Manual biblic

particular, era să spună fără încetare mulţimilor care veneau şi plecau
istoria lui Isus. Astfel, au fost rânduiţi şapte asistenţi. A fost o măsură
bună care a dus la creşterea nemaipomenită a numărului credincioşilor
(7), în urma predicării apostolilor.

Capitolul 6:8-15. Ştefan

Doi dintre cei şapte au fost mari predicatori: Ştefan şi Filip. Ştefan

a avut onoarea de a fi primul martir al Bisericii. Filip a dus Evanghelia
în Samaria şi Iudeea de vest.

Sfera de lucru a lui Ştefan pare să fi fost printre evreii greci. în

vremea aceea erau vreo 460 de sinagogi la Ierusalim, dintre care unele
au fost construite pentru cei din Cirena. Alexandria, Cilicia, Asia şi
Roma (6:9). Tars fiind în Cilicia, e posibil ca Saul să fi fost în grupul
acesta. Unii din aceşti evrei născuţi în străinătate cu educaţia dobândită
în centrele de cultură greacă, se simţeau superiori evreilor din patrie.
Dar ei au găsit un bun cunoscător al Scripturilor în Ştefan. Neputând
să ţină piept argumentelor sale, ei au angajat martori falşi şi l-au adus
în faţa consiliului. Ştefan trebuie să fi fost o minte strălucită. în plus,
Dumnezeu era cu el, făcând minuni prin care întărea mărturia lui (6:8).

Capitolul 7. Martiriul lui Ştefan

El a stat înaintea aceluiaşi consiliu care îl răstignise pe Isus şi care

tocmai încerca să-i oprească pe apostoli să mai vorbească în Numele
lui Isus (4:18). Aceiaşi Ana şi Caiafa se aflau acolo (4:6).

Cuvântarea lui Ştefan în faţa consiliului a fost în principal o recitare

a istoriei Vechiului Testament, culminând cu usturătoarea mustrare
pe care le-a adresat-o Ştefan pentru faptul că L-au ucis pe Isus (7:51-
53). în timp ce vorbea, faţa i-a strălucit ca a unui înger (6:15). Ei au
tăbărât asupra lui ca nişte fiare. în timp ce pietrele au început să cadă
asupra lui. Ştefan a privit ţintă spre cer şi a văzut slava lui Dumnezeu
şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu, ca şi când cerul şi-ar fi
întins mâna spre el să-1 primească acasă. Ştefan a murit ca Isus, fără
să aibă nici cel mai mic resentiment faţă de aceşti ucigaşi, ci rugându-
se pentru ei cu cuvintele: "Doamne, nu le ţine la socoteală acest păcat"
(7:60).

"Un tânăr numit Saul", 7:58

Iată aici unul dintre PUNCTELE DE COTITURĂ ale ISTORIEI.

Tânărul Saul pare să fi fost deja un membru al Sinedriului (26:10). E
posibil ca el să fi fost prezent la una sau ambele şedinţe ale Consiliului
în care ei au încercat să-i oprească pe apostoli să mai predice pe Cristos

FAPTE

567

(4:1 -22; 5:17-40) şi va fi fost el însuşi martor la refuzul lui Petru de a

se conforma. Dar acum este confruntat cu o moarte cum n-a mai văzut
până acum. Deşi se poate ca efectul imediat să fi fost acela de a-1 fi
întărâtat şi mai mult să persecute pe ucenicii lui Isus, totuşi e posibil
ca vorbele lui Ştefan să-i fi mers direct la inimă, făcându-şi loc în
mintea sa, şi lucrând încet încet la mântuirea sa, pregătindu-1 pentru
marea viziune pe care a avut-o pe drumul Damascului (26:14). Cel
puţin în parte, s-ar putea ca martirajul lui Ştefan să fi fost preţul plătit
pentru sufletul lui Saul. Şi ce suflet a fost! în afară de Isus, se poate
spune că a fost cel mai mare om din toate timpurile. Omul care, mai
mult decât oricare altul, a întemeiat creştinismul în centrele principale
ale lumii de atunci şi a schimbat cursul istoriei - Saul din Tars (Vezi
pagina 582).

Capitolul 8:1-4. împrăştierea Bisericii

A fost prima prigoană a Bisericii. Biserica nu avea decât an sau

doi vechime. Persecuţiile au durat vreo câteva luni. Pavel e pus
conducătorul acestor persecuţii. El avea două rude care deveniseră
creştini (Romani 16:7). Dar persecuţiile declanşate de uciderea cu
pietre a lui Ştefan au fost aspre şi furioase. Saul, sufla ameninţare şi
omor (9:1), a pustiit Biserica, târând bărbaţi şi femei în închisoare
(8:3), bătându-i pe cei care credeau în Isus (22:19, 20), dându-i la
moarte pe mulţi din ei (26:10-11), provocând un rău incomensurabil
Bisericii (Galateni 1:13).

Aceste persecuţii au dus la risipirea Bisericii. La Ierusalim Biserica

devenise o mişcare de o amploare formidabilă, aflată în continuă
creştere. Ultima poruncă a lui Isus pentru ucenici a fost să vestească
Evanghelia în toată lumea (Matei 28:19; Fapte 1:8). Acum, în
providenţa lui Dumnezeu, a început această prigoană care a generat
lucrarea misionară a Bisericii. Ei ascultaseră pe apostoli suficient timp
ca să înveţe întreaga istorie a lui Isus, a morţii şi învierii Sale. Şi
oriunde mergeau ei duceau cu ei vestea aceasta scumpă. Apostolii
erau însă prea cunoscuţi şi prea puternici ca să fie persecutaţi, de
aceea ei au rămas temporar la Ierusalim, să aibe grijă de sediul Bisericii.
Mai târziu au început să călătorească şi ei.

Capitolul 8:4-10. Filip în Samaria şi ludea

Dumnezeu a autentificat'mesajul lui Filip prin minuni (6, 7, 13).

Dar Petru şi Ioan au fost trimişi să împartă Duhul Sfânt (15).

Apoi Dumnezeu 1-a călăuzit pe Filip spre sud, la ministrul de finanţe

al Etiopiei, ca Evanghelia să fie transmisă şi în Africa.

Apoi Filip a vestit Evan ghelia în toate cetăţile de la Azot la Cezarea,

care era oraşul lui de baştină (21:8, 9).

568

Botezul, 36-39

Ritualul iniţial când cineva devine un creştin. Pomenirea lui aici

este foarte, semnificativă. Isus a poruncit îndeplinirea botezului (Matei
28:19). Cei 3.000 de la Rusalii au fost botezaţi (2:38). Samaritenii au
fost botezaţi şi ei (8:12). Sau] a fost botezat (9:18; 22:16). La fel şi
Corneliu (10:47,48). Apoi Lidia (16:15). Temnicerul din Filipi (16:33).
Corintenii (18:8). Efesenii (19:5. Vezi, de asemenea, la Romani 6:4;
Coloseni 2:12).

Capitolul 9:1-30. Convertirea lui Saul

Saul era din seminţia lui Beniamin (Filipeni 3:5). Un fariseu; de

loc din Tars, al treilea centru universitar al lumii, fiind întrecut pe
vremea aceea numai de Atena şi Alexandria; Saul era cetăţean roman
din naştere (Fapte 22:28) şi se trăgea dintr-o familie cu foarte influ-
entă; era şi evreu, şi grec, şi roman.

Negreşit el hotărâse să nimicească Biserica. După ce a lovit în

biserica de la Ierusalim şi a împrăştiat-o, el a pornit spre Damasc, cu
gând să-i prindă pe creştinii care se refugiaseră acolo.

Pe drum însă i s-a arătat Domnul. Convertirea lui e amintită de trei

ori: aici, la 22:5-16 şi 26:12-18. A fost o viziune reală, nu un simplu
vis (7). Din acel moment el L-a slujit pe Cristos, Cel pe. care căutase
sfi-L distrugă cu atâta înverşunare.

A petrecut multe zile la Damasc, predicându-L pe Cristos (23).

Dar evreii au încercat să-1 ucidă. El însă a plecat în Arabia. Apoi s-a
întors la Damasc. A stat în Damasc şi Arabia trei ani. După aceea s-a
întors la Ierusalim (Galateni 1:18). Acolo a stat 15 zile. Iudeii căutau
în continuare să-1 ucidă (9:29). El s-a întors la Tars (9:30). După câţiva
ani, Barnaba l-a dus la Antiohia (11:25).

Capitolul 9:31-43. Petru la Ioppa

La Lida, Petru l-a vindecat pe Eneas. La Iope el a înviat-o pe

Dorea şi această minune i-a făcut pe mulţi să creadă în Cristos (35,
42).

Petru a stat în Iope multe zile (43). Astfel, în providenţa lui

Dumnezeu, Petru s-a aflat prin apropiere când Dumnezeu a consi-
derat că a venit timpul să fie deschisă uşa Evangheliei şi pentru
neamuri, începând cu Cezarea, aflată la 50 de kilometri mai spre nord.

Capitolul 10. Extinderea Evangheliei la neamuri

Corneliu a fost primul dintre neamuri care a devenit creştin. Până

acum Evanghelia nu fusese predicată decât evreilor şi prozeliţilor evrei.

FAPTE

569

precum şi samaritenilor care

ţineau Legea lui Moise.

Apostolii trebuie să fi înţeles

din porunca finală a lui Isus
(Matei 28:19) că au datoria să
predice Evanghelia în toată
lumea. Dar nu li se revelase încă
faptul că neamurile trebuie
primite aşa cum sunt, ca nea-
muri. Ei erau înclinaţi să creadă
că neamurile trebuiesc tăiate mai
întâi împrejur, să devină
prozeliţi evrei, să păzească
Legea lui Moise, şi numai după
aceea să fie primiţi în Casa lui
Dumnezeu în calitate de creştini.

Evreii erau împrăştiaţi printre

toate popoarele iar apostolii,
până când i-a scos Dumnezeu
din mijlocul neamului lor, e
posibil să fi crezut că misiunea
lor se adresează în exclusivitate
evreilor. O vreme ei n-au
predicat decât evreilor (11:19).

Dar acum, după ce ludea,

Samaria şi Galilea fuseseră
evanghelizate, a venit vremea ca
Evanghelia să fie oferită în dar
iji neamurilor.

//J/ Damasc»
SidonL

03
<

Cezarea

,,/.'' ii}( • Samaria

Lidâ, \
Azotus» • Ierusalim

/

Haita 62. Răspândirea

Evangheliei.

Corneliu

Primul dintre neamuri, ales de Dumnezeu să i se ofere Evanghelia,

a fost un ofiţer roman din Cezarea, pe nume Corneliu.

Cezarea, aflată pe coasta mării, era la numai 80 de kilometri vest
de Ierusalim. Era capitala romană a Palestinei, reşedinţa gu vernatorului
roman şi sediul militar al provinciei. Garda al cărei sutaş era Corneliu
se crede că ar fi fost garda personală a Guvernatorului. Astfel, având
rangul imediat după guvernator, Corneliu trebuie să fi fost un om foarte
important şi bine cunoscut în întreaga regiune.

Corneliu era un om bun şi evlavios. Trebuie să fi avut unele

570

cunoştinţe despre Dumnezeul evreilor şi despre creştini. Cezarea era

locul de baştină a lui Filip (8:40; 21:8). Insă deşi Corneliu s-a rugat la
Dumnezeul evreilor, el făcea parte totuşi dintre neamuri.

Dumnezeu a rânduit ca el să fie primul dintre neamuri, căruia să-i

fie deschisă uşa Evangheliei. Dumnezeu însuşi a dirijat întregul
operaţie. El I-a spus lui Corneliu să trimită după Petru (5). A fost
nevoie de o viziune specială de la Dumnezeu pentru ca Petru să se
lase înduplecat să plece (9-23). Şi Dumnezeu a pus pecetea Sa de
aprobare peste primirea lui Corneliu în sânul Bisericii (44-48). Au
fost primele roade dintre neamuri.

Asta s-a întâmplat la vreo 5 sau 10 ani după întemeierea Bisericii

la Ierusalim, probabil prin anul 40. Vestea despre această convertire a
dat negreşit un imbold întemeierii Bisericii din cadrul neamurilor.
Din acelaşi oraş, Iope, cu 800 de ani înainte Dumnezeu a trebuit să îl
convingă pe Iona evreul să se ducă la neamuri, la Ninive (Iona 1:3).

Notă: lui Corneliu nu i s-a cerut să iasă din armată.

Capitolul 11:1-18. Aprobarea apostolilor

Aprobarea şi primirea lui Corneliu în Biserică fără să i se ceară să

fie tăiat împrejur au fost acceptate de ceilalţi apostoli numai după ce
Petru le-a explicat că este lucrarea lui Dumnezeu: anume că Dumnezeu
i-a spus lui Comeliu să trimită după Petru; şi că Dumnezeu i-a spus
lui Petru să se ducă la Comeliu; că El a fost Acela care a pecetluit
actul acesta, trimiţând Duhul Sfânt (12-15). Dar s-a ridicat o sectă de
creştini evrei care nu şi-a dat consimţământul la primirea lui Corneliu
în Biserică (15:5).

Capitolul 11:19-26. Biserica din Antiohia

întemeiată curând după uciderea cu pietre a lui Ştefan, de către cei

care au fost împrăştiaţi în cadrul prigoanelor care au urmat, probabil
în anul 32, ea era compusă la început numai din creştini evrei (19).

Peste câţiva ani, probabil în anul 42, anumiţi creştini din Cipru şi

Cirena, auzind probabil despre primirea lui Comeliu în sânul Bisericii,
au venit la Antiohia şi au început să predice neamurilor că pot deveni
creştini chiar dacă nu sunt evrei şi nu devin prozeliţii acestora, deaorece
Dumnezeu şi-a arătat aprobarea în acest sens (21).

Biserica de la Ierusalim a aflat despre lucrul acesta. Convinşi de

veridicitatea spuselor lui Petru în legătură cu Corneliu, că la mijloc a
fost lucrarea lui Dumnezeu, ei au trimis pe Barnaba să le transmită
binecuvântarea bisericii-mamă. Şi astfel mulţimi mari de oameni au
intrat în sânul Bisericii (24).

Barnaba s-a dus la Tars, care se afla la aproximativ 160 km nord-

vest de Antiohia şi 1-a găsit pe Saul, pe care 1-a dus la Antiohia. Aceasta
se pare că s-a întâmplat la vreo zece ani după convertirea lui Saul,

-APTE

571

timp în care acesta a stat trei ani în Damasc şi Arabia, iar restul

timpului, după câte ştim, 1-a petrecut la Tars. Dumnezeu 1-a chemat
pe Saul să ducă Evanghelia până departe la neamuri (22:21). Fără
îndoială, Pavel a vestit Evanghelia lui Isus, istorisind viaţa Lui, oriunde
s-a aflat. Acum el devine conducătorul activ al centrului de curând
înfiinţat al creştinismului printre neamuri.

Antiohia

Al treilea oraş al Imperiului Roman, cu o populaţie de 500.000 de

locuitori, întrecut doar de Roma şi Alexandria. Era poarta Mediteranei
spre marile drumuri din răsărit. La 500 kilometri nord de Ierusalim.
Numită "Regina Răsăritului" şi "Antiohia cea frumoasă". înfloritoare
şi înfrumuseţată de tot ce putea oferi Imperiul Roman mai de preţ în
bogăţii orientale şi lux.

închinarea la Astarteea, care se practica în Antiohia, era însoţită

de practici imorale de o indecenţă de nedescris. Totuşi o mare mulţime
din locuitorii ei L-au primit pe Cristos. Acolo a apărut prima dată
termenul de "creştin". A fost centrul eforturilor organizate de creştinare
a lumii.

Capitolul 11:27-30. Antiohia trimite ajutoare la Ierusalim

Prin Barnaba şi Saul. Se pare că a fost a doua oară când Saul s-a

întors la Ierusalim după convertirea sa (Galateni 2:1). Cu prima ocazie,
ei au încercat să-1 ucidă (Galateni 2:1). Sosirea lui la Ierusalim (11:30),
exact înaintea veştii că Irod îl ucisese pe Iacov şi îl aruncase în temniţă
pe Petru (12:1 -4), precum şi menţiunea că Petru s-a întors la Antiohia
(12:25) chiar după moartea lui Irod (12:23), care se ştie că a fost în
anul 44 d.Cr., ne face să credem că această vizită a lui Saul a avut loc
în anul 44 d.Cr.

Capitolul 12. Omorârea lui Iacov. întemniţarea lui Petru

Iacov, fratele lui Ioan, unul din cei trei prieteni intimi ai lui Isus, a

fost primul dintre cei doisprezece care a murit, în anul 44 d.Cr. Celălalt
Iacov, fratele Domnului Isus, a ajuns să fie recunoscut ca episcopul
de frunte al Ierusalimului. Când 1-a ucis Irod pe Petru, Dumnezeu
însuşi a intervenit şi L-a izbăvit pe Petru (7), lovindu-L pe Irod (23).
Acest Irod a fost fiul lui Irod cel care îl omorâse pe Ioan Botezătorul
Şi îl batjocorise pe Isus Cristos (vezi pagina 420).

Capitolele 13,14. Prima călătorie misionară a lui Pavel

Galatia, prin anii 45-48

Antiohia a devenit repede centrul principal al creştinismului

neamurilor, linul din învăţătorii săi a fost fratele vitreg al lui Irod
(13:1), ceea ce ne face să credem că a avut un prestigiu deosebit.
Antiohia a devenit sediul lucrării misionare a lui Pavel. Din Antiohia
^a pornit el în călătoriile sale misionare şi tot acolo se întorcea să dea o

572

dare de seamă în urma fiecăreia din ele. Pavel era acum creştin de
doisprezece sau treisprezece ani. El devenise conducătorul Bisericii
din Antiohia. Venise timpu 1 să pornească lucrarea de vestire a Numelui
lui Cristos la neamurile din toate colţurile pământului (22:21).

Regiunea Galatiei, în centrul Asiei Mici, unde s-a dus el, se afla la

vreo 500 de kilometri nord-vest de Antiohia. A fost o călătorie lungă,
în zilele acelea, nu erau căi ferate, automobile sau avioane; numai
măgari sau cămile. în rest se mergea pe jos, ori cu corabia.

Cipru. 13:4-12

Ruta ar fi fost mai directă pe calea uscatului, trecând prin Tars,

poarta de sud-est a Asiei Mici. Dar Pavel mai fusese la Tars cu vreo
şapte-opt ani înainte. Aşadar, au trecut prin insula Cipru. Apoi, pe la
capătul de vest al insulei Cipru, către nord, în Asia Mică.

în Cipru, guvernatorul roman era creştin. Un miracol a înfăptuit

această lucrare (11, 12). Orbirea vrăjitorului a fost lucrarea lui
Dumnezeu, nu a lui Pavel. De aici încolo, Saul este numit "Pavel"
(9), care este forma romană a numelui ebraic "Saul".

FAPTE

573

Harta 63. Prima călătorie misionară a lui Pavel.

Până aici fusese "Bamaba şi Pavel." De aici încolo este "Pavel şi
Barnaba." Acum Pavel este conducătorul.

Antiohia, Iconia, Listra, Derhe

La Antiohia, din Pisidia, Pavel, conform obiceiului său, a început

lucrarea în sinagoga ebraică. Unii evrei au crezut, precum şi multe
neamuri din toată regiunea învecinată (13:43, 48, 49). Dar evreii care
n-au crezut au aţâţat o prigoană şi i-au alungat pe Barnaba şi pe Pavel
din oraş.

La Iconia, aflată la vreo 160 km depărtare de Antiohia, ei au stat

multă vreme (14:3); au făcut semne şi minuni; şi o mare mulţime din
oraş au crezut (14:1). Apoi necredincioşii i-au alungat din oraş.

La Listra, aflată la vreo 32 km. sud de Iconia, Pavel a vindecat un

olog; mulţimile au crezut că Pavel este zeu. Mai târziu, locuitorii cetăţii
l-au lovit cu pietre, lăsându-1 să zacă deoarece credeau că este mort.
Listra a fost locul de baştină a lui Timotei (16:1). Probabil Timotei a
fost martor la incidentul acesta. (2 Timotei 3:11).

în Derbe aflat la vreo 50 km sud de Listra, ei au făcut mulţi ucenici

şi s-au întors prin Iconia, Listra şi Antiohia.

Ţepuşul din corpul lui Pavel (II Corinteni 12:2, 7) a venit peste el

înainte de a scrie această scrisoare, pe vremea când a intrat în Galatia
(Galateni 4:13, vezi şi pagina 606)

Capitolul 15:1-35 Consiliul de la Ierusalim

Chestiunea tăierii împrejur a neamurilor

Ea s-a pus în anul 50, la două zeci de ani după întemeierea bisericii,

cam la zece ani după primirea neamurilor în Biserică.

Deşi Dumnezeu îi revelase clar lui Pavel că neamurile trebuie

primite fără tăierea împrejur (capitolul 10), apostolici bătrânii căzând
de acord, totuşi o anumită sectă de farisei credincioşi persista în a-i
învăţa pe oameni că este nevoie a fi tăiaţi împrejur. Biserica era sfâşiată
de o mare dezbinare în această privinţă. La acest consiliu Dumnezeu
i-a călăuzit pe apostoli să exprime oficial şi în unanimitate
neobligativitatea circumciziei. Astfel ei au trimis o scrisoare foarte
rezonabilă în Antiohia ce prevedea ca neamurile să se abţină de la
idolatrie, imoralitate, des practicate în vremea aceea şi interdicţia
folosirii sângelui, interdicţie existentă la evrei dinainte de Moise
(Geneza 9:4)

Aceasta este ultima dată când se aminteşte de Petru în cartea Faptele

Apostolilor (7), el fiind figura centrală a primelor doisprezece capitole,
(în ce priveşte prima parte a vieţii sale vezi pag 662)

574
Capitolele 15:36 la 18:22. A doua călătorie misionară a lui Pavel

Lucrarea sa din Grecia. Prin anii 50-53

Sila a fost tovarăşul de drum al lui Pavel de data aceasta (15:40)

Se cunosc despre Sila. El apare prima dată ca unul dintre conducătorii
Bisericii din ludea (15:22; 27, 32). Asemenea lui Pavel, el era evreu
şi cetăţean roman (16:21, 37). A lbst trimis la neamuri cu scrisoarea
de la Ierusalim (15:27). El mai este numit şi Silvanus. Mai târziu a
participat la scrisoarea lui Pavel către Tesaloniceni (I Tesaloniceni
1:1; II Tesaloniceni 1:1). El este cel care a dus epistola I Petru la
primii ei cititori (I Petru 5:12).

Pavel şi Barnaba s-au despărţit datorită lui Ioan Maieu. Dar mai

târziu au lucrat din nou împreună (I Corinteni 9:6; Coloseni 4:10. în
ce priveşte Barnaba, vezi pagina 565).

Marcu, numit şi Ioan Marcu, s-a întors din prima călătorie misio-

nară a lui Pavel (13:13), probabil din timiditate sau frică, ori poate
fiindcă nu era pe deplin convins de necesitatea evanghelizării
neamurilor. Acum doreşte să meargă din nou în călătorie cu Pavel,
dar acesta consideră că emai nimerit să nu-1 lase să vină. (în ce priveşte
nota asupra lui Marcu, vezi pagina 457).

Pavel vizitează din nou bisericile galatene, 16:1-7.

La Listra, Pavel îl găseşte pe Timotei şi îl ia cu el (16:1). De atunci

încolo Timotei a rămas prietenul nedespărţit al lui Pavel. (Vezi la
pagina 631).

Se pare că Pavel se îndrepta spre "Asia", adică Efes (6), dar

Dumnezeu 1-a oprit din drum. Apoi el a pornit spre nord, prin Bitinia
şi din nou Dumnezeu îl opreşte. (7). Atunci el s-a îndreptat spre nord-
vest şi a ajuns la Troa. Chiar şi lui Pavel, care era intim pătruns de
Duhul lui Dumnezeu, îi era uneori greu să discearnă voia lui Dumnezeu
în ce-] privea pe el însuşi.

Troa, Filipi

La Troa (nu e vorba aici de antica Troie, care se afla la vreo 30

kilometri depărtare), Luca s-a alăturat grupului, de unde rezultă
folosirea prenumelor "ei" (8), "noi" (10) şi s-a dus cu ei la Filipi,
unde a rămas după plecarea lui Pavel, cum rezultă din reluarea
pronumelui "ei" (17:1). După şase ani s-a reîntâlnit cu Pavel şi iarăşi
naraţiunea este redată la persoana întâi plural (20:6).

Dumnezeu, deşi îl opreşte pe Pavel de a merge în Efes şi Bitinia

(6, 7), acum îl cheamă la Filipi (10). în închisoare, Pavel şi Sila au
cântat cântări, iar Dumnezeu a trimis un cutremur (25, 26). Biserica
aceea s-a dovedit a fi una din cele mai sănătoase din Noul Testament
(vezi pagina 617).

FAPTE

575

Harta 64. A doua călătorie misionară a lui Pavel.

Tesalonic, Berea, Atena

Filipi, aflat în colţul din nord-est al Greciei, a fost prima biserică

europeană a lui Pavel. Tesalonic, aflat la vreo 160 kilometri de Filipi
era oraşul cel mai mare din Macedonia. Deşi nu au stat prea mult, au
convertit pe mulţi (17:1 -9. Vezi pg.625).

în Berea (17:10-14) au adus pe mulţi la credinţă. Atena, locul de

baştină al lui Pericle, Socrate, Demonstene şi Platon, centrul filozofiei,
literaturii, ştiinţei şi artei, sediul celei mai mari universităţi din lumea
antică, locul de întâlnire al intelectualilor din lume, era total dedată la
idolatrie. A fost cea mai slabă primire care i s-a făcut lui Pavel vreodată,
dar şi cea mai grea sarcină de îndeplinit pentru el. Faptul a scos în
evidenţă vastele cunoştinţe de cultură greacă pe care le avea Pavel.
Nu a fost un eşec, aşa cum înţeleg unii greşit din prima scrisoare către
Corinteni, ci o strălucită traducere a mesajului său în gândirea şi
limbajul elenic. Cuvântarea lui nu a rămas fără rezultate.

La Corint, 18:1-22

Era o cetate principală a Imperiului Roman (vezi pagina 593). Aici

a stat Pavel un an şi jumătate, înfiinţând o mare biserică (10, 11).

Apoi, s-a întors la Ierusalim şi Antiohia, oprindu-se pe drum la

Efes, de care se legase, cu atâta timp în urmă. Se poate să fi fost în

576

drum spre Efes, în prima sa călătorie misionară, când, la graniţa de
vest a Galatiei a fost întors din drum prin ţepuşul primit în trup
(Galateni 4:13, II Corinteni 12:2, 7). în a doua sa călătorie misionară
el se ducea hotărât spre Efes, când Dumnezeu J-a întors spre nord şi 1-
a trimis la Troa şi în Grecia (16:6, 7). Şi acum, în sfârşit, uşa se deschide
spre Efes, în a treia sa călătorie misionară.