Manual biblic

Anticrist

Cuvântul "Anticrist" ca atare nu se întrebuinţează nicăieri în cartea

Apocalipsei; fapt care este oarecum surprinzător, având în vedere apariţia
lui foarte pregnantă în cărţile scrise despre Apocalipsa. El apare însă la
I Ioan 2:18, 22; 4:3 şi II Ioan 7; unde se spune ca au fost deja anumiţi
anticrişti.

Deşi unii comentatori depăşesc măsura în privinţa lui Anticrist,

găsindu-1 chiar în pasaje în care nu este, totuşi există multe texte în

720

Scriptură care, fără să-i zică "Anticrist" indică foarte clar că această
epocă a Evangheliei urmează să se sfârşească cu o groaznică izbucnire a
răului, tocmai înaintea Venirii Domnului.

Isus a spus că venirea Lui va fi precedată de Marea Strâmtorare (Matei

24:21, 29) şi că va fi o vreme de jale pentru toate naţiunile (Matei 24:29,
30). Oamenii se vor prăpădi de frică, la aşteptarea lucrurilor care se vor
abate peste lume (Luca 21:2-26) şi a lăsat să se înţeleagă că foarte puţină
credinţă va mai rămâne în vremea aceea (Luca 18:8).

Daniel a vorbit despre vremea unui necaz cum n-a mai fost, ce se va

întâmpla în vremea sfârşitului (Daniel 12:1, 4, 9, 13). La n Tesaloniceni
1:3-10 se spune că se va ridica la putere un om al păcatului, hulitor, care
va fi nimicit la Venirea Domnului.

încercând să interpretăm imagistica profetică a cărţii Apocalipsa, este

mai uşor să urmărim paralela ei cu ceea ce s-ar întâmpla până în momentul
de faţă, decât să stabilim cu exactitate până la cel mai mic amănunt tot
ce se va întâmpla în viitor.

Pe când cele 2 peceţi şi cele 7 trâmbiţe par să fi înfăţişat o schiţă

exactă a istoriei mondiale, în linii mari, până la ora actuală, se poate ca
viitorul să dezvăluie o împlinire mult mai completă a acestei profeţii.

Oare nu s-ar putea ca Imperiul Roman, cu furioasa sa persecuţie

împotriva Bisericii, să fi fost o manifestare a lui Anticrist? Iar
mahomedanismul o altă manifestare? Iar acum ridicarea la putere
mondială şi răspândirea ateismului, chiar sub ochii noştri oare nu ar
putea să fie atâtea alte manifestări ale lui Anticrist? Oare nu putem de-
duce că noaptea e aproape trecută şi ZIUA ACEEA e foarte aproape?

Capitolul 10. Cărticica deschisă

La capitolul 5 a fost o carte pecetluită. Aici e o carte deschisă. Cartea

deschisă are unul din mesajele cărţii pecetluite căci ea apare sub trâmbiţa
a şasea, care a ieşit din pecetea a şaptea.

Aşezată într-un cadru maiestuos, ea pare să anunţe că vremea

sfârşitului e aproape (10:7); dar că, înainte de a veni sfârşitul, mai trebuie
parcursă o întinsă perioadă profetică (10:8-11), aşa cum se spune în
capitolul următor.

"Nu va mai fi nici o zăbavă" (10:6). (în alte versiuni ale Bibliei "şi

timpul nu va mai fi" N.T.), ceea ce poate să însemne că în veşnicie va fi
abolit conceptul nostru de timp şi, asemenea lui Isus noi vom putea zice:
"înainte de a fi fost Avraam, eu sunt". Totuşi, cuvântul zăbavă este
considerat a fi o traducere mai exactă decât "timp". în acest caz, sensul
ar fi: măreaţa zi a lui Dumnezeu a sosit, ceasul pierzării stă să se abată.

Mesajul deosebit al Cărţii Deschise pare să fie profeţia privitoare la

Templu şi cei doi martori, precum şi măsurarea Templului (Capitolul
11) - profeţia care i-a îmbolnăvit inima lui Ioan (10:10).

APOCALIPSA

721

Pe lângă aceasta, oare nu s-ar putea interpreta că această cărticică

deschisă, în sine, prin însăşi frazeologia ei şi prin faptul că apare chiar
înaintea trâmbiţei a şaptea, poate fi o aluzie simbolică la faptul că va
exista o epocă a Cărţii Deschise, care va preceda Sfârşitul Lumii?

Dacă aşa este, atunci se potriveşte exact cu mersul istoriei. Oricât de

ciudat ar părea. Biserica în Evul Mediu realmente a luat Biblia din mâna
poporului!

Dar reforma protestantă, sub conducerea lui Martin Luther a repus

Biblia în mâna poporului. Iar invenţia tiparului din vremea aceea a
contribuit în mare măsură la transformarea Bibliei în cartea poporului.
Istoria Modernă a fost o Eră a Cărţii Deschise, într-un sens necunoscut
mai dinainte. Fiecare binecuvântare a civilizaţiei moderne este un produs
direct al Bibliei Deschise: Libertăţile religioase şi civile, educaţia pe
scară generală, reformele sociale, libertatea conştiinţei şi libertatea
cuvântului.
Capitolul 11. Măsurarea Templului

Templul este măsurat, dar Curtea şi Sfânta Cetate sunt lăsate pentru

a fi călcate în picioare de naţiuni timp de 42 de luni. Aceasta pare să
traseze o distincţie între adevărate biserică lăuntrică şi biserica exterioară,
vizibilă: una va fi păstrată şi apărată de Dumnezeu, cealaltă va fi pângărită
şi exploatată de lume.

Pare să prezică o apostazie pe scară mare în cadrul bisericii, care mai

târziu este descrisă pe larg la capitolul 13, sub forma unei fiare cu chip
de miel şi leopard, iar la capitolul 17 sub forma Babilonului, curva cea
mare. Viziunea aceasta i-a îmbolnăvit inima lui Ioan (10:10).

Cei doi martori care proorocesc în sac şi cenuşă timp de 1260 de zile

(11:3), par să fie identici cu Templul lăuntric din 11:1, aşa după cum
cetatea sfântă din afară este călcată în picioare de naţiuni 42 de luni.
Este aceeaşi perioadă pentru ambele: 42 de luni a câte 30 de zile fiecare
înseamnă 1260 de zile.

Şi după cum Cetatea sfântă din afară sau Biserica Apostată ia forma

unei fiare cu chip de leu şi leopard, în capitolul 13, tot aşa templul lăuntric
sau Adevărata Biserică lăunrică sub forma celor doi martori, e descrisă
mai pe larg la capitolul 14 ca cei 144.000 de urmaşi adevăraţi ai mielului.

Untdelemnul de măsline şi cele două sfeşnice (capitolul 11:4) este o

referire evidentă la Zaharia 4:1-14, unde se explică faptul că sfeşnicul
reprezintă casa lui Dumnezeu iar măslinii Duhul lui Dumnezeu, ca şi
când ar include Duhul în mărturia Bisericii. Sau, întrucât acesta e mesajul
Cărţii Deschise (10:2; 10:11) şi întrucât Duhul lucrează prin Cuvânt, cei
doi martori pot fi astfel adevărata Biserică şi Cuvântul lui Dumnezeu,
care, cu credincioşie duc mărturia mai departe, în vreme ce Biserica
Apostată este aşezată pe tronul fiarei cu chip de leopard şi miel aşa cum
se spune în capitolul 13.

722

Dacă aceasta este interpretarea corectă, atunci uciderea celor doi
martori de către fiară (11:7) poate să fie o imagine simbolică a persecuţiei
sângeroase a sfinţilor de către Roma papală (vezi pagina 776); iar cei
doi martori care învie şi sunt înălţaţi la cer (11:11, 12) pot constitui o
imagine a Bisericii purificate şi a Cuvântului lui Dumnezeu care din nou
devin liberi şi proeminenţi în lume, sub condecerea reformei luterane.
Nu se poate sublinia suficient influenţa mişcării luterane în repunerea
Cuvântului lui Dumnezeu în mâna poporului! A fost într-adevăr o înviere
din morţi a martorilor lui Dumnezeu pentru lume (11:11, 12).

Totuşi această viziune poate să aibă sensurile care urmează să fie

descoperite în vremea de pe urmă, sub Anticrist.

Fiara (11:7; vezi^ pagina 724). Marea Cetate (11:8; vezi pagina 730).

Victoria finală. împărăţiile lumii devin împărăţia lui Cristos.

A treia nenorocire (11:14). Judecata finală asupra celor răi (11:18).

Cele 2 Peceţi şi cele 7 Trâmbiţi fiind astfel schiţate par să ofere o
imagine panoramică a cursului istoriei.

Capitolul 12:1-6. Femeia, copilul şi balaurul

Până în acest punct, în cele 7 peceţi şi 7 trâmbiţe istoria a fost dusă

până la Ziua Judecăţii Finale, (11:15, 18), ocupându-se în mare parte de
SOARTA FINALĂ a lumii.

Aici, în capitolul 12, scriitorul se întoarce la punctul de pornire şi

intră într-o altă serie de viziuni, începe să prezinte lucrurile pe care le-a
omis anterior ocupându-se în mare măsură de soarta BISERICII.

Femeia

Femeia care stă gata să dea naştere unui copil, până în versetul 5 pare

să reprezinte pe Israel, iar de la versetul 7 încolo pare să reprezinte
Biserica.

Naţiunea ebraică, crescută de Dumnezeu de-a lungul multor secole,

cu scopul de a-1 aduce pe Cristos în lume e personificată aici sub forma
unei regine în glorie cerească, dând naştere Copilului Veacurilor.

Copilul

Copilul a fost Cristos Mesia. Satan a aşteptat să-1 sfâşie de la naştere

(12:4). Aceasta pare să fie o referire la eforturile lui Irod de a-1 ucide pe
Cristos încă în- faşă. Dacă ar fi reuşit, ar fi împiedicat astfel lucrarea
răscumpărătoare a lui Cristos; căci negreşit un copil nou-născut nu putea
să moară pentru păcatele lumii.

Satana a reuşit totuşi prin Iuda (Ioan 13:2, 27), să-1 ducă pe Isus la

maturitatea Sa, dar acest lucru s-a întors ca un bumerang împotriva lui
Satan; căci a pus în mâna copiilor lui Dumnezeu o armă, în faţa căreia
Satan e nepunticios: "Sângele Mielului".

APOCALIPSA

723

Balaurul

Balaurul e identificat cu Diavolul, Satana, Şarpele cel vechi (12:9).

El deja fusese amintit ca persecutând bisericile din Smirna şi Pergam
(2:10, 13); şi el, sau unul din îngerii săi din adânc, a fost deja amintit ca
rege al oştirii lăcustelor demonice (9:11) şi ca ucigaş a celor doi martori
(11:7). "Roşu", poate simboliza (12:3) natura sa de ucigaş.

"Şapte capete încornorate şi 10 coarne" (12:3) simbolizează în mod

evident stăpânirea sa ca prinţ al lumii acesteia, îngăduită de înţelepciunea
lui Dumnezeu pentru un scop care depăşeşte înţelegerea noastră,
îngăduindu-se să facă necaz. Dar el nu este Dumnezeu. Nu sunt doi
Dumnezei. Satana nu este atotputernic. El nu este pretutindeni, şi nici
nu cunoaşte toate lucrurile. El se teme de numele lui Cristos şi pierzarea
lui este inevitabilă.

"Stelele cerului" (12:4) pe care el le-a aruncat la pământ pot simboliza

puterea lui de a conduce oştiri din lumea nevăzută împotriva sfinţilor
sau de a influenţa conducătorii bisericilor la apostazie, sau şi una şi alta.

Capitolul 12:7-12. Război în cer

Aceasta poate să însemne că Satana înfuriat din pricina eşecului său

de a-L distruge pe Dumnezen prin răstignirea lui Cristos, L-a urmat în
înălţarea Sa şi, cu o îndrăzneală nemaipomenită, a încercat să clatine
stâlpii cerului, dar acolo a avut o zdrobitoare înfrângere din partea lui
Mihail şi a pierdut pe vecie orice putere de a mai face rău lui Cristos sau
sufletelor răscumpăraţilor.

Apoi Satana, de aici încolo, şi-a pierdut atenţia asupra căilor şi

metodelor prin care să oprească lucrarea Bisericii pe pământ. Mihail
(12:7) a fost Arhanghelul, Prinţul îngerilor care mai avusese experienţă
în lupta cu diavolul (Iuda 9). El a fost îngerul păzitor al lui Israel (Daniel
10:13, 21). El va sta la îndemână la vremea sfârşitului şi în Marea
Strâmtorare (Daniel 8:17; 12:1,9, 13) sila venirea Domnului (ITes.4:16).

S-ar putea ca Mihail să lupte în bătăliile noastre chiar în clipa de faţă

aici pe pământ, într-un sens mai real decât ne dăm noi seama. Lupta
noastră nu este împotriva cărnii şi sângelui (Efeseni 6:12). Rezultatul
s-ar putea să depindă într-o măsură mai mare decât ne dăm noi seama de
oştirile lumii nevăzute.
Capitolul 12:13-17. Fuga femeii în pustie

"în pustie" (12:14), femeia a fugit de balaur. Aceasta pare să

simbolizeze faptul că Biserica Adevărată este trecută în ilegalitate, prin
prigoane. în pustie s-a dezvoltat Babilonul, biserica curvară, (17:3), dar
într-o zi, pentru Biserica adevărată va fi nu o pustie, ci un munte al
gloriei lui Dumnezeu (Apoc.21:10, 11).
724

"Şuvoiul de apă" (12:15) pe care balaurul 1-a runcat după femeie se

poate referi la persecuţiile Bisericii de către Imperiul Roman.

"Pământul a ajutat-o pe femeie" (12:16) poate fi o aluzie la convertirea

împăratului Constantin şi creştinizarea Imperiului Roman, care a pus
capăt persecuţiilor (Vezi pagina 759).

Cele 1260 de zile

Femeia a stat în pustie 1260 de zile (12:6). Ea a stat în pustie "o
vreme, vremi şi jumătate a unei vremi" (12:14). Cei doi martori au proocit
în sac şi cenuşă 1260 de zile (11:3), Pe când Cetalea Sfântă a fost călcată
în picioare timp de 42 de luni (11:2). Fiara a domnit 42 de luni, după ce
i s-a vindecat lovitua de moarte (13:5).

42 de luni, 1260 de zile, şi "o vreme, vremi şi o jumătate de vreme"

(un an, ani şi o jumătate de an: 3 ani şi jumătate) denotă aceeaşi perioadă
de timp, trei ani şi jumătate sunt 42 de luni, care luate la 30 de zile luna,
dau un total de 1260 de zile (vezi pag.347).

Astfel, patru lucruri sunt reprezentate ca fiind de aceeaşi durată şi

concomitente: femeia în pustie, Cetatea Sfântă călcată în picioare de
naţiuni, cei doi martori care proorocesc în sac şi cenuşă şi domnia fiarei
după vindecarea loviturii de moarte: toate patru având loc concomitent
(vezi capitolele 13 şi 17).'

Capitolul 13:1-10. Fiara-leopard

Aceasta poate să însemne fiara care a ucis pe cei doi martori (11:7) şi

care este descrisă mai pe larg în cap. 16.

Balaurul, adică Diavolul, după ce nu a reuşit să nimicească Biserica

prin persecuţie acum se instalează ca fiară pentru a continua războiul
împotriva sfinţilor (12:13; 13:1).

Fiara a avut înfăţişarea unui leopard, urs şi leu (13:2); simbolizează

elementele folosite de Daniel ca reprezentări ale puterii mondiale (Daniel
7:3-6).

Capitolul 13:11-18. Fiara-miel

Această fiară avea înfăţişarea de miel (13:11). Prima fiară arăta ca un

leopard, dar erau aliate. Fiara-leopard fusese ucisă (13:3). Fiara-miel
1-a înviat (13:15): în ambele balaurul fiind la lucru (13:2, 4, 11).

Fiara-miel a fost fiara-leopard înviată. în vreme ce arăta ca un miel,

vorbea ca un balaur (13:11). Ea avea putere să ucidă pe oricine nu purta
semnul ei (13:15). Ea a hulit Numele lui Dumnezeu şi a pornit război
împotriva sfinţilor (13:6, 7).

Buletinul ei de identitate a fost numărul 666 (13:18).

Această fiară-miel este numită mai târziu "proorocul mincinos'
(16:13; 19:20; 20:10); adică, cineva care se preface miel, fără să fie în
realitate. Balaurul, după ce nu a reuşit atacul lui împotriva Bisericii din
afară, acum o atacă dinăuntru, dându-se el însuşi Mielul.

APOCA LIPSA

725

Coaliţia fiarei-leopard cu fiara-miel

Acesată coaliţie a continuat sub forma unui guvernări mondiale timp

de 42 de luni (13:5). Pare să fie un alt simbol al cetăţii sfinte exploatate
de lume timp de 42 de luni (11:2).

O fiară cu înfăţişare de miel, dominând în Numele Mielului iar cetatea

sfântă călcată în picioare de toate naţiunile - aceste două simboluri par
să însemne un guvem mondial care operează în numele şi cu ajutorul
unei apostate. Ce altceva ar putea să însemne?

Fiara-leopard reprezintă puterea sa lumească. Fiara-miel reprezintă

puterea creştină falsă. Balaurul le uneşte într-o singură putere mondială.

Această coaliţie este numită ai târziu "Babilon" şi este descrisă mai

pe larg la capitolele 17 şi 18.

în vreme ce această putere era la cârma lumii, cei doi martori au

profeţit în sac şi cenuşă (11:3).

Această fiară cu chip de miel şi leopard e considerată de unii a fi

Antichrist, în vreme ce alţii cred că simbolizează unele trăsături ale
istoriei mondiale. într-adevăr este uimitoare paralela cu mersul istoriei
până în momentul de faţă.

Cele şapte capete şkzece coarne,

Balaurul le avea pe acestea (12:3) şi fiara leopard (13:1). Apoi fiara

de un roşu stacojiu, numită Babilon (17:3).

"Şapte", simbolul împlinirii iar "zece" simbolul puterii mondiale.

Astfel, cele şapte capete şi zece coarne par să reprezinte puterea mondială
în întregime sau concentrarea şi personificarea ei, ca o singură entitate
de-a lungul istoriei, manifestându-se sub diferite forme şi în diferite
grade de-a lungul epocilor, cu multe şi diverse modificări.

înaintea erei moderne au domnit şapte duhuri mondiale şi au domnit

şi stăpânit cursul istoriei. Egiptul a fost o putere mondială 400 de ani
(1600 - 1200 î.Cr.); apoi Asiria vreo 300 de ani (900-600 Î.Cr.). Apoi
Babilon 70 de ani (605-536 î.cr.) Persia 200 de ani (536-330 î.Cr.) Grecia
vreo 200 de ani (330-146 î.Cr.) Roma 600 de ani (200 î.Cr. - 400 d.Cr.)
Roma papală 1200 de ani (600-1800).

Rana mortală a unuia din cele şapte capete, 13:3

Când s-a scris cartea, cinci dintre puterile mondiale căzuseră deja.

Una era în mod evident Roma iar cealaltă avea să vină (17:10). în mod
evident era vorba de Roma, care a fost rănită dar reînviată de fiara cu
chip de leu (13:3, 12).

Roma a căzut în anul 476, dar în Numele lui Cristos şi cu ajutorul

Bisericii Romane a înviat. Şi Roma papală a stăspânit lumea într-o măsură
mult mai mare şi o perioadă de timp, cu o mână mai despotică decât a
Romei păgâne sau a oricărei ale puteri mondiale înaintea ei.

726

"42 de luni" (13:5), luate în interpretarea ani-zile înseamnă 1260 de
ani, cât a durat papalitatea ca putere mondială din secolul VII nană în
secolul XVm.

"Rostea hule" (13:7) se potriveşte exact cu pretenţiile papilor de

infailibilitate, de a ierta păcatele şi de a ţine locul lui Dumnezeu pe
pământ.

"Război împotriva sfinţilor" (13:7). Istoricii consideră că din Evul

Mediu şi de la începutul Reformei peste cincizeci de milioane de martiri
au murit.

"666", numărul fiarei, 13:18

"Numit om" dar probabil poate însemna şi un grup de oameni sau o

instituţie condusă de un om sau mai mulţi. Pare să însemne un nume ale
cărui litere luate ca cifre dau un total de 666.

Ireneu, un elev al lui Policarp, fost ucenic al lui Ioan, a considerat

cifra 666 a fi cuvântul grecesc "Lateinos", în care L=M, A=l, T=300
E=5,1=10, N=50, 0=70, S=200. Totalul fiind 666.

"Lateinos" înseamnă "împărăţie latină". Roma papală a făcut din

latină limba ei oficială. Canoanele, rugăciunile, decretele, bulele papale,
binecuvântările şi afuriseniile Romei - toate sunt în LATINĂ.

Capitolul 14:1-5. Mielul şi cei 144.000 de urmaşi ai Săi

Ioan tocmai avusese o viziune a fiarei care se dădea drept Mielul.

(13:11). Aici este o viziune a MIELULUI însuşi (14:1).

Cei 144.000 de urmaşi ai lui Mielului au fost însemnaţi cu numele

Mielului (14:1), după cum urmaşii pretinsului miel au fost însemnaţi cu
numele lui (13:16): adevărata Biserică a Mielului, în constrast cu biserica
falsă a pretinsului miel: nevasta credincioasă în pustie (12:14), în vreme
ce nevasta necredincioasă se complăcea în adulter cu lumea (cap.17).

Aceşti 144.000 nu aveau deloc vicleşug (14:5), în contrast cu minunile

mincinoase şi învăţăturile false ale pretinsului miel (13:14).

Ei au fost "fecioare" (14:4). Credincioşii lui Cristos, în contrast cu

starea de curvie a bisericii false (17:5). Nu trebuie să înţelegem că au
fost în sens propriu celibatari căci nicăieri în Noul Testament căsătoria
nu e considerată păcătoasă, ci este mai degrabă o umbră a unirii lui
Cristos cu mireasa Sa.

Ei au fost roadele dintâi (14:4), probabil fiind identici cu cei 144.000

din 7:4, în contrast cu secerişul general (14:15, 16).

"Cântarea nouă" a celor 144.000 (14:2, 3), care lovea urechea ca

vuietul oceanului a fost o cântare pe care numai cei răscumpăraţi o ştiau.

O persoană nemântuită nu se poate bucura de bucuriile celor

răscumpăraţi. Iar răscumpăraţii înşişi, când vor ajunge în cer, vor trăi o
bucurie care întrece tot ce şi-au imaginat ei vreodată. în cer toată lumea

APOCALIPSA

727

va cânta. De ce să nu cânte şi aici în bisericile noastre? De ce să nu

lăsăm pe oameni a cânta?

Capitolul 14:6, 7. îngerul cu Evanghelia veşnică

Aceasta pare să simbolizeze evanghelizarea generală a lumi pe toată

perioada Evangheliei. Totuşi, fiindcă apare exact înaintea anunţului
căderii "Babilonului" (14:8) s-ar putea să fie o imagine a epocii noastre
moderne de misionarism şi evanghelizare mondială.

Observaţi că în vreme ce metoda de cucerire a pretinsului miel a fost

să ucidă pe cei care nu i se închinau (12:5), arma Mielului este simpla
vestire a Evangheliei (14:6).

Capitolul 14:8. Căderea Babilonului

Aceasta e prima dată când se aminteşte în carte numele "Babilon". Şi

primul lucru spus despre Babilon este că a CĂZUT. Căderea lui este
anunţată înainte de ridicarea sa. A fost un lucru atât de îngrozitor încât
scriitorul s-a grăbit să asigure pe cititor că atunci când avea să se ridice
această putere nu va avea decât o existenţă temporară.

Descris pe larg capitolele 17 şi 18, reiese că Babilon este un alt nume

al fiarei cu chip de leu şi leopard, din capitolul 13.

Capitolul 14:9, 11. Pierzarea urmaşilor fiarei

Iată aici soarta nefericită a urmaşilor fiarei, în contrast cu bucuriile

nespuse ale celor ce sunt ai Mielului. Pierzarea lor e descrisă mai pe larg
la capitolele 19 şi 20. Contrastul dintre soarta celor răscumpăraţi şi a
celor pierduţi, atât de evident în această carte, a fost de asemenea o
trăsătură caracteristică a învăţăturilor lui Isiis în evanghelii.
Capitolul 14:12, 113. "Ferice de morţii care mor în Domnul"

Apare din nou în contrast cu chinurile celor răi, amintite mai sus.

Suferinţele martirilor s-au sfârşit. Vremea pentru care s-au rugat ei la
6:9-11 a sosit în cele din urmă. Ei sunt mântuiţi şi fericiţi pe veci.

Capitolul 14:14-16. S-a copt secerişul pământului

Acest capitol a început cu o viziune a "roadelor dintâi" (14:4) a

Evangheliei; apoi cu o epocă de propovăduire mondială a Evangheliei
(14:6); şi se încheie, aici, cu viziunile secerişului final.

Secerişul rasei umane fusese prevestit cu secole mai înainte la Ioel

3:13, 14, "mulţimi, mulţimi mari de oameni în valea hotărârii. Băgaţi
secera în lan. Secerişul e copt."

"Secerişul pămânlului e copt" (14:15). Un motiv pentru care se pare

că Domnul întârzie să vină e faptul că aşteaptă să se coacă acest seceriş.

Capitolul 14:17-20. Strângerea secerişului pământului

Secerişul pare să se refere la cel mântuiţi, pe când strugurii la cei

pierduţi căci teascul este cel al mâniei lui Dumnezeu asupra celor răi.
728

"1600 de stadii" (14:20) înseamnă 200 de mile sau 320 km. Sensul ei

poate fi numărul 1600, mai degrabă decât în distanţa propriu-zisă. 1600
este 4 ori 4 ori 100: considerat a fi simbolul distrugerii totale.

"Afară din cetate" (14:20): probabil din cetatea lui Dumnezeu,

însemnând faptul că poporul lui Dumnezeu este în siguranţă apărat de
mânia lui Dumnezeu care se abate peste cei răi.

"Caii" (14:20) par să fie aceeiaşi şi evenimentul identic cu cel din

19:14-21.

Rezumatul capitolelor 12-14

Peceţile şi trâmbiţele din capitolele 6-11 au dus relatarea până la

victoria finală, ocupându-se mai mult cu prima parte a ei.

întorcându-se la început, capitolele 12-14 conţin a altă serie de imagini

care merg până la sfârşit, ocupându-se mai pe larg de partea din mijloc
a istoriei şi dând mai multe detalii asupra semnelor vremii sfârşitului.
Viziunile par să înfăţişeze ridicarea unei biserici apostate aşezate pe
tronul Imperiului Roman; între timp, adevărata biserică îşi duce mărturia
ei credincioasă în toată lumea şi apoi urmează secerişul.