Manualul testelor

 

În ceea ce priveşte cea de-a doua dimensiune luată în calcul (vârsta), pentru aplicarea testului de decizie la un lot de 1388 de subiecţi, corelaţia dintre vârstă şi scorul obţinut la testul de decizie este de asemenea semnificativă 0,235** (0.000). În conformitate cu explicaţia oferită de Stanovich (1999) pentru această corelaţie asumăm că datorită eterogenităţii lotului (care a cuprins atât elevi de diferite vârste cât şi adulţi) această corelaţie este determinată de varianţa datorată nivelului de şcolarizare. Confruntarea mai frecventă cu rezolvarea unor probleme abstracte ce presupun analize logice şi raţionale la nivelele superioare de educaţie (nivelul postliceal) conduce la dezvoltarea abilităţilor de analiză raţională a situaţiilor abstracte (Stanovich, 1999).

           

Validitatea convergentă

Pentru un eşantion de 264 de subiecţi am recurs la aplicarea în paralel cu testul de decizie a scalei NFC elaborată de Cacciopo şi Petty (1982), scală ce evaluează nevoia de stimulare cognitivă. Persoanele care obţin scoruri ridicate la această scală sunt persoane care preferă să realizeze sarcini cognitive, să caute şi să rezolve probleme. Într-o serie de studii (Stanovich, 1999; Shiloh, Koren & Zakay, 2001; Shiloh, Salton & Sharabi, 2002) acest construct a fost pus în relaţie cu stilul raţional de luare a deciziilor. Prin urmare, inferăm că între scorul obţinut de subiecţi la scala de decizie şi cel la scala NFC trebuie să existe o corelaţie pozitivă şi semnificativă. Pentru a verifica dependenţa sarcinilor decizionale cuprinse în testul de decizie de timp, am evaluat şi timpul de care au nevoie subiecţii pentru realizarea sarcinii. Corelaţiile obţinute sunt prezentate în tabelul de mai jos.

 

Tabelul 10.3.

Corelaţii între Decizie, NFC, Indice Indecizie şi Timp

 

		Scorul DECIZIE	Scorul NFC	Indice indecizie	Timpul
Scorul DECIZIE	Coeficientul de corel.		0,126	-0,143	0,084
	Semnificaţia		0,040	0,020	0,174
Scorul NFC	Coeficientul de corel.	0,126		-0,309	0,207
	Semnificaţia	0,040		0,000	0,001
Indice indecizie	Coeficientul de corel.	0,143	-0,309		-0,074
	Semnificaţia	0,020	0,000		0,233
Timpul	Coeficientul de corel.	0,084	0,207	-0,074
	Semnificaţia	0,174	0,001	0,233

 

După cum reiese din analiza rezultatelor, scorul general la testul de decizie nu corelează semnificativ cu timpul de realizare a sarcinii, aspect pe care îl interpretăm ca o dovadă a faptului că testul de decizie evaluează abilitatea de a analiza raţional situaţiile decizionale. Constructul evaluat de testul de decizie nu este atât o măsură a timpului petrecut pentru a analiza sarcina cât o măsură a analizei raţionale a situaţiilor decizionale cu care se confruntă decidentul. Interpretarea de mai sus este susţinută de corelaţia pozitivă şi semnificativă care se înregistrează între scorul la testul de decizie şi cel obţinut la scala NFC. În ceea ce priveşte scorul obţinut la indicele de indecizie, avem şi aici o serie de date relevante (tabelul 10.3). Scorul obţinut la indicele de indecizie corelează negativ şi semnificativ cu scorul obţinut la scala NFC şi de asemenea cu scorul total la testul de decizie. Prin urmare, subiecţii care declară că nu au o plăcere deosebită în a analiza probleme şi a realiza sarcini cognitive complexe sunt şi subiecţii mai indecişi (aleg de mai multe ori varianta de răspuns “Nu mă pot decide”), în conformitate cu datele obţinute la testul de decizie.

10.7. ETALONAREA

 

Structura eşantionului

În vederea realizării etaloanelor la testul de decizie pentru populaţia românească am aplicat testul la un eşantion de 1288 de subiecţi. Structura eşantionului în funcţie de vârsta şi de sexul subiecţilor este prezentată în tabelul 10.4.

 

Tabelul 10.4.

Structura eşantionului utilizat pentru construcţia etaloanelor la Testul de Capacitate Decizională.

 

	12-15 ani	16-18 ani	19-29 ani	Peste 30 de ani	Total
Bărbaţi	103	71	130	112	416
Femei	119	108	368	277	872
Total	222	179	498	389	1288

Cifrele din căsuţele tabelului se referă la numărul de subiecţi din fiecare grup.

 

Etalonul a fost construit pe cinci clase normalizate. Procentele din eşantion incluse în cele cinci clase normalizate se distribuie în felul următor: 6,7%, 24,2%, 38,2%, 24,2%, 6,7%.

 

Interpretarea rezultatelor

Performanţa unei persoane examinate, exprimată prin scorul brut, se raportează la etalonul prezentat în Anexa 2. În funcţie de valoarea obţinută, persoana este încadrată în una dintre cele 5 clase astfel:

         Clasa 5  –  nivel foarte bun al raţionalităţii decidentului (subiectul are o performanţă mai bună decât 93,3% din populaţie)

         Clasa 4  –  nivel  bun  al raţionalităţii decidentului (subiectul are o performanţă mai bună decât 69,1% din populaţie)

         Clasa 3 – nivel mediu al raţionalităţii decidentului (subiectul are o performanţă mai bună decât 30,9% din populaţie)

         Clasa 2  –  nivel  slab al raţionalităţii decidentului (subiectul are o performanţă mai bună decât 6,7% din populaţie)

         Clasa 1 – nivel foarte slab al raţionalităţii decidentului (subiectul are o performanţă care-l încadrează între cei mai slabi 6,7 % din populaţie)

 

În etalon, valorile reprezintă cotele brute obţinute la test. De exemplu, dacă performanţa unei persoane de sex masculin în vârstă de 33 de ani este de 5 puncte brute, o încadrăm la nivelul 3 (mediu), fiind mai bună decât cea obţinută de 30,9% din populaţie.

 

Testul de capacitate decizională evaluează raţionalitatea decizională a unei persoane sau sensibilitatea acesteia la biasările şi euristicile decizionale. Am operaţionalizat raţionalitatea decidentului ca sensibilitate la biasările şi euristicile decizionale.

 

O raţionalitate bună înseamnă, deci, o sensibilitate redusă a decidentului la biasările şi euristicile decizionale.

 

Prin urmare un scor ridicat la testul de capacitate decizională (nivel bun şi foarte bun) reflectă o bună capacitate de analiză raţională a situaţiilor decizionale. Persoanele care obţin scoruri ridicate la testul de decizie (nivelul 4 şi 5) analizează cu atenţie informaţiile disponibile şi argumentele pentru alternativele decizionale între care trebuie să aleagă. Sunt persoane care utilizează mai puţin euristici decizionale generale, preferând să analizeze fiecare situaţie decizională în parte. Cu toate că ei utilizează uneori euristici decizionale, utilizarea acestora, precum şi sensibilitatea la erorile decizionale (cunoscute ca limite ale raţionalităţii) este redusă la minimum. Sunt persoane care pot avea performanţe profesionale adecvate în profesii ce presupun prin excelenţă luarea de decizii (administratori, manageri, economişti, judecători, jurişti, anchetatori, detectivi, etc.). Deoarece scorul ridicat la testul de decizie reflectă rezolvarea cu succes a unor tipuri diferite de situaţii decizionale putem considera că persoanele în cauză recurg la o analiză contextuală a acestor situaţii. Nu se pripesc în a face inferenţe despre o situaţie sau o alternativă decât după ce o analizează cu atenţie. Sunt persoane cărora le place să se implice în analiza situaţiilor problematice şi în general în rezolvarea de probleme (vezi corelaţia cu scala NFC).

 

Un scor mic la testul de decizie (nivel 1 şi 2) indică faptul că persoana respectivă este foarte sensibilă la cele mai comune euristici şi biasări decizionale. Aceste persoane sunt mai degrabă înclinate să omită informaţii relevante în situaţiile în care trebuie să ia o decizie. Ele se bazează mai degrabă pe intuiţie decât pe o analiză raţională a situaţiei decizionale. Adesea informaţiile relevante pentru luarea unei decizii optime sunt trecute cu vederea şi se ignoră argumentele disponibile pentru fiecare alternativă. Sunt foarte probabil înclinate spre a realiza generalizări pornind de la un singur caz sau pornind de la date insuficiente sau lacunare. Cu alte cuvinte, aceste persoane sunt mai sensibile la ceea ce numim biasări decizionale sau limite ale raţionalităţii. Această analiză superficială a informaţiilor şi argumentelor disponibile într-o situaţie de decizie nu le recomandă pentru ocuparea unor posturi care implică atribuţii decizionale cu implicaţii majore. Foarte probabil persoanele care obţin scoruri reduse la testul de decizie sunt puţin complexe cognitiv, şi recurg la o analiză nediferenţiată a situaţiilor problematice evitând pe cât posibil confruntarea cu aceste situaţii. Aplică adesea strategii generale şi euristici proprii fără a diferenţia acurat între situaţiile decizionale prin luarea în considerare a informaţiilor critice care le diferenţiază.

 

În concluzie, se poate  afirma că testul reprezintă o măsură fidelă şi validă a constructului raţionalitatea decidentului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CAPACITATEA ORGANIZATORICĂ

 

DEFINIŢIA APTITUDINII ORGANIZATORICE

 

 

În linii generale, aptitudinea organizatorică se referă la acele calităţi individuale care asigură succesul în acţiuni ce necesită structurarea unor unităţi/activităţi într-un întreg. Aceste activităţi se bazează pe prezenţa unor relaţii între părţile lor componente, prin contopirea lor fiind posibilă îndeplinirea unei sarcini complexe finalizabile printr-un obiectiv precis (Popescu-Neveanu, 1978).

Prezenţa aptitudinii organizatorice reprezintă o condiţie necesară – dar nu şi suficientă – pentru desfăşurarea cu succes a activităţilor manageriale, în special a celor care includ planificare şi organizare. Din acest motiv, despre ea s-a scris atât în lucrări de psihologie, cât şi în lucrări apărute în domeniul managementului. S-au propus mai multe definiţii. Unele dintre ele se referă la „aptitudinea oganizatorică" (Moraru, 1995), în timp ce altele, la „aptitudinile organizatorice" (Popescu-Neveanu, 1978).

Încercând o sinteză a elementelor pe care le-am considerat importante din mai multe definiţii şi păreri existente în literatura de specialitate, am ajuns la următoarea formulare: Aptitudinea organizatorică este un ansamblu de calităţi ale indivizilor care contribuie la obţinerea succesului atunci când trebuie aranjate în timp şi spaţiu diverse obiecte, persoane şi/sau acţiuni între care există unele relaţii, astfel încât să se poată îndeplini eficient un obiectiv fixat. Eficienţa se referă la obţinerea unor efecte cât mai mari (calitate bună, productivitate mare etc.) cu mijloace cât mai reduse (preţ scăzut, materiale puţine etc.).

Definiţia enunţată mai sus a stat la baza elaborării mai multor teste pentru evaluarea aptitudinii organizatorice: CO92 (Albu, Pitariu, Ardelean, 1995a şi 1995b; Ardelean, Pitariu, Albu, Czitrom, 1995), CO94 (Albu, 1995), CO2000 (Albu, 2000) şi CO2001 (Albu, 2001).

 

 

MOTIVELE CONSTRUIRII PROBEI CO2001

 

La originea probei CO2001 se află un test mai vechi, utilizat de psihologii care lucrează în industrie şi armată. Este vorba de Testul de capacităţi organizatorice al lui Albert Huth, de fapt o adaptare după un test al psihologului Fritz Giese (Huth, 1953). Există în circulaţie şi o variantă franceză a acestui test, propusă de R. Martin (1954). În ţara noastră, testul a fost etalonat de I.M. Nestor. În prezent sunt utilizate mai multe variante, care nu diferă prea mult între ele.

Testul de capacităţi organizatorice al lui A. Huth constă dintr-un plan pe care sunt trecute 10 obiective: casierie, ceasornicar, croitoreasă etc. Se cere ca, plecând de la locuinţă la ora 9, să fie atinse toate obiectivele, fiecare dintre acestea fiind accesibil doar într-un anumit interval de timp (casieria numai până la ora 10, cofetăria după ora 11 etc.). În plus, se impune îndeplinirea unor sarcini, constând din transportul, de la un obiectiv la altul, al unor obiecte de forme şi greutăţi diferite (cărţi, ceas de perete etc.). Întoarcerea la locuinţă trebuie să se facă exact după 4 ore şi 30 de minute.

Nu se precizează dacă viteza de deplasare este constantă sau variabilă, dacă se admit staţionări şi nici dacă între două obiective se poate merge pe orice drum sau trebuie ales drumul cel mai scurt. Se menţionează doar că „toate drumurile se fac pe jos”.

Subiectul trebuie să noteze ordinea în care se merge la cele 10 obiective, fără a indica pe plan traseul parcurs.

Grila de cotare a testului asociază fiecărui obiectiv o listă de poziţii în cadrul traseului. De exemplu, casieriei îi sunt asociate poziţiile 1 şi 2, iar cofetăriei, poziţiile 6, 7, 8. 9 şi 10. Cotarea răspunsului unei persoane se face atribuind câte un punct fiecărui obiectiv care figurează în traseul propus de subiect pe una din poziţiile indicate de grilă şi însumând apoi punctele.

Problema formulată în test, privită din punct de vedere matematic, are un anumit număr de soluţii admisibile (termenul este împrumutat din limbajul programării matematice), adică de trasee care includ cele 10 obiective în condiţiile cerute de test. Am încercat să depistăm aceste soluţii pentru varianta testului lui A. Huth, considerând că viteza de deplasare este constantă şi că nu se staţionează pe traseu.

 

Cu ajutorul calculatorului am analizat toate traseele posibile, le-am identificat pe cele care constituie soluţii admisibile şi le-am comparat cu cele propuse de grila testului. Am constatat că, din cele 72 de trasee care sunt cotate de grilă cu scorul maxim,  numai două sunt soluţii admisibile:

Soluţia 1 : locuinţă → casierie → ceasornicar → croitoreasă → legătorie → pâine → cafea → cofetărie → unt → Ionescu → şcoală → locuinţă

Soluţia 2 : locuinţă → casierie → croitoreasă → ceasornicar → legătorie → pâine → cafea → unt → cofetărie → Ionescu → şcoală → locuinţă.

Dar acestea nu sunt prea raţionale, întrucât conţin drumuri inutile: de la cafea se merge la cofetărie şi apoi la unt (în prima soluţie) şi de la casierie se merge mai întâi la croitoreasă, apoi la ceasornicar şi, trecând prin faţa croitoriei, la legătorie, deşi traseul normal ar fi fost casierie → ceasornicar  → croitoreasă → legătorie (în a doua soluţie). În schimb, există destul de multe soluţii admisibile care primesc un punctaj mic.

Considerând grila corectă, nu am găsit decât două explicaţii pentru cele constatate: condiţiile în care se face deplasarea (viteză, staţionări) sunt altele decât cele pe care le-am presupus sau, prin multiplele reproduceri ale desenului, au fost produse modificări ale distanţelor dintre obiective faţă de planul care a servit la întocmirea grilei. De fapt, am găsit la psihologii care utilizează acest test mai multe variante ale desenului, care diferă între ele nu numai în privinţa dimensiunilor, ci şi a distanţelor relative dintre obiective, astfel încât o soluţie admisibilă pentru unul dintre desene este incorectă pentru altul.

Ca urmare a constatărilor făcute, am reproiectat testul, construind proba CO92.

Noua probă  diferă de variantele testului lui A. Huth prin următoarele:

         în instrucţiunile de lucru ale testului sunt precizate condiţiile în care se face deplasarea (nu se admit staţionări, se merge cu viteză constantă) şi greutăţile obiectelor transportate;

         în plan sunt indicate poziţiile intrărilor obiectivelor, astfel încât să se poată calcula cu precizie momentul în care se ajunge la fiecare dintre ele;

         subiectului i se cere să marcheze pe desen drumul ales.

Corectarea soluţiilor propuse de subiecţi se realizează cu ajutorul calculatorului. Programul analizează traseul indicat, determină viteza de deplasare, ţinând cont de faptul că distanţa dintre şcoală şi locuinţă trebuie parcursă într-o oră, şi calculează momentul în care este atins fiecare obiectiv. Apoi verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de test şi, în cazul în care soluţia este corectă, determină lungimea drumului parcurs şi media ponderată a greutăţilor transportate, ponderile fiind lungimile porţiunilor de drum parcurse cu aceeaşi încărcătură.

Testului CO92 i s-au reproşat, în principal, trei lucruri:

         Rezolvarea sa necesită estimarea de către subiect a lungimii drumurilor dintre obiective, în plan, ceea ce nu este uşor, drumurile fiind reprezentate de linii oblice. O  greşeală la aprecierea unei distanţe poate avea ca efect atingerea unui obiectiv în afara intervalului de timp în care acesta este disponibil, ceea ce constituie o eroare.

         Calculul momentelor în care se ajunge la obiective se bazează pe ipoteza că fiecare subiect care a rezolvat testul integral a ţinut minte şi a respectat cerinţa ca drumul dintre şcoală şi locuinţă să fie parcurs într-o oră.

         Testul impune efectuarea unor sarcini care nu fac parte din activităţile curente ale unui manager (să cumpere pâine şi unt, să ducă o fustă la croitoreasă etc.) şi din acest motiv validitatea sa de aspect, ca probă pentru selecţia managerilor, este scăzută.

Pentru eliminarea acestor neajunsuri am construit proba CO94. Dar, am constatat că ea este dificilă: rezolvarea sa necesită în, general, între o oră şi un sfert şi o oră şi jumătate, iar frecvenţa soluţiilor corecte este destul de redusă (de exemplu, dintre 31 de absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe Economice, Secţia Management, au dat rezolvări corecte doar 11). Din acest motiv, am elaborat proba CO2000, al cărei nivel de dificultate este intermediar între cel al probei CO92 şi cel al testului CO94.

Deşi este mai uşor decât proba CO94, testul CO2000 s-a dovedit a fi destul de dificil (de exemplu, dintre 28 de elevi la o şcoală postliceală au dat rezolvări corecte numai 8), fapt care m-a determinat să construiesc proba CO2001.

La fel ca şi testul lui A. Huth, probele CO94, CO2000 şi CO2001 constau dintr-un plan de oraş, pe care sunt notate mai multe obiective, şi o listă cu acţiuni. Fiecare acţiune este legată de un anumit obiectiv, poate fi efectuată numai într-un interval de timp indicat şi – ceea ce constituie o noutate - are o durată precizată. Se menţionează, de asemenea, între ce ore trebuie să se desfăşoare întreaga activitate cuprinsă în program. În testele CO2000 şi CO94 realizarea unor acţiuni este posibilă numai dacă în prealabil au fost îndeplinite alte acţiuni.

Sarcina subiectului este de a stabili planul de activitate al unei persoane, pentru testele CO2000 şi CO2001, respectiv planuri de activitate pentru două persoane care pot colabora între ele, în cazul testului CO94, respectând cerinţele formulate în lista de acţiuni.

În probele CO94, CO2000 şi CO2001 planul de oraş permite să se calculeze cu uşurinţă distanţele dintre obiective, întrucât străzile sunt reprezentate prin linii verticale sau prin linii orizontale, distanţele dintre două străzi paralele sunt multipli de 500 m, iar obiectivele sunt situate la intersecţii de străzi.

 

 

 PREZENTAREA PROBEI CO2001

 

Testul CO2001 constă dintr-un plan de oraş pe care sunt notate 12 obiective. La fiecare obiectiv se cere îndeplinirea unei acţiuni care are o durată precizată şi poate fi efectuată numai într-un anumit interval de timp. Subiectul trebuie să stabilească în ce ordine ar realiza el acţiunile şi să descrie amănunţit planul său de lucru.

Testul se administrează sub forma creion-hârtie, dar verificarea corectitudinii soluţiei oferite de subiect se realizează cu ajutorul calculatorului.

Subiectul primeşte:

         o foaie cu lista cu acţiuni;

         o foaie cu planul oraşului, pe care o poate folosi pentru a-şi schiţa răspunsul şi pe care trebuie să o restituie, chiar dacă însemnările făcute pe ea nu se utilizează la cotarea soluţiei (notiţele subiectului pot servi la înţelegerea soluţiei pe care acesta a propus-o);

         o foaie de hârtie pe care va nota, alături de răspuns, informaţiile de identificare necesare (nume, sex, vârstă, profesie şi data examinării).

Pentru cotarea unei soluţii se introduc în calculator traseul rezultat din planul întocmit de subiect şi acţiunile efectuate la fiecare obiectiv. Programul verifică dacă au fost îndeplinite cerinţele formulate de test, semnalează erorile şi stabileşte dacă rezolvarea este CORECTĂ sau GREŞITĂ.

Sunt posibile următoarele erori:

         se efectuează o acţiune din lista de acţiuni de mai multe ori;

         nu se efectuează o acţiune cuprinsă în lista de acţiuni;

         se efectuează o acţiune în afara intervalului de timp precizat de instrucţiunile testului, fie din neatenţie, fie din cauza calculării greşite a momentului în care se ajunge la obiectivul unde trebuie realizată aceasta;

         la magazinul Muzica: nu se respectă intervalul de o oră între momentul predării listei cu melodii şi cel al preluării casetei sau se merge după casetă fără să fi fost lăsată lista cu melodii sau se lasă lista cu melodii dar nu se merge după casetă.

Se poate aprecia şi modul în care este descris de către subiect programul de lucru, respectiv claritatea, precizia şi completitudinea comunicării, aspecte importante pentru un manager. Concret, se urmăreşte dacă subiectul:

         specifică ce va face la fiecare obiectiv;

         indică, pentru fiecare obiectiv, ora la care va ajunge şi durata acţiunii pe care o va efectua acolo;

         menţionează dacă este necesar să aştepte şi specifică timpul de aşteptare.

Rezolvarea probei CO2001 durează în general între 30 şi 45 de minute. Testul se administrează fără limită de timp, individual sau colectiv.

Nu li se oferă informaţii suplimentare subiecţilor. Dacă o persoană formulează întrebări, va fi sfătuită să citească atent lista de acţiuni şi să procedeze conform propriei judecăţi.