Manual biblic
Yüklə 4,02 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Capitolul 3. Căderea omului
- De ce 1-a făcut Dumnezeu pe om cu posibilitatea de a păcătui
- Dar oare n-a ştiut Dumnezeu că omul va păcătui
- Efectul păcatului asupra naturii
- NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Tradiţii babiloniene despre
- Capitolul 4. Cain şi Abel
- NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Folosirea timpurie a metalelor
- "Cartea generaţiilor lui Adam", 5:1 la 6:8
- Capitolul 5. Genealogia de la Adam la Noe
- NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Longevitatea de la început
- NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Cetăţi de dinaitne de Potop
- Capitolul 6:1-8. Groaznica răutate a celor de dinaite de Potop
- "Generaţiile lui Noe", 6:9 la 9:28
- Capitolul 6:19 la 7:5. Animalele
- Capitolul 7:6 la 8:19. Potopul
- Domeniul de răspândire al potopului
| §a CUm indică linia
dem.l , , Hafta 2°- Intrea«a camPie babiloneană a fost creată prin adese" ^rs^" ^ aCeSt°r d°Uă râUl1 AMile râUriJ°r şi"aU schimbat ^-03 Pe Vremea lui Avraam cele d°uă râuri să fi fost unite pe o
Locul exact pe care tradiţia 1-a fixat ca fiind la origine Grădina Eden este un grup de movile aflat cam la 37 km sud de Ur, cunoscut sub numele de Eridu (Abu Şarem). A fost căminul lui "Adapă", adică Adam în limba babiloniană (vezi pagina 68). Prisma Weld spune că primi doi regi din istorie au domnit la Eridu (vezi pag. 71). Inscripţiile babiloniene antice afirmă că "Lângă Eridu era o grădină, în care se afla un pom sacru, misterios, un pom al vieţii, sădit de zei, ale cărui rădăcini erau adânci, iar ramurile îi ajungeau până la cer, şi era apărat de duhuri protectoare şi nici un om nu putea intra." ■ Ruinele de la Eridu au fost excavate de Hali şi Thompson, de la Brit- ish Museum (1918-19). Ei au găsit indicaţii după care fusese o cetate prosperă, venerată ca fiind obârşia omului. Regiunea Eridu, Săpăturile au revelat că regiunea Eridu, din jurul oraşului cu acelaşi nume, era foarte populată încă din cele mai vechi timpuri ale istoriei, fiind secole de-a rândul centrul de seamă al lumii; o regiune în care s-au găsit multe din cele mai vechi şi mai valoroase inscripţii. Ur, locul de baştină al lui Avraam (pag. 87, 88), se află la 37 de km. de Eridu. Fara, de unde susţine tradiţia că provenea Noe (pag. 78) era la o depărtare de 112 km. Obeid (Al Ubaid), unde s-a găsit cel mai vechi document istoric (vezi pag.46), se găsea la numai 24 km. de Eridu. Lagaş unde s-au găsit imensele biblioteci primitive (pag.48, 86); era doar la 96 km depărtare de Eridu. Ereh, cetatea lui Nimrod (vezi pagina 87) era la 80 km de Eridu. Larsa, unde s-a găsit Prisma Weld, la 64 km de Eridu. Şi în sfârşit, Babilon se găsea la 240 km de Eridu. Capitolul 3. Căderea omului S-a putut întâmpla datorită subtilităţii şarpelui. Şarpele e reprezentat aici vorbind de la sine, dar scripturile ulterioare indică de fapt că Satan vorbea prin şarpe (HCor. 11:3, 14; Apocalipsa 12:9; 20:2). Unii au crezut că la început şarpele stătea drept şi era foarte frumos, înzestrat astfel în mod natural să slujească de unealtă Satanei. El i-a ademenit pe Adam şi pe Eva la neascultare faţă de Creatorul lor. Lucrarea groaznică s-a săvârşit şi acest văl al păcatului, al întunerecului, al trudei, al durerii şi al morţii a căzut asupra unei lumi pe care Dumnezeu o crease frumoasă. De ce 1-a făcut Dumnezeu pe om cu posibilitatea de a păcătui? Ei bine, putea El oare să-1 creeze altfel? Poate exista o creatură morală fără puterea de a alege? LIBERTATEA este darul dat de Dumnezeu omului. Libertatea de a gândi, libertatea conştiinţei, chiar dacă omul o foloseşte pentru a nu asculta de Dumnezeu. într-un accident de cale ferată, mecanicul, care ar fi putut să-şi salveze GENEZA 67
pasagerilor săi, dar şi-a pierdut-o pe a sa. A fost ridicat apoi un monu- ment, dar nu în cinstea trenului (care n-a făcut altceva decât să urmeze comenzile mecanicului), ci în memoria mecanicului, care a ales de bună voie să-şi dea viaţa pentru a salva pasagerii. Ce virtute este în ascultarea de Dumnezeu, dacă în natura noastră nu mai există şi o altă înclinaţie? Dar dacă, prin propria noastră alegere şi împotriva îndemnului perma- nent al firii noastre, noi ascultăm de Dumnezeu, atunci asta se numeşte "caracter". Dar oare n-a ştiut Dumnezeu că omul va păcătui? Ba da, a ştiut şi consecinţele groaznice ale păcatului, după cum a ştiut mai dinainte şi rezultatul final. Noi suferim mereu şi ne întrebăm de ce a făcut Dumnezeu o astfel de lume, dar într-o zi, după ce toate lucrurile se vor fi împlinit, se va sfârşi şi suferinţa noastră şi, odată cu ea, şi întrebările noastre, iar noi, împreună cu răscumpăraţii din toate veacurile, vom intona pe veci cântări de laudă lui Dumnezeu pentru că ne-a creat aşa cum ne-a creat şi ne-a condus la viaţă, bucurie şi slavă, în veacurile fără de sfârşit ale veşniciei (Apocalipsa 19:1-8) Efectul păcatului asupra naturii Aici, pe primele pagini ale Bibliei, avem de la început explicaţia motivului pentru care natura este aşa cum se prezintă azi: ura este comună tuturor şerpilor (3:14, 15); durerile însoţesc orice naştere (3:15); iar pământul produce în mod spontan tot felul de plante nefolositoare, în vreme ce plantele hrănitoare trebuie cultivate cu atâta trudă (3:17, 19). De asemenea, găsim aici întrezăriri ale lui Cristos, în sămânţa femeii (3:15) şi în jertfa de ispăşire (4:4) "Sămânţa femeii", 15 Aici, imediat după căderea omului, găsim profeţia lui Dumnezeu potrivit căreia până la urmă oprera Lui de creare a omului se va dovedi reuşită, prin sămânţa femeii. Aceasta e prima aluzie a Bibliei la Răscumpărătorul care avea să vină. Folosirea pronumelui "El" (15) arată că e vorba doar de O Singură Persoană. De când există omenirea, nu a existat decât UN SINGUR urmaş al Evei care să se fi născut doar din femeie, nu şi din bărbat. Iată dar, chiar aici la începutul istoriei Bibliei, găsim această referire la Cristos; şi, pe măsură ce parcurgem paginile, aluziile, referirile, întruchipările imaginile şi afirmaţiile desluşite despre El devin tot mai clare şi mai abundente, aşa încât atunci când ajungem la sfârşitul Vechiului Testament, vom fi asistat la o zugrăvire completă a chipului lui Cristos. "Mama tuturor fiinţelor vii" (20). Pe unitatea rasei în Adam se bazează ispăşirea lui Cristos. Păcatul unuia a adus Moartea. Moartea Celuilalt a adus Răscumpărarea (Rorh. 5:12-19) 68
omului Inscripţiile babiloniene de la început abundă în referiri la un pom a] vieţii, de la care a fost alungat omul prin influienţa unui duh rău personificat în şarpe, pom la care a fost împiedicat să se mai întoarcă, către heruvimi. Printre aceste tăblii există şi istoria lui Adapă, o paralelă atât de izbitoare cu istoria biblică despre Adam, încât este numită Adam al babilonienilor. "Adapă, sămânţa omenirii", - "înţeleptul din Eridu", - "fără vină", - apoi "i-a ofensat pe zei", - "prin cunoştinţă", - "apoi a devenit muritor de rând", - zeii au zis: "nu se va odihni", - l-au îmbrăcat într-o haină de doliu". Vezi lucrarea lui Price "Monuments and the Old Testament". Există două sigilii antice (fig. 15, 16) care par să înfăţişeze în imagini exact ceea ce spune Biblia în cuvinte. Sigiliul ispitirii (fig. 15) găsit printre tăbliile babiloniene antice, în prezent aflat la British Museum, pare în mod hotărât să se refere la istoria Grădinii Eden. în centru este un pom, în dreapta un bărbat iar în stânga o femeie care culege fructe, iar în spate un şarpe stând în picioare care pare a-i şopti ceva la ureche. Sigiliul "Adam şi Eva", figura 16, găsit în anul 1032 de către Dr.E.A. Speiser de la University Museum of Pennsylvania, la baza movilei Tepe Gawra, la 37 km nord de Ninive. Speiser a stabilit că sigiliul datează din jurul anului 3500 înainte de Cristos şi a spus despre el că "sugerează în mod hotărât faptul că este vorba de istoria lui Adam şi Eva"; un bărbat gol şi o femeie goală, umblând cu capul aplecat în jos, abătuţi, urmaţi de un şarpe. Sigiliul are cam 2,5 cm în diametru, fiind săpat în piatră. In prezent se află la University Museum din Pennsylvania. iii
- l'ig. 15.Sigiliul ispitirii (Prin bunăvoin\a lui British Museum) GENEZA
Aceste documente străvechi, săpate în piatră sau lut, la obârşia omului, păstrate sub praful veacurilor iar acum, în cele din urmă, scoase la lumină de sapa arheologului, cons- tituie dovezi ale faptului că trăsăturile principale qle istoriei biblice a lui Adam s-au întipărit adânc în mintea omului primitiv. Fig. 16.Sigiliul "Adam şi Eva" Alte tradiţii privitoare la căderea omului Persană: primii noştri părinţi, inocenţi virtuoşi şi fericiţi, au trăit într- o grădină unde se afla un pom al Nemuririi, până când un duh rău, sub forma unui şarpe, şi-a făcut apariţia. Hindusă: în primul veac, omul nu cunoştea răul şi boala, toate dorinţele îi erau împlinite şi trăia mult. Greacă: primii oameni, din epoca de aur, erau goi, nu cunoşteau răul sau necazul, se bucurau de comuniune cu zeii. Chineză: la ei exista o tradiţie privitoare la o epocă fericită, în care omul avea hrană din belşug şi era înconjurat de animale paşnice. Mongolii şi tătarii: aveau tradiţii similare. Teutonii: rasa de la început se bucura de o viaţă minunată, care era o
Toate popoarele barbare: au tradiţii despre o stare mai civilizată a omului. Istoria iniţială a Grădinii Eden a fost negreşit transmisă de Adam lui Metusala iar prin Metusala ea a ajuns la Noe, şi prin el la fii lui; iar în diferite culturi care au urmat tradiţia a suferit modificări uriaşe. Capitolul 4. Cain şi Abel Presupunând că Adam şi Eva au fost creaţi direct ca adulţi, urmează ca atunci când Cain 1-a ucis pe Abel el trebuia să fi avut 129 de ani; căci Set s-a născut curând după aceea (4:25), pe când Adam avea 130 de ani (5:3). Jertfa lui Abel a fost primită (4:4) fiindcă el era neprihănit (lloan 3:12) şi fiindcă a fost adusă cu credinţă (Evrei 11:4). La intrarea în păcat se pare că Dumnezeu instituise o asemenea jertfă. Pare să fi fost un fel de imagine primară a morţii ispăşitoare a lui Cristos. Nevasta lui Cain (4:17) trebuie să fi fost sora lui, căci Eva a fost mama tuturor celor vii" (3:20). Adam a avut mulţi fii şi multe fiice care nu sunt pomeniţi pe nume (5:4); tradiţia spune că au fost 33 de fii şi 27 de fice. De cine avea Cain să se teamă? (4:14) în cei 130 de ani de la crearea lui Adam până la crima lui Abel se ridicaseră destule generaţii, ajungându- se probabil la o populaţie de mai multe mii de oameni. 70 Semnul lui Cain (4:15). Indiferent care a fost semnul, oamenii vor fi înţeles ce însemna. Aici s-ar putea să fi fost începutul şi originea scrisului: semnul reprezenta o idee, şi astfel în curând mai multe semne reprezentau mai multe idei diferite. Cetatea lui Cain (4:17), undeva la răsărit de Eden, nu era probabil altceva decât un pâlc de colibe primitive, cu un zid de apărare, care să servească drept adăpost pentru odraslele sale alungate. Omorul a fost urmat în curând de poligamie (4:19) în familia lui Cain. Dumnezeu rânduise de la început ca un singur bărbat să trăiască cu o singură femeie în căsnicie (2:24). Dar omul a schimbat curând rânduiala aceasta. NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Folosirea timpurie a metalelor Pe când Avraam mai era încă în viaţă, urmaşii lui au învăţat să folosească arma şi fierul şi au inventat instrumentele muzicale. Până nu de mult, s-a crezut că folosirea fierului era necunoscută înainte de secolul al XII -lea î.C.r. Termenii folosiţi de arheologi şi istorici pentru a desemna fazele succesive din progresul civilizaţiei sunt: Paleolitic: epoca timpurie a pietrei; folosirea pietrei neşlefuite. Neolitic: epoca târzie a pietrei; pietrele şlefuite, oase şi lemn. Calcolitic: piatra şi cuprul; trecerea de la piatră la metal. Epoca bronzului: 2500-1200 Î.Cr. Epoca fierului: de la 1200 în anul 1933 Dr.H.E.Frankfort, de la Institutul Oriental, a descoperit în ruinele de la Asmar, la vreo 160 km nord-est de Babilon o lamă de fier care funcţiona prin anul 2700 î.de Cr.; astfel data cunoscută a folosirii fierului e dată în urmă cu vreo 1500 de ani. Inscripţiile primitive au revelat faptul că Babilonia nu a fost niciodată locuită de oameni neobişnuiţi cu folosirea metalelor. Instrumente de cupru au fost găsite în ruinele unui însemnat număr de cetăţi de dinainte de Potop (vezi capitolul 5) Prisma Weld, care dă numele a zece regi cu vieţi îndelungate de dinainte de potop, spune că regii: al treilea, al cincilea şi al şaselea au domnit la "Badgurgurru", care înseamnă oraşul lucrătorilor în bronz". S-ar putea să fie o tradiţie a cetăţii lui Cain, 4:17. "Cartea generaţiilor lui Adam", 5:1 la 6:8 Al treilea document ce compune cartea Genesei (vezi pag.58) duce istoria până la anul al cincisutelea al vieţii lui Noe (5:32). S-ar putea să fi fost începută de Adam, continuată de Enoh şi de Metusala şi terminată de Noe. Exemplarul acestuia şi ale altor două documente anterioare s-ar putea să fi fost făcute de Noe pe tăblii de lut şi îngropate, aşa cum spune tradiţia (vezi pag. 44), la Sippar. Probabil unele exemplare au fost luate în Arcă. Capitolul 5. Genealogia de la Adam la Noe Vârstele lor sunt date după cum urmează: Adam 930 de zrd. Set 912 GENEZA 71
Vârsta foarte mare pe care au atins-o aceştia se explică prin teoria după care păcatul abia îşi începuse influienţa dăunătoare asupra rasei umane. Cifrele din acest capitol, 6:6, indică faptul că între creaţia omului şi potop au existat 1656 de ani. Unii cred că această genealogie, şi cea din capitolul 11, au fiecare câte zece generaţii, ele putând fi abreviate, asemenea genealogiei lui Isus din Matei 1. Dar formula: "a trăit atâţia ani... şi a născut", se opune unei asemenea teorii. Enoh, 21:24 El a fost cel mai bun dintre ei. într-o societate nespus de rea, el a
Celălalt care avea să fie astfel strămutat, fără sa guste moartea, a fost Ilie (IIRegi 2): Enoh şi Ilie fiind probabil meniţi de Dumnezeu să anticipeze glorioasa şi fericita soartă de care vor avea parte sfinţii la a doua venire a Domnului (ITesaloniceni 4:17) Arabii aveau o legendă potrivit căreia Enoh a fost cel care a inventat scrisul. Noul Testament se referă la o profeţie a lui Enoh (Iuda 14). Metusala, 25-27 El a fost cel mai bătrân din cei zece (969 de ani), fiul lui Enoh Viaţa
Berosus, un istoric babilonian din 300 î.de Cr., bazându-şi istoria pe arhivele Templului lui Marduk, a copiat din inscripţii primitive, dintre care în multe au fost descoperite, numele a zece regi cu viaţă îndelungată care au domnit înaite de potop, fiecare stăpânind de la 10.000 până la 60.000 de ani; Aloros, Alaparos, Amelon, Ammenon, Megalaros, Daonos, Eudorachus, Amenpsinos, Otiates, Xisutros. "în vremea lui Xisuthros", spune Berosus, "a venit Marele Potop". Prisma Weld şi tăbliile dela Nippur (vezi pag. 48, 49), care atribuie mii de ani fiecărei domnii, numesc regii dinainte de Potop după cum urmează: Alulim
Alalmar Emenluanna Kichunna Enmengalanna Dumuzi Sibzianna Emenduranna Uburratum A domnit
la Eridu
la Eridu la Badgurgurru la Larsa la Badgurgurru la Badgurgurru la Larak
la Sippar la Şuruppak 28.000 ari
Zinsuddu (Utanapiştim) 64.000 ani "Apoi Potopul a cuprins Ţara". Negreşit trebuie să fie aceiaşi regi cu cei numiţi de Berosus, cunoscuţi însă sub alte nume, datorită încurcării limbilor de la Babei. Tăbliile care dau aceste nume au fost scrise după ce a început perioada istorică. Se pare că anticii, vorbind despre timpurile preistorice, au căzut în aceeaşi isptă în care au căzut şi cei din zilele noastre de a exagera cronologia lumii primare cu cifre uriaş de mari. Pe lângă babilonieni: persani, egipteni, hinduşi, greci şi alte popoare cu tradiţii care vorbesc despre o longevitate mare a primilor locuitori ai pământului. De unde ar fi putut proveni asemenea tradiţii, decât din faptul că primii oameni au trăit cu adevărat o viaţă lungă? NOTĂ ARHEOLOGICĂ: Cetăţi de dinaitne de Potop Cetăţile numite la începutul acestei pagini ca obârşii ale regiunilor ante-diluviene pot fi identificate toate, în afară de Badgurgurtu. Cercetarea ruinelor lor, precum şi a altor cetăţi ante-diluviene, a scos la iveală multe trăsături ale vieţii de dinainte de Potop, şi a făcut foarte reală pentru noi' lumea primelor capitole din Genesa. Printre oraşele ante-diluviene cercetate sunt: Eridu, Obeid, Erech, Susa, Tepe, Gawa, Ur, Kiş, Rafa (Şurupak), Sipar, (Acad), Larsa, Iemdet Nasr. Pe ruinele lor arheologii au ajuns foarte aproape de începutul aşezărilor omeneşti din Babilonia. Printre relicvele popoarelor ante-diluviene s-au găsit obiecte cum ar fi: vase de lut pictate, scule din cremene, instrumente, vase din turcoaz, topoare de aramă, oglinzi de aramă, săpăligi, seceri, scule de piatră, cremene, cuarţ, cârlige de peşte, modele de bărci, un cuptor subteran (?) vase foarte frumoase, articole cosmetice pe care femeile din perioada preistorică le foloseau pentru a-şi înegri genele şi sprâncenele, ruinele de cărămidă ale templelor vopsite artistic în tipare geometrice foarte complicate şi figuri de păsări, ba chiar şi un car de război, precum şi realizări arhitecturale ce indică o uimitoare civilizaţie. Capitolul 6:1-8. Groaznica răutate a celor de dinaite de Potop "Fii lui Dumnezeu" (6:2) se crede că ar fi fost nişte îngeri căzuţi, la care ar exista o referire în 2Petru 2:4 şi Iuda 6, sau conducători ai familiilor setite, care s-au căsătorit cu urmaşii lumeşti ai lui Cain. Aceste căsătorii anormale, indiferent de natura lor exactă, au umplut pământul de stricăciune şi violenţă. Isus a privit Potopul ca pe un fapt istoric şi a asemănat vremea revenirii Sale cu zilele lui Noe (Matei 24:37-39). Ceea ce se petrece în lume la ora actuală ne face să ne întrebăm dacă nu cumva au şi venit zilele acelea. Cei "120 de ani" (6:3) ar putea să însemne o perioadă de zăbavă până la potop. Sau pot să însemne scurtarea vieţii omului faţă de longevitatea GENEZA 73 despre care se vorbeşte în capitolul 5. ■ ■i'-ri-^- ;;■■.. -';■ .n.!
Al patrulea document ce compune cartea Genesei (vezi pag. 58). Conţine istoria potopului, aşa cum este ea istorisită şi probabil înregistrată de Noe, fiind apoi transmisă de Sem lui Avraam. Capitolul 6:9-18. Noe şi arca Arca a avut vreo 150 m lungime, 26 m lăţime şi 15 m înălţime. Apoi a avut trei punţi împărţite în compartimente cu o fereastră în jurul părţii de deasupra. Trebuie să fi fost foarte mare, cam de proporţiile vaselor oceanice de astăzi. întrucât la început omul a trăit pe malurile unui mare râu, construirea de bărci a fost una din primele sale realizări. Tăbliile cuneiforme indică faptul că din zorii istoriei locuitorii Babilonului s-au angajat în transportul de mărfuri şi pasageri pe fluvii şi râuri. Conform unei tradiţii babiloniene, căminul lui Noe se afla la Fara, pe Eufrat, la 65 km de locul Grădinii Eden. Noe trebuie să fi cunoscut arta construirii de corăbii şi traficul fluvial încă din copilărie. Capitolul 6:19 la 7:5. Animalele La 6:19-21 şi 7:2 se arată că şapte perechi de animale curate, dar numai o singură pereche din celelalte, trebuiau să fie duse în arcă. Unii au calculat că în arcă ar fi fost loc pentru 7000 de specii de animale. A fost o sarcină gigantică pentru Noe să construiască arca, să adune animalele şi să înmagazineze hrana necesară. Noe cu cei trei fii ai săi nu puteau să fi făcut acest lucru singuri. Fiind nepot al lui Metusala şi strănepot al lui Enoh, conform tradiţiilor babiloniene, s-ar putea ca el să fi fost un rege de cetate, în care caz va fi angajat mii de oameni pentru această lucrare, după cum s-ar putea ca numai el şi cu fii lui să fi lucrat la arcă o bună parte din cei 120 de ani (6:3) şi, fără îndoială, a devenit ţinta unor batjocuri neîncetate, dar a rămas neînfricat în credinţa sa (2Petru 2:5; Evrei 11:7). Capitolul 7:6 la 8:19. Potopul 'S-au deschis izvoarele adâncului şi ferestrele cerului" (7:11) Valea Eufratului ar putea fi numită "istmul emisferei estice", locul unde Marea Mediterană se apropie de Oceanul Indian. Ţinutul muntos al Armeniei este aproape ca un sistem insular, cu Marea Caspică şi Marea Neagră în partea de sud şi Marea Mediterană în vest, iar în sud Golful Persic şi Oceanul Indian. O scufundare cataclismică a regiunii respective ar face ca apele să se reverse din aceste mări, în vreme ce de sus ar ploua. Domeniul de răspândire al potopului Toţi munţii înalţi de sub ceruri au fost acoperiţi şi toată suflarea i;!TLS~a mi?cat Pe Pământ a pierit" (7:19, 21). Fără îndoială, acesta este 1 in care a scris Sem istoria potopului pentru copiii şi nepoţii lui. 74 A scris lucrurile aşa cum le-a văzut. Trebuie să interpretăm oare limbajul acesta potrivit cu geografia din zilele lui, sau cu geografia actuală? întreaga rasă umană, în afară de Noe şi familia sa, a fost distrusă. Pentru ca potopul să distrugă rasa umană a fost nevoie ca apa să acopere doar acele porţiuni ale pământului unde existau locuitori. Dacă acceptăm relatarea Bibliei aşa cum ne este dată, reiese că au existat zece generaţii de la Adam, primul om. Cum putea oare O SINGURĂ familie, în zece generaţii, cu mijloace primitive de transport să populeze întregul pământ? E foarte probabil ca rasa umană să nu fi mers mai departe de bazinul râului Eufrat. Yüklə 4,02 Mb. Dostları ilə paylaş:
|