Maria morariu

*************************************


RAMONA ACATRINEI

"Este mult dezmat la discoteca, fetele sunt aproape dezbracate acolo, se aud doar vorbe urate. Atmosfera este ca de iad - fum de tigara de te ineci, lumini in penumbra, este multa destrabalare acolo. N-as putea sa vorbesc niciodata bine despre dicoteca."

"DAR eu nu mai apartineam lumii aceleia. Eu eram a lui Dumnezeu, nascuta din Dumnezeu. Nu mai puteam sa ma simt bine acolo."
Ramona Acatrinei:

Multi oameni se simt singuri si neimpliniti.

Parintii mei se certau foarte des, iar certurile lor mi-au afectat foarte mult copilaria. Am crescut un copil frustrat si complexat, nu aveam prieteni in jurul meu si eram foarte rautacioasa.

Eram asa de revoltata ca tata o facea pe mama sa sufere, incat ii spuneam in fata, de multe ori: "Te urasc, mi-e rusine ca-mi esti tata", si reactionam foarte urat.

Pur si simplu "musteam" de frustrare si de rautate fata de tatal meu. Tata suferea si el pentru ca este dureros - acum imi dau seama cat de mult l-am ranit, si mi-am cerut iertare pentru asta - ca intr-adevar copilul tau sa vina la tine si sa-ti spuna ca te uraste.

Este o durere extraordinar de mare pentru un parinte. Oricum ar fi fost el, nu aveam dreptul sa-i spun ca il urasc. A fost o mare greseala.

Reporter:

Ramona Acatrinei a cunoscut si a gustat bucuriile acestei vieti, in special in perioada cand era studenta, dar, mai mult decat atat, a ajuns sa cunoasca si sa guste bucuria suprema - a ajuns sa-L cunoasca pe Domnul Isus Cristos si sa-L "guste" pe Domnul Isus Cristos. A ajuns ca sufletul ei sa fie implinit in Cristos.

Ramona s-a nascut in orasul Moinesti, jud. Bacau. A studiat Engleza si Franceza la Facultatea de limbi si literaturi straine la Universitatea din Bucuresti.

- Ramona, cum a fost viata ta inainte de a-L intalni pe Dumnezeu, in mod personal?

Ramona Acatrinei:

Tatal meu s-a purtat intotdeauna foarte urat cu mama.

De cand ma stiu eu, de cand m-am nascut, am auzit certurile lor, cuvintele lor de jignire. Mama il injura, tata a inselat-o pe mama de multe ori. Pur si simplu tata nu a avut niciodata respect si dragoste pentru mama.

Mama nu a fost niciodata fericita, iar certurile lor ma afectau asa de mult incat ma durea burta de emotii cand se certau si mi-era frica ca tata sa nu o loveasca pe mama.

Tot timpul uram ideea de familie, uram ideea de a avea o familie vreodata, pentru ca nu vroiam sa trec prin ceea ce trecea mama.

Mi se parea ca viata este o viata de calvar, si eu nu mi-as dori niciodata o astfel de familie.

Copilaria mea a fost tot timpul tracasata de certurile lor, ascultam zi si noapte durerile mamei mele, i-am vazut lacrimile pe obraji, sufeream foarte mult. Ajunsesem sa-mi urasc tatal. Credeam ca nici nu ma iubeste, nici pe mine nici pe mama. Desi stiam ca este tatal meu si de multe ori imi arata dovezi de dragoste.

In astfel de mediu traiam, dar sunt multe familii care traiesc intr-o astfel de atmosfera. Toate familiile pe care eu le-am cunoscut inainte sa ma intorc la Dumnezeu, traiau intr-o atmosfera aproximativ la fel. Lipsa de dragoste si de respect - am cunoscut aceste sentimente inca de mica si in familia bunicilor mei si in familia rudelor mele, tot timpul am fost martora unor asemenea manifestari, ca in familia mea.

Eram singura, nu aveam multi prieteni, si imi doream tare mult sa realizez ceva in viata. Visul meu era sa castig multi bani, sa-mi fac o cariera, sa fiu independenta. Nu vroiam sa-mi fac o familie, nu credeam in ideea ca exista familii fericite, cu dragoste, credeam ca lucrurile acestea sunt imposibile, si nu-mi doream o familie.

Doream sa traiesc cu fiecare barbat care ar fi ajuns in preajma mea, dar nu doream sa formez o familie niciodata, pentru ca nu credeam in aceasta valoare.

Daca unii dintre prietenii mei m-ar fi cunoscut inainte, nu m-ar fi recunoscut. Dumnezeu a facut o minune cu viata mea, si El poate face acelasi lucru cu viata oricarui om.

Am fost socata cand am ajuns la Facultate. Eram intr-o camera de camin studentesc, in care mai erau inca 3 fete ca mine. Cand m-am dus la baie, am fost pur si simplu socata. Am vazut fete si baieti impreuna acolo, erau ca si cainii. Eu nu fusesem niciodata intr-un astfel de context. Eram socata. Toate colegele mele traiau in imoralitate, iar pe mine ma dispretuiau.

Atunci am experimentat ce inseamna viata de infrangere. Eram disperata. Incercam totusi sa-mi fac prieteni, pentru ca eram asa de singura.

Atunci am inceput sa fac compromisuri - sa merg la discoteca, sa merg la chefuri, sa merg in baruri, pe terase, si culmea este ca nu mi se parea ceva anormal. Aceasta era mentalitatea acelor oameni, acesta era felul in care ei se distrau, felul in care se simteau bine, aveau senzatia ca se simt impliniti.