Mario Puzo

— înţeleg, spuse Molly. Deci nu e doar o simplă fantezie trecătoare.

— E un picior în prag, răspunse Cross. însă o dată ce fac primul pas, voi avea nevoie în continuare de ajutorul tău.

Pe Molly o amuzară vorbele lui.

— Am să te reprezint, spuse ea. Cât despre afacerile noastre viitoare, să vedem mai întâi dacă pierzi suta de milioane. Ridică receptorul şi vorbi la telefon. Apoi puse receptorul în furcă şi i se adresă lui Cross: Am aranjat întâlnirea cu cei de la departamentul afaceri, ca să fixăm punctele esenţiale. Ai la dispoziţie trei zile ca să te răzgândeşti.

Cross era impresionat.

— Dar ştiu că a mers repede! exclamă el.

— Nu eu, ci ei, preciza Molly. îi costă o avere să bată pasul pe loc cu acest film.

— Ştiu, nu-i cazul să-mi mai spui, răspunse Cross. Dar oferta pe care vreau s-o fac domnişoarei Aquitane e confidenţială, rămâne între noi.

— E de la sine înţeles, încheie Molly.

Îşi strânseră mâinile, dar după plecarea lui Cross, Molly îşi aminti ceva. De ce adusese vorba Cross De Lena despre vechiul caz, când ea îl făcuse scăpat pe 195 acel puşti – un mare triumf al ei? De ce tocmai acel caz? Doar obţinuse achitarea în atâtea cazuri de crimă.

Trei zile mai târziu Cross De Lena şi Molly Flanders se întâlniră în biroul juristei, înainte de a pleca spre Studiourile LoddStone, ca ea să verifice actele bancare pe care Cross urma să le prezinte la întrevedere. Apoi porniră către studio în Mercedesul SL 300 al lui Molly.

După ce trecură de poartă, Molly îi spuse lui Cross:

— Verifică parcarea. Ai de la mine un dolar pentru fiecare maşină americană pe care o vezi.

Trecură pe lângă un mare număr de maşini elegante, de toate culorile:

Mercedes, Aston Martin, BMW, Rolls-Royce. Cross văzu un Cadillac şi i-l arătă lui Molly.

— Vreun amărât de scriitoraş de la New York, spuse ea veselă.

Studiourile LoddStone ocupau un teren vast, pe care se ridicau construcţii mai mici, reprezentând sediile companiilor de producători independenţi. Corpul principal avea numai zece etaje şi semăna cu un decor de film. Studioul îşi păstrase aspectul din anii douăzeci, când îşi începuse activitatea, singurele intervenţii fiind unele reparaţii indispensabile. Lui Cross îi amintea de Enclava Bronx.

Birourile din corpul administrativ erau mici şi înghesuite, cu excepţia celor de la etajul al zecelea, unde se găseau birourile lui Eli Marrion şi Bobby Bantz. între cele două birouri exista o uriaşă sală de consiliu,cu un bar deservit de un barman, iar alături o mica bucătărie. în jurul mesei de consiliu se vedeau fotolii de pluş purpuriu. Pe pereţi erau lipite afişe cu filme realizate de LoddStone. Aici îi aşteptau Eli Marrion, Bobby Bantz, Skippy Deere, şeful echipei de consilieri a studioului şi încă doi avocaţi. Molly îi întinse consilierului documentele bancare şi cei trei jurişti se aşezară să le citească în întregime. Barmanul le aduse băuturi după preferinţe, apoi dispăru. Skippy Deere făcu prezentările.

Ca de fiecare dată, Eli Marrion insistă ca Cross să-i spună pe nume. Apoi relată una dintre istorioarele lui preferate, de care se servea adesea pentru a-şi dezarma adversarii de negocieri. Bunicul lui, povestea Eli Marrion, înfiinţase compania la începutul anilor douăzeci. El voise să o numească Studiourile Lode Stone^, dar păstrase un pronunţat accent german, care-i derutase pe avocaţi. Pe atunci, compania valora numai zece mii de dolari şi când greşeala fusese descoperită, se considerase că nu merita osteneala de a o îndrepta. Acum compania avea o valoare de şapte miliarde de dolari şi un nume lipsit de sens. Dar – sublinia Marrion, care nu făcea niciodată o glumă fără substrat serios – ceea ce conta nu era cuvântul tipărit. Ci imaginea vizuală a magnetitului, care atrage lumina din toate colţurile universului, ceea ce făcea ca denumirea companiei să fie atât de sugestivă.

În continuare, Molly prezenta oferta. Cross urma să plătească cele cincizeci de milioane cheltuite de LoddStone, să dea studioului dreptul de distribuire şi să-l păstreze pe Skippy Deere ca producător. Tot Cross avea să pună la dispoziţie banii necesari pentru terminarea filmărilor. De asemenea, Studiourile LoddStone urma să primească cinci la sută din profituri.

Toţi ascultară cu atenţie.

— Cota de profit e ridicola, protestă Bobby Bantz. Va trebui să ne cedezi mai mult. Pe urma, de unde ştim că nu eşti înţeles cu Athena? Şi că nu e o escrocherie?

Cross râmase uimit de reacţia lui Molly. Dintr-un motiv sau altul, anticipase că negocierile vor fi mult mai civilizate decât cele cu care era obişnuit în Las Vegas.

— Dracu' să te ia, Bobby! aproape că ţipă Molly, cu obrazul ei de spiriduş stacojiu de furie. Ai tupeul să ne acuzi pe noi că suntem înţeleşi? Asigurările nu-ţi acoperă această pierdere. Accepţi o întâlnire care te scoate din rahat şi pe urmă ne insulţi. Daca nu-ţi ceri scuze imediat, plec chiar acum împreuna cu domnul De Lena, iar tu n-ai decât să baţi câmpii cât pofteşti.

— Molly, Bobby, veniţi-vă în fire, interveni Skippy Deere. încercam să salvam un film. Haideţi măcar să terminăm discuţia…

Marrion urmări scena cu un zâmbet liniştit, dar nu spuse nimic. Avea să intervină doar ca să spună „da” sau „nu”.

— Cred ca întrebarea mea îşi are rostul, insistă Bobby Bantz. Ce-i poate oferi Athenei în plus faţă de noi, ca s-o determine să se întoarcă? Cross şedea pe locul lui, zâmbind. Molly îi ceruse s-o lase pe ea să dea răspunsurile ori de câte ori era posibil.

— E limpede ca domnul De Lena va face o oferta specială. De ce v-ar spune vouă despre ce e vorba? Dacă-i daţi zece milioane pentru aceasta informaţie, voi încerca să-l conving. Dar zece milioane sunt o nimica toată. La aceste cuvinte, râse până şi Bobby Bantz.

— Toţi cred că Cross n-ar risca atâţia bani dacă n-ar fi sigur pe rezultat, spuse Skippy Deere. lata de ce se arata oarecum suspicioşi.

— Skippy, replica Molly. Te-am văzut plătind un milion pentru un roman pe care nu l-ai ecranizat niciodată. Care-i deosebirea?

— Deosebirea e ca Skippy îşi scoate milionul pe spinarea studioului, interveni Bobby Bantz. 197

Toţi râseră. Pe Cross îl nedumerea consfătuirea. începea să-şi piardă răbdarea. în acelaşi timp, ştia că nu trebuia să pară prea nerăbdător, aşa că nu strica să-şi manifeste iritarea.

— Merg la inspiraţie, spuse el cu glas coborât. Dacă vă e greu să înţelegeţi, s-o lăsăm balta.

— Aici e vorba de o mulţime de bani, spuse mânios Bobby Bantz. Filmul acesta ar putea încasa jumătate de miliard pe întreg globul.

— Doar daca reuşiţi s-o aduceţi pe Athena, se grăbi să precizeze Molly.

Aflaţi că am discutat cu ea azi-dimineaţă. Deja şi-a tuns pârul, ca să demonstreze că vorbeşte serios.

— îi putem pune perucă. Naiba să le ia de actriţe! izbucni Bantz. îl pironi pe Cross cu o privire pătrunzătoare, încercând să ghicească ce era în mintea lui. îl frământa un gând. Daca Athena nu se întoarce şi dumneata îţi pierzi cele cincizeci de milioane, spuse el, atunci cine obţine pelicula realizată până acum?

— Eu, răspunse Cross.

— Aha! exclama Bantz. Şi o vei distribui aşa cum este. Poate ca film porno.

— E o posibilitate, încuviinţă Cross.

Molly clatină din cap în direcţia lui Cross, avertizându-l să-şi ţină gura.

— Dacă accepţi târgul, i se adresă ea lui Bantz, atunci putem negocia totul, vânzările în străinătate, videocasetele, televiziunea şi cotele de profit. Există o singură condiţie. înţelegerea trebuie să rămână secreta. Domnul De Lena vrea să figureze doar ca producător asociat.

— Eu n-am nimic împotrivă, se învoi Skippy Deere. Dar contractul meu de plata cu studioul rămâne în picioare.

Marrion interveni pentru prima oară în discuţie.

— Asta-i cu totul altceva, spuse el pe un ton în care se ghicea refuzul. Cross, acorzi avocatului tău mâna liberă în aceste negocieri?

— Da, răspunse Cross.

— Iată punctul meu de vedere oficial, spuse Marrion. Probabil ştii că noi intenţionam să renunţăm la film şi să ne asumăm pierderea. Suntem convinşi că Athena nu se va întoarce. Nu vrem să te lăsăm să crezi că există şanse să se întoarcă. Daca încheiem afacerea şi ne plăteşti cincizeci de milioane, noi suntem scutiţi de orice răspundere. Va trebui s-o acţionezi în justiţie pe Athena, care nu are atâţia bani.

— N-aş acţiona-o niciodată în justiţie, spuse Cross. Aş ierta-o şi aş socoti totul de domeniul trecutului.

— Nu trebuie să dai socoteala asociaţilor dumitale? întreba Bobby Bantz. Cross ridică din umeri.

— Asta-i corupţie, spuse Marrion. Pentru o iniţiativa personală nu-ţi p0ţj trăda asociaţii care au încredere în dumneata. Doar pentru faptul că sunt bogaţi Cross răspunse fără şovăire:

— Totdeauna am fost de părere că nu trebuie să te pui rău cu cei bogaţi.

— Trebuie să fie o şmecherie, exclamă exasperat Bobby Bantz.

Luând o expresie de încredere binevoitoare, Cross răspunse:

— Toată viaţa mea am convins oameni. în hotelul meu din Vegas trebuie să conving oameni foarte inteligenţi să-şi joace banii cu orice risc. Şi reuşesc prin faptul că-i fac fericiţi. Adică, le dau ceea ce-şi doresc cu adevărat. La fel voi proceda şi cu domnişoara Aquitane.

Lui Bantz îi displăcea toată afacerea. Nu se îndoia că studioul era pe cale să se lase escrocat.

— Dacă aflăm că Athena a acceptat deja să lucreze cu dumneata, te vom da în judecată, spuse el scurt. Şi nu vom onora contractul de faţă.

— Vreau să rămân în industria filmului în perspectiva, spuse Cross. Vreau să lucrez cu Studiourile LoddStone. Am destui bani pentru toată lumea. Pe întreaga durata a întrevederii Eli Marrion îl studiase pe Cross, încercând să-şi formeze o părere. Tânărul se arăta foarte ponderat, nu era farsor şi nici palavragiu. Agenţia de Pază şi Protecţie Pacific Ocean nu descoperise nici o legătură între el şi Athena, deci era puţin probabil să fi fost înţeleşi dinainte. Trebuia luata o decizie, dar, de fapt, decizia nu era chiar atât de dificilă pe cât lăsau să se înţeleagă cei de faţă. Marrion se simţea atât de obosit, încât hainele îi atârnau greu pe trupul descărnat. Nu voia decât să se termine o dată.

— Poate că Athena e, pur şi simplu, ţicnită, poate şi-a pierdut minţile, spuse Skippy Deere. In acest caz ne descurcăm cu asigurările.

— E mai întreagă la minte decât oricare dintre cei de faţă, replica Molly Flanders. Mai repede vă scot eu nebuni pe voi decât voi pe ea. Bobby Bantz îl privi pe Cross drept în ochi.

— Accepţi să dai în scris că în momentul de faţă nu eşti de conivenţa cu Athena?

— Da, răspunse Cross, fără să-şi ascundă antipatia faţă de Bantz.

Marrion îi remarcă satisfăcut atitudinea. Măcar această parte a consfătuirii mergea conform planului. Acum Bantz întruchipa personajul negativ. Era uimitor cum oamenii îl antipatizau aproape instinctiv; de fapt, nici nu era vina lui. Acesta era rolul care-i fusese destinat, deşi Marrion trebuia să admită că i se potrivea.

— Pretindem douăzeci la sută din profituri, declară Bantz. Noi vom distribui filmul, atât în ţară cât şi peste hotare. în plus, vom fi asociaţi la posibilele continuări.

— Bobby, interveni exasperat Skippy Deere, în final mor toţi. Nu are cum să existe o continuare. 199

— Bine, accepta Bantz, drepturi asupra oricărei prelucrări.

— Prelucrare, continuare, rahat! exclamă Molly. Le veţi avea. Dar nu primiţi mai mult de zece la suta din profituri. Veţi câştiga o avere din distribuire. In plus, nu riscaţi nimic. Nu trebuie decât să răspundeţi „da” sau „nu”. Eli Marrion era la capătul răbdării. Se ridică, ţinându-şi spatele foarte drept şi vorbi pe un ton calm şi măsurat:

— Doisprezece la sută, spuse el. Atunci batem palma. Tăcu, apoi, privind direct spre Cross, adăugă: Nu atât pentru bani. Dar ar putea fi un film mare şi nu vreau să renunţ la el. în acelaşi timp, sunt curios să văd ce se va întâmpla. Se întoarse către Molly: Deci, răspunsul e da sau nu?

Fără să arunce vreo privire către Cross, ca să-i ceară părerea, Molly răspunse:

— Da.

Puţin mai târziu, Eli Marrion şi Bobby Bantz râmaseră singuri în sala de consiliu. Amândoi tăceau. în decursul anilor, învăţaseră că erau lucruri care nu trebuia spuse cu glas tare. în cele din urmă, Marrion vorbi:

— Problema are şi un aspect moral.

— Am dat în scris că înţelegerea va rămâne secretă, Eli, spuse Bantz. Dar, dacă tu crezi că e cazul, aş putea da un telefon.

Marrion oftă.

— Atunci pierdem filmul. Tipul acesta, Cross, e singura noastră speranţă. In plus, daca afla că tu ai vorbit, ne expunem la riscuri.

— Orice ar fi, nu îndrăzneşte să se atingă de LoddStone, spuse Bantz. Ceea ce mă îngrijorează pe mine este că-i permitem să aibă un cuvânt de spus. Marrion sorbi din băutura şi pufai din trabuc. Fumul subţire, cu aroma de lemn, îi trimise un fior plăcut în tot trupul.

Eli Marrion se simţea cu adevărat istovit. Era prea bătrân ca să-şi mai facă griji pentru dezastre dintr-un viitor îndepărtat. Marele dezastru universal era mult mai aproape.

— Nu da nici un telefon, spuse el. Trebuie să respectăm înţelegerea. Pe deasupra, poate că am dat în mintea copiilor, dar tare aş vrea să văd ce scoate din joben magicianul nostru.

După întrunire, Skippy Deere se înapoie acasă şi-i telefona lui Jim Losey, ca să fixeze o întâlnire. După ce-l puse pe Losey să jure că nu va sufla o vorbă, îi relată cele întâmplate.

— Cred că ar trebui să-l pui pe Cross sub urmărire, spuse el. S-ar putea să descoperi unele lucruri interesante.

Dar discuţia avu loc numai după ce Skippy acceptase să-l distribuie pe Jim

Losey într-un mic rol din noul film pe care îl turna despre crimele în serie din Santa Monica.

Cât despre Cross De Lena, el se înapoie la Las Vegas. Odată ajuns în biroul de pe terasă, începu să cugete la noua direcţie pe care urma s-o ia viaţa lui. De ce îşi asumase riscul? In primul rând, putea câştiga enorm: nu numai bani, dar şi un nou mod de viaţă. Insă cel mai mult îl preocupa mobilul ascuns, imaginea Athenei Aquitane profilată pe valurile verzui ale oceanului, cu trupul în continuă mişcare, ideea că într-o zi ea ar putea ajunge să-l cunoască şi să-l iubească, nu pentru o veşnicie, dar măcar pentru un timp. Cum spunea Gronevelt? „Niciodată nu sunt mai periculoase femeile pentru bărbaţi decât atunci când trebuie salvate. Atenţie, mare atenţie! spunea Gronevelt, la Frumuseţea aflată în Pericol.”

Dar îşi alungă gândul din minte. Privi în jos, către Strip, la zidul de neon multicolor, la mulţimea care se îmbulzea printre lumini, furnici cărând saci de bani ca să-i îngroape într-un ascunziş adânc, şi pentru prima oară cântări problema într-un mod rece şi neutru.

Dacă Athena Aquitane era aşa un înger, atunci de ce pretindea, nu prin cuvinte, ci subînţeles, ca preţul revenirii la filmări să fie uciderea soţului ei? Fără îndoială, acest lucru trebuia să fie limpede pentru toată lumea. Oferta de protecţie a studioului pe timpul filmărilor nu valora mare lucru din moment ce, lucrând, ea se apropia tot mai mult de moarte. După terminarea filmului, când avea să rămână singură, Skannet va veni după ea.

Eli Marrion, Bobby Bantz, Skippy Deere, toţi trei cunoşteau problema, la fel cum cunoşteau şi răspunsul. Dar niciunul dintre ei nu îndrăznea să spună lucrurilor pe nume. Pentru oameni cu poziţia lor, riscul era prea mare. Se ridicaseră atât de sus, trăiau atât de bine, încât aveau prea mult de pierdut. Pentru ei câştigul nu acoperea riscul. Puteau accepta să renunţe la film, pentru ei era o pierdere minoră. Dar nu-şi puteau permite să se prăbuşească de pe cea mai înaltă pe cea mai joasă treaptă socială. Era un risc fatal.

La drept vorbind, luaseră o decizie inteligentă. Nu erau specialişti în domeniu, aşa că puteau comite greşeli. Preferau să considere cele cincizeci de milioane de dolari o pierdere determinata de prăbuşirea cursului acţiunilor pe Wall Street Se puneau două probleme esenţiale. Prima era ca Boz Skannet să fie lichidat într-un mod care să nu afecteze sub nici o formă imaginea Athenei. A doua, mult mai importanta, era să obţină acordul tatălui său, Pippi De Lena şi al Familiei Clericuzio. Cross ştia că pentru ei înţelegerea nu va rămâne un secret prea multă vreme.

Capitolul 8

Cross De Lena pledase pentru viaţa lui Big Tim din mai multe motive. In primul rând, Tim avea o contribuţie între cinci sute de mii şi un milion de dolari anual la fondurile hotelului Xanadu. în al doilea rând, Cross nutrea o afecţiune tainică pentru acest bărbat, pentru pofta lui de viaţă, pentru comicăriile lui extravagante.

Tim Snedden, cunoscut şi sub porecla de Hoţomanul, era proprietarul unui lanţ de magazine din nordul Californiei. Totodată era unul dintre clienţii avuţi ai oraşului Las Vegas şi, de regulă, rezerva cameră la Xanadu. Ii plăceau grozav pariurile sportive, la care avea un noroc teribil. Hoţomanul miza pe sume mari, cincizeci de mii la fotbal şi uneori zece mii la baschet. Crezându-se isteţ, pierdea pariurile mici, dar le câştiga aproape invariabil pe cele mari. Cross îl adulmecase imediat.

Hoţomanul era foarte înalt, măsura aproape un metru nouăzeci şi cântărea peste o sută şaptezeci şi cinci de kilograme. Avea o poftă de mâncare pe măsura înfăţişării, devora tot ce-i stătea la îndemână. Se lauda că îşi făcuse o operaţie la stomac, astfel că hrana parcurgea aparatul digestiv fără să fie asimilata. Era foarte încântat de această însuşire, un fel de suprema trişare a naturii. Şi asta fiindcă Hoţomanul era un escroc înnăscut, de unde i se trăgea şi porecla. La Xanadu îşi hrănea prietenii pe degeaba, datorita gratuităţii de care beneficia; făcea ravagii cu serviciul la cameră. încerca să-şi treacă fetele şi cumpărăturile de la magazinul de suveniruri pe lista de gratuităţi. Când pierdea Şi aduna un vraf de chitanţe, amâna plata până la viitoarea sa şedere la Xanadu, în loc să le achite într-o lună, ca un jucător de onoare.

Deşi avea un noroc fantastic la pariurile sportive, la jocurile de noroc ale cazinoului situaţia era diferită. Hoţomanul era priceput, cunoştea mizele şi miza corect, dar se lăsa antrenat de firea lui exuberanta, până când pierdea ce câştigase la pariurile sportive şi chiar mai mult. Prin urmare, decizia Familiei

Clericuzio de a interveni nu era motivata atât de bani, cât de raţiuni strategice mai generale.

Cum scopul final al Familiei era legalizarea pariurilor sportive pe întreg cuprinsul Statelor Unite, orice scandal în domeniul jocurilor de noroc în care ar fi fost implicate şi pariurile sportive ar fi dăunat acestui scop. Aşadar, se făcuseră cercetări asupra modului de viaţă al lui Big Tini Snedden Hoţomanul. Rezultatul fusese atât de alarmant, încât Pippi şi Cross fuseseră convocaţi pe Coasta de Est, la conacul Quogue, unde urma să aibă loc o consfătuire. Era prima operaţiune a lui Pippi după întoarcerea din Sicilia. Pippi şi Cross luară împreună avionul spre Coasta de Est. Cross îşi făcea griji că Familia Clericuzio aflase deja despre afacerea lui cu filmul Messalina şi că tatăl său se va supăra că nu-i ceruse sfatul. La cincizeci şi şapte de ani, Pippi, deşi retras din activitate, continua să fie consilierul fiului sau, numit Bruglione.

Aşadar, în avion Cross îi povesti tatălui său despre film şi-l asigură că-i preţuia sfatul la fel de mult ca întotdeauna, însă voise să nu-l pună într-o situaţie delicata faţă de clanul Clericuzio. Totodată, îşi mărturisi temerile ca nu cumva rechemarea lui pe Coasta de Est să fi fost consecinţa faptului că Don aflase despre planurile lui la Hollywood.

Pippi îl asculta fără sa scoată un cuvânt, apoi oftă, dezgustat.

— Eşti încă prea tânăr, spuse el. Nu-i vorba de afacerea ta cu filmul. Don nu şi-ar dezvălui niciodată intenţiile atât de curând. Ar aştepta să vadă ce se întâmpla. Giorgio pare să fie şeful, aşa îşi închipuie Vincent, Peţie şi Dante. Dar se înşală. Bătrânul e mai inteligent decât noi toţi. Şi nu-ţi face griji, în astfel de probleme e întotdeauna corect. Păzeşte-te însă de Giorgio şi de Dante. Tăcu un moment, ca şi cum ar fi avut reţineri să vorbească despre Familie, fie chiar şi cu Cross. Ai remarcat că nici copiii lui Vincent, nici ai lui Peţie nu cunosc nimic despre afacerile Familiei? Don şi Giorgio au plănuit lucrurile în aşa fel, încât copiii să fie invulnerabili în faţa legii. Don a avut aceleaşi intenţii şi în privinţa lui Dante, dar Dante a fost mai isteţ, a ghicit cum stau lucrurile şi a vrut să intre în organizaţie. Don nu l-a putut împiedica. Gândeşte-te la noi toţi – Giorgio, Vincent, Peţie, tu, eu şi Dante – ca la un fel de ariergardă, care luptă pentru ca Familia Clericuzio să ajungă în siguranţă. Acesta este planul lui Don. Iată de unde i se trage puterea şi măreţia. Prin urmare, s-ar putea chiar să se bucure că tu încerci să scapi, aşa spera el să facă Dante. Despre asta e vorba, nu?

— Cred că da, răspunse Cross. Nu voia să-i mărturisească nici măcar tatălui său teribila lui slăbiciune. Nici că gestul lui se datora iubirii pentru o femeie. 203

— întotdeauna să priveşti în perspectivă, aşa ca Gronevelt, spuse Pippi.

Când va veni momentul, vorbeşte-i deschis lui Don şi asigură-te ca Familia îşi va muia ciocul în profituri. Dar fii cu ochii pe Giorgio şi pe Dante. Vincent şi Peţie nici nu se vor sinchisi.

— De ce Giorgio şi Dante? întrebă Cross.

— Giorgio, pentru că e nemernic şi lacom, răspunse Pippi. Dante, pentru că întotdeauna a fost invidios pe tine şi pentru că eşti fiul meu. In plus, e un dezaxat.

Cross râmase surprins. Era pentru prima oară când îşi auzea tatăl criticând pe cineva din Familia Clericuzio.

— Şi de ce Vincent şi Peţie nu se vor sinchisi? întreba el.

— Pentru că Vincent îşi are restaurantele lui, iar Peţie îşi are trustul de construcţii şi Enclava Bronx. Vincent vrea să-şi trăiască bătrâneţea în tihna, iar lui Peţie îi place să ducă o viaţă activa. Pe urma, amândoi te simpatizează şi te respecta. în tinereţe am lucrat toţi trei împreuna.

— Tată, nu eşti supărat că nu te-am pus în temă? întreba Cross. Pippi îi arunca o privire sarcastică.

— Mie să nu-mi umbli cu prostii, replica el. Ştiai că nici eu, nici Don nu vom fi de acord. Aşadar, când ai de gând să-l lichidezi pe Skannet?

— încă nu ştiu, răspunse Cross. E o chestiune foarte delicata, trebuie să fie o „Miruire”, ca Athena să ştie că nu trebuie să-şi mai facă griji din pricina lui. Atunci va putea relua filmările.

— Lasă-mă pe mine să-ţi fac planul, spuse Pippi. Dar, daca tipa asta, Athena, nu se întoarce la lucru? Atunci pierzi cincizeci de milioane.

— Se va întoarce, răspunse Cross. Ea şi Claudia sunt bune prietene, iar Claudia m-a asigurat că va veni.

— Scumpa mea fiică, exclama Pippi. Şi acum refuza să mă vadă?

— Nu cred, răspunse Cross. Dar poţi trece pe la mine când e şi ea la hotel.

— Nu, refuză Pippi. Dacă Athena nu se înapoiază pe platou după ce tu îţi faci treaba, am să-i pun la cale o „împărtăşanie”, cât o fi ea de celebra.

— Nu, nu, se opuse Cross. Ar trebui s-o vezi pe Claudia. Acum e mult mai drăguţă.

— Mă bucur, spuse Pippi. în copilărie era tare urâţica. La fel ca mine.

— De ce nu te împaci cu ea? întrebă Cross.

— Nu m-a lăsat să vin la înmormântarea fostei mele soţii şi nu mă place.

Atunci, ce rost are? De fapt, la moartea mea, vreau să n-o laşi nici tu să vină. Dă-o dracului! Tăcu o clipa. Era o puştoaică tare curajoasă.

— S-o vezi acum, insistă Cross.

— Ţine minte, îl sfătui Pippi. Nu deschide discuţia faţă de Don. Consfătuirea are alt obiect.

— Cum de eşti atât de sigur? întrebă Cross.

— Pentru că altfel m-ar fi chemat întâi pe mine, să vadă daca te voi da de gol, răspunse Pippi.

Aşa cum avea să se adeverească, Pippi avea dreptate.

La conac, Giorgio, Don Domenico, Vincent, Peţie şi Dante îi aşteptau în grădină, lângă pilcul de smochini. După cum era obiceiul, întâi luară masa împreună, apoi se ocupară de afaceri.

Giorgio expuse problema. Cercetările demonstrau că Snedden Hoţomanul măsluia unele meciuri de colegiu din Midwest. Nu era exclus să fure puncte la meciurile profesioniste de fotbal şi de baschet. Acest lucru îl realiza miruind autorităţile şi pe anumiţi jucători, iniţiativă extrem de delicata şi riscanta. Dacă era descoperit, s-ar fi dezlănţuit un uriaş scandal şi o publicitate care ar fi dat o lovitură aproape fatală efortului Familiei Clericuzio de a legaliza pariurile sportive în Statele Unite. Or, până la urmă totul avea să iasă la iveală.