Importanţa înştiinţării Înştiinţarea cu privire la amăgirea cu necredinţă e din partea lui Dumnezeu, prin Cuvântul sfânt. De aceea, trebuie să-i dăm toată importanţa.
Importanţa e văzută din mulţimea mare a textelor ce ne avertizează în privinţa aceasta. În Matei 24, Domnul Isus foloseşte de patru ori cuvântul „înşele". Azi, unii spun că diavolul nu poate să înşele pe cei aleşi. Dar cuvintele au fost spuse tocmai celor aleşi, care trebuiau să bage de seamă să nu fie înşelaţi. Dacă nu ar fi posibilă înşelarea, El nu ar fi spus: „Băgaţi de seamă". El nu a căutat doar să ne sperie cu înşelarea. Niciodată El nu a făcut aşa ceva, ci a vorbit numai adevărul. Cuvintele acestea au fost o atenţionare serioasă pentru apostoli şi astăzi e pentru noi. Dacă înşelarea nu ar fi posibilă pentru cei aleşi, Domnul Isus le-ar fi spus: „Satan caută să vă înşele, însă voi fiţi fără grijă, căci pe voi nu vă poate înşela". Dar nicăieri în Biblie nu veţi găsi o aşa asigurare. E bine să nu spunem altora ceea ce nouă ne place, ci ceea ce El a spus. Dacă eu afirm că cei aleşi nu pot fi amăgiţi, tocmai aceasta e amăgire. Însemnează că vrăjmaşul se slujeşte chiar de mine să spun ce nu a spus Cristos Domnul şi astfel să slăbesc vigilenţa, vegherea celor credincioşi. Noi trebuie să luăm cuvântul Domnului aşa cum e scris, nu să-i dăm altă interpretare. Şi nu trebuie să mă iau după părerile oamenilor, ci să rămânem mereu lângă Cuvântul Domnului. Eu îl cred pe Domnul Isus, căci El ştie mai bine decât toţi cum e lupta spirituală. Încercaţi să faceţi o listă cu aşa înştiinţări din partea Domnului Isus şi din partea celorlalţi scriitori ai Noului Testament şi veţi fi izbiţi ce numeroase sunt înştiinţările contra amăgirii.