Mario Puzo

În dreptul uşii de la camera lui Steve Stallings, acum larg deschisă, se vedeau două-trei persoane care se holbau la trupul lui gol, întins pe pat. în numai câteva minute se formă o mulţime de sute de oameni sosiţi din oraş. Toţi se îmbulziră în cameră, fiecare vrând să-i atingă trupul.

La început atingerea lor păstră respectul faţă de barbarul de care se îndrăgostiseră femei din lumea întreagă. Apoi câteva femei îl sărutară, altele îi atinseră testiculele, penisul, una chiar scoase din poşetă o foarfecă şi-i tăie o şuviţă groasă din pârul negru şi strălucitor, dând astfel la iveală firele încărunţite de dedesubt.

Râul îşi croi drum înăuntru în persoana lui Skippy Deere, care, deşi sosit printre primii, scăpă din vedere să anunţe imediat poliţia. Urmări primul val de femei apropiindu-se de cadavrul lui Steve Stallings. Din locul unde se găsea îl vedea bine. Stallings rămăsese cu gura căscată, ca şi cum moartea l-ar fi surprins cântând, iar chipul lui oglindea o uimire fără margini. Prima femeie care ajunse lângă el – Deere o văzu limpede – îi închise încet pleoapele şi gura, apoi îl sărută uşor pe frunte. Dar fu împinsă la o parte de celelalte, care nu erau la fel de rezervate. Deere încercă o satisfacţie răutăcioasă, îl usturau coarnele pe care i le pusese Stallings cu ani în urmă, aşa că lăsă mulţimea să dea năvală în continuare. Stallings se lăuda cândva că nici o femeie nu-i rezista şi, fără îndoială, nu se înşelase. Chiar şi după moarte, femeile îi mângâiau trupul.

Abia când dispăru o bucată din urechea mortului, iar trupul cuprins de paloarea morţii fu întors pe o parte, ca să se vadă fesele celebre, Deere chemă, în sfârşit, poliţia şi prelua controlul, urmând să rezolve toate problemele. Astfel de lucruri cădeau în sarcina producătorilor. Era punctul lor forte.

Skippy Deere întreprinse demersurile necesare pentru ca trupul să fie supus imediat autopsiei, apoi expediat la Los Angeles, unde peste trei zile urma să aibă loc înmormântarea.

Autopsia dezvălui că Stallings murise de anevrism cerebral: în clipa în care se spărseseră vasele de sânge, suferise o hemoragie cerebrală. Deere le căută pe cele două fete care fuseseră cu Stallings; le făgădui că nu vor fi arestate pentru consum de cocaină şi că vor primi mici roluri în filmul produs de el. Timp de doi ani urma să le plătească o mie de dolari pe săptămâna. Exista însă o clauză morala, prin care contractul putea fi anulat în caz că fetele ar fi suflat vreo vorba despre felul cum murise Stallings. în continuare, Deere îi telefona lui Bobby Bantz la Los Angeles şi-i relată tot ce realizase. Apoi o sună pe Dita Tommey, ca să-i dea vestea şi să-i ceară să anunţe întreaga echipă de la Messalina, actori şi realizatori, să participe neapărat la prima vizionare de la Vegas şi la petrecerea de încheiere a filmărilor. După aceea, mai şocat decât era dispus să recunoască, înghiţi două somnifere şi se duse la culcare.

Capitolul 22

Moartea lui Steve Stallings nu afectă nici vizionarea, nici petrecerea de la

Vegas. Graţie măiestriei lui Skippy Deere. Şi structurii sufleteşti din industria filmului. E drept că Stallings fusese o celebritate, dar încetase să mai fie un megastar. E drept că făcuse dragoste cu multe femei în realitate, şi imaginar cu alte milioane, dar dragostea lui nu însemnase mai mult decât plăcere reciprocă. Chiar femeile care lucrau la film, Athena, Claudia, Dita Tommey şi celelalte trei femei din rolurile feminine erau mai puţin îndurerate decât şi-ar fi închipuit firile romantice. Toţi erau de acord că Steve Stallings ar fi vrut ca vizionarea să aibă loc, nimic nu l-ar fi întristat mai mult decât să ştie că petrecerea şi vizionarea fuseseră amânate din pricina morţii lui.

În industria cinematografică, la sfârşitul unei filmări cei mai mulţi amanţi îşi luau rămas-bun la fel de politicos cum se despărţeau cândva partenerii de dans la un bal. Skippy Deere susţinea că el venise cu ideea de a ţine petrecerea la hotelul Xanadu, ocazie cu care urma să fie prezentată şi o primă versiune a filmului. Ştia că în următoarele zile Athena va pleca din ţară şi voia să se asigure că nu va fi nevoie să reia anumite scene în care juca ea. în realitate, propunerea ca cele două evenimente să aibă loc la Xanadu îi aparţinea lui Cross. De fapt, ceruse o favoare.

— Pentru Xanadu, înseamnă o mare publicitate, îi explicase Cross lui Deere. Iată ce voi face pentru voi. Voi oferi tuturor celor care au lucrat la film, precum şi tuturor invitaţilor voştri de o noapte cazare, masă şi băutură gratuit. Tu şi Bantz veţi primi o vilă. La fel şi Athena. Serviciul de pază se va îngriji ca nici un nepoftit, cum ar fi presa, să nu aibă acces la vizionarea montajului preliminar. De ani întregi îmi împuiaţi capul că vreţi o vilă.

Deere chibzuise asupra propunerii.

— Numai pentru publicitate? întrebase el. Cross îi zâmbise larg.

— în plus, îmi veţi aduce sute de oameni plini de bani. Cazinoul va avea de profitat.

— Bantz nu-i amator de jocuri de noroc, precizase Deere. Eu da. Ai sa mă scuturi de bani.

— Iţi ofer un credit de cincizeci de mii, spusese Cross. Dacă pierzi, nu te vom grăbi să-ţi achiţi datoria.

Argumentul se dovedise hotărâtor.

— S-a făcut, se învoise Deere. Dar ideea trebuie să pară a mea, altfel nu am cum să-i conving pe cei de la studio.

— Bineînţeles, acceptase Cross. Skippy, noi doi am făcut o mulţime de afaceri împreună. De fiecare dată eu am ieşit în pagubă. De data asta, este altfel. De data asta, trebuie să te descurci. îi zâmbise lui Deere. De data asta, nu mă poţi dezamăgi.

Fusese una dintre rarele ocazii din viaţa lui când Deere simţise un fior de teamă, fără a şti de ce. Cross nu-l ameninţase. Părea bine dispus, pur şi simplu exprimase o realitate.

— Fii pe pace, îi spusese Skippy Deere. Peste trei săptămâni terminăm filmările. Fă-ţi planurile pentru acea dată.

În continuare, Cross trebui să se asigure că Athena va fi de acord să vină la petrecere şi să asiste la prima vizionare.

— Am nevoie de prezenţa ta, pentru hotel. în acelaşi timp, e o ocazie de a ne revedea, îi spuse el.

Ea se învoi. Lui Cross îi mai rămânea să se asigure că Dante şi Losey vor veni şi ei la petrecere.

Îl invită pe Dante la Vegas ca să discute despre proiectul Studioului

LoddStone şi al lui Losey de a turna un film bazat pe isprăvile detectivului în cadrul departamentului de poliţie. De acum toţi ştiau că Dante şi Losey erau prieteni la cataramă.

— Vreau să pui o vorbă bună pentru mine la Jim Losey, îi spuse Cross lui Dante. Aş dori să fiu coproducător la acest film, sunt dispus sa investesc jumătate din buget.

Pe Dante îl amuză ideea.

— Tu chiar ai luat-o în serios cu cinematografia, exclamă el. De ce?

— Se câştiga bani buni, îi explică Cross. Ca să nu mai pomenesc de ţipe. Dante râse.

— Dar tu ai deja şi bani, şi femei, spuse el.

— Nu stilate. Bani buni şi ţipe stilate, preciza Cross.

— Cum se face că pe mine nu mă inviţi la petrecere? întrebă Dante. Şi de ce nu primesc niciodată o vilă? 405

— Pune o vorbă bună la Losey, repetă Cross, şi vei avea parte de amândouă.

Adu-l şi pe Losey. Iar dacă vrei o tipa, pot aranja să te întâlneşti cu Tiffany. Ai văzut-o în spectacol.

Pentru Dante, Tiffany era întruchiparea desăvârşită a iubirii carnale, cu sânii ei plini, cu chipul prelung şi smead, cu buzele cărnoase, gura mare, trupul zvelt, picioarele lungi şi frumoase. Pentru prima oară se arătă entuziasmat.

— Pe bune? exclamă el. E de două ori mai înaltă decât mine. îţi dai seama? Batem palma.

Era cam bătător la ochi, însă Cross conta pe faptul că interzicerea violenţei în Vegas prin consemnul tuturor Familiilor îi va da lui Dante un sentiment de siguranţă.

Apoi Cross adăugă ca din întâmplare:

— Vine până şi Athena. Ea e principalul motiv pentru care vreau să rămân în industria filmului.

Bobby Bantz, Melo Stuart şi Claudia ajunseră la Vegas cu avionul studioului. Athena şi restul actorilor se înapoiară de la filmări cu maşinile lor personale, la fel ca Dita Tommey. Senatorul Wavven urma să reprezinte statul Nevada, împreună cu guvernatorul, pe care însuşi Wavven îl invitase cu aceasta ocazie.

Dante şi Losey urma să primească doua apartamente într-o vilă. Lia Vazzi şi oamenii lui aveau să ocupe celelalte patru apartamente.

Senatorul Wavven, guvernatorul şi suita lor erau cazaţi în alta vilă. Cross le aranjase o cina intima în compania unor dansatoare alese pe sprinceană. Spera ca prezenţa lor să atenueze viitoarele anchete asupra a ceea ce urma să se întâmple. Spera ca ei să-şi folosească influenţa politica pentru a evita publicitatea şi urmărirea în justiţie.

Cross încălca toate regulile. Athena primea apartament într-o vilă, alte trei fiind ocupate de Claudia, Dita Tommey şi Molly Flanders. în ultimele două fuseseră instalaţi patru dintre oamenii lui Vazzi, care trebuia sa asigure paza Athenei.

A patra vila era repartizată lui Bantz şi Skippy Deere, cu însoţitorii lor.

Ultimele trei vile erau ocupate de douăzeci de oameni ai lui Lia, care urma să preia paza hotelului. Totuşi, niciuna dintre echipele lui Vazzi nu avea să se implice în acţiunea propriu-zisă; nimeni nu cunoştea adevăratul scop al lui Cross. Lia şi Cross erau unicii executanţi.

Cross închise pentru două zile Cazinoul Perla din complexul de vile.

Majoritatea oaspeţilor de la Hollywood, oricât de celebri, nu-şi permiteau să joace pe mizele de aici. Magnaţii care deja îşi reţinuseră camere primiră înştiinţarea că vilele se aflau în curs de reparaţie şi renovare şi că nu li se putea asigura cazarea.

Planul elaborat de Cross şi Lia Vazzi prevedea ca Cross să-l lichideze pe

Dante, iar Lia pe Losey. Dacă Don îi găsea vinovaţi şi ajungea la concluzia că Lia l-ar fi ucis pe Dante, era posibil să elimine întreaga familie a lui Vazzi. Dar, o dată cunoscut adevărul, bătrânul nu şi-ar fi extins răzbunarea şi asupra Claudiei. La urma urmei, în vinele ei curgea sângele neamului Clericuzio. Pe de altă parte, Lia avea de plătit lui Losey o datorie personală. Detesta pe toţi reprezentanţii legii şi nu vedea de ce să nu-şi facă o mică plăcere personală în cadrul unei operaţiuni atât de riscante.

Adevărata problemă era cum să-i izoleze pe cei doi şi cum să ascundă cadavrele. Dintotdeauna existase o regulă pentru toate Familiile din Statele Unite, ca nici o execuţie să nu aibă loc la Vegas, ca publicul să nu se revolte împotriva jocurilor de noroc. Don era un înfocat susţinător al acestei reguli. Cross spera că Dante şi Losey nu vor mirosi capcana. Nu ştiau că Lia descoperise cadavrul lui Sharkey şi că le cunoştea intenţiile. Cealaltă problemă era cum să se pregătească pentru atacul lui Dante împotriva lui Cross. Atunci Lia infiltra un spion în tabăra lui Dante.

În ziua petrecerii Molly Flanders sosi devreme, avea de discutat afaceri cu

Cross. Adusese cu ea un judecător de la Curtea Supremă de Justiţie din

California şi un prelat de la dioceza catolică din Los Angeles. Aceştia urma să fie martori când Cross va semna testamentul redactat şi adus de ea. Cross ştia că nu avea prea multe şanse de a rămâne în viaţă şi se gândise bine cui să lase cele cincizeci de procente din Xanadu. Partea lui valora cinci sute de milioane de dolari, sumă deloc neglijabilă.

Testamentul prevedea pentru soţia şi copiii lui Lia o substanţială pensie viagera. Restul averii se împărţea între Claudia şi Athena, aceasta din urmă fiind împuternicita să administreze banii în numele fiicei sale, Bethany. Cross constatase cu uimire ca nu exista nimeni altcineva pe lume la care sa ţină îndeajuns de mult, încât să-i lase averea.

Când Molly, judecătorul şi prelatul urcară în apartamentul de pe terasă, judecătorul îl felicită pe Cross pentru simţul lui de prevedere de a-şi face testamentul atât de timpuriu. Prelatul privea cu răceală luxul încăperii, ca şi cum ar fi cântărit preţul păcatului.

Amândoi erau buni prieteni cu Molly, care lucrase benevol pentru ei. Ii solicitase la rugămintea expresă a lui Cross, tânărul avea nevoie de martori care să nu poată fi corupţi sau intimidaţi de Familia Clericuzio. 407

Cross le oferi băuturi, după care urma semnarea testamentului. Cei doi bărbaţi plecară; deşi fuseseră invitaţi, nu voiau ca prestigiul lor să fie întinat de participarea la o petrecere hollywoodiana, în iadul jocurilor de noroc de la Las Vegas. In definitiv, nu erau oficialităţi de stat.

Cross şi Molly râmaseră singuri în apartament. Molly îi înmâna originalul testamentului.

— Ai şi tu o copie, da? o întreba Cross.

— Bineînţeles, răspunse Molly. Trebuie să-ţi mărturisesc că am fost surprinsa să primesc instrucţiunile tale. Habar nu aveam ca tu şi Athena sunteţi atât de apropiaţi. în plus, ea e, oricum, foarte bogata prin meseria ei.

— Ar putea avea nevoie de mai mulţi bani decât dispune, explică Cross.

— Pentru fiica ei? întrebă Molly. Cunosc problema. Ai dreptate, Bethany ar putea avea nevoie de aceşti bani. îmi făcusem alta părere despre tine.

— Zău? se miră Cross. Cum aşa?

— Credeam că tu i-ai făcut de petrecanie lui Boz Skannet, răspunse liniştita

Molly. Te socoteam un mafiot lipsit de inima. îmi amintesc de celălalt puştan pe care l-am făcut scăpat de o acuzaţie de crimă. Cel despre care ai adus vorba. Mi-am amintit ca, din câte se presupunea, fusese lichidat în cursul unei tranzacţii cu droguri.

— Vezi bine că te-ai înşelat, zise zâmbind Cross. Molly îl privi cu răceala.

— De asemenea, am fost foarte surprinsa când l-ai lăsat pe Bobby Bantz să te escrocheze de partea de profit care ţi se cuvenea la filmul Messalina.

— Era o nimica toată, se justifică Cross, gândindu-se la Don şi la David Redfellow.

— Athena pleacă poimâine în Franţa, îl vesti Molly. Va lipsi câtva timp. Te duci cu ea?

— Nu, răspunse Cross. Am prea multe de făcut aici.

— Bine, spuse Molly. Atunci ne vedem la petrecere şi la vizionare. Poate că, după montajul preliminar, vei avea idee cam cât ţi-a furat Bobby.

— Nu contează, spuse Cross.

— Ştii, Dita a introdus un anunţ la începutul filmului. O dedicaţie pentru Steve Stallings. Pe Bantz o să-l apuce pandaliile.

— De ce? întrebă Cross.

— Pentru că Steve s-a culcat cu toate femeile pe care Bantz n-a reuşit să pună mâna, îi explică Molly. Ce javre sunt bărbaţii! adaugă ea şi ieşi.

Cross se duse să se aşeze pe balcon. Strada de la picioarele lui era aglomerată, o mare de oameni se înghesuiau să intre în hotelurile-cazinou aflate de o parte şi de alta. Firmele luminoase aruncau fulgere de neon: Caesars, Sands, Mirage, Aladdin, Desert Inn, Stardust – purpuriu, roşu şi verde, un curcubeu multicolor care se întindea cât vezi cu ochii, până când îţi ridicai privirea spre deşertul şi munţii de dincolo de el. Nici soarele fierbinte al după-amiezii nu reuşea să le întreacă în strălucire.

Echipa de realizatori ai filmului Messalina urma să înceapă să sosească abia pe la ora trei, iar dacă planul dădea greş, avea să fie ultima oară când o vedea pe Athena. Ridică receptorul telefonului de pe balcon şi sună la vila în care îl cazase pe Lia Vazzi, rugându-l pe acesta să urce până în apartamentul lui, ca să mai treacă o dată planul în revista.

Filmările la Messalina se încheiară la amiază. Dita Tommey voise să mai filmeze o dată soarele răsărind peste scena îngrozitorului masacru săvârşit pe câmpul de luptă al romanilor. Cu Athena şi Steve Stallings privind undeva în jos. Filmă dublura lui Stallings, dar îi lăsă chipul ascuns în umbră. Abia către ora trei după-amiază îşi făcură intrarea în Vegas carul de filmare, uriaşele rulote mobile care slujeau de locuinţă la locul de filmare, camioanele cu costume şi vehiculele în care se găseau arme dinainte de Hristos. în urma lor veneau şi altele, întrucât Cross organizase evenimentul în stilul Hollywood-ului de altădată.

Asigurase tuturor celor care lucrau la Messalina – de la primul până la ultimul – casă, masă şi băutură gratis. Studiourile LoddStone prezentaseră o lista cu peste trei sute de nume. Fără îndoiala, era o dovadă de generozitate, un mijloc de a le câştiga bunăvoinţa. Dar cei trei sute de invitaţi urma să-şi lase o bună parte din lefuri în seiful cazinoului. Cross învăţase lecţia de la Gronevelt: „Când oamenii sunt bine dispuşi, când vor să sărbătorească, practică jocuri de noroc”.

Prima vizionare a filmului Messalina urma să aibă loc la ora zece seara, dar fără muzică şi fără efecte speciale. După vizionare începea petrecerea. Uriaşa sală de bal a hotelului Xanadu, în care se ţinuse şi petrecerea în cinstea lui Big Tim, fusese împărţita în doua. într-o parte urma să aibă loc vizionarea, în cealaltă fuseseră amplasate bufetul şi orchestra.

Pe la patru după-amiaza toată lumea era instalata în hotel şi în vile. Nimeni nu-şi permitea luxul de a refuza o asemenea invitaţie: totul gratis, la întâlnirea a două lumi de vis, Hollywood şi Las Vegas.

Presa era furioasă din pricina măsurilor stricte de securitate. Accesul la vile şi în sala de bal fusese interzis. Jurnaliştii nu aveau voie să fotografieze vedetele. Nici pe actori, pe regizor, pe senator, pe guvernator, pe producător sau pe directorul studioului. Dădeau târcoale în jurul cazinoului, oferind sume uriaşe 409 jucătorilor din personalul tehnic, în schimbul legitimaţiilor care permiteau accesul în sala de bal. Unii chiar reuşiră.

Patru membri ai echipei de cineaşti, doi cascadori fără scrupule şi două femei de la aprovizionare, îşi vândură legitimaţiile unor reporteri contra sumei de o mie de dolari bucata.

Dante Clericuzio şi Jim Losey se bucurau de luxul vilei în care fuseseră instalaţi. Losey clatină din cap uluit.

— Un spărgător ar putea trai fără griji un an de zile numai cu aurul din baie, spuse el.

— Ba n-ar putea, îl contrazise Dante. Ar da ortul popii în şase luni.

Şedeau în sufrageria din apartamentul lui Dante. Nu comandaseră nimic în camera, întrucât uriaşul frigider din bucătărie era ticsit de platouri cu sandvişuri şi felii subţiri de pâine cu caviar, precum şi de sticle cu bere străină şi cele mai alese vinuri.

— Deci ne-am aranjat, exclamă Losey.

— Mda, răspunse Dante. După ce terminăm treaba, am să-i cer bunicului meu să-mi dea hotelul. Atunci ne-am aranjat pe toată viaţa.

— Lucrul cel mai important e să-l aducem aici singur, spuse Losey.

— Fii liniştit, de asta mă ocup eu, îl asigura Dante. în cel mai rău caz, îl duc cu maşina în deşert.

— Cum vrei să-l aduci aici, la vilă? întreba Losey. Aici e problema-cheie.

— Am să-i spun că Giorgio a venit în taină cu avionul şi că vrea să-l vadă, îl lamuri Dante. Pe urmă rezolv treaba, iar tu îmi ştergi urmele. Cunoşti ce înseamnă o scenă a crimei şi ştii ce fel de indicii va cauta poliţia. Cel mai bine ar fi să-l abandonez undeva în deşert, spuse el gânditor. Sunt şanse să nu fie descoperit în vecii vecilor. Făcu o scurta pauză. Ştii, Cross a evitat să discute cu Giorgio în noaptea în care a murit Pippi. Nu va îndrăzni să repete figura.

— Dar dacă totuşi o repeta? întreba Losey. Atunci am să-l aştept degeaba toată noaptea, ca un labagiu?

— Vila Athenei e chiar alături, îi sugeră Dante. Bate la uşă şi încearcă-ţi norocul.

— E prea mare aglomeraţie, spuse Losey.

— O putem duce şi pe ea în deşert, o dată cu Cross, propuse, rânjind, Dante.

— Te-ai ţicnit, protestă Losey.

În clipa următoare îşi dădu seama că era o idee buna.

— De ce nu? insistă Dante. De ce să nu ne distrăm şi noi puţin? Deşertul e destul de mare ca să ascunzi în el două cadavre.

Losey se gândi la trupul Athenei, la figura ei frumoasă, la vocea ei, la aerul ei maiestuos. Oh, el şi Dante se vor distra pe cinste! Oricum, devenise ucigaş, de ce nu s-ar preta şi la viol? Marlowe, Pippi De Lena şi fostul său coleg, Phil Sharkey. Avea trei crime la activ şi se temea să comită un viol. începea să semene cu idioţii pe care-i aresta de o viaţă. Şi încă pentru o femeie care-şi vindea trupul unei lumi întregi. Dar javra asta de pitic, cu beretele lui caraghioase, era, într-adevăr, mare pramatie.

— Am să încerc, decise Losey. O invit să bea ceva şi, dacă acceptă, înseamnă că şi-o face cu mâna ei.

Pe Dante îl amuză raţionamentul lui Losey.

— Fiecare şi-o face cu mâna lui, spuse el. Până şi noi.

Discutară încă o dată detaliile, apoi Dante se înapoie în apartamentul lui.

Îşi umplu cada, voia să încerce esenţele scumpe de la vilă. în timp ce şedea în apa fierbinte şi parfumata, cu pârul negru ca de cal, caracteristic familiei Clericuzio, săpunit şi adunat într-un mănunchi alb pe creştet, se gândi cum avea să se schimbe viaţa lui. După ce el şi Losey vor arunca în deşert cadavrul lui Cross, la kilometri întregi de Vegas, va începe partea cea mai grea a operaţiunii. Trebuia să-şi convingă bunicul că nu avea nici un amestec. în cel mai rău caz, îi putea mărturisi că tot el îl ucisese şi pe Pippi, atunci bunicul l-ar fi iertat. Don îi purtase întotdeauna o afecţiune deosebita. în plus, acum Dante era Ciocanul Familiei. Va cere să fie numit Bruglione pe Coasta de Vest şi să preia administraţia hotelului Xanadu. Giorgio se va împotrivi, dar Vincent şi Peţie vor rămâne neutri. Erau mulţumiţi să-şi câştige existenţa din afacerile lor legale. Bătrânul nu putea trăi o veşnicie, Giorgio era om de afaceri. Va veni o vreme când războinicul va cârmui Imperiul. El nu se va refugia în societate. Va conduce Familia spre gloria de odinioară. Nu va renunţa niciodată la puterea care-i dădea drept de viaţă şi de moarte. Dante ieşi din baie şi făcu un duş, ca să-şi clătească de săpun pârul sârmos. îşi parfuma trupul cu apa de colonie din flacoanele scumpe, îşi aranja părul cu geluri aromatice din tuburi delicate, după ce citi cu atenţie instrucţiunile. Apoi se duse la valiza în care îşi ţinea beretele renascentiste şi luă una de forma unui castron, încrustată cu pietre preţioase. Era ţesută cu fir auriu şi purpuriu. în valiza părea caraghioasă, dar când şi-o puse pe cap, Dante râmase încântat. îl făcea să arate ca un prinţ. Mai ales şirul de smaralde cusute în partea din faţă. Aşa avea să-l vadă în acea seara Athena sau dacă nu ea, atunci Tiffany. La nevoie însă, amândouă puteau să mai aştepte.

În timp ce termina cu îmbrăcatul, Dante se gândi din nou la viaţa lui viitoare. Va locui într-o vilă luxoasă ca un palat. Va avea în permanenţă femei frumoase, un harem întreţinut prin muncă, alcătuit din fetele care cântau şi 411 dansau la cabaretul hotelului Xanadu. Va putea mânca la şase restaurante diferite, cu şase specificuri naţionale. Va putea ordona uciderea unui duşman, recompensarea unui prieten. Va fi un fel de împărat roman din vremurile moderne. Numai Cross îi mai stătea în cale.

Rămas, în sfârşit, singur în apartamentul său, Losey contemplă cursul pe care îl luase viaţa sa. în prima parte a carierei fusese un poliţist destoinic, un adevărat cavaler medieval care lupta să apere societatea. Nutrise o ură profundă împotriva infractorilor, îndeosebi faţă de negri. Treptat însă se schimbase, îl deranjau acuzaţiile din presă, cum că poliţiştii ar fi brutali. Se simţea atacat de însăşi societatea pe care o apăra de ticăloşi. Superiorii lui, cu uniformele lor cu trese aurite, cot la cot cu politicienii care mâncau rahat în faţa populaţiei. Tot soiul de tâmpenii cum că nu se cuvenea să-i urăşti pe negri. Ce era atât de rău în asta? Cele mai multe nelegiuiri erau comise de negri. în plus, nu era un american liber, nu avea dreptul să urască pe oricine poftea? Negrii erau un fel de gândaci care aveau să devoreze întreaga civilizaţie. Refuzau să muncească, refuzau să înveţe, pentru ei „a lucra până târziu” era o glumă, afară de cazul când însemna „a consuma opiu” la lumina lunii. Atacau cetăţeni neînarmaţi, îşi prostituau femeile şi manifestau un dispreţ intolerabil faţa de lege şi apărătorii ei. Meseria lui era să-i protejeze pe bogaţi de răutatea săracilor. La rândul lui, visa să se îmbogăţească. îşi dorea haine, maşini, mâncare, băutură şi, mai presus de orice, femeile pe care şi le permiteau oamenii cu bani. Fără îndoială, era o dorinţa tipic americană.