Marea evanghelie după ioan

Eu i-am spus însă lui: „Ridică-te! Păcatul tău îţi este iertat, dar nu mai păcătui iarăşi a doua oară! - Unde se află înmormântată fiica ta?“

Spun Iair: „Doamne, Tu ştii, că eu am lăsat nu departe de aici să se facă o şcoală pentru pentru copiii ţării, adăugată cu o mică încăpere de rugăciune. În această încăpere de rugăciune am lăsat să se construiască o criptă pentru mine; deoarece însă fiica a murit înaintea mea, de aceea am lăsat să fie dusă acolo şi pusă în cripta nouă, în care înainte de aceasta nimeni nu mai fusese pus acolo ca mort. Această criptă se află de aici de-abia la o depărtare de numai două mii de paşi. Dacă Tu, o Doamne, doreşti s-o vezi, mă va face aceasta peste măsură de fericit; pentru că eu sunt altfel trist până la moarte!“

Spun Eu: „Atunci, condu-Mă acolo, - dar nimeni în afară de Faust şi tine nu are voie să-Mi urmeze!“

Au întrebat însă apostolii, dacă, oare, nici ei n-ar avea voie să fie de faţă.

Spun Eu: „De această dată nimeni în afară de cei doi în cauză!“

Spune Borus: „Doamne, Tu mă cunoşti pe mine, că pot fii tăcut ca un peşte; ce s-ar întâmpla aşadar, dacă eu ca un doctor v-aş însoţi?“

Spun Eu: „Rămâne la prima Mea vorbă; noi trei singuri şi nimeni altcineva!“

12. A doua trezire a Sarei de la moarte

După aceea nu a mai îndrăznit nimeni să mai întrebe şi să roage şi noi ne-am dus la mormânt şi eu m-am uitat la cadavrul deja foarte tare mirositor şi l-am întrebat pe Iair, dacă el ar fi de părere sau ar crede, că fiica lui ar fi numai aparent moartă?

Spune Iair: „Doamne, eu n-am crezut aşa ceva în inima mea nici prima dată şi ştiam numai foarte bine, că draga mea fiică Sara fusese pe deplin moartă. Eu am fost tras de păr pentru a depune mărturia mincinoasă împotriva Ta şi dacă eu n-aş fi semnat mărturia rea, atunci Tu ai fi fost persecutat cu mult mai rău, ceea ce eu n-am vrut niciodată în cea mai deplină seriozitate! Deoarece eu semnasem însă mărturia mincinoasă, de aceea ai fost Tu privit mai mult numai ca un om fără adăpost şi leneş, care ar face într-adevăr pe ici şi pe colo oamenii sănătoşi ar vrea să-şi facă în Israel un renume ca un oarecare prooroc trezit de Dumnezeu - sau chiar însuşi făgăduitul Mesia, de care se teme cel mai mult tot clerul de acum care se află pest toate măsurile de bine şi de bogat, pentru că scis este, că, atunci când înaltul preot va veni pe pământ în ordinea lui Melchisedec din veşnicie, va lua atunci pe deplin un sfârşit cu toţi ceilalţi preoţi şi noul Melchisedec va domni atunci cu îngerii lui peste toate neamurile pământului din veşnicie.

Eu îţi spun ţie aceasta: Căpeteniile preoţilor cu toţii şi toţi subpreoţii nu se tem nici de foc nici de furtuna mare, care trecuse prin faţa peşterii, în care fusese ascuns marele prooroc Elisei; dar de adierea liniştită de vânt peste peştera marelui prooroc se tem ei, pentru că ei spun tot timpul, că Mesia în ordinea lui Melchisedec va veni în mare linişte în noapte ca un hoţ şi le va lua tot ce ei şi-au însuşit până acum! - De aceea nu vrea nici un preot să trăiască sosirea unsului Dumnezeu din veşnicie, ci vrea să aibă acest lucru amânat aşa de departe pe cât este posibil în cel mai îndepărtat viitor.

Deoarece însă întreaga preoţime, mai ales cea bătrână vede de necontestat aşa ceva la Tine din pricina faptelor şi învăţăturilor Tale ieşite din comun, de aceea ea şi pune totul la contribuţie, pentru - pe cât este posibil - a Te distruge! De n-ar fi posibil, deoarece Tu ai fi într-adevăr ceea, ce ea crede despre tine, atunci ea se va căi aşadar după aceea în sac şi în cenuşă pentru osteneală ei rea şi va aştepta cu mare tremurare atotputernica lovitură, prin care ea de mult se temea să piardă totul şi s-a temut tot timpul, căci altfel ea nu i-ar fi omorât cu pietre pe aproape toţi proorocii. Iată, acesta este motivul, pentru care eu Te-am numit mai degrabă un om fără adăpost decât să Te numesc ca fiind Acela, care eşti Tu cu siguranţă! Pentru că oamenii nu pot niciodată să-i cheme pe morţii lor înapoi la viaţă; de aşa ceva este numai Duhul lui Dumnezeu în stare, care după părerea mea sălăşluieşte şi înfăptuieşte din tot belşugul întruchipat în Tine.“

Spun Eu: „Deoarece Eu ştiam aceasta în secret despre tine, din care motiv tu M-ai negat aşa de fapt, de aceea am şi venit aşadar în marea ta strâmtorare iarăşi la tine, pentru a te ajuta pe un timp îndelungat. Acesta este însă şi adevăratul motiv, din care cauză Eu în afară de voi doi n-am luat pe nimeni altcineva cu Mine. Când va fi însă timpul, atunci să şi afle ei motivul. - Acum, însă, vei vedea tu puterea şi mărirea lui Dumnezeu!“

Aici M-am aplecat Eu în cripta în care tânăra Sara era înfăşurată în pânze şi i-am spus lui Iair: „Iată, s-a făcut noapte şi mica lampa din mormânt dă o lumină foarte ştearsă! Mergi la paznicul acestei case de şcoală şi de rugăciune şi lasă să ţi se dea o lumină mai puternică; pentru că atunci când i se va da iarăşi viaţa, trebuie ea bineînţeles să vadă, pentru a ieşi din mormânt.“

Spune Iair: „O Doamne, să fie aceasta într-adevăr cu putinţă? Descompunerea a intervenit la ea deja foarte tare! Dar eu cred, că la Dumnezeu totul este posibil şi astfel voi fi eu de îndată aici cu o lumină mai puternică!“

Iair fuge acum să ia o lumină mai puternică, care însă nu poate veni aşa de curând, deoarece paznicului casei i s-a terminat focul şi el a avut de lucru un timp îndelungat cu frecarea puternică a celor două lemne potrivite pentru facerea focului, până ce acestea au început să ardă.

Eu însă am trezit-o de îndată pe Sara, când Iair s-a dus afară pe uşă şi o ridic din mormânt.

Cea trezită Mă întreabă, încă puţin ca ameţită de somn: „Pentru voia lui Iehova! Unde sunt eu aşadar acum? Ce s-a întâmplat cu mine? Eu mă aflasem mai întâi într-o grădină frumoasă cu multe însoţitoare de joc şi acum am fost eu transpusă dintr-o dată în spaţiul strâmt al acestei încăperi întunecate!“

Spun Eu: „Fii bucuroasă şi liniştită, Sara! Pentru că uite, Eu, Iisus al tău, care te trezisem încă în urmă cu câteva săptămâni de-abia pentru prima dată de la moarte la viaţă, te-am trezit şi acum iarăşi de la moarte şi ţi-am dat acum o viaţă temeinică! De acum încolo să nu te mai chinuie nici o boală şi când, după mulţi ani, va veni timpul tău, te voi lua Eu însumi, venind din ceruri şi te voi conduce Eu însumi în împărăţia Mea, care veşnic nu va mai avea sfârşit!“

Când Sara aude vocea Mea, de-abia atunci trăieşte ea pe deplin şi îmi spune cu vocea cea mai drăgălaş prietenoasă din lume: „O Tu singurul îndrăgit ala vieţii şi inimii mele tinere! Eu doară ştiam, că acela nu trebuie să se teamă de moarte, care te iubeşte pe Tine singur mai presus de toate! Din dragoste prea puternică faţă de Tine, primul meu aducător de viaţă, devenisem eu bolnavă, pentru că eu nu mai putusem afla nimc despre Tine, unde ai fi putut ajunge Tu; şi când eu am întrebat cu inima cea mai fierbinte iubitoare, unde ai fi Tu, atunci mi s-a spus mie, pentru a mă linişti prin evidenta omorâre a cugetului meu, că Tu ai fi fost întemniţat şi ai fi fost dat ca un răufăcător de stat judecăţilor nemiloase! Aceasta a făcut să se sfărâme inima în pieptul meu; eu mă îmbolnăvisem acuşi foarte tare şi murisem pentru a doua oară! - O cât de nesfârşit de fericită sunt eu acum iarăşi, că eu Te am iarăşi pe Tine, Tu singura şi cea mai înaltă dragoste a mea!

Eu doară spusem pe patul de moarte: „Dacă singurul meu Iisus mai trăieşte, atunci El nu mă va lasă să putrezesc în cripta rece!“ - Si uite aici, s-a întâmplat, ceea ce inima mea mi-a spus mie. Eu trăiesc iarăşi pe deplin şi aceasta în mâinile îndrăgitului meu Iisus! Dar, de acum încolo, să nici nu mai fie nimic care să fie în stare să mă despartă de partea Dumnezeiească a Ta! Ca cea mai neânsemnată dintre slujitoarele Tale vreu eu să-ţi urmez, oriunde ai merge tu.“

În timp ce Sara îmi descoperă încă astfel inima sa, se apropie în sfârşit Iair de încăperea criptei cu o lumină de ceară. Eu însă îi zic ei: „Iată, tatăl tău Iair vine! Ascunde-te de aceea în în spatele lui Faust, ca el să nu te vadă de îndată, ceea ce i-ar dăuna sănătăţii lui! Când însă Eu te voi chema, atunci păşeşte repede în faţă cu chipul vioi şi bucuros şi atunci nu-i va dăuna o asemenea privelişte!“ - Sara urmează de îndată un asemenea sfat şi Iair păşeşte în acel moment în cămară, când Sara se ascunsese destul de bine în spatele spatelui lui Faustus.

Iair se scuză, că a întârziat aşa de mult cu lumina cerută.

Eu spun însă: „Nu-i nimic! Pentru că peste ce este posibil nu poate nimeni să păcătuiască şi cine este o dată mort, nu va fi mai mort într-un mic sfert de oră, ci mai degrabă mai viu, dacă condiţiile vieţii mai sunt cumva prezente!“

Spune Iair: „Aşadar, Doamne, dacă şi un amărât păcătos are voie să îndrăznească, să Te roage, atunci nu-mi arată mie nedemnului milostivirea Ta, ci Sarei care Te iubeşte desigur mai presus de toate!“

Spun Eu: „Dar o condiţie şi un motiv îţi spun Eu prin aceea, că Eu n-am trezit-o niciodată pentru tine, ci numai pentru Mine! Ea Mă va urma de acum încolo pe Mine - şi nu pe tine, dacă însă şi tu vrei să Mă urmezi din când în când, atunci să fii tu în preajma fiicei tale!“

Spune Iair: „Să se întâmple totul, ce vrei Tu, dacă numai singurul meu copil ar putea fi iarăşi chemat înapoi la viaţă!“

Spun Eu: „Aşadar deci, atunci luminează înauntru în cripta deschisă!“

Iair paşeşte suspinând la marginea criptei şi se uită şi se uită - şi nu vede nimic altceva decât pânzele şi învelişurile de cap şi sforile împinse laolaltă într-o grămadă. Când el n-o mai vede pe fica moartă, devine el trist şi Mă întreabă, spunând: „Doamne, ce s-a întâmplat aşadar aici? Mirosul mai este într-adevăr aici, dar nimic altceva! A furat deci cineva cadavrul? De ce n-a luat acela aşadar şi pânzele şi sforile?“

Spun Eu: „Pentru că acea acum vie nu mai are nevoie de acestea!“

Iair urlă de fericire, care i-a învins dintr-o dată durerea lui: „Cum?! - Ce?! - Unde este, deci, Sara cea care trăieşte iarăşi?“

Strig Eu: „Sara! - Păşeşte în faţă!“

Deodată a păşit atunci în faţă foarte frumoasa Sara din spatele spatelui lui Faustus şi a spus cu o voce foarte sănătoasă şi puternică: „Aici sunt eu, pe deplin vie şi sănătoasă! Dar acum nemaiaparţinând de tine, ci numai de Iisus, Domnul! Pentru că dragostea inimii mele către Iisus, Domnul peste viaţă şi moarte, pentru care s-a dat toată silinţa să mi se facă să fie cel mai mare păcat al meu, a omorât trupul meu slab pentru a doua oară! Dar tocmai această dragoste puternică i-a dat ei acum iarăşi viaţa! Şi iată, tată Iair, tu mă numeşti fiica ta, deoarece tu mi-ai dat totuşi numai o dată viaţa! Ce este acum Acela pentru mine şi eu pentru El, care mi-a dat viaţa de două ori pe deplin? Care dintre voi doi este acum mai mult Tatăl meu adevărat?“

Spune Iair: „Tu ai dreptate! Evident Acela, care ţi-a redat de două ori deplina viaţă şi eu nu mai pot aici să mă opun iubirii tale! Urmează tu de acum încolo cu totul inimii tale şi eu te voi urma din când în când cu tot cu dragostea ta! Eşti tu mulţumită cu aceasta, care tu mi-ai fost totul pe acest pământ şi acum iarăşi alături de Iisus, Domnul, îmi eşti totul?“

Spune Sara: „Da, tată Iair, cu aceasta sunt eu pe deplin mulţumită!“

Spun Eu: şi eu deasemenea! Dar acum să mergem în casa mea! Acolo ne aşteaptă o cină bună şi fiica mea Sara trebuie acum înainte de toate să ia la sine o întărire bună; pentru că trupul ei nou însufleţit are nevoie acum foarte mult de o hrană foarte bună. De aceea, să mergem acum sprinteni de aici!“

13. Intâmplarea dintre Iair şi femeia lui.
Iair acoperă acum cripta şi închide bine uşa după noi, prin care se putea ajunge în încăperea criptei şi, în sfârşit, în cripta însăşi pleacă atunci cu noi. Dar la aproximativ şaptezeci de paşi depărtare în afara casei de şcoală şi de rugăciune se află o locuinţă mică a supraveghetorului şi paznicului, de la care luase Iair lumina înainte de aceasta.

Deoarece luna în creştere ilumina puţin seara, de aceea a observat paznicul numai foarte acuşi fiica mică a lui Iair, care mergea, înr-o îmbrăcăminte albă de purtat, foarte vioaie alături de Mine. Plin de îngrozire l-a întrebat el pe Iair: „Ce este aşadar aceasta?! Ce văd eu?! Nu este aceasta Sara, fiica mică a voastră decedată?! - Era ea aşadar şi de această dată aparent moartă?“

Spune Iair: „Să fie acum cum o vrea! Tu nu trebuie aici să întrebi, ci să taci pe deplin despre toate, ce le vezi tu aici, căci, altfel, ţi-ai pierde slujba! Aceasta însă întimpăreşte-ţi adânc în minte şi gândăşte-te, înţelege şi cuprinde cu mintea, că la Dumnezeu sunt toate lucrurile foarte uşor posibile! Dar la aceasta este nevoie o credinţa deplină şi de o încredere vie! - Ai înţeles tu aceasta`“

Spune paznicul: „Da, sfinţia voastră!“

Spune la aceasta Iair: „În viitor scuteşte-mă mai ales de asemenea termeni onorabili şi vorbeşte cu mine ca şi cu un frate al tău! Acum însă, deaorece tu nu mai ai de avut grijă de nici un cadavru, du-te în grabă la Capernaum şi nu povesteşte acolo nimănui din câte ai văzut tu aici, nici femeii mele să nu-i povesteşti! Spune-i însă, ca ea să se ducă cu tine, dacă este posibil, de îndată la Nazaret şi acolo să intre în casa lui Iosif; pentru că eu aş avea lucruri foarte importante de discutat cu ea! Luaţi o pereche de catâri buni, ca voi să ajungeţi mai repede la Nazaret în casa dulgherului!“

Paznicul, care este el însuşi în posesia unui măgar care merge repede, pune repede în frâu animalul şi încalecă pe el, se grăbeşte cu el la Capernaum şi îi aduce acolo femeii lui Iair mesajul încredinţat. Femeia tristă se ridică repede şi îl urmează pe mesager. Măgarii merg repede şi în aproape o oră sunt amândoi în Nazaret în casa mamei Mele de dragoste Maria, care este acum iarăşi foarte vioaie, că ea poate să numească vechea căsuţă a lui Iosif ca find a ei proprie. Când însă Iair păşeşte în încăperea, în care noi tocmai ne aflăm la o cină destul de bună, pe care o pregătise de această dată prietenul Borus, o vede ea numaidecât pe Sara a ei, care mănâncă alături de Mine cu o mare poftă de mâncare foarte vioaie şi bucuroasă şi la aceasta cu înfăţişarea exterioară cea mai frumoasă un peşte bun şi fără oase cu sare, untdelemn şi puţin oţet.

Femeia nu poate să creadă ce văd ochii ei şi spune după un răstimp, bătându-l pe Iair pe umăr: „Iair, soţul meu, aici stă o femeie îndurerată, după care tu ai trimis mesagerul tău cu însărcinarea, de parcă tu ai avea de vorbit cu mine lucruri importante! Dar eu văd deja cea mai mare importanţă a tuturor importanţelor! Spune-mi, bărbate! Visez eu acum, sau este aceasta realitatea? Nu este fata, care stă aşezată la Iisus şi care arăte chiar aşa de bine, chipul Sarei a noastre decedate şi foarte dragi? - O Iehova, de ce oare mi-ai luat-o Tu pe Sara!?“

Spune Iair, el însuşi cu totul emoţionat, către femeia lui: „Fii liniştită, tu femeia mea tot timpul la fel de iubită! Această fată nu arată numai exact aşa ca cea mai îndrăgită Sara a noastră, ci ea însuşi este aceea cu desăvârşire! Domnul Iisus plin de duhul Dumnezeiesc a trezit-o acum la viaţă pentru a doua oară, precum El o trezise de la moarte de-abia cu puţine săptămâni în urmă. Că ea arată acum chiar aşa de bine, aceasta o înfăpătuieşte puterea Lui Dumnezeiască de neânţeles şi evidentă. Nu o deranja însă acum în pofta ei de mâncare; pentru că ea a postit acum într-adevăr deja mult timp!“

Spune femeia, putându-se de-abia stăpâni de minunare şi bucurie: „Spune-mi acum, Tu înţelept Maestru în Israel, ce crezi tu acum despre acest Iisus! Mie mi se pare tot mai mult şi mai mult, că El aşadar totuşi, în ciuda naşterii Sale inferioare, este totuşi Mesia cel făgăduit!? Pentru că asemenea lucruri n-a înfăptuit încă niciodată vreun proroc, să nu mai vorbim de vreun oricare alt om!“

Spune Iair: „Da, da, astfel este! Dar trebuie să respectăm cea mai adâncă tăcere, deoarece El însuşi vrea să fie aceasta astfel; pentru că dacă aceasta ar fi prea tare cunoscut, am avea noi numaidecât întregul Ierusalim şi Roma pe capul nostru şi dacă El nu s-ar împotrivi cu puterea lui Dumnezeiască, atunci ar arăta lucrurile pentru noi toţi foarte rău! De aceea, femeie, fii tăcută ca un zid al unei cetăţi! Sara va rămâne din acest motiv, pentru a nu trăda Maestrul Dumnezeiesc cu apariţia ei şi să devină statornic tare în sănătatea ei, cel putin un an plin sub observaţia şi conducerea ori a Lui însuşi sau cel puţin a mamei Sale dragi şi foarte înţelepte Maria şi noi o vom vizita numai succesiv din când în când. În temelia motivului nu mai avem nici noi doi tocmai un drept ieşit din comun asupra ei; pentru că numai o viaţă mizerabilă şi plină de boală i-am dat noi prin plăcerea noastră tăcută şi nu ştiam, când noi am dormit împeună, ce va deveni din fapta noastră. Ne-a fost dată această cerească Sară, care era de la Dumnezeu într-adevăr înzestrată cu cel mai sănătos suflet, de la noi însă cu un trup slab, bolnav! De două ori ne-a murit ea nouă şi ar fi fost pentru noi pierdută pe veci pe acest pământ! El însă i-a dat de ambele ori o viaţă nouă, sănătoasă! - Se pune astfel întrebarea, care este acum mai mult Tatăl şi mama ei, - El, sau noi doi săraci păcătoşi!“

Spune mama Sarei: „Da, tu eşti înţelept, cunoşti legea şi toţi proorocii; de aceea ai tu în toate lucrurile totdeauna dreptate, pentru mine este însă deja o fericire mai presus de ceruri, că ea trăieşte iarăşi că noi avem norocul, să o vedem şi să vorbim cu ea numai din când în când.“

Spune Iair: Acum să fim liniştiţi; pentru că gustarea a ajuns la sfârşit şi poate va spune El ceva!“

Eu însă îl chem pe Faustus şi îi spun: „Prietene şi frate, foarte rău îmi pare, că tu nu poţi să petreci noaptea aici, la Mine; dar pe tine te aşteapă mari treburi acasă şi de aceea trebuie Eu să-ţi dau drumul să pleci pentru câteva zile. Dar după câteva zile vino iarăşi încoace! Dacă ar fi despre Mine vreo discuţie, atunci ştii tu, ce vei avea de vorbit!“

Spune Faust: „Doamne, tu mă cunoşti mai bine decât eu însumi! De aceea poţi tu într-adevăr să ai încredere în mine; pentru că un născut roman nu este un prost, ca vânturile să hăituiască cu el jocul lor slobod! Dacă eu spun nu, atunci nu aduce nici moartea un da afară din mine! Acum însă mă duc eu; catârul meu este încă pus în şauă şi în frâu şi într-o mică oră sunt eu deja la faţa locului. În numele Tău, o cel mai mare prieten la meu Iisus, va găsi într-adevăr treaba care mă aşteaptă sfârşitul ei bun. Îmi iau pe deplin rămas bun de la singura dragoste, înţelepciune şi putere Dumnezeiească a Ta!“ Cu aceste cuvinte îşi ia Faustus rămas bun, fugind repede pe uşă afară.

Apoi păşeşte mama Sarei la Mine şi îmi mulţumeşte, mărturisind cu inima adânc umilă, cât de mult n-ar fi ea demnă de o asemenea milostivire nemaiauzită.

Eu însă o alint şi îi spun Sarei: „Fiica Mea mică, uite-o aici pe mama ta!“

De-abia aici se ridică Sara repede şi o salută foarte prietenos pe mama, mai adaugă însă de îndată, că ea va rămâne acum la Mine; pentru că ea M-ar iubi prea tare şi nu se poate despărţi de Mine! Mama, ca şi căpetenia Iair o laudă de aceea foarte pe draga fiică şi o şi roagă însă totuşi în acelaşi timp, ca ea să nu uite pe deplin de ei! Şi Sara le dă la amândoi asigurarea cea mai inimoasă, că ea îi iubeşte acum ma mult decât i-a iubit vreodată înainte. Cu aceasta au şi fost aşadar amândoi peste măsură de satisfăcuţi, au devenit liniştiţi şi au alintat-o pe fiica lor.

14. Despre diferenţa dintre puterea omenească şi cea Dumnezeiească.
A venit însă a acum grecul Philopold din Cana în Samaria la mine şi spuse: „Doamne, peste trei zile sunt eu deja la Tine şi n-am putut să găsesc încă nici un moment, pentru a vorbi cu Tine despre faptul, cum eu la porunca Ta am adus totul în ordine după voia Ta şi cum, acum, prin predica mea, pe care am ţinut-o lor după plecarea Ta de la Cana, au trecut toţi la credinţa în Tine. Acum pari tu să ai răgaz; de aceea doreşte aşadar totuşi să mă asculţi putin şi pe mine!“

Spun Eu: „Foarte preţiosul Meu prieten Philopold! Poţi tu oare să crezi într-adevăr, că eu nu te-aş fi întrebat deja de mult despre una sau cealaltă, în ceea ce priveşte Cana, dacă Eu n-aş ştii exact, cum stau lucrurile? - Aici, uită-te la toţi fraţii Mei! Cât de mult vorbesc eu aşadar cu ei? Multe zile nici un cuvint în exterior, dar cu atât mai des în interior într-un mod duhovnicesc prin inima lor şi iată, nici unul nu se scoală, ca el să Mă întrebe. „Doamne, de ce nu vorbeşti tu aşadar cu mine? Eu îţi spun, cum le-am spus deja de mult tuturora: Eu nu primesc ucenici din cauza, ca eu să stau la taclale cu ei pentru nimic şi iarăşi nimic, ci ca ei să audă învăţătura Mea şi să fie martori ai faptelor Mele! Pentru că ceea ce ştiu ei, toate acestea le ştiu Eu deja cu mult înainte şi ceea ce vor ei să ştie îndeosebi, le propovăduiesc Eu în momentul necesităţii prin inima lor. Şi dacă este astfel, atunci întreabă-te pe tine însuţi pentru ce ar mai fi nevoie aici pentru ucenicii Mei iniţiaţi încă de o sfătuire zilnică e x t e r i o a r ă! Tu însă eşti şi tu acum ucenicul Meu şi trebuie de aceea să accepţi totuşi de aceea o asemenea organizare în şcoala Mea.

Cu alţi oameni însă, care nu sunt cei mai apropiaţi ucenici ai Mei, trebuie Eu fireşte să schimb cuvinte exterioare; pentru că aceştia nu M-ar auzi în inimile lor foarte lumeşti şi M-ar înţelege încă mai puţin. Eu vorbesc însă totuşi cu ucenicii Mei, dacă timpul şi situaţiile o cer, într-un mod exterior; dar aceasta nu se întâmplă în acest caz din pricina ucenicilor, ci din cauza acelora, care nu sunt ucenici! - Spune-Mi, dacă tu ai înţeles aceasta!“

Spune Philopold: „Da, Doamne, acum îmi este milostivirea Ta aşa de limpede ca soarele celei mai luminoase amieze şi eu îţi mulţumesc pentru o asemenea lămurire foarte drag prietenoasă a Ta! Dar, Doamne, dacă eu privesc acum cu luare aminte la această minunată şi frumoasă Sara, care s-ar putea măsura cu frumuseţea ei ieşită din comun cu orice înger din cer, atunci mi se pare aproape imposibil, că ea ar fi zăcut în mormânt vreo secundă! Pentru că o asemenea prospeţime de viaţă n-am văzut eu încă niciodată! Şi totuşi este adevărat, că Tu ai trezit-o de două ori de la moarte! Acum mă împresoară puternic în inimă, de a afla de la Tine, cum poate fi posibil de înfăptuit aşa ceva!“

Spun Eu cu jumătate de voce către el: „Eu sunt de părere că tu ai aflat totuşi îndeajuns în Cana, cine sunt Eu!? Dacă ştii tu însă aceasta, atunci se pune totuşi foarte tare întrebarea, cum poţi tu întreba despre faptul, cum Eu aş putea să-l înviu iarăşi pe un om mort! N-au provenit, oare, soarele, luna şi toate stelele, aşa ca acest pământ, din Mine şi n-am populat eu acest pământ cu nenumărate făpturi vii? Deoarece Eu le-am putut însă da fiinţă în începuturi şi o viaţă proprie, cum ar putea să-Mi fie aceasta imposibil cu o slujitoare, ceea ce îmi este posibil cu nenumărate fiiinţe din veşnicie în veşnicie? Dacă tu ştii însă aceasta şi ai fost despre acest fapt învăţat chiar de un înger, cum mai poţi tu încă atunci să îintrebi?

Iată, fiecare piatră chiar, de care poţi tu să te loveşti foarte tare cu picioarele tale, este menţinută numai prin voia Mea; dacă Eu aş lăsa-o un moment din voia Mea atoatecreatoare şi întreţinătoare, atunci ea ar şi dispărea în acelaşi moment pe deplin din existenţă.

Tu poţi, cei drept, să spargi piatra, poţi cu un foc puternic chiar s-o evapori pe deplin într-o formă de aer, cum ne învaţă aşa ceva arta secretă de farmacist; dar toate acestea pot să se întâmple cu piatra şi cu oricare altă materie numai de aceea, pentru că Eu permit aşa ceva spre folosul şi utilitatea oamenilor. Dacă Eu n-aş permite aceasta, atunci tu ai putea chiar şi cea mai mică piatră tot aşa de puţin să o ridici de pe loc ca pe un munte. Tu poţi să şi arunci o piatră în aer şi ea va zbura în sus la o înălţime foarte respectabilă depinde de măsura puterii tale şi a îndemânării tale de aruncător; dar când ea a ajuns la o înălţime oarecare, potrivită cu puterea de aruncare, atunci va cădea ea numaidecât iarăşi la pământ. Şi iată, toată aceasta este voia Mea şi îngăduirea Mea până la un anumit punct, unde se spune: „Până aici numai şi nu mai departe!“

O aruncătură de piatră îţi arată foarte limpede, cât de departe ajunge puterea şi voinţa omului. Câteva momente de timp, - şi voinţa slabă a omului este cuprinsă de a Mea şi alungată înapoi la ordinea stabilită de Mine din veşnicie, care este cântărită până la o greutate de un grăunte de praf de soare prin întreaga veşnica nemărginire! Dacă însă toate acestea depind numai curat de voia Mea şi de îngăduirea Mea, cum ar putea atunci cumva să nu-Mi fie posibil, a însufleţi iarăşi o fată decedată?

Mergi însă afara şi adu-Mi o bucată de lemn şi o piatră şi Eu vreau să-ţi arăt, cum îmi sunt toate lucrurile posibile prin puterea Tatălui din Mine!“

Philopold aduce de îndată o piatră şi o bucată tare putrezită de lemn. Şi Eu îi spun, tot timpul vorbind cu o voce pe jumătate: „Iată, Eu ridic piatra şi o pun în aerul liber şi uite, ea nu cade! Incearcă însă tu s-o împingi din această stare!“ - Philopold încearcă aceasta; dar piatra nu se lasă mutată cu nici foarte puţin.