Reprezentarea pe axa temporală
-
Descrierea jurisprudenței 113
Două reclamații separate cu privire la concediere nelegală, neefectuarea plăților (ambele reclamații) și discriminarea și hărțuirea rasială (una din ele) au fost înaintate de doi membri marocani ai personalului național și de serviciu care lucrau pentru Ambasada Sudanului și, respectiv, Ambasada Libiei la Londra. Comisia pentru egalitate şi drepturile omului din Regatul Unit a intervenit în favoarea solicitanților.
În ambele cauze, reclamanții au argumentat încălcarea Reglementărilor referitoare la programul de lucru de către angajatorii lor respectivi, iar ambasadele în cauză au invocat imunitatea în temeiul Legii imunității statale (LIS). LIS exclude anumite categorii de angajați ai ambasadelor de la protecția în temeiul legislației naționale – excluderi în care se încadrau ambii reclamanți marocani. Curțile de primă instanță au considerat că, din acest motiv (excluderea de sub protecția în temeiul Reglementărilor referitoare la programul de lucru), reclamațiile nu pot fi admise. Curțile de primă instanță au considerat că Articolul 47 din Carta UE face parte din legislația națională și este direct efectiv. Totuși, au considerat că Articolul 47 nu asigura un mijloc de executare a drepturilor suplimentare față de cele prevăzute de Legea drepturilor omului (LDO). Cea de-a doua hotărâre a primei instanțe (în cauza de discriminare) adăuga că existau îndoieli semnificative asupra executării Cartei UE înaintea instanțelor.
Curtea de Apel (care a audiat cele două cauze împreună) a acceptat că aparent LIS acordă imunitate procedurală împotriva proceselor, însă a examinat dacă aplicarea prevederilor LIS relevante naționale ar implica art. 6 din Convenție și, dacă da, dacă ar putea fi interpretate într-un sens conform cu acesta. Curtea a concluzionat că deși noțiunea de imunitate statală din LIS ar fi putut atinge în trecut echilibrul corect cu nevoia guvernelor străine de a-și exercita funcțiile publice guvernamentale, acest lucru nu mai este valabil, iar neaplicarea legislației naționale în cele două reclamații nu mai era justificată. Prin urmare, aplicarea LIS ar încălca art. 6 din Convenție.
Din aceleași motive, prevederile LIS erau de asemenea contrare dreptului de acces la o instanță în temeiul art. 47 din Cartă, care era un principiu general și un drept fundamental în temeiul legislației UE. Deoarece ambele reclamații erau incluse în domeniul de aplicare al legislației UE (angajare, discriminare rasială, hărțuire), Curtea de Apel era obligată la neaplicarea prevederilor naționale ale LIS.
Cea de-a doua curte de apel a fost de acord cu opiniile primei curți de apel și a declarat că aplicarea prevederilor LIS în cauză încălca articolele 6 și 14 (nediscriminare) din Convenție. Curtea a susținut că conținutul art. 47 din Cartă este (în scopurile prezentei cauze) identic cu cel al articolului 6 din Convenție și a considerat că articolul 6 din Convenție este de asemenea încălcat. Pe baza acestor motive, cea de-a doua curte de apel a declarat că prevederile LIS în cauză erau incompatibile cu prevederile mai sus menționate din Convenție și din Cartă. Declararea incompatibilității este un semnal pentru parlament, dar nu afectează operarea sau valabilitatea LIS.
-
Analiza
-
Rolul Cartei
Carta a fost menționată și analizată în diverse hotărâri naționale cu privire la domeniul său de aplicare, executarea directă și compatibilitatea drepturilor conferite prin aceasta cu drepturile conferite prin legislația națională.
Cele două hotărâri naționale inițiale au constatat că aceste cauze se încadrau în domeniul de aplicare al Cartei, indicând cea de-a doua conexiune din jurisprudența Siragusa (C-206/13) și Julian Hernandez și alții (C-198/13) (legislația națională poate împiedica/afecta nivelul de protecție pe care actul UE urmărește să îl stabilească).
Hotărârea de apel considera că cele două reclamații inițiale se încadrau în domeniul material de aplicare a legislației UE cu privire la discriminarea la muncă, precum și în cadrul dreptului fundamental UE de acces la o instanță, în vreme ce anumite prevederi naționale (ale LIS), prin restricționarea accesului reclamanților la instanțele de competență națională, au restricționat efectiv domeniul de protecție împotriva discriminării acordat lor în temeiul legislației UE.
Cea de-a doua hotărâre de apel recapitulează că, în temeiul Articolelor 51 și 52(5) din Cartă, Carta nu se aplică reclamațiior bazate strict pe legislația națională. Instanța a considerat că reclamanții aveau ambele tipuri de reclamații: în temeiul legislației naționale și în temeiul legislației UE (legislația națională constând în principal din Reglementarea referitoare la programul de lucru, reclamațiile de discriminare și hărțuire rasială).
Cea de-a doua instanță de apel a tratat și chestiunea efectului direct orizontal al Cartei pentru a răspunde la întrebarea dacă reclamanții pot să invoce Carta chiar dacă Libia și Sudanul nu sunt state membre UE sau instituții UE. În acest sens, instanța citează cauzele CJUE Mangold împotriva Helm, Kücükdeveci împotriva Swedex și Association de Mediation Sociale (AMS) pentru a conchide că:
-
Art. 21 din Carta UE susține acum existența unui principiu general de nediscriminare;
-
Art. 47 din Carta UE conține acum dreptul la o cale de atac eficientă, care este un principiu general al legislației UE; și, în conformitate,
-
Ambele prevederi au efect direct orizontal.
În ansamblu, curțile de primă instanță au examinat conflictul dintre art. 6 din Convenție și art. 47 din Cartă, pe de o parte, și prevederile LIS, pe de altă parte, și au hotărât neaplicarea prevederilor LIS.
Aceste hotărâri au fost anulate în urma apelului, prin care prevederile naționale au fost neaplicate din cauza incompatibilității cu art. 6 din Convenție și art. 47 din Cartă.
Din perspectiva aplicării Cartei, cel mai interesant punct examinat de Curtea de Apel era aplicarea „efectului direct orizontal” al drepturilor din Cartă. Deoarece statele care nu sunt membre UE nu sunt obligate prin legislația UE în calitate de state, instanța le-a asimilar părților private.
-
Dialog judiciar
Cooperare verticală (CJUE – instanțele naționale): interpretarea coerentă
Cauza C144/04 Mangold împotriva Helm [2005] ECR I9981
Cauza C555/07 Kücükdeveci împotriva Swedex [2010] IRLR 346
Cauza C176/12 Association de Mediation Sociale (AMS) [2014] ECR I000 ("AMS")
(descrise mai sus)
Cooperare orizontală (instanțele naționale – instanțele străine): interpretarea coerentă
Cu privire la chestiunea imunității statale și a relației acesteia cu art. 6 din Convenție, cea de-a doua instanță de apel citează în mod extensiv hotărârile anterioare ale instanțelor din Regatul Unit, CEDO, Tribunalelor naționale, precum și cele ale surselor străine.
Mai multe hotărâri ale instanțelor străine sunt menționate și discutate: Sengupta împotriva Republicii India (ca sursă de drept comun înainte ca LIS să intre în vigoare); Canada, Norvegia, Turcia, Germania, Brazilia; SUA, Australia; Noua Zeelandă, Japonia, Singapore; câteva state membre UE; jurisprudența CEDO și CJUE.
-
Căi de atac
Curtea de Apel:
(1) a recurs la interpretarea coerentă a jurisprudenței CEDO, concluzionând că imunitatea statală nu putea fi invocată împotriva tuturor reclamațiilor referitoare la dreptul muncii, ci doar împotriva acelor reclamații care priveau personalul de bază al ambasadei – emițând o „declarație de incompatibilitate”;114
(2) a dispus că sigurele prevederi relevante ale Legii imunității statale nu trebuiau aplicate dacă acestea fuseseră aplicate ca obstacol pentru reclamațiile bazate pe legislația UE.115
Doar instanța superioară putea lua în calcul emiterea unei declarații de incompatibilitate cu Convenția, în vreme ce instanțele de orice grad pot renunța la aplicarea legii în baza Articolului 47. În plus, calea de atac a neaplicării actului adoptat de Parlament este în mod evident mai puternică decât declarația de incompatibilitate, permițând examinarea pe fond a cauzei (în măsura în care se referă la legislația UE) în loc să se aștepte modificarea de către Parlament a legii în acest sens.
Desigur, pentru aplicabilitatea Cartei, cauza trebuie să aibă legătură cu legislația UE: doar reclamațiile referitoare la discriminarea pe motive rasiale și cele referitoare la programul de lucru beneficiază de neaplicarea prevederilor actului adoptat de Parlament, prin urmare numai acele reclamații pot fi admise în instanță în această situație.116
Dostları ilə paylaş: |