Manual biblic

Aquila şi Priscila

La care a stat Pavel în Corint (18:2, 3) şi care l-au însoţit la Efes

(18:18, 19). Există în catacombe inscripţii care sugerează că Priscila
se trăgea dintr-o familie distinsă de la Roma. De obicei ea este numită
prima. Trebuie să fi fost o femeie foarte talentată. Mai târziu, la Efes
o biserică se aduna în casa ei (I Corinteni 16:19). Apoi la Roma din
nou o biserică de acolo se aduna în casa ei (Roma 16:3-5). Peste câţiva
ani ei erau din nou la Efes (II Timotei 4:19).

Capitolele 18:23 Ia 20:38. A treia călătorie misionară a lui Pavel

Lucrarea sa în Efes, anii 54-57

Aici Pavel a făcut cea mai minunată lucrare din toată viaţa sa.

Efesul, un oraş frumos cu o populaţie de 225.000 de locuitori, se afla
la jumătatea Căii Imperiale ce ducea de la Roma spre ţinuturile din
răsărit (vezi pagina 687 şi 700).

Mulţimi mari de închinători ai zeiţei Diana au devenit creştini. S-

au întemeiat biserici pe o rază de 160 de kilometri (19:10, 26). Efes a
devenit repede centrul lumii creştine.

Templul Dianci

Una din cele şapte minuni ale lumii, fiind necesari 220 de ani pentru

construirea lui, dintr-o marmură foarte valoroasă. închinarea la zeiţa
Diana era o sărbătoare continuă a viciului. Influenţa ei a pătruns mai
târziu în biserică (vezi pagina 694).

Apolo, 18:24-28

Un evreu elocvent. A devenit un conducător puternic în Biserica

de la Corint (I Corinteni 3:6); şi de la Efes (I Corinteni 1 6:12). Câţiva
ani mai târziu 1-a ajutat pe Pavel (Tit 3:13). Apolo, Aquila şi Priscila,
ajutoarele lui Pavel din Efes şi Corint.

Minuni speciale la Efes, 19:11

Având sediul într-o sală de clasă (19:9), vorbind în public şi prin

case (20:20), zi şi noapte, timp de trei ani (20:31), întreţinându-se
singur din câştigurile meseriei sale (20:34) şi uneori primind ajutoare
speciale (19:11, 12), Pavel a zguduit din temelii puternica cetate a
Efesului. Vrăjitorii care pretindeau că fac minuni au fost îngroziţi de

FAPTE

577

el atât de mult încât şi-au dat foc cărţilor (19:19).

îl vedem pe Pavel făcând minuni doar câteodată. A făcut minuni

în Cipru, la Iconia, Listra, Filipi, Efes şi Melita (vezi pagina 563) şi,
se pare că şi la Corint (I Corinteni 2:4) şi Tesalonic (I Tesaloniceni
1:5), dar nu se spune că ar fi făcut vreo minune la Damasc, Ierusalim,
Tars, Antiohia, Antiohia din Pisidia, Derbe, Atena sau Roma. Nici
chiar prietenul său iubit Trofim nu a putut fi vindecat de Pavel (II
Timotei 4:20).
Planul lui Pavel de a se duce la Roma, 19:21

începându-şi lucrarea la Antiohia, extremitatea estică a coloanei

vertebrale, a Imperiului Roman, şi după ce şi-a încheiat cea mai mare
lucrare la Efes, aflat la jumătatea acestei zone, după ce a făcut
cunoscută istoria lui Isus Cristos peste tot în Asia Mică şi în Grecia,
acum el plănuieşte să se ducă la extremitatea vestică a imperiului.

Pavel vizitează din nou Grecia, 20:1-5

A părăsit Efesul în luna iunie a anului 57 d.Cr. (I Corinteni 16:18).

Vara şi toamna le-a petrecut în Macedonia (I Corinteni 16:5-8). La
Corint a stat trei luni de iarnă (I Corinteni 16:6), s-a întors prin
Macedonia (Fapte 20:6). Şi a luat corabia spre Filipi, în luna aprilie a
anului 58 d.Cr. (20:6). A stat aproape un an în Grecia. Cu ocazia
aceasta s-a dus probabil la Iliric (Romani 15:19).

Cele patru epistole mari ale lui Pavel au fost scrise în această

perioadă: I Corinteni, scrisă de la Efes, II Corinteni, din Macedonia,
Galateni cam în aceeaşi perioadă, iar Romani de la Corint.

îşi i-a adio de la bătrânii din Efes, 20:17-38

Au fost cuvinte duioase. El nu s-a aşteptat să-i mai vadă vreodată

(25). Dar planurile sale s-au schimbat şi Pavel a reuşit totuşi să se
întoarcă la ei (vezi pagina 583).

Era la încheierea celor trei călătorii misionare, care au parcurs vreo

12 ani, între anii 45 şi 57 d.Cr. S-au sădit puternice centre creştine în
aproape fiecare oraş din Asia Mică şi Grecia, chiar în inima lumii
civilizate de atunci.

Capitolul 21:1-16. Călătoria Iui Pavel la Ierusalim

Un scop al călătoriei a fost acela de a înmâna darul de bani pe care

ii primise de la bisericile dintre neamuri aflate în Grecia şi Asia Mica
pentru sfinţii săraci din Ierusalim (Fapte 24:17; Romani 15:25, 26; I
Corinteni 16:1-4; II Corinteni 8:10; 9:1-15). A fost un dar bogat. Lui
ravel îi trebuise un an să strângă fondurile respective. A fost o
demonstraţie minunată a dragostei frăţeşti între evrei şi neamuri.

Un alt scop al călătoriei a fost acela de a-şi împlini un jurământ

tăcut anterior (21:24). Un jurământ îl adusese la Ierusalim la sfârşitul
celei de-a doua călătorii (18:18). Aceste jurăminte trebuiau ţinute.

L

578

pentru a le arăta evreilor că deşi le-a învăţat pe neamuri că pot fi
creştini fără păzirea legii lui Moise, el fiind evreu dorea să ţină toate
legile evreieşti.

De la începutul călătoriei a fost avertizat să nu se ducă. Duhul

Sfânt 1-a avertizat în fiecare cetate să nu se ducă (20:23). La Tir (21:4).
La Cezarea, în timp ce se afla în casa lui Filip, avertizarea sa repetat
cu accente foarte plastice (21:10, 11). Chiar şi Luca 1-a rugat fierbinte
să nu meargă (21:12).

Dar Pa vel era hotărât să se ducă chiar dacă asta însemna moarte

(21:13). De ce au fost aceste preveniri de la Dumnezeu? Se poate
oare ca Pavel să fi înţeles greşit? Şi Dumnezeu îi spunea acest lucru?
Sau poate Dumnezeu îl punea la încercare? Sau îl pregătea pentru ce
va urma? Sau Pavel a considerat că martirajul lui de la Ierusalim ar fi
un sfârşit culminant, fiind potrivit să moară în acelaşi oraş unde au
murit atâţia creştini?

Capitolele 21:17 Ia 23:30. Pavel la Ierusalim

A sosit acolo prin iunie anul 58 (20:16). Era a cincea vizită în acel

oraş după convertirea sa. în anii care trecuseră de atunci el întorsese
mulţimi mari de neamuri la credinţa creştină, fapt pentru care a fost
urât de evrei.

După ce a stat acolo aproape o săptămână, împlinindu-şi jurământul,

în Templu, unii l-au recunoscut şi au început să strige în gura mare.
îndată s-a adunat o mulţime mare de oameni, năpustindu-se asupra
lui ca nişte câini. Au apărut îndată soldaţii romani, care l-au apărat pe
Pavel de la o moarte sigură.

Pe treptele palatului roman, acelaşi palat în care Pilat II condamnase

pe Isus la moarte cu 28 de ani în urmă, Pavel, cu consimţământul
soldaţilor, a ţinut o cuvântare în faţa mulţimii, şi le-a vestit istoria lui
Isus şi propria lui experienţă când i s-a arătat Domnul Isus Cristos pe
drumul Damascului. Ei au ascultat până când Pavel a amintit de
neamuri; atunci gloata s-a agitat din nou.

A doua zi ofiţerii romani l-au dus pe Pavel înaintea consiliului

pentru a încerca să vadă ce s-a întâmplat. Era acelaşi consiliu care îl
răstignise pe Isus. Acelaşi consiliu din care făcuse parte şi Pavel odată.
Acelaşi consiliu care îl omorâse pe Ştefan şi făcuse eforturi disperate
de a nimici Biserica. Pavel a fost gata să fie sfâşiat în bucăţi, dacă nu
l-ar fi tras soldaţii înăuntru.

în noapte aceea, la palat, Domnul a stat lângă Pavel şi 1-a asigurat

că îl va călăuzi la Roma (23:11). Pavel sperase adesea să meargă la
Roma (Romani 1:13). în Efes s-a conturat mai clar planul lui Pavel
de a merge la Roma după această vizită la Ierusalim (19:21), fără ca
să fie sigur însă dacă va scăpa cu viaţă la Ierusalim (Romani 15:31-
32). Dar de acum încolo Pavel era pe deplin încredinţat că va ajunge
la Roma, deoarece i-a zis Dumnezeu.

FAPTE

579

A doua zi, iudeii şi-au reînnoit jurământul de a-1 omora pe Pavel în

scuns Furia publicului era la culme. A fost nevoie de 70 de oameni

calam200 de soldaţi şi 200 de suliţaşi ca Pavel să poată fi scos din

oraş. Şi aceasta pe întuneric. ____________________

Cezarea/

â

Ierusalim i

Harta 65. A treia călătorie misionară a lui Pavel

Capitolele 23:31 la 26:32. Pavel în Cezarea

Doi ani, din vara anului 58 până în toamna anului 60 d.Cr. Pavel

tocmai fusese la Cezarea cu o săptămână mai înainte, în casa lui Filip,
aflându-se în drum spre Ierusalim, când a venit un profet numit Agab
de la Ierusalim să-1 avertizeze pe Pavel (21:8-14).

Cezarea era capitala romană a Iudeii, aleasă de Dumnezeu pentru

primirea primei persoane dintre neamuri în Biserică, respectiv a lui
Corneliu, ofiţerul de armată roman, cu vreo 20 de ani înainte.

Aici în acest oraş roman important al Palestinei, Pavel a petrecut

doi ani, ca prizonier la palatul guvernatorului roman (23:35), cu
privilegiul de a primi în vizită oaspeţi. Ce minunat prilej de a-L vesti
pe Cristos!

NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Cezarea

Israelul modern, conştient de existenţa sa ca naţiune, are grijă de

monumentele din trecutul istoric, iar Cezarea se bucură de o atenţie
deosebită din partea arheologilor. Portul a fost cercetat de scafandri şi

580

s-au obţinut informaţii interesante. Se excavează acum teatrul. S-a
făcut o descoperire interesantă: numele lui Pilat din Pont pe un frag-
ment de inscrpţie. Oraşul de garnizoană a fost negreşit sediul lui de
procurator şi scena faimoasei dispute dintre el şi delegaţia de evrei
de la Ierusalim. încăpăţânat şi impunător, Pilat a atârnat un scut votiv
în palatul lui Irod, dedicat împăratului. Evreii au avut însă câştig de
cauză trimiţând o delegaţie la Tiberiu, în urma căreia simbolurile ce
reprezentau loialitatea stângace a lui Pilat au fost transferate la altarul
Romei din Cezarea.

Vor ieşi la iveală şi alte dovezi interesante, pe măsură ce vor con-

tinua excavările. Aici ruinele nu sunt ascunse, ca în cazul atâtor oraşe
antice îngropate sub dărâmături. Cezarea este o zonă deschisă
exca vărilor. O cetate atât de tipică pentru cele trei lumi care s-au ciocnit
şi au fuzionat în Palestina, producând Noul Testament ca document
comun. Vor fi descoperite negreşit destule informaţii privitoare la
lumea lui Cristos şi a lui Pavel.

Pavel înaintea lui Felix, 24:1-27

Felix era deja guvernator roman de mai mulţi ani în Palestina. El

avea anumite conoştinţe despre creştini, căci foarte mulţi din ei se
aflau sub jurisdicţia lui. Acum el trebuie să judece pe cel mai renumit
dintre învăţătorii creştini. Pavel a făcut o impresie profundă asupra
lui. Felix trimitea adesea după Pavel. Dar lăcomia sa 1-a împiedicat să
îl elibereze pe Pavel (26). Drusila a fost sora Iui Agripa (25:13).

Pavel înaintea lui Festus, 25:1-12

Festus 1-a succedat pe Felix la postul de guvernator în anul 60.

Evreii tot mai unelteau să-1 omoare pe Pavel. Deşi Festus era convins
de nevinovăţia lui Pavel, ar fi fost dispus să-1 dea pe Pavel în mâna
evreilor, ori, Pavel ştia că asta ar fi însemnat moartea. Astfel, Pavel a
făcut recurs la Cezar (11), acesta fiind dreptul unui cetăţean roman pe
care Festus trebuia să-1 onoreze.

Cetăţenia romană a lui Pavel, ce i-a fost conferită tatălui său pentru

un serviciu oarecare adus statului roman, i-a salvat viaţa de multe ori.

Pavel înaintea Iui Agripa, 25:13 Ia 26:32

Era Irod Agripa II, fiul lui Irod Agripa I care, cu 16 ani mai înainte,

îl omorâse pe Iacov (12:2), nepotul lui Irod Antipa, cel care îl omorâse
pe Ioan Botezătorul şi îl batjocorise pe Cristos, strănepotul lui Irod
cel mare, care ucisese copiii la Betleem. Vlăstar al acestei familii
ucigaşe, rege peste provincia de la graniţa de nord-est a Palestinei,
este rugat acum să îl ajute pe Festus.

Bemice era sora lui, care trăia acum cu el ca soţie. O femeie de o

rară frumuseţe, ea mai fusese căsătorită cu doi regi şi se întorsese la
fratele ei pentru a-i fi soţie. Mai târziu a devenit amanta împăratului

FAPTE

Vespasian şi a împăratului Titus.

Prin urmare, iată în faţa cui trebuia să se apere Pavel!

Cu toate acestea, Agripa a fost adânc impresionat (26:28). Dar
pentru Festus ideea învierii era atât de greu de conceput încât a strigat
cu glas tare că Pavel trebuie să fie nebun (26:28).

Cu toţii s-au învoit că Pavel este nevinovat (26:31).

Luca

Deşi nu a fost la închisoare, Luca a stat cu Pavel la Cezarea, fapt

pentru care se foloseşte persoana întâi plural (21:17, 18; 27:1). Se
crede că în timpul acesta a scris el Evanghelia după Luca (Luca 1:1-
3). Şederea lui de doi ani la Cezarea i-a dat prilejul de a petrece câtva
timp la Ierusalim şi probabil în Galilea, discutând cu apostolii şi
cunoscuţii lui Isus, adunând informaţii foarte preţioase. E posibil ca
Măria mama Domnului Isus să mai fi fost în viaţă, ceea ce a însemnat
că Luca putea sta de vorbă cu ea despre naşterea Domnului Isus,
copilăria Sa, precum şi despre multe întâmplări din viaţa Sa.

Capitolele 27:1 la 28:15. Călătoria lui Pavel la Roma

A petrecut trei luni de iarnă pe insula Malta şi a sosit la Roma în

primăvara anului 61.

A făcut călătoria pe trei vase: unul din Cezarea la Mira; altul de la

Mira la Malta, iar al treilea de la Malta la Puteoli.

Curând după ce a plecat de la Mira, s-a pornit un vânt puternic,

care a deviat cursul vasului. După multe zile, când oamenii de pe vas
au pierdut orice speranţă de viaţă. Dumnezeu, care cu doi ani înainte
îi spusese lui Pavel la Ierusalim că va fi cu el la Roma (23:11), acum
i se arată din nou lui Pavel pentru a-1 asigura că va fi cu el până la
Roma (23:11). Şi încă odată i s-a arătat pentru a-1 asigura că îşi va
ţine făgăduinţa (27:24). Şi aşa a fost.

Capitolul 28:16-31. Pavel la Roma

Roma, cetatea regină a pământului. Centrul istoriei. De două

milenii, din secolul I înainte de Cristos, până în secolul 18 al erei
creştine, a fost puterea dominantă a lumii. Mai este numită şi acum
cetatea eternă. Populaţia ei se ridica pe vremea aceea la 1.500.000.
Jumătate din ei erau sclavi. Capitala unui imperiu care se întindea pe

0 distanţă de 5.000 de kilometri est-vest şi 3.200 kilometri nord-sud,

având o populaţie de 120.000.000.

Pavel a stat la Roma cel puţin doi ani (28:30). Deşi era deţinut, i s-

^a permis să închirieze o casă, fiind însă păzit de o gardă permanentă
care stătea în casă (26:16). Avea însă libertatea de a primi vizite şi a-

1 învăţa pe oameni despre Cristos. Existau deja mulţi credincioşi (vezi

salutările de le Romani 16 scrise cu trei ani mai înainte). Cei doi ani
petrecuţi la Roma au fost roditori, efectul lor făcându-se simţit chiar
Ia palatul imperial (Filipeni 4:23). Cât timp a stat acolo a scris epistola
către Efeseni, cea către Filipeni şi probabil cea către Evrei.
582
Harta 66. Călătoria lui Pavel la Roma.

Ultima parte a vieţii lui Pavel

în general se acceptă faptul că Pavel a fost achitat prin anul 63 sau

64 d.Cr. Dacă s-a dus de acolo în Spania, aşa cum plănuia (Romani
15:28), nu se ştie. Tradiţia lasă să se înţeleagă însă că aşa stau lucrurile.
tn orice caz nu a stat mult acolo. Se pare că s-a întors în Asia Mică
prin anii 65 până în 67 d.Cr., perioadă de timp în care a scris epistolele
către Timotei şi Tit. Apoi a fost arestat din nou, dus la Roma şi decapitat
prin anul 67 d.Cr. (Vezi în continuare la pagina 635.)
Rezumat al vieţii lui Pavel

Cu datele aproximative

Pavel apare prima dată ca un persecutor al creştinilor, hotărât sa

şteargă numele lui Isus de pe faţa pământului. Fără îndoială că el a
crezut că istoria învierii Sale din morţi este o născocire.

Apoi, pe drumul Damascului, a fost doborât la pământ şi Isus i-a

vorbit. A fost prin anul 32 d.Cr.

Din clipa aceea el a fost un alt om. Pătruns de zel şi devotament,

fără egal în istorie, Pavel a cutreierat drumurile Imperiului Roman,
strigând cu glas tare că Isus a înviat totuşi din morţi, că nu e o minciuna,
ci un mare adevăr: El a înviat, da, că acum El e VIII ÎN 1

FAPTE

583

VECILOR!

La Damasc au încercat să-1 ucidă. Pavel s-a dus în Arabia. Apoi s-
a întors la Damasc. Apoi la Ierusalim, prin anul 35 d.Cr. Acolo au
încercat din nou să-1 ucidă. Atunci el s-a dus în Tars.

De prin anul 42 d.Cr. până în anul 44 d.Cr. a fost la Antiohia. S-a

suit la Ierusalim prin anul 44 d.Cr., ducând cu el un dar de bani pentru
cei săraci.

Prima sa călătorie misionară a avut loc de prin anul 45 d.Cr. până

prin anul 48 d.Cr. Apoi a fost la Galatia, Antiohia din Pisidia, Iconia
Listra şi Derbe. După aceea s-a întors în Antiohia.

Consiliul de la Ierusalim despre circumcizia neamurilor a avut loc

prin anul 50 d.Cr.

Apoi a urmat a doua călătorie misionară prin anii 50-53 d.Cr., prin

Grecia, Filipi, Tesalonic, Berea, Atena, Corint. După aceea se întoarce
la Ierusalim şi Antiohia.

A treia călătorie misionară, prin anii 54-57 d.Cr.: Efes şi Grecia.

înapoi la Ierusalim, anul 58 d.Cr., duce cu el un dar mare de bani.

în Cezarea, anii 58-60 d.Cr., deţinut la palatul guvernatorului.

în Roma, anii 61-63 d.Cr., deţinut. Aici se încheie cartea Faptele
Apostolilor.

Pavel s-a întors după aceea în Grecia şi Asia Mică, prin anii 65-66

d.Cr.

A fost decapitat la Roma prin anul 67 d.Cr.

Lucrarea sa a durat vreo 35 de ani. în aceşti ani a câştigat mulţimi
mari pentru Cristos.

Uneori Dumnezeu 1-a ajutat prin minuni. Aproape prin fiecare oraş

prin care a trecut a fost persecutat. A fost atacat des de gloate, care au
încercat să-1 ucidă de atâtea ori. A fost bătut, biciuit, întemniţat, lovit
cu pietre, alungat din oraş în oraş. Pe lângă toate acestea, mai era şi
acel ţepuş din trupul său (II Corinteni 12). A avut parte de suferinţe
de necrezut. Trebuie să fi avut o constituţie de fier. Negreşit însă că
Dumnezeu a intervenit cu puterea Sa supranaturală pentru a-1 ţine în
viaţă.

	ROMANI

Natura fundamentală a lucrării lui Cristos
Baza poziţiei omului înaintea Creatorului său

Pavel a fost ales de Dumnezeu să fie interpretul principal al

Evangheliei pentru lume iar epistola către Romani este cea mai
completă explicaţie a felului în care a înţeles el Evanghelia. Coleridge
o numeşte: "Cea mai profundă operă din lume."

Data şi ocazia epistolei

Iama anilor 57-58. Pavel se afla la Corint, la încheierea celei de-a
treia călătorii misionare, în ajunul plecării spre Ierusalim, cu darul de
bani pentru sfinţii săraci (15:22-27). O femeie pe nume Fibia, din
Chencrea, o suburbie a oraşului Corint, pleca cu corabia spre Roma
(16:1, 2). Pavel s-a folosit de acest prilej pentru a trimite prin ea o
scrisoare. Nu exista serviciu poştal în imperiul roman, decât pentru
scrisorile oficiale. Serviciul poştal din zilele noastre este o invenţie
destul de recentă. Scrisorile personale trebuiau trimise prin prieteni
sau călători ocazionali.

Scopul epistolei

Să le dea de ştire creştinilor din Roma că Pavel e în drum spre ei.

Acest lucru s-a întâmplat înainte ca Dumnezeu să-i spună lui Pavel
că îl va ajuta să ajungă la Roma (Fapte 23:11) şi Pavel nu era încă
sigur că va scăpa cu viaţă din Ierusalim (Romani 15:31). în orice caz
se cuvenea ca el, apostolul neamurilor, să lase în scris, în capitala
marelui imperiu al lumii, o explicaţie scrisă a naturii evangheliei lui
Cristos.

Biserica din Roma

Pavel încă nu o vizitase.

A ajuns la Roma la câţiva ani după ce a scris Epistola sa către
romani. Nucleul bisericii romane fusese format probabil de către
romanii care fuseseră la Ierusalim în ziua de Rusalii (Fapte 2:10).

în cei 28 de ani care au trecut, mulţi creştini din multe părţi ale

Răsăritului, dintr-un motiv sau altul, emigraseră în capitala imperiului,
unii din ei fiind convertiţi de-ai lui Pavel sau prieteni intimi de-ai lui
(vezi capitolul 16).

Martiriul lui Pavel şi, probabil al lui Petru, a avut loc la Roma, la 8

584

ROMANI

585

ani după ce a scris această epistolă.

Fundalul epistolei

îl constituia credinţa evreilor în finalitatea Legii lui Moise, ca

expresie a voii lui Dumnezeu şi obligativitatea ei universală, insistenţa
lor ca şi creştinii dintre neamuri să fie tăiaţi împrejur şi să ţină Legea
lui Moise. Astfel, chestiunea dacă unul dintre neamuri poate să devină
creştin fără să devină mai întâi prozelit evreu a fost una din cele mai
mari probleme din vremea aceea. Creştinismul începuse ca o religie
ebraică şi anumiţi conducători evrei puternici erau hotărâţi să oprească
orice schimbare a acestei stări de lucruri. Circumcizia era un ritual
fizic, care reprezenta ceremonia iniţială de acordare a cetăţeniei
evreieşti persoanelor provenite dintre neamuri.

Un fapt subliniat de Pavel în mod deosebit în Romani

în această epistolă îndreptăţirea omului înaintea lui Dumnezeu se

bazează în mod fundamental, nu pe Legea lui Moise, ci doar pe
îndurarea lui Cristos. Nu este deloc o chestiune a Legii, fiindcă omul,
datorită naturii sale păcătoase, nu poate trăi pe măsura Legii lui
Dumnezeu, care este o expresie a sfinţeniei sale. Ci totul se datorează
lui Cristos, bunătăţii inimii Sale, care îi iartă pe păcătoşi. în ultimă
analiză, poziţia omului înaintea lui Dumnezeu depinde nu atât de mult
de ceea ce a făcut omul sau de ce poate face el singur, cât de ceea ce
a făcut pentru el Cristos. Prin urmare, lui Cristos i se cuvine
ataşamentul absolut al inimii, loialitatea noastră întreagă, devotamentul
şi ascultarea de El din partea oricărei fiinţe umane.

Capitolele 1, 2. Nevoia universală a Evangheliei

Starea universală de păcătoşenie a omenirii (1:1-32). Prima frază
este foarte lungă (1-7), rezumând viaţa lui Pavel: Isus, cel prezis în
atâtea profeţii, în viat acum din morţi, i-a încredinţat lui Pavel misiunea
de a predica la toate neamurile.

Dorinţa nutrită de multă vreme în inima lui Pavel de a merge la

Koma (9-15), împiedicată de câmpurile de misiune încă neevanghe-
lizate din atâtea locuri (15-20).

Lui Pavel nu îi este ruşine de Evanghelia lui Cristos (16), chiar la

Roma, unde se adunase atâta necurăţie, în ciuda strălucirii din afară şi

Ş seineţiei sale. Groaznica depravare a omului, prezentată în versetele

«-32, atinsese culmea la Roma, în special în domeniul practicilor

sexuale (versetele 26 şi 27).

Evreii sunt cuprinşi şi ei aici (2:1-29). Groaznicul tablou al stării
^e păcat a omului descris de Pavel se aplică şi la evrei, cu toate că ei
^erau poporul ales al lui Dumnezeu, căci şi ei practicau păcatele comune
oamenilor din vremea aceea.

Jricine (1) ne cuprinde pe fiecare din noi. Nu înseamnmă că fiecare

"i noi a comis toate păcatele amintite în versetele 29 la 31 din capitolul
586

1. Este mai degrabă un tablou al omenirii în general. Dar fiecare din

noi este vinovat de unele din aceste păcate.

Ziua în care Domnul va judeca secretele oamenilor (2:16). în ziua

aceea, testul va consta nu în rasa de care aparţinem, sau dacă suntem
evrei sau ne-evrei, ci în natura inimii şi atitudinea ei faţă de practicile
vieţii.