Manual biblic

parte în faţa iritării. Mormântul este de 4,2 metri lăţime şi 3
metri adâncime, iar înălţimea de 2,3 metri. Când intri: la dreapta se
află două morminte. Unul spre zidul din faţă iar celălalt spre zidul din
spate, aşa cum ilustrează harta 60. Ele sunt puţin mai jos decâtpodeaua
încăperii cu un zid între ele. Mormântul din faţă pare să fi rămas
neterminat. Există indicii după care numai mormântul din spate a fost
ocupat, fără semnele putrezirii. Mormântul este suficient de mare
pentru ca un grup de femei şi doi îngeri să stea în picioare (Marcu
16:5; Ioan20:12) In dreapta uşii se află o fereastră unde lumina soarelui
ar fi căzut în zori pe mormântul ocupat. Vezi partea din dreapta a
figurii 69. Fiecare amănunt se potriveşte cu relatarea Scripturii.

Mai mult, potrivit tui Eusehius, împăratul roman Adrian, în

persecuţia deslănţuită împotriva creştinilor, a zidit în anul 135 un tmplu
în cinstea lui Venus, peste mormântul unde fusese îngropat Isus.
Constantin, primul împărat creştin a distrus acest templu şn anul 330.
Generalul Gordon a găsit între dărâmăturile mormântului o piatră de
pe altarul lui Venus. El a găsit urme ale unei clădiri ce fusese ridicată

deasupra mormântului. Dea-

supra intrării, erau două an-
tecamere, specifice templelor lui
Venus. în continuare, într-o
boltă învecinată, s-a găsit o
piatră funerară cu inscripţia:
"îngropat lângă Domnul".

Haita 60. Planul mormântului

Astfel se pare că există destul de bune dovezi ca să credem că
Mormântul din Grădină a fost chiar locul unde a fost îngropat Isus, şi
din care a înviat, fiind acum VIU în vecii vecilor. De aceea pentru
creştini este locul cel mai sfânt de pe pământ, locul unde a venit
asigurarea vieţii veşnice.

Capitolul 20:1-2. Marla Magdalena se duce la mormânt

Eau cu ea şi alte femei. (Vezi la Matei 28:1 -8 şi nota asupra "Ordinii

evenimentelor" de la Marcu 16)

Capitolul 20:3-10. Petru s.i loan aleargă Ia mormânt

Fapt relatat şi la Luca 24:12. E posibil ca ei să fi locuit în apropiere

de ceilalţi ucenici, probabil în casa lui loan, unde stătea mama lui
Isus (19:27).

2m 2 metri înălţime E Uşa: 1,20*1.60 m	Cavou ocupat
	.1 1
	Cavou neocupat

IO AN

l'ig. 69. Interiorul mormântului din grădină

Foto Matson

Capitolul 20:11-18. Isus se arată Măriei Magdalena

A fost prima Sa arătare (Marcu 16:9-11). Celelalte femei plecas-

eră. Petru şi loan plecaseră şi ei. Măria stă singură şi plânge, de parcă
i se frânge inima. Nici nu se gândeşte măcar că Isus a înviat. Ea nu
auzise veste îngerului că Isus e viu. Isus spusese El însuşi de atâtea
ori că a treia zi va învia. Cumva ea nu îl înţelesese, dar cât de mult îl
iubise! Şi acum era mort! Ba chiar şi trupul I-a dispărut! în clipa aceea
de durere cumplită, deodată Isus a stat lângă ea şi a strigat-o pe nume.
ta s-a recunoscut îndată vocea şi va fi strigat cuprinsă de bucurie
Şiextaz: "Isus nu e mort Isus e viu!"

Puţin mai târziu. El s-a arătat şi celorlalte femei (Matei 28:9-10) în

aupa-masa aceea El s-a arătat celor doi (Luca 24:13-32)

CapitoluI20:19-25. Isus se arată celor unsprezece

In seara aceea, la Ierusalim, pe când Toma era absent (24)?

vratarea aceasta e consemnată de trei ori: aici la Marcu 16:14 şi la

uca 24:33-43. (Vezi notiţele de la pasajele respective) Isus a fost în

_A ^{aşi tlu}P> ^cu semnele rănilor Sale pe mâini, pe picioare, şi în coastă.

Poi, a mâncat. Totuşi avea puterea să treacţ prin ziduri şi să apară

^S1 sa dispară după cum voia.

554

"Oricui veţi ierta păcatele" (23. Vezi la Matei 16:19)
Capitolul 20:26-29. Din nou se arată celor unsprezece ucenici

Peste o săptămână, la Ierusalim. Era prezent şi Toma. Nici un critic

modern nu ar putea fi mai ştiinţific decât Toma.

Capitolul 20:30-31. Scopul cărţii

Iată aici declaraţia fără echivoc a autorului potrivit căreia scopul

său a fost acela de a demonstra şi ilustra dumnezeirea lui Isus.

Greutatea cu care au ajuns ucenicii să creadă că Isus a înviat

Ei nu se aşteptau la asta, deşi Isus le spusese de repetate ori şi cât

se poate de lămurit că va învia din morţi a treia zi. (Matei 16:21; 17:9,
23; 27:63; Marcu 8:3l;Luca 18:33; 24:7). Probabil, ei au luat cuvintele
Sale drept o pildă cu sens misterios. Când s-au dus femeile la mormânt
au făcut aşa nu pentru a vedea dacă a înviat El, ci ca să-L pregătească
pentru înmormântarea Sa permanentă. Numai Ioan, dintre toţi ucenicii,
a crezut la vederea mormântuli gol, că Isus a înviat din morţi (Ioan
20:8)

Mana Magdalena nu a avut decât un singur gând: să-1 descopere

pe cel care L-a furat pe Domnul ei (Ioan 20:13, 15)

Vestea adusă de femei că Isus a înviat li s-a părut ucenicilor un

basm (Luca 24:11)

Când cei doi în drum spre Emaus au spus ucenicilor că Isus li s-a

arătat un au fost crezuţi nici ei (Marcu 16:14)

Dar Isus le spusese de nenumărate ori. îngerii anunţaseră lucrul

acesta. Mormântul era gol. Trupul lui Isus nu mai era acolo. Măria
Magdalena îl văzuse cu ochii ei! îl văzuse şi Petru şi celelalte femei;
de asemenea, Clopa şi prietenul lui. Totuşi, grupul de ucenici refuza
să creadă. Li se părea un fapt cu totul şi cu totul incredibil.

Apoi, când Li s-a arătat Isus celor zece în noaptea aceea, El i-a

mustrat pentru împietrirea lor şi refuzul de a-i crede pe cei care L-au
văzut (Marcu 16:14). Dar ei tot mai credeau că este un strigoi, şi atunci
El i-a invitat să privească atent la mâinile la picioarele şi coasta Lui şi
să le pipăie. Apoi le-a cerut de mâncare şi a mâncat în faţa lor (Luca
24:38-43; Ioan 20:20)

După toate astea, Toma posomorât şi îndoielnic, a fost sigur că

trebuie să fie o greşală şi n-a crezut decât atunci când L-a văzut pe
Isus în persoană (Ioan 20:24-29)

Astfel, cei care au vestit prima dată istoria învierii lui Isus au fost

total nepregătiţi să creadă chiar ei înşişi; de fapt, au fost hotărâţi să nu
creadă, dar au ajuns în cele din urmă să creadă în ciuda lor înşişi-
Acest lucru face să cadă cu desăvârşire teoria potrivit căreia istoria cu
învierea lui Isus n-ar fi fost decât rezultatul imaginaţiei lor exaltate.
Nu există nici o posibilitate de a explica originea acestei teorii decât
admiţând că este o REALITATE. Şi noi, prin harul Său, vom învia
îtnr-o bună zi!

IOAN

555

De Wette: "Deşi un mister care nu se poate risipi zace peste maniera

învierii, realitatea învierii nu poate fi pusă la îndoială după cum nu
poate fi pusă la îndoială, în faţa dovezilor istorice sincere, asasinarea
lui Cezar".

Edersheim: "învierea lui Cristos poate fi decarată fără şovăire cel

mai întemeiat fapt din istorie"

Ewald: "Nimic nu e mai sigur din punct de vedere istoric decât

faptul că Isus a înviat din morţi şi s-a arătat din nou ucenicilor"

John A. Broadus: "Dacă nu ştim că Isus din Nazaret a înviat din

morţi nu avem Conştiinţa adevăratei valori istorice".

Capitolul 21. Isus se arată celor şapte

Ucenicii se întorsese în Galilea, aşa cum le spusese Isus să facă

(Matei 28:7, 10; Marcu 16:7). El rânduise un anumit munte ca loc de
întâlnire (Matei28:16) şi, probabil fixase şi data. în acest timp, fiecare
din ei şi-a reluat slujba de fiecare zi. S-ar putea ca să se fi aflat în
apropierea locului de unde în urmă cu doi-trei ani. El îi chemase prima
oară să devină pescari de oameni (Luca 5:1-11). De data aceasta, ca
la început, El i-a ajutat să prindă foarte mulţi peşti. A dorit probabil ca
aceasta să fie un simbol pentru marele succes pe care avea să-1
repurteze mişcarea de răscumpărare a omenirii pe care urmau să o
conducă ei.

"A treia oară" (14) adică pentru ucenicii adunaţi la un loc, Isus se

mai arătase de două ori (20:19, 26). Numărând persoanele individuale
cărora li S-a arătat El, Măriei Magdalena, celorlalte femei, celor doi,
lui Petru - vom stabili că arătările Domnului până acum au fost în
număr de şapte.

"Mai mult decât aceştia" (15). Decât lucrurile acestea sau mai mult

decât oamenii aceştia? Formele de masculin şi neutru în limba greacă
pentru "aceştia" sunt identice. Nu se poate indica cu precizie din text
care e sensul real al propoziţiei. "Mă iubeşti tu oare mai mult decât
mă iubesc ucenicii aceştia?" sau "Mă iubeşti tu mai mult pe Mine,
decât iubeşti negoţul de peşte?" îl dojenea oare Isus pe Petru pentru
tăgăduirea sa de trei ori" Sau îl mustra cu blândeţe pentru faptul că se
întorsese la pescuitul peştelui? Credem că e cazul din urmă.

"Mă iubeşti tu?" (15, 16, 17). Isus foloseşte verbul "agapan" Petru

foloseşte verbul "philein". Ambele înseamnă "a iubi". "Agapan"
exprimă un grad mai mare de devoţiune. Petru refuză să-1 întrebuinţeze
pe acesta. A treia oară Isus foloseşte şi El cuvântul lui Petru.

"I Irăneşte oile Mele" (15, 16, 17) apare de trei ori în forme deferite,

ideea pare să fie următoarea: "Petre, Mă iubeşti tu mai mult pe MINE,
decât meseria ta? Atunci mai bine ţi-ai consacra timpul îngrijind de
turma Mea şi fiind angajat în slujba Mea, şi nu a ta!

Profeţia lui Isus despre felul în care avea să moară Petru ca martir

(18-19). Se întâmplase deja cu mult înaite de a fi scris Ioan aceste
cuvinte. (Vezi nota de la I Petru)

556

Identificarea autorului. (24). O afirmaţie concretă potrivit căreia
loan, apostolul iubit, este autorul acestei cărţi.

"Multe alte lucruri" (25). O hiperbolă, dar negreşit o descriere

impunătoare a faptelor de îndurare pe care le-a făcut Mântuitorul în
viaţa Sa pe pământ.

Mai târziu s-a arătat celor unsprezece, în Galilea (Matei 28:16-

20). La un timp şi loc necunoscut, i s-a arătat şi lui Iacov (I Corinteoi
15:7)

Arătarea Sa finală şi înălţarea la Cer din Betania (Luca 24:44-51)

Cele mai importante capitole, cinci la număr, din toată Biblia le
considerăm a fi: Matei 28, Marcu 16, Luca 24, Toan 20 şi loan 21,
deoarece ele ne spun desper Cel mai Important Eveniment din istoria
umană, învierea lui Cristos din morţi, punctul principal, piatra funda-
mentală a întregii Biblii.

învierea

învierea lui Cristos din morţi este faptul cel mai important din întreg

fondul de cunoştinţe al omenirii: evenimentul grandios al tuturor
veacurilor, spre care converge toată istoria de mai înainte de Cristos
pe pământ, şi de la care îşi derivă sensul toată istoria care a urmat.
Istoria Sa a brăzdat veacurile şi a schimbat faţa pământului. (Vezi
nota de la I Corinteni 15)

Este o realitate? A înviat El cu adevărat din morţi? Dacă nu aînviat,

atunci ce s-a făcut cu trupul Lui? Dacă l-au furat duşmaii Lui, atunci
aceştia ai" fi avut grijă să-1 scoată napărat la lumină, căci ei nu s-au
oprit de la nimic în pornirea lor de a discredita relatarea învierii,
omorându-i chiar pe aceia care au îndrăznit să o propage. Dacă prietenii
l-au furat, ei şi-ar fi dat seama că au orezul într-o minuciună, dai'
oamenii nu devin martiri pentru un lucru de care sunt convinşi că e
fals.

Un lucru este sigur: cei care au răspândit prima dată vestea că Isus

a înviat dn morţi au CREZUT că aceasta este o realitate. Ei şi-au
întemeiat credinţa nu numai pe mormântul gol, ci şi pe faptul că ei
înşişi L-au VĂZUT pe Isus VIU, după ce El fusese îngropat. Şi nu
doar o dată, sau de două ori, ci cel puţin de zece ori se consemnează
că L-au văzut. Apoi nu L-au văzut singuri ci în grupuri de câte doi,
şapte, zece, unsprezece, cinci sute.

Să fie o halucinaţie? Oare nu cumva a fost doar un extaz? Un vis?

O fantezie a unei imaginaţii aprinse? O arătare a unui duh? Nu se
poate ca mai multe grupuri de oameni să aibă aceeaşi halucinaţie.
Cinci sute de oameni nu puteau visa cu toţii acelaşi vis în permanenţă,
în plus, ei nu se aşteptau ca Domnul Isus să învie. La început au luat
vestea învierii Sale drept un basm (Luca 24:11). Nu au crezut în ea
decât atunci când nu au mai avut încotro.

Sau cealaltă teorie, potrivit căreia El nu ar fi murit, ci doar a leşinat,

în cazul acesta, slab şi extenuat cum era, nu ai' fi putut în nici un fel

I0AN

557

mişca piatra de la loc pentru a ieşi din mormânt. în plus, s-a constatat

că Domnul Isus avea după înviere puteri noi pe care nu le manifestase
până atunci, de a dispărea şi apărea prin uşile încuiate. Cei unsprezece
(sau cei douăzeci?) într-un grup; L-au văzut personal ridicându-se lin
de pe pământ şi dispărând dincolo de nori.

Sau poate s-au tăcut modificări voite în documente? Oare nu cumva

învierea a fost o poveste adăugată ulterior la istoria lui Cristos, o
invenţie mult mai târzie menită să glorifice un erou mort. Se ştie din
izvoare istorice de altă provenienţă decât Biblia, că secta cunoscută
sub numele de "creştini" a luat fiinţă în timpul domniei lui Tiberius şi
că ceea ce i-a făcut pe creştini să ia fiinţă ca atare a fost credinţa lor în
învierea lui Isus din morţi. învierea nu a fost doar o adăugire ulterioară
la credinţa creştină ci chiar cauza şi punctul ei de plecare. Ei şi-au
întemeiat credinţa nu pe însemnări, ci pe faptele văzute cu ochii lor.
însemnările care s-au făcut după aceea au fost rezultatul credinţei lor,
nu cauza! Dacă nu ar fi fost în vierea, nu ar fi fost nici Noul Testament
şi nici Biserica!

Ce aureolă
Speranţa noastră că vom fi noi înviaţi şi că vom avea parte de viaţă
veşnică se bazează nu pe presupuneri filozofice despre nemurire, ci
pe fapt istoric.

FAPTELE APOSTOLILOR

Constituirea şi răspândirea Bisericii

Extinderea Evangheliei la neamuri

Viaţa şi opera lui Pavel

îti timpul generaţiei apostolice, Evanghelia lui Cristos s-a răspândit

în toată lumea, până când a curpins fiecare naţiune din lumea de atunci
(Coloseni 1:23).

Cartea Faptele Apostolilor se mărgineşte în să la relatarea răspândirii

Evangheliei pe tot cuprinsul Palestinei, spre nord în Antiohia iar de
acolo spre vest, prin Asia Mică şi Grecia până la Roma străbătând
zona care constituia coloana vertebrală a Imperiului Roman.

Cartea aceasta numită Faptele Apostolilor cuprinde, în general

faptele lui Petru şi Pavel, dar mai ales ale lui Pavel, care. a fost apostolul
neamurilor, adică al neevreilor, al celorlalte popoare. Unul din
subiectele de bază ale căiţii, dacă nu chiar subiectul principal, în relaţia
sa cu schema generală a cărţilor Bibliei, este extinderea Evangheliei
la neamuri.

Vechiul Testament este istoria legăturilor de veacuri ale lui

Dumnezeu cu poporul evreu, cu scopul precis de a binecuvânta prin
această naţiune toate popoarele.

Mesia Evreul, cel prezis demult de profeţi, a venit în cele din urmă.

Cartea aceasta începe cu măreaţa şi minunata lucrare printre naţiuni
pe care a iniţiat-o El. Iar Casa lui Dumnezeu, în cartea aceasta, trece
de la faza de popor pus deoparte la altă fază, aceea de instituţie
internaţională.

Autorul

Spre deosebire de epistolele lui Pavel, autorul Faptele Apostolilor

nu se aminteşte pe sine. Folosirea pronumelui personal "eu" subînţeles
din primele pagini pare să indice faptul că lucrarea se adresează în
primul rând unor oameni care cunoşteau deja pe autor. De la început,
această carte şi a treia dintre evanghelii au fost acceptate ca fiind
opera lui Luca.

Data

Cartea se încheie cu şederea lui Pavel în închisoare la Roma, timp
de doi ani (28:30). Se acceptă în general că este un indiciu al faptului

558

FAPTE 559

că a fost scrisă cam în perioada aceea, adică prin anul 63 ale erei

creştine, căci, după ce acordă atât de mult spaţiu întemniţării lui Pavel
(capitolele 21-28), ar părea incredibil ca scriitorul să fi omis să redea
rezultatul procesului lui Pavel, dacă într-adevăr cartea ar fi fost scrisă
mai târziu.

Luca

Se cunosc puţine lucruri despre Luca (vezi pagina 485). La Colos-
eni 4:11, 14 pare să fie trecut în rândul neamurilor; ceea ce înseamnă
că ar fi singurul autor dintre neamuri al uneia din cărţile Bibliei.
Eusebiu spune că Luca era din Antiohia: Ramsey, unul din cei mai
mari învăţaţi şi experţi paulini din perioada modernă, crede că Luca
ar fi fost originar din Filipi.

S-a recunoscut în unanimitate că a fost un om cult, expert în limbile

ebraică şi greaca clasică. De profesie a fost medic.

Apare prima dată ca cel care 1-a dus pe Pavel de la Troa la Filipi. A

fost conducătorul bisericii din Filipi timp de 6 ani după înfiinţarea
acesteia. Apoi s-a alăturat din nou lui Pavel (Fapte 16:10; 16:40; 20:6).
Se folosesc pronumele "noi", "ei", apoi iarăşi "noi". Luca a stat cu
Pavel până la sfârşitul acestuia.

Cronologia Faptelor Apostolilor

Nu se dau suficiente date pentru a se putea întocmi o cronologie
exactă, dai" se poate aproxima data celor mai multe din evenimentele
descrise în carte. Se ştie că Irod a murit în anul 44 d.Cr. (Fapte 12:33).
Se aminteşte că Pavel a sosit la Ierusalim cam pe vremea când Irod 1-
a omorât pe Iacov (11:30-l 2:2); iar Pavel a plecat imediat după moartea
lui Irod la Ierusalim (12:23-24), ceea ce ne face să credem că la această
vizită se referă textul de la Galateni 2:1, la "paisprezece ani" după
întoarcerea lui Pavel la Dumnezeu.

Dacă aşa stau lucrurile, luând în considerare uzanţa ebraică de a

socoti părţi din ani la începutul şi sfârşitul unei perioade drept ani
întregi, cei 14 s-ar putea să nu fi fost decât vreo 13, sau chiar mai
puţini, ceea ce înseamnă că întoarcerea lui Pavel la Cristos a avut loc
prin anul 31 sau 32 d.Cr.

Prin urmare, luând ca dată de plecare anul 30 al erei creştine şi

anul 60 data cunoscută a numirii lui Festus în funcţia de guvernator al
Cezareei (24:27), următoarele date pot fi considerate corecte cu o
oarecare aproximaţie:

Formarea bisericii, la Ierusalim capitolul 2.........................anul 30

Omorârea lui Ştefan, împrăştierea Bisericii, cap.7, 8...........31 sau 32

Convertirea lui Pavel, capitolul 9.................................anul 31 sau 32

Prima vizită a lui Pavel la Ierusalim după convertire.........anul 34, 35

Convertirea lui Corneliu, un neevreu..............................între 35 şi 40

Primirea neamurilor la Antiohia, cap.l 1...........................prin anul 42

^A doua vizită a lui Pavel la Ierusalim (11:27-30)............................44
560

Prima călătorie misionară a lui Pavel, Galatia, cap. 13,.........14 45-48

Consiliul de la Ierusalim, cap. 15.....................................prin anul 50

A doua călătorie misionară a lui Pavel, Grecia, cap.16, 17, 18.50-53

A treia călătorie misionară a lui Pavel, Efes., cap.10, 20...anul 54-57

Pavel ajunge la Efes, cap. 19....................................................anul 54

Pavel pleacă de la Efes, iunie (1 Corinteni 16:8)......................anul 57

Pavel în Macedonia, vara şi toamna (1 Corinteni 16:8)...........anul 57

Pavel pleacă de la Filipi în aprilie (Fapte 20:6)...............................58

Pavel ajunge la Ierusalim în iunie (Fapte 20:16).......................anul 58

Pavel în Cezarea, cap. 24, 25, 26.................................iarna anii 60-61

Pavel la Roma 2 ani..............................................................anii 61 -63

Capitolul 1:1-5. Cele patruzeci de zile

In timpul celor patruzeci de zile de la învierea Sa până la înălţarea

Sa la cer, Isus S-a arătat ucenicilor de zece sau unsprezece ori (vezi
pagina 526), pentru a alunga pentru totdeauna orice îndoială cu privire
la existenţa Sa după cruce, ca o persoană vie. Ce experienţă minunată,
în cele patruzeci de zile, să-L fi putut vedea pe Domnul, să fi putut sta
de vorbă cu El, să fi luat masa cu El, să fi simţit atingerea mâinilor
Sale, a trupului Său glorificat când Isus putea să intre şi să iasă acum
prin uşile încuiate, experienţă ce a culminat prin binecuvântarea
mâinilor Sale ridicate după care Domnul S-a înălţat la cer şi a dispărut
treptat în nori.

Un tratat anterior (1:1): Evanghelia lui Luca 1:3.

Teofil (1:1): Se lasă a se. înţeleagă că ceea ce s-a consemnat în
cartea Faptele Apostolilor sunt continuare a lui Luca.

Capitolul 1:6-11. înălţarea lui Cristos la cer.

Această ultimă întâlnire cu ucenicii a avut loc la Ierusalim (1:4);

de unde El i-a condus la Betania (Luca 14:50, vezi pagina 544).

Să aşeze din nou împărăţia lui Israel? (1:6). Ei se mai gândeau

încă la independenţa politică a naţiunii lor. Dar după Rusalii au înţeles
mai bine.

Până la marginile pământului (1:8): acestea au fost ultimele cuvinte

ale lui Isus, în timp ce se ridica pe nori. Ei nu au uitat aceste cuvinte.
Cei mai mulţi din ei, conform tradiţiei, au murit ca martiri în ţări
îndepărtate.

Va veni iarăşi în acelaşi fel (1:9, 11). De pe dealurile Betaniei El a

intrat în nori. Se va întoarce tot pe nori, în văzul tuturor (Matei 14:27,
30; Apocalipsa 1:7).

Capitolul 1:12-14. Odaia de sus

Se poate să fi fost aceeaşi încăpere în care Domnul Isuanstituise

Cina Domnului (Luca 22:12); şi probabil camera în care li se arătase
Isus de două ori ucenicilor (Ioan 20:19, 26); se mai poate să fi f°^st
locul unde s-a coborât Duhul Sfânt peste ei (2:1). Era destul de mare
ca să încapă în ea 120 de persoane. (1:15).

FAPTE

561

Măria, mama lui Isus (1:14). Este ultima dată când se vorbeşte

despre ea în Noul Testament. Deşi stimată şi onorată ca mamă a
Mântuitorului, apostolii nu au dat nici cel mai mic indiciu despre nevoia
de a o avea drept mediatoare între ei şi Cristos.

Capitolul 1:15-26. Alegerea succesorului lui Iuda

După ce L-a vândut pe Isus, Iuda s-a spânzurat (Matei 27:5). Apoi

a căzut la pământ şi i s-au vărsat măruntaiele (Fapte 1:18). Cu banii
lui s-a cumpărat Ogorul Olarului (Matei 27:7). Până în ziua de azi i-a
rămas numele acela, Acheldama sau Ogorul Sângelui.

Matia a fost ales în locul lui Iuda să păstreze numărul 12. Nu se

mai vorbeşte nimic despre el după aceea. Trebuie să existe un sens
simbolic al acestui număr care depăşeşte cunoştinţa noastră. Temeliile
Noului Ierusalim poartă numele celor doisprezece apostoli (vezi pagina
738).

Capitolul 2:1-13. Rusaliile

Anul 30, era creştină. Ziua de naştere a Bisericii. A cinzecea zi

după învierea lui Isus. Rusaliile au căzut într-o zi de duminică.

Rusaliile, sau ziua cincizecimii, a fost praznicul primelor roade şi

praznicul secerişului (vezi pagina 152). Cât de nimerit era, prin urmare,
ca să fie aleasă ziua primelor roade ca zi a roadelor dintâi ale secerişului
Evangheliei în lumea întreagă.

[sus vorbise, la Ioan 16:7-14 despre venirea Epocii Duhului Sfânt.

Acum ea este inaugurată printr-o manifestare miraculoasă şi minunată
a Duhului Sfânt, cu vârtej şi vâjâit şi cu limbile de foc care se
despărţeau şi se aşezau pe fiecare apostol, aceasta fiind proclamarea
publică a învierii lui Isus pentru lume, pentru evrei şi pentru evreii
prozeliţi adunaţi la Ierusalim de Rusalii, din toate ţările lumii. Sunt
numite aici 15 naţiuni (2:9-1 1), cărora apostolii galileeni le-au vorbit
pe limba lor.

Harta 61. Naţiunile reprezentate la Rusalii.

562

Capitolul 2:14-26. Predica lui Petru

Uimitorul spectacol al apostolilor care au vorbit sub limbi de foc,

în toate limbile naţiunilor reprezentate acolo este, aţa cum explică
Petru (15-21), împlinirea profeţiei lui Ioel din cap. 2:28-32.

Ceea ce s-a întâmplat în ziua aceea se poate să nu fi fost împlinirea
completă a profeţiei, ci doar începutul unei măreţe şi remarcabile epoci.
Unele profeţii referitoare la acest eveniment pot avea referire şi la
vremea sfârşitului.

împlinirea profeţiei

Notaţi afirmaţia repetată potrivit căreia ceea ce se întâmpla fusese

prezis cu mult timp înainte: vânzarea lui Isus de către Iuda (1:16, 20):
răstignirea (3:18): învierea (2:25-28): înălţarea lui Isus la cer (2:33-
35): venirea Duhului Sfânt (2:17). "Toţi proorocii" (3:18, 24): în ce
priveşte schiţa profeţiilor mesianice, vezi paginile 387-401).

învierea lui Isus

Observaţi de asemenea accentul deosebit pus asupra învierii, pe

tot cuprinsul acestei cărţi. A fost pivotul predicăm lui Petru de la
Rusalii (2:24, 31, 32), precum şi al predicii a doua pe care a ţinut-o
(3:15). Apoi la apărarea sa înaintea consiliului (4:2, 10). A constituit
apărarea lui Petru la a doua sa învinuire (5:30). O viziune a lui Cristos
Cel în viat 1-a covertitpePavel (9:3-6). Petru i-a predicat desprdn vierea
lui Corneliu (10-40). Pavel a predicat-o la Antiohia (13:30-37), la
Tesalonic (17:3), Atena (17:18, 31), Ierusalim (22:6-11), înaintea lui
Felix (24:15, 21) şj înaintea lui Festus şi Agripa (22:8, 23).

(în ce priveşte învierea, vezi paginile 483-484, 526, 554, 556, 598-

599).

Capitolul 2:37-47. Biserica de curând născută

3.000 de persoane în prima zi (2:41) sunt dovezi incontestabile ale

faptului că Isus a înviat. "Boteza" (2:38, vezi pagina 568).

"Aveau toate lucrurile de obşte" (2:44, 45). Viaţa de comunitate a

Bisericii a fost o însoţire a miraculoasei prezentări a creştinismului în
lume, menită, credem noi, a fi un exemplu extraordinar a ceea ce
poate face Duhul lui Cristos pentru omenire, fără ca să fie o situaţie
permanentă, normală, după cum minunile care se făceau pe vremea
apostolilor în mod curent nu se mai fac atât de des astăzi. A fost ceva
temporar, voluntar şi limitat. Numai cei care se simţeau înclinaţi o
făceau. Nu se aminteşte că ar fi devenit o practică în bisericile Noului
Testament. Filip, unul dintre cei şapte, care slujea la mese, a locuit
mai târziu în casa lui de la Cezarea (Fapte 21:8).

Erau mulţi săraci la Ierusalim. Pavel, în anii de pe urmă, a dus

multe daruri bisericii mamă de la Ierusalim (Fapte 11:29; 24:17).
FAPTE

563

Minuni în cartea Faptele Apostolilor

Minunile sunt o componentă evidenţiată în mod special în Fapte.

Cartea începe cu arătările lui Isus după moartea Sa la ucenici (1:3).

Apoi, sub ochii lor, se înalţă la Cer (1:9).

Apoi la Rusalii, o manifestare vizibilă a Duhului Sfânt în limbi de
foc (2:3).

Apostolii au făcut minuni şi semne (2:43).

Vindecarea ologului de la Poarta Templului (3:7-11) a făcut o
mare impresie asupra cetăţii (4:16, 17).

Dumnezeu a răspuns la rugăciune printr-un cutremur (4:31).

Anania şi Safira au murit loviţi de Domnul (5:5-10).

Apostolii au continuat să facă semne şi minuni (5:12).

Mulţimile din oraşele învecinate au fost vindecate de umbra lui
Petru (5:15, 16). Era ca pe vremea lui Isus din Galileea.

Uşile închisorii au fost deschise de un înger (5:19).

Ştefan a făcut semne mari şi minuni (6:8).

In Samaria, Filip a făcut semne şi minuni mari (8:6, 7, 13).

Saul a fost convertit printr-o voce din Cer (9:3-9).

La cuvântul lui Anania au căzut solzii de pe ochii lui Saul (9:17,

¹⁸l;

în Lida, Petru 1-a vindecat pe Enea, şi întreaga regiune a fost

convertită la Cristos (9:32-35).

în Iope, Petru a înviat-o pe Dorea din morţi şi mulţi au crezut în

Domnul (9:40-42).

Corneliu a fost convertit prin apariţia îngerului şi vorbirea în limbi

(10:3,46).

O voce venind de la Dumnezeu 1-a trimis pe Petru la Corneliu

(10:9-22) şi i-a convins pe evrei că Petru are dreptate (11:15, 18).

Uşa închisorii s-a deschis singură (12:10).

Orbirea unui vrăjitor 1-a făcut pe proconsulul din Ciprusă creadă
(13:11, 12).

Pavel a făcut semne şi minuni în Iconia şi o mare mulţime a crezut

(14:3, 4). La Listra vindecarea unui olog a făcut mulţimile să creadă
că Pavel este un zeu (14:8-18).

Istorisirea semnelor şi minunilor i-a convins pe creştinii evrei că

lucrarea lui Pavel între neamuri e de la Dumnezeu (15:12, 19).

La Filipi, Pavel a vindecat-o pe slujnica ghicitoare şi un cutremur

1-a convertit pe paznicul închisorii (16:16-34). La Efes, 12 oameni au
vorbit în limbi (19:6), faptul acesta împreună cu minunile speciale
făcute de Pavel (19:11, 12) făcând cuvântul lui Dumnezeu să aibă
câştig de cauză (19:20).

564

La Troa, Pavel a înviat un tânăr din morţi (20:8-12).

La Malta, vindecarea mâinii lui Pavel de muşcătura viperei (28:3-

6) i-a făcut pe băştinaşi să creadă c^s Pavel este un zeu; iar Pavel i-a
vindecat pe toţi bolnavii de pe insula (28:8, 9).

Scoate minunile din cartea Faptele Apostolilor şi nu mai rămâne

decât foarte puţin. Oricât de mult ar defăima criticii valoarea de dovezi
a minunilor, faptul că Dumnezeu a găsit cu cale să facă uz de foarte
multe minuni pentru a lansa creştinismul în lume va rămâne.

Capitolul 3. A doua predică a lui Petru

în ziua de Rusalii, limbile de foc şi vâjâitul ca de vânt puternic au

adunat la un loc un mare număr de oameni uimiţi de cele întâmplate.

Faptul acesta i-a asigurat lui Petru un mare auditoriu pentru prima

vestire publică a Evangheliei. Au trecut apoi câteva zile (2:46, 47).
Mulţimile de la Rusalii s-au întors acasă. Cetatea s-a liniştit apostolii
erau însă foarte ocupaţi cu învăţarea noilor credincioşi şi săvârşirea
de minuni (2:42-47). Şi acum, o minune deosebit de mare - vindecarea
unui olog la Poarta Templului, un loc foarte bine cunoscut de toţi
oamenii - a pus din nou în mişcare oraşul. în faţa mulţimilor uimite,
Petru a acordat meritul pentru pentru săvârşirea acestei minuni lui
Cristos Cel înviat. Prin asta numărul celor care credeau s-a ridicat la
cinci mii (4:4), iar Petru a continuat să vestească minunata istorie a
Evangheliei.

Capitolul 4:1-31. Petru şi Ioan în închisoare.

Conducătorii care L-au răstignit pe Isus, alarmaţi acum de

răspândirea veştii că El a înviat din morţi şi de popularitatea crescândă
a Numelui Său, i-au arestat pe Petru şi Ioan şi le-au poruncit să nu
mai vorbească în Numele lui Isus. Observaţi însă îndrăzneala lui Petru
(4:9-12, 19, 20), acelaşi Petru care, cu numai câteva săptămâni în
urmă în faţa aceloraşi oameni, se lepădase de învăţătorul lui. Acum,
cu totul neînfricat, el îi înfruntă pe ucigaşii Domnului Isus.

După o noapte petrecută în temniţă (4:5, 21) Petru şi Ioan au fost

eliberaţi. Printr-un cutremur. Dumnezeu a aprobat îndrăzneala lor
(4:29,31).

Capitolul 4:32-35. Creşterea necontenită a Bisericii

Ameninţările conducătorilor nu au impresionat Biserica. Ea conti-

nua să crească în spiritul ei frăţesc, înmulţindu-se încontinuu, 3.000
în prima zi (2:41). Apoi 5.000 de bărbaţi (4:4). Apoi mulţimi mari de
bărbaţi şi femei (5:14). în cor'inuare, ni se spune că se înmulţeau tot
mai mult, şi un mare număr de preoţi se adăuga la credincioşi (6:7),
deci şi din rândurile opoziţiei.

FAPTE

565

Capitolul 4:36, 37. Barnaba

Un levit din Cipru. Verişor cu Ioan Marcu (Coloseni 4:10). în casa

marnei lui se adunau creştinii (Fapte 12:12). Un om cu înfăţişare
impunătoare(14:12). Plin de Duhul Sfânt (Fapte 11:24). El i-a convins
pe ucenicii de la Ierusalim să-1 primească pe Pavel în mijlocul lor
(9:27). A fost trimis să primească neamurile la Antiohia (11:19-24).
L-a dus pe Pavel de la Tars la Antiohia (11:25, 26). L-a însoţit pe
Pavel în prima sa călătorie misionară.

Capitolul 5:1-11. Anania şi Satira

Minciuna lor a constat în faptul că au spus că au dat totul, când de

fapt nu dăduseră decât o parte. Moartea lor a fost un act al lui
Dumnezeu, nu al lui Petru; şi a servit ca exemplu pentru toate timpurile
că lui Dumnezeu nu-i place păcatul lăcomiei şi al ipocriziei în religie.
Dumnezeu nu ne omoară de fiecare, dată când ne facem vinovaţi de
acest păcat. Dacă ar face-o, tot mereu am vedea oameni căzând morţi
în biserică. Dar incidentul indică atitudinea lui Dumnezeu faţă de inima
nesinceră: un fel de avertisment dat creştinilor să nu încerce să
folosească Biserica în scopul autoglorificării personale. Acest act
disciplinar a avut un efect salutar imediat asupra Bisericii (5:11).

Capitolul 5:12-42. A doua întemniţare a apostolilor

în prima lor întemniţare, după vindecarea ologului, Petru şi Ioan

fuseseră avertizaţi să nu mai vorbească în numele lui Isus (4:17-21).
Dar ei au continuat să vorbească despre învierea lui Isus. Dumnezeu
a continuat să facă minuni măreţe (5:12-16). Iar numărul credincioşilor
creştea mereu (5:14).

Conducătorii erau înmărmuriţi în faţa puterii crescânde a Nazari-

neanului pe care ei îl răstigniseră. I-au arestat din nou pe apostoli şi
dacă nu le-ar fi fost frică de popor, dacă nu ar fi fost influenţa lui
Gămăliei, i-ar fi omorât negreşit cu pietre pe apostoli.

Observaţi cum îi înfruntă Petru fără să se teamă (5:29-32); cum

apostolii, deşi au fost biciuiţi (40), au continuat să îl vestească pe
Isus, bucurându-se că trebuie să sufere pentru El (41, 42).

Gămăliei, care i-a salvat temporar pe apostoli (34-40), era cel mai

renumit rabin din vremea aceea. La picioarele lui a crescut Pavel (22:3).
Tânărul Saul va fi fost probabil prezent la această şedinţă a consiliului,
căci era şi el membru (26:10), şi doar cu puţin mai târziu, când consiliul
l-a omorât cu pietre pe Ştefan, Saul a participat şi el la această crimă
(7:58).

Capitolul 6:1-7. Numirea celor şapte

Până acum se pare că apostolii administrau treburile Bisericii (4:37).

în numai câteva luni sau într-un an, doi, Biserica crescuse enorm. Iar

566

mesele luau prea mult din timpul apostolilor.

Apostolii erau aceia care aveau informaţii de mâna întâi despre

scumpa istorie a lui Isus. Singurul mijloc de răspândire era pe cale
orală. Singura lor ocupaţie de dimineaţa până seara, în public sau în