Marea evanghelie după ioan

Jarah voia să se uite în jos, în adânc, a ajuns însă cu fruntea de îndată la zidul rece, umed al mingii de apă care plutea liber şi foarte aproape lângă zidul de stâncă, a cărei diametru întreg avea aproape patru mii de stânjeni. Când a văzut ea un asemenea lucru, întrebă ea cu totul potolită: „Dar cum, pentru numele Domnului, ţi-a fost, deci, aşa ceva posibil într-o clipire de-abia imaginabil de scurtă? Şi este lacul acum într-adevăr în serios pe deplin liber de apă?“

Spune îngerul: „Jarah, vino cu mine şi convinge-te!“

Spune Jarah: „Cum va fi posibil acest lucru?“

Spune îngerul: „Cum mi-a fost posibil să ridic în sus masa grea de apă într-o clipire, aşa îmi va fi doară într-adevăr de asemenea posibil, să te aduc în cea mai rapidă rapiditate jos până la fundul cel ami adânc al mării şi tot aşa de repede iarăşi înapoi! Dar aceasta trebuie să fie voinţa ta, căci, altfel, nu pot face nimic; pentru că o scânteie mică a libertăţii voinţei omeneşti o respectăm noi toţi mai mult, decât toată puterea şi stăpânirea noastră, dată de Dumnezeu! De aceea trebuie tu mai înainte să vrei şi eu voi înfăptui conform acestui lucru!“

Spune Jarah: „Atunci bine, deci, aşa, convinge-mă!“

În acea clipă s-a aflat ea pe cel mai adânc fund al mării uscat ca praful şi îngerul ridică de pe jos o cea mai frumoasă scoică cu mărgăritar şi a dat-o Jarahei spre amintire şi pentru învăţătură către ceilalţi, care dormeau într-adevăr tare după trup, dar primeau toate acestea de văzut în vis.

Atunci când Jarah puse încă de-abia scoica în buzunarul spaţios al rochiţei sale, a întrebat-o îngerul: „Crezi tu acum faptul că toată apa acestei mări se află în mingea mare care pluteşte peste noi şi că bazinul ei larg este cu totul uscat?“

Spune Jarah: „Da, da, eu te-aş fi crezut şi altfel! Dar, acum, du-mă numai repede iarăşi sus la Domnul; pentru că fără El, mor în următoarea clipă!“

De-abia fusese pronunţat ultimul cuvânt şi draga Jarah stătea deja iarăşi alături de Mine, pe înălţimea muntelui; şi Eu am întrebat-o, cum îi place asta şi cum judecă ea acest lucru aşa după aprecierea ei.

Spune Jarah: „Doamne, că îţi sunt toate lucrurile posibile, ştiu numai prea bine; cum, însă, poate să sălăşluiască în voia Ta şi prin voia Ta o asemenea putere şi în voia unui înger, aceasta îi va fi străin însăşi îngerului, nici vorbă, că aş putea să-ţi indic despre acest lucru un oarecare motiv! Asta este minunat în cea mai mare măsură; dar s-o cuprind cu mintea, nu pot!“

Spun Eu: „Aici ai răspuns tu foarte bine şi corect; dar în inima ta proprie vei găsi tu într-adevăr de asemenea cu timpul, cum îi sunt lui Dumnezeu asemenea lucruri posibile. - Dar cum îţi place, aşadar, îngerul?“
135. O încercare de dragoste a Jarahei.
Spune Jarah: „El este într-adevăr un om nedescris de frumos, deoarece arată exact aşa ca un om; dar lângă Tine, o Doamne, sunt toţi îngerii şi cerurile cu toată lumina lor şi frumuseţea lor plastică aşa de mult ca nimic! Pentru că toată frumuseţea lor eşti doară numai Tu singur şi Tu Insuţi! Eu totuşi nu l-aş putea iubi pe vreunul!“

Spun Eu: „Dar sunt Eu, deci, cum Mă vezi aici, într-adevăr încă mai frumos decât acest înger? Vezi, mâinile Mele dure, muncite, pielea Mea destul de tare bronzată de căldura soarelui şi vârsta Mea nu sunt totuşi cu adevărat atrăgătoare, în timp ce acest înger este înzestrat cu toate, ce pot şi doresc numai cerurile a numi frumos!“

Spune Jarah: „Doamne, exteriorul nu este nimic pentru mine, dacă interiorul nu se aseamănă pe deplin cu inima Ta; pentru că tu singur eşti Domnul!“

Spun Eu: „Dar din îngeri străluceşte peste tot neânfăşurat dragostea Mea şi înţelepciunea Mea, care Mi se aseamănă în toate pe deplin; iar dacă tu Mă iubeşti numai din cauza dragostei Mele şi Eu sunt totuşi Domnul, atunci nu înţeleg, de ce nu-l poţi iubi pe acest înger extrem de frumos tot aşa ca şi pe Mine, deoarece este el, totuşi, desigur, alcătuit pur din dragostea şi înţelepciunea Mea!?“

Spune Jarah: „Doamne, Tu dragostea Mea, Tu viaţa Mea; din aceste două elemente de viaţă sunt doară şi toţi oamenii alcătuiţi şi eu totuşi nu-i pot iubi aşa mai presus de toate, ca pe Tine! Da, eu îi iubesc desigur pe toţi oamenii şi pe cei nevoiaşi cel mai mult şi pun la contribuţie mereu totul conform puterilor mele slabe, de a le procura săracilor ajutor; dar, să-i iubesc aşa ca pe Tine, nu-i pot, totuşi astfel îl iubesc şi pe acest înger drag; dar inima mea şi viaţa mea îţi aparţine, totuşi, numai ţie! Numai dacă Tu, o Doamne, alungi tare de la Tine dragostea mea desigur curată faţă de Tine, atunci aş deveni într-adevăr foarte tristă, dar eu mă voi gândi în sine-mi: El, Cel mai curat, Cel mai sfânt, n-a putut considera ca fiind demnă pentru El dragostea ta cumva încă mult prea necurată şi a alungat-o de aceea de la Sine!“

După aceste cuvinte începe micuţa să plângă şi spune, suspinând încet: „şi va şi fi astfel! Eu m-am încumetat cu dragostea mea prea departe şi n-am luat în consideraţie, în naivitatea mea, cine este Acela, pe care l-a cuprins inima mea aşa de puternic; de aceea respinge dragostea Ta prea sfântă dragostea mea încă mult prea nesfântă foarte domol de la sine şi îmi dă un înger, care trebuie să curăţească mai înainte inima mea şi să facă dragostea mai sfântă. Pe mine mă doare într-adevăr tare; dar eu doară ştiu, că Tu singur eşti Domnul şi astfel vreau eu să îndur doară totul, ce doreşti Tu să rânduieşti asupra mea.“

Spun Eu: „O tu dragostea Mea, ce reproşuri goale îi faci dragostei tale! Cine nu Mă iubeşte aşa ca tine şi iubeşte ceva pe lume mai mult decât pe Mine, acela nu este într-adevăr demn de dragostea Mea; dar tu, a cărei inimă toţi îngerii cerului nu sunt niciodată în stare să Mi-o înstrăineze, Mă iubeşti, Dumnezeul şi Domnul tău, doară tot aşa ca îngerii cerului şi eşti de aceea deja de mult tu însuţi un înger cel mai frumos, în care Eu Insumi sunt peste toate măsurile de îndrăgostit! Vino aici la inima Mea şi i-aţi din aceasta compensaţia cea mai plină pentru această încercare mică!“

La aceste cuvinte este micuţa iarăşi cu totul vindecată şi se lipeşte de Mine, alintându-se, aşa de tare cum este posibil.

Atunci vorbeşte îngerul: „O fericire a toate fericirile! Ce sunt toate cerurile la priveliştea unei asemenea iubiri?! Noi, duhuri desăvârşite, am savurat, ce-i drept, fericiri deja aşa de nesfârşit de multe, că numărul acestora n-ar mai putea nici o limbă să-l pronunţe; dar toate nenumăratele desfătări ale desfătărilor savurate, nu sunt, totuşi, nici o rouă faţă de aceasta, unde Tu, o Tatăl cel mai sfânt, iei copilaşul Tău în braţele Tale şi îl strângi cu vizibil cea mai înaltă dragoste la inima Ta cea mai sfântă! Oh, ce deliciu de nepronunţat trebuie acum să simtă acest copilaş al Tău!?“

Spun Eu: „Da, desfătarea este peste măsură de mare pentru copilaş, dar şi pentru Mine; însă şi voi o veţi savura, când va fi desăvârşit aceasta şi voi toţi veţi fi mâncat la masa copiilor Mei! Acum însă, lasă apa iarăşi în bazinul ei! Apoi îţi va anunţa o altă muncă acest copilaş al Meu.“

Intorcându-Mă cu gura la capul mic muiat în desfătare a Jarahei: „Aşa-i, Jarah a Mea, tu Îmi vei ajuta, într-adevăr, de a porunci îngerilor Mei încă aşa unele lucrări?!“

Spune micuţa cu o voce foarte iubitor dispusă şi copilăros nevinovată, gingaşă: „O da, de dragul Tău fac doară tot cu peste măsură de mult drag! Tu poţi doară să spui numai - şi eu mă arunc de dragul Tău în orice foc şi peste zidurile acestui munte în jos în mare, dacă este ea deja iarăşi jos.“

Spun Eu: „şi totuşi nu te-ar mai putea arde şi distruge nici un foc al pământului, pentru că tu însuţi ai devenit deja plină de focul cel mai tare şi cel mai puternic! Nici pietre, nici apă nu ţi-ar mai putea dăuna vreodată; pentru că caracterul tău în ordinea Mea este mai tare decât un diamant şi firea ta mai blândă decât toate apele cerurilor! Pe scurt, tu Mi-ai crescut deja o dată aşa pe deplin în inimă şi Eu îţi dau de aceea libertatea, că le poţi comunica îngerilor să îndeplinească ceva şi ei vor îndeplini aceasta în aşa fel, de parcă Eu Insumi le-aş fi poruncit asta. Gândeşte-te prin urmare acum la o muncă şi spune-i îngerului, care aşteaptă deja cu dor mare, să primească de la inima ta o însărcinare, ce vrei tu şi va fi într-o clipă totul adus la îndeplinire!“

Spune Jarah: „Dragul meu mesager din ceruri, dacă se poate întâmpla fără pagubă, atunci fă în numele Domnului, ca acest munte, care este de urcat prea greu pe o cale naturală, să aibă un drum uşor de urcat şi nepericulos pentru mergerea în sus şi în jos şi către mare, unde este el altfel urcabil numai pentru păsări!“

Ingerul face doar o închinare foarte gingaşă în faţa micuţei Jarah şi spune: „O tu stăpână minunată în numele Domnului! Priveşte acum numai în jur către toate părţile muntelui şi tu vei fi desigur mulţumită cu mine! Vezi, noi suntem câteodată şi lenţi în acţiunile noastre; dar dacă trebuie şi mai rapizi decât fulgerul!“
136. Puterea îngerilor. Vizitarea unei stele.
Apoi o conduce îngerul pe Jarah către toate păţile muntelui şi ea se convinge, că muntele n-a pierdut, ce-i drept, nimic în ceea ce priveşte înălţimea lui, dar poate fi totuşi urcat din toate părţile, fără toată primejdia şi mai ales pe partea care dă către mare, unde are el o coborâre foarte lină.

După ce Jarah se convinse de toate acestea, spuse ea: „Treaba este atât de minunată, că încep să devin suspicioasă asupra simţurilor mele şi trebuie tocmai să mă gândesc în sine-mi, că şi eu dorm şi visez! Spune-mi puţin, totuşi, ceva despre faptul, cum ţi-a fost posibil un asemenea lucru! Inainte ai ridicat marea întreagă în sus şi ai menţinut-o liber în aer ca pe o picătură plutitoare şi acum ai făcut muntele abrupt accesibil din toate părţile şi toate acestea în cea mai rapidă clipă! Cum, cum îţi este posibil un asemenea lucru? Tu n-ai părăsit niciodată locul tău şi, totuşi, s-au săvârşit toate acestea! - Ah, asta este totuşi prea mult pentru mine, viermişor sărac de pământ!“

Spune îngerul: „Tu fireşte că nu poţi încă să înţelegi acum într-adevăr un asemenea lucru; dar va veni acuşi timpul, în care toate acestea îţi vor deveni limpede ca soarele. Atâta pot însă să-ţi spun totuşi, deocamdată, că noi îngerii nu suntem în stare să facem nimic din noi, ci totul prin voia singură, atotputernică a Domnului, pe care îl iubeşti aşa foarte mult.

Vezi, toată lumea şi toate cerurile nu sunt nimic altceva decât gânduri şi idei păstrate ale lui Dumnezeu prin voia atotputernică, cea mai de nezdruncinat şi tare; dacă El îşi ia acum înapoi ideea Lui şi desfiinţează gândurile Lui, atunci se stinge în aceeaşi clipă făptura vizibilă; dacă Domnul cuprinde însă un gând nou şi îl păstrează cu voia Lui atotputernică, atunci este aici făptura deja vizibilă pentru fiecare!“

Intreabă Jarah: „Da, ce mai aveţi voi, deci, în consecinţă de lucru la aceasta?“

Spune îngerul: „Noi suntem vase pure de preluare a voinţei Dumnezeieşti şi prin urmare distribuitorii aceleiaşi! Vezi, noi suntem oarecum aripile voii Dumnezeieşti şi suntem în consecinţă foarte de fapt voia Dumnezeiască însăşi este îndeajuns un gând de la noi încă cât se poate de slab - dacă îl împreunăm cu puterea voii Dumnezeieşti, - acolo şi este atunci o înfăptuire deja săvârşită şi de aceea o astfel de repeziciune în acţionarea noastră!

Vezi tu acea stea luminoasă stând acolo la răsărit? Vezi, dacă de aici până la ea ar duce un drum croit, cu adevărat, pământul nu are aşa de mult nisip de grăunţele cele mai mici de praf, decât o pasăre ar avea nevoie de ani, pentru a ajunge la ea, cu atât mai puţin un om în mişcarea lui rapidă de fugă; şi iată, mie, însă, îmi este posibil, de a ajunge acolo într-o clipă şi să vin iarăşi aici înapoi! Tu nici nu vei observa absolut de loc absenţa mea şi eu voi fi totuşi acolo şi iarăşi aici! - Mă crezi acest lucru?“

Spune Jarah: „De ce nu te-aş crede aşa ceva? Dar fireşte că nu poate fi aici nici vorbă de o convingere din partea mea; pentru că într-acolo nu pot şi nici nu doresc să fac o astfel de călătorie, ca mai înainte în jos, pe fundul mării!“

Spune îngerul: „De ce nu, aşadar? Nu sunt, deci, la Dumnezeu toate lucrurile posibile? Dacă îi este plăcut Domnului, atunci îmi este aceasta mie tot aşa! Că nu ţi se va întâmpla nimic, pentru aceasta garantez eu şi toţi îngerii nenumăraţi, pe care îi vezi strălucind luminos către toate părţile!“

Îmi spune Jarah: „Doamne, este asta într-adevăr posibil?“

Spun Eu: „În mâna acestui înger, da! Dacă vrei, poţi să te laşi în seama lui şi în clipe puţine vei fi tu iarăşi aici la Mine, cu totul teafără; i-aţi, însă şi de acolo o amintire!“

După aceste cuvinte, s-a lăsat Jarah în seama îngerului şi spuse: „Uite, eu am curaj; dacă eşti în stare, atunci du-mă într-acolo!“

Atunci a ridicat-o îngerul pe Jarah de pe suprafaţa pământului, a strâns-o destul de tare la pieptul lui şi a dispărut. - După zece secunde a fost el iarăşi aici împreună cu Jarah, care avea în rochia ei o piatră, care strălucea în aer liber aşa de tare, precum străluceşte luceafărul în lumina lui cea mai frumoasă.

După ce Jarah se refăcuse puţin din minunarea ei, M-a întrebat atunci: „O Doamne, sunt, deci, toate aceste stele nenumărate ceea ce este acea stea, pe care am examinat-o acum într-adevăr cu însăşi ochii mei trupeşti sau cu ochii firii mele? Pentru că aceasta este chiar o lume colosală! Această lume îmi pare acum aşa de mică faţă de aceea, ca o casă de melc faţă de acest munte! Oameni, oameni pe deplin desăvârşiţi, care locuiesc în temple nepronunţabil de mari şi pe lângă aceasta extrem de minunat construite, există şi în acea lume peste măsură de mare şi minunată; dar aceşti oameni sunt aşa de mari, că ar întrece în înălţime acest munte cel puţin de trei ori, dacă ar sta jos, la mare. Şi aşa este în acea lume de minuni totul de multe o mie ori o mie de ori mai mare, dar şi într-adevăr totul de aşa de multe ori mai mare decât aici!

Noi ne aflam pe un munte enorm de mare şi vedeam din toate părţile suprafeţe care nu vroiau să se termine. Acestea erau brăzdate de fluvii minunate, a căror valuri proaspete se schimbau în cele mai frumoase culori ale curcubeului; pământul era plin de grădini şi temple măreţe. În următoarea clipă ne aflam noi deja jos la temple şi acolo am zărit oamenii aceia mari şi locuinţele lor şi mai gigante. Într-o depărtare oarecare sunt minunat de privit aceşti oameni; dar din apropiere, par a fi munţi mergători! Da, eu aş fi avut nevoie de o scară destul de înaltă, dacă voiam să mă urc pe degetul de la picior al unui astfel de om!

Pe scurt, eu aş putea să-ţi povestesc o viaţă întreagă, ceea ce eu am putut vedea în câteva clipe; dar aceasta ar însemna, timpul, pe care Tu, o Doamne, l-ai gândit pentru alte lucruri mai bune, să-l risipesc cu discuţii inutile! Dar eu vreau să aflu de la Tine, dacă aceste stele nenumărate, sunt tot lumi asemănătoare cu aceea pe care eu am văzut-o!“

Spun Eu: „Da, copilaşul Meu, există cu mult mai mari şi mai minunate! Dar crezi tu cu tărie, că în aceste câteva clipe ai fost tu cu trupul şi cu sufletul pe acea stea? Spune-Mi aceasta!“

Spune micuţa Jarah: „Doamne, Tu dragostea mea, Tu viaţa mea, patru pauze am făcut noi spre acea stea. Şi la a patra oprire am ajuns noi pe acea stea, pe care eu o pot vedea foarte bine şi acum, ca fiind o stea; dar la cea de-a patra oprire, a fost ea aşa de mare ca şi soarele nostru pe timp de zi. De acolo a durat doar o clipă scurtă şi ne-am aflat în acea lume minunată. De pe acel munte, pe vârful căruia ne-am aflat prima oară, am ridicat eu o pietricică de pe pământ, la spusele îngerului - este această piatră sclipitoare - şi am luat-o ca dovadă aici, ca eu să ştiu că am fost într-u totul acolo. Mai multe dovezi nu pot să-ţi arăt eu ţie spre confirmarea călătoriei mele.“

137. Modul interior de a privi creaţia.
Spun Eu: „Este suficient! Dar Eu îţi voi arăta un alt mod şi fel, cum un om desăvârşit în inimă poate călători pe aceste stele, fără ca el să se mişte nici măcar puţin de pe acest pământ; dar bineînţeles, o piatră strălucitoare este greu de adus de acolo, ca dovadă! - Deci, tu ai reţinut steaua pe care tu ai vizitat-o?“

Spune Jarah: „Da, Doamne!“

Spun Eu: „Deci, imagineazăţi-o cât se poate de viu în inima ta, uită-te o vreme direct la ea şi spune-Mi, cum va apărea aceasta după câteva clipe!“

Jarah se ţine întru totul după cuvintele Mele şi după câteva clipe rosteşte ea aceste cuvinte: „Doamne, Doamne, Tu Dumnezeul meu, Tu dragostea mea, acum o pot vedea eu ca şi la cea de-a patra oprire a mea. Devine din ce în ce mai mare şi lumina ei este aproape de nesuportat! Ah, ce lumină groaznic de strălucitoare, dar norocul este că nu simt vreo durere în ochi! Oh, oh, acum întreg firmamentul este o mare de lumină plină de valuri! O Doamne, o Doamne, ce mari şi minunate sunt creaţiile Tale şi Tu te afli în carne ca un om simplu şi fără pretenţii printre viermii omeneşti!

Oh, oh, oh! Acum mă aflu eu pe acelaşi munte şi văd acelaşi peisaj plin de minunăţii curate! Eu văd aceleaşi temple, aceiaşi oameni şi grădinile lor; eu mai văd şi flori foarte frumoase. Dar cea mai mică dintre ele este mai mare decât o casă de pe acest pământ; pe aceea nu aş putea-o culege spre a avea o amintire! Ah, acum văd eu tot felul de animale şi păsări frumoase pot eu să zăresc; dar ele sunt groaznic de mari! Pe pomii măreţi atârnă fructe rare şi mari şi pe lângă aceasta eu mai pot observa, cum unii oameni întind mâna pentru a le culege şi le bagă în gură spre a le mânca! Deci, deci, cu o astfel de pară, sau ce fruct o fi, ar putea să se sature o mie de oameni pe un an întreg!“

Spun Eu: „Acum fii atentă, tu vei ajunge într-un fel de oraş al acestei stele; spune-Mi, cum îţi place!“

Jarah îşi pune mâinile peste cap şi strigă plină de mirare, spunând: „Dar pentru numele Tău prea sfânt, este o minunăţie, care nu a putut fi visată vreodată de o inimă omenească! Oh, este de nedescris! Ce rânduri de temple! Ce culoare, ce cupole! Nu, această măiestrie, măreţie şi minunăţie! Doamne, eu te rog, să mă conduci înapoi; căci aceste frumuseţi de nedescris mă vor omorî!“

Spun Eu: „Atunci închide-ţi ochii şi gândeşte-te la Mine şi la acest pământ şi atunci totul va fi bine!“ - Jarah face acest lucru şi vede în faţa sa steaua, care este din nou o stea.

După ce s-a mai liniştit puţin, Mă întreabă ea (Jarah) de îndată: „Doamne, mi-a arătat mai înainte îngerul în acelaşi fel această stea aşa cum mi-ai arătat-o Tu acum? Căci eu am văzut cu mult mai limpede toate, cu toate că am fost într-un fel doar spiritual acolo. Eu cred, că bunul şi drăgălaşul înger, m-a mutat doar aparent puţin din acest loc şi mi-a arătat tot în acest fel acea stea!?“

Spun Eu: „Nu, îngerul ţi-a respectat întru totul dorinţa! Şi acest lucru a fost posibil doar cu tine, deoarece inima ta este plină de iubire; dar cu oricare alt om ar fi fost imposibil de înfăptuit aceasta. Şi dacă un înger, cu toate că ar putea, ar face acest lucru cu un om lumesc normal, atunci ar muri pe loc acest om lumesc în apropierea unui înger!

Dar tu m-ai întrebat mai înainte, dacă toate aceste stele sunt astfel de lumi; şi Eu ţi-am răspuns cu da. Dacă tu draga Mea Jarah doreşti, atunci convinge-te în acelaşi fel! Iată, dacă un tânăr lumesc îi face curte tinerei sale mirese şi o numeşte aleasa lui, atunci deschide el toate comorile, pentru a o aduce cât mai aproape pe acea fată, care îi iubeşte inima; căci, dacă ea nu îl doreşte din cauza persoanei sale, atunci cu siguranţă din cauza comorilor sale. Şi iată, Eu fac cu tine acelaşi lucru, ca tu în vremea ispitei să nu pici în ghearele lumii din inima Mea. De aceea convinge-te acum de comorile Mele, ca tu să poţi înţelege, că Eu nu sunt chiar atât de sărac, cum pare să vestească oamenilor înfăţişarea Mea exterioară. Uite, Eu sunt iubitul tău şi îţi arăt acum câteva din comorile Mele!“

Spune Jarah: „Doamne, Tu viaţa mea, dacă mai trebuie să mă uit la o stea, pentru a mă proteja de vreo necredinţă în dragostea mea faţă de Tine, atunci mi-ar părea rău, că am privit acea stea; căci Tu singur eşti pentru mine mai mult decât nenumăratele stele cu toate frumuseţile lor! Într-adevăr, pentru ca Eu să te iubesc deasupra tuturor, nu am eu nevoie de nimic, în veci, decât de Tine; dar doar de dragul Tău şi pentru că Tu ai dorit, am privit eu cu drag minunăţiile puterii şi a înţelepciunii Tale!“

Spun Eu: „Ascultă, tu draga Mea Jarah, Eu văd inima ta şi pot citi, cât de mult Mă iubeşti şi, pe lângă aceasta, îţi cunosc credinţa ta; dar tu eşti mai mult un copil decât o fată matură. Până acum ai fost tu tot timpul sub protecţia îngerilor Mei şi spiritele rele ale lumii nu s-au putut apropia de tine; dar când tu vei creşte, atunci va trebui să câştigi din propria putere în faţa lumii şi a ispitelor ei, pentru a câştiga teren tare sub picioare, după ordinea Mea de neschimbat pentru toate fiînţele, ca tu să te poţi apropia într-adevăr în spirit şi în adevăr de Mine. Şi iată, la aceasta are lumea o putere mare asupra omului, pentru că lumea este dominată în mare parte de iad şi pe un suflet deseori îl costă o bătălie crâncenă, pentru a nu fi înăbuşit de propria carne şi propriul sânge şi prin aceasta de lume!

Înfăţişarea ta este una foarte plăcută. Mai încă puţin şi tinerii lumeşti vor pune ochii pe tine şi îţi vor dărui inima şi mâna şi ţie îţi va fi foarte greu să îi întâmpini. Dar când va veni o astfel de vreme, atunci gândeşte-te în inimă la Mine şi la tot ceea, ce ai auzit şi ai văzut pe acest munte şi victoria asupra acestei lumi îţi va fi una uşoară!“

Spune Jarah puţin tristă: „Dar ţie trebuie să-ţi fie limpede deja din străvechi timpuri, dacă eu voi deveni necredincioasă!? Şi dacă vezi Tu în mine o apropiată necredinţă, cum mă mai poţi iubi? Şi poţi să-i îngădui unei păcătoase să se apropie de Tine?“

Spun Eu: „Acest lucru este pentru tine, draga Mea Jarah, mult prea înalt! Dar din dragoste pentru tine, Eu îţi voi spune totuşi ceva: Iată, Eu pot şti deja totul dinainte ceea ce se va întâmpla cu un om, dacă Eu doresc aceasta; dar pentru ca un om să acţioneze în floarea vârstei sale liber şi nederanjat, aşa întorc pentru o anumită vreme privirea de la el şi nu iau la cunoştinţă comportarea sa liberă, în afară de faptul când el Mă roagă din răsputeri, ca Eu să-l ajut în bătălia liberă cu lumea. Atunci Eu mă uit la el, îl ajut să păşească pe drumul cel bun şi îi dăruiesc forţa necesară în bătălia sa cu lumea.

Şi iată, Eu nu vreau să Mă uit pentru tine în viitor, ca tu să rămâi liberă în acţiunile tale; dar pentru aceasta Eu te învăţ, ca tu să-ţi poţi aduce aminte în timpul ispitelor de toate cele rostite. Chiar şi îngerul păzitor te va lăsa singură în acea vreme; dar după ce vei câştiga din propriile puteri asupra lumii, atunci va veni el din nou lângă tine şi îţi va sluji în toate lucrurile.- Ai înţeles tu, draga Mea Jarah, toate acestea, măcar puţin?“
138. Şcoala din lumea de apoi a abnegaţiei.
Spune Jarah: „De înţeles, le-aş fi înţeles bine, - dar de aceea este treabă totuşi foarte tristă pentru mine şi pentru toţi ceilalţi oameni; pentru că din mii va avea de-abia unul puterea deplină, din sine însăşi să întâmpine lumea în aşa fel, cum ţi-ar fi ţie bineplăcut!“

Spun Eu: „De aceea, însă, am venit doară în lume, pentru a-i da fiecăruia prin învăţătura Mea şi prin faptele Mele posibilitatea în mână, cu care poate el cu osteneală uşoară să învingă lumea!“

Spune Jarah: „Ar fi deja totul bine, - dar există pe pământ încă o mare sumedenie de oameni, care vor auzi ceva de cuvintele Tale probabil abia în o mie de ani! Cu ce se vor proteja atunci aceştia de îmbulzeala lumii în acest timp lung? Sunt ei totuşi tot aşa de bine oameni ca noi evreii!“

Spun Eu: „Lucrurile se prezintă cu popoarele pământului aşa ca şi cu copiii separaţi ai unui tată: unii, ca fiind născuţi mai devreme în lume, sunt ţinuţi altfel de tată decât aceia, care au văzut lumina lumii de-abia în urmă cu doi, trei, patru până la cinci ani. Cel mai vârstnic fiu a devenit deja un bărabat plin de putere şi o fiică este nobilă; iar pe lângă mai sunt încă doi copii de vârsta ta şi trei se află încă în scutece. Spune-Mi, dacă ar fi într-adevăr înţelept din partea tatălui, dacă s-ar purta cu copiii din leagăn exact aşa, ca şi cu fiul devenit bărbat puternic!?“

Spune Jarah: „Aceasta ar fi fireşte, într-adevăr, foarte neânţelept de la un asemenea tată!“

Spun Eu: „Acum uite, în aceasta constă şi faptul, de ce unele popoare ajung de-abia mai târziu la învăţătura Mea! Ele încă nu sunt acum mature pentru aceasta; dar la timpul potrivit, vor deveni ele desigur mature şi atunci va pătrunde şi învăţătura Mea la ele. - Înţelegi tu aceasta?“

Spune Jarah: „O da, acest lucru îl înţeleg destul de bine; dar ce destin au de aşteptat atunci în lumea cealaltă mare popoarele, care n-au devenit încă mature până acum pe acest pământ?“

Spun Eu: „Acest lucru să-l primeşti tu de îndată la vedere! Uităte într-acolo, acolo la partea de miază noapte a cerului se află o stea de o lumină puţin roşiatică; cuprinde-o aşa ca pe cea precedentă în ochii firii tale şi îndreaptă-ţi şi ochiul tău lumesc într-acolo şi vei primi în acea stea cel mai frumos răspuns la întrebarea ta!“