Marea evanghelie după ioan

Eu spun însă: „Acum însă voi permite Eu, ca tu să poţi muta piatra după liberă voia ta; dar dacă tu o vei lăsa liberă, atunci ea va prelua numaidecât iarăşi această poziţie şi se va ţine tare după câteva oscilaţii, sau dintr-o dată de acest loc stabilit!“

Spune Philopold: „Doamne, abţine-Te de la această probă; pentru că mie îmi ajunge cuvântul Tău sfânt!“

Spun Eu: „Bine atunci; Eu vreau însă acum, ca această piatră să se distrugă şi acest lemn să înverzească şi să aducă la iveală frunze, boboci şi fructe după felul său!“ - Piatra devine apoi invizibilă şi lemnul vechi devine proaspăt, verde, scoate numaidecât frunze, boboci şi la sfârşit fructul copt şi anume o sumedenie de smochine, deoarece lemnul aparţinuse odată de un smochin.

Toţi au fost atunci atenţi la Mine şi la Philopold, pentru că cei mai muţi ucenici adormiseră deja. Iair şi femeia acestuia nu puteau însă savura îndeajuns prezenţa fiicei lor. Eu şi Philopold am întreprins însă experimentele noastre pe o masă mică izolată la o iluminare de lampă deja puţin slabă şi de aceea n-am fost observaţi de sute de oameni; dar când Philopold începuse să se minuneze deja puţin tare, atunci deveniseră fireşte acuşi o grămadă atenţi la aceasta. Dar Eu le-am recomandat liniştea şi toţi s-au liniştit iarăşi.

Eu însă i-am poruncit iarăşi pietrei, ca ea să existe, - şi ea s-a aflat iarăşi pe masă - şi am lăsat însă ramura de smochin cu fructe, pe care dimineaţa le-a mâncat Sara a Mea cu mare poftă.“

Eu l-am întrebat însă atunci pe Philopold, dacă el este acum lămurit. Şi el s-a aplecat adânc şi a spus: „Doamne, acum sunt eu pe deplin acasă!“

Şi Eu am spus: „Bine şi astfel să ne ducem acum la odihnă!“
15. Mărturia lui Philopold despre Dumnezeirea lui Iisus.
S-a dus aşadar şi Philopold la odihna rânduită de Mine. Dar fireşte că el n-a avut tocmai un somn foarte bun, deoarece întâmplările zilei îi solicitaseră cugetul prea tare; la aceasta n-au fost şi aşternuturile tocmai cel mai bine aranjate, deoarece achizitorii de zălog luaseră aproape totul ca zălog, exceptând ceva paie şi noi am găsit de aceea numai casa realmente goală. Erau în decursul perioadei de timp în care s-a produs readucerea la viaţă a Sarei Borus, fraţii Mei şi mulţi alţi ucenici într-adevăr foarte ocupaţi, să aducă în casă aşternuturi, mese, tacâmuri de bucătărie şi de masă în măsura corespunzătoare; dar pentru câteva sute de oameni, dintre care fireşte mulţi s-au adăpostit parţial în aer liber şi parţial în alte case, nu era totuşi posibil în perioada scurtă de timp să se procure pe căi naturale chiar şi numai ceea ce este strict necesar.

Şi aşa am petrecut Eu Insumi această noapte pe o bancă cu puţin fân sub căpătâi - şi Philopold chiar pe podea făra paie. El a şi fost de aceea dimineaţa unul dintre primii în picioare; şi când Iair, care avea cu femeia lui şi cu fiica Sara un aşternut de paie destul de bun, l-a întrebat, cum se odihnise el totuşi pe podeaua tare, spuse atunci Philopold: „Cum permite aceasta proprietatea podelei! Dar totul depinde de obişnuinţă; într-un an s-ar împrieteni trupul desigur mai mult cu asta decât într-o noapte!“

Spune Iair: „Dacă mi-ai fi spus tu totuşi ceva! Noi am avut paie din belşug!“

Spune Philopold: „Uită-te aici la Domnul; pe care îl ascultă toate cerurile şi toate lumile şi toţi îngerii se uită la voia Lui! Aşternutul Lui nu este cu nici foarte puţin mai bun, decât a fost aici cel al meu!“

Spune Iair, în care mai sălăşluieşte încă o puternică porţie de fariseism: „Prietene, nu spui tu aşadar aici poate puţin prea mult? Nu este într-adevăr de tăgăduit, că acest Iisus este plin de Duh Dumnezeiesc, mai mult decât a fost vreodată umplut vreun prooroc de acelaşi duh - pentru că faptele Lui întrec cu mult toate faptele lui Moise, ale lui Elisei şi ale tuturor celorlalţi prooroci mici şi mari; dar că în El să sălăşluiască tocmai tot belşugul Dumnezeirii, mi se pare totuşi o supoziţie prea îndrăzneaţă! Şi proorocii au înviat morţi prin Duhul Dumnezeiesc, de care erau ei plini; numai că ei n-au îndrăznit niciodată, să-şi atribuie lor înşişi reuşita, ci totdeauna numai lui Dumnezeu. Pentru că dacă ei şi-ar fi atribuit lor reuşita, atunci ei ar fi devenit păcătoşi grosolani împotriva lui Dumnezeu şi Dumnezeu le-ar fi luat duhul. Dar Iisus face totul ca din Sine şi ca un Domn, - şi aceasta este într-adevăr, ceea ce dă dreptate supoziţiei tale îndrăzneţe şi eu sunt într-o oarecare măsură pe deplin de părerea ta; dar cum am spus: cu toată atenţia! Pentru că aceasta ar şi putea fi o îngăduire de sus care ne examinează, în care noi ar trebui să ne dovedim, dacă noi credem într-adevăr numai într-un singur Dumnezeu! Dar dacă în Iisus s-ar sălăşlui într-adevăr tot belşugul Dumnezeirii, atunci fireşte că ar trebui să acceptăm sub oricare circumstanţă mărturia Lui ca fiind veşnic adevărată! - De care părere eşti tu acum?“

Spune Philopold: „Eu sunt pe deplin de această ultimă părere şi cred, că mărturia Lui despre belşugul Dumnezeiesc în Sine este pe deplin adevărată! El este acesta - şi nimeni altul în afară de El!

Se lasă această treabă greu de explicat mai ales în această vreme a noastră înfăptuitoare de minuni, deoarece se poate totdeauna spune: „Eu am văzut acolo şi acolo magicieni, care săvârşeau într-adevăr fapte ieşite din comun şi vechii profeţi au înviat morţi, - ba chiar unul a înfăşurat şi însufleţit cu carne chiar o grămadă de rămăşiţe de oase de morţi şi astfel nu sunt fapte miraculoase nici pe departe o dovadă, conform cărora trebuie să-l măreşti pe un făcător de minuni ca fiind un Dumnezeu!“

Dar aici cu Iisus, Domnul, este aceasta cu totul altfel! La toţi proorocii trebuiau să aibă loc rugăciuni necontenite şi post înainte de o faptă miraculoasă, până ce Dumnezeu îi considera demni, să lase să se săvârşească o minune prin ei; magicienii trebuie să aibă o baghetă magică şi o sumedenie de alte semne şi formule şi la aceasta mai au ei încă o grămadă de alifii, uleiuri, ape, metale, pietre, ierburi şi rădăcini la sine, ale căror puteri ascunse le cunosc ei bine şi le aduc pe acestea în uz la reprezentaţiile lor; - dar unde a văzut vreodată cineva la Iisus, Domnul, aşa ceva?! De rugăciune şi post nu este nici urmă, cel puţin în decursul al scurtei perioade de timp, în care am eu milostivirea, să-L cunosc pe El; de o baghetă magică şi de toate celelalte mijloace magice este încă mai puţin ceva de găsit la El!

La aceasta au vorbit şi au scris toţi proorocii, unul ca celălalt, într-o limbă de imagini secretă tot timpul una şi aceeaşi cine nu era din şcoala lor, aceluia îi era imposibil ca s-o înţeleagă! Eu sunt, ce-i drept, un grec; dar mie nu-mi este de aceea necunoscută scriptura voastră şi eu îl cunosc pe Moise şi pe toţi proorocii voştri! Cine îi înţelege pe aceştia fără excepţie, acela trebuie să provină într-adevăr de la părinţi deosebiţi!

Iisus grăieşte însă cele mai ascunse lucruri într-o asemenea claritate, că nu arareori trebuie să le înţeleagă şi un copil! El explicase creaţia şi crezusem aproape, că sunt în stare eu însumi să creez o lume! Unde este aşadar proorocul şi unde maestrul a toţi magicienii, ca el să fi vorbit o limbă într-un asemenea fel ca Iisus?!

Cine a înţeles încă vreodată o silabă de la ceea, ce magicianul vorbeşte la reprezentaţiile sale? În cuvântarea lor domneşte cea mai deasă noapte şi în cuvântările proorocilor se iluminează într-adevăr pe ici pe colo; dar în lumina lor slabă de amurg nu desluşeşte încă nimeni, ce ar fi ceea ce el vede la treizeci de paşi depărtare în faţa lui. Aici însă este toată lumina solară în cea mai luminoasă amiază! Toate cele ce El le grăieşte, sunt cea mai adâncă înţelepciune Dumnezeiască, - dar luminos şi limpede în faţa minţii a aproape fiecărui om; şi ceea ce El vrea, aceea se întâmplă într-o sclipire!

Daca însă, stau lucrurile cu Iisus până la un fir de păr astfel adevărate, atunci eu într-adevăr nu ştiu, din ce motiv aş mai avea eu încă vreo îndoială, pentru a-L recunoaşte pe El ca fiind cel mai incontestabil Domn al cerului şi al pământului, pentru a-L iubi pe El peste toate măsurile şi a-I da Lui singur toată cinstea!?

Uită-te aici, pe masă! Această ramură foarte verde de smochin cu o grămadă de fructe pe deplin coapte este o explicaţie vie, pe care Mi-a dat-o El ieri, când eu l-am întrebat, în timp ce voi încă dormeaţi, cum i-ar fi Lui aşadar totuşi posibil, de a învia oameni pe deplin morţi. El îmi ceruse o ramură deja foarte putrezită, deci una pe deplin moartă. Eu am adus, ceea ce îmi venise cel mai degrabă la îndemână în noapte. El nici măcar n-a atins lemnul putrezit şi a poruncit doar şi lemnul putrezit a început să înverzească, să dea în boboci - şi aici ai tu fructele coapte! Ia-le şi dă-le celei mai dragi Sara; ea se va bucura bine de acestea!“
16. Domnul se duce la sinagogă.

Ev. Matei 13, 54

Iair o trezeşte pe Sara, care oricum începuse să devină deja trează şi i-a înmânat ramura înbelşugată, care are din pricina acesteia o mare bucurie şi muşcă însă în acelaşi timp în fructele pe deplin coapte şi dulci ca mierea şi le mănâncă. Când ea le-a mâncat pe toate, Mă trezesc Eu pe banca Mea.

Sara este într-adevăr prima, care îmi oferă un foarte drag salut de dimneaţă şi Eu o întreb, cum i-au plăcut smochinele. Şi ea spuse plină de bucurie: „Doamne, acestea au fost ceresc de bune şi dulci ca mierea! Philopold, prietenul Tău, mi le-a dat în numele Tău şi eu le-am mâncat pe toate; pentru că ele au fost foarte bune! Tu ai făcut desigur rost de ele pentru mine!?“

Spun Eu: „Cea mai îndrăgită a Mea Sara! Bineînţeles, pentru tine; pentru că tu ai fost motivul, pentru care Eu, ieri noapte, pentru a-i arăta prietenului Philopold, cum Eu înviu morţi, am însufleţit o ramură de smochin foarte putrezită, ca ea să poarte pentru tine, draga Mea Sara, încă o dată fructe dulci şi ai făcut de aceea foarte bine, că le mâncaşi; pentru că ele îţi vor înmulţi o sănătate durabilă! - Acum însă să ne ducem de îndată afară, până ce încăperile sunt puse în ordine şi curăţate, atunci vom lua un mic dejun şi ne vom îndrepta atunci către treburile zilei!“

La aceste cuvinte se duc toţi cu Mine afară şi savurează acolo dimineaţa vie şi limpede ca cristalul; şi toţi au fost învioraţi de dimineaţa frumoasă.

A venit însă Iair la Mine şi a spus: „Doamne, spusele de mulţumire ale mele să nu aibă niciodată un sfârşit! Inainte ca eu să mă las vreodată instigat împotriva Ta, voi părăsi eu postul meu şi voi fi un foarte râvnitor următor al învăţăturii Tale sfinte; şi Philopold să rămână prietenul meu întreagă mea viaţă; pentru că de-abia lui îi am de mulţumit recnuoaşterea adevăratei lumini despre Tine. Un grec, ce-i drept, este el; dar el este mai cunoscător în scriptura noastră decât mine şi toţi învăţaţii de lege din toată Iudeea, Galilea, Samaria şi Palestina! Pe scurt, eu sunt acum despre Tine pe deplin lămurit şi este într-adevăr aşa, cum eu îmi închipuisem aceasta deseori deja foarte într-ascuns. Eu însă trebuie să merg de aici la Capernaum, unde mă aşteaptă treburi pe mine. ţie, însă, ţi-o încredinţez, aşadar, pentru un timp ţie convenabil pe femeia mea şi fiica mea Sara! Pentru că mai bine decât la Tine nu ar fi ele adăpostite nici în ceruri! Dacă voi putea eu însă să scap diseară, atunci voi veni eu într-adevăr încoace cu Faustus şi Corneliu, poate şi cu bătrânul Cireniu, care se spune că ar veni astăzi la Capernaum! Şi astfel aşadar, îmi iau rămas bun de la a Ta dragoste, răbdare şi milostivire.“ - Apoi işi ia rămas bun de la femeia lui şi de la draga Sara, rânduieşte după aceea să se aducă catârii lui care merg rapid, se urcă pe cel mai puternic (animal) şi pleacă cu o mare viteză.

Eu însă îi chem acum pe toţi iarăşi la micul dejun şi noi ne ducem atunci în încăperile puse în ordine şi curăţate, unde ne aştepta pe noi o mâncare bine pregătită de către Borus.

După mâncare Mă chemă Borus alături şi spune: „Puternicul îndrăgit prieten al meu! Eu ştiu, că tu poţi să ştii deja de mult timp, ce doresc eu să discut cu Tine în secret; dar sunt unii printre ucenicii Tăi, care nu trebuie să ştie, după părerea mea, ce avem noi de vorbit unul cu altul şi eu Te-am rugat doar de aceea să vii alături!“

Spun Eu: „N-ar fi de fapt de loc necesar; pentru că ceea ce vrei tu să-Mi povesteşti aici, le-am povestit amănunţit ucenicilor Mei în Kis şi am rostit deschis lauda Mea asupra acestui lucru. Ei ştiu totul şi noi nu trebuie de aceea să facem din aceasta vreun secret faţă de ei.“

Spune Borus: „Ah, dacă aşa stau lucrurile, atunci vorbesc eu pe deplin deschis!“

Noi ne întoarcem de aceea iarăşi la companie şi Eu spun către Borus: „Cel mai drag prieten al Meu! Ceea ce tu vrei să-Mi spui Mie, aceasta ştiu Eu şi toţi ucenicii o ştiu şi noi considerăm de aceea această treabă ca fiind încheiată. -ţie însă, ca grec, care mărturiseşti acum iudaismul numai foarte liber, dar nu te afli sub legea evreiilor, îţi şi este uşor să vorbeşti despre toţi acei farisei; dacă ai fi tu însă un evreu adevărat prin tăierea împrejur şi prin lege, atunci ar fi trebuit tu să-ţi fi pus limbii tale un frâu puternic. Dar a fost drept, aşa cum ai vorbit tu şi să lăsăm astfel baltă această treabă. - Acum însă, condu-Mă în şcoala din Nazaret! Eu voi învăţa poporul, ca el să recunoască, ce vremuri au venit acum!“ - Matei 13, 54)

Intreabă mama Maria, dacă eu voi veni acasă la amiază.

Spun Eu: „Nu te îngriji, dacă vin; este îndeajuns, că Eu iau toată grija asupra Mea! Seara voi veni Eu însă!“

Întreabă Sara, dacă ea ar avea voie să meargă cu Mine la şcoală.

Spun Eu: „Bineînţeles, vino tu numai, cu toate că, după lege, femeia nu trebuie să intre în şcoală însoţită de un bărbat. Să fie însă acum totul altfel; pentru că femeia tot aşa ca şi bărbatul are dreptul deplin asupra dragostei şi milostivirii Mele, care reiese de la Dumnezeu Tatăl prin Mine. Şi astfel vino şi tu numai foarte vioaie, bucuroasă şi plină de încredere şi învaţă să recunoşti şi tu în şcoală, despre ce vremuri este acum vorba, - şi aşa să mergem noi! Tu, Sara, rămâi însă alături de Mine şi îmi vei sluji ca un martor puternic! De aceea şi reţine această rochie de mormânt pe trupul tău; pentru că şi această rochie îmi va fi martor! - Acum însă să mergem noi!“

La aceste cuvinte ale Mele ne ducem de îndată la şcoală.

17. Domnul explică un text al lui Isaia.
Când eu păşesc în şcoală, stăteau în jur de zece bătrâni din Nazaret cu mai mulţi farisei şi învăţători de lege la o masă mare şi se sfătuiau tocmai despre versetele ale proorocului Isaia, care sunau astfel: „Spălaţi-vă şi vă curăţiţi! Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Incetaţi odată! Invăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face. De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătaţile pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte. Cum a ajuns ca o desfrânată cetatea cea credincioasă şi plină de dreptate? Dreptatea locuia în ea, iar acum este plină de ucigaşi. Argintul tău s-a prefăcut în zgură şi vinul tău este amestecat cu apă; Mai-marii tăi sunt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii; toţi iubesc darurile şi umblă după răsplată. Ei nu judecă orfanul, iar pricina văduvei nu ajunge până la ei. Pentru aceasta zice Domnul, Dumnezeul Savaot, puternicul lui Israel: Răzbuna-Mă-voi împotriva asupritorilor Mei şi Mă voi întări cu răzbunare asupra vrăşmaşilor Mei! (Isaia. 1, 16-24)

Despre sensul acestor versete se sfătuiau ei şi nu ajungeau la o înţelegere.

Atunci am păşit Eu în faţă şi le-am spus: „Ce cugetaţi voi despre ceea, ce este totuşi aşa de limpede ca soarele amiezii dezvăluit în faţa voastră în toată fapta? Uitaţi-vă la orfanii şi văduvele voastre! Cum este starea lor? În loc să vă îngrijiţi de aceştia, le luaţi încă şi ceea ce au; şi pe săracii orfani în vindeţi ca sclavi la păgâni, cum voi intenţionaserăţi să puneţi în aplicare asemenea faptă de-abia cu câteva zile în urmă pe o cale secretă şi aţi fi şi pus aşa ceva în aplicare, dacă nu v-ar fi împiedicat foarte puternic la aceasta vameşul Kisjonah.

Într-adevăr spune Domnul: „Veniţi să ne judecăm, zice Domnul! De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face!“- dar Eu întreb: când şi prin care circumstanţe? Cum arată treabă cu voi şi cu cetatea evlavioasă, care se şi cheamă „cetatea lui Dumnezeu“? Cât de multe păcate dintre cele mai dure şi strigătoare la cer s-au comis deja în ea şi câte sunt acum comise!?

„Spălaţi-vă şi vă curăţiţi şi lepădaţi de la ochii Mei fiinţa voastră rea!“ - a spus Iehova prin gura proorocului. Într-adevăr spălaţi voi trupul vostru de şapte ori pe zi şi vă curăţiţi hainele şi vopsiţi pe an de două sau de trei ori mormintele celor morţi ai voştri; dar inimile voastre rămân împietrite şi sunt pline de nelegiuire şi de la aceasta se trage, că voi vă asemănaţi cu mormintele voastre vopsite, care arată pe dinafară împodobite şi curăţite, în interior sunt însă pline de miros scârbos, oase de morţi şi pline de putregai urât mirositor!

Proorocul a vorbit despre curăţirea inimilor voastre şi v-a îndemnat să lepădaţi păcatul vostru din faţa atoatevăzătorului ochi al lui Dumnezeu; dar voi n-aţi preluat acest sens încă niciodată în inima voastră şi curăţiţi de aceea numai pielea voastră şi lăsaţi să se scufunde inima voastră în tot putregaiul iadului! O tu necuviinţă a iadului, cine te-a învăţat vreodată aşa ceva?!

Într-adevăr spuneţi voi: „ţapul, pe care Moise şi Aaron l-au poruncit, este până la ceasul acesta în fiecare an împovărat cu păcatele a tot Israelul, atunci este tăiat şi aruncat în Iordan!“ (3 Moise 16). O voi orbilor! Ce vină are, oare, ţapul, că voi păcătuiţi continuu şi nu vă îndreptaţi în inimile voastre?

Această acţiune a fost numai o închipuire, din care voi de mult ar fi trebuit să învăţaţi, că ţapul arată doar poftele voastre rele, trupeşti, asemenea fiind aici trufia voastră, care este asemenea berbecului care împunge şi peste măsură de rău-mirositor, desfrânarea voastră şi murdăria voastră în toate lucrurile, zgârcenia voastră şi pizma şi invidia voastră! Cu distrugerea ţapului ispăşitor ar fi trebui voi să distrugeţi pentru totdeauna ţapul inimii voastre, aşa aţi fi îndeplinit pe viu porunca lui Moise şi a lui Aaron şi prin aceasta aţi fi recoltat negreşit binecuvântarea acesteia! Aşa însă aţi omorât voi într-adevăr ţapii, ceea ce nu va putut folosi la nimic, dar inimile voastre pline de păcate v-au rămas vouă; de aceea a îndeplinit Iehova ameninţarea Sa şi o va îndeplini mai departe mai mult încă, când măsura voastră rea va fi plină.

Frumos este doară faptul, că, acum, păgânii trebuie să aducă dreptate poporului şi să se îngrijească de văduvele şi orfanii acestuia! Dar şi de aceea este adevărat, cum spune proorocul: „Răzbuna-Mă-voi asupra asupritorilor Mei, care sunt păgâni şi Mă voi întări cu răzbunare asupra vrăşmaşilor Mei!“ Unde a ajuns puterea voastră şi unde s-a pierdut tăria voastră? O mică grămadă de păgâni stăpâneşte poporul lui Dumnezeu odată atât de puternic! Ruşine de veşnica ocară şi dezonorare! Copiii şarpelui sunt mai înţelepţi şi mai cinstiţi decât voi copii ai luminii.

De aceea în timp scurt se va întâmpla, că păgânii vor răspunde de acest pământ sfânt şi voi nu veţi mai avea din această pricină nici ţară şi nici un rege; ci tiranilor străini să le slujiţi ca nişte sclavi şi fiicele voastre nobile vor fi pângărite de păgâni şi de lucrătorii păgâniilor, iar fructul lor va fi urât ca şi puii viperelor şi a tuturor şerpilor!

Aceasta aţi ales voi din acei profeţi, care au scris pentru inimile voastre, cum puteţi să împodobiţi mai mult ceremoniile la spălările fără însemnare şi a curăţării trupurilor voastre, a hainelor şi a mormintelor, ca prin urmare ceremonie să vă aducă jerfe cu mult mai bogatte; dar voi nu vreţi să înţelegeţi, ce îi este lui Dumnezeu pe plac! O voi prinzonieri groaznici a diavolului! Pe el îl slujiţi cu ceremoniile voastre - şi de aceea vă veţi primi răsplata în mocirlă, aşa cum vă este vouă pe merit.

Corpul se curăţă, atunci când este nevoie, o dată, de două sau de trei ori pe zi şi hainele se spală atunci, când ele sunt murdare; căci aceasta a spus Moise spre sănătatea corpului. Tot aşa se acoperă mormintele cu un strat de lut, înalt de o palmă şi după aceea se văruieşte această platformă de lut, atunci când este uscat, de mai multe ori cu var, ca nu cumva să se crape platforma, deoarece mai ales în primii ani ai descompuneri s-ar putea să iasă mirosuri care ar fi prin urmare dăunătoare oameniilor, animalelor şi plantelor.

Vedeţi, de aceea s-a ordonat văruirea mormintelor, iar acest lucru este cât se poate de limpede! Cum aţi putut să schimbaţi aceasta într-o lucrare de slujbă dumnezeiască?! O voi fără minte, voi smintiţilor! Ce folos ar avea spiritul decedatului din toate acestea?!“
18. Despre fiinţa lui Dumnezeu şi despre adevărata adoraţie pentru El.

(Domnul) „Dacă moare omul, va ieşi sufletul din trupul său şi doar omul spiritual, va ajunge într-un loc, care este identic cu întregea fiinţă a sa de viaţă; şi nimic nu îl va putea ajuta decât voinţa sa liberă şi dragostea sa. Dacă voinţa şi dragostea este bună, atunci şi locul va fi bun, care şi-l va aranja sufletul prin puterea şi forţa sădită de Dumnezeu; dar dacă voinţa şi dragostea este rea, atunci prin urmare şi lucrarea nu este bună - adică, ca şi pe pământ un pom rău nu poate avea fructe bun şi un pom bun nu poate purta fructe rele. Duceţi-vă şi îmbodobiţi cu aur şi cu pietre preţioase un tufiş de spini şi uitaţi-vă, dacă pe el vor creşte struguri frumoşi! Dar chiar dacă via o veţi împodobi cu aur sau nu, ea va aduce totuşi roade frumoase şi fructe dulci.

Dar dacă este imposibil să fie altfel, atunci întrebaţi-vă pe voi înşivă, ce folos ar avea văruirea mormintelor, în care se află doar oase şi insecte scârboase şi cu ce ar ajuta aceasta sufletul celui decedat!

Credeţi voi într-adevăr, că Dumnezeu este prost sau îngâmfat, ca El să se lase slujit prin lucruri fără rost a materiei pentru materie?!

Eu vă spun: Dumnezeu este un duh şi aceia care vor să-L slujască, trebuie să-L slujască în cel mai mare şi viu adevăr a inimii lor, dar nu în materie cu materie, care nu este nimic altceva decât o voinţă prinsă pentru un anumit timp a atotputernicului Tată!

Dar ce veţi spune voi spre un om, care ar veni la voi şi ar cere o răsplată, pentru că vi-a distrus semănăturile, dar care ar mai susţine, că a făcut o treabă foarte bună?! - Vedeţi, ceea ce voi aţi spune către un asemenea smintit, acest lucru vă va spune într-un târziu şi Tatăl în lumea de apoi şi voi o să trebuiască să plecaţi de lângă El pentru a fi alungaţi în întuneric, unde plânsetele şi strângerea din dinţi vă va fi singura răsplată!

Dar cum vă ocupaţi voi de văduve, pentru acest lucru este o dovadă suficientă mama Mea Maria, căreia i-aţi luat totul şi după alte mii, cu care nu v-aţi şi nu vă comportaţi mai bine!

Nu este strigător la cer, că evreicele trebuie să meargă la păgâni ca să-şi găsească dreptatea şi prin urmare o şi primesc? Nu este oare amuzant pentru Satana, că copiii săi îi întrec pe copiii lui Dumnezeu în dreptate şi adevăr? Da şi de aceea vor deveni copiii lumii, copiii lui Dumnezeu; voi însă veţi fi copiii celuia, pe care îl slujiţi tot timpul cu mare credinţă!

Nu aţi găsit voi, cu toate că citiţi ceea ce a scris Jesaia, acolo unde spune el:

‘Mie îmi este pe plac milostivirea şi nu jertfele de foc!’ şi iar: ‘Acest popor Mă respectă cu buzele; dar inima lor este departe de Mine!’

Dacă voi veţi spune: ‘Aceasta a vorbit Dumnezeu prin gura profetului!’, ce respect trebuie să aveţi voi faţă de El, că preferaţi tot timpul jegile voastre în locul poruncilor lui Dumnezeu şi pe ale voastre le respectaţi spre folosul vostru lumesc, iar pe cele dumnezeieşti le călcaţi în picioare?! - O voi groaznicilor, voi slujitori permanenţi a diavolului! Cum să treceţi voi vreodată de judecata lui Dumnezeu?! Într-adevăr, acelor sodomiţi le va merge mai bine decât vouă! Căci dacă s-ar fi întâmplat acolo astfel de semne, aşa cum vi s-au arătat vouă, ei s-ar fi căit cu totul în cenuşă şi Dumnezeu nu i-ar fi judecat cu foc şi fum din ceruri! - Vai de voi, timpul s-a apropiat şi se va întâmpla cu voi, ceea ce Eu am prezis!“

19. Obrăznicia şi confuzia farieseilor nevăzători spiritual.

Aici s-au ridicat cu supărare cei mai bătrâni, fariseii şi învăţaţii scripturilor şi spun: „Cum îţi permiţi tu tânărule, să te pui cu noi? - Ce vremuri s-au schimbat aici?“

Spun Eu, aducând-o pe Sara, care le era foarte cunoscută, în faţa lor: „Cunoaşteţi voi această fetiţă şi ştiţi voi ce s-a întâmplat pentru a doua oară cu ea?“

Aici fac toţi ochi mari şi spun în linişte printre ei: „Pentru toate cerurile, aceasta este fiica celui mai înalt, în carne şi oase! S-o fi înviat-o oare din nou? Cum s-a întâmplat aceasta? Dacă el a înviat-o, de data aceasta fiind cu adevărat moartă, - ce facem noi atunci? Jairus pare să fie alături de el, căci altfel nu ar fi lăsat-o cu siguranţă pe fiica sa dragă în preajma lui! Sau poate că nu ştie nimic de aceasta?! S-o fi înviat oare în secret fiul lui Iosif şi vrea s-o conducă la o ocazie oarecare din nou spre Jairus? Să-l înştiinţăm oare pe Jairus de aceasta? Acest lucru este mult prea evident! - Ea este, fără nici un fel de coincidenţă, este ea! Şi totuşi am fost cu toţii prezenţi la înmormântarea ei, cât şi în Kapernaum, atunci când ea a murit! Ce se poate face? Ce se va întâmpla, dacă acest om-Dumnezeu printr-un mijloc oarecare sau prin vreo putere poate să înfăptuiască astfel de lucruri?“ - Aici nu mai spune nimeni nimic.