Maria cobianu-băcanu

Împrumuturile depind de ponderile grupurilor etnice din sat. Unde sunt saşi mai mulţi se împrumută de la ei. Ţiganii au venit pe locurile lăsate de saşi, în Şercaia, Feldioara. Între oamenii care trăiesc la curţi legăturile sunt mai puternice de cât între cei de la bloc.

Timpul liber este marcat de sărbătorile familiale şi ale comunităţii. Înainte, nu erau căsătorii mixte. Acum, prin căsătoriile mixte, sunt invitaţi şi membrii din grupurile etnice de care aparţine celălalt mire. La festivităţi, nu mai sunt restricţii. Sărbătorile de comunitate se desfăşoară cu tineretul la cămin, unde pot vedea un teatru, pot asculta poezii, urmate de bal. Legăturile dintre tinerii saşi se fac la baluri, distracţii. Călătoriile sunt mijloace bune pentru schimbul cultural dintre tineri.

La teatrul românilor merg şi saşii că ştiu limba română, la teatrul saşilor, românii nu merg că nu ştiu limba lor. Fanfara română a împrumutat repertoriul fanfarei săseşti.

Literatura. Saşii citesc western-uri, o pseudoliteratură. Saşii nu citesc literatură germană. Citesc ce se găseşte pe piaţă. Mai citesc literatură tehnică despre care vorbesc la locul de muncă. Schimbul cultural îşi are sorgintea în nevoia oamenilor de bine, frumos, adevăr, util pe care vor să şi le apropie.

Muzica populară rămâne, în general, distinctivă pentru fiecare grup etnic, dar muzica uşoară este una la toţi şi anume o muzică modernă. Împrumutul cu discuri este total.

Familia are un rol fundamental, pe de o parte, în transferul tradiţiilor specifice grupului, pe de alta, în educaţia copiilor în sensul deschiderii lor la schimbul cultural. După război, saşii au manifestat rezerve. Cu timpul, şi-au dat seama că celelalte grupuri le doresc binele şi au început să le accepte valorile. Recunoaşterea de către şefi a erorilor istorice a fost foarte importantă din punct de vedere psihologic. În familiile mixte, poate apărea conflictul religios.

Şcoala este grup de interacţiune interetnică foarte puternic. Ea promovează şi practică schimbul cultural în mod firesc. Cultivă limba grupurilor etnice, difuzarea informaţiei ştiinţifice şi tehnice, păstrarea tradiţiilor şi obiceiurilor specifice şi a celor comune, unirea tinerilor la joc şi voie bună. Din păcate, saşii sunt tot mai puţini şi nu-şi mai pot păstra tradiţiile cu fanfară. Trebuie să facă apel şi la satele vecine. Dar se menţin tradiţiile de nuntă, botez şi înmormântare.

Locul de muncă şi căminul cultural sunt medii propice contactelor umane. La cămin, corul este mixt, românii şi saşii sunt împreună, tineri şi cadre didactice. Autoritatea bisericii este mai mare ca a Consiliului Popular pentru că biserica înţelege omul ca totalitate.

Ţinuta vestimentară se uniformizează cu timpul, tot datorită procesului de modernizare, ca şi muzica.

Structurile sociale cele mai deschise schimbului cultural sunt copiii şi tinerii. Instituţiile care tind să apropie etniile sunt şcoala, biserica şi instituţiile culturale.

Care sunt valenţele contactului dintre culturi?

Contactul dintre oameni de culturi diferite a dus la progresul omenirii. În momentul de faţă, stimulează formarea unui om mai deschis, mai înţelegător tocmai prin expunerea la mai multe probleme. El oferă oamenilor o paletă mai largă de alternative din care pot să opteze pentru valorile autentice. Prin comparaţia culturilor îţi poţi aprecia mai bine propria cultură, îi poţi descoperi valenţele care pot constitui motiv de preluare de către cei de alte culturi.

Saşii din Feldioara au conştiinţa că şi-au trăit istoria aici, în Ardeal. Existenţa lor a fost strâns legată de biserică, de crezul lor religios, de concepţia lor specifică despre lume şi viaţă. Biserica va continua să aibă un rol important în transmiterea tradiţiilor, a semnificaţiilor lor fundamentale, ca şi în menţinerea trăsăturilor unice şi irepetabile ale saşilor din fostul Marienburg.

4. (Femeie de etnie română şi germană, profesoară de franceză)

Interferenţe interetnice

S-au amestecat multe lucruri, de la felurile de mâncare până la tipurile etnice umane. Eu însămi sunt un amestec german şi român. În felurile de mâncare au avut loc multe preluări reciproce. La nunţi, la saşi nu se servea ţuică, ci numai vin. Acum, se serveşte şi la saşi ţuică. La saşi, se servea o supă extraordinară de găină, acum se serveşte ciorbă ca la români, iar românii servesc supă. Reţetele de mâncare au trecut de la unii la alţii. Sarmalele româneşti au fost preluate şi de saşi, iar prăjiturile săseşti au fost preluate de români. Chec au făcut întâi saşii, acum fac toţi.

Obicei strict săsesc este confirmarea, festivitate cu masă, cadouri aduse de unchi, mătuşi. Acest obicei se grefează pe cel religios.

Decorarea casei este acum în stil modern la toţi, români şi saşi. Se întrec şi saşii şi românii să şi-o modernizeze cu baie, încălzire centrală, flori în grădină. Cusăturile specifice au mai dispărut. Săsoaicele peste 40 de ani, fiind casnice şi stând acasă, se îngrijesc mai mult de casă. Iau copii în îngrijire sau mai iau în gazdă pe cineva decât să meargă la serviciu. Româncele se chinuiesc cum pot să muncească în întreprindere ca să câştige un salariu. Înainte de 1944, saşii trăiau în centru, erau bogaţi. Îşi făceau balul lor, nunta lor. Erau mai izolaţi, mai închişi. În timpul războiului, au fost dese ciocniri între români şi germani. După 1944, li s-au luat pământurile şi au ajuns la acelaşi nivel de trai cu românii. O perioadă au fost blocaţi, au rămas pe loc. Nu au intrat în CAP. Apoi, încetul cu încetul, au început să lucreze împreună cu românii, să meargă împreună. Problema este că mulţi saşi trăiesc cu gândul să plece în Germania. Nu se mai ambalează la lucruri mari aici. Îşi primesc vizitele şi pachetele din Germania. Vor să plece. Îşi caută „rude” acolo. Oficial n-o recunosc. Ei spun că sunt mulţumiţi. Dacă ar fi fost, nu s-ar fi întors unii dintre ei. După 2 ani, vin cu poza casei şi a maşinii, chiar dacă în rate... Ei muncesc din greu acolo, nu ca aici.

În comportarea faţă de copii, saşii erau mai severi, îi educau în spiritul ordinei şi al unei discipline dure. Ca orientare şcolară, ei îşi trimit copiii la şcoli profesionale, la licee de meserii, în general, spre lucruri practice. Românii au ambiţia spre şcoli mai înalte. Grija faţă de copii o au părinţii toată viaţa. Relaţia părinţi-copii este foarte trainică.

La şcoală, diferenţa între secţia germană şi secţia română ca pondere de elevi este mare. Clasa de germani are de la 9 până 16 copii, pe când cea de români are până la 40 copii. Copiii au program de învăţătură mai sever. Ca inteligenţă, românii sunt mai sclipitori. Saşii primesc obiecte şcolare din afară şi sunt tentaţi de ele să plece. Plecând, se răresc şi nu mai sunt speranţe de secţie germană. Acum 20 de ani mai era o problemă: tu eşti român, tu eşti sas. Saşii făceau grădiniţa la secţia germană, iar şcoala le secţia română. Acum, lucrurile sunt mai lejere. S-a schimbat concepţia. La schi, săniuş vin copiii în comun. Fără restricţii sau alte gânduri. Înainte nu veneau. Acum sunt prieteni şi formează cercuri în comun. Şcoala este instituţia care oferă posibilitatea de schimb cultural. Şcoala şi locul de muncă sunt medii prielnice pentru relaţii sociale şi culturale puternice. Cercurile de distracţie primesc puţini străini. În schimb, colegii de şcoală se adună foarte uşor. Nu sunt clase pure de saşi. Carnavalurile, excursiile se organizează împreună.

Bunurile culturale, plăci, benzi cu muzică engleză circulă de la unii la alţii. Familiile nu sunt totdeauna deschise la schimburile culturale ale copiilor. Cele mai deschise sunt şcoala, locul de muncă şi căminul cultural. La un spectacol în limba română merge toată lumea. La unul german, numai cei ce ştiu limba germană.

Distracţiile, la saşi, se fac pe grupe de vârstă şi pe familii până la bătrâneţe. La români, după locul de muncă şi afinităţi.

Căsătoriile nu mai sunt aşa de restrictive între tinerii de diferite etnii. Săsoaicele se căsătoresc cu băieţi români, iar băieţii saşi mai mult cu unguroaice. S-au amestecat. Mama învaţă copiii poezii, poveşti în limba germană, iar taţii români ţin să înveţe limba germană. Şcoala a devenit un important factor de cultură şi civilizaţie. Mulţi copii saşi vorbesc bine limba română. Doi copii vorbesc în limba română când se joacă. Saşii amestecă multe cuvinte româneşti în limba lor, românii introduc mai puţine cuvinte săseşti în limba română.

Spiritual, influenţele au fost la fel din partea bisericii. Dar nu au fost nici unii, nici alţii prea credincioşi. Saşii se unesc cu biserica din motive de coeziune de grup. Se adună acasă toţi, chiar dacă sunt la distanţă. Vin foarte des acasă. Saşii se caută unii pe alţii, oriunde se află. Între ei este o puternică filiaţie de grup etnic, de aceea grupul se restructurează foarte uşor.

Muzica preferată a saşilor este cea clasică. Au un cor al bisericii foarte bun. Se dau concerte de orgă cu muzică clasică. Muzica tânără circulă între copii. Fanfarele germană şi română au acelaşi repertoriu.

Dansul este specific fiecăruia. Ştiu şi saşii şi românii aceleaşi dansuri: ceardaş, învârtită, polcă. Costumaţie: blugi, iar la fete ie şi cusături cu roşu, alb şi negru.

Literatura. Saşii citesc reviste din Germania, fascicole, literatură. Nu se omoară după ceva serios.

Obiceiurile au rămas puţine. Nu s-au mai păstrat. Se mai serbează sărbătoarea recoltei, maialul sau 1 Mai la iarbă verde, pe cont propriu sau în grup, armindenii, stropitul fetelor. Fiecare grup, fie el familie, loc de muncă sau şcoală, are influenţa sa în schimbul cultural.

În domeniu religiei, nu are loc schimbul. Preotul sas este un bun organizator de activităţi culturale. Face cursuri, excursii, cor, teatru lecturi cu tinerii. Are grup vocal al bisericii. Copiii saşi primesc o temeinică educaţie religioasă. Preotul are autoritate foarte mare. Toţi cei ce vin din Germania trec pe la el. Ştie limbi, filosofie, muzică.

Administrativ, românii şi saşii merg împreună. Cultural, Feldioara nu are personalitate, fiind foarte aproape de Braşov.

5. (Sas, 50 ani, funcţionar)

Raporturile dintre români şi saşi
Sunt mai apropiate. Se simpatizează mai mult. Înainte, germanii şi maghiarii se considerau mai mândri, că erau mai bogaţi. Saşii aveau slugi şi ştiau să conducă. Puneau preţ pe ceea ce aveau. Şi acum se ţin saşii şi nu merg la teatru cu românii. Deşi li s-au luat pământurile, saşii trăiesc şi acum bine. Au găsit modul de „ a se descurca” şi nu s-au lăsat pe tânjală. În curţile lor este bunăstare, ordine şi curăţenie. Petrec sâmbăta împreună câte 5-6 familii. Ei nu se lasă doborâţi de muncă se şi distrează. La petrecere aduc prăjituri, aperitive, băuturi. Distracţia săptămânală nu le lipseşte saşilor. În fiecare săptămână merg la altul. Cântă la petreceri şi îşi mai uită necazurile. La baluri, sunt aşezaşi, liniştiţi. Polca şi valsurile sunt dansurile lor. La teatrul nemţesc merge toată casa, bătrâni şi copii. Sunt foarte uniţi. Se poartă civilizat, cumpătat, liniştit. De la şezători se despart prieteneşte. Maghiarii sunt mai iuţi din fire. Nu au şezători ca saşii. Balul şi festivalurile sunt specifice germanilor. Românii şi maghiarii nu îşi fac timp pentru distracţie, se gândesc numai la muncă. Valsul, tangoul, bostonul le-au învăţat de la saşi.

Viaţa spirituală şi etnică

Saşii au strânse legături cu biserica. Preotul sas este un bun organizator şi prieten al tinerilor. A organizat orchestra. A reparat biserica prin contribuţie voluntară, muncind duminica alături de toţi oamenii. El are un mare rol în păstrarea coeziunii grupului etnic german. Marţea seara face educaţie cu toţi copiii. Le dă conştiinţa de grup etnic. Soţia preotului este educatoare şi îl ajută şi ea. Se ocupă cu muzica şi de instrumente.

Grupurile deschise la schimburi culturale

Grupurile de muncă şi de timp liber sunt cele mai pregătite de preluări şi schimburi de idei, de scheme de lucru. Înainte, bătrânii erau mai legaţi între ei, stăteau la poartă până noaptea târziu. Acum, oamenii s-au mai înrăit. În discuţiile de grup, trebuie să fii atent ce spui. Relaţiile încep să devină mai reci, ca la oraş.

La saşi, la înmormântare, îşi face datoria vecinătatea. Nu contează ce naţionalitate eşti. La înmormântare merge tot satul. Multe obiceiuri se pierd cu modernizarea. În satele mai izolate, se mai păstrează obiceiurile. În Banat, se găsesc mai multe obiceiuri germane. La sărbătorile naţionale se face parada portului naţional. Vin într-un marş împreună. În septembrie, este Balul strugurilor. Băiatul care ajunge să ia cununa de struguri dintr-un par ia fata care îi place. Balul este urmat de dans şi de voie bună. Dansurile lor sunt lente, calme. Mai iute este polca. Specific german este valsul. Polca mazurca sunt poloneze. Românii sunt mai iuţi, mai cu temperament. Germanii sunt mai calmi. Maghiarii sunt tot iuţi. În plus, ambiţioşi şi mânioşi. Saşii lucrează mai bine, deşi gândesc mai greu. Se ia unul după celălalt în muncă şi rezolvă în comun problemele. Ca popularitate, premiul întâi îl iau românii care sunt amabili, ospitalieri cu străinii ca şi cu ai lui. Au învăţat să fie ca ei şi saşii şi maghiarii.

În şcoală

Clasele sunt mixte, cu elevi români, germani şi maghiari. Învăţând şi stând împreună nu se mai fac deosebiri naţionale. Văzând modele pozitive, copiii pot învăţa unii de la alţii. Se creează o râvnă, o sârguinţă între ei. Profesorii ridică la un nivel comun copiii. Grupurile etnice au avut un progres mai mare împreună. Au învăţat unul de la altul.

Specializarea la şcoală şi la facultate nu s-a realizat. Se face multă cultură generală în raport cu cultura de specialitate. Tinerii gândesc în spiritul unei meserii bine însuşite. Televiziunea trebuie să fie mai bine orientată. Să dea mai multe emisiuni despre sănătate, de muzică, sport. Copiii se depărtează de casă, de sat. Se civilizează, dar se şi degradează. Satul se goleşte. În agricultură nu mai este forţă de muncă. Trebuie să se mecanizeze şi să se lucreze pe ferme mici, iar oamenii să se specializeze în agricultură.

Reuşita în agricultură depinde de buna pregătire profesională a oamenilor şi de plata lor corespunzătoare.

6. (Român, 62 ani, pensionar, fost învăţător)

Înainte, raportul dintre români şi saşi era un raport între slugi şi stăpâni
Până la Primul război mondial, românii au avut statutul de slugi la saşi. Ca slugi, aveau patul în grajd, deasupra vitelor. Mâncau separat. Tatăl meu era slugă la un stăpân sas din Bod.

În 1892, în timpul dualismului austro-ungar, românii din Rotbav şi Feldioara au primit o puternică lovitură economică. S-a făcut comasarea pământurilor – o şarlatanie mare pusă la cale de statul austro-ungar. Românii au fost înşelaţi. Au primit pământ mai puţin şi de foarte proastă calitate. Românii care aveau pământ în capul satului au primit la Uzina de uraniu.

După război, situaţia s-a schimbat. Românii au primit pământ şi, devenind proprietari, şi-au construit şi ei gospodării bune, frumoase ca saşii. Nu mai mergeau servitori la ei. Saşii, acum, îşi apropie românii pe care îi folosesc la muncă. Mănâncă cu ei şi îi lasă să doarmă în casă. Românii harnici îşi ridică acum case prospere. Ajung chiar să-i depăşească datorită şcolii şi destoiniciei lor. Din mărginaşii satului, se mută şi ei spre centru. Saşii fie mergeau la oraş să muncească şi se mutau acolo, fie emigrau în America. Uliţe complete de saşi s-au mutat şi şi-au lăsat doar numele pe grinda casei. Între cele două războaie mondiale, starea lor economică a decăzut mult. Se împrumutau la stat. Legea conversiunii datoriilor agricole din 1933, le-a stins datoriile, altfel, o jumătate dintre ei erau vânduţi la stat.

Cultural

Saşii si-au păstrat portul şi obiceiurile cu sfinţenie. Până în primul război mondial, inclusiv între cele două războaie mondiale, era un separatism cultural total, supravegheat de preotul german. Ziceau doar „Bună ziua” şi atât. Nimic mai mult. Dacă preotul observa că un român vorbeşte cu o săsoaică o amenda cu 20-40 lei. Şi românii au plecat din zonă în această perioadă, în Moldova, la Bucureşti, Galaţi, Urziceni.

După al doilea război mondial, a dispărut separatismul cultural. Muncesc toţi laolaltă la IAS sau CAP. Participă la baluri, nunţi, botezuri împreună. De-acum, sunt invitaţi şi românii. Obiceiurile bisericeşti sunt numai între ei. Carnavalul Primăverii era o sărbătoare la care participau numai saşii. Acum, este o sărbătoare la care vin şi românii cu program artistic. După război, la Rotbav, sat aparţinător de comuna Feldioara, au fost aduşi colonişti din Întorsura Buzăului şi Moldova. Faţă de ei, saşii îşi menţineau tendinţa de separatism. Nu le ziceau „români” ca celorlalţi consăteni, ci Blochi, adică „valahi”. Ieşeau de la biserică la un Paşte şi râdeau de o pereche de opinci puse într-un pom lângă biserică.

Problema naţională partidul a rezolvat-o. Ei acum gândesc că misiunea lor s-a terminat. Potrivit istoriei lor, noi suntem mărginaşi care am venit ca ciobani. În 1427 ei aveau învăţători, în 1600 aveau şcoli, iar noi numai în 1829 avem prima urmă de învăţător care făcea şcoală românească într-o cameră, pe butuci. Rezultatul evolutiv al şcolii arăta că ei aveau sute de ani de şcoală, iar noi numai peste o sută de ani. Însă românii au avansat mulţi şi mult mai repede. Ei au devenit ingineri, profesori, medici. Românul – fosta slugă – a fost inteligent, a învăţat cu râvnă şi a ieşit medic, pe când sasul cu sute de ani de şcoală n-a ajuns la acest nivel, deşi a încercat.

Datorită experienţei înaintate în agricultură, saşii mergeau la studii în Germania, unde învăţau metode de îngrijire a vacilor de rasă împrumutate din Elveţia. Uneltele agricole le importau din Germania. Acestea ajungeau şi la români. Cultivarea sfeclei de zahăr, românii au învăţat-o de la saşi, ca şi cultivarea soiei şi mentei. Sluga fura meseria de la stăpân şi apoi făcea mai bine ca el. Aici, influenţele au fost pozitive.

Comportamentul în societate

La acest capitol, saşii erau mai egoişti. Acum nu mai sunt. La nunţi şi botezuri, înainte, erau separaţi. În comportamentul civic, sunt disciplinaţi. La locul de muncă, sunt harnici şi corecţi. În privinţa limbii, saşii au învăţat limba română. Împrumutam şi noi cuvinte germane odată cu uneltele. În familie, un sas şi o unguroaică vorbesc limba română. Au înţeles că trebuie să convieţuim paşnic unii cu alţii.

Înfrângerea hitlerismului şi pierderea tinerilor în război le-au dat o lovitură puternică. Şcoala lor avea 90-100 de elevi. Azi, au 15-16. Tineretul a murit în război în Franţa. Multe femei îşi plâng şi acum copiii plecaţi cu fanatism la război.

Influenţă demografică

Românii s-au luat după ei, în ceea ce priveşte numărul de copii născuţi şi au ajuns să aibă numai câte doi copii. Cei mai săraci scăpau cu mai mulţi copii.

După al doilea război mondial, saşii s-au ajuns din nou fiind harnici. Şi-au cumpărat curţi, gospodării bune şi chiar maşini. Unii s-au căsătorit cu românce. Limba lor e limba română. Copiii din familii mixte vorbesc româneşte când taţii lor sunt români. Nu au fost cazuri de germanizare spontană, dar au fost saşi, precum familia Roth, care s-au românizat fără vreo presiune, încât neam de neamul lui nu mai ştie că a fost sas.

Împrumuturi culturale

Până după al doilea război, românii preluau de la saşi tehnici de muncă, modelul de casă, de gospodărie, obiecte, produse alimentare. De pildă, în februarie, românul se ducea la primar la judeţ „să-i dea o feldără (măsură de cereale) de grâu şi-apoi, îi secera vara pentru ea”. După al doilea război, s-a schimbat caracterul relaţiei, împrumută sasul lapte de la român.

Saşii au o mare solidaritate de grup. Comunitatea şi biserica ajută pe cei săraci. Saşii îşi împrumutau între ei uneltele de treierat. Apoi, românii făceau şi ei grupuri de cumpărat unelte în comun ca să le folosească.

Cu urbanizarea şi modernizarea pierdem oamenii buni şi vin analfabeţi şi oameni cu comportament antisocial.

Dansul popular săsesc cu care se prezintă la spectacole este specific numai lor. Dar la baluri nu le mai joacă. Se prind şi ei ca românii la horă, sârbă, ca la Breaza.

Saşii citesc literatură în nemţeşte. Tinerii ştiu limba germană literară. Între ei însă vorbesc limba săsească, deşi toată literatura lor este germană. Limba lor este cea cu care au venit. A evoluat foarte puţin. În familie între soţi, rar auzi că şi-a bătut sasul nevasta. Faţă de copii, sunt mai severi, mai duri. Ca orientare profesională, îi trimit la muncă în industrie sau agricultură. La români se observă tendinţe de „domnie”. Copiii sunt trimişi la şcoli superioare sau post liceale ca sa devină funcţionari.

Ca valori

La saşi, primează cele economice îmbinate cu relaţiile sociale şi culturale. Codul de comportare din interiorul grupului este sever, drastic. Peste severitatea familiei venea severitatea religiei evanghelice, a bisericii. În prezent, s-a mai redus şi severitatea familiei. Influenţa preotului asupra familiei aproape a dispărut. În Rotbav, mai sunt 290 de saşi şi 70 maghiari. Relaţiile de bună convieţuire s-au impus în funcţie de nevoile ce le-au simţit după întoarcere. Dovadă că în perioada postbelică au fost privilegiaţi este faptul că, pe când românii se împărţeau la vot în toate partidele politice, saşii fiind compacţi, ţineau întotdeauna cu cei de la putere şi beneficiau de avantajele lor.

Grupurile care stimulează coeziunea interetnică

Sunt grupurile de muncă, familia şi şcoala. În brigada de muncă, în colectivul din întreprindere, oamenii se tratează de la egal la egal pentru a-şi realiza sarcinile de plan. Familia poate restricţiona joaca dintre copii de etnii diferite sau o poate încuraja. Acum, însă nu-i mai desparte pe copii. Vin de la capul satului şi se joacă împreună cu ai noştri în curte. Grădiniţa şi şcoala unesc mult copiii, îi aduc la acelaşi numitor comun.

Luând în consideraţie ponderea lor actuală, scăzândă, saşii devin tot mai conştienţi că posibilitatea lor de a-şi menţine şi perpetua propria cultură scade. Ei recunosc că misiunea lor s-a terminat şi că nu mai are viitor. Rămân cantonaţi numai în trecut. Au o acută conştiinţă de grup.

Atributele necesare realizării schimbului cultural

Ca oamenii de diferite etnii să realizeze un fructuos schimb cultural trebuie să aibă încredere unii în alţii, un nivel ridicat de cultură şi de viaţă. Tinerii sunt mai deschişi la contactul dintre culturi, dintre etnii. Azi, vezi tineri români, germani, maghiari braţ la braţ pe stradă fără nici o problemă.

Schimburile sincere dintre oameni aduc progres şi civilizaţie. Oamenii se îmbogăţesc uman şi moral.

Cum este omul produs al contactului dintre culturi?

Este mai generos, mai evoluat, mai înţelegător. Omul nu poate trăi izolat, nici nu poate munci de unul singur. Iar trăind alături de alţii dă ce e mai bun din el şi ia ce este mai bun. Are loc o uniformizare pe undeva. Ieşind din cadrul naţional în afară, reprezentându-ne bine, progresăm în acord cu lumea. Din contactul cu lumea ar fi bine să se aducă numai exemple bune. Schimbul de experienţă este bine-venit şi la producătorii direcţi, dar aceştia, din păcate, nu prea pleacă. În contactul dintre culturi câştigul este benefic de ambele părţi, individual şi social, de aceea el trebuie promovat şi cultivat prin toate mijloacele.

Ne oprim aici cu expunerea interviurilor, deşi ele sunt mult mai multe. Sperăm că ele au concretizat modul de trăire a contactului dintre culturi de către români şi saşi. Natura complexă şi contradictorie a fenomenului, a fost confirmată cu lux de amănunte de opiniile, atitudinile şi stările de spirit ale subiecţilor din ambele grupuri etnice.
3.Feldioara –

de la diferenţe la schimburi şi interferenţe culturale

Întrucât despre Feldioara am avut un subcapitol de sine stătător, cu interviuri relevante despre modul de gândire şi apreciere reciprocă a saşilor şi românilor, în cele ce urmează, ca o completare a celor relatate despre maghiari, vom reţine atenţia cu diferenţele şi interferenţele culturale specifice raporturilor interetnice dintre români şi saşi, pentru o comparaţie cu cele analizate până acum.

În sensul antropologiei culturale şi al sociologiei comparate, diferenţele sunt tocmai trăsăturile care specifică sau personalizează un individ, grup sau comunitate. Ele dau unicitate tuturor entităţilor care se pun în discuţie. Prin ele se definesc în raport cu altele. Diferenţele, apoi, constituie baza împrumuturilor. Cei ce se aseamănă nu au ce împrumuta unii de la alţii. Împrumută numai cei ce sunt diferiţi. Împrumuturile reciproce realizate creează o zonă comună de modele etno-culturale care nu sunt altceva decât interferenţele culturale. Toate zonele cu individualitate etno-culturală bine conturată au, la marginile lor, în ariile de contact cu „alţii” şi micro-zone de contacte culturale, numite arii de convergenţă sau de interferenţă culturală.

Pornind de la această premisă teoretică, să facem o sinteză succintă a diferenţelor dintre români şi saşi, după care ulterior, vom releva împrumuturile reciproce şi ceea ce îi leagă, interferenţele, acele modele culturale comune de viaţă care s-au clădit istoric, în timp şi spaţiu, din traiul împreună.

Din cercetarea efectuată în anii 1979-1980, în Comuna Feldioara, fostă Marienburg, rezultă o imagine complexă a celor două comunităţi etnice aflate în contact de peste şapte secole şi jumătate.

Menţionăm că trăsăturile specifice românilor şi ale saşilor sunt sinteze sui-generis ale percepţiei de sine şi percepţiei altuia dintre români şi saşi.

Diferenţe etno-culturale