Marea cameră Hotărârea (fond)

C. Reclamantul şi bunurile despre care pretinde că le deţine în Golestan

29. Reclamantul, care este de etnie armeană, declară că el şi familia sa locuiau în satul Gulistan, din regiunea Shahumyan, în RSS Azerbaidjan. Susţine că deţinea o casă cu dependinţe în satul respectiv.

30. Situată la nord de RANK, regiunea Shahumyan avea graniţă comună cu această provincie. Nu făcea parte din teritoriul RANK, dar a fost ulterior revendicată de „RNK” (supra, pct. 19). Potrivit afirmaţiilor reclamantului, 82% din populaţia Shahumyanului era de etnie armeană, înainte de conflict.

31. În februarie 1991, regiunea administrativă Shahumyan a fost desfiinţată şi încorporată oficial în actuala regiune Goranboy, în Republica Azerbaidjan.

32. În aprilie-mai 1991, forţele interne ale URSS şi unităţile de miliţie speciale („OMON”) ale RSS Azerbaidjan au declanşat o operaţiune militară al cărei scop declarat era de „a controla paşapoartele” militanţilor armeni din regiune şi de a-i dezarma. Cu toate acestea, potrivit unor diferite surse, forţele guvernamentale, care au utilizat această operaţie drept pretext, au expulzat populaţia armeană dintr-o serie de sate din regiunea Shahumyan, gonindu-i pe săteni din casele lor şi forţându-i să fugă în Nagorno-Karabah sau în Armenia. Aceste expulzări au fost însoţite de arestări şi acte de violenţă împotriva populaţiei civile. În 1992, atunci când conflictul a escaladat într-un adevărat război, regiunea Shahumyan a fost atacată de forţele azere.

1. Argumentele şi probele prezentate de părţi

33. Versiunile părţilor diferă în ceea ce priveşte clarificarea aspectului dacă reclamantul a locuit în Golestan şi dacă a avut bunuri în satul respectiv.

a) Reclamantul

34. Reclamantul susţine că şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă în Golestan, până la strămutarea sa forţată, în 1992. În sprijinul acestei afirmaţii, a prezentat o copie a vechiului său paşaport sovietic eliberat în 1979, în care se menţionează că s-a născut în Golestan. A prezentat, de asemenea, un certificat de căsătorie care atestă faptul că s-a căsătorit în 1955 şi că soţia lui s-a născut, de asemenea, în acest sat. El a spus şi că a crescut în Golestan, că a fost plecat câţiva ani pentru a efectua serviciul militar şi pentru a munci în oraşul Sumgait, înainte de a reveni, la câţiva ani după căsătorie, pentru a trăi în acel loc până în iunie 1992.

35. Reclamantul a prezentat, în momentul depunerii cererii sale, o copie a unui document oficial („paşaport tehnic”) datat 20 mai 1991, în care era înregistrată pe numele său, în Golestan, o casă cu două etaje, cu dependinţe, având o suprafaţă totală de 167 m², pe un teren de 2 160 m². A transmis totodată un plan detaliat al casei.

36. Potrivit paşaportului tehnic, cei 167 m² de suprafaţă construită erau împărţiţi într-o casă de 76 m² şi diferite dependinţe (între care un grajd) care ocupau cei 91 m² rămaşi. În plus, o livadă şi o grădină de legume ocupau între 1500 şi 2160 m² de teren. Documentul include şi alte informaţii de natură tehnică (precizând în special materialele de construcţie utilizate) referitoare la casă şi dependinţe.

37. Reclamantul a explicat că a obţinut terenul cu permisiunea consiliului satului, în contextul împărţirii parcelei tatălui său între el şi fratele său. Această decizie ar figura în arhivele consiliului satului. Ajutat de rude şi prieteni, reclamantul şi soţia sa şi-ar fi construit apoi casa pe acest teren, în 1962-1963. Cei patru copii au crescut în casa natală şi au continuat să locuiască acolo până în momentul în care au fugit, în iunie 1992. Reclamantul a mai afirmat că, înainte de a pleca din Golestan, era profesor la şcoala din sat şi îşi câştiga traiul parţial din salariu şi parţial din cultivarea terenurilor şi creşterea animalelor, în timp ce soţia sa lucra la ferma colectivă a satului, încă din 1970.

38. În afară de paşaportul tehnic şi planul casei sus-menţionate, reclamantul a prezentat fotografii ale casei şi declaraţii scrise datate august 2010, provenind de la doi foşti membri ai consiliului satului, doamna Khachatryan şi domnul Meghryan. Doamna Khachatryan afirmat în declaraţia sa că a fost secretar al consiliului satului din 1952 până în 1976. Aceasta confirmă faptul că consiliul a autorizat ca reclamantul să împartă terenul tatălui lor cu fratele său. Domnul Meghryan susţine că a fost membru al consiliului satului timp de câţiva ani, în anii ’70. Doamna Khachatryan şi domnul Meghryan indică faptul că alocările de teren locuitorilor Golestan au fost întotdeauna înscrise în registrul consiliului satului. Diferite alte declaraţii scrise, datate mai 2010, provenind de la membrii familiei reclamantului (între care soţia, doi dintre copii şi ginerele), foştii vecini şi prieteni originari din Golestan descriu satul şi confirmă că reclamantul a fost profesor în sat şi că a avut o parcelă de pământ şi o casă cu două etaje. Declaraţiile confirmă şi faptul că respectiva casă avea mai multe dependinţe, o livada şi o grădină de legume, şi că reclamantul şi familia sa au locuit acolo până în iunie 1992.

39. Reclamantul afirmă că regiunea Shahumyan a fost supusă unei blocade de către guvernul azer la începutul anilor ’90 şi că a fost atacată de forţele armate începând cu anul 1992. Satul Golestan a fost atacat în mod direct de forţele azere în iunie 1992. A fost puternic bombardat pe 12 şi 13 iunie 1992. Toţi locuitorii, inclusiv reclamantul şi familia sa, au fugit, temându-se pentru vieţile lor. Mărturiile sus-menţionate descriu la rândul lor blocada din regiunea Shahumyan în timpul conflictului, atacul asupra satului şi fuga locuitorilor satului.

40. Reclamantul a fugit în Armenia cu familia. Soţia sa şi el au trăit apoi ca refugiaţi în Erevan. În 2002, reclamantului i-a fost acordată cetăţenia armeană. În 2004, s-a îmbolnăvit grav. A murit la 13 aprilie 2009, la Erevan.

b) Guvernul pârât

41. Guvernul susţine că nu se poate verifica dacă reclamantul a trăit în Golestan şi dacă a avut în realitate bunuri în acel loc. În ceea ce priveşte perioada din 1988 până în prezent, serviciile competente din regiunea Goranboy nu deţin niciun document referitor la parcela de pământ, la casa sau alte clădiri despre care reclamantul susţine că le-a avut. În plus, unele arhive ale fostei regiuni Shahumyan, inclusiv cele de stare civilă şi oficiul de paşapoarte, au fost distruse în timpul ostilităţilor. În arhivele regionale de la Goranboy nu mai există niciun document referitor la reclamant.

42. În susţinerea argumentaţiei sale, Guvernul a prezentat următoarele documente: o declaraţie a colonelului Maharramov, şeful poliţiei din regiunea Goranboy, datată 22 iulie 2007, care confirmă faptul că arhivele de stare civilă şi a oficiului de paşapoarte din fosta regiune Shahumyan au fost distruse în timpul conflictului; o scrisoare a serviciului naţional de cadastru, datată 31 iunie 2007, care arată că arhivele regionale ale serviciului în cauză nu conţin niciun document referitor la presupusele drepturi ale reclamantului asupra bunurilor în cauză; o declaraţie a domnului Mammadov, preşedintele comisiei naţionale pentru teritoriu si cartografierea Republicii Azerbaidjan, datată 5 martie 2012, potrivit căreia numai Comitetul executiv al Sovietului reprezentanţilor poporului din raioane şi oraşe avea puterea de a atribui terenuri, în temeiul Codului funciar al RSS Azerbaidjan.