Capitolul 1:1-3. Caracterul etern şi dumnezeirea lui Isus
Aminteşte de cuvintele de la începutul cărţii Geneza. Isus
este numit DUMNEZEU şi CREATOR. Ioan este foarte sigur
de faptul că Isus este o fiinţă care există din veşnicii şi că El a
participat la crearea universului. în Ioan 1 7:5 Isus este citat ca
referindu-se la "Slava pe care o avea cu Tatăl înainte de
întemeierea lumii". Isus este numit aici CUVÂNTUL. Adică,
Isus a fost expresia lui Dumnezeu. Isus a fost Dumnezeu. Isus
este Dumnezeu. Isus a fost ca Dumnezeu. Isus este mesajul
lui Dumnezeu către omenire.
IOAN
529
Capitolul 1:4-13. Isus lumina lumii
Isus a spus lucrul acesta de multe ori (8:12; 9:5; 12:46). Este una
din notele dominante ale gândirii lui Ioan cu privire la Isus (Ioan 1:5-
7). înseamnă că Isus, lumina lumii, este acel care clarifică sensul şi
destinul existenţei umane.
Capitolul 1:14-18. încarnarea
Dumnezeu a devenit Om cu scopul de a-1 câştiga pe om la
Sine. Dumnezeu ar fi putut să-1 facă pe om cu instinctul de a face
voia Sa, dar a preferat să-i dea omului puterea de a decide singur
ce atitudine să i-a faţă de Creatorul său. Dar Dumnezeu este Spirit,
iar omul este limitat de trupul său material, având doar o vagă
concepţie despre ceea ce este un spirit. Şi astfel, Creatorul a venit
la creaturile Sale sub forma unui semen al lor, pentru a le da o
idee despre fiinţa şi natura Sa. Dumnezeu este ca Isus. Isus este
ca Dumnezeu.
"Fiul omului"
A fost numele preferat al lui Isus când s-a referit la El însuşi. Apare
de 70 de ori în evanghelii: Matei, de 30 de ori, Marcu de 5 ori, Luca
de 25 de ori, Ioan de 10 ori.
S-a folosit la Daniel 7:13, 14, 27 ca nume pentru Mesia cel care
avea să vină. Faptul că Isus 1-a adoptat se crede că a fost echivalentul
luării titlului de Mesia. De asemenea, sugerează faptul că Isus s-a
bucurat de experienţa Sa umană, ca Dumnezeu întrupat, împărtăşind
viaţa omenirii. El a dus titlul acesta cu El în cer (Fapte 7:56; Apocalipsa
1:13; 14:14).
Ezechiel este numit astfel de vreo 90 de ori (Ezechiel 2:1, 3, 6,
8,etc), implicând nivelul scăzut al omului în faţa lui Dumnezeu.
Lumea lui Isus
Deşi a fost cetăţean al universului, obişnuit cu adâncurile infinite
ale spaţiului stelar, totuşi viaţa Sa pământească a fost petrecută într-
un spaţiu foarte restrâns, deşi a fost un cerc de importanţă strategică.
Palestina se afla la joncţiunea a trei continente, între Marea Mediterană
şi Marele Deşert Arab, locul de întâlnire al drumurilor principale din
vremea aceea. Pe timpul lui Isus Palestina era compusă din patru părţi,
toate aflate sub conducerea Romei.
ludea, în partea de sud bastionul conservatorismului iudaic. Galilea,
in nord, cu un mare amestec de populaţie greacă.
Samaria, între cele două de mai sus, cu o populaţie hibridă, numai
parţial provenind din sânge evreu.
Perea, la răsărit de zona inferioară a Iordanului, avea multe oraşe
romane prospere.
Irod a domnitîn Galilea şi Perea. Pilat a domnit în ludea şi Samaria.
Alexandria, al doilea oraş al Imperiului Roman, se afla la vreo 500
de kilometri spre nord. De-a lungul coastei palestiniene şi prin Grecia
Harta 58. Lumea lui Isus.
IOAN
531
treceau căile comerciale şi armatelel lumii. în afară de călătoria
Sa în Egipt, în copilăria Sa, nu există nici o însemnare nicăieri că
Isus ar fi străbătut mai mult de 100 de km de laNazaret. Ierusalimul
în partea de sud, Sidonul la nord, Decapolisul şi Perea la răsărit -
iată care au fost limitele călătoriilor Sale cunoscute.
Galilea. Populaţia ei a fost apreciată de Iosephus la trei mili-
oane. Era plină de oraşe bogate greceşti. Constituia un centru cul-
tural al lumii. Capitala sa romană şi reşedinţa regală a lui Irod a
fost la Sephoris, aflat la numai 7 kilometri de Nazaret.
Capitolul 1:19-34. Mărturia lui Ioan
După scurte informaţii despre dumnezeirea lui Isus, pre-
existenta şi încarnarea Lui, Evanghelia lui Ioan, trecând peste
naşterea lui Isus, copilăria Sa, botezul şi ispitirea Sa, începe di-
rect cu mărturia lui Ioan Botezătorul înaintea comitetului trimis
de Sinedriu să cerceteze chestiunea dumnezeirii lui Isus.
Lucrul acesta s-a petrecut la sfârşitul celor patruzeci de zile de
ispitire. Nu se afirmă nicăieri că Isus s-a întors din pustie, unde a
fost ispitit, la Iordan unde boteza Ioan. Cele trei evanghelii
sinoptice trec direct de la ispitirea din pustiu la lucrarea de
propovăduire din Galilea (Matei 4:11-12; Marcu 1:13-14; Luca
4:12-14). Dar cele trei zile succesive (29, 35, 43), urmate de "a
treia zi" (2:1), ca moment de sosire în Galilea lasă să se înţeleagă
limpede că Isus s-a întors din pustiu la locul unde propovăduia
Ioan, înainte de a porni spre Galilea.
"Proorocul" (21), un nume profetic al lui Mesia, înţeles ca atare
de oamenii din zilele lui Isus (Ioan 6:14).
Observaţi profunda umilinţă a lui Ioan şi devotamentul său faţă
de Cristos (27) - Ioan spune că nu este vrednic nici măcar să-i
dezlege încălţămintea. Este un fapt atât de remarcabil încât toţi
cei patru evanghelişti îl notează (Matei 3:11, Marcu 1:7; Luca
3:16). Ce minunat ar fi dacă toţi predicatorii ar da dovadă de
aceeaşi umilă adorare pentru Domnul pe care îl predică!
Capitolul 1:35-51. Primii ucenici
Au fost cinci la număr: Ioan, Andrei, Simon, Filip şi Natanael.
Ei fuseseră deja pregătiţi pentru aceasta prin propovăduirea lui
Ioan Botezătorul şi toţi cinci au devenit apostoli. A fost una din
contribuţiile lui Ioan Botezătorul la lucrarea lui Cristos. Pentru o
vreme însă oamenii aceştia s-au întors la ocupaţiile lor. Cam peste
un an, au fost chemaţi să-L urmeze pe Isus permanent. (Vezi
nota de la Matei 10.)
Se presupune că apostolul Ioan ar fi fost ucenicul al cărui nume
se pomeneşte aici (40). Dacă a fost verişor cu Isus (vezi nota
introductivă de la Evanghelia sa), atunci trebuie să-L fi cunoscut
deja pe Isui.
532
"Ceasul al zecelea" (39) era ora 10 înainte de masă. Ioan
foloseşte timpul roman, la fel ca al nostru, în care orele se numărau
de la miezul nopţii la amiază (4:6; 19:14).
Siinon, asociat al lui Ioan la negoţul de peşte, se poate să-L fi
cunoscut deja pe Isus personal, dar abia acum la proclamarea lui
Ioan Botezătorul îl cunoaşte pe Isus ca Mesia. Faptul că Isus i-a
dat lui Simon un nuine nou cu ocazia primei lor întâlniri pare să
indice faptul că Isus îl avusese deja în vedere pentru funcţia de
apostol mai dinainte.
Natanael a fost convertit de maiestatea persoanei lui Isus (46-
49). Afirmaţia lui Isus despre îngeri (51) îl marchează ca fiind
puntea de legătură cu cerul (Geneza 28:12).
înfăţişarea personală a lui Isus
A fost ceva în purtarea lui Isus care a avut o înrâurire imediată
asupra lui Natanael (1:49). Nu se face nici o aluzie la înfăţişarea
personală a lui Isus în Noul Testament. Cea mai veche descriere
datează din secolul 4. Este o scrisoare apocrifă atribuită lui Publius
Lentulus, un prieten al lui Pilat, scrisă către Senatul Roman. Nu
este autentică. Iată o parte din ea:
"în vremea aceasta a apărut un om înzestrat cu puteri mari.
Numele său este Isus. Ucenicii săi îl numesc Fiul lui Dumnezeu.
Este de statură nobilă, bine proporţionat, cu o faţă plină de bunătate
şi totuşi nelipsită de fermitate, aşa încât cei care îl privesc îl iubesc
pe dată şi se tem de el. Părul îi este de culoarea vinului, fără lucire,
dar la nivelul urechilor este buclat şi luceşte. Fruntea îi este netedă
şi fără nici un defect, reliefată de obraji frumoşi, privirea îi este
ingenioasă şi blândă. Nasul şi gura nu au nici un cusur. Este
formidabil când mustră sau ceartă pe cineva; când învaţă şi
îndeamnă este blând şi dulce la vorbă. Nimeni nu 1-a văzut râzând,
ci din contră plângând. Este înalt, cu mâini frumoase şi drepte. La
vorbă hotărât, grav, puţin dedat la locvacitate; ca frumuseţe,
întrecând pe cei mai mulţi oameni".
Există şi alte tradiţii. Una după care Isus era drept şi frumos.
Alta, după care. adus de umeri şi urât. Indiferent care era înfăţişarea
Sa personală, trebuie să fi existat ceva în privirea şi în purtarea
Sa, ceva maiestuos, impunător şi divin. Imaginea Sa de la Isaia
53 nu sugerează o înfăţişare prea atrăgătoare, dar se referă probabil
la modul Lui umil de viaţă, ca unul care era destinat să fie Rege,
şi nu la înfăţişarea Sa fizică.
Fiind tâmplar.trebuie să fi fost destul de puternic fizic. Vor-
bind cu atâta efect mulţimilor în aer liber, ne imaginăm că trebuie
să fi avut o voce puternică. Din discursurile Sale, conversaţiile şi
învăţăturile Sale, considerăm că a fost întotdeauna controlat,
niciodată grăbit, perfect echilibrat, maiestuos în toate mişcările
Sale. Există locuri din care reiese că a avut un simţ al umorului.
IOAN
533
Perioade din viaţa lui Isus
Există anumite perioade din viaţa lui Isus în care putem grupa tot
ce se spune despre El, după cum urinează:
Naşterea şi copilăria Sa
Botezul şi ispitirea Sa, începutul lucrării Sale publice
începutul lucrării Sale în Galilea, 8 luni
Lucrarea de mai târziu în Perea şi Galilea, vreo 4 luni (?)
Ultima Sa săptămână
Lucrarea Sa de după înviere.
Capitolul 2:1-11. Apa transformată în vin
Cana se afla la vreo 7 kilometri nord-est de Nazaret. Natanael
era în Cana (21:2). El nu avea o părere prea grozavă despre oraşul
învecinat, Nazaret (1:46). Evident, nunta a avut loc în casa unui
prieten sau a unei rude apropiate de a lui Isus sau de a lui Natanael.
"Femeie" (4) era un titlu de respect pe vremea aceea. Isus 1-a
mai folosit o dată pe cruce, când nu putea în nici un caz fi vorba
de o lipsă de respect (19:26). Ideea acestei remarci pare să fie
următoarea: "Să zicem că vinul se termină, ce am eu de a face cu
asta? Nu e treaba mea să mă ocup de vin. Nu a sosit vremea să fac
minuni". Probabil, El tocmai îi spusese despre noile puteri
miraculoase pe care le primise prin pogorârea Duhului Sfânt la
botezul Său. (Vezi nota asupra ispitirii Sale de la Matei 4:1-10).
Ea a văzut în situaţia respectivă o oportunitate pentru El. în vreme
ce El a făcut această minune pentru ea, "ceasul" Lui (4) pentru
folosirea în mod general a puterilor Sale miraculoase nu sosise
încă, decât patru luni mai târziu, la începutul oficial al lucrării
Sale publice de propovăduire în Ierusalim, în vremea Paştelui (13)
"Două sau trei vedre" (6). O vadră avea cam 32 de litri. Vasele
din piatră aveau cam 55 de litri.
Semnificaţia acestei minuni: Isus tocmai se opusese oricărei
sugestii posibile din partea Satanei despre felul cum ar putea sa-
şi folosească puterile Sale miraculoase, timp de patruzeci de zile
în pustie, şi refuzase cu statornicie să le folosească în sulujha Sa
sau pentru nevoile Sale. Apoi, de la pustie se trece direct la nuntă.
Şi deşi minunile care au urmat au fost făcute în mare măsură pentru
a uşura suferinţa, această primă minune a fost făcută la o nuntă,
iritr-o ocazie festivă, pentru bucuria umană, menită să aducă
fericire oamenilor, ca şi când Isus ar fi vrut să anunţe chiar de la
început că religia pe care o inaugura nu este o religie a ascetis-
mului, ci o religie a bucuriei fireşti. A fost binecuvântarea lui Isus
asupra căsătoriei.
"început al semnelor (minunilor) Lui" (11). A fost prima minune
a lui Isus. Povestirile năstruşnice din scrierile apocrife, despre
minunile Sale din copilărie nu sunt decât nişte născociri, o pură
mvenţie lipsită de noimă.
534
"Şi-a arătat slava" (Şll) de Creator (1:3, 14). Minunea a presupus
un proces de accelerare care a implicat o putere creatoare propriu-
zisă. (Vezi nota din Marcu 5:21-43 asupra minunilor lui Isus).
Capitolul 2:12. O scurtă şedere în Capernaum
A fost un fel de vizită de familie, cuprinzându-i pe mama şi pe
fraţii Săi, probabil în casa lui Ioan sau Petru, pentru a face planuri
pentru viitor. Cam peste un an Capernaum a devenit reşedinţa Sa prin-
cipală. El nu a mai făcut minuni în Galilea până după întoarcerea Sa
din turneul de propovăduire în Iudeea (4:54).
începutul lucrării în Iudeea, 2:13 Ia 4:3
Apare numai în Evanghelia lui Ioan. A durat 8 luni, începând cu
Pastele (2:13), în luna aprilie, şi terminându-se cu "patru luni" înainte
de seceriş (4:3, 35), adică în decembrie. Cuprinde şi curăţirea
templului, vizita lui Nicodim şi lucrarea lângă râul Iordan.
Capitolul 2:13-25. Isus curăţă templul
Negreşit au existat două curăţiri, cu un interval de trei ani între
ele: cea de faţă, la începutul lucrării Sale publice (observaţi
cuvântul "după" 3:22); şi cealaltă, de la încheierea lucrării Sale,
în ultima săptămână (Matei 21:12-16; Marcu 11:15-18; Luca
19:45-46). în cadrul acesteia, El a dat afară vitele şi i-a izgonit pe
negustori. A numit templul "casă de negustorie"; în celălalt caz 1-
a numit "un cuib de tâlhari".
Din vizitele Sale anterioare la Ierusalim, asemenea lui Luther
la Roma, fusese deja total dezgustat de fărădelegea nespus de mare
a ierarhiei care domnea în numele lui Dumnezeu. Actul oficial de
deschidere a lucrării Sale publice, rânduit de El ca un semn pentru
naţiune că El este Mesia, (căci aşa era El aşteptat, Maleahi 3:1-
3), a fost făcut într-un gest de sfidare deschisă la adresa clicii
conducătoare, al cărui antagonism Isus 1-a trezit imediat. A fost o
grupare pe care Isus n-a părut niciodată interesat să o împace.
Aşa şi-a început El lucrarea şi aşa şi-a sfârşit-o!
Trebuie să fi existat ceva foarte maiestuos în înfăţişarea Sa
personală, sau mai probabil, în puterea Sa miraculoasă, de vreme
ce un străin, doar cu un bici în mână, a putut să curăţească templul
şi să-i alunge pe toţi neguţătorii din zona aceea, aşa încât (a doua
oară) nici măcar un vas nu a mai putut fi adus înăuntru (Marcu
11:16). Până şi poliţia a fost redusă la tăcere.
Ce 1-a dezgustat pe Isus atât de mult în templu? Oamenii de
acolo erau atât de captivaţi de ideea profitului, încât întreg serviciul
lui Dumnezeu fusese comercializat şi făcut de ruşine în zona sacră
ce fusese dedicată altor scopuri (vezi la Matei 21:12-17, mai pe
larg).
Templul, zidit de Irozi, din marmură şi aur, era foarte frumos
înconjurat de patru curţi, pe nivele în trepte: pentru preoţi, pentru isael,
IOAN
535
pentru femei, şi pentru neamuri. împrejmuit de colonade acoperite,
cu stâlpi din cea mai albă marmură, fiecare având înălţimea de 12
metri executaţi dintr-o singură piatră. La răsărit era Pridvorul lui
Solomon, unde erau comercianţii. întreaga zonă era înconjurată de un
zid masiv de 300 de metri pe fiecare latură, cam de mărimea a patru
străzi ale unui oraş.
Minunile (23). Isus nu făcuse până acum decât o minune în Galilea
(2:11; 4:54). Dar acum, odată cu inaugurarea activităţii Sale prin
spectaculoasa demonstraţie din templu. El a făcut atât de multe minuni
încât mulţi au fost gata să-L accepte de Mesia, dar El ştia prea bine ce
fel de Mesia aşteptau ei.
Capitolul 3:1-21. Nicodim
Curăţirea templului şi minunile însoţitoare făcuseră o impresie
adâncă asupra oaşului. Nicodim, un om precaut, cu influenţă,
fariseu şi membru al Sinedriului, caută să obţină o întrevedere
particulară cu Isus. El este şi interesat dar doreşte să cerceteze
afirmaţiile pe care le făcue Isus despre Sine. în ce măsură a crezut
nu ştim. Doi ani mai târziu a luat partea lui Isus în consiliu (7:5-
52). Mai târziu, el şi cu Iosif, un alt membru al consiliului, au
îngropat pe Isus (19:36). A fost un ucenic în taină, în zilele de
formare a credinţei sale, dar mai târziu a fost gata să împărtăşească
deschis cu Isus ruşinea crucii Sale. Ieşirea din umbră în ceasul
umilirii lui Isus, când până şi cei doisprezece au fugit să se
ascundă, felul în care şi-a riscat viaţa în slujba aceea milostivă de
la urmă, este unul din cele mai nobile acte din Scriptură. Negreşit
el a ispăşit pentru tendinţa sa de la început de a sta ascuns, în
special când ne gândim că era un membru al Sinedriului, şi se
afla chiar în inima taberei duşmane.
"Naşterea din nou" de care a vorbit Isus nu era doar o metaforă,
ci o realitate ce rezultă din impregnarea inimii umane de către
Duhul lui Dumnezeu (vezi la Romani 8:1-11). Nicodim împărtăşea
negreşit concepţia populară potrivit căreia împărăţia lui Mesia avea
să fie o împărăţie politică, în care naţiunea lui avea să fie eliberată
de sub jugul roman. Isus încearcă să-i vorbească despre natura
spirituală a acestei naşteri, atât de diferită de ceea ce avea Nicodim
m vedere, încât acesta nici nu a ştiut despre ce vorbeşte Isus. El
nu putea pricepe în ruptul capului cum el, un om bun, fariseu
convins, unul din conducătorii naţiunii mesianice, nu putea să fie
primit în împărăţia Mesianică cu braţele deschise, aşa cum era.
Aceasta nu putea accepta el, că trebuie să-şi restructureze total
ideile şi pe sine însuşi.
"Să fie înălţat" (14). Este vestirea făcută de Isus la începutul lucrării
Sale despre faptul că crucea avea să fie tronul Său mesianic. Este o
referire la şarpele de aramă spre care priveau cei care erau muşcaţi
de şerpii din pustiu şi erau vindecaţi. (Numeri 21:9), însemnând că
536
naşterea din nou despre care tocmai vorbise Isus, şi păşirea într-o
viaţă nouă, aveau să vină prin moartea Sa. A dat prilejul minunatului
text de laloan 3:16.
Capitolul 3:22-36. Lucrarea lui Isus în zona Iordanului inferior
Era aceeaşi regiune unde fusese botezat. între timp Ioan plecase
mai spre nord, cam la 70 de kilometri, într-o localitate numită
Aenon (vezi harta de la pagina 423). Ambii bărbaţi predicau acelaşi
lucru: de mult prezisă împărăţie a cerurilor s-a apropiat. Curând
după Isus au început să vină mai mulţi oameni decât după Ioan,
datorită minunilor Sale şi fiindcă El era Mesia pe care II vestea
Ioan; de asemenea şi din pricina personalităţii Sale impunătoare.
După 8 luni, Ioan a fost întemniţat (Matei 4:12); conducătorii de
la Ierusalim au început să observe ce se întâmplă (Ioan 4:1);
începea să pară că va fi primejdios ca Isus să mai continue în
regiunea aceea; şi, ca nu cumva să fie tăiat înainte de vreme, până
a nu-şi fi sfârşit lucrarea, Domnul Isus s-a retras în Galilea. Faptul
că a fost o perioadă de 8 luni este indicat prin următoarele: a
început cam pe la Paşte (aprilie, Ioan 2:13; 3:22); s-a încheiat
"patru luni până la seceriş" în decembrie. (Ioan 4:35)
Capitolul 4:1-42. Femeia samariteancă
Isus s-a întors din Galilea prin Samaria, în loc să o ia pe drumul
mai obişnuit ce urma valea Iordanului, probabil din motive de
precauţie. Samaria se afla în afara jurisdicţiei lui Irod, care tocmai
aruncase pe Ioan în închisoare. Isus nu era decât în trecere.
Conversaţia Sa cu femeia semariteancă nu a fost decât
întâmplătoare. Este unul din cele mai frumoase momente din viaţa
lui Isus.
Samaritenii erau o rasă străină care fuseseră sădiţi acolo de asireni,
cu 700 ele ani mai înainte (II Regi 17:6, 26, 29; Ezra 5:1, 9, 10) şi
acceptaseră Pentateul. Ei se aşteptau ca Isus să-şi aşeze scaunul de
domnie în Samaria şi nu la Ierusalim.
Isus era privit cu suspiciune de conducătorii propriei naţiuni. Dar
iată că aici aceşti samaritenii dispreţuiţi L-au primit cu bucurie. Unul
din contrastele care se repetă mereu în evanghelii este repudierea lui
Isus de către conducătorii religioşi ai naţiunii şi primirea Sa de către
cei lepădaţi, de către oamenii de rând.
Fântâna lui Iacob se mai află şi acum acolo, având o adâncime de
treizeci de metri şi trei metri în diametru. Este unul din puţinele locuri
având legătură directă cu viaţa lui Isus care se poate identifica cu
precizie.
"Ceasul al şaselea" după ora romană, la fel ca timpul nostru
era ora şase după masă. Vizita lui Isus a pus bazele primirii Evanfeeliei
de către samariteni cu toată inima la câţiva ani după aceea. (Fapte
8:4-8)
IOAN
537
Capitolul 4: 43-54. Fiul nobilului
Cana se afla la vreo 7 km nord-est de Nazaret. Era locul de baştină a lui
Natanael, unde cu un an înaite Isus făcuse prima minune. (Ioan 2:1-11)
Nobilul era unul din funcţionarii oficiali ai lui Irod de la Caper-
naum. Oraşul acesta se afla la vreo 24 km nord-est de Cana. Minunea
aceasta a fost înfăptuită prin viu grai, asupra unei persoane aflate la
24 kilometri distanţă. "Al doilea semn" (54) înseamnă că a fost a
doua minune în Galilea. între timp Isus făcuse minuni în Ierusalim
(Ioan 2:23)
în urma acestei minuni, se paie că Isus s-a întors la Nazaret (Luca
4:16-20). Vindecarea fiului nobilului de la Capernaum a fost ceea ce
auziseră locuitorii Nazaretului că înfăptuieşte Isus şi voiseră să-L vadă
făcând şi în oraşul lor (Luca 4:23)
Capitolul 5. O minune de Sabat la Ierusalim
Aceasta a fost în timpul unui praznic (1) Nu se spune care anume
dintre ele. Praznicele erau sărbătorile ţinute de evrei în zilele lui Isus,
pe care le respecta şi El neîndoios. Ele erau:
Pastele (aprilie) Sărbătoarea ieşirii din Egipt, ce avusese loc cu
1400 de ani mai înainte.
Rusaliile (iunie) 50 de zile mai târziu. Celebrarea dării legii
Corturile (octombrie). Celebrarea strângerii roadelor.
Dedicarea (decembrie). Sărbătoare inaugurată de Iuda Macabeul.
Purim (cu puţin înainte de Paşte) Nu este amintită în evanghelii.
Isus se întorsese în Galilea în luna decembrie, cam în perioada
dedicării. Praznicul următor ar fi fost Purim. Apoi, Pastele, care era
considerat ca fiind data vizitei sale de acum la Ierusalim.
Cu un an înainte Isus curăţise templul, ca semn introductiv al
faptului că El este Mesia. De data aceasta, El face o minune în ziua de
Sabat, cu scopul de a atrage atenţia conducătorilor şi a face publicitate
maximă declaraţiei Sale de dumnezeire în capitala naţiunii. Aceasta
i-a prilejuit o explicaţie detaliată a declaraţiilor Sale şi a dus la hotărârea
Sinedriului de a-L omora (18), hotărâre pentru care le-a trebuit doi
ani s-o ducă la îndeplinire.
Scăldătoarea Betezda era aşezată după tradiţie chiar la nord de
templu. Dar unii învăţaţi o identifică cu ceea ce se numeşte astăzi
Scăldătoarea Fecioarei, aflată la sud de templu, care mai este şi astăzi
un izvor intermitent.
Isus s-a referit la această minune şi la horărârea lor de a-L ucide un
an şi jumătate mai târziu. A fost una din controversele principale cu
duşmanii Săi (Ioan 9:141; Luca 13:14). Pentru că a vindecat pe omul
cu mâna uscată în ziua de Sabat ei au plănuit să-L ucidă (Marcu 3:6).
Isus i-a făcut inconsecvenţi pentru că şi ei operau tăierea împrejur în
ziua de Sabat.
Singurul caz consemnat în care Isus s-a mâniat a fost atunci când
ei au obiectat împotriva faptului că a vindecat în ziua de Sabat (Marcu
538
3:5), cu deosebirea că s-a mai mâniat odată atunci când ucenicii au
încercat să îi oprească pe copilaşi să vină la El (Marcu 10:14)
Vindecări de Sabat
Sunt consemnate şapte cazuri, după cum urmează:
Vindecarea unui îndrăcit, la Capernaum (Maieu 1:21-27)
A soacrei lui Petru, la Capernaum (Marcu 1:29-31)
A unui neputincios, la Ierusalim (Ioan 5:1-9)
A omului cu mâna uscată (Marcu 3:1-6)
A unei femei gârbove (Luca 13:10-17)
A omului care suferea de dropică (Luca 14:1-6)
A orbului din naştere (Ioan 9:1-14).
Capitolul 6. Hrănirea celor 5000
Este singura minune a lui Isus pe care toţi cei trei evanghelişti
o redau fără exepţie (Matei 14:13-33; Marcu6:32-52; Luca 9:10-
17)
Era pe ţărmul de est al Mării Galileii. Un punct aflat la vreo 3-
4 km sud-est de locul unde se varsă Iordanul în mare se potriveşte
cu descrierea pe care o găsim în evanghelii.
Era pe vremea Paştelui (6:4), cu un an înaite de moartea lui
Isus, când mulţimile erau în drum spre Ierusalim. Isus însuşi nu
s-a dus la Ierusalim de acest Paşte fiindcă în anul precedent
încercaseră să-L omoare (Ioan 5:1, 18). A fost probabil primul
Paşte la care nu a participat Isus de la vârsta de 12 ani. L-a săr-
bătorit însă făcând una din cele mai mari minuni ale Sale pentru
mulţimile care se duceau să serbeze Pastele.
Observaţi cât de mult i-a plăcut lui Isus ordinea: i-a pus pe
oameni să stea jos, în grupuri de câte 50 şi 100 (Marcu 6:39-40),
probabil aranjaţi în jurul Lui în cerc sau semicerc. Mai notaţi şi
faptul că nu a făcut deloc risipă. A poruncit să se strângă resturile
(12-13).
Minunea a avut o înrâurire foarte mare asupra oamenilor, care
au vrut să-L întroneze Rege imediat (14-15).
Isus umblă pe apă (16-21). A fost în "straja a patra" (Marcu
6:48), după ora trei dimineaţa. Isus petrecuse aproape toată noaptea
singur pe munte (Marcu 6:46)
Ucenicii vâsleau spre Capernaum, se aflau la vreo 8 km sud-
vest de vărsarea Iordanului (vezi harta de la pagina 473). Ei se
ţineau pe lângă ţărm, din pricina furtunii. Când s-a arătat Isus, ei
erau la vreo "douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii" adică la vreo
6-7 km depărtare de celălalt mal.
Când a văzut Petru că Isus umblă pe apă, a vrut să facă şi el la
fel. Simpaticul nostru vijelios! Sărmanul Petru, a început să se
scufunde! Atunci Isus l-a mustrat pentru lipsa lui de credinţă. Nouă
ni se pare că Petru a avut destulă credinţă de vreme ce a pornit
IOAN
539
totuşi pe apă - destulă din punctul nostru de vedere, dar în ochii
lui Isus, Petru avea atât de puţină credinţă!
Discursul lui Isus asupra pâinii vieţii (27-71). Isus făcuse
această minune măreaţă a înmulţirii pâinilor ca un cadru propice
pentru discutarea în cuvinte desluşite a adevăratei Sale misiuni
pe lumea aceasta.
în vreme ce El petrecuse mult timp slujind nevoile trupeşti ale
oamenilor, adevăratul Lui scop pentru care a venit pe lumea aceasta
a fos acela de a salva sufletele oamenilor. Când însă le-a spus
oamenilor lucrul acesta, ei au început să-şi piardă interesul. Atâta
timp cât le hrănea trupurile era minunat pentru ei, voiau să-L facă
rege.
Se pare că oamenii în general se aşteptau ca Mesia să aducă o
ordine socială în care ei să-şi dobândească pâinea fără să mun-
cească. Ar fi fost pur şi simplu minunat dacă ar fi putut avea un
astfel de rege care să-i hrănească în fiecare zi în chip miraculos,
aşa cum făcuse cu o zi mai înainte, asemenea manei pe care le-o
dăduse Moise.
Capitolul 7. Isus e din nou la Ierusalim
Aceasta a fost de praznicul corturilor (luna octombrie), la un
an şi jumătate de când mai fusese ultima oară, şi cu şase luni
înainte de moartea Sa.
Cu ocazia vizitei Sale precedente El vindecase un om în ziua
de Sabat şi anunţase conducătorilor că El este Fiul lui Dumnezeu
(Ioan 5:18), drept pentru care ei s-au decis să-L omoare. De
celălalt Paşte nu se mai dusese la Ierusalim (Ioan 6:4)
Dar acum lucrare Sa se apropiase de sfârşit şi iarăşi S-a dus în
capitala naţiunii sale ca să-şi prezinte afirmaţia că El este trimis
de la Dumnezeu. Totuşi vremea morţii Sale nu sosise pe deplin.
Cunoscând care le era planul lor de a-L ucide, (căci faptul se
cunoştea 7:25) El a călătorit incognito, până când s-a arătat în
mijlocul mulţimilor la templu. Apoi şi-a început cuvântarea printr-
o referire la faptul că ei vor să-L omoare (7:19-23)
Când au auzit conducătorii lucrul acesta, au trimis soldaţii să-
L ridice imediat. Dar soldaţii au fost cuprinşi de uimire şi respect
în faţa Lui şi nu şi-au putut face datoria, atât de mare a fost
înrâurirea prezenţei Sale asupra lor. Iar El a continuat cu mesajul
Lui de la Dumnezeu.
Dumnezeirea lui Isus
Isus este numit "Fiul lui Dumnezeu" în toate patru evangheliile:
Matei 3:17; 4:3, 6; 8:29; 14:33; 16:16; 17:5; 26:63; 27:54.
Marcu 1:1, 11; 3:11; 5:7; 9:7; 14:61,62.
Luca 1:32, 35; 3:22; 4:41; 9:35; 22:70
Ioan 1:34, 49; 3:16, 18; 5:25; 9:35; 10:36; 19:7; 20:31
540
Isus S-a numit pe Sine "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan5:15); "se făcea
deopotrivă cu Dumnezeu" (Ioan 5:18). De trei ori a spus categoric
"Eu sunt FIUL LUI DUMNEZEU" (Maieu 14:61-62; Ioan 9:35-37-
10:36).
Isus a folosit de repetate ori expresii despre Sine care nu pot fi
atribuite decât lui Dumnezeu.
"Eu sunt adevărul" (Ioan 14:6)
"Eu sunt calea" (care duce la Dumnezeu) (Ioan 14:6)
"Eu sunt uşa; dacă intră cineva prin Mine va fi mântuit şi va
intra şi va ieşi şi va găsi păşune" (Ioan 10:9)
"Nimeni nu poate veni la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14:6)
"Eu sunt Pâinea vieţii" (Ioan 6:35, 38)
"Eu sunt Viaţa" (Ioan 11:25)
"Eu sunt învierea " (Ioan 1 1:25)
"Cine crede în Mine nu va muri niciodată" (Ioan 1 1:26)
"Eu sunt Mesia" (Ioan 4:25-26)
"înaite de a fi fostAvraam, Eu sunt" (Ioan 8:58). Este o afirmaţie
uimitoare, dincolo de înţelegerea mărginită, care elimină trecerea
timpului şi rezolvă trecutul şi viitorul într-un singur etern "acum".
"Tată, proslăveşte-Mă cu slava pe care o aveam înainte de
facerea lumii" (Ioan 17:5) O clară amintire a existenţei Sale de
dinainte de întrupare.
"Cel care M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl" (Ioan 14:9)
"Eu şi Tatăl suntem una" (Ioan 10:30)
"Toată puterea Mi s-a dat în cer şi pe pământ" (Matei 28:18)
"Eu sunt cu voi întotdeauna până la sfârşitul lumii" (Matei
28:20)
Cine altul ar mai fi putut rosti asemenea lucruri despre sine
însuşi? Despre cine altul le-am mai putea rosti?
Marcu L-a numit pe Isus "Fiul lui Dumnezeu" (Marcu 1:1)
Ioan L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 3:16, 18; 20:31)
Ioan Botezătorul L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1:34)
Natanael L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1:49)
Petru L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Matei 16:16)
Marta L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 11:27)
Ucenicii L-au numit "Fiul lui Dumnezeu" (Matei 14:33)
Gabriel L-a numit "Fiul lui Dumnezeu" (Luca 1:32, 35)
DUMNEZEU ÎNSUŞI L-a numit pe Isus "FIUL LUI
DUMNEZEU" (Matei 3:17; 17:5; Marcu 1:1; 9:7; Luca 3:22; 9:35)
Duhurile rele L-au numit pe Isus "Fiul lui Dumnezeu" Matei 8:29;
Marcu 3:11; 5:7; Luca 4:41, (vezi nota asupra demonilor de la pagina
468)
Oamenii au recunoscut în mod curent că El a făcut această afirmaţie:
"Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu... " (Matei 4:3, 6)
[OAN
541
"Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu" (Matei 14:33).
"Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară-Te de pe cruce"
(Matei 27:40).
"El s-a făcut pe Sine Fiul lui Dumnezeu" (A zis "Eu sunt Fiul
lui Dumnezeu") (Ioan 19:7)
Profeţii Vechiului Testament au prezis dumnezeirea Lui: "îl
vor numi: Dumnezeu Atotputernic, Părinte al Veşniciilor" (Isaia
9:6). "Iată numele pe care i-L vor pune: Dumnezeu neprihănirea
noastră" (Ieremia 23:6; 33:16) "în ziua aceea casa lui David va fi
ca Dumnezeu" (Zaharia 12:8)
"Piatra" pe care a spus Isus că îi va zidi Biserica (Matei 16:18)
a fost adevărul potrivit căruia El este Fiul lui Dumnezeu.
Isus însuşi este numit "Dumnezeu" (Ioan 1:1; 10:33; 20:28;
Romani 9:5; Coloseni 1:16; 2:9; I Timotei 1:17; Evrei 1:8; I Ioan
5:20; Iuda 25).
Astfel, nici Isus însuşi, nici Scripturile nu lasă vreo umbră de
îndoială asupra naturii persoanei lui Isus. De ce să nu accepţi
faptele aşa cum sunt? Dacă El nu a fost decât un om bun, atunci
nu poate face nimic pentru noi, dcât să ne dea un exemplu. Dacă
a fost cu adevărat Dumnezeu, El ne poate fi Mântuitor şi un
exemplu.
Capitolul 8:1-11 Femeia prinsă în adulter
în trei cazuri Isus s-a ocupat de femei care călcaseră strâmb: ceasul
de faţă, femeia păcătoasă de la Luca 7:36-50 şi femeia samariteancă
(Ioan 4:18). în toate trei cazurile Isus a fost deosebit de atent şi plin
de îngăduinţă. (Vezi la Luca 15)
Limbajul versetului 7 poate lăsa să se înţeleagă că Isus ştia că
oamenii care o acuzau pe femeie erau vinovaţi chiar ei înşişi de fapta
ce i-o imputau ei.
Capitolul 8:12-59. Isus continuă discursul despre dumnezeirea Sa
Afirmaţiile categorice şi uimitoare pe care le face Isus despre Sine
îi înfurie pe conducători, care încearcă să-L atace (59).Pe lângă
afirmaţiile din paginile precedente, Isus a mai făcut şi alte declaraţii
care ilustrează dumnezeirea.
"Eu sunt Lumina lumii" (Ioan 8:12).
"Eu sutn Păstorul cel Bun (Ioan 10:11).
"Voi sunteţi din lumea aceasta. Eu nu sunt din lumea aceasta. Voi
sunteţi de jos. Eu sunt de sus" (Ioan 8:23).
"Tatăl vostru Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea:
a văzut-o şi s-a bucurat." (Ioan 8:56).
"Moise a scris despre Mine" (Ioan 5:46).
"Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică,
dai- tocmai ele mărturisesc despre Mine" (Ioan 5:39)
"Tatăl a mărturisit despre Mine" (Ioan 5:37).
542
"Lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl să le săvârşesc, tocmai
lucrările acestea pe care le fac Eu mărturisesc despre Mine" (Ioan
5:36).
"Dacă n-aş fi făcut între ei lucrările pe care nimeni altul nu le-
a făcut, n-ar avea păcat" (Ioanl5:24).
"Dacă nu credeţi în Mine că Eu sunt, veţi muri în păcatele voas-
tre" (Ioan 8:24).
"Binecuvântaţi sunt ochii voştri, căci vă spun că mulţi regi şi
profeţi au dorit să vadă lucrurile pe câer le vedeţi voi, dar nu le-au
văzut, şi să audă lucrurile pe care le auziţi voi, dar nu le-au auzit"
(Luca 10:23-24).
"Regina din Seba a venit de la marginile pământului să audă
înţelepciunea lui Solomon. Şi iată că aici este Unul mai mare dcât
Solomon. Ninivenii s-au pocăit la propovăduirea lui Iona. Iată că
aici este Unul mai mare decât Iona" (Matei 12:41-42).
Nume şi titluri date în Scriptură lui Cristos
"Cristosul" "Mesia"', "Mântuitorul", "Răscumpărător" Minunat,
Sfetnic, Martorul Credincios, Cuvântul lui Dumnezeu, Adevărul,
Lumina lumii. Calea, Păstorul cel bun, Mijlocitorul, Izbăvitorul,
Măreţul nostru, Mare Preot, Autorul şi Desăvârşitorul Credinţei
noastre, Căpetenia mântuirii noastre, Avocatul nostru, Fiul lui
Dumnezeu, Sfântul lui Israel, Singurul Fiu născut, Dumnezeu
Atotputernic, Chipul lui Dumnezeu, Părinte al veşniciilor, Domn,
Domn al tuturor, Domnul Slavei, Domnul domnilor,
Binecuvântatul şi Singurul Potentat, Rege a lui Israel, Rege al
regilor, Cârmuitor peste regii pământului, Prinţ al păcii, Prinţul
vieţii, Fiul lui David, Odrasla, David, Rădăcina şi odrasla lui
David, Luceafărul de dimineaţă, Emanuel, Al doilea Adam, Mielul
lui Dumnezeu, Leul din Seminţia lui Iuda, Alfa şi Omega, Cel
dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul, începutul creaţiei
lui Dumnezeu, întâiul născut din toată Creaţia, Aminul.
Ce a spus Napoleon despre Cristos
Cuvintele care urmează sunt acceptate în general ca aparţinând
lui Napoleon. Unii se îndoiesc însă de autenticitatea lor."Cunosc
oameni, şi vă spun: Isus nu a fost om. El ne. porunceşte să credem
şi nu ne dă nici alt motiv decât cutremurătorul Său cuvânt: EU
SUNT DUMENZEU. Filozofii încearcă să rezolve misterele
universului prin disertaţiile lor deşarte. Proştii. Sunt ca sugarul
care cere să se joace cu luna. Cristos nu şovăie niciodată. El
vorbeşte cu autoritate. Religia Sa e un mister, dar rezistă prin pro-
pria-i forţă. El caută şi cere în mod absolut dragostea oamenilor,
cel mai greu lucru de obţinut pe lumea aceasta. Alexandru, Cezar,
Hanibal - au cucerit lumea, dar nu au avut prieteni. Eu însumi
poate sunt singura persoană din vremea mea care îi iubeşte pe
IOAN
543
Alexandru, Cezar, Hanibal. Alexandru, Charlemagne şi eu însumi
am întemeiat imperii. Dar cu ce? Cu forţă! Isus şi-a întemeiat
imperiul prin dragoste. Şi chiar în ceasul acesta milioane de oameni
ar fi gata să moară pentru El. Eu însumi am inspirat mulţimi mari
de oameni, cu atâta afecţiune încât au murit pentru mine. Dar
prezenţa mea a fost necesară acolo, cu ei. Acum, când sunt pe
insula Sfânta Elena, unde se află prietenii mei? Sunt uitat şi mă
voi întoarce curând în ţărână, căzând pradă viermilor. Ce prăpastie
între mizeria mea şi împărăţia eternă a lui Cristos, care este
proclamat, iubit şi adorat - Cel a cărui împărăţie se întinde peste
tot pământul! Este aceasta moarte? Vă spun: moartea lui Cristos
este moartea unui Dumnezeu. Vă spun: ISUS ESTE DUM-
NEZEU."
Ce a spus Josephus despre Cristos
Sunt cuvinte considerate autentice de mulţi învăţaţi, dar unii
cred că ar fi vorba de o interpolare. Iosephus a fost un istoric
evreu care a trăit între anii 37-100, s-a născut şi a studiat la
Ierusalim, a fost general în armata ebraică
"Era în vremea aceasta Isus, un om înţelept, dacă ne este
îngăduit să-L numim om, căci el a săvârşit fapte şi lucrări
minunate. El a fost Cristos. Pilat, la sugestia oamenilor de seamă
dintre noi, L-a condamnat să moară pe cruce. El s-a arătat urmaşilor
Săi înviat, a treia zi".
Capitolul 9. Isus vindecă un orb din naştere
Cu o zi mai înaite, la Ierusalim (5:9), Isus vindecase un nepu-
tincios în ziua de Sabat, fapt care adăugat la declaraţia despre
Sine că este Fiul lui Dumnezeu, ia făcut pe farisei să încerce să-
L ucidă cu pietre (Ioan 8:52-59). Acum El face o minune şi mai
uimitoare în ziua de Sabat (9:14).
Capitolul 10:1-21. Isus Bunul Păstor
Isus se declară pe Sine Păstorul omenirii, adică păstorul tuturor
acelora din cadrul omenirii care îl vor primi pe Păstor. Este o metaforă
minunată, mult îndrăgită de creştini.
Capitolul 10:22-39. La praznicul Dedicării
Este un interval de două luni între versetele 21 şi 22. Praznicul
torturilor era în octombrie. Vizita lui Isus la acest praznic este
relatată de Ioan la 7:2 şi 10:21. Acum este praznicul Dedicării
(decembrie). în acest interval se pare că Isus fusese până în Galilea
Şi prin părţile de nord, şi avusese loc schimbarea la faţă.
Capitolul 10:40-42. Dincolo de Iordan
Unde petrecuse Isus opt luni la începutul lucrării Sale publice de
Propo văduire (Ioan3:32). A stat acolo probabil două luni. Este o regiune
L
544
foarte populată, cu multe oraşe romane, sub conducerea lui Irod, în
afara controlului autorităţilor de la Ierusalim (Luca 11 până la 18 inclusiv).
Capitolul 11. Isus îl învie pe Lazăr din morţi
Probabil aceasta s-a întâmplat cu o lună înaitea morţii
Domnului. A fost a treia înviere din morţi: fiica lui Iair (Marcu
5:21-43), fiul văduvei din Nain (Luca 7:11); Lazăr, la care se
adaugă cea mai mare dintre toate învierile: Propria Sa înviere,
când El însuşi a revenit dintre cei morţi, pentru ca niciodată să nu
mai moară! Minunea aceasta a determinat sinedriul să ia hotărârea
finală de a-L ucide pe Isus (53). De aceea, Isus s-a retras în pustiul
Efraim, la vreo 20 kilometri nord de Ierusalim, ca să aştepte Pastele
împreună cu ucenicii.
Capitolul 12:1-8. Cina din Bctania
Ioan aşează această cină în ziua dinaitea întrării Sale triumfale
(12), care putea fi sâmbătă seara (vezi la Marcu 14:3-9). Era
probabil la o lună după învierea lui Lazăr, care făcea parte dintr-
o familie bogată. Trei sute de lei cât se spune în versiunea
românească ar veni astăzi la suma de 600 de lei. Probabil Isus
vorbise despre răstignirea Sa. Măria, bună la inimă şi simţitoare,
plină de duioşie, a observat poate în ochii Săi durerea şi si-a zis:
"Aici nu mai poate fi vorba de o pildă, ci se va întâmpla chiar aşa
cum a zis El". Şi îndată s-a dus şi a luat ce avea mai scump în
casă, acel parfum rar, şi 1-a turnat peste capul şi picioarele Sale,
ştergândui-le apoi cu părul ei. Poate că nu s-a rostit nici un cuvânt.
Dar El a înţeles. El ştia ce voia să spună ea prin acel gest: că era
foarte îndurerată. Isus a apreciat atât de mult această faptă încât a
spus că ceea ce făcuse ea se va pomeni oriunde, va merge numele
Lui, până la marginile pământului, şi până la sfârşitul lumii.
Betania se alia la vreo 3 km de Ierusalim, pe versantul de răsărit
al Muntelui Măslinilor. A fost locul de şedere al lui Isus când era
în vizită la Ierusalim. De pe dealurile Betaniei Isus s-a suit la cer.
Capitolul 12:9-19. Intrarea Sa triumfală (Vezi la Matei 21:1-
11).
Capitolul 12:20-36. Dorinţa grecilor de a-L vedea pe Isus. Nu se
afirmă când dar se crede că ar fi avut loc probabil marţi, la templu,
întrucât ositilitatea deschisă a conducătorilor religioşi devenea tot mai
puternică. Popoare din ţări îndepărtate i-au adus omagiul lor. A dat
naştere unei conversaţii combinate cu accente de monolog, rostite ca
un fel de rugăciune despre necesitatea morţii Sale. Cât de mult se
îngrozea El la gândul morţii!
[O AN
545
Fig.66. Satul Betania. Mormântul lui Lazăr, în centru, în dreapta
casa lui Simon leprosul. Foto Matson
Capitolul 12:37-43. Necredinţa lor. De ce oare în ciuda tuturor
dovezilor copleşitoare ale minunilor lui Isus, conducătorii religioşi ai
naţiunii ebraice nu voiau să creadă în Isus - constitue una din cele mai
grele probleme de rezolvat din Scriptură. Răspunsul lui Ioan este acela
că era vorba de împlinirea Scripturii.
Capitolul 12:44-50. Mesajul final pe care 1-a rostit Isus în templu.
Probabil 1-a ţinut înaite de a pleca din templu, marţea, pentru ca
niciodată să nu se mai întoarcă acolo.
Capitolele 13,14. Cina de pe urmă
(Vezi mai dezvoltat la Matei 26:17-29)
Isus le spală picioarele (13:1-20). A dat naştere unei iniei vrajbe
Pnvitoare la împărţirea şi ordinea funcţiilor în viitoarea împărăţie.
Aceasta fusese una din problemele care se iveau mereu între ei (vezi
'« Luca 9:46-48). în ciuda repetatelor Sale afinnaţii că El avea să fie
răstignit (vezi la Marcu 9:30-32), pe care ei le-au luat ca pe o pildă
Pană în ultimele clipe, ei păreau să creadă că Intrarea Sa triumfală,
caje a urmat peste cinci zile, este semnul după care a sosit vremea să
lce tronul unui imperiu la Ierusalim - un imperiu mondial. Isus a
546
trebuit în cele din urmă să se aplece în mâini şi în genunchi şi să le
spele picioarele, deci să facă o treabă umilitoare de sclav, pentru a le
săpa adânc în memorie faptul că El i-a chemat să slujească, iar nu să
stăpânească. O, cât de mult a suferit Biserica de-a lungul secolelor,
din pricina faptului că conducătorii ei au fost mistuiţi de dorinţa de, a
fi ei înşişi mari! Au fost create orgnizaţii puternice şi funcţii înalte, ca
să satisfacă ambiţiile lumeşti şi egoiste ale oamenilor. Aşa-zişii oameni
mari ai Bisericii, care în loc să-L slujească pe Cristos, s-au folosit de
numele Său pentru a se sluji pe ei înşişi şi interesele lor.
Isus îl indică pe vânzătorul Lui (21-20). Atât de bine a reuşit Iuda
să-şi păstreze secretul încât nimeni nu 1-a bănuit. (Vezi la Marcu 14:10-
1 1). Dar Iuda ştia că Isus îi cunoaşte secretul. Având însă o inimă de
piatră, el a continuat să săvârşească blestemata lui crimă.
Cuvântul de rămas bun către ucenici (13:31 la 17:26) rostit de Isus
pe când Iuda nu mai era în mijlocul lor. Aceste patru capitole sunt
cele mai duioase cuvinte din toată Biblia. Capitolul 14 a fost rostit pe
când se aflau la cină. Capitolele 15, 16 şi 17 pe când se îndreptau spre
Ghetsiman.
lîl ştia că sfârşitul se apropiase tot mai mult. Era gata să-1 înfrunte,
în loc să numească acest sfârşit "răstignire", Isus 1-a numit "proslăvire"
(13:31). El se îngrozea în faţa durerii, dar avea ochii aţintiţi spre bucuria
ce va urma durerii.
Ucenicii au rămas înmărmuriţi când L-au auzit zicând că îi va părăsi.
Ce voia oare să spună? Dar nu le spusese Isus de atâtea ori că aşa se
va ânlâmpla? Credem că inima Lui trebuie să fi sângerat mai mult
pentru ci, decât la gândul suferinţelor Sale.
Petru, crezând că Isus se duce într-o misiune primejdioasă, s-a oferit
să-L urmeze chiar şi cu preţul vieţii. Isus i-a amintit lui Petru că nu-şi
dă seama ce spune.
Capitolul 14. Casa cu multe locaşuri
Capitolul cel mai iubit din Biblic, cel pe care îl luăm cu noi când
ne apropiem de valea umbrei morţii. Isus, ca maestru lucrător, ne
pregăteşte palatul ceresc pentru acea zi glorioasă când ne va primi la
sine ca pe Mireasa Lui, aleşii tuturor veacurilor. Dar şi Mireasa trebuie
să se pregătească. Biserica trebuie să fie adunată, crescută Şi
desăvârşită, adusă pe măsura acelor locaşuri ale lui Dumnezeu. Şi
oamenii şi locul trebuie pregătite! La plecarea Sa pentru a pregăti
căminul veşnic, Isus promite că va trimite Duhul Sfânt care să ne
educe, să ne formeze, să ne mângâie şi apoi să ne conducă pe noi,
sfinţii, în drumul spre casă.
1. "Coenaculum", numele locului tradiţional al Cinei de pe urma,
probabil casa Măriei, mama lui Marcu. De aici, pe la 8 sau 9 seaia.
El s-a dus în Getsiman, la un kilometru şi jumătate distanţă, aşa
cum se indică pe hartă pe linia întreruptă.
2. Ghetsiman. Aici Isus a stat în agonie două, trei sau patru ore-
IOAN
547
Harta 59. Deplasările lui Isus în ultima noapte.
Apoi a fost arestat şi dus în casa Marelui Preot. Aici Isus a fost
ţinut de la miezul nopţii până în zorii zilei. Condamnat, batjocorit,
tăgăduit de Petru, iar în revărsatul zorilor, condamnat oficial şi
trimis la Pilat.
3. Sala de judecată a lui Pilat, numită Turnul lui Antonio. Pilat a încercat
să scape de responsabilitate, trimiţându-1 pe Isus la Irod.
4. Palatul lui Irod. Aici El a fost batjocorit. Trimis iar la Pilat.
5. La Pilat. Biciuit şi condamnat la răstignire.
"■ Calvarul, aflat chiar în afara zidului de nord, este locul unde a fost
răstignit Isus; se mai numeşte şi Golgota (Fig.64).
'• Mormântul din grădină, locul unde a fost îngropat. (Vezi figurile
Capitolele 15,16, 17. în drum spre Ghetsimani
ideile care se repetă mereu în aceste capitole scumpe sunt: uce-
nicii să se iubească unii pe alţii şi să păzească poruncile lui Cristos;
sa rarnână în El şi să se aştepte la izgoniri şi persecuţii; e nevoie ca El
548
să plece, pentru ca să poată veni Duhul Sfânt în locul Lui, şi durerea
lor să se prefacă în bucurie, Domnul urmând a răspunde la rugăciunile
lor. Binecuvântatul învăţător şi Stăpân! Trecând peste propria Lui
suferinţă, chiar şi acum îşi dădea toate silinţele să-i mângâie cât mai
mult pe ucenicii năuciţi.
Capitolul 17. Rugăciunea de mijlocire a lui Isus
. El îşi încheie duiosul cuvânt de rămas bun încredinţându-i pe ucenici
în mâna lui Dumnezeu, rugându-se pentru Sine, cât şi pentru ei, după
care se îndreaptă spre teasc SINGUR. Amintirea despre existenţa Sa
pre-umană şi "slava" acesteia (5) I-au dat curaj. El s-a rugat pentru ai
Săi (9), nu pentru lume! El a venit să salveze lumea, dar interesul Său
deosebit s-a manifestat pentru cei care au crezut în El, Isus a trasat o
linie precisă de demarcaţie între cei care sunt ai Sţi şi cei care nu sunt.
Lucrul acesta apare foarte clar de-a lungul întregii cărţi a lui loan, şi
în toate scrierile sale.
Capitolul 18:1-12. Arestarea Domnului Isus
Istorisită şi la Matei 26:47-56; Marcu 14:43-50 şi Luca 22:47-53.
A fost pe la miezul nopţii. Garnizoana romană compusă dintr-o co-
hortă de soldaţi, vreo 500 sau 600 la număr, condusă de căpitanul şef,
cu emisari de la marele preot, toţi închipuindu-şi negreşit, că sunt
într-o misiune foarte primejdioasă, au fost călăuziţi de Iuda la locul
unde se rătrăsese Isus să se roage. Când au dat buzna prin poarta de
răsărit pe drumul Chedronului, cu torţe aprinse şi înarmaţi până în
dinţi, au putut fi văzuţi foarte bine din locul unde se afla Isus. Când s-
a apropiat, Isus printr-o putere nevăzută, i-a făcut să cadă la pământ,
pentru ca să-i lase să înţeleagă că nu puteau să-L fără voia Lui. Pentru
a face identificarea lui Isus absolut sigură. Iuda li L-a descoperit printr-
un sărut.
Capitolul 18:12 la 19:16. Procesul lui Isus. (Vezi la Marcu 14:53)
Capitolul 18:15-27.Tăgăduirea lui Petru
A avut loc în curtea marelui preot, în timp ce Isus era condam-
nat. Petru tocmai se declarase gata să lupte cu întreaga garnizoană
romană de unul singur. Nu era laş de felul lui. Merită laude în
privinţa aceasta. Noi nu vom putea cunoaşte niciodată emoţiile
puternice care au sfâşiat sufleutl lui Petru în noaptea aceea. In
timp ce el se lepăda cu vehemenţă, negând că L-ar fi cunoscut
vreoadtă, Isus s-a întors spre el şi l-a privit. Privirea aceasta i-a
frânt inima lui Petru.
Capitolul 19:17-37. Isus este răstignit
Vezi de asemenea notele de la Matei 27:33-56; Marcu 15:21 -41 şi
Luca 23:32-49. Picioarele tâlharilor au fost zdrobite (32) pentru a le
grăbi moartea, căci altfel ea nu ar fi intervenit decât peste patru sau
cinci zile.
IOAN
549
"Sângele şi apa" Capitolul 19:33-34
Isus era mort deja când i s-a străpuns coasta cu suliţa, după ce
stătuse pe cruce şase ore. linele persoane competente în medicină
afirmă că în cazul unei rupturi de inimă, şi numai în acel caz sângele
se adună în pericard, căptuşind preţii inimii şi divizându-i printr-un
fel de coagulare de sânge şi ser apos. Dacă acest lucru este un fapt
dovedit, atunci cauza fizică imediată a morţii lui Isus a fost o ruptură
de inimă. Sub durerea intensă, cu presiunea sângelui clocotind, inima
a pleznit. S-ar putea literalmente ca Isus să fi murit datorită inimii
Sale care s-a frânt pentru păcatul lumii. S-ar putea ca suferinţa pentru
păcatul uman să fi fost atât de mare încât conştiinţa sa umană nu a
mai rezistat.
Probabil există aici o paralelă mistică cu Genesa 2:21-22. După
cum Dumnezeu a luat-o pe Eva din coasta lui Adam, în timp ce acesta
dormea, pe aceea care a fost tăcută de El să-i fie mireasă lui Adam,
tot aşa, El a luat din coasta lui Isus, în somnul Său pe cruce, pe aceea
din care a făcut biserica, mireasa Lui.
Curtea lui Caiafa, unde un călugăr priveşte placa reprezentând un
cocoş, în amintirea tăgăduirii lui Petru a Domnului Său.
Foto Matson
L
550
Capitolul 19:38-42. îngroparea
(Pentru nota asupra locului de îngropare, vezi pagina
următoare).Iosif şi Nicodim, ambii membrii ai Sinedriului, ucenici
secreţi ai lui Isus în zilele Sale de popularitate, acum în ceasul umilirii
Sale au ieşit cu îndrăzneală la lumină, dornici să poarte şi ei ruşinea
crucii Sale. Bravo Iosif! Bravo Nicodim!
"Giulgiul Sfânt". Revista The Scientific American din martie 1937
conţine un articol scris de un om de ştiinţă francez despre un cearceaf
de in care a fost găsit într-o biserică catolică din Turin, în Italia, despre
care se crede că ar fi chiar giulgiul în care a fost învelit trupul Domnului
Isus. Savantul francez 1-a descris ca având 4,26 metri lungime şi 1 m
Fig. 76. îngrăditura Grădinii Mormântului. Intrarea e jos, în stânga.
Foto Matson
IOAN
551
Fig. 68. Intrarea în mormânt.
Foto Matson
lăţime, cu imagini în negativ ale părţii din faţă şi din spate ale unui trup
de bărbat matur, indicând faptul că omul era aşezat într-o parte, cealaltă
jumătate fiind îndoită în lungime. Figurile, a susţinut el, nu sunt picturi,
ci imagini produse prin vapori de amoniac, eliberaţi datorită unui grad
mare de transpiraţie, în urm unei suferinţe imense. Semnele biciuirii,
rănile din palmi, de pe coastă şi de pe cap se văd foarte bine, cu indicii
potrivit cărora a curs sânge şi ser din rană. Este în mod incontestabil
imaginea unui răstignit, toate detaliile potrivindu-se exact cu relatarea
Scripturii şi cu înfăţişarea unui om nobil. Giulgiul a apărut pentru prima
dată în Franţa, în anul 1335, cu indicaţia căfusese văzut la Constantinopol
in anul 1204. Totuşi nu ştim sigur dacă este chiar giulgiul în care a fost
înfăşurat Isus sau dacă nu cumva este un fals.
Capitolul 19:41:42. Mormântul lui Isus
In locul unde fusese răstignit Isus era o grădină; şi în grădină erau
un mormânt în care nu mai fusese pus nimeni". Asta înseamnă că
Mormântul în care a fost îngropat Isus era în apropierea locului mde
tusese răstignit. (Vezi la Marcu 15:21-41).
,,„ Generalul Christian Gordon a găsit în anul 1881, la poalele dealului
•apăţânii, în partea de vest, o grădină. El a pus o echipă de oameni să
Pe Şl, la un metru şi jumătate sub depuneri a găsit un mormânt din
552
vremea romană, săpat în piatră solidă, cu un şanţ în faţă unde piatra se
dădea la o
Dostları ilə paylaş: |