Mario Puzo

La vila lui Skippy Deere, aflata în canioanele din Beverly Hills, administratorul o condusese la piscina cu cabine vopsite în galben şi albastru. Deere şedea într-un şezlong capitonat. Lângă el se găsea o măsuţa de marmură, pe care erau telefonul şi un teanc de scenarii. Deere purta ochelarii de citit, cu! ramă roşie, pe care-i folosea numai acasă. în mână ţinea un pahar înalt cu apă Evian, de la gheaţă.

Skippy sărise în picioare şi o îmbrăţişase.

— Claudia, exclamase el, avem afaceri urgente.

Ea îi analizase tonul. De obicei, putea ghici reacţia la scenariile ei din inflexiunile vocii. Exista lauda formulată cu grijă, care însemna de fapt un „nu” categoric. Mai exista tonul vesel şi entuziast, exprimând o admiraţie nereţinută, după care urmau de fiecare data cel puţin trei motive pentru care scenariul nu putea fi cumpărat: un alt studio trata o temă asemănătoare, nu putea fi adunata distribuţia corespunzătoare, studioul nu voia să abordeze subiectul respectiv. Dar Deere vorbise pe tonul hotărât al unui om de afaceri care a descoperit ceva de valoare. Acum discuta despre bani şi răspunderi. Ceea ce însemna „da”. 113

— Ar putea fi un film foarte mare, îi spusese el Claudiei. Foarte, foarte mare. De fapt, nici nu poate fi altfel. Ştiu ce poţi, eşti o fată tare deşteaptă, însă eu trebuie să ofer studioului ceva despre sex. Sigur, am să-l ofer starurilor pe motive de feminism. Actorul principal îl putem găsi, dacă-l mai niblânzeşti puţin, daca-i atribui mai multe momente de cumsecădenie. Ştiu că vrei să fii producător asociat, dar eu sunt şeful. Poţi să-ţi spui părerea, sunt receptiv la orice idee rezonabila.

— Vreau să aleg eu regizorul, declarase Claudia.

— Apoi tot tu studioul şi actorii, adăugase, râzând, Deere.

— Nu vând scenariul până nu primesc aprobare pentru regizor, insistase Claudia.

— De acord, se învoise Deere. Atunci, întâi anunţa studioul că vrei să regizezi, apoi retrage-te, iar ei vor fi atât de încântaţi, că îşi vor da acordul. Tăcu o secunda. La cine te gândeşti?

— La Dita Tommey, răspunsese Claudia.

— E bună, e inteligenta, întărise Deere. Actriţele o iubesc. La fel şi studioul.

Se încadrează întotdeauna în buget, nu trăieşte pe seama filmului. Dar înainte s-o aduci, tu şi cu mine vom face distribuţia.

— Ce studio alegi? întrebase Claudia.

— LoddStone, declarase Deere. Ei merg în mare parte pe mâna mea, aşa că nu va trebui să ne luptăm prea mult pentru distribuţie şi regizor. Claudia, ai scris un scenariu perfect. Spiritual, incitant, cu idei interesante despre începuturile feminismului, un subiect fierbinte în zilele noastre. Există şi sex. O justifici pe Messalina şi pe toate femeile. Am să discut propunerile tale cu Melo şi cu Molly Flanders, ea poate pune problema pe tapet la departamentul afaceri al Studioului LoddStone.

— Ah, ticălosule! exclamase Claudia. Ai şi vorbit la LoddStone?

— Aseară, răspunsese Skippy Deere, zâmbind larg. Le-am dus scenariul şi ei mi-au dat mâna libera să încep demersurile necesare. Asculta, Claudia, cu mine să nu faci pe nebuna. Ştiu că atuul tău e Athena, de aceea joci atât de tare. Făcu o scurta pauză. Le-am spus şi celor de la LoddStone. Iar acum, să trecem la treabă.

Acesta fusese începutul marelui proiect. Acum nu-l putea lăsa să se duca de râpa.

Claudia se apropia de semaforul la care trebuia să vireze către stânga, pe o sosea laterala care ducea spre Colonia Malibu. Pentru prima oara o încolţi un Sentinient de panica. Athena era atât de inflexibila, aşa cum trebuia să fie o celebritate, încât nu se va răzgândi. Nu avea importanţă; dacă Athena refuza, Claudia intenţiona să ia avionul până la Vegas şi sa ceară ajutorul fratelui ei Cross. El nu o refuzase niciodată. Nici în copilărie, nici când Claudia rămăsese să locuiască împreună cu mama lor, nici când aceasta murise. Claudia păstra în memorie marile ocazii festive sărbătorite la reşedinţa familiei Clericuzio din Long Island. Un decor parcă desprins din basmele Fraţilor Grimm, vila împrejmuită de ziduri, ea şi Cross jucându-se printre smochini. Existau două grupuri de băieţi între opt şi doisprezece ani. Celalalt grup era condus de Dante Clericuzio, nepotul bătrânului Don, care se postase la o fereastră de la etaj, ca un dragon.

Dante era un băiat agresiv, îi plăcea să se bată, să conducă grupul şi, totodată, era singurul care îndrăznea să-l provoace pe fratele ei, Cross, la luptă dreaptă. Dante o trântise pe Claudia la pământ şi o lovea, silind-o să se dea bătuta, când apăruse Cross. Atunci Dante şi Cross se luaseră la bătaie. Ceea ce o şocase atunci pe Claudia fusese siguranţa de sine a lui Cross în faţa ferocităţii lui Dante. Şi Cross învinsese fără efort.

Aşadar, Claudia nu înţelegea alegerea mamei ei. Cum de nu-l iubise mai mult pe Cross? Cross era cu mult mai demn de afecţiune. îşi dovedise calităţile deosebite atunci când hotărâse să rămână cu tatăl lor. Claudia nu se îndoise niciodată că Cross ar fi dorit de fapt să stea cu mama lor şi cu ea. în anii de după divorţ, familia continuase să păstreze relaţii sporadice. Din conversaţii, din limbajul trupului folosit de oamenii din jurul lor, Claudia ajunsese să înţeleagă că fratele ei Cross se apropia întrucâtva de calităţile de excepţie ale tatălui lor. Afecţiunea dintre cei doi fraţi rămăsese neschimbată, deşi acum erau total deosebiţi. Claudia îşi dădea seama că Cross făcea parte din Familia Clericuzio, dar ea nu.

La doi ani după ce Claudia, în vârstă de douăzeci şi unu de ani, se mutase la Los Angeles, mama ei, Nalene, primise diagnosticul de cancer. Cross, care pe atunci lucra cu Gronevelt la Xanadu, după ce-şi făcuse botezul în Familia Clericuzio, venise să petreacă ultimele două săptămâni alături de ele, la Sacramento. Cross angajase infirmiere douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, precum şi o bucătăreasă, şi o menajeră. Toţi trei locuiau împreună pentru prima oară de la dezmembrarea familiei. Nalene îi interzisese lui Pippi să vină să o vadă.

Cancerul îi afectase vederea, aşa încât Claudia îi citea tot timpul din reviste, ziare şi cărţi. Cross se ducea după cumpărături. Uneori trebuia să plece cu avionul la Vegas pentru o după-amiază, ca să se îngrijească de treburile hotelului, dar de fiecare dată se înapoia în cursul serii. 115

Noaptea, Cross şi Claudia stăteau cu rândul lângă mama lor, ţinând-o de mină şi încercând să-i aline suferinţa. Deşi acum se afla sub medicaţie severă, Nalene îi strângea de mâna fără încetare. Uneori avea halucinaţii, i se părea că cei doi copii ai ei erau din nou mici. într-o noapte îngrozitoare plânsese şi-i ceruse iertare lui Cross pentru râul pe care i-l făcuse. Cross trebuise s-o ia în braţe şi s-o asigure că, până la urmă, aşa fusese cel mai bine pentru toţi. în serile lungi, când mama lor dormea adânc după sedative, Cross şi Claudia îşi povestiseră fel şi fel de lucruri despre viaţa lor. Cross o anunţase că vânduse Agenţia şi că se despărţise de Familia Clericuzio, deşi prin influenţa lor obţinuse slujba de la hotelul Xanadu. Făcuse aluzie la puterea lui şi-i spusese Claudiei că era oricând bine venita la hotel, unde îi putea asigura cazare, masa şi băutură gratis. Claudia îl întrebase cum de era posibil, iar Cross îi răspunsese cu o undă de mândrie:

— Eu ţin socotelile.

Claudia găsise mândria lui comică şi puţin tristă.

După toate aparenţele, Claudia fusese mult mai afectata de moartea mamei lor decât Cross, dar trista întâmplare îi adusese din nou unul lângă altul. între ei se restabilise intimitatea din copilărie. în decursul anilor, Claudia se dusese în repetate rânduri la Vegas, unde îl cunoscuse pe Gronevelt şi remarcase relaţia strânsă dintre bătrân şi fratele ei. în aceşti ani Claudia observase că Cross deţinea o anume putere, pe care însă ea nu o lega niciodată de Familia Clericuzio. Cum Claudia rupsese orice legătură cu Familia şi nu mergea la nici o înmormântare, nuntă sau botez, nu ştia că Cross continua să facă parte din structura socială a Familiei. Iar Cross nu vorbea niciodată cu sora lui despre aceste lucruri. Claudia se vedea arareori cu tatăl ei. Pippi nu se interesa de fiica lui.

Ajunul Anului Nou era cel mai important eveniment la Vegas, unde dădeau năvală clienţi din întreaga ţară, dar Cross avea întotdeauna un apartament rezervat pentru Claudia. Claudia nu era o mare jucătoare, totuşi într-o noapte de Revelion se lasa antrenată de joc. Adusese cu ea un tânăr cu aspiraţii actoriceşti şi încerca să-l impresioneze. La un moment dat, îşi pierduse controlul şi semnase o chitanţă pentru jetoane în valoare de cincizeci de mii. Cross venise în apartamentul ei cu jetoanele în mâna şi cu o figură stranie. Când începuse să vorbească, Claudia recunoscuse imediat acea expresie. Era expresia tatălui ei.

— Claudia, o admonestase Cross. Te credeam mai deşteaptă decât mine. Ce dracu' înseamnă asta?

Claudia se simţise oarecum intimidată. Cross o prevenise adesea să nu joace decât pe mize mici. De asemenea, să nu mărească miza dacă avea ghidon. Şi să nu joace mai mult de două-trei ore zilnic, fiindcă timpul petrecut la J°c era cea mai mare capcană. Claudia îi nesocotise toate sfaturile…

— Cross, dă-mi câteva săptămâni şi mă achit de datorie, îl rugase ea. Rămăsese surprinsă de reacţia fratelui ei.

— Mai bine te omor decât să te las să plăteşti aceste sume. Cu mişcări încet» rupsese chitanţa şi pusese bucăţelele în buzunar. Uite ce e, spusese el. Eu te invit aici pentru că vreau să te văd, nu ca să-ţi iau banii. Vâră-ţi bine în cap ^ nu poţi câştiga. Câştigul nu are nimic de a face cu norocul. Doi şi cu doi fac patru.

— Bine, bine, încuviinţase Claudia.

— Nu mă deranjează că trebuie să rup chitanţele, dar nu suport sa te văd ca pici de fraieră.

Discuţia se oprise aici, dar o pusese pe gânduri pe Claudia. Oare Cross avea chiar atât de mare influenţă? Gronevelt va fi de acord? Va fi oare pus la curent cu întâmplarea?

Mai existaseră şi alte asemenea incidente, dar unul dintre cele mai impresionante fusese legat de o anume Loretta Lang.

Loretta era pe atunci vedetă a cântecului şi dansului în spectacolul de cabaret de la Xanadu. Avea o vervă debordantă şi o îndrăzneală firească şi plină de umor, pe care Claudia o găsea încântătoare. După spectacol, Cross făcuse prezentările.

Loretta Lang era la fel de fermecătoare în viaţa de toate zilele ca şi pe scenă. însă Claudia observase că Cross nu numai că nu-i împărtăşea entuziasmul, dar vioiciunea Lorettei chiar părea să-l agaseze.

La următoarea vizită, Claudia îl luase cu ea pe Melo Stuart pentru o noapte la Vegas, ca să asiste la spectacolul de cabaret. Melo venise doar ca să-i facă pe plac Claudiei şi nu se aştepta la mare lucru. Urmărise cu admiraţie spectacolul, apoi îi spusese Claudiei:

— Fata e un real talent. Nu numai că dansează şi cântă, dar are un umor natural. O femeie cu un astfel de har e o adevărată comoară.

Când se dusese în culise ca s-o cunoască pe Loretta, Melo îşi luase un aer profesional şi spusese:

— Loretta, te-am plăcut la nebunie. La nebunie, înţelegi? Poţi veni săptămâna viitoare la Los Angeles? Am să aranjez să dai o proba, ca s-o prezint unui amic de-al meu care lucrează la un studio. Dar mai întâi va trebui să închei contract cu agenţia mea. Ştii bine că e nevoie să trudesc din greu înainte de a ajunge să câştig bani. Aceasta-i meseria, dar ţine minte că te iubesc. Loretta îi sărise de gât lui Melo. Claudia remarcase că gestul ei nu fusese un simulacru de recunoştinţă realizat cu mare artă. Fixaseră o data, apoi top trei luaseră cina împreună, ca să sărbătorească evenimentul; a doua zi de dimineaţă Melo urma să ia primul avion spre Los Angeles. 117 în timpul mesei, Loretta le mărturisise că avea deja un contract ferm cu o enţie specializată în programe pentru cluburi de noapte. Contractul era valahii Pe tte* ^^ Melo o asigurase că totul se va rezolva.

par lucrurile nu se rezolvaseră. Agenţia de impresariat a Lorettei insistase să_şi păstreze drepturile asupra ei încă trei ani. Disperată, Loretta o uimise pe Claudia, adresându-i rugămintea de a apela la fratele ei, Cross. _ Ce dracu' poate face Cross? se mirase Claudia.

— Are o mare autoritate în oraş, îi explicase Loretta. El poate ajunge la un compromis satisfăcător. Te rog.

Când Claudia se dusese în apartamentul lui Cross de pe terasa hotelului, ca să-i prezinte problema, fratele ei o privise dezgustat. Apoi clătinase din cap.

— Ce mare lucru? exclamase Claudia. Tu pune o vorba buna, e tot ce-ţi cer.

— Eşti o naivă, răspunsese Cross. Am văzut zeci de ţipe ca ea. Se folosesc de oameni ca tine până ajung mari, după care le dau cu piciorul.

— Şi ce-i cu asta? replicase Claudia. Fata are talent. I s-a ivit o şansă care i-ar putea schimba tot cursul vieţii.

Cross clătinase din cap a două oară.

— Nu-mi cere să fac asta, o rugase el.

— De ce nu? se mirase Claudia.

Era obişnuita să intervină pe lângă unele persoane în favoarea altora, era o practica frecventa în lumea filmului.

— Pentru că, o dată ce mă implic, trebuie să şi reuşesc, răspunsese Cross.

— Dar eu nu-ţi cer sa reuşeşti, ci doar să faci tot ce depinde de tine, se încăpăţânase Claudia. Cel puţin, să-i pot spune Lorettei că ne-am străduit. Cross râsese.

— Zău că eşti naivă, spusese el. Bine, anunţ-o pe Loretta şi pe impresarul ei să vină mâine la mine. Fix la ora zece dimineaţa. Ai face bine sa fii şi tu de faţă. La întâlnirea de a doua zi, Claudia făcuse cunoştinţă cu impresarul Lorettei. Acesta se numea Tolly Nevans şi era îmbrăcat în stilul neconformist al oraşului Vegas, adaptat la caracterul oficial al întrevederii. Adică în pulover albastru, cămaşă albă fără guler şi pantaloni albaştri de doc.

— îmi face plăcere să te revăd, Cross, începuse Tolly Nevans.

— Ne-am cunoscut cumva? se mirase Cross.

Niciodată nu se ocupa personal de detaliile spectacolului de cabaret.

— Cu multă vreme în urmă, răspunsese mieros Nevans. Cu ocazia debuturi Loretttei la Xanadu.

Claudia remarcase deosebirea dintre impresarii din Los Angeles, care

Se ocupau de vedetele ecranului, şi Tolly Nevans care administra lumea mult ^ai mică a spectacolelor din cluburile de noapte. Nevans era mai neliniştit şi mai puţin impunător ca înfăţişare. Nu avea deplina siguranţa de sine a k Melo Stuart.

Loretta îl ciupise pe Cross de obraz, fără să-i adreseze vreun cuvânt. Qe fapt, nu păstrase nici urmă din vioiciunea ei obişnuita. Se aşezase lârigâ Claudia, care îi simţise crisparea.

Cross era îmbrăcat în costum de golf, pantaloni albi, un tricou alb şi pantofi de sport de aceeaşi culoare. Pe cap purta o şapcă albastră de base-ball. Oferise celor de faţa băuturi, dar toţi refuzaseră. Apoi spusese liniştit:

— Şi acum, să rezolvam problema. Loretta?

Vocea ei tremura.

— Tolly vrea să-şi păstreze cota de profituri din tot ce câştig eu. Aici se include orice colaborare cinematografica. Bineînţeles că agenţia din Los

Angeles doreşte profitul integral din orice contract pe care mi-l obţine. Nu pot plăti două cote. în plus, Tolly vrea să aibă putere de decizie în tot ce fac. Celor din Los Angeles nu le convine, şi nici mie.

Nevans ridicase din umeri.

— Avem un contract. Noi nu cerem decât ca Loretta să-l respecte.

— Dar, în aceste condiţii, impresarul meu de film refuză sa semneze contractul.

— Mie problema mi se pare simplă, intervenise Cross. Loretta, trebuie să dai bani în schimbul rezilierii contractului.

— Loretta e o mare artistă, zisese Nevans. Ne aduce o groază de bani.

Întotdeauna i-am făcut reclamă, întotdeauna am crezut în talentul ei. Am investit sume uriaşe. Nu putem renunţa la ea numai pentru că îşi răscumpără contractul.

— Atunci, plăteşte-l ca să te lase în pace, Loretta, reluă Cross.

— Nu pot plăti două cote de profit, spusese aproape plângând Loretta. E mult prea mult.

Claudia încercase să-şi stăpânească zâmbetul. Nu şi Cross. Nevans avea un aer ofensat.

În cele din urmă, Cross spusese:

— Claudia, du-te să-ţi iei echipamentul pentru golf. Vreau să jucăm împreună la nouă găuri. Ne întâlnim la parter, lângă ghişeul casieriei, de îndată ce termin aici.

Claudia se mirase că Cross venise în ţinută atât de neoficială la întâlnire. Ca şi cum n-ar fi luat-o în serios. Se simţise ofensată şi ştia că la fel se simţea şi Loretta. însă Tolly era liniştit. Omul nu-i propusese nici un compromis. Aşadar, Claudia i se adresase lui Cross:

— Rămân aici, vreau să-l văd pe Solomon la treabă. 119

Cross nu se putea supăra niciodată pe sora lui. Râsese, iar ea îi răspunsese rintr-un zâmbet. Apoi Cross se întorsese către Nevans:

_ Vad că nu vrei să cedezi. Şi cred că ai dreptate. Ce-ai zice de o cotă din jşţigul ei în cinematografie timp de un an? Dar trebuie să renunţi la orice drept asupra ei, altfel nu batem palma.

_ Eu nu-i dau banii! izbucnise Loretta furioasă.

— Nu asta vreau eu, răspunsese Nevans. Cât priveşte cota, de acord, dar ce facem în situaţia în care noi îi putem oferi un contract bănos, iar ea e prinsa cu filmările? Pierdem bani.

Cross oftase şi spusese aproape cu tristeţe:

— Tolly, îţi cer să reziliezi contractul cu fata asta. E o rugăminte. Hotelul nostru face multe afaceri cu tine. Fă-mi şi tu acest serviciu. Pentru prima oară Nevans păruse alarmat. Răspunsese pe un ton aproape rugător:

— Aş vrea din tot sufletul să-ţi fac acest serviciu, Cross, însă trebuie să mă consult cu asociaţii mei de la agenţie. Tăcuse o clipă. S-ar putea să aranjez rezilierea contra unei sume de bani.

— Nu, se împotrivise Cross. Eu îţi cer o favoare. Nu o răscumpărare. Şi vreau să-mi dai răspunsul pe loc, ca să pot pleca şi ca să-mi tihnească partida de golf. Făcuse o pauză. Răspunde prin da sau nu.

Claudia rămăsese şocata de bruscheţea lui. Din câte îşi dădea ea seama, Cross nu-şi ameninţase interlocutorul şi nici nu încercase să-l intimideze. De fapt, avea mai curând aerul că voia sa renunţe la tratative, ca şi cum şi-ar fi pierdut orice interes. Totuşi, Claudia observase că Nevans era tulburat. Răspunsul impresarului o surprinsese.

— Dar e nedrept, spusese el.

Ii aruncase Lorettei o privire încărcată de reproş, iar ea îşi plecase ochii. Cross îşi trăsese şapca de base-ball şmechereşte pe o ureche.

— E o simplă rugăminte, repetase el. Poţi oricând s-o refuzi. Tu hotărăşti.

— Nu, nu, replicase Evans. Nu mi-am închipuit ca pui aşa de mult la inima problema aceasta şi că sunteţi atât de buni prieteni.

Claudia remarcase uluitoarea schimbare de atitudine a fratelui ei. Cross se aplecase şi-l îmbrăţişase afectuos pe Tolly Nevans. Chipul i se luminase de un zâmbet. „E frumos nemernicul!” se gândise ea. Apoi Cross spusese pe un ton Plin de recunoştinţă:

— N-am sa uit gestul tău, Tolly. Uite, ai mâna liberă să aduci aici la Xanadu

°rice nou talent pe care vrei să-l introduci în spectacol între primele trei nume de pe afiş. Ba chiar am să-ţi aranjez o noapte speciala la cabaret cu fetele propuse de tine, urmând ca în aceeaşi seară tu şi asociaţii tăi să luaţi masa cu mine la hotel. Sună-mă oricând doreşti şi anunţă-mă când vii. Pe firul direct. Bine? Claudia înţelesese două lucruri. Cross îşi demonstrase puterea cu buna ştiinţă. Pe de altă parte, fratele ei avusese grijă să-l răsplătească într-o oarecare măsura pe Nevans, dar numai după ce-l îngenunchease, nu înainte. Tolfy Nevans urma să se bucure de o noapte specială, să trăiască o seara în umbra puterii.

Mai mult decât atât, Claudia îşi dăduse seama că Cross îşi dezvăluise puterea în semn de afecţiune faţă de ea, afecţiune care avea o forţă concretă. Şi-j mai văzuse trăsăturile armonioase, frumuseţea pe care i-o invidia din copilărie, buzele senzuale, nasul perfect şi ochii migdalaţi, toate împietrite la fel ca marmura vechilor statui.

Claudia părăsi Pacific Ocean Highway şi se îndreptă spre poarta Coloniei Malibu. îi plăcea nespus Colonia, casele ridicate chiar pe plajă, oceanul scânteind în dreptul lor; departe, în larg, văzu din nou, reflectându-se în apă, imaginea munţilor din spate. Parcă maşina în faţa vilei în care locuia Athena. Boz Skannet stătea lungit pe plaja publică aflată la sud de gardul Coloniei Malibu. Gardul împletit din sârmă ghimpată se întindea de-a curmezişul plajei, înaintând zece paşi în apă. Dar el reprezenta doar o barieră simbolică. Dacă te duceai destul de departe în larg, îl puteai ocoli înot.

Boz chibzuia asupra următorului atac asupra Athenei. Pentru ziua aceea plănuise o incursiune de probă, aşa că venise cu maşina până la plaja publică, îmbrăcat în tricou şi şort peste costumul de baie. în sacul de plajă, de fapt un sac de tenis, avea o sticluţă de acid, înfăşurată în prosoape. Din locul unde se găsea pe plajă putea privi prin împletitura de sârmă ghimpata către casa Athenei. îi vedea pe cei doi paznici de pe plajă. Amândoi erau înarmaţi. Dacă spatele casei era asigurat, cu siguranţă că şi faţada era bine păzită. Nu-l deranja să-i lovească pe paznici, dar nu voia să apară ca un nebun care pocneşte în dreapta şi în stânga. Asta ar fi prejudiciat ideea de distrugere binemeritată a Athenei.

Boz Skannet îşi scoase şortul şi tricoul şi se întinse pe cearşaf, privind pe deasupra fâşiei de nisip spre întinderea albastră a Pacificului. Fierbinţeala soarelui îi îngreuna pleoapele. Se gândi la Athena.

La colegiu audiase un profesor care ţinuse o prelegere despre eseurile lui Emerson, dând următorul citat: „Frumuseţea se justifică prin ea însăşi”. De Emerson să fi fost vorba? De Frumuseţe? Dar el se gândise la Athena. 121

Rareori întâlneai o fiinţa omeneasca atât de frumoasă la înfăţişare şi înzestrată cu atâtea haruri. Aşa că se gândise la Thena. în copilărie toată lumea îi spunea Thena.

În tinereţe o iubise atât de mult, încât se legănase în iluzia fericita ca şi ea îl iubea. Nu-i venea să creadă că viaţa putea fi aşa frumoasă. Apoi, puţin câte puţin* totul începuse să se destrame.

Cum îndrăznea să fie atât de perfectă? Cum îndrăznea să pretindă atâta iubire? Cum îndrăznea să se facă iubita de atâţia oameni? Nu ştia cât de riscant putea fi?

Boz continuă să-şi pună întrebări. Oare de ce iubirea lui se transformase în ura? De fapt, explicaţia era simpla. Fiindcă ştia că Athena nu putea fi a lui până la sfârşitul vieţii, că într-o zi era sortit s-o piardă.

Că într-o zi ea se va culca cu alţi bărbaţi şi va dispărea din Paradisul lui. Ca nu se va mai gândi niciodată la el.

Deodată nu mai simţi pe obraz căldura soarelui şi deschise ochii. Deasupra lui stătea aplecat un bărbat foarte solid şi bine îmbrăcat, care ţinea în mână un şezlong pliat. Boz îl recunoscu. Era Jim Losey, detectivul care-l anchetase după ce aruncase cu apa în obrazul Thenei.

Boz miji ochii către el.

— Ce coincidenţă, amândoi frecventăm aceeaşi plajă. Ce dracu' vrei? Losey îşi desfăcu şezlongul şi se lungi pe el.

— Fosta mea soţie mi-a făcut cadou şezlongul. Anchetam şi arestam atâţia amatori de surfing, încât mi-a spus că, cel puţin, puteam s-o fac dintr-o poziţie confortabilă. Privi în jos către Boz Skannet aproape cu bunăvoinţa. Nu voiam decât să-ţi pun câteva întrebări. Prima, ce cauţi atât de aproape de casa domnişoarei Aquitane? Ai încălcat dispoziţiile judecătorului.

— Sunt pe o plajă publică, între mine şi casa ei exista un gard, şi sunt în costum de baie. Am aerul că o hărţuiesc? întrebă Boz.

Losey zâmbi înţelegător.

— Uite ce e, spuse el. Daca aş fi căsătorit cu tipa asta, nici eu n-aş putea sta departe de ea. Ce-ar fi să-mi arăţi şi mie ce ai în sacul de plajă? Boz îşi puse sacul sub cap.

— Nu, răspunse el. Decât dacă ai mandat. Losey îi adresă un surâs amical.

— Nu mă obliga să te arestez, spuse el. Sau să te bat mar, ca să-ţi iau sacul. Argumentul îl stârni pe Boz. Se ridica în picioare şi întinse sacul în direcţia lui Losey, însă ţinându-l departe de acesta.

— încearcă numai să mi-l iei, îl provoca el. Jim Losey era surprins. Din Clte îşi amintea, nu întâlnise pe nimeni mai dur decât el. în oricare altă situaţie şi-ar fi scos bastonul sau arma şi l-ar fi snopit în bătaie pe cel dit, faţa lui. Poate nisipul de sub tălpi sau poate totala lipsă de teamă a k Skannet îi dădea o stare de nesiguranţă. Boz îi zâmbea. Va trebui sa mă împuşti, spuse el. Sunt mai puternic decât tine. Şi la fel de înalt. Iar ca să m împuşti, nu ai nici un motiv valabil.