Maria cobianu-băcanu
Denumirea de rom / ţigan şi sentimentul apartenenţei
Yüklə 1,98 Mb.
|
- Bu səhifədəki naviqasiya:
- Cum vi se pare mai potrivit să li se spună celor din etnia Dvs. Romii au răspuns astfel
- Cum vi se pare mai potrivit să li se spună celor din etnia romilor Românii au răspuns
- Dvs. cum vă consideraţi: român, rom sau de altă etnie Romii au răspuns
- Cunoaşteţi romi care nu-şi declară apartenenţa la propria etnie Romii au răspuns
- Cunoaşteţi romi care nu-şi declară propria etnie Românii au răspuns
- Ce naţionalitate aţi declarat la recensământul din 1992 Romii au răspuns
- Cunoaşteţi limba ţigănească
- Ţiganii cunosc limba lor astfel
- Ce limbă vorbiţi în familie
- Mutaţii în identificarea etnică a ţiganilor.
- De ce vă consideraţi român
- 7. Percepţia reciprocă a relaţiilor dintre români şi romi
- Cum apreciaţi că sunt relaţiile dintre români şi romi în oraşul Ploieşti
- După părerea Dvs., care este ponderea romilor în raport cu populaţia majoritară
- O eventuală creştere a numărului de ţigani constituie pentru Dvs. un factor de îngrijorare
- Românii reacţionează după ce romii acţionează. Altfel, din perspectiva românilor, nu există nici un pericol.
Denumirea de rom / ţigan şi sentimentul apartenenţei. Investigaţia de teren asupra etniei ţiganilor a încercat să dezvăluie care este formula de definire a lor mai potrivită şi cum se consideră ei înşişi. Pornind de la auto - definirea lor, se poate aprecia care este modul de adresare faţă de ei pentru a nu jena sau tensiona relaţiile lor cu ceilalţi cetăţeni şi invers. La întrebarea din chestionarul pentru romi:
Deci, aproape jumătate din subiecţi au considerat potrivit să li se spună romi, denumire adoptată pe plan internaţional. Unii dintre ei ne-au dat şi explicaţii suplimentare. Numele „romi” li se pare mai frumos, mai modern, nejignitor. Denumirea de „ţigani” are o conotaţie mai neplăcută, este încărcată cu semnificaţii peiorative, am spune noi, care îi jignesc, îi marginalizează faţă de restul comunităţii. Aşa simt ei, în fapt, aşa stau lucrurile uneori. Dar nu întotdeauna. Romii înşişi recunosc. Dovada că mai mult de ¼ au răspuns că ei vor să fie denumiţi în continuare ţigani pentru că acest nume este moştenit, este al lor, în el au crescut şi s-au format. Aceştia sunt, mai ales, cei vârstnici, tradiţionaliştii sau romii care nu au ieşit în lume, cei care au rămas în enclava lor şi căreia îi rămân fideli. Indiferenţii şi nedecişii formează şi ei ¼, ceea ce semnifică, fără îndoială, că denumirea de romi se însuşeşte treptat, de la o generaţie la alta, pe măsură ce se informează şi se formează conştiinţa etnică din perspectiva drepturilor omului, a legislaţiei internaţionale şi naţionale. La noi în ţară, denumirea de romi a fost introdusă în uzul cotidian, în mass-media, în referinţele la ei. Dar în viaţa de toate zilele, ea a fost mai repede asimilată de romi decât de români, expresie a dorinţei puternice a romilor de a scăpa de conotaţiile negative ale apelativului „ţigani”. Răspunsurile românilor la aceeaşi întrebare:
După cum se observă, românii se mişcă mai greu în adoptarea numelui de „romi”. Indiferenţii depăşesc un sfert la ei. Pentru a afla cum se consideră fiecare personal, după cum simte şi trăieşte, am pus următoarea întrebare:
Aproape 1/3 din etnia ţiganilor se consideră români. Cum? Prin modul de a munci, de a trăi, de a se comporta. Unii dintre cei cu care am stat de vorbă respingeau cu vehemenţă asemănarea lor cu „panaramele alea rele”. Faptul asimilării dorite, voite prin însuşirea trăsăturilor culturale distinctive ale românilor era evident: casa îngrijită, curată, plăcut decorată, stil modern de echipare şi dotare a casei, mod de a se îmbrăca şi vorbi, atitudine socială şi politică ferm conturată, aspiraţii mai înalte. Un argument că ei sunt români era şi acesta: „Pe romii din partidele politice noi nu-i recunoaştem. Noi am votat cu românii şi cu Iliescu. Nu-i votăm pe romii de la televiziune”. Că ei erau romi o dovedea faptul că ştiau limba romani, dar nu voiau ca aceasta să devină limba în care copiii lor să înveţe carte, motivând că vorbind limba lor, nu s-ar mai descurca cu românii şi cu ceilalţi în viaţa de toate zilele. Pe linia apartenenţei, am continuat setul întrebărilor: Cunoaşteţi romi care nu-şi declară apartenenţa la propria etnie? Romii au răspuns
Mai mult de jumătate dintre romi recunosc că mulţi co-etnici de-ai lor nu-şi declară apartenenţa la propria etnie. În aceste condiţii, este evident de ce devine din ce în ce mai dificil să se realizeze situaţii statistice exacte cu privire la etnia romilor. În măsura în care prin propria opţiune şi prin modul de viaţă adoptat o pondere tot mai mare a romilor trece în rândul românilor numărul lor scade. De aceea, statisticile sunt relative şi nu întotdeauna relevante. Întrebând românii:
Din perspectiva românilor, fenomenul adoptării apartenenţei române de către romi se vede, dar în proporţii mai mici, întrucât efectiv este dificil să aprecieze din afară sentimentele şi convingerile personale al altora. Încercând să descifrăm în detaliu problema apartenenţei, am pus în chestionarul pentru romi întrebarea: Ce naţionalitate aţi declarat la recensământul din 1992? Romii au răspuns:
Dacă din actualii romi mai mult de 1/3 s-au declarat români procesul de integrare socială are premise de realizare. Subliniem încă o dată că în cele ce scriem, nu urmărim asimilarea romilor prin pierderea culturii, tradiţiilor, limbii, ci adoptarea de către ei a modelelor de viaţă specifice lumii moderne, însuşirea şi practicarea normelor civilizate de convieţuire alături de români, păstrându-şi, în acelaşi timp, trăsăturile etno-culturale specifice care îi definesc şi îi disting în mod pozitiv de ceilalţi etnici. Considerentele pentru care s-au declarat sunt multiple, le-am analizat în capitolul precedent, la autoidentificare prin modele culturale. Motivaţiile aduse acum nuanţează pe cele anterioare:
Pentru că un indicator tare al apartenenţei este limba, ea fiind liantul spiritual şi cultural ce leagă membrii aceluiaşi grup, am pus următoarea întrebare: Cunoaşteţi limba ţigănească? Răspunsurile şi, mai ales, ponderile lor concordă cu ponderea celor care s-au declarat romi. Este ştiut că una din motivaţiile pentru care unii nu se mai declară romi este şi aceea că nu ştiu limba ţigănească. Ţiganii cunosc limba lor astfel:
Faptul că 34% nu mai ştiu limba ţigănească dovedeşte pierderea unui atribut fundamental al etniei şi trecerea în rândul majorităţii. Această pondere se apropie de cea a ţiganilor care s-au declarat români la recensământul din 1992, adică 36,9%. Un alt indicator puternic al conservării limbii materne este acela al folosirii ei în familie, acolo unde se clădeşte personalitatea umană.
Răspunsurile primite de la ţigani:
Cea mai mare pondere a subiecţilor, circa 50%, vorbesc limba română în familie şi mai puţini de 1/3 vorbesc numai limba ţigănească (romani). Dacă la cei 50% adăugăm şi o parte din cei care vorbesc ambele limbi rezultă că majoritatea vorbesc limba română, fapt relevant pentru un proces natural, firesc de însuşire a culturii române şi de integrare în comunitatea românească. În afară de acest aspect, al integrării benevole a unui segment de romi în societatea românească, sunt şi romi care manifestă un puternic ataşament la etnia lor, a romilor. Ei trăiesc sentimentul apartenenţei la comunitatea de ţigani, se definesc şi trăiesc ca ţigani, vorbesc limba ţigănească. Acest lucru este probat în situaţiile de întrajutorare la bine şi la rău, în acţiuni pozitive şi chiar în acte antisociale. Solidaritatea de grup etnic, coeziunea lor intraetnică este una dintre cele mai semnificative trăsături de identitate care le-a asigurat pretutindeni în lume, în momentele grele, supravieţuirea. În momentul actual, solidaritatea pozitivă poate constitui o premisă a integrării lor pe coordonatele vieţii moderne, pentru că tot lor le este proprie şi solidaritatea negativă în organizarea de reţele de furt, crimă, vandalism. Chiar dacă ponderea celor care se românizează creşte, acest fapt nu poate slăbi sentimentul apartenenţei la propria etnie, atât de specific grupului şi, mai ales, celor ce îi rămân fideli prin nume şi identitatea pe care şi-o asumă.
După cum se observă, în relaţiile interetnice dintre români şi romi, datorită forţei de atracţie a identităţii românilor, în identitatea etnică a romilor au loc mutaţii ce constau în absorbţia de către romi a trăsăturilor fundamentale specifice etniei române, precum limba, modul de viaţă, ocupaţiile, obiceiurile, urmate de declararea etniei lor ca români la recensământul populaţiei. Cu etnia romilor, se verifică teza afirmată la începutul lucrării potrivit căreia construcţia identităţii etnice este un proces continuu. Ea nu este un dat o dată pentru totdeauna, ci se făureşte ca rezultat al schimbărilor sociale din viaţa individului şi a societăţii. Romii, interesaţi în schimbarea propriei lor condiţii sociale şi umane, aderă liber şi necondiţionat la lumea de valori şi de modele culturale specifice românilor în viaţă, în muncă, în modul de gândire. Bineînţeles că declararea ca român sau înregistrarea ca român a romului nu înseamnă că el s-a transformat în român peste noapte. El continuă să manifeste trăsături specifice romilor, dar va încerca efortul de adaptare la comportamentul românilor. O bună perioadă de timp, dacă nu toată viaţa, el va rămâne în străfundurile sale rom / ţigan, cu deosebirea că se va ataşa în mod crescând de stilul de viaţă al românilor. Trecerea de la identitatea univocă de rom / ţigan la identitatea de român semnifică zdruncinarea etniei primare şi începutul bi-culturalităţii, fenomen propriu celor ce se află în faza de asimilare a elementelor unei alte culturi. În fapt, atributul de bi-culturalitate este specific aproape tuturor ţiganilor din România, ei comunicând şi trăind după standardele societăţii româneşti ai cărei cetăţeni sunt. Însă el devine o necesitate înţeleasă pentru cei care vor cu toată fibra lor să se identifice în faţa lor şi a celor din jur ca români. Definindu-se ca români, romii renunţă la identitatea moştenită de la părinţi în favoarea celei române pe care o adoptă de bună voie. Dar ei vor rămâne totuşi legaţi prin mii de fire de rude, de vechii prieteni co-etnici romi alături de care s-au format şi au trăit. Renunţând la identitatea moştenită vor rămâne, în parte, tributari identităţii atribuite, adică identităţii pe care le-o conferă cei din jur după unele trăsături fizice, comportamentale sociale sau de limbaj, ca şi identităţii trăite, simţite până atunci. Simţămintele, trăirile, bucuriile, necazurile sunt stări afective puternice care nu se pot şterge cu buretele prin însuşirea unei noi identităţi. Ele îi vor defini o bună perioadă de timp pe autorii lor, rămânând ca un „container” intim al vieţii lor . Cercetarea de teren a etniei romilor din Ploieşti ne-a demonstrat că autoidentificarea nu coincide întotdeauna cu heteroidentificarea. De pildă, deşi locuitorii de pe stradă ne spuneau despre o familie că este de ţigani, ajungând acolo şi stând de vorbă cu membrii respectivei familii, aceştia afirmau natural, firesc că nu sunt ţigani sau romi, ci români. Aşa s-a ajuns ca din propriile lor afirmaţii să aflăm că aproape o treime din cei 103 romi intraţi în raza studiului au răspuns că sunt români, deşi vecinii îi ştiau de ţigani / romi. Aceste stări de lucruri semnifică deosebita dinamică a procesului de identificare etnică a romilor / ţiganilor. Pentru aceştia, esenţială era identificarea cu comunitatea largă a românilor. Menţionăm că fiind martore la această autoidentificare ca români a ţiganilor, am observat că ea era făcută cu plăcere, cu un soi de mândrie şi reală participare afectivă. La întrebarea noastră : De ce vă consideraţi român? răspunsul a venit prompt şi fără echivoc: pentru că muncim, trăim şi ne comportăm la fel ca românii. Aceşti oameni simpli, au demonstrat pe viu că identificarea etnică este un proces în derulare, un proces în care individul poate interveni, schimbând-o dacă îl avantajează sau consideră că îi satisface cerinţele. Identificarea cu românii, etnia majoritară, se dovedeşte a fi un proces individual, opţional şi selectiv. Adoptarea identităţii naţionale de români este expresia asimilării dorite, voite, prin însuşirea trăsăturilor culturale distinctive ale românilor în modul de viaţă cotidian. Ambivalenţa sau bi-culturalitatea lor era exprimată şi prin atitudinea faţă de limbă, liant spiritual, sufletesc şi cultural ce leagă membrii unei comunităţi între ei. Romii şi-au însuşit în majoritate limba română şi vor s-o înveţe şi copiii lor. Adulţii, deşi ştiau limba ţigănească nu voiau ca aceasta să devină limba în care copiii lor să înveţe carte la şcoală, motivând că nu s-ar descurca în viaţă în relaţiile cu românii şi cu ceilalţi vorbind în limba ţigănească. De aceea, 89,3% s-au pronunţat pentru limba română în şcoală. Important a fost şi faptul că sentimentul apartenenţei la etnia română, afirmat prin răspunsul că se consideră români, a fost confirmat şi chiar excedat prin răspunsul că la recensământ s-au declarat români. Astfel, dacă 31,1% au afirmat că se consideră români, 36,9% s-au declarat români la recensământul din 1992. Prima formă de integrare socială a romilor în societate s-a dovedit a fi asimilarea de către aceştia a limbii române şi a modelelor şi valorilor fundamentale ale societăţii româneşti. Dacă acestui proces îi adăugăm pe cel de asimilare structurală sau de pătrundere a romilor în organizaţiile şi instituţiile economice şi sociale ale comunităţii urbane ploieştene şi pe cel de asimilare maritală prin căsătorii mixte între romi şi românce, mai ales când situaţia materială a romilor este net superioară românilor, avem un spectru larg al canalelor de integrare socială a romilor din Ploieşti în comunitatea oraşului. De altfel, renunţarea liber consimţită a romilor la propria lor etnie şi adoptarea identităţii de români este un fapt recunoscut de mulţi romi, circa 67%, de aceea realizarea unei statistici reale cu privire la ponderea lor demografică în comunităţile de viaţă şi în ţară rămâne o operaţie dificilă şi de fiecare dată cu un coeficient ridicat de aproximaţie. 7. Percepţia reciprocă a relaţiilor dintre români şi romi Una din intenţiile declarate ale studiului a fost şi aceea de a afla modul cum îşi percep relaţiile dintre ei, ca membri ai comunităţii urbane, românii şi romii. Acest lucru este un barometru al stării reale de lucruri, al climatului în care se desfăşoară viaţa în oraşul Ploieşti. Conlocuirea etnică presupune o permanentă raportare la celălalt prin atitudine şi sentimente etnice, mai ales, după ce s-a conturat imaginea de sine şi a celuilalt despre sine în fiecare etnie. Unităţile de studiu au fost cele două grupuri etnice, iar sistemul de referinţă, relaţiile interetnice ce se construiesc pe baza interacţiunii permanente între români şi romi ca citadini, lucrători, vecini, prieteni etc. Viaţa colectivităţii urbane din Ploieşti este o sinteză sui-generis a comuniunii şi interacţiunii dintre români şi romi. A vorbi numai de români sau numai de romi care dau o calitate sau alta relaţiilor sociale este neacceptabil. Viaţa socială îmbracă haina conferită de fiecare grup etnic în parte, dar şi de îmbinarea lor într-o sinteză nouă, în care elementele distinctive se topesc, dând un aliaj inexistent anterior. Să urmărim, pentru început, cum percep romii şi românii relaţiile dintre ei. La întrebarea: Cum apreciaţi că sunt relaţiile dintre români şi romi în oraşul Ploieşti? scala de răspunsuri a fost următoarea : Romii Românii
Comparând răspunsurile celor două grupuri aflate în contact, generatoare de relaţii, aprecierile diferă semnificativ de la un grup la altul. Aproape jumătate dintre romi apreciază relaţiile lor cu românii ca fiind „bune” şi „foarte bune”. Românii la aceste aprecieri nu oferă decât 8,0%. În schimb, românii consideră că relaţiile lor cu romii se înscriu preponderent în „aşa şi aşa”, adică, nici bune, nici rele 45,7%. Tot într-o pondere demnă de luat în seamă răspund la calificativele „rele” şi „foarte rele” 39,1%. Percepţia negativă a relaţiilor cu romii se justifică la români prin standardele mai ridicate, mai exigente la care ei raportează relaţiile, dar şi prin multiplele acte mai mărunte sau mai grave la care sunt expuşi prin comportamentul neadecvat al romilor. Romii le apreciază preponderent bune şi foarte bune pentru că românii nu le produc lor personal necazurile pe care ei le produc românilor şi comunităţii în general. Conlocuirea cu unii romi, cu comportament delicvent sau care produc atmosferă neplăcută, zgomot, ceartă, bătăi, dau muzica la decibeli inumani, este un fapt greu suportabil şi de aceea respins de români. Având în vedere că romii trăiesc în toate zonele Ploieştiului, că traiul în cartiere, zone sau blocuri comune este un lucru frecvent explică percepţia preponderent negativă a relaţiilor cu ei. Această percepţie este reflectată şi în notele acordate de români sentimentelor pe care le au faţă de romi. Sentimentele negative, de respingere predomină (redate prin notele 1-4) 55,8%. Cele de acceptare şi toleranţă (notele 5-6) sunt 27,8%, iar cele de interacţiune pozitivă, cu schimb reciproc de valori şi modele culturale (notele 7-8-9, că la 10 nu a existat nici un răspuns), sunt de 3,4%. Faptul că 55,8% din eşantionul de români din Ploieşti au sentimente nefavorabile este dovadă că viaţa de zi cu zi este stresată, este jenată, este afectată într-un fel sau altul de comportamentul romilor. Aşa cum arată cercetarea, românii resping modul lor de viaţă, stilul lor, modelele lor de trai şi nu grupul în întregime. Nu etnia în sine este respinsă, ci modul ei de manifestare, de comportare în afara normelor civilizate al unor membrii ai ei. Altfel, pentru cei ce muncesc, îşi câştigă existenţa prin mijloace cinstite şi se comportă decent au sentimente şi aprecieri pozitive. Le-am întâlnit în interviurile în adâncime în care mulţi români spuneau că au prieteni romi care nu se deosebesc cu nimic de români. Schimbarea atitudinii şi sentimentelor românilor faţă de romi depinde numai de romi. Modelarea lor după exigenţele traiului în comun civilizat, silenţios, cu respectarea celuilalt, va conduce, fără îndoială, la mutaţii pozitive în opinia şi sentimentele românilor faţă de ei. O analiză a relaţiei români-romi în oraşul Ploieşti relevă nu numai sentimentele nefavorabile ale românilor, dar chiar teama, grija şi frica de romi. Estimarea ponderii lor în raport cu populaţia majoritară este mult amplificată, o amplificare, considerăm noi, subiectivă ca atunci când, fiindu-ţi teamă de ceva, acel ceva capătă proporţii nemăsurate. Astfel se explică răspunsurile date la întrebarea:
Faptul că cei mai mulţi subiecţi (17,9%) au estimat că sunt peste 25% romi în Ploieşti relevă nu atât ponderea lor numerică mare, cât numărul mare de altercaţii, de intersecţii mai mult sau mai puţin plăcute cu ei. Aprecierile românilor privind ponderea lor mare în oraş nu au nici o legătură cu ponderea lor reală în populaţia majoritară rezultată din recensământ. Adică, în populaţia totală a Municipiului Ploieşti de 252.715 locuitori, românii erau în perioada 1992-1995 circa 248.144, iar romii 3.515, restul fiind alte etnii. Romii reprezentau 1,42% din populaţia totală. Amplificarea subiectivă, negativ-afectivă este evidentă. Estimarea ponderii lor în viitor este, de asemenea, exagerată, însă are la bază natalitatea mult mai mare a lor decât a românilor. Ei cred că peste 20-25 de ani, ţiganii vor constitui 40% din populaţia Ploieştiului. La întrebarea: O eventuală creştere a numărului de ţigani constituie pentru Dvs. un factor de îngrijorare? Răspunsurile au fost următoarele:
În consecinţă, grija, teama românilor s-a instalat. Ea se clădeşte din comportamentul antisocial pe care romii îl manifestă şi care contribuie la deteriorarea imaginii liniştite a oraşului, la creşterea temerii familiilor privind asigurarea integrităţii fizice, corporale a copiilor şi femeilor, securitatea vieţii şi a locuinţei. Din întrebările puse rezultă că românii se tem de agresiunea fizică a ţiganilor, de furtul din locuinţe, de securitatea copiilor care vin singuri de la şcoală. Însă tot românii adaugă că agresori pot fi nu numai ţiganii, dar şi românii. Cu privire la posibilitatea unui conflict interetnic între romi şi români, românii au răspuns că acest lucru depinde numai de ţigani, de comportamentul lor. Românii nu agresează. Ei nu atacă. Ei se apără. Românii reacţionează după ce romii acţionează. Altfel, din perspectiva românilor, nu există nici un pericol. În concluzie, relaţiile români-romi sunt de îngrijorare şi teamă din partea românilor şi preponderent bune şi foarte bune din perspectiva romilor. O posibilă tensionare a lor depinde de romi la care românii pot răspunde. Altfel, inter-cunoaşterea, înţelegerea şi cooperarea pe baza respectului reciproc par să fie valorile acceptate de ambele grupuri etnice. Ca spaţiu de conlocuire între români şi romi, Municipiul Ploieşti oferă o imagine asimetrică a relaţiilor interetnice: de atracţie către români a romilor, datorită statutului social, cultural mai ridicat al acestora, (în condiţiile în care unii dintre ei îngrijorează, stresează, agresează fizic şi verbal pe români) şi de respingere a romilor de către români, nu datorită faptului că sunt romi, ci în condiţiile în care unii dintre ei îngrijorează, stresează, agresează fizic şi verbal pe români, datorită modului necivilizat de a se purta. Menţionăm, din nou, că nu toţi romii sunt respinşi, ci numai cei care agresează. Această asimetrie rezultă şi din soluţiile pentru care au optat romii, pe de o parte şi românii, pe de alta. Romii au propus preponderent integrarea lor în comunitatea majoritară 59,2% şi modernizarea cartierelor cu populaţie majoritară de romi 16,5% şi numai 12,6% au optat pentru alocarea unor spaţii în care romii să trăiască corespunzător modului lor de viaţă. La aceeaşi problemă, românii au optat preponderent pentru alocarea unor spaţii în care romii să trăiască conform tradiţiei şi stilului lor 57,9% şi, în ordine descrescândă, pentru integrarea lor în comunitatea majoritară 23,6%, şi pentru modernizarea actualelor cartiere 15,4%. Pentru evitarea tensiunilor care plutesc totuşi în atmosferă, factorii educativi integratori şi cei de ordine trebuie să vegheze pentru asigurarea climatului de ordine şi bună înţelegere al întregii comunităţi urbane.
Yüklə 1,98 Mb. Dostları ilə paylaş:
|