16) şi un izvor să iasă din casa lui Dumnezeu (18) - toate
acestea fiind ₀ continuare a ideii despre epoca Duhului Sfânt din 2:28-

■ Aşadar, luat în mare, se pare că pasajul este o imagine simbolică a

Şpocji creştine, în care Cuvântul lui Dumnezeu, întrupat în Evanghelia
"1 ţristos, este dus prim minunatele influenţe ale Duhului Sfânt, la

reaga omenire, urmând să fie secera din cadrul marelui seceriş al

sufletelor.

357

amos

359

AMOS

Apostazia şi răutatea Israelului

Negreşita pierzare
Refacerea şi slava viitoare a împărăţiei lui David

Profeţia aceasta pare să fi fost rostită cu ocazia vizitei la Betel (7:10-

14) făcută de Amos cu vreo 30 de ani mai înainte de cădrea Ierusalimului.

Amos a fost profet al Regatului Iuda, din sud, dar a avut un mesaj

pentru Israel, Regatul din Nord, în timpul domniilor regilor Ozia al ludei
(787-735) şi Ieroboam 11 al Israelului (790-749, 1:1). "Cutremurul" (1:1):
Iosephus ne spune că a fost concomitent cu lepra lui Ozia (2 Cronici
26:16-21), ceea ce înseamnă că Amos a proorocit în jurul anului 751
înainte de Cristos.

Domnia lui Ieroboam avusese mult succes. Regatul se mărise con-

siderabil (2 Regi 14:23-29). Israel era în culmea prosperităţii sale, dar
nespus de decăzut în idolatrie şi imoralitate - o ţară în care domneau
înjurăturile, furturile, nedreptatea, asuprirea, adulterul şi uciderile.

Trecuseră vreo 200 de ani de când cele 10 seminţii înfiinţaseră Regatul

de Nord, cu religia închinării la viţel (2 Regi 12:25-33). în această
perioadă se mai adoptase, cu anumite intermitenţe, închinarea la Baal,
precum şi numeroasele practici ale idolatriei canaanite, care se
răspândiseră foarte rapid. între timp. Dumnezeu îi trimise pe llie, F.lsei
şi Iona. Dar fără rezultat. Israel, împetrit de-acuma în idolatria şi răutatea
sa, se grăbea către pierzare, în vremea când Dumnezeu a mai făcut o
încercare de a salva naţiunea de la moarte trimiţându-le alţi doi profeţi:
pe Amos şi Osea.

Contemporanii lui Amos

Amos 1-a cunoscut probabil pe Iona în copilărie. E posibil să-i fi

auzit vorbind despre vi/.jla la Ninive. De asemenea, e posibil să-1 fi
cunoscut pe FJisei şi să-1 fi auzit vorbind despre colaborarea sa cu llie-
Iona şi Elisci ieşeau din scenă în momentul când intra Amos. De
asemenea, a posibil caioel să fi fost contemporan cu el sau un predecesor
foarte apropiat. Apoi, se poate ca în capitolul 4:9 el să se fi referit la
plaga lăcustelor descrisă de Ioel. Osea a colaborat cu Amos. Se poate ca
el să fi fost la Betel când a venit Amos acolo. Fără îndoială ei se cunoşteau
bine şi aveau cunoştinţă de mesajele pe care Dumnezeu le dăduse fiec«"lia
din ei. Osea, fiind mai tânăr, şi-a continuat lucrarea după moartea lui
Amos. Apoi, în timp ce Amos îşi încheia lucrarea, alţi doi, Isaia şi Mica,
îşi începeau lucrarea.

358 .

Capitolele 1, 2. Pierzarea lui Israel ţi a naţiunilor vecine

Amos începe cu o acuzare generală împotriva întregii regiuni de opt

naţiuni: Siria, Tunisia, Fenicia, Edom, Amon, Iuda şi Israel. Apoi îşi
îndreaptă atenţia spre Israel. Acuzaţia lui are aceeaşi formulă: "Pentru
trei nelegiuri. ba pentru patru" care e urmată de o listă a nelegiuirilor
naţiunii respective. "Robia este unul din cuvintele cheie ale cărţii (1:5,
15; 5:5, 27; 6:7; 7:9, 17). în mai puţin de 50 de ani, prezicerile lui s-au
împlinit.

Tecoa (1:1), casa lui Amos, se afla la 16 km sud de Ierusalim şi la 8

km de Betleem, la o înălţime de 800 m deasupra nivelului mării, în
păşunile bogate de deasupra pustiei Iudeii, în aceeaşi regiune în care se
crede că a locuit Ioan Botezătorul cu 8 secole mai târziu. Amos era
nume laic, în sensul că nu era nici preot, nici prooroc de profesie (7:13),
ci un simplu păstor şi strângător de smochine din Egipt. Acest smochin
din Egipt despre care era vorba, nu dădea fructe de calitate, deoarece era
o încrucişare între smochin şi dud.

Cutremurul (1:1) trebuie să fi fost foarte puternic, întrucât a rămas

întipărit în memoria oamenilor timp de 200 de ani (Zaharia 14:5) şi a
constituit o asemănare rău prevestitoare cu ziua judecăţii.

Capitolul 3. Palatele luxoase ale Samariei

Samaria, capitala Regatului de Nord, era aşezată pe un deal de vreo

100 m înălţime, într-o vale de o neasemuită frumuseţe, înconjurat pe
trei părţi de munţi. Pe cât era de frumoasă, pe atât era de greu de cucerit.
Reşedinţele sale luxoase fuseseră ridicate cu sângele celor săraci (2:6,
7; 3:10; 5:11; 8:4-7) - cu o cruzime care i-ar fi şocat şi pe păgânii filisteni
şi egipteni (9:10).

Betel (14) unde vorbea Alom (7:13) era centrul religios al Regatului

de Nord, la 18 km nord de Ierusalim, unde Ieroboam I înfiinţase închinarea
la viţel (2 Regi 12:25-33), obiect care se mai afla acolo (Osea 13:2). în
acest centru decăzut al idolatriei a venit Amos cu avertismentul final.

Capitolul 4 "Pregăteşte-te să întâlneşti pe Domnul tău"

Doamnele Samariei (1-3) trăiau într-un lux păcătos, dobândit din

câştigurile smulse de la cei săraci. "Juncanele din Basan" (1), adică
animalele îngrăşate pentru tăiat. în câţiva ani, ele au fost duse cu cârlige
'a nări (2). Exact aşa şi-au transportat asirienii robii, cu cârlige trecute
Prin buzele lor.

Religiozitatea Israelului (4:5), fără milă faţă de cei slabi, şi totuşi

fanatici în ce priveşte religiozitatea! Ce satiră a religiei!

Eforturile nenumărate ale lui Dumnezeu (7:13) de a-i salva fuseseră

in zadar, venise acum vremea ca să se întâlnească cu Dumnezeu.
Capitolul 5. Ziua lui Dumnezeu

O tânguire pentru căderea Ierusalimului (1:3); un alt îndemn la

360

pocăinţă şi întoarcere la Dumnezeu (4:9); încă o condamnare a căilor lor

păcătoase (10:27). Versetele 18-26 par să indice că ei ar fi dispuşi să se
întoarcă la Dumnezeu şi să-I aducă jertfe Lui şi nu viţelului. Dar ceea ce
voia Amos era o reformă în modul lor de viaţă, şi nu jertfe. "întoarce-te,
păcătosule, întoarce-ie! Pentru ce vrei să mori?'

Capitolul 6. Captivitatea

Tot mereu, Amos contrastează confortul voluptos de la palat şi
sentimentul de siguranţă al conducătorilor bogaţi pe de-o parte, şi
suferinţele insuportabile care aveau să se abată asupra lor curând.

Capitolul 7. Trei viziuni despre nimicire

Lăcustele, cosaşii, în Versiunea Autorizată (1-3) simbolizează

nimicirea ţării. Amos a mijlocit. Dumnezeu s-a oprit din mânia Sa. Focul
(4-6). Un ivit simbol al distrugerii care se apropia. Iarăşi, Amos a mijlocit
şi iarăşi Dumnezeu s-a oprit.

Cumpăna (7-9). Cetatea este evaluată în vederea distrugerii. De două

ori se oprise Dumnezeu din nimicirea pe care voise s-o aducă peste ei.
Dar acum nu se va mai opri. Depăşiseră orice limită.

Preotul de la Betel (10-17). Câtă vreme a fost Amos la Betel nu se

ştie exact. Dar repetatele sale acuzaţii şi avertismente au scutura! ţara
(10). Preotul a dat rapotul lui Ieroboam. Amos însă a prins tot mai mult
curaj, spunându-i preotului că el însuşi va fi făcut rob.

Capitolul 8. Cotul cu fructe de vară

Alt simbol al faptului că regatul era gata să fie secerat. Urmează o

repetare a cauzelor care au dus la această stare de lucruri: lăcomia,
necinstea şi purtarea brutală, lipsită de milă, faţă de cei săraci. Tot mereu,
prin multe figuri de stil, Biblia ne spune că nu există nici o cale posibilă
de a scăpa de consecinţele persistării în păcat.

Capitolul 9. Gloria viitoare a regatului lui David.

Alte precizări ale robiei. S-au împlinit în decursul următorilor 30 de

ani, când regalul apostat a încetat să mai existe.

Tronul restaurat al lui David (8:15): o vizine care apare mereu, a

zilelor strălucitoare de dincolo de negură. Amos a locuit lângă Bctleem,
cetatea lui David. HI a pus la inimă faptul că cele 10 seminţii au renunţat
la tronul lui David pe care Dumnezeu îl rânduise pentru poporul Său şi
faptul că ei, timp de 200 de ani. au refuzat cu încăpăţânare să se întoarcă
în turmă. Ultimul lui cuvânt: în zilele viitoare, regatul lui David, pe care
ei l-au dispreţuit, va fi refăcut şi va domni nu numai peste un popor, ci
peste o lume întreagă, în glorie eternă!

OBADIA

Pierzarea Edomului

Edomiţii

Edomul a fost un lanţ muntos la răsărit de Arapa (vezi pag. 142), care
se întindea pe vreo 160 km nord-sud şi cam 35 km esl-vcst. Era bine
udat, cu păşuni bogate. Sela (Petra), capitala Edomului, era o cetate
săpată într-o stâncă perpendiculară deasupra unei văi minunate. Edomiţii
ieşeau din cetate când porneau după pradă, apoi se întorceau în fortăreţele
lor inaccesibile, sus între aceşti munţi de piatră.

Edomiţii au fost urmaşii lui Esau, dar an rămas întotdeauna duşmani

aprigi ai evreilor, perpetuând duşmănia dintre Esau şi Iacob (Geneza
25:23; 27:41). Au refuzat să-1 lase pe Moise să treacă pe la ei cu poporul
evreu (Numeri 20:14-21) şi au fost întotdeauna gata să ajute orice armată
care îi ataca.

Data acestei profeţii

A fosl prilejuită de un atac de prădare a Ierusalimului la care au