Manual biblic

Capitolul 12:13-21. Pilda bogatului nechibzuit

Observaţi că Isus nu a intervenit în disputa de familie a omului

acestuia. El a refuzat să se amestece în treburile altuia.

Bogatul adunase banii pe cale cinstită - prin roadă pământului său.

Totuşi în ochii lui Dumnezeu el era "un nebun" (20), deoarece inima
lui era pentru lumea aceasta, şi nu pentru cea viitoare. Bogat în lumea
aceasta, sărac în cealaltă. Lumea aceasta nu ţine decât o clipă, cealaltă
în veci!

Capitolul 12:22-34. Comori în Cer

Este o parte din Predica de pe Munte (Matei 6:19-34), pe care Isus

a repetat-o. Isus vorbea ca despre casa Lui când povestea despre Cer.
Limbajul Lui e superb iar sentimentele dezvăluite acum sunt dintre
cele mai importante pe care le-a rostit vreodată.

Creştinii sunt cetăţenii cerului, călători aici o vreme, împovăraţi

de grijile zilei, dar ochii lor sunt aţintiţi spre patria cerească. Un palat
pe care ni-1 zidim de pe acum. Numai ceea ce îi dăm lui Dumnezeu
este al nostru pe veci. Doi vorbeau între ei despre o cunoştiinţă care
decedase: "Cât a lăsat?" întrebă unul din ei. "Totul", răspunse celălalt.
Şi chiar aşa este. Curând, fiecare din noi va trebui să părăsim cortul
pământesc şi să lăsăm altora ceea ce spuneam că este al nostru. Ferice
de noi dacă ne-am trimis înainte o rezervare în Căminul Etern al lui
Dumnezeu.

Capitolul 12:35-48. Veghere

Gândurile lui Isus trec de la Cer la glorioasa zi a Celei De-a Doua

Veniri a Sale şi ne previn că s-ar putea să fie la miez de noapte, când
lumea doarme (38). Binecuvântaţi sunt acei credincioşi care sunt gata
să-L întâmpine pe Domnul lor care se întoarce.

Pilda aceasta (41-48) e destinată oricărui credincios. Gradele de

talent şi poziţia fiecăruia presupun grade corespunzătoare de
responsabilitate. înfricoşătoare este aici avertizarea pentru păstorii
care n-au fost credincioşi.

Capitolul 12:49-59. Stupiditatea spirituală

Deşi Isus a venit să aducă Pace, El a ştiut că va da prilej tulburărilor.

512

I-a adus aminte de ostilitatea lumii faţă de El şi cât de mult dorea El

să se sfârşească.

Ei erau foarte versaţi în lucruri lipsite de orice importanţă, dar jalnic

de stupizi în atitudinea lor faţă de El.

Capitolul 13. Diverse lecţii

Cele două dezastre recente, care îngroziseră naţiunea, I-au amintit

lui Isus de ororile Zilei Judecăţii (1-5).

Pomul fără roade (6-9) a fost folosit de Isus pentru a ilustra răbdarea

lui Dumnezeu faţă de Ierusalim, a cărui zi de judecată şi osândă se
apropia, precum şi răbdarea Sa faţă de persoane individuale în gen-
eral.

Femeia gârbovită (10-17). Isus, fiind mişcat de compasiune, nu a

aşteptat ca femeia să ceară să fie vindecată. I-a plăcut că are ocazia
să îi facă din nou de ruşine pe farisei.

Sămânţa de muştar şi aluatul (18-21. Vezi Matei 12:31-33). "Puţini

sunt cei... pe calea mântuirii?" (22-30). Isus a răspuns aici că mulţi
care se aşteaptă să fie mântuiţi vor fi amarnic de dezamăgiţi. Dar la
Matei 7:14 El a răspuns la această întrebare pe faţă.

"Irod vrea să Te omoare" (31-35). Isus se afla evident în Pereea,

teritoriul lui Irod. Aici era mai în siguranţă decât în Iudeea. Răspunsul
Lui: "Voi, nu Irod, sunteţi ucigaşii Mei. Ierusalim, şi nu Pereea, va fi
locul morţii".

Capitolul 14. Diverse învăţături

O vindecare de Sabat (1-6). Tocmai vindecase o femeie în sinagogă

de Sabat (13:10-17). Asta a fost în casa unui fariseu, într-o zi de Sabat.
Fariseii nu aveau nici un fel de mustrări de conştiinţă pentru faptul că
benchetuiau în ziua de Sabat, dar nu care cumva să se facă o vindecare
în această zi! Era pur şi simplu de neiertat! (Vezi Marcu 3:1-6).

Sfatul dat oaspeţilor (7-11). Isus s-a pronunţat asupra faptului că

atitudinea de afinnare egoistă a cuiva realizează tocmai reversul
efectului dorit. Calea umilinţei este mai bună şi duce la adevărata
promovare şi progres. Cei "blânzi" vor moşteni pământul (Matei 5:5).
Umilul vameş, şi nu mândrul fariseu, îi este plăcut lui Dumnezeu
(Luca 18:9-14). Cei smeriţi vor fi în cele din urmă înălţaţi (11). Isus a
spus asta de nenumărate ori (Luca 18:14; Matei 23:12)

Milostenia faţă de cei nenorociţi (12-14). Nu e nici o virtute în a-i

onora pe cei de la care aşteptăm o favoare. Mai degrabă, trebuie să ne
silim să-i tratăm cum se cuvine pe cei care nu ne pot face nimic în
schimb, având în momentele acelea ochii aţintiţi spre răsplata
cerească. Ce multe au fost ocaziile când Isus ne-a sfătuit să avem
ochii aţintiţi spre Cer! (Vezi la Luca 10:25-37)

Scuzele (15-24). Isus nu Şi-a făcut deloc iluzii că oamenii au să

primească bine împărăţia Sa. El ştia că mulţi din conducătorii religioşi

LUCA

513

ai naţiunii, şi chiar naţiunea însăşi, până în ţinuturile îndepărtate ale

neamurilor, îl vor respinge şi vor nesocoti oferta Lui de răscumpărare
eternă, venind cu tot felul de scuze penibile, preferând roşcovele lumii
acesteia.

Preţul uceniciei (25-35). Sunt cuvinte tari. A-L urma pe Isus era o

treabă mult mai serioasă decât îşi închipuiau mulţimile. El ştia că ele
îl urmează din foarte puţină convingere pentru împărăţia Sa. De aceea
a făcut uz de afirmaţii atât de tari. Isus nu a vrut să spună că trebuie să
ne urâm părinţii şi copiii (26). Doar una din învăţăturile Scripturii
este să ne iubim şi să avem grijă de cei din familia noastră. Dar Isus a
vrut să spună aici că dacă suntem în situaţia de a alege între El şi ei,
nu trebuie să şovăim nici o clipă alegându-L pe El.

Severitatea lui Isus. Isus a spus unele lucruri care sună cam tare şi

par imposibile, încât, luate în afara celorlalte cuvinte pe care le-a rostit
cu alte ocazii (vezi pagina următoare, despre duioşia Sa) ar putea la
prima vedere să-1 descurajeze pe cineva de a-L mai urma. El a venit
să ne aducă darul nepreţuit al vieţii veşnice. Dar Isus nu va încerca să
ni-1 dea cu forţa nicicând. Condiţia primă pe baza căreia poate fi primit
este ca noi să-L dorim mai mult decât orice altceva şi să-L iubim pe
El mai mult decât orice altceva. Isus cere, şi trebie să aibă, PRIMUL
loc în inima noastră. Dacă ocupă acest loc, îndurarea Lui e nemărginită.
Dar dacă îl facem secundar în funcţie de toate capriciile noastre, El
ne va vărsa din gura Sa.

Capitolul 15. Oaia pierdută. Banul pierdut. Fiul risipitor

Capitolul acesta, urmând exact cuvintele din capitolul al pais-

prezecelea, e ca liniştea după furtună. Atât de diferit încât nu-ţi vine
să crezi că sunt scrise amândouă de aceeaşi persoană. Totuşi ele sunt
complementare, şi nu contradictorii. Punctul de pornire este ca noi să
ne dăruim pe noi înşine fără rezerve Lui. Nu pot exista loialităţi
împărţite. Odată ce îl întronăm ca Domn al vieţii noastre compasiunea
Sa faţă de noi va fi nemărginită. Noi putem să ne tot poticnim, dar
atâta timp cât avem faţa îndreptată spre El, El ne va ierta mereu, până
când, la sfârşit, prin harul şi puterea Lui, tot ce-I este neplăcut va fi
alungat din viaţa noastră. Lucrul acesta e ilustrat prin trei pilde în
capitolul acesta minunat. Bucuria de a găsi oaia pierdută, găsirea
monedei pierdute şi întoarcerea fiului risipitor. Este un capitol care se
potriveşte cu istoria femeii păcătoase din Luca 7:36-50 şi femeii prinse
în păcat din Ioan 8:1-11. Este o imagine glorioasă a Tatălui Ceresc, şi
a îngerilor Săi care întâmpină sufletele întoarse acasă. Când suntem
descurajaţi de starea noastră de păcat, e bine să citim aici.

Duioşia lui Isus

Isus a fost cel mai bun Om care a trăit vreodată. El a fost cel mai

duios, Cel căruia I-a plăcut să ierte. El însuşi a fost fără păcat. Dar cât

514

L-a durut inima pentru cei copleşiţi de păcate. Una din cele mai
minunate imagini din Biblie este cea a lui Isus şi tandreţea cu care a
tratat-o pe femeia păcătoasă care plângea la picioarele Sale (Luca
7:36-50). Faptul că a fost tandru şi iertător cu o femeie lepădată este
un fel de garanţie că va fi tandru şi iertător cu Biserica Sa. Chiar dacă
nu am păcătuit ca femeia aceea, am păcătuit totuşi. Ori, la Dumnezeu
păcatul e păcat! Iar pentru Dumnezeu e tot atât de greu, poate mai
greu, să ierte păcatele noastre respectabile, rafinate, politicoase, egoiste
şi snobismul nostru, decât este să ierte păcatele mai grosolane ale
sărmanelor suflete pierdute în bătălia vieţii.

Nu e mică mângâierea de a şti că Cel în faţa căruia vom sta la

judecată are o astfel de natură. El a fost plin de îndurare cu femeia
aceea zdrobită, care avea nevoie de îndurarea Sa. Prin urmare, credem
că va ti îndurător şi cu noi atunci când vom avea mai mare nevoie de
îndurarea Sa.

Oare este duioşia lui Isus faţă de cei slabi şi greşiţi o încurajare să

continuăm în păcat? Nicidecum! Ci este chiar faptul care ne face să
ne hotărâm să nu mai păcătuim. Oricât de paradoxal ar părea acest
lucru, adevărul e că pe măsură ce umblăm mai aproape de El, ne dăm
seama tot mai mult de păcătoşenia noastră şi de nevoia acută după
îndurarea Sa!

Capitolul 16:1-13. Ispravnicul nedrept

Isus laudă prevederea lui, dar nu şi necinstea sa; faptul că s-a îngrijit

de viitor, dar nu şi metoda prin care a realizat aceasta.

O măsură de untdelemn avea vreo 35 de litri. O măsură de grâu

avea vreo 11 baniţe.

După cum ispravnicul şi-a făcut prieteni folosindu-se de bunurile

stăpânului său, tot aşa şi noi trebuie să ne facem prieteni folosindu-ne
de mijloacele ce le avem la dispoziţie. Este un tablou minunat (9): cei
cu care ne-am împrietenit vor fi la uşă în cer să ne întâmpine. Isus a
spus lucruri tari despre bani, sau mai de grabă despre iubirea banilor.
Lăcomia este unul din cele mai pustiitoare păcate, cauza multor crime.
Noi avem nevoie de bani, pentru a ne procura cele de trebuinţă, dar
lupta se duce în inima noastră pentru a se stabili pe cine slujim cu
adevărat şi pe cine ne bizuim: pe bani sau pe Acela care ne dă banii?

Capitolu! 16:14-18. Fariseii îşi bat joc

Ei ridiculizau învăţăturile Domnului despre bani deoarece erau mari

iubitori de bani, oameni care au făcut din religie o profesie, mintea lor
fiind lumească. Este greu să vedem aici legătura dintre Lege şi divorţ,
din versetele respective. Poate Isus a vrut să spună că deoarece
Evanghelia influenţa pe oameni atât de profund, era mai greu ca fariseii
să-şi justifice învăţăturile lor ipocrite. în timp ce se pretindeau mari
apărători ai Legii, ignorau învăţăturile Legii privitoare la divorţ, per-
miţându-1 pentru orice motiv mărunt.

LUCA

515

Capitolul 16:19-31. Bogatul şi Lazăr

"Sânul lui Avraam" (22) este Paradisul, starea intermediară în care

sufletele celor drepţi aşteaptă învierea. "Hades" este starea
intermediară a celor pierduţi, în aşteptarea judecăţii.

Isus redă aici o conversaţie dintre Avraam şi Lazăr după moarte.

în ce măsură este imaginară nu ştim, dar implicaţiile ei sunt clare.

în primul rând, îngerii sunt prezenţi la moartea sfinţilor ca să-i

ducă în slavă. Apoi, cei pierduţi sunt duşi în chin (23). Iar între Paradis
si Iad este o prăpastie de netrecut, implicând faptul că moartea pune
capăt posibilităţii noastre de a fi mântuiţi. Iar Scripturile sunt suficiente
întru totul pentru a-i aduce pe oameni la pocăinţă. (31). Normele acestei
lumi nu vor continua în cer. Cei care ocupă locuri înalte aici s-ar putea
să fie în locurile cele mai de jos acolo. Şi mulţi din cei pe care
demnitarii bisericii îi ignoră aici, s-ar putea să fie stăpânii lor acolo
(Matei 19:30; 20:1-16; Marcu 10:31)

Cerul şi Iadul

Istoria bogatului şi a lui Lazăr este una din multele indicaţii despre

lumea cealaltă, care se găsesc în învăţăturle lui Isus. El a vorbit mult
despre viaţa de apoi. El a făcut apel la speranţa oamenilor de a ajunge
în Cer şi frica de a ajunge în iad. Adesea a vorbit de soarta nefericită
a celor pierduţi, precum şi despre fericirea celor răscumpăraţi,
punându-leîn contrast. Treceţi prin aceste pasaje şi veţi vedea: (Matei
5:12, 22, 29, 30; 6:20; 7:21-27; 10:28; 13:39-43,49, 50; 18:8-9; 22:12;
23:33; 25:23, 30, 34, 41, 46; Marcu 9:43-48; Luca 12:4-5; 16:22-28;
Ioan 3:15-16, 36; 5:24, 28-29, 39; 6:27, 39-40,44,47, 49, 50, 51, 54,
;17:2) Notaţi cât de des apar cuvintele "Cer" (rai) şi "viaţă veşnică"

E păcat că de la amvoanele de astăzi sunt dispreţuite adesea chiar

motivaţiile la care a făcut apel Isus. Unul din cei mai puternici
stimulenţi pentru bine şi o piedică în calea răului în viaţa aceasta este
convingerea profundă cu privire la realitatea vieţii de apoi, că starea
noastră de după moarte, va depinde de purtarea noastră de aici. O
inimă ferm ancorată în viaţa viitoare va duce negreşit la o altă purtare
în viaţa de aici, care are sfârşit, dar cea viitoare va ţine în veac.

Capitolul 17:1-10. Iertarea

Afirmaţia lui Isus pare să implice faptul că refuzul de a ierta este

motivul pentru care mulţi îşi pierd sufletul. La Matei 18:21-35, Petru
'1 înreabă pe Isus de câte ori trebuie să ierte cineva, iar Isus îi răspunde
"de şaptezeci de ori câte şapte". Dacă e să fim atât de iertători, ne
trebuie credinţă mai multă.

Apoi, pentru a le ajuta credinţei, Isus vorbeşte despre puterea

nelimitată a credinţei şi prin pilda robului credincios le arată că
umilinţa, e un început bun pentru credinţă.

L

516

Capitolul 17:11-19. Cei zece leproşi

întâmplarea aceasta se pare că ne este dată nu atât ca o minune a

lui Isus, cât pentru a arăta cu câtă bucurie folosea El puterea Sa de a
vindeca pe aceia care nu aveau nici măcar puterea să-I mulţumească
după aceea, ilustrând inima bună, lipsită de resentimente de care tocmai
vorbise. De asemenea, îl pune pe samaritean într-o lumină bună
comparat cu cei din neamul lui Isus. Acei nouă leproşi trebuie să fi
avut caractere împietrite, de vreme ce nici nu I-au mulţumit lui Isus.
Capitolul 17:20-37. Viitoarea împărăţie

Fariseilor, Isus lc-a zis: "împărăţia lui Dumnezeu este în voi", adică

o chestiune de inimă. Apoi gândurile Sale au trecut la viitor şi El le-a
vorbit ucenicilor despre acea zi glorioasă când El va veni cu putere
împreună cu răscumpăraţii tuturor veacurilor. (Vezi la Matei 24).

Capitolul 18:1-8. Văduva insistentă

întâmplarea a fost redată, asemenea celei de la Luca 11:5-13, despre

prietenul de la miezul nopţii, pentru a-i învăţa pe oameni o anumită
idee, anume: că Dumnezeu va onora rugăciunea răbdătoare, persis-
tentă şi perseverentă. La Matei 6:7 Isus ne-a prevenit de "bolboroselile
de cuvinte" şi a adăugat "Tatăl vostru ştie lucrurile de care aveţi
trebuinţă înainte de a I le cere voi". Cum să împăcăm aceasta cu
persistenţa văduvei şi stăruinţa prietenului de la miezul nopţii (Luca
11:8), pe care Isus le-a lăudat? Ei bine, nu este întotdeauna uşor să
împăcăm cele două laturi ale aceluiaşi adevăr. Dorinţele noastre trebuie
temperate de supunerea calmă în faţa voinţei lui Dumnezeu. Totuşi
Dumnezeu vrea să ne prezentăm dorinţele în faţa Lui, fără să ne lăsăm
descurajaţi dacă întârzâie răspunsul. Să învăţăm să ne rugăm cu succes
este o chestiune de studiu pe o viaţă întreagă şi obiectul unei disci-
pline foarte severe. în primul rând, trebuie să învăţăm să iertăm (Marcu
11:25). Iar în Matei 7:12 rugăciunea e legată direct de practicarea
"regulii de aur". Singura cerinţă este CREDINŢA. Presupunând că
noi înşine facem tot ce ne stă în putinţă să răspundem la propriile
noastre rugăciuni, promisiunile lui Dumnezeu pentru cei care au
credinţă sunt pur şi simplu uimitoare. Notaţi mai jos accentul care se
pune pe Credinţă în afirmaţiile lui Isus.

Puterea credinţei

Isus s-a rugat foarte mult (vezi în Luca 11:1). Şi a vorbit mult

despre rugăciune. Iată câteva lucruri pe care le-a spus despre
CREDINŢA ca parte a actului rugăciunii.

LUCA

517

L,a Nazaret nu a făcut multe minuni din pricina necredinţei lor

(Matei 13:58)

Ucenicilor în furtună le-a spus: "De ce vă temeţi? Unde vă este

credinţa?" (Mărci 4:40; Luca 8:25)

Lui Iair, i-a spus: "Crede numai şi fiica ta va trăi" (Luca 8:50).

Femeii cu scurgere de sânge: "Credinţa ta te-a vindecat" (Marcu

5:34)

Sutaşul i-a spus lui Isus: "Spune numai un cuvânt şi robul meu se
va vindeca⁴'. Isus a răspuns: "N-am întâlnit o credinţă atât de mare
nici în Israel". Şi robul s-a vindecat. (Matei 8:8, 10, 13)

Orbilor: "Credeţi că pot Eu face lucrul acesta? Facă-vi-se după

credinţa voastră" (Matei 9:28, 29)

Ucenicilor: "Dacă aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi, veţi face ce s-a

făcut smochinului acestuia" (Matei 21:21)

Femeii siro-feniciene: "Femeie, mare. îţi e credinţa. Facă-ţi-se după

cum doreşti" (Mateil5:28)

Lui Petru, când se scufunda: "O, puţin credinciosule, de ce te-ai

îndoit?" (Matei 14:31)

Ucenicilor: "O neam necredincios, câtă vreme să vă mai rabd?

(Matei 9:19)

Ucenicii către Isus: "De ce noi nu l-am putut scoate? Isus: "Din

pricina credinţei voastre mici" (Matei 17:19, 20).

Ucenicilor: "Dacă aveţi credinţă, chiar şi cât un grăunte de muştar,

şi nu vă îndoiţi în inima voastră, ci credeţi că se va întâmpla, veţi zice
muntelui acestuia: "Mută-te de aici colo" se va face şi nimic nu vă va
fi cu neputnţă. Toate lucrurile, tot ce veţi cere în rugăciune, crezând,
veţi primi. Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede" (Matei 17:20;
21:22; Marcu 9:23; 11:22-25).

Martei, la mormântul lui Lazăr: "Dacă vei crede vei vedea slava

lui Dumnezeu" (Ioana 11:40)

Mulţimilor din Capemaum: "Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu

ca voi să credeţi în Acela pe care L-a trimis El" (Ioan 6:29)

Unele din aceste afirmaţii par nişte hiperbole orientale. Totuşi

accentul pus de Isus pe CREDINŢĂ e cu totul şi cu totul uluitor. Nu
credem că ar putea fi explicat prin "hiperbolă". Nici prin interpretarea
acestor cuvinte ciudate dar puternice printr-un alt sens decât acela că
Isus conferea apostolilor Săi puteri speciale miraculoase, ca mijloc
divin de atestare a misiunii lor de întemeiere a Bisericii. Ştim că Isus
a dat într-adevăr putere apostolilor să facă minuni pe care noi am fi
nechibzuiţi să încercăm a le face. Ştim de asemenea că apostolii nu
Puteau folosi aceste puteri, în voia lor. Uneori ei n-au putut face minuni.
La Efes mulţimile au fost vindecate prin batistele care se atingeau de
trupul lui Pavel (Fapte 19:21). Totuşi cu altă ocazie, Pavel n-a putut
sa-şi vindece propriul colaborator preaiubit şi a scris: "Pe Trofim 1-

>

518

LUCA

519

am lăsat la Milet bolnav" (II Timotei 4:20). Astfel se pare că Dumnezeu
a îngăduit apostolilor să facă minuni după cum a găsit El cu cale.

Când Isus a vorbit despre rugăciune şi credinţă, oricât de ciudate

ni s-ar părea cuvintele Sale, El a ştiut negreşit despre ce vorbeşte. El
venise din lumea nevăzută şi era familiarizat cu forţele şi puterile
care acţionează dincolo de vălul despre care noi nu cunoaştem nimic.
Nu trebuie să fim prea hotărâţi să explicăm tot ceea ce a spus Isus
despre rugăciune doar pentru a cobora lucrurile la nivelul nostru de
înţelegere limitată. S-ar putea ca dacă ne apucăm serios de rugăciune
şi facem din ea o practică statornică, vom atinge culmi pe care în mod
obişnuit nu le credem posibile.

Isus s-a referit negreşit la ceva de genul acesta când a vorbit de

rugăciune. Noi credem că ţelul urmărit de El a fost acela de a ne învăţa
unele din cele mai fundamentale lecţii ale existenţei umane pentru
omenirea din toate generaţiile. Dumnezeu ţine în mâinile Sale
funcţionarea şi mişcarea interioară a forţelor universului şi e în stare
să pună în mişcare puteri neştiute de noi pentru a suplimenta şi controla
pe acelea care ne sunt nouă cunoscute. Isus a spus că Dumnezeu poate
fi rugat să facă toate acestea prin CREDINŢA în El.

Capitolul 18:9-14. Fariseul şi vameşul

Fariseii erau atât de cunoscuţi pentru neprihănirea lor proprie şi

ipocrizia lor^ pentru atitudinea lor semeaţă şi arogantă faţă de semenii
lor, încât cuvântul a devenit în sine un sinonim pentru "fals" sau
"făţarnic". Oamenii aceştia erau atât de siguri pe poziţia lor înaintea
lui Dumnezeu încât credeau că Dumnezeu se simte onorat să primească
omagiul lor. In sufletul Lui, Isus a detestat prefăcătoria religioasă.
Cele mai aspre cuvinte pe care le-a rostit El vreodată au fost îndreptate
împotriva făţărniciei fariseilor (Matei 23). El n-a tolerat păcatele
vameşilor şi ale prostituatelor. El a venit să îi mântuiască. Fiind însă
păcătoşi recunoscuţi, a fost mai uşor pentru aceştia să facă primul pas
şi să mărturisească lucrul acesta. Pilda de faţă ţinteşte să le arate că
baza fundamentală de apropiere de Dumnezeu este conştienta
păcătoşeniei noastre şi nevoia de îndurarea Sa.

Capitolul 18:15-17. Copilaşii

Incidentul acesta mai e relatat în Matei 19:13 şi Marcu 10:13-16.

Isus tocmai vorbise despre faptul că vameşul e pe calea mântuirii,
datorită faptului că îl doare păcătoşenia sa. Aici El arată că Cerul va fi
exculusiv locuit de oameni asemenea copiilor, nu de persoane pline
de pompă, care păşesc cu paşi mari şi rari, ca şi când ar stăpâni
universul. Destui mai sunt din aceştia aici în Biserica de azi! Nu însă
şi acolo sus! Isus a spus-o fără înconjur: "Dacă nu vă veţi face ca
nişte copilaşi cu nici un chip nu veţi intra în împărăţia cerurilor" (Matei
18:3). lin copilaş are marea calitate că se lasă învăţat, are încredere în

tine, nu cunoaşte ce este mândria intelectuală, nu e sofisticat ci plin

sunt suficient de importanţi pentru a merita atenţia lui Isus. Lucrul
acesta L-a mâniat pe Isus (Marcu 10:13-14)

Capitolul 18:18-30. Tânărul fruntaş bogat

Istorisită şi la Matei 19

Istorisită şi la Matei 19:16-30; Marcu 10:17-31. Isus i-a spus să
dea totul, dar nu a vrut să spună prin aceasta că fiecare din noi e
chemat să renunţe la tot ce are, la toţi banii săi pentru a-L urma pe El.
Zacheu s-a oferit să dea jumătate şi Isus l-a binecuvântat cu mântuire
(Luca 19:9)

Dar tânărul acesta bogat era prea îndrăgostit de bogăţiile sale pentru

a putea fi de vreun folos împărăţiei lui Cristos...

"Urechile acului" (25) e considerată de unii, poarta pentru pietoni

situată ori la poarta mare a cetăţii, prin care, o cămilă îngenunchiată
putea să treacă anevoie. Luată în mod general, ilustraţia se referă chiar
la un ac. Oricum Isus a vrut să scoată în evidenţă "imposibilul" (27).
Apoi a modificat ilustraţia arătând că ceea ce este cu neputinţă la
oameni este cu putinţă la Dumnezeu.

Observaţi minunata promisiune pentru cei care renunţă la toate şi

îl urmează pe Isus (28-30). La Marcu 10:28-31 este amplificată. De o
sută de ori pe atâta în viaţa aceasta iar în cea viitoare viaţă veşnică!