Marea evanghelie după ioan

Domnul: „Dar dacă omul, fără diferenţă de sexe, a culorii pielii şi a poziţii pământeşti, a fost creat de Dumnezeu pentru cea mai înaltă slujbă - ce tu poţi înţelege acum cu uşurinţă - , aşa nu poate exista în veci în duh o lege forţată, ca din el să devină în sfârşit ceea, pentru ce a fost creat de Dumnezeu; căci fiecare lege trebuie să înceapă cu cuvintele ‘să nu...’ şi doar pentru duşmani evidenţi răi a-i legii libere, trebuie să fie conduşi spre o înbunătăţire liberă, care însă să fie tot timpul aşa formată, să nu pară puternică, ci doar o urmare a nerespectării legii de ordine. Doar aşa va ajunge duhul omenesc la o gândire proprie şi îşi va însuşi acea lege pentru a deveni a sa, în timp ce o lege instantanee şi puternică la o încălcare, îl întăresc şi îl înrăutăţesc pe un om tot timpul şi în om se formează un diavol, a cărui dorinţă de răzbunare nu va înceta, până când el, ori în această lume, dar cu singuranţă în cealaltă, nu se va răzbuna crunt, - ceea ce-i trebuie îngăduit, pentru că în iadul inimii sale nu va ajunge altfel la o înbunătăţire vizibilă!

Cel ce dă legile şi executorul acestora nu trebuie să uite niciodată, că duhul omului, fie el rău sau bun, nu poate fi omorât, ci el trăieşte mai departe! Atâta timp cât el se mişcă încă vizibil pe pământ, te poţi feri de el pentru a-l alunga, atunci când el te urmăreşte; dar dacă a ieşit o dată din trup se poate apropia de tine în mii de feluri, pentru a-ţi face rău la fiecare pas, fără ca el să fie văzut sau observat de tine, - spune, cu ce arme te poţi pune tu în faţa lui?

Iată, Eu îţi spun acum: Nenorocirea ta, care fără Mine te-ar fi distrus cu adevărat, poţi să le mulţumeşti acelor spirite, pe care ţi i-ai făcut duşmani de neânpăcat prin respectarea prea strictă a legiilor imperiului roman! Ţine de aceea bine în minte cuvintele Mele de învăţătură şi aşa vei deveni tu însuţi un lucrător bun pe dealurile de vie ale Domnului, căci ţie nu-ţi lipseşte nici puterea şi nici mijloacele şi nici voinţa, care este constantă; dar ceea ce ţi-a lipsit, ai primit tu de la Mine. Foloseşte totul cu credinţă şi fructele binecuvântate ale coroanei nu se vor lăsa aşteptate!“

Spune Cireniu adânc mişcat de învăţătura Mea practică şi înţeleaptă: „O Tu sfânt, prim şi mare prieten, învăţător şi Dumnezeu în inima mea! Acum înţeleg eu totul foarte bine şi mii de întâmplări din viaţa mea apar iar şi eu de abia acum pot vedea, căci eu însumi cu voinţa mea sinceră şi bună am păcătuit mai mult la ordinea lui Dumnezeu decât toţi, care din această pricină a legii stricte, i-am condamnat. Dar cine va ameliora aceste păcate mari vreodată în faţa Ta, o Doamne?“

Spun Eu: „Prietene, fii liniştit! Lui Dumnezeu nu-i este nimic imposibil şi Eu de multă vreme am îndreptat totul pentru tine, - căci altfel tu nu te-ai afla în preajma Mea!“

31. Discursul lui Jairus despre efectele miraculoase.

Spune după aceea şi Jairus: „Da, da, tu măreţ Cireniu, tu ai dreptate, că afirmi de tine însuţi, că ai devenit limpede în privinţa înţelegerii tale; căci şi eu şi oricare dintre noi poate vedea necesitatea veşnică pe motivul adevărului deplin, cum este totul creat şi cum trebuie să fie omul. Dar ce se poate face? Omenirea a decăzut prea tare; ea nu înţelege o învăţătură liberă şi blândă şi ar fi păcat de timpul - vorbind direct - , care s-ar putea folosi, căci s-ar da atunci o osteneală fără roade, din care nu ar apărea alte fructe decât probabil nişte amărâţi de spini şi de scaieţi! Deci în felul blând nu este posibil, cel puţin nu cu evreii, binecunoscuţi mie!

Ca să înveţi poporul prin minuni este rău în mai multe feluri: în primul rând este rău, pentru că omul, este pus în poziţia de crezare a minunii şi este un om judecat şi nu este liber şi nu crede minunea din cauza ei adevărată, ci doar din cauza minunii şi nu din convingere interioară şi urmarea evidentă a scopului propriu şi prin urmare doar din teamă din cauza unei pedepse instantanee care ar urma după cuvântul auzit. Dar dacă unul se pricepe cu îndemânare să-i scoată din cap minunea, atunci cu siguranţă el va fi primul, care îi va spune la revedere cuvântului şi credinţei! Şi pe de altă parte este rea o învăţătură prin minuni, pentru că o minune care nu poate rămâne aşa, nu se transmite unei alte generaţii, iar o minune povestită şi nu trăită are o valoare asemănătoare ca o poveste pentru copii.

Dar dacă s-ar putea înfăptui o minune constantă, sau dacă s-ar putea transmite tuturor învăţăturilor darul adevărului şi s-ar înfăptui tot timpul minuni, atunci ar deveni o minune pentru mintea omenească un lucru normal şi-ar pierde prin aceasta fundamentul dovezii. O minune însă care s-ar putea demonstra în învăţături tot timpul, ar deveni în al doilea rând un lucru obişnuit ca şi scamatoriile făcute de oamenii la marginea străzii, pe care eu însă nu pot să le repet şi pe care eu nu pot să le înţeleg prin ce mijloace au fost înfăptuite ele; dar pentru că lucrurile acestea să văd mult prea des, îşi pierde valoarea minunii şi scade pentru a devenii ceva obişnuit şi normal.

Nu este totul minune peste minue, ce ne înconjoară zilnic? Ce auzim noi, ce vedem, ce simţim, ce mirosim, ce gustăm - nu sunt toate minuni peste minuni! Dar pentru că toate acestea rămân constante şi se întâmplă în aceiaşi ordine neschimbată, îşi pierde caracterul minunăţiei şi nu închide conştiinţa omului ca prizonier pentru credinţă; doar pe unii oameni de ştiinţă îi preocupă ştiinţific. Aceştia îşi pun urechea la pământ şi se chinuie, ca să audă cum creşte iarba; dar pentru că cu toată osteneala ei nu află nimic sau foarte puţin, cum creşte acea iarbă, la sfârşit se ridică ei şi dau de înţeles prin expresia chipului lor, de parcă ar pricepe totul. Dar pentru că ei nu pot face ca iarba să crească, învaţă alţii frânturi vechi de scamatorii, îi lasă laţi pe cei orbi şi îi fac pe cei văzători să zâmbească, cum au putut ei să-i lase laţi pe cei orbi cu scamatoriile lor fără nici un efect.

Prin urmare este sigur, că minunile în fond şi la urma urmei, cum este de obice cazul, nu au nici o valoare pentru înbunatăţirea omului, pentru că ceea ce eu am spus de miracole, este din păcate adevărat; ele trezesc într-adevăr curiozitatea celor ce privesc, dar strânsorile întunecate ale inimii nu le desprin la toate înspăimântările duhului şi cei dornici de miracole rămân tot aceiaşi oameni, care au fost mai înainte şi de obicei se întreabă printre ei, într-un fel cât se poate de prostesc!? ‘Dar cum a putut el, omul minunilor, să fi făcut acestea?’ Dar partea mai proastă nu vede şi aşa nimic altceva în jurul omului minunat decât o mare grămadă de diavoli şi lucruri necurate.

Dar dacă aşa stau lucrurile în domeniul miracolelor şi nu apar roadele dorite şi după spusele Tale clare, Invăţătorule şi Domnul meu, prin forţa exterioară a legiilor sunt mai puţini şi mai răi şi pentru învăţătura liberă sunt din o mie de oameni doar cinci care înţeleg, atunci eu sunt de părere că pot întreba cu drept un lucru important: Ce se poate face ca fiind un învăţător? Minunea strcă, legea strictă strică şi ea, - şi pentru invăţătura liberă din înţelepciunea adâncă a lui Dumnezeu sunt doar foarte rar oameni care înţeleg! Cum putem să ne eliberăm din această dilemă? Cum se poate trece prin binecunoscutele Szylla şi Chaeybdis cu vasul, ca să nu fi distrus nici de una sau de alta?“

32. Liniile de bază a fiinţei lui Dumnezeu.
Spun Eu: „Prietenul Meu, tu ai vorbit bine; dar un lucru ai uitat tu totuşi aceasta constă în faptul, că la Dumnezeu sunt multe lucruri posibile, cărora oamenilor li se par imposibile. Uită-te şi numără ucenicii Mei! Sunt doar puţini dintre ei care au fost formaţi la şcoală; Eu însă i-am trezit mai întâi prin cuvânt şi i-am atras spre Mine şi doar după aceea i-am lăsat să afle puterea spusă a cuvântului dumnezeiesc. O minune însă după cuvântul clar rostit nu mai este o judecată, ci doar o afirmare a cuvântului.

Dar totuşi nu aşez dovezile în miracolele pe care Eu le desăvârşesc, ci doar în lumina cuvântului spunând: Cine va trăi întru totul după cuvântul Meu, acela va ajunge la convingerea vie, că cuvintele Mele nu sunt cuvinte goale a unui om, ci sunt adevărate cuvinte dumnezeişti!

Într-adevăr, pe cine nu va învălui în inima sa dovada rostită, aceluia nu-i va fi de folos sau poate foarte puţin toate celelalte dovezi! Căci cuvintele Mele sunt lumină, adevăr şi viaţă.

Cine aude prin urmare cuvântul Meu, îl acceptă şi trăieşte după el, acela m-a primit în sine; cine însă mă primeşte pe Mine, acela îl primeşte şi pe Acela, care m-a trimis în lume, dar care totuşi este intru totul una cu Mine. Căci ceea ce Eu vreau, aceia vrea şi El! Şi El nu este altul decât Mine şi Eu nu sunt altul decât El până la pielea, care ne învăluie. În cine însă, ca şi în Mine, trăieşte dragostea şi înţelepciunea în inima sa, acela este ca Mine şi ca Acela, care m-a trimis în lume spre fericirea şi mântuirea tuturor, care vor crde în fiul omenirii! - Înţelegeţi voi aceasta?“

Mulţi spun: „Da Doamne!“; dar unii spun: „Doamne, pentru prima oară este aceasta o învăţătură grea şi noi nu-i înţelegem sensul. Cum poţi fi Tu una cu cuvântul Tău?“

Spun Eu: „Dacă nu sunteţi în stare să înţelegeţi aceasta, ce este atât de limpede ca soarele care străluceşte înaintea voastră amiaza, cum veţi putea voi să pricepeţi lucruri mai înalte? Dacă nu înţelegeţi ceea ce este lumesc, cum veţi înţelege ceea ce este ceresc? - Ce şi cine este Tatăl? Uitaţi-vă şi ascultaţi: dragostea eternă în Dumnezeu este Tatăl! - şi cine este Fiul? Ce reiese din focul dragostei, lumina, care este de fapt înţelepciunea în Dumnezeu! Cum însă este una dragostea şi înţelepciunea, aşa este şi Tatăl şi Fiul una!

Unde s-ar afla unul dintre voi, dacă nu ar purta în sine dragostea şi un anumit grad de înţelegere? Este însă din această cauză înjumătăţit în fiinţa sa? Sau dacă undeva arde o lampă cu o flamă luminată, care este cu siguranţă foc, trebuie peste tot să se aprindă o flamă, dacă doreşte să vadă în aceiaşi cameră pe timp de noapte? Sau nu luminează aceiaşi flamă întreaga încăpere, ca să fie destul de luminat peste tot în aceasta? Nu emană flama lumină, care este de fapt foc? Şi pentru că aceasta provine de la flamă, este de aceea cu totul altceva decât însuşi flama strălucitoare? - O voi nevăzătorilor! Astfel de lucruri naturale voi nu le puteţi pricepe, - prin urmare cum vreţi voi să înţelegeţi lucruri lumeşti?

De aceea, cine se supără pe Mine, acela să meargă acasă şi să facă şi să creadă, ce îi este pe plac şi ce doreşte el! Căci o dată va trăi fiecare după credinţa sa şi faptele, care le-a desăvârşit după credinţa sa din dragoste, vor fi judecătorul lui!

Căci Eu nu voi judeca pe nimeni, ci judecătorul fiecărui om va fi dragostea sa proprie - după acest cuvânt al Meu, pe care Eu l-am rostit acum în faţa voastră!“

După această explicaţie vin aceia, care mai înainte nu au înţeles cuvintele Mele, la Mine şi mă rog, ca ei să poată rămâne; căci ei începeau să înţeleagă şi cu toţii îşi vor da osteneala, să înţeleagă mai bine cuvântul Meu, decât cum au făcut-o până acum!

Şi Eu spun: „Eu nu v-am alungat niciodată, ci v-am dat doar sfatul, că ceia care sunt furioşi pe Mine, să plece spre binele lor, decât să rămână în continuare furioş! Şi că prin urmare nu v-am alungat, de ce să nu puteţi voi rămâne? Rămâneţi dacă inima vă este liniştită!“- După aceste cuvinte se retrag ei şi sunt foarte mulţumiţi.
33. Vindecarea rudelor bolnave a unui evreu bătrân.
Dar deodată vine un bătrân evreu din împrejurimile Nazaretului în încăpere şi întreabă cu teamă de Mine. Ucenicii Mă arată lui şi el vine la Mine, pică în genunchi şi vorbeşte cu o voce plângăcioasă:

„Drag Învăţător, fiul bătrânului meu prieten Iosif! Eu am auzit de felul Tău minunat de a însănătoşi bolnavii şi am venit de aceea la mare ananghie la Tine, deoarece am auzit, că Tu te afli din nou în Nazaret.

Iată, eu număr deja nouăzeci de ani şi sunt deja foarte bătrân; eu am însă copii şi nepoţi, care s-au îngrijit de mine cu toată dragostea şi atenţia. Acum însă i-a năpădit o boală misterioasă şi grea, aşa că toţi sunt bolnavi şi eu ca bătrân slăbit şi neputicios am fost scutit de ea în acea casă şi nu ştiu mai departe. Nici un vecin nu îndrăzneşte să vină la mine în casă de teamă, să nu primească şi el boala cea rea şi aşa sunt singur şi nu mă pot ajuta şi nici sfătui! Eu m-am rugat la Dumnezeu, Domnul, ca El să mă ajute - chiar şi prin moarte, dacă aşa-i este voinţa!

Dar în vreme ce mă rugam, a venit un om la fereastra odăii mele şi a spus: ‘De ce te necăjeşti om bătrân, cu toate că ajutorul este atât de aproape?! Du-te în casa lui Iosif! Mântuitorul Iisus este acolo; doar El te poate şi te va ajuta!’ - După aceasta mi-am adunat toate puteriile, i-am lăsat pe toţi bolnavii, pe care eu oricum nu-i pot ajuta, în grija lui Dumnezeu şi mi-am început drumul nu prea lung până aici la Tine. Şi pentru că am fost aşa de bucuros, să te întâlnesc pe Tine, Mântuitorule, te rog de aceea din toate puterile mele, ca Tu să mergi şi să-i ajuţi pe cei şaptesprezece bolnavi, care sunt chinuiţi îngrozitor de boala necunoscută!“

Spun Eu: „Eu mi-am propus, ca în aceste imprejurimi să nu mai înfăptuiesc miracole din cauza necredinţei; dar dacă tu poţi să crezi, că Eu te pot ajuta, du-te liniştit spre casă şi ţie să ţi se întâmple, aşa cum tu ai crezut!“

După aceste cuvinte s-a mulţumit bătrânul adânc mişcat şi a mers spre casă. Şi când el, însuşi puternic, s-a apropiat de casă, l-au întâmpinat cei şaptesprezece sănătoşi, aşa de parcă nu ar fi fost niciodată bolnavi, l-au salutat cu drag şi l-au asigurat pe deplin, că cu o jumătate de oră în urmă s-au însănătoşit deodată, au încercat să se ridice şi când s-au ridicat s-au simţit mai întăriţi decât vreodată înainte în starea lor sănătoasă. Ei l-au căutat deja peste tot şi au început deja să-şi facă griji pentru el.

Când a auzit bătrânul toate acestea, a observat, că boala cea rea i-a părăsit pe a-i săi în acelaşi timp, în care Eu i-am spus în casa Mea spre el: ‘Să ţi se întâmple, aşa cum tu ai crezut!’

De abia în casă, când l-au rugat a-i săi să le spună unde a fost, a spus el: „Eu am auzit, că binecunoscutul vindecător Iisus se află din nou în Nazaret şi eu m-am pregătit de drum şi am mers, - şi iată, El m-a ascultat şi a spus pur şi simplu: ‘Să ţi se întâmple, aşa cum tu ai crezut!’ Şi voi v-aţi însănătoşi într-o clipă după cuvântul Său! Spuneţi voi, dacă aceasta s-a mai întâmplat vreodată în întrega ţară Israel!“

Spun cei însănătoşiţi: „Ascultă tu, tată, dacă este aşa, atunci trebuie să fie El mai mult decât un simplu vindecător! Tată, până la urmă va fi un profet măreţ, mai mare decât Jesaja, Jeremia, Hesekiel şi Daniel, da poate aşa de măreţ cum au fost Moise, Aaron şi Elias! Doar acelora le-a fost posibil, cu ajutorul lui Jehova să înfăptuiască miracole, deoarece toate spiritele de sub pământ cât şi cele de pe pământ, din apă şi din aer trebuia să-i slujască întru totul! Dar dacă îl slujesc pe aşa un profet mare, atunci trebuie să fie în stare să înfăptuiască totul, ce el doreşte!

Dar cum a ajuns fiul dulgherului la o astfel de milă de la Dumnezeu? Noi îl cunoaşte destul de bine; trei ani de zile au trecut de când a lucrat el împreună cu fraţii săi la noi! Atunci nu s-a putut încă observa ceva asemănător! El a primit probabil acest dar doar de scurt timp!? Un om credincios a fost el totdeauna; comportarea sa a fost tot timpul bună; el era un lucrător tăcut şi a vorbit doar ceea ce era important; aproape nu a râs el niciodată, dar nici trist nu l-a văzut nimeni; şi aşa probabil că l-a vazut Jehova şi i-a dat o un astfel de dar! Căci Jehova nu se uită niciodată la aspectul lumesc a unui om, ci El se uită doar la inima sa curat şi blândă!“

Vorbeşte bătrânul: „Da, da, voi puteţi să aveţi dreptate, - poate că aşa este; dar dacă stau într-adevăr aşa lucrurile, atunci trebuie să mrgem mâine de dimineaţă la el, pentru a-i aduce lauda şi mulţumirile noastre! Căci în faţa unui profet ales şi uns în spirit de Dumnezeu trebuie ca fiecare să-şi îndoie genunchii în faţa acestuia! Căci nu profetul, ci Însuşi Dumnezeu este, Cel care vorbeşte şi înfăptuieşte prin inima şi gura acestuia!“

Spun toţi: „Amin, aceasta să fie prima şi cea mai înaltă datorie a noastră!“ - Aceşti oameni au mers în casă şi băieţii au pregătit o cină bună; deoarece toţi erau flămânzi.

34. Intâmplare între fariseii lacomi de moştenire şi a ginerelui bătrânului.
Aflaseră însă fariseii din Nazaret, că locuitorii acestei case ar fi aşa de periculos de bolnavi, ca ei să nu mai fie în stare să se facă sănătoşi. Ei s-au dus, pentru a tocmi totul de dinainte despre zeciuiala de moştenire şi despre înmormântări; pentru că după moarte ei nu mai aveau nici un drept asupra moştenirii, pentru că bolnavul a murit fără asistenţa lor, - în care caz atunci statul era moştenitor. Când, deci, fariseii au ajuns acolo din acest motiv deja târziu în noapte, când oamenii acestei case începuseră să se ducă deja la odihnă după cină, atunci au făcut deja foarte lacomii expedietori ai sufletelor în cealaltă viaţă nişte feţe foarte dezămăgitor de mari, atunci când ei au găsit această casă, cel puţin cu jumătate de oamenii presupuşi morţi în cea mai bună stare de sănătate.

Primul fariseu, păşind înăuntru foarte grijuliu cu suflarea reţinută, a spus: „Da, ce este aşadar aceasta? Mai trăiţi voi deci încă? Noi credeam, că voi aţi fi deja decedaţi cel puţin jumătate din voi şi am venit de aceea, pentru a binecuvânta sufletele voastre şi să înmormântăm trupurile voastre după obiceiul părinţilor noştri! Cine v-a făcut, aşadar, sănătoşi? Borus cu siguranţă nu! Noi ştim, că el nu a venit la voi, când fusese chemat; pentru că el a avut desigur asemenea nouă o mare frică faţă de boala voastră foarte rea. Cine a fost, deci, doctorul vostru?“

Spune ginerele bătrânului, care era un bărbat puternic în muncă şi în cuvânt: „De ce întrebaţi voi de acest lucru? Voi nu ne-aţi ajutat şi astfel nu suntem noi cu nimic îndatoraţi reciproc! Voi nu aţi venit la noi din pricina mântuirii noastre, ci din pricina zeciuielii de moştenire; şi eu v-o spun: atunci puteţi voi veşnic să staţi departe de casa noastră! Pentru că dacă voi nu puteţi, nu vreţi şi nu aveţi curajul să acordaţi ajutor unei case care se află în tot pericolul, atunci să aibă de voi nevoie, cine v-o vrea! Această casă cel puţin nu va mai avea niciodată vreo nevoie de voi! Cu adevărat, voi sunteţi cu toată fapta voastră mai răi decât târâtoarele rele ale pământului, care există numai pentru a mânca, a nu face nici un bine, într-adevăr însă să nenorocească tot felul de roade bune ale pământului şi să le strice! Dispăreţi de aceea acuşi din faţa ochilor noştri, căci altfel vă lovim!“

Spune unul dintre bătrâni: „Bine atunci, noi vom merge într-adevăr; dar plăcerea ne-o puteţi voi doară face, ca voi să ne spuneţi, cine v-a ajutat! Noi ne-am rugat zilnic timp de şapte ore pentru voi şi vrem de aceea să aflăm, dacă voi totuşi aţi fost cumva într-un mod miraculos însănătoşiţi prin rugăciunile noastre! Pentru că cu mijloace obişnuite nu v-ar mai fi fost într-adevăr în nici un caz de ajutat! Spuneţi-ne de aceea; nu vă costă doară aşa ceva oricum nimic!“

Spune ginerele: „Ridicaţi-vă şi plecaţi de aici, voi mincinoşilor! Voi aţi fi implorat din pricina zeciuielii de moştenire într-adevăr fiecare zi şapte ore pentru moartea noastră, dar pentru viaţa noastră desigur nu; pentru că voi n-aţi venit acum încoace, pentru a ne saluta ca fiind oameni iarăşi însănătoşiţi, ci pentru a înscrie de la noi, cei presupuşi decedaţi, zeciuiala de moştenire si după moartea tuturor să o luaţi în posesia lacomă! O voi nemernici răi, eu vă cunosc numai foarte bine şi rugăciunile voastre de asemenea! De aceea ridicaţi-vă şi plecaţi, căci altfel voi fi eu nevoit, de a face uz de dreptul meu de proprietar al casei! Voi doară veşnic nu sunteţi demni, pentru a rosti numele aceluia, care ne-a ajutat!“

Spune bătrânul încă o dată: „Aşadar, ar putea deci să fie, că noi suntem aşa, precum spui tu; dar noi putem doară totuşi să mai fim sau să mai devenim încă altfel! Pentru că aici s-a întâmplat o minune şi aceasta doară poate foarte uşor să ne schimbe în toată gândire şi înfăptuirea noastră! De aceea, spuneţi-ne aceasta!“

Spune ginerele foarte emoţionat: „Pe voi nu vă mai schimbă nimic pe această lume, nici Dumnezeu! Dacă voi aţi putea fi schimbaţi, atunci voi v-aţi fi schimbat deja de mult; pentru că voi îl aveţi pe Moise şi pe toţi proorocii, care mărturisesc împotriva voastră! Dar dumnezeul vostru este mamona şi constă din aur şi argint! Acestui dumnezeu îi slujiţi voi în inimile voastre şi vă înfăşuraţi doar în exterior spre aparenţă cu înbrăcămintea lui Moise şi a lui Aaron, ca voi să puteţi ca lupi răpitori în piele de oaie să intraţi cu atât mai uşor cu dinţii voştri aducători de moarte în turmele de iezi şi să le rupeţi şi să le înghiţiţi!

Iehova, însă, vă cunoaşte şi vă va da desigur şi foarte acuşi răsplata deja de foarte demult bine-meritată! Dumnezeu îl are acum pe Iisus, fiul dulgherului Iosif, trezit precum a fost de demult Moise şi acest Iisus, care ne-a făcut sănătoşi într-o sclipire pe noi toţi doar prin cuvântul Lui puternic din depărtări, vă va şi spune într-adevăr, cât de valoroase sunt slujirile voastre în faţa lui Dumnezeu; pentru că El este pătruns de Duhul lui Dumnezeu, voi însă în schimb de duhul lui Beelzebul! De aceea, să vă fie spus acum aceasta pentru ultima oară, ca voi să mergeţi şi să nu mai călcaţi niciodată în această casă, - căci, altfel, să vi se întâmple lucruri rele!“

După aceste cuvinte părăsesc fariseii casa şi se gândesc la lucruri foarte stranii despre Iisus, care li s-a pus aici deja iarăşi de-a curmezişul şi s-au sfătuit, cum ar putea ei să scape de acesta, căci altfel ar fi straşnic de temut, că El îi va aţâţa în scurt timp pe toţi iudeii împotriva lor aşa ca pe această casă.

Când însă ei lasă să vină destul de vioi în ei la suprafaţă asemenea gânduri rele, se întâmplă în spatele lor o bubuitură foarte puternică şi în felul tunetului, că ei toţi se sperie de aceea peste toate măsurile de tare şi apoi încep să fugă foarte tăcuţi şi foarte grăbiţi în oraş.
35. Fariseii citesc psalmul 36. Sfatul înţelept al lui Roban.
Când ajung ei în locuînţele lor, iau ei atunci de îndată psaltirea lui David şi deschid cartea tocmai la prima încercare la psalmul 36 şi cel mai bătrân începe să-l citească astfel:

„>Nu râvni la cei ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea. Căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab se vor trece. Nădăjduieşte în Domnul şi fă bunătate şi locuieşte pământul şi hrăneşte-te cu bogăţia lui. Desfătează-te în Domnul şi îţi va împlini cererile inimii tale. Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte în El şi El va împlini. Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ca lumina de amiază.

Supune-te Domnului şi rogă-L pe El; nu râvni după cel ce sporeşte în calea sa, după omul care face nelegiuirea. Părăseşte mânia şi lasă iuţimea; nu căuta să vicleneşti. Că cei ce viclenesc de tot vor pieri; iar cei ce aşteapta pe Domnul vor moşteni pământul.

Şi încă puţin şi nu va mai fi păcătosul şi vei căuta locul lui şi nu-l vei afla. Iar cei blânzi vor moşteni pământul şi se vor desfăta de mulţimea păcii. Pândi-va păcătosul pe cel drept şi va scrâşni asupra lui, cu dinţii săi. Iar Domnul va râde de el, că mai înainte vede că va veni ziua lui. Sabia au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să doboare pe sărac şi pe sărman, ca să junghie pe cei drepţi la inimă. Sabia lor să intre în inima lor şi arcurile lor să se frângă.

Mai bun este puţinul celui drept, decât bogăţia multă a păcătoşilor. Că braţele păcatoşilor se vor zdrobi, iar Domnul întăreşte pe cei drepţi. Cunoaşte Domnul căile celor fără prihană şi moştenirea lor în veac va fi. Nu se vor ruşina în vremea cea rea şi în zilele de foamete se vor sătura. Că păcătoşii vor pieri, iar vrăjmaşii Domnul, îndată ce s-au mărit şi s-au înălţat, s-au stins, ca fumul au pierit. Imprumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă.“<

După aceste versete se ridică un fariseu şi spune către cel mai bătrân care citeşte: „Ce fel de prostii citeşti tu aici?! Nu observi tu aşadar, că toate acestea se referă la noi în ceea ce priveşte partea cea mai rea şi la partea bună nu este nimeni altcineva decât fiul dulgherului? Aceasta este o mărturie foarte blestemată împotriva noastră şi tu citeşti treaba aşa de uşor şi vioi în continuare ca o oarecare scriere de cinste a marelui preot din Ierusalim către noi!“

Spune cel mai bătrân: „Prietene, nu ne dăunează absolut de loc, dacă noi suntem prin aceasta în faţa noastră înşine luminaţi puţin mai tare, decât suntem noi luminaţi acum! Este mai bine, ca noi să ne recunoaştem înainte între noi, decât ca noi să stăm goi aici ca înşelători în faţa a întregii lumi într-un timp scurt după aceea, dispreţuiţi şi părăsiţi de fiecare! Pentru că depinde aşadar totuşi la sfârşit numai de Dumnezeu singur, cât de mult timp vom dăinui noi ca nedescoperiţi în felul şi modul nostru actual şi eu citesc de aceea mai departe psalmul foarte ciudat!“

Spun mai mulţi: „Ai dreptate, fă aceasta!“

şi cel mai bătrân citeşte astfel mai departe:

„>Că cei ce-L binecuvântează pe el vor moşteni pământul, iar cei ce-L blestemă pe El, de tot vor pieri!“<

Aici întreabă iarăşi foarte agitat fariseul: „Cine sunt cei binecuvântaţi şi cine cei blestemaţi?“

Spune cel mai bătrân: „Că noi nu suntem cei binecuvântaţi, aceasta este într-adevăr deja lesne de înţeles acum la persecuţia continuu crescătoare a romanilor împotriva noastră! Pentru că dacă am fi noi cei binecuvântaţi, atunci Dumnezeu nu ne-ar fi pus o asemenea bătaie de cap nemaiauzită în ţara noastră binecuvântată! La toate celelalte poţi tu dezlega sensul foarte uşor tu însuţi. - Eu citesc însă acum mai departe:

>De la Domnul paşii omului se îndreptează şi calea lui o va voi foarte. Când va cădea nu se va zdruncina, că Domnul întăreşte mâna lui. Tânăr am fost şi am îmbătrânit şi n-am văzut pe cel drept părăsit, nici seminţia lui cerând pâine; Toată ziua dreptul miluieşte şi împrumută şi seminţia lui binecuvântată va fi.

Fereşte-te de rău şi fă binele şi vei trăi în veacul veacului. Că Domnul iubeşte judecata şi nu va părăsi pe cei cuvioşi ai Săi; în veac vor fi păziţi. Iar cei fără de lege vor fi izgoniţi şi seminţia necredincioasă va fi stârpită. Iar drepţii vor moşteni pământul şi vor locui în veacul veacului pe el.

Gura dreptului va deprinde înţelepciunea şi limba lui va grăi judecată. Legea Dumnezeului său în inima lui şi nu se vor poticni paşii lui. Pândeşte păcătosul pe cel drept şi caută să-l omoare pe el; Iar Domnul nu-l va lăsa pe el, în mâinile lui, nici nu-l va osândi, când se va judeca cu el.

Aşteaptă pe Domnul şi păzeşte calea Lui! Şi te va învăţa pe tine ca să moşteneşti pământul; când vor pieri păcătoşii vei vedea.

Văzut-am pe cel necredincios fălindu-se şi înălţându-se ca cedrii Libanului. Şi am trecut şi iată nu era şi l-am căutat pe el şi nu s-a aflat locul lui.

Păzeşte nerăutatea şi caută dreptatea, că urmaşi are omul făcător de pace. Iar cei fără de lege vor pieri deodată şi urmaşii necredincioşilor vor fi stârpiţi. Iar mântuirea drepţilor de la Domnul, că apărătorul lor este în vreme de necaz. Şi-i va ajuta pe ei Domnul şi-i va izbăvi pe ei şi-i va scoate din mâna păcătoşilor şi-i va mântui pe ei că au nădăjduit în El.“<

Când cel mai bătrân fusese atunci gata cu psalmul, îl atacă fariseul foarte revoltat şi urlă: „Tu măgar bătrân, nu realizezi tu, aşadar, că noi suntem numiţi prin acest psalm ca fiind cei fără de Dumnezeu şi aceia, care cred în Iisus, ca fiind cei drepţi? Nu observi, că noi vom fi nimiciţi şi ei rămân în ţară? Nu încercăm tocmai noi, să-l omorâm pe el ca fiind cel drept, în timp ce Dumnezeu îl menţine? Acesta este un psalm frumos pentru noi!“

Spune cel mai bătrân: „Nu eu l-am scris! El stă scris în carte; şi dacă noi rămânem, precum suntem, atunci noi vom şi trebui într-adevăr să-l acceptăm! Înţelegi tu aceasta şi puterea lui Dumnezeu?!“

Spune un altul: „Această treabă o înţeleg eu mai bine decât voi toţi! Prietenul nostru Roban a trebuit să citească acest psalm; aceasta a înfăptuit-o fiul dulgherului cu puterea lui miraculoasă, nouă tuturor fireşte foarte de neânţeles! Pentru că dacă El este în stare să vindece cu un cuvânt întreaga familie, la care noi tocmai am căutat în zadar mântuirea noastră aurie şi argintie, atunci este el tot aşa de bine în stare, să ne oblige, să citim numai asemenea psalmi, care dau foarte evident tot aşa de bine o mărturie împotriva noastră, ca odinioară împotriva duşmanilor lui David.

La aceasta se pare că bătrânul Iosif este într-adevăr un urmaş direct al lui David şi Iisus este acum numit, pentru că şi femeia a doua a lui Iosif, Maria, s-ar trage din aceeaşi seminţie, un >Fiu al lui David<, din care motiv bătrânul Iosif, care a fost tot timpul o vulpe şireată, a şi rânduit foarte probabil foarte în secret ca fiul lui să înveţe toate artele posibile, ca acesta să-i bată lat cu vrăjitoriile lui pe romanii şi grecii superstiţioşi, să se prezinte atunci ca un fiu al lui Jupiter sau al lui Apolon şi romanii ar trebui atunci în consecinţă să-l numească şi să-l ridice negreşit ca împărat al lor! Şi dacă domnii care îşi au rezidenţa în Roma sunt aşa de orbi ca aceştia, care au aici de poruncit asupra Asiei, pe care Iisus îi are deja aşa să zicem la mâna lui, atunci nici nu poate să-i lipsească absolut de loc, că el în timpul cel mai apropiat să le impună legi romanilor, - şi noi suntem atunci toţi prevăzuţi!“

Spune un altul: „Unei asemenea intenţii se va putea cam pune într-adevăr un zăvor printr-o scriere secretă către împărat!“

Spune primul: „Acestuia îi vei pune greu un zăvor, care prevede toate prin capacitatea lui magică de a prevedea, ceea ce tu gândeşti încă cât se poate de secret! Cine altcineva decât el ne-a speriat pe calea acasă cu o bubuitură de tunet, pentru că el a auzit într-adevăr, ceea ce noi am vorbit unul cu altul împotriva lui?! Şi cine altcineva în afară de el ne-a rânduit să citim psalmul, care mărturiseşte aspru împotriva noastră? Şi de ce? Pentru că el a ştiut cu siguranţă, ce vroiam noi să decidem împotriva lui! Du-te acolo, pune-te jos la o masă de scris şi încearcă aceasta cu o scriere secretă către împărat - şi eu te asigur, că tu ori nu vei fi în stare, să scrii pe foaie chiar şi numai un cuvânt, sau tu vei fi nevoit să semnezi împotriva ta o mărturie îngrozitoare prin puterea lui magică de neânţeles şi secretă!

La aceasta este acum cucerit de el cu trup şi suflet însuşi căpetenia noastră Iair, deoarece el i-a trezit de două ori fiica de la moarte - şi noi nu putem de aceea nici în Ierusalim să înfăptuim ceva împotriva lui. Pe scurt, noi suntem acum încuiaţi şi legaţi din toate părţile şi nu putem mişca împotriva lui. Cel mai bine mi se pare încă faptul, de a arăta o bunăvoinţă la jocul rău sau să ne mărturisim pe deplin ca fiind ucenicii lui - căci altfel nu putem să facem nimic ce am putea folosi ca şantaj împotriva lui, deoarece noi nici măcar nu suntem în stare să ne gândim la aşa ceva, ca el să nu afle aceasta pe loc foarte lămurit.“

Spune bătrânul Roban: „şi eu sunt de aceeaşi părere! Ne este într-adevăr deschisă numai singura cale: ca noi să ne purtăm ori foarte indiferenţi (nepăsători), sau noi toţi trecem ca adepţi la învăţătura lui şi facem, ceea ce el ne sfătuieşte sau ne porunceşte; pentru că împotriva acestui ghimpe nu se poate deoacamdată face absolut de loc nimic!“

Spun toţi: „Noi vrem să ne purtăm foarte indiferenţi, aceasta va fi cel mai bine; pentru că astfel nu ne facem duşmani nici cu Roma nici cu Ierusalimul şi în această constă acum toată înţelepciunea, după care avem noi de rânduit viaţa noastră.“

Apoi se duc toţi la odihnă şi fiecare se gândeşte în secret la partea lui în ceea ce priveşte faptul, ce trebuie să facă el pentru sine.

36. Cel mai bătrân al fariseilor Roban la Iisus.
Dimineaţa vine totuşi Roban la Mine acasă şi roagă dacă ar putea vorbi cu Mine.